Evolutie Spirituala
Ordinul lui Melchisedek
Ordinul lui Melchisedek Melhisedec sau Malchi-tzédek – “Regele meu este Zedek”, uneori scris Malchizedek, Melchisedec, Melhisedec, Melchisedek sau Melkisedek. Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec. Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele …https://www.evolutiespirituala.ro/ordinul-lui-melchisedek/?fsp_sid=843
PENTAGRAMA DE FOC
PENTAGRAMA DE FOC Pentagrama sigileaza corpul fizic si pe cele energetice impotriva oricarei agresiuni de natura malefica si va permite accesul direct catre Cerul intruparii. Odata cu acest fenomen se va putea observa marirea fortei energetice de emisie si receptie, se vor dezvolta capacitati PSI in acord cu puterea si misiunea …https://www.evolutiespirituala.ro/pentagrama-de-foc/?fsp_sid=688
XEROTEMUS-KEOPS-PTA - Fragment LIGURDA -Teofilact
XEROTEMUS-KEOPS-PTA
- Fragment LIGURDA -Teofilact -
XEROTEMUS-KEOPS-PTA
Venirea lui Iisus pe pământ a fost cauzată tot de luciferieni. Aceştia, după ce au fost distruşi în Atlantida, vreo 5 milenii au tăcut, neîndrăznind să mai ia contact cu noi, cei din Opal. Prin mileniul al şaptelea înainte de Hristos, Lucifer apelează din nou la Părintele Luminilor, spre a-i cere iertare, solicitând din nou ajutorul spre a se putea şi el salva. Părintele Luminilor acceptă şi-i promite lui Lucifer că-i va indica o anumită zonă de pe pământ, unde să se poată întrupa şi hotărăşte ca luciferienii să formeze un popor aparte, care să beneficieze de trimişi speciali.
Părintele Luminilor îi indică lui Lucifer zona dintre regiunea mediteraneană şi Golful Persic şi-i făgăduieşte că-i va trimite îndrumători speciali.
Este vorba de poporul israelitean, care, în evoluţia sa, a beneficiat de patru trimişi din Opal: Abraham, Iacov, David, Solomon.
La început, primele milenii, a mers destul de bine cu evoluţia luciferienilor. Câteva milioane de luciferieni au reuşit să-şi îmbunătăţească culorile spiritului şi să intre în primele 2 straturi, cu rare excepţii au ajuns până în stratul IV, realizând griul deschis. Cei mai mulţi persistau în culoarea de bază- negrul şi nu a fost numai atât. Luciferienii nu au ascultat de porunca dată, de a se întrupa numai în zona indicată de Părintele Luminilor, ci au împânzit pământul, strecurându-se şi la alte naţii.
Israelitenii, după marele lor prooroc Moise, au început să meargă din rău în mai rău. În loc să pună accentul pe respectarea celor 10 porunci, recurgeau la sacrificii şi se pierdeau în tot felul de ritualuri, cerând Cerului să-i facă conducători ai pământului. Se credeau nici mai mult nici mai puţin decât popor ales. Aşteptau un Mesia care, cu minuni supranaturale, să-i facă stăpâni peste celelalte popoare,robi ai lor, să le muncească.
Religia iudaică devenise o clacă stricată de preoţii orbi şi făţarnici, care huzureau pe spinarea oamenilor de rând, ducând poporul dintr-o eroare în alta. Israeliţii aveau nevoie de un trimis special. Pământul întreg avea nevoie să intre într-o nouă fază spirituală. Se simţea nevoia unei primeniri în gândirea popoarelor. Atunci, Părintele Luminilor convoacă înţelepţii Opalului în Marea sală a Tăcerii, din centrul Cetăţii de Lumină.
V-am spus la începutul povestirii mele despre acea memorabilă şedinţă, când, la chemarea Părintelui Luminilor: „Cine vrea să coboare pe pământ pentru o misiune specială?”, a ţâşnit primul Iisus, strigând fără ezitare: „Eu merg, Părinte!”. Ştia că va fi greu, dar credea în izbândă. Ştia că luciferienii sunt reci, dar spera... ba chiar credea că va reuşi să-i încălzească.
După cum v-am spus, Hristos primeşte misiunea: „Primesc să cobor pe pământ oricum va fi, accept oricare îmi va fi destinul”,a adăugat Iisus, iar la sugestia Părintelui de a-şi lua cu sine un prieten, Iisus s-a uitat la mine.
I-am zâmbit şi a înţeles că sunt de acord.
Iisus a coborât în Egipt cu 7 ani înaintea mea. De ce în Egipt? Acum răspunsul care urmează este deosebit de important şi aş vrea să-l subliniez pentru ca acest răspuns să se imprime definitiv în conştiinţa popoarelor: Hristos coboară în Egipt pentru a face din el focarul central din care mai târziu să iradieze noua Sa învăţătură. Egiptul era cel mai indicat popor, apt să primească o învăţătură nouă, pe fondul unei religii valoroase, aşa cum o aveau egiptenii la vremea aceea. Egiptenii erau un popor curat, echilibrat moraliceşte şi cu structură preoţească superioară. Aveau ritualuri pline de semnificaţii, iar zeii pe care îi cinsteau erau simboluri limpezi şi clare.
Prin venirea lui Iisus în Egipt se autentifică superioritatea unui popor care milenii de-a rândul a fost păstrător zelos al învăţăturii marelui iniţiat egiptean din mileniul al patrulea, marele necunoscut HORMINUS ESPETUS TA, precum şi a strălucitului mare preot, faraon şi ilustru reformator XEROTEMUS-KEOPS-PTA, a cărui înaltă gândire a fost inspirată chiar de spiritele din Opal. Xerotemus-Keops-Pta nu este altul decât Buddha, unul şi acelaşi spirit care a creat două variante de spiritualităţi: varianta egipteană şi cea indiană. Xerotemus este cel care a creat marele mit Osiris-Isis, a instaurat ritualul botezului, al nunţii şi „mesei sacre”, pe care le va prelua Iisus. Vă amintiţi că Iisus s-a supus botezului lui Ioan, a participat la nunta din Cana Galileei şi a celebrat Cina cea de Taină înaintea crucificării. Hristos, în mod deliberat, a preluat şi a consacrat pentru vecie cele ce mai târziu, în biserica creştină, s-au numit „taina botezului”, „taina nunţii” şi „taina euharistică”, misterul central al bisericii creştine.
Părinţii, preoţii şi arhiereii din Bizanţ s-au inspirat de la egipteni. Egiptenii au fost primii creştini,continuatori ai ritualurilor tradiţionale egiptene:botezul,nunta,masa sacră şi ierarhia preoţească. Xerotemus a fost cel care a creat trei trepte de preoţi egipteni: preoţia lui Osiris, a lui Isis şi cea mai înaltă preoţie, cea a lui Horus.
Asupra acestora vom reveni la momentul potrivit. Cel mai frumos ritual creat de Xerotemus a fost ritualul învierii lui Osiris ce parcă anunţa, cu multe secole înainte, învierea lui Iisus. Egiptenii sunt adevăraţii creatori ai religiei creştine. Veţi putea vedea din povestirea mea că ceea ce vă spun nu poate fi contestat. Egiptul merită stima şi preţuirea întregului pământ, căci ritualurile botezului,nunţii,mesei sacre, a preoţiei în trepte şi a sărbătoririi învierii vor reînvia şi se vor impune pe plan mondial. Vor învia în cel de-al treilea mileniu şi se vor impune pe întregul pământ. E precis, e hotărât de Opal şi aceasta se va împlini cu exactitate!...
Densi vorbise cu vervă şi ridicase glasul. Era parcă dominat de o viziune asupra viitorului, când toate popoarele se vor uni, acceptând toate cele 5 ritualuri de provenienţă egipteană şi preluate de religia creştină. Se ridică în picioare şi începu să se plimbe în camera mea de lucru cu mâinile încrucişate pe piept. Îi respectam tăcerea.
Trecură câteva minute. Se opri din mers şi se aşeză pe scaun. Nu-mi dădeam prea bine seama ce se întâmplă. Era aici, cu noi în cameră... sau acolo, în lumea lui?!... Nu pot preciza... Parcă era cu noi, parcă era totuşi acolo, sus, în lumea lui de basm...
Densi: Caută ceva vechi... o muzică veche de coruri... ai ceva vechi?Muzică de-a voastră, veche? Vreau să mă concentrez, să vă povestesc vechi şi frumoase amintiri de pe vremea când am coborât în Egipt, în armoniosul, seninul şi echilibratul Egipt, cu oamenii lui harnici şi cinstiţi, modeşti şi evlavioşi, ce aveau pasiunea opaiţelor şi a torţelor care ard! Pune aşadar ceva vechi şi nostalgic!...
Am căutat în grabă cea mai veche piesă muzicală pe care o aveam, „Missa Brevis” de Giovani Perluigi de Palestina, compozitor italian din secolul al XIV-lea şi am pus-o la pick-up. Densi asculta cu capul sprijinit în mâini...
Sursa: LIGURDA - Teofilact
https://www.evolutiespirituala.ro/xerotemus-keops-pta-fragment-ligurda-teofilact/?feed_id=6703Treptele initierii pana la Indumnezeire
Treptele initierii pana la Indumnezeire
Treptele de initiere reprezinta maiestria. Acestea sunt:
- Sinele Fizic – Prima initiere
- Sinele Astral (Emotional) – A doua initiere
- Sinele Mental – A treia initiere
- Sinele Budic (Spiritual) – A patra initiere
- Sinele Atmic (Sinele Superior sau Sufletul Colectiv) = 12 Extensii (Persoane) – A cincea initiere
- Sinele Monadic sau Monada (Sinele Indumnezeit) = 12 Suflete = 144 Extensii – A sasea initiere
- Sinele Logoic (Cosmic) – A saptea initiere
- Alte planuri superioare si niveluri de initiere includ:
- Sufletul grup = 144000 Monade = 1728000 Suflete = 20736000 Extensii (se spune ca sunt 2135 de Suflete Grup reprezentate pe Pamant = 44 Miliarde de Persoane, desi nu toate sunt intrupate in acest moment) – A opta initiere
- Grupul Monadic – A noua initiere
- Sinele Solar – A zecea initiere
- Sinele Galactic – A unsprezecea initiere
- Sinele Universal (Corpul Zohar) – A douasprezecea initiere
Ascensiune
Ascensiune
Procesul de Inaltare (Ascensiune)
Aspecte ale saltului evolutiv
.
O alta perspectiva a Saltului
.
NOTA FINALĂ:
Saltul energetic din 2012 a fost unul parțial. Sunt multe forte si constiinte care se lupta pentru suprematia acestei planete. In acest context, saltul ascensional a fost esuat la nivel planetar, aceasta fiind cea mai putin rea varianta din cele aflate la dispozitie: eradicarea vietii pe planeta, explozia planetei, moartea a miliarde de oameni. Articolul de mai sus a fost scris inainte ca aceste evenimente sa aiba loc si este corect dpdv teoretic, doar ca in practica lucrurile au luat o alta intorsatura. Este suficient sa urmariti stirile din ultimii ani ca sa puneti cap la cap si singuri evenimentele si originea lor. Namaste!Ascensiune
https://www.evolutiespirituala.ro/ascensiune/?feed_id=6018Cum a devenit Iisus un Christos - Aflați Adevărul și Adevărul vă va elibera Partea a II-a
Cum a devenit Iisus un Christos - Aflați Adevărul și Adevărul vă va elibera Partea a II-a
https://vimeo.com/115857304/712213f806?share=copyCum a devenit Iisus un Christos - Aflați Adevărul și Adevărul vă va elibera Partea a II-a
https://www.evolutiespirituala.ro/cum-a-devenit-iisus-un-christos-aflati-adevarul-si-adevarul-va-va-elibera-partea-a-ii-a/?feed_id=4881O PILDA ROSTITA DE IISUS CATRE DISCIPOLI
O PILDA ROSTITA DE IISUS CATRE DISCIPOLI
«Iată, stau la uşă şi bat, de va auzi cineva glasul meu si va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el.»
Ceea ce poate ca revelează Biblia este tocmai ceea ce nu ne-am aştepta. Nu există speranţă daca ştii ce te aşteaptă. Nu există adevărată lectură a Bibliei dacă ştim dinainte ce vom găsi în ea. Ştiinţa nu întâlneşte Credinţa decât în această incertitudine, a ce va veni, spune ştiinţa, a celui care vine, spune Credinţa."
Meditaţia creştină este în primul rând împărtăşire, frăţie, dragoste. Este însuşi mesajul lui Hristos. Iar lectura Bibliei este în sine însăşi reculegere şi rugăciune. Cuvânt al adevărului.
„Ascultaţi: fată, iesit-a semănătorul să semene.
Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.
Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.
Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.
Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.
Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade si au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.
Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă.
Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El, împreună cu cei doisprezece, îl întrebau despre pilde.
Şi le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoaşteţi taina împărăţiei Iui Dumnezeu, dar pentru cei de afara totul se preface în pilde,
Ca, uitându-se, să privească şi să nu vadă, si, auzind, să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi.
Şi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi înţelege toate pildele?
Semănătorul seamănă cuvântul.
Seminţele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, şi, când îl aud, îndată vine Satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor.
Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie.
Dar n-au rădăcina în ei, ci ţin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtoare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.
Si cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul.
Dar grijile veacului si înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor.
Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul şî-l primesc si aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută" (Marcu, IV, 2-30).
CONSTANTIN şi CRUCEA
CONSTANTIN şi CRUCEA
Viziunea crucii de la Podul Milvian. "Convertirea" lui Constantin pusă la îndoială. Este discutată istoria găsirii de către Elena a "adevăratei" cruci.
UN FACTOR IMPORTANT CARE a contribuit la adorarea simbolului crucii în cadrul bisericii romano-catolice a fost renumita "viziune a crucii" şi ulterioara "convertire" a lui Constantin.
În timp ce Constantin şi soldaţii săi s-au apropiat de Roma, s-au aflat în faţa a ceea ce este cunoscut drept Bătălia de la Podul Milvian. Potrivit obiceiului acelei vremi, haruspicii (ghicitori ce foloseau mijloace precum citirea din măruntaiele animalelor aduse ca jertfă) au fost solicitaţi să-şi dea sfatul. (Biblia relatează cum regele Babilonului a urmat aceeaşi practică: "Căci regele Babilonului a stat la răscruce, la capătul celor două drumuri, ca să folosească ghicirea: el şi-a scuturat săgeţile, şi-a consultat idolii, s-a uitat la ficat" – Ezechiel 21:21). În cazul lui Constantin, i s-a spus că zeii nu-i vor veni în ajutor, că va suferi o înfrângere în acea bătălie. Dar atunci, într-o viziune sau într-un vis, după cum a istorisit el mai târziu, i-a apărut o cruce şi cuvintele: "învinge în numele acestui semn".
În următoarea zi – 28 octombrie 312 – el a mers la luptă în spatele unui stindard care înfăţişa crucea. A fost victorios în acea bătălie, şi-a înfrânt rivalul şi şi-a mărturisit convertirea.
Se recunoaşte totuşi la modul general că viziunea despre cruce a lui Constantin s-ar putea să nu fie adevărată din punct de vedere istoric. Singura sursă de unde au preluat istoricii această relatare este Eusebiu. Dar chiar dacă Constantin a avut într-adevăr această viziune, oare trebuie să presupunem că Isus Cristos a fost Iniţiatorul ei? Oare Prinţul Păcii 1-ar fi însărcinat pe un împărat păgân să-şi facă un stindard militar cu o cruce pe el, pentru ca să cucerească şi să ucidă în numele acelui semn?
Imperiul Roman (al cărui Cezar a devenit Constantin) a fost descris în Scriptură ca o "fiară". Daniel a văzut patru fiare mari care reprezentau patru imperii modiale – Babilonul (un leu), Medo-Persia (un urs), Grecia (un leopard) şi Roma. Cea de-a patra fiară, Imperiul Roman, a fost atât de groaznică, încât a fost simbolizată de o fiară diferită de celelalte (Dan.7:l-8). Nu avem nici un motiv să presupunem că i-ar fi spus Cristos lui Constantin să cucerească în semnul crucii pentru a duce mai departe sistemul fiarei de la Roma.
Dar dacă viziunea nu a fost de la Dumnezeu, cum putem explica convertirea lui Constantin? De fapt, convertirea sa este pusă sub semnul întrebării. Chiar dacă el a avut de a face cu instituirea anumitor învăţături şi obiceiuri în Biserica din acea vreme, realitatea arată limpede că nu a fost convertit cu adevărat – nu în sensul biblic al cuvântului. Istoricii admit că, "după înseşi standardele din vremea aceea, convertirea lui a fost numai cu numele".
Cel mai limpede indiciu că el n-a fost convertit cu adevărat este faptul că după convertirea lui a comis câteva crime – inclusiv uciderea propriei sale soţii şi a propriului său fiu! Conform Bibliei, "nici un ucigaş nu are viaţă eternă rămânând în el" (l Ioan 3:15).
Prima căsătorie a lui Constantin a fost cu Minervina, cu care a avut un fiu numit Crispus. A doua lui soţie, Fausta, i-a născut trei fiice şi trei fii. Crispus a devenit un remarcabil soldat şi ajutor pentru tatăl său. Cu toate acestea, în anul 326 – la foarte scurt timp după ce a condus conciliul din Niceea – a dat ordin ca fiul său să fie omorât. Potrivit tradiţiei, Crispus a făcut dragoste cu Fausta. Cel puţin aceasta a fost acuzaţia Faustei. Dar aceasta putea să fi fost metoda ei de a-l înlătura din cale, pentru ca unul dintre fiii ei să poată avea pretenţia la tron! Mama lui Constantin l-a convins totuşi că soţia lui "a cedat fiului său". Constantin a dat ordin ca Fausta să fie înecată într-o baie supraîncăzită. Cam în acelaşi timp a pus să-1 ciomăgească până la moarte pe fiul surorii sale şi să-l sugrume pe soţul ei – cu toate că promisese că-i va cruţa viaţa.
Aceste lucruri sunt rezumate în următoarele cuvinte din The Catholic Encyclopedia: "Chiar şi după convertirea sa, el a provocat executarea cumnatului său Licinius şi a fiului acestuia, precum şi a lui Crispus, propriul său fiu din prima căsătorie, şi a soţiei sale, Fausta. După citirea acestor fapte de cruzime este greu de crezut că acelaşi împărat putea să fi avut uneori simţăminte blânde şi tandre; dar natura umană este plină de contradicţii".
Constantin a arătat într-adevăr creştinilor numeroase dovezi ale favorii sale, a abolit moartea prin crucificare, şi persecuţia care devenise atât de crudă la Roma a încetat. Dar a luat el oare aceste decizii doar din convingeri creştine, ori a avut motive politice? Cităm din nou The Catholic Encyclopedia: "Unii episcopi, orbiţi de splendoarea de la curte, au mers până acolo încât să-l preamărească pe împărat ca pe îngerul lui Dumnezeu, ca pe o fiinţă sacră, şi să profeţească că el, asemenea Fiului lui Dumnezeu, va domni în cer. Prin urmare, s-a susţinut faptul că numai din motive politice a favorizat Constantin creştinismul, iar el a fost considerat ca un despot,iluminat' care s-a folosit de religie doar ca să-şi impună politica".
Aceasta a fost concluzia binecunoscutului istoric Will Durant în privinţa lui Constantin. "A fost oare convertirea lui sinceră – a fost oare un act de convingere religioasă, sau o lovitură perfectă a oportunismului politic? Probabil cea din urmă. Rareori s-a conformat el cerinţelor ceremoniale ale închinării creştine. Scrisorile sale adresate unor episcopi creştini arată limpede că puţin i-a păsat de diferenţele teologice care agitau creştinătatea – deşi dorea să suprime controversele în interesul unităţii imperiului. De-a lungul domniei sale i-a tratat pe episcopi ca pe ajutoarele sale politice; i-a convocat, le-a prezidat conciliile şi a fost de acord să impună acea opinie aleasă de majoritate. Un adevărat credincios ar fi fost mai întâi creştin şi după aceea om de stat; în cazul lui Constantin a fost exact invers. Creştinismul era pentru el un mijloc, nu un scop".
Persecuţiile nu distruseseră credinţa creştină. Constantin ştia aceasta. În loc ca imperiul să fie permanent divizat – păgânii fiind în conflict cu creştinii – de ce să nu facă paşii necesari ca să amestece elemente din ambele religii, se gândea el, şi prin aceasta să aducă o forţă unită imperiului? Existau asemănări între cele două sisteme religioase. Nici măcar crucea nu era un factor de dezbinare, căci în acea vreme era folosită de creştini; dar nici "pentru cei din armata lui Constantin care se închinau lui Mitra nu putea crucea să fie o jignire, căci ei luptaseră mult timp sub un stindard care purta o cruce mitraică de lumină".
Creştinismul lui Constantin a fost un amestec (sincretism – n.tr.). Deşi a dat ordin ca statuia sa să fie îndepărtată din templele păgâne şi a renunţat să i se aducă jertfe, totuşi oamenii au continuat să vorbească despre divinitatea împăratului. În calitatea lui de pontifex maximus, el a continuat să protejeze închinarea păgână şi să-i apere drepturile. Când a inaugurat Constantinopolul în anul 330, a avut loc o ceremonie pe jumătate păgână şi pe jumătate creştină. Carul de luptă al zeului soare a fost pus în piaţă, iar deasupra lui o cruce. Pe monede făcute de Constantin se putea vedea crucea, dar şi reprezentări ale lui Marte sau Apolo. Deşi mărturisea că este creştin, continua să creadă în formule magice păgâne pentru protecţia recoltelor şi pentru vindecarea bolilor. Toate aceste lucruri sunt subliniate în The Catholic Encyclopedia. Cu toate acestea, practica lui Constantin – noţiunea de amestec – a fost în mod clar metoda prin care Biserica catolică s-a dezvoltat, s-a îmbogăţit şi a dobândit bunuri.
Mama lui Constantin, Elena, când a avut aproape optzeci de ani, a făcut un pelerinaj la Ierusalim. Legenda ne spune că a găsit acolo trei cruci îngropate – una, crucea lui Cristos, şi celelalte două, cele pe care au fost crucificaţi tâlharii. Crucea lui Cristos a fost identificată prin faptul că făcea minuni de vindecare la indicaţia lui Macarie, episcopul Ierusalimului, în timp ce celelalte două nu făceau.
Un articol din The Catholic Encyclopedia spune: "O bucată din Adevărata Cruce a rămas la Ierusalim închisă într-o raclă de argint; restul, împreună cu cuiele, trebuie să i se fi trimis lui Constantin. Unul din cuie a fost prins în coiful împăratului, şi unul în frâul calului său, făcând să se împlinească, conform spuselor multor Părinţi, ceea ce fusese scris de profetul Zaharia:Ceea ce este pe frâul calului va fi sfânt Domnului' (Zah.14:20)!8 Acelaşi articol, cu toate că încearcă să susţină învăţăturile generale ale Bisericii cu privire la cruce, admite că relatările despre descoperirea crucii variază şi că această tradiţie (care de fapt a apărut mulţi ani mai târziu) s-a bazat în mare parte pe legendă.
Faptul că Elena a vizitat Ierusalimul în anul 326 pare să fie corect din punct de vedere istoric. Dar istoria descoperirii de către ea a crucii n-a apărut decât în 440 – cu 114 ani mai târziu!9 Ideea că crucea originară mai era încă la Ierusalim după aproape 300 de ani de la crucificare pare foarte îndoielnică. Pe lângă aceasta, legile evreieşti cereau ca, după crucificare, crucile să fie arse.
Să presupunem că cineva ar găsi adevărata cruce. Acest fapt ar fi foarte interesant, desigur; dar acea bucată de lemn ar avea oare vreo valoare? Nu, căci crucea şi-a împlinit deja scopul. Ne amintim că "Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus pe o prăjină, şi s-a întâmplat că dacă un şarpe a muşcat pe un om, dacă el privea şarpele de aramă, trăia" (Num.21:9). Acesta era o prefigurare, o imagine (tip) a felului în care a fost înălţat Cristos prin moarte (Ioan 3:14). Dar după ce şarpele de aramă şi-a împlinit menirea, israeliţii l-au păstrat şi au făcut un idol din el! Astfel că, după secole, Ezechia "a făcut ceea ce era corect. a distrus idolii şi a zdrobit în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise: căci în zilele acelea copiii lui Israel ardeau tămâie înaintea lui" (2. Re. 18:1-4). Ezechia a acţionat "corect" – nu numai prin distrugerea idolilor păgâni – ci şi prin distrugerea a ceea ce rânduise Dumnezeu, căci acum ajunsese să fie folosit într-un mod superstiţios şi idolatru. Pe aceeaşi bază, dacă ar mai exista crucea originală, nu ar fi nici un motiv pentru a face din ea un obiect de închinare. Iar dacă n-ar mai exista putere în crucea originară, cu cât mai puţin ar exista putere într-o simplă bucată de lemn care are forma acesteia?
La fel cum egiptenii păgâni au înălţat obeliscuri, nu numai ca simbol al zeului lor, ci pentru că în unele cazuri se credea că însăşi imaginea lui posedă puteri supranaturale, tot aşa au ajuns unii să considere crucea. Nu-l ajutase ea oare pe Constantin în lupta de la Podul Milvian? Nu făcuse crucea minuni pentru Elena? Ea a ajuns să fie considerată ca o imagine care era în stare să sperie duhurile rele. Era purtată ca talisman. Era pusă pe vârful turlelor bisericilor pentru a opri trăsnetele – şi totuşi, datorită poziţiei ei înalte, tocmai ea era cea care atrăgea trăsnetele! Folosirea crucii în casele particulare se presupunea că păzeşte de necaz şi boală. Multe bucăţi de lemn – chipurile bucăţi din crucea "originală" – au fost vândute şi schimbate ca protectoare şi talismane.
Ralph Edward Woodrow
https://www.evolutiespirituala.ro/constantin-si-crucea/?feed_id=4108