Peştele, simbol al fertilităţii – asocierea lui cu zeiţa-mamă şi cu ziua de vineri. Festivalul Paştelui – ouă, iepuri şi servicii religioase dis-de-dimineaţă – "jale pentru Tamuz" -Postul Paştelui
Cuvântul "vineri" vine de la numele "Freya", care era considerată zeiţa păcii, bucuriei şi fertilităţii', simbolul fertilităţii ei fiind peştele. Încă din timpuri străvechi, peştele era un simbol al fertilităţii printre chinezi, asirieni, fenicieni, babilonieni şi alţii.
Cuvântul "peşte" vine de la dag ceea ce implică creştere sau fertilitate şi pe bună dreptate: un singur cod depune anual până la 9.000.000 de ouă, plătica 1.000.000, morunul 700.000, bibanul 400.000, scrumbia 500.000, heringul 10.000, etc.
Zeiţa fertilităţii sexuale la romani era numită Venus. De la numele ei vine cuvântul nostru "veneric" (ca în boli venerice). Ziua de vineri era considerată a fi ziua ei sacră, pentru că se credea că planeta Venus domina prima oră a zilei de vineri şi astfel s-a numit dies Veneris? Şi, pentru a face semnificaţia completă, peştele era şi el considerat a fi sacru pentru ea. Peştele a fost de asemenea considerat a fi sacru pentru Aştoret, numele sub care israeliţii se închinau zeiţei păgâne.
În Egiptul antic, Isis era uneori reprezentată cu un peşte pe cap. Luând în considerare faptul că ziua de vineri a fost numită după zeiţa fertilităţii sexuale, vineri fiind ziua ei sacră, iar peştele simbolul ei, pare a fi mai mult decât o simplă coincidenţă faptul că li s-a spus catolicilor că vineri este o zi de abstinenţă de la carne, o zi în care să mănânce peşte!
Cuvântul "Easter" (Paşte în engleză – n.tr.) apare odată în versiunea King James: "Intenţionând ca după Paşte (Easter) să-l aducă în faţa poporului" (Fap.12:4). Cuvântul tradus aici "Easter" este pascha care este -după cum ştiu toţi învăţaţii – cuvântul grec pentru Paşte (Passover în engleză). Este binecunoscut faptul că acest cuvânt Easter nu este o expresie creştină – nu în sensul lui iniţial. Cuvântul vine de la numele unei zeiţe păgâne – zeiţa răsăritului luminii în zi şi a primăverii. "Easter" este doar o formă mai modernă a lui Eostre, Ostera, Astarte sau Iştar, cea din urmă, potrivit lui Hislop, fiind pronunţată aşa cum pronunţăm noi "Easter" (Iştar) astăzi.
Numeroase obiceiuri de Paşte şi-au avut începutul printre religiile necreştine. Ouăle de Paşte, de exemplu, sunt colorate, ascunse, căutate şi mâncate – un obicei practicat astăzi cu nevinovăţie şi deseori legat cu un timp de distracţie şi de joacă pentru copii. Dar, în antichitate, lucrurile au stat cu totul altfel.
Oul era un simbol sacru printre babilonieni, care credeau o legendă veche despre un ou de o mărime uimitoare, care a căzut din Cer în râul Eufrat. Din acest ou minunat – potrivit mitului antic – a ieşit zeiţa Astarte (Easter), şi oul a devenit simbolul ei.Druizii antici purtau un ou ca simbol sacru al ordinului lor.
Procesiunea lui Ceres în Roma era precedată de un ou.
În tainele lui Bacchus se consacra un ou.
În China se foloseau ouă vopsite sau colorate în sărbătorile lor sacre.
În Japonia, un obicei antic era acela de a da o culoare arămie oului sacru.
În Europa de nord, în vremurile păgâne, ouăle erau colorate şi folosite ca simboluri ale zeiţei primăverii.
Avem Oul lui Heliopolis, Oul lui Tifon.
Printre egipteni, oul era asociat cu soarele – "oul de aur"." Ouăle lor vopsite erau folosite ca jertfe sacre în timpul Paştelui.
The Encyclopedia Britannica spune: "Oul ca simbol al fertilităţii şi al vieţii reînnoite apare la egiptenii şi perşii antici, care aveau şi obiceiul de a vopsi şi de a mânca ouă în timpul sărbătorii lor de primăvară". Cum a ajuns atunci acest obicei să fie asociat cu creştinismul? Se pare că unii au căutat să creştinizeze oul sugerând că aşa cum puiul iese din ou, tot aşa Cristos a ieşit din mormânt. Papa Paul V (1605-1621) a desemnat o rugăciune: "Binecuvântează, O Doamne, Te implorăm, această creatură a Ta, oul, ca să devină hrană folositoare pentru slujitorii Tăi, mâncându-l în amintirea Domnului nostru Isus Cristos".
Următoarele citate din The Catholic Encyclopedia sunt semnificative: "Din cauză că folosirea ouălor era interzisă în timpul postului Paştelui, ele erau aduse la masă în ziua de Paşte, erau vopsite în roşu pentru a simboliza bucuria de Paşte. Este posibil ca obiceiul să-şi aibă originea în păgânism, pentru că multe obiceiuri păgâne importante care sărbătoreau întoarcerea primăverii au fost preluate pentru sărbătoarea noastră de Paşte"!
Aşa a fost cazul cu un obicei popular în Europa. "Focul de Paşte este aprins pe vârful munţilor dintr-un foc nou, obţinut prin frecarea a două bucăţi de lemn; acesta este un obicei de origine păgână la modă în toată Europa, semnificând victoria primăverii asupra iernii.Episcopii au emis edicte aspre împotriva focurilor profanatoare de Paşte, dar n-au reuşit să le desfiinţeze pretutindeni". Şi atunci ce s-a întâmplat? Observaţi cu atenţie. "Biserica a adoptat practica în cadrul sărbătorii Paştelui, raportând-o la stâlpul de foc din pustie şi la învierea lui Cristos"! Au fost oare adoptate obiceiuri păgâne în biserica romano-catolică, dându-le o înfăţişare creştină? Lucrul acesta este recunoscut în mod limpede.
Reprezentare Uruk, Orasul Lui Ishtar - Orasul Cu 7 Porti
Un alt citat din The Catholic Encyclopedia priveşte iepurele de Paşte: "Iepurele este un simbol păgân şi a fost totdeauna un semn de fertilitate"." The Encyclopedia Britannica spune: "Ca şi oul de Paşte, iepurele de Paşte a ajuns în creştinism din antichitate. Iepurele este asociat cu luna în legendele Egiptului antic şi ale altor popoare. Prin faptul că um, cuvântul egiptean pentru iepure, înseamnă şi,deschis' şi,perioadă', iepurele a ajuns să fie asociat cu ideea de periodicitate, atât lunară, cât şi omenească, şi cu începutul unei vieţi noi atât în cazul tânărului, cât şi al tinerei, şi deci un simbol al fertilităţii şi al renaşterii vieţii. În această calitate, iepurele a ajuns să fie asociat cu ouăle de. Paşte". Aşadar, atât iepurele de Paşte, cât şi ouăle de Paşte erau simboluri cu semnificaţie sexuală, simboluri ale fertilităţii.
În perioada Paştelui nu este ceva neobişnuit pentru creştini să participe la slujbe ţinute în zorii zilei. Se presupune că în felul acesta Cristos este onorat, pentru că a înviat dintre cei morţi în dimineaţa duminicii de Paşte chiar în timp ce se înălţa soarele pe cer. Dar învierea n-a avut loc la răsăritul soarelui. Când Maria Magdalena a venit la mormânt era încă întuneric – iar mormântul era deja gol! Pe de altă parte, exista un fel de serviciu religios ţinut în zorii zilei care făcea parte din închinarea antică adusă soarelui. Astfel de practici, neavând vreun exemplu scriptural, indică faptul că s-au făcut într-adevăr amestecuri.
Ritualuri legate de răsăritul soarelui – într-o formă sau alta – erau cunoscute în multe naţiuni antice. Sfinxul din Egipt a fost plasat în aşa fel, încât să fie îndreptat spre răsărit.De pe muntele Fujiyama din Japonia, se fac rugăciuni soarelui care răsare. "Pelerinii se roagă la soarele lor ce răsare, în timp ce urcă pe coama muntelui. uneori se pot vedea mai multe sute de pelerini Şinto în hainele lor albe ieşind din adăposturi şi unindu-şi cântările spre soarele ce răsare".
Păgânii din Roma care se închinau lui Mithra se întâlneau în zori în cinstea zeului-soare.Zeiţa primăverii, de la al cărei nume vine cuvântul Easter, a fost asociată cu soarele răsărind la est – după cum pare să implice chiar cuvântul "East-er". Astfel că răsăritul soarelui în est, numele de Easter şi anotimpul primăverii sunt toate legate între ele.
Potrivit vechilor legende, după ce a fost ucis Tamuz, el a coborât în lumea subterană, dar Iştar (Easter) a coborat in Lumea de Jos si, dupa ce aproape a fost omorata in incercarea de a il scoate de acolo pe Tamuz (Dummuzi), care era fratele vitreg si sotul ei, a reusit, cu ajutorul lui Enki, un zeu primordial din panteonul Sumerian, sa il invie, dar numai 6 luni pe an. Astfel, el a fost înviat într-un mod mistic în timpul primăverii. "Învierea lui Tamuz din cauza demersului lui Iştar care, ca si IIsus dupa aceea, a coborat in Iad si a urcat iar spre inviere (Inaltare, Ascensiune Spirituala si fizica), era reprezentată anual pe scenă pentru a asigura succesul recoltei şi fertilitatea oamenilor. În fiecare an bărbaţii şi femeile comemorau acest eveniment împreună cu Iştar al moartii lui Tamuz şi sărbătoreau întoarcerea zeului, pentru a câştiga din nou favoarea şi ajutorul ei!"
Când noua vegetaţie începea să încolţească, acei oameni din antichitate credeau că "mântuitorul" venise din lumea subterană, pusese capăt iernii şi făcuse să înceapă primăvara.Chiar şi israeliţii au adoptat doctrinele şi ritualurile sărbătorilor păgâne de primăvară ţinute anual, pentru că Ezechiel vorbeşte despre "nişte femei care îl plângeau pe Tamuz" (Ez.8:14).
Isus Cristos a înviat dintre cei morţi în realitate – nu doar în natură sau noua vegetaţie a primăverii. Totuşi, datorită faptului că învierea Sa a avut loc primăvara, n-a fost prea dificil pentru biserica din secolul 4 să unească sărbătoarea păgână de primăvară cu creştinismul. Vorbind despre această unire, The Encychpedia Britannica spune: "Creştinismul. a încorporat în sărbătorirea marii zile de sărbătoare creştină multe din ritualurile şi obiceiurile păgâne ale sărbătorii de primăvară".
S-au gasit tablite sumeriene care prezinta povestea mortii lui Tamuz in detaliu. Astfel, Tamuz a fost ucis de soldati trimisi de zeul Marduk, fratele lui Ishtar, sa il prinda pe acesta si sa il inchida pentru ca se temea ca Ishtar impreuna cu Tammuz ii vor lua locul la succesiunea, fiind un cuplu mult mai bine vazut decat al sau cu sotia sa, Ṣarpanitum.
Tamuz (sau Dummuzi) a fost ucis din greseala in acea urmarire ce a avut loc. Marduk nu ordonase uciderea lui, probabil din teama de repercursiuni din partea celorlalti zei. Tamuz avea pe atunci patruzeci de ani. Atentie...nu ani terrestri...ci 40 x 3600 ani terrestri = 144.000 ani terrestri(orbita lui Nibiru).
Hislop subliniază faptul că patruzeci de zile – câte o zi pentru fiecare an în care a trăit Tamuz pe pământ – erau puse deoparte pentru "a-l plânge pe Tamuz". În vremurile străvechi, aceste patruzeci de zile erau ţinute cu plâns, post şi auto-pedepsire – pentru a-i câştiga din nou favoarea – aşa încât el să iasă din lumea subterană şi să facă să înceapă primăvara. Această practică n-a fost cunoscută numai în Babilon, ci şi printre fenicieni, egipteni, mexicani, şi, pentru o vreme, chiar printre israeliţi. "Printre păgâni", spune Hislop, "acest post al Paştelui pare să fi fost o condiţie indispensabilă marii sărbători anuale pentru comemorarea morţii şi învierii lui Tamuz".
După ce biserica a adoptat alte credinţe legate de sărbătoarea primăverii, n-a mai fost decât un singur pas până la adoptarea şi a vechiului "post" ce preceda sărbătoarea. The Catholic Encyclopedia subliniază foarte onest faptul că "scriitorii din secolul 4 erau înclinaţi să descrie multe practici (de ex. postul mare de patruzeci de zile) ca fiind instituite de apostoli, care cu siguranţă că n-aveau nimic în ele care să pretindă a fi privite în felul acesta". Doar în secolul 6 a poruncit papa în mod oficial ţinerea postului Paştelui, numindu-l "post sacru", în timpul căruia oamenii trebuiau să se abţină de la carne şi de la alte câteva mâncăruri.
Învăţaţii catolici ştiu şi recunosc că există obiceiuri în cadrul bisericii lor care au fost împrumutate din păgânism. Dar ei consideră că multe lucruri, deşi iniţial păgâne, pot fi creştinizate. Dacă vreun trib păgân a ţinut patruzeci de zile în onoarea unui zeu păgân, de ce n-am face şi noi la fel, numai că în onoarea lui Cristos? Deşi păgânii s-au închinat soarelui spre răsărit, nu putem avea noi oare slujbe în zorii zilei pentru a onora învierea lui Cristos, chiar dacă nu acesta a fost momentul zilei în care a înviat El? Chiar dacă oul a fost folosit de păgâni, nu putem noi oare să continuăm folosirea lui şi să pretindem că simbolizează piatra mare care a stat înaintea mormântului? Cu alte cuvinte, de ce să nu adoptăm tot felul de obiceiuri populare, dar în loc să le folosim pentru a onora nişte zei păgâni, aşa cum au făcut păgânii, le folosim pentru a-L onora pe Cristos?
N-ar fi nimic neaparat in neregula cu aceste preluari de traditii populare si religioase, dar crestinismul a preluat dupa care a incercat sa anuleze pur si simplu celelalte religii de la care a preluat, pretinzand pur si simplu ca ei au inventat acele datini, in baza a nu stiu ce scamatorii de explicatii...Si daca paganii se inchinau la demoni, cum pretind in mod fals crestinii, este moral si normal sa le preiei datinile dupa care se ii arati cu degetul si sa creezi Inchizitia ca sa ii extermini fizic si din istorie (prin arderea cartilor si mauscriselor pe care au putut pune mana) ? Acesta a fost adevaratul motiv ocult al arderilor pe rug, al schingiuirii asa-zisilor pagani...instituirea crestinismului, noua inventie a unor minti elucubrate si pline de venin si sete de putere si de sange. Aceasta este biserica lui Christos? A lui IIsus?? A propovaduit IIsus cucerirea altor natii si distrugerea altor religii? Cum ar fi putut, cand chiar el a fost initiat (exista dovezi si documente clare si nu mai este un secret demult) in aceste Scoli de Mistere din Egipt, Tibet, India?? La noi in popor este o vorba: "tiganul(pardon, romanul) cand s-a vazut imparat...pe tac'su primul l-a taiat"...sau "saracului sa ii dai cu piciorul in oala de lapte, cand i se umple, ca saracu' se face al dracu'...si la propriu si la figurat...zic...
Fiecare poate sa inteleaga ce doreste din acest articol..fiecare este liber sa creada in ce doreste, inclusiv in Mos Craciun. In mare parte articolul este preluat dar am adaugat la el informatii suplimentare despre zei si am scos pasajele in care se incerca o cosmetizare a crestinismului si o maleficizare a paganismului, lucru cu care nu suntem de acord. Am dorit sa ramanem la fapte, la prezentarea mai multor religii si atat. Concluziile sunt evidente si logice, dar nu obligatorii, pentru orice persoana care vrea sa le vada si sa iasa din marasme si programe - tipare mentale.
Partial preluat Ralph Woodrow
Pe teritoriul contemporan al statului Peru, acolo unde in antichitate s-a dezvoltat un imperiu puternic al fiilor soarelui - incasii, la 500 de kilometri de malul Oceanului Pacific, in mijlocul muntilor, pe platoul Naska se intinde Pampa Colorada (Pustiul Rosu). Pe acest platou neted precum o masa, traversat de riul Ingenia, in anii ’30 pilotii au observat zeci de suprafete netede, asemanatoare unei sosele, dar si parti de teren stincos cu o lungime incepind cu citeva sute de metri pina la citiva kilometri, care aminteau de terenurile de aterizare ale aerodromurilor contemporane. Aceia care au privit filmul documentar ce a facut inconjurul lumii Amintiri din viitor isi amintesc desigur aterizarea unui avion sportiv pe unul dintre aceste terenuri... Printre ele, pe o suprafata de sute de kilometri patrati, se gasesc desene gigantice de pasari, fiare salbatice, animale stranii, insecte, plante, care pot fi vazute numai din aer...Daca de la suprafata pamintului aceste desene nu pot fi vazute, apare in mod natural intrebarea: Oare vechii locuitori ai Cordilierilor, incasii, au stiut sa zboare?Este bine sa ne amintim de vechea legenda a incasilor in care se vorbeste despre o corabie din aur care a venit de pe niste stele indepartate: Ei erau condusi de o femeie pe nume Oriana. Se credea ca ei ii este scris sa devina stramosul rasei pamintesti. Oriana a nascut 70 de copii paminteni, iar dupa aceea s-a intors la stele. In aceasta legenda se vorbeste despre capacitatea fiilor soarelui, incasii, de a zbura deasupra pamintului in niste corabii din aur... Incasii aveau o grupa de singe rara Exista oare vreo legatura intre aceasta legenda si concluziile la care a ajuns un jurnal de antropologie englez, in care se spune: Analiza tesuturilor musculare ale mumiilor incase pastrate a aratat ca prin compozitia singelui incasii difereau foarte mult de populatia locului. Ei aveau o combinatie foarte rara a grupei de singe. In zilele noastre o asemenea grupa de singe este cunoscuta doar la vreo doua-trei persoane din intreaga lume. In ceea ce priveste corabiile zburatoare din aur, putina lumina asupra acestui fapt poate aduce si asa-numita pasare din aur a incasilor, pastrata la Muzeul Del’Oro, situat in Banca Nationala a Columbiei (in orasul Bogota). In anul 1956, acest mic avion din aur a fost adus impreuna cu alte obiecte la expozitia Aurul Americii precolumbiene, care a avut loc la Muzeul Metropolitan din New York. Aripile in forma de triunghi ale acestei figurine si coada in plan vertical pe care se sprijina (ceea ce nu poate fi intilnit niciodata la pasari) au atras atentia constructorilor americani de avioane. In urma unui acord cu organizatorii expozitiei, li s-a permis sa faca unele cercetari asupra avionului aerodinamic. S-a dovedit astfel ca pasarea din aur a incasilor poate circula cu o viteza extraordinara, al carei studiu este de-abia la inceput. Figurina a fost returnata muzeului, iar aripile si coada au fost mutate in biroul unei firme de constructii de avioane care in curind a creat un avion, in acele timpuri cel mai bun din lume. Pasarea de aur si avioanele cu reactieSint putini cei care isi amintesc astazi aceasta istorie. De asemenea, nu trebuie sa uitam ca avioanele cu reactie contemporane sint urmasii directi ai pasarii din aur a incasilor. Primul cercetator al desenelor si al terenurilor de aterizare de pe platoul Naska a fost Paul Kozok, care s-a ocupat cu sistematizarea si studierea acestui fenomen inca din anul 1939. El este cel care a atras primul atentia asupra faptului ca unele linii indica diferite stele si constelatii, fixeaza diversele faze ale Lunii si punctele de rasarit si asfintit ale Soarelui. Impreuna cu profesorul Mazotti de la Institutul peruan de Geografie Militara, P. Kozok a emis ipoteza cum ca desenele si liniile de pe Naska sint de fapt un calendar astronomic gigantic. Unii cercetatori ai enigmelor din Pampa Colorada au sustinut alte versiuni, potrivit carora desenele de pe Naska au un caracter ritualic si se foloseau in trecut pentru ceremoniile magice: oamenii se asezau in rinduri cu faclii in miini si mergeau de-a lungul conturului pasarii-stramos. Desenele gigantice sint conturate cu ajutorul unor santuri adinci de 25 de centimetri si largi de 65 de centimetri, care descopera straturile de minereuri neoxidante care se gasesc pe tot platoul, cu exceptia terenurilor de aterizare. O pasare de 250 de metri Si totusi cine a putut sa vada aceste ceremonii pe platoul pustiu? Si cum au putut fi create toate aceste 12.000 de fisii si linii, 100 de spirale, 788 de desene, printre care un paianjen de 4-5 metri, o maimuta de 80 de metri, un papagal de 50 de metri si o pasare de 250 de metri? Una dintre cercetarile de proportii ale desenelor de pe platou a fost intreprinsa de pilotul peruan Eduardo Eran, care a zburat deasupra Pampa Colorada mai mult de 500 de ore si a facut foarte multe fotografii, chiar daca nu au fost foarte stralucite. Eduardo si prietenii sai piloti au largit suprafata galeriei de fotografii pina la 911 kilometri patrati si au descoperit 130 de imagini necunoscute pina la ei. Ca si majoritatea celorlalti cercetatori, Eran a ajuns la concluzia ca desenele de pe Naska sint un calendar astronomic. Zeci de ani aceasta ipoteza a fost sustinuta de multi savanti, pina cind cunoscutul astronom american Gerald Hawkins, autorul monografiei Dezlegarea tainei Stonehenge, a combatut-o. El a aratat ca renumitul Stonehenge, constructia ciclopica enigmatica de pe dealul Solsbury (Anglia), nu este altceva decit un observator astronomic. Folosind acelasi program pe computer, cu o singura rectificare in ceea ce priveste latimea platoului Naska, G. Hawkins a afirmat ca numai 20 la suta dintre liniile de pe platoul Naska se refera la Soare sau la Luna. In ceea ce priveste stelele, exactitatea directiilor nu depaseste in linii mari dispunerea intimplatoare a numerelor... Computerul a distrus teoria unui calendar solar, a spus G. Hawkins. Aici nu poate fi vorba despre un calendar astronomic. Cercetarile lui Hawkins au avut si un rezultat pozitiv, el este cel care a atras pentru prima data atentia asupra proprietatii stranii a desenelor de pe Naska - toate au fost facute cu o singura linie care nu se intersecteaza niciodata... Liniile au fost facute cu o substanta fosforescenta Gerald Hawkins a observat de asemenea ca linia care formeaza desenele nu se intrerupe nicaieri, a atras atentia asupra liniilor suplimentare stranii care, fiind absolut straine desenului in sine, sint totusi unite cu inceputul si sfirsitul santului, ca si cum ar include desenul intr-un megasistem Naska. Desenele amintesc de niste scheme electrice care au un singur punct de pornire, care nu se pot incrucisa (scurtcircuit), nici nu se pot intrerupe (ruperea legaturilor). Daca privim cu atentie liniile, unde poate fi vazuta clar combinarea paralela si consecutiva a desenelor, atunci se poate dovedi ca liniile santului de pe platoul Naska au fost facute in trecut cu o substanta fosforescenta care este capabila sa straluceasca sub actiunea unei luminii, la fel ca in reclamele si desenele din zilele noastre... Astfel, terenurile de aterizare sau decolare si-au indeplinit rolul lor, iar desenele vazute din aer de la zeci de kilometri pe al lor...Neprietenoasa Pampa Colorada pastreaza inca multe taine, iar pentru destinatia ei aerocosmica pot sta marturie fotografiile facute desenelor din Naska, dar si ceea ce a spus astronomul englez Morris Joseph: Desenul din imprejurimile craterului Aristarh de pe Luna aminteste de giganticele desene geometrice stranii descoperite in pustiul Naska din Peru. Articolde Georgeta Licsandru
Curs Complet de Initiere in Hermetism - Magie Ezoterica - Abonament Lunar 4 Lectii / luna
CURS ACREDITAT INTERNATIONAL
UNDE? ONLINE - CURSURI VIDEO INREGISTRATE
CAND? IN FIECARE SAPTAMANA VETI AVEA ACCES LA O NOUA LECTIE DE CURS
NIVELUL III
DURATA CURS: 4 ANI
DURATA ANUL III DE CURS: 8 LUNI DE CURS
Cursul este structurat astfel: 8 luni de curs si 4 luni de vacanta. In total 12 luni, dintre care 8 luni de curs si 4 luni in care este vacanta de iarna si de vara.
CE PRIMESTI?
122 de Cursuri Video inregistrate, cu o durata de aprox 11.000 de MINUTE (184 de ORE) de inregistrari
Aproximativ 100 de materiale de curs in format electronic (PDF) downloadabile
6 initieri in Magia Inalta - toate initierile necesare pentru a deveni cu adevarat MAG
Tutoring pe toata durata de desfasurare a cursului (puteti adresa intrebari in scris, prin mesaje, in cadrul platformei de curs, Instructorului)
Reducere 30% la sedintele de Consiliere privata cu Instructorul cursului, Anca Bogdan, pe toata perioada de desfasurare a cursului si atat timp cat abonamentul dvs la curs este activ.
Cuvântul "peşte" vine de la dag ceea ce implică creştere sau fertilitate şi pe bună dreptate: un singur cod depune anual până la 9.000.000 de ouă, plătica 1.000.000, morunul 700.000, bibanul 400.000, scrumbia 500.000, heringul 10.000, etc.
Zeiţa fertilităţii sexuale la romani era numită Venus. De la numele ei vine cuvântul nostru "veneric" (ca în boli venerice). Ziua de vineri era considerată a fi ziua ei sacră, pentru că se credea că planeta Venus domina prima oră a zilei de vineri şi astfel s-a numit dies Veneris? Şi, pentru a face semnificaţia completă, peştele era şi el considerat a fi sacru pentru ea. Peştele a fost de asemenea considerat a fi sacru pentru Aştoret, numele sub care israeliţii se închinau zeiţei păgâne.
În Egiptul antic, Isis era uneori reprezentată cu un peşte pe cap. Luând în considerare faptul că ziua de vineri a fost numită după zeiţa fertilităţii sexuale, vineri fiind ziua ei sacră, iar peştele simbolul ei, pare a fi mai mult decât o simplă coincidenţă faptul că li s-a spus catolicilor că vineri este o zi de abstinenţă de la carne, o zi în care să mănânce peşte!
Cuvântul "Easter" (Paşte în engleză – n.tr.) apare odată în versiunea King James: "Intenţionând ca după Paşte (Easter) să-l aducă în faţa poporului" (Fap.12:4). Cuvântul tradus aici "Easter" este pascha care este -după cum ştiu toţi învăţaţii – cuvântul grec pentru Paşte (Passover în engleză). Este binecunoscut faptul că acest cuvânt Easter nu este o expresie creştină – nu în sensul lui iniţial. Cuvântul vine de la numele unei zeiţe păgâne – zeiţa răsăritului luminii în zi şi a primăverii. "Easter" este doar o formă mai modernă a lui Eostre, Ostera, Astarte sau Iştar, cea din urmă, potrivit lui Hislop, fiind pronunţată aşa cum pronunţăm noi "Easter" (Iştar) astăzi.
Numeroase obiceiuri de Paşte şi-au avut începutul printre religiile necreştine. Ouăle de Paşte, de exemplu, sunt colorate, ascunse, căutate şi mâncate – un obicei practicat astăzi cu nevinovăţie şi deseori legat cu un timp de distracţie şi de joacă pentru copii. Dar, în antichitate, lucrurile au stat cu totul altfel.
Oul era un simbol sacru printre babilonieni, care credeau o legendă veche despre un ou de o mărime uimitoare, care a căzut din Cer în râul Eufrat. Din acest ou minunat – potrivit mitului antic – a ieşit zeiţa Astarte (Easter), şi oul a devenit simbolul ei.
Druizii antici purtau un ou ca simbol sacru al ordinului lor.
Procesiunea lui Ceres în Roma era precedată de un ou.
În tainele lui Bacchus se consacra un ou.
În China se foloseau ouă vopsite sau colorate în sărbătorile lor sacre.
În Japonia, un obicei antic era acela de a da o culoare arămie oului sacru.
În Europa de nord, în vremurile păgâne, ouăle erau colorate şi folosite ca simboluri ale zeiţei primăverii.
Avem Oul lui Heliopolis, Oul lui Tifon.
Printre egipteni, oul era asociat cu soarele – "oul de aur"." Ouăle lor vopsite erau folosite ca jertfe sacre în timpul Paştelui.
The Encyclopedia Britannica spune: "Oul ca simbol al fertilităţii şi al vieţii reînnoite apare la egiptenii şi perşii antici, care aveau şi obiceiul de a vopsi şi de a mânca ouă în timpul sărbătorii lor de primăvară". Cum a ajuns atunci acest obicei să fie asociat cu creştinismul? Se pare că unii au căutat să creştinizeze oul sugerând că aşa cum puiul iese din ou, tot aşa Cristos a ieşit din mormânt. Papa Paul V (1605-1621) a desemnat o rugăciune: "Binecuvântează, O Doamne, Te implorăm, această creatură a Ta, oul, ca să devină hrană folositoare pentru slujitorii Tăi, mâncându-l în amintirea Domnului nostru Isus Cristos".
Următoarele citate din The Catholic Encyclopedia sunt semnificative: "Din cauză că folosirea ouălor era interzisă în timpul postului Paştelui, ele erau aduse la masă în ziua de Paşte, erau vopsite în roşu pentru a simboliza bucuria de Paşte. Este posibil ca obiceiul să-şi aibă originea în păgânism, pentru că multe obiceiuri păgâne importante care sărbătoreau întoarcerea primăverii au fost preluate pentru sărbătoarea noastră de Paşte"!
Aşa a fost cazul cu un obicei popular în Europa. "Focul de Paşte este aprins pe vârful munţilor dintr-un foc nou, obţinut prin frecarea a două bucăţi de lemn; acesta este un obicei de origine păgână la modă în toată Europa, semnificând victoria primăverii asupra iernii. Episcopii au emis edicte aspre împotriva focurilor profanatoare de Paşte, dar n-au reuşit să le desfiinţeze pretutindeni". Şi atunci ce s-a întâmplat? Observaţi cu atenţie. "Biserica a adoptat practica în cadrul sărbătorii Paştelui, raportând-o la stâlpul de foc din pustie şi la învierea lui Cristos"! Au fost oare adoptate obiceiuri păgâne în biserica romano-catolică, dându-le o înfăţişare creştină? Lucrul acesta este recunoscut în mod limpede.
