Se afișează postările cu eticheta CHAKRE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CHAKRE. Afișați toate postările

VIDEO! Împământarea: poate cea mai mare descoperire medicală !

VIDEO! Împământarea:
poate cea mai mare descoperire medicală !


V-ați întrebat vreodată de ce simțim o plăcere aparte atunci când ne plimbăm în picioarele goale prin iarba udată de roua dimineții?  Sau atunci când ne plimbăm desculți pe malul mării? Ei bine, se pare că răspunsul la aceste întrebări este unul, care s-ar putea să schimbe nu numai felul în care facem aceste lucruri, dar mai ales frecvența în care o facem. Dacă ești ca majoritatea oamenilor, probabil că mai tot timpul porți încălțări cu tălpi din cauciuc sau din plastic. Și probabil că nu-ți trece prin minte că acest simplu lucru poate fi cel mai mare rău pe care îl poți face sănătății tale.

În 1998 Clint Ober, un fost director executiv la o companie TV, pensionat, stătea pe o bancă într-un parc în orașul său natal. În timp ce se uita laaturiștii care treceau prin fața lui, și-a dat seama că toți, inclusiv el, purtau încălțăminte cu talpă de cauciuc sau de plastic și s-a gândit dacă nu cumva aceasta are vre-un un impact asupra sănătății. Întrebarea a venit în capul său datorită experienței avute în meseria sa, în care obișnuia să izoleze cablurile, având în minte noțiunea că toate sistemele electrice din casele și birourile noastre sunt stabilizate și protejate de pământ prin împământare.

Ober s-a întrebat dacă nu cumva acest câmp energetic ar putea să protejeze și sănătatea corpurilor noastre. Ceea ce nu a bănuit atunci a fost faptul că această întrebare a sa va pune în mișcare ani și ani de experimente și studii, iar acestea vor scoate la iveală rezultate incredibile  Deși folosesc o varietate de cuvinte pentru a o descrie, fiecare școală modernă de medicină alternativă vorbește despre „energie”. Dar ce este această „energie” fundamentală despre care tot auzim? Pielea ta, în general, este un conductor foarte bun. Poți conecta orice parte a pielii tale la pământ, dar dacă vei compara diferite părți există una care este deosebit de puternică, și care este chiar în mijlocul tălpii piciorului; un punct cunoscut de acupuncturiști ca Rinichi 1 (K1).

acupunctura

Este un punct bine-cunoscut, pentru faptul că, din punct de vedere conductiv, se conectează la toate meridianele de acupunctură și, în esență, se conectează la fiecare colțișor al corpului tău.  Interesant este că împământarea sau, mai degrabă, lipsa acesteia, are mult de a face cu înmulțirea bolilor moderne.

Când ești conectat cu pământul (fie că mergi desculț sau ai fost conectat electric pe punctul K1 al piciorului), există un transfer de electroni liberi din pământ către corpul tău. Acești electroni liberi sunt, cei mai puternici antioxidanți cunoscuți de om.

În urma experimentelor făcute, s-a demonstrat că acești antioxidanți sunt responsabili pentru câteva observații clinice foarte interesante:

• Schimbări benefice ale frecvenței cardiace;
• Scăderea rezistenței pielii;
• Scăderea nivelului de inflamație.

Pentru a înțelege mai bine știința din spatele a ceea ce se întâmplă în timpul în care suntem conectați la pământ și de modul în care aceasta are impact asupra răspunsului inflamator, Dr. Oschman ne explică ceea ce se întâmplă atunci când va confruntați cu un traumatism. (Dr. Oschman este expert în domeniul medicinei energetice, cu o diplomă de
licență în biofizică și un doctorat în biologie de la Universitatea din Pittsburg.) Ca autor al unui număr mare de cărți, el este recunoscut pe scară largă ca o autoritate în biofizica energiei medicale.

„Chiar și la cea mai mică contuzie, dacă te ciocnești de ușă, de exemplu, sistemul imunitar răspunde imediat prin trimiterea de celule albe din sânge (neutrofile) la locul impactului. Neutrofilele secretă specii reactive de oxigen (ROS), numite radicali liberi. Acestea sunt ca PacMan, molecule foarte importante, care au misiunea de a distruge.
În cazul în care bacteriile au ajuns prin intermediul pielii în corp, acești radicali liberi vor distruge bacteriile foarte repede. Dacă ai celule deteriorate, radicalii liberi le vor distruge, astfel încât să existe spațiu pentru celulele sănătoase să se miște pentru repararea țesuturilor.

Acesta este cunoscut ca răspunsul inflamator.  Ceea ce am descoperit și este cu adevărat profund este aceasta:  am înțeles acum de ce primim acest răspuns inflamator, care are cinci caracteristici:
- durere,
- roșeață,
- căldură,
- pierderea abilității de mișcare și
- umflarea.

Toate acestea sunt cele cinci semnalmente distinctive ale inflamației și se dovedește că nu este nevoie să se întâmple așa. Inflamația, care în medicină este considerată o parte importantă a procesului de vindecare, este, de fapt, un artefact, cauzat de lipsa de electroni în țesuturile tale. Ceea ce se întâmplă este că neutrofilele livrează specii reactive de oxigen (SRO) la locul incidentului, dar, procedând astfel, unii dintre acești radicali liberi se pot scurge în țesutul din jur și îi poate cauza țesutului sănătos daune. Asta este de fapt ceea ce creează răspunsul inflamator”.

Cercetarea asupra împământării a descoperit acum că, dacă ții picioarele goale pe pământ după ce te lovești sau te accidentezi, electronii vor migra în corpul tău și se vor răspândi prin țesuturi.

Orice radical liber care se scurge în țesutul sănătos va fi imediat neutralizat electric. Acest lucru se întâmplă deoarece electronii sunt negativi, în timp ce radicalii liberi sunt pozitivi, astfel încât aceștia se anulează reciproc.

„Deci, într-adevăr ceea ce se întâmplă cu împământarea, sau conectarea la pământ, este că vă protejați organismul de la – cum le numesc eu, pagubele colaterale”, spune Dr. Oschman. „Aceste distrugeri nu au fost destinate să aibă loc, dar au loc pentru că ne-am deconectat de la pământ prin punerea de cauciuc și de material plastic între picioarele noastre și pământ.”

Pentru a putea adapta împământarea la nevoile omului modern, specialiștii au găsit metode de a aduce energia pământului direct în casele oamenilor. Astfel au apărut cearșafuri electrice cu ajutorul cărora oamenii sunt conectați la pământ în timp ce dorm. Preșuri pentru calculator pe care poți sta cu picioarele goale în timp ce lucrezi sau papuci care au în talpă un material conector între punctul K1 și pământ.

David Wolfe, cunoscută autoritate în domeniul medicinei alternative și un puternic susținător al împământării, a făcut un experiment în direct în timpul unei prezentări pe 20 de indivizi din sală, care au fost conectați la energia pământului printr-un cablu electric care la un capăt era înfipt în pământ în afara sălii de prezentare. După 80 de minute, participanților li s-a recoltat sânge și li s-au făcut analize care au fost apoi proiectate în direct și explicate pe loc. Rezultatele au fost pe măsură.

Împământarea, o strategie împotriva îmbătrânirii  

Una din teoriile dominante privind îmbătrânirea este teoria radicalilor liberi, conform căreia îmbătrânirea se produce din cauza pagubelor cumulate, cauzate de radicalii liberi.

Când aveți un traumatism sau o inflamație cronică, prin respirație și din alimentele pe care le mâncăm, printre alte lucruri, suntem expuși la radicalii liberi. De vreme ce nu poți să elimini complet toți radicalii liberi, îți dorești să menții un echilibru sănătos de electroni antioxidanți în organismul tău, pentru a fi sigur că distrugerile datorate radicalilor liberi nu vor scăpa de sub control.

Conectarea la pământ te poate ajuta la realizarea acestui echilibru delicat.

Există trei tipuri de sub-modele ale procesului de îmbătrânire, cauzate de radicalii liberi:

1. Deteriorarea/mutația ADN-ului din cauza radicalilor liberi;

2. Teoria mitocondriilor. Mitocondriile, în fiecare celulă din corpul nostru, efectuează metabolismul oxidativ și rezultă un produs secundar, care sunt radicalii liberi. În cele din urmă, mitocondriile se uzează sau se autodistrug din cauza excesului de radicali liberi;

3. Teoria încrucișării de proteine, ceea ce explică ridurile de pe piele. Proteinele se lipesc una de alta, reducând eficiența enzimelor.

„Am impresia, din studiul meu de biofizică și biologie celulară, că organismul este proiectat cu o țesătură semi-conductoare, care conectează totul în organism, inclusiv în interiorul fiecărei celule”, spune Dr. Oschman.  „Mă refer la acest sistem ca la o matrice vie. Electronii, cei care intră în partea de jos a piciorului nostru, se pot muta oriunde în corp.  În orice loc unde se formează radicali liberi, există electroni în apropiere, care îi pot neutraliza și astfel se pot preveni toate aceste procese: leziuni mitocondriale, lipirea proteinelor și mutația sau deteriorarea genetică. Astfel, întreaga structură este, în esență, un sistem de apărare antioxidant, care este în fiecare parte a corpului nostru.”  Așa că, dacă veți merge desculț, veți înmagazina electroni, pe care corpul îi va stoca, iar aceștia vor fi disponibili în orice moment, în cazul în care ați putea avea un traumatism, și în orice punct, în cazul în care un radical liber s-ar putea forma.

Cum ne afectează sângele împământarea

O altă descoperire foarte importantă, și una dintre cele mai recente, este faptul că împământarea subțiază sângele, făcândul mai puțin vâscos. Această descoperire poate avea un impact profund asupra bolilor cardiovasculare, care  sunt acum numărul unu cauzator de moarte în lume.

Practic, fiecare aspect al bolilor cardiovasculare a fost corelat cu vâscozitatea crescută a sângelui.  Dr. Frank Sinatra a antrenat echipa doctorului Oschman în modul de evaluare a vâscozității sângelui, folosind o metodă numită potențialul zeta. Aceasta măsoară potențialul celulelelor roșii din sânge, prin determinarea vitezei cu care acestea migrează într-un câmp electric.  Când se produce împământarea, potențialul zeta crește repede, ceea ce înseamnă că celulele roșii din sânge au o încărcătură mai mare pe suprafața lor, care le îndepărtează una de alta. Această acțiune face ca sângele să se subțieze și să curgă mai ușor. Ca urmare, tensiunea arterială scade semnificativ.

O altă implicație evidentă a acestui fapt este că prin îndepărtarea reciprocă, celulele roșii din sânge sunt mai puțin înclinate să rămână împreună și să formeze un cheag. Cheagurile de sânge nu trebuie să fie foarte mari pentru a forma o embolie pulmonară, care v-ar ucide instantaneu, astfel încât acesta este un beneficiu semnificativ.  În plus, în cazul în care potențialul zeta este ridicat, lucru ce poate fi facilitat de împământare, nu se va reduce doar riscul de boli de inimă, dar, de asemenea, riscul de demență multi-infarct, în cazul în care începe să se piardă țesutul cerebral din cauza micro-coagulărilor din creier.  Cele mai bune suprafețe pentru împământare

În mod evident, cel mai simplu mod este să se meargă desculț. Dar ce putem spune despre locuitorii din mediul urban, care sunt înconjurați de asfalt și beton? Poți să te conectezi prin acestea?  Și care dintre suprafețe naturale sunt cele mai eficiente?  Există într-adevăr, diferențe semnificative între diverse suprafețe.  Locul ideal pentru mersul pe jos în picioarele goale este pe plajă, în apropierea sau în apă, pentru că apa de mare este un conductor foarte bun. Corpul nostru, de asemenea, conține în cea mai mare parte a sa apă, astfel încât se creează o conexiune bună.

Iarba, mai ales dacă este acoperită cu rouă, pe care te-ai putea plimba dacă te trezești dimineața devreme, este o altă suprafață extrem de potrivită.

Potrivit dr. Oschman, betonul este un bun conductor, atâta timp cât acesta nu a fost izolat. Picturile pe beton nu permit electronilor să treacă prin el foarte bine.

Materiale cum ar fi asfaltul, lemnul, și izolatorii tipici, cum ar fi din plastic sau cauciuc, nu vor permite, de asemenea, electronilor să treacă și să vă ajute în procesul de împământare.

 

Modalități ușoare de a încorpora împământarea  în viața de zi cu zi

Mersul desculț în aer liber este una dintre modalitățile cele mai minunate, ieftine și puternice de a ne conecta la pământ și care poate contribui, de asemenea, și la accelerarea refacerii țesuturilor și înlăturarea durerilor musculare în urma exercițiilor extenuante.

De asemenea, orice contact direct cu un obiect bun conductor, care este în legătură cu pământul, de la un cablu electric, o țeavă sau chiar un copac, poate fi o metodă bună de a ne încărca cu electronii negativi.

O altă soluție, pe care majoritatea dintre noi o folosim fără să ne dăm seama, este dușul. În timp ce facem duș, suntem în contact cu energia pământului prin apa care curge prin țevile îngropate în pământ, aceasta fiind și una din explicațiile pentru care ne simțim așa de bine la duș și chiar este locul unde avem inspirație și ne vin tot felul de idei. (țevile, cel puțin la noi, sunt din plastic, încât e nevoie de un conductor electric în cădița de duș, care să fie conectat - cât mai direct - la pământ. - n.W)

Reconectarea la pământ

De-a lungul istoriei umanității, civilizații întregi au onorat pământul și conexiunea cu acesta. Stilul de viață modern a făcut în așa fel încât omul a ajuns să fie un străin pentru pământul care îi dă viață și îl hrănește. Copiii secolului nostru nu se mai joacă în pământ sau în iarbă, sunt izolați în apartamente și case de beton.

David Wolfe spune că atunci când suntem conectați la pământ, suntem practic în contact cu orice ființă vie conectată la pământ în momentul acela, fie că sunt plante, animale sau alți oameni de la capătul opus al lumii.

Atunci misiunea noastră devine una de a inspira și de a promova reconectarea la energia pământului, ca un mod simplu și natural pentru a face o lume mai sănătoasă și mai bună.

Stai în echilibru, stai conectat, folosește-te de cea mai puternică formă de antioxidanți - antiinflamatorii din natură. Vindecarea nu trebuie să provină dintr-o injecție sau un medicament, ea vine direct din pământ, iar tot ce trebuie să faci este să îți dai încălțările jos!

 

Iată înregistrarea video a experimentului în direct al lui David Wolfe,  de care s-a vorbit mai sus.
Este secționată în 4 părți:

https://www.youtube.com/watch?v=3uZMWEsr_qY
https://www.youtube.com/watch?v=DOhRZMh_5jc
https://www.youtube.com/watch?v=wV2rTW7YSac
https://www.youtube.com/watch?v=w3Xg8buotS8

 

https://www.evolutiespirituala.ro/impamantarea-poate-cea-mai-mare-descoperire-medicala/?fsp_sid=30046

Cristalele și chakrele: Armonie prin semiprețioase



Într-o lume unde natura se împletește cu spiritualitatea,cristalele nu sunt doar bijuterii de o frumusețe aparte,ci și chei care deschid porți spre armonia interioară. "Cristalele și chakrele: Armonie prin semiprețioase" ne invită să explorăm în profunzime conexiunile subtilă dintre energia universului și echilibrul personal. În paginile ce urmează, veți descoperi cum fiecare piatră semiprețioasă, cu vibrațiile sale unice, poate fi un aliat în alinierea și activarea chakrelor, acele center energetice ce pulsează în ritm cu viața noastră.Fie că sunteți un pasionat al terapiilor option sau doar curios să înțelegeți secretele naturii, această incursiune creativă vă va oferi outlook surprinzătoare și echilibrate despre arta vindecării prin cristale.
Introducere în misterul cristalelor și al chakrelor

Introducere în misterul cristalelor și al chakrelor



Imaginați-vă o lume în care cristalele devin punți energetice între suflet și natură. În acest univers subtil, pietrele semiprețioase nu sunt doar obiecte de frumusețe, ci și catalizatori ai echilibrului interior. Lumina vindecătoare a cristalelor se împletește cu puterea chakrelor, invitându-ne să explorăm secretele unei energii care pulsează în fiecare colț al existenței. Fiecare piatră poartă vibrații unice ce contribuie la reconectarea cu sinele interior și la atingerea armoniei profunde.





Descoperirea acestor legături se desfășoară prin observație și intuiție,iar cunoașterea detaliată a energiei acestor elemente ne poate deschide drumul spre auto-cunoaștere.Cum se manifestă aceste energii? Iată câteva puncte esențiale:


  • Vibrațiile cristalelor și influența lor asupra centrilor energetici

  • Sinergia dintre proprietățile healing și simbolismul chakrelor

  • Modalități creative de integrare a cristalelor în practicile zilnice



Mai jos, o scurtă prezentare a câtorva cristale și chakrele cu care rezonează:





















Crystal Chakra
Ametist Coroana
Cuart Roz Inimă
Jad Inima și Sacral

Explorarea energiei semiprețioase și a echilibrului subtil

Cristalele au fost apreciate de-a lungul secolelor pentru capacitatea lor de a stimula fluxul de energie și de a aduce un grad subtil de echilibru între minte și spirit. Această abordare holistică integrează semiprețioasele într-un ritual de aliniere energetică, unde fiecare piatră are o vibrație unică menită să intensifice conexiunea cu propriile chakre. Practicanții constată că intermediul cristalelor se poate atinge o stare de claritate mentală și armonie interioară, facilitând astfel procesul de vindecare și regenerare energetică.



Beneficii observate:



  • Revitalizare Energetică: Activarea fiecărei chakre prin vibrații pozitive.

  • Protecție Spirituala: Crearea unui scut energetic împotriva influențelor negative.

  • Echilibru Emoțional: Întărirea legăturii dintre corp și suflet pentru o armonie deplină.



Mai jos, găsiți un sumar al unor cristale esențiale și al energiilor asociate, evidențiind rolul fiecăruia în reglarea subtilă a chakrelor:























Cristal Energie Asortată
Ametist Intuiție & Echilibru mental
Quarț Roz Iubire & Vindecare emoțională
Turmalină Neagră Protecție & Pământ

Metode practice de armonizare prin cristale naturale

Utilizarea cristalelor naturale reprezintă o metodă subtilă și eficientă de realiniere energetică, explorând relația profundă dintre vibrațiile semiprețioase și energiile interioare. Această tehnică se bazează pe proprietățile unice ale cristalelor, care pot fi manipulate pentru a induce schimbări benefice la nivelul chakrelor. Astfel, în cadrul unei sesiuni de armonizare se pot aplica pași practici precum:

  • Curățarea energetică folosind fum de salvie sau apă sfințită,
  • Încărcarea cristalelor prin expunerea la lumina soarelui sau a lunii,
  • Programarea intențiilor cu ajutorul meditației.



Echilibrul între corp și minte poate fi sprijinit prin selectarea atentă a cristalelor în funcție de zona energetică visată. Tehnici simple, adaptate nevoilor individuale, sunt implementate atât în meditații ghidate, cât și în ritualuri zilnice. Unii practicenți preferă să evidențieze anumite beneficii prin intermediul unui tabel ilustrativ, unde se regăsesc cele mai comune asocieri între cristale și chakre:




























Cristal Chakra Beneficiu
Ametist Coroana Claritate spirituală
Cuarzit Roz Inimii Vindecare emoțională
Citrin Solar Plexus Vitalitate și încredere

Strategii și ritualuri pentru revitalizarea chakrelor

Descoperă cum ritualurile vechi se îmbină armonios cu energia cristalelor pentru a revigora sursele interioare. În cadrul acestor practici, se pune accentul pe echilibrarea fluxului energetic, invitând o conexiune profundă între minte și spirit. Prin utilizarea semiprețioaselor, cum ar fi ametistul sau cuarțul roz, poți crea un spațiu sacru ce amplifică energia pozitivă și susține vindecarea interioară. Metodele practice includ meditații ghidate, aranjamente simbolice și ritualuri nocturne, menite să activeze centrele energetice fundamentale.



Strategiile eficiente pot include activități simple, dar puternice, cum ar fi:


  • Curățarea fizică a spațiului ritualic

  • Concentrarea intenției în timpul meditației

  • Folosirea aromaterapiei pentru amplificarea stării de armonie



Pentru a ilustra modul în care diverse cristale susțin chakrele, consideră tabelul de mai jos:




























Chakra Cristal recomandat Beneficii
Rădăcină Hematită Stabilitate, echilibru
Sacrală Carnelian Vitalitate, creativitate
Inimă Cuarț roz Dragoste, compasiune

În rezumat

Pe măsură ce închidem paginile acestei călătorii prin universul cristaleleor și chakrelor, e ca și cum am fi descoperit un colț magic unde natura și spiritul se împletesc într-o dans armonios. Fiecare piatră semiprețioasă,cu strălucirea ei subtilă,poartă o poveste ancestrală,invitându-ne să redescoperim echilibrul interior și să ne reconectăm cu energiile universale ce ne înconjoară. În mijlocul agitației cotidiene,magia acestor cristale ne amintește că,uneori,cel mai simplu gest de introspecție poate deschide calea către o stare de calm profund și iluminare. Indiferent dacă alegeți să purtați aceste bijuterii de energie sau să le integrați în practicile voastre spirituale, ele devin simboluri tăcute ale transformării și armoniei.Astfel, într-o lume în continuă schimbare, cristalele și chakrele rămân faruri de stabilitate, îndemnându-ne să căutăm frumusețea și echilibrul chiar și în momentele de cotitură.Să ne lăsăm inspirați de aceste semiprețioase, redescoperind în ele nu doar strălucirea exterioară, ci și profunzimea unei călătorii interioare spre înțelegerea de sine.Până data viitoare, să purtați cu voi amintirea magică a acestui echilibru – un memento că armonia este la doar o piatră distanță. Cristalele și chakrele: Armonie prin semiprețioase

Certificate & Acreditari Karanna Academy©

Intrebari Frecvente

Cursuri Online de Dezvoltare Personală & Spirituală

VIZITAȚI PAGINA NOASTRĂ DE FACEBOOK

https://www.evolutiespirituala.ro/cristalele-si-chakrele-armonie-prin-semipretioase/?fsp_sid=29317

Culori în diverse tradiții si culturi ale lumii

Culorile în diverse tradiții si culturi ale lumii

chakre culori

.

CULORILE IN FILOZOFIA MEDICALA INDIANA

Baza medicinei indiene o constituie asa numita "Samkhya" - sistemul de filozofie vechi indian, pe care medicii Carak, Susruta si Vagbahata l-au folosit drept baza practicii lor medicale. Intemeietorul acestei filozofii este inteleptul indian Kapila, care defineste viata ca o suferinta. Ceea ce este mai rau decat durerea din aceasta viata este karma. Ultima cauza a suferintelor omului pe aceasta lume este legatura sufletului cu trupul si organele sale. Mantuirea, adica sfarsitul lantului de reincarnari, poate fi atinsa numai cand sufletul va avea constiinta distinctiva a unicitatii si absolutului din el insusi, adica atunci cand va avea revelatia desavarsirii sale. Sensul vietii este desprinderea sufletului de materie. Materia este asemuita unei dansatoare, care, in decursul vietii, se dezlantuie necontenit in fata sufletului si-si dezvolta atractia, pentru a aduce sufletul in stadiul de cunostinta decisiva. Chiar daca nu-si atinge scopul, ea trebuie sa se concentreze pentru a continua acest dans in fata sufletului, pana in momentul final, al mantuirii sufletului. gunas   Materia este constituita din trei "gunas": Sattvam (bunatatea), Rajas (pasiunea) si Tamas (intunericul). Proportia in care acestea sunt imbinate este diferita, astfel rezultand multitudinea de forme ale materiei. Sattvam reprezinta bunatatea si lumina din oameni. Rajas confera forta, dragoste si ura. Tamas este greul si intunericul, in om luand infatisarea infamiei. Cele trei gune sunt raspunzatoare pentru formarea culorilor. Surplusul unei culori intr-o guna este exprimat prin "p" (plus), necesarul prin "n", iar minusul prin "m".   Guna-----Negru-----Gri-----Albastru-----Rosu-----Galben-----Alb Sattvam-----m---------m---------n--------------m---------p----------p Rajas--------n----------n----------p--------------p---------n----------m Tamas-------p----------p---------m--------------n---------m----------m   Cu ajutorul acestui tabel se poate construi tipul de caracter caruia ii este coordonata o culoare de baza caracteristica. De exemplu, putem formula negrul ca fiind un amestec de intuneric in exces si pasiune. Griul, ceva mai luminos, are lipsa de bunatate (Sattvam) si exces de Tamas. Albastrul este pasional in exces si are minus Tamas, de intuneric. Rosu este pasiune si lipsa de bunatate. Albul, culoarea de doliu a orientului, are un exces de Sattvam si o lipsa de pasiune sau intuneric.  

CULORILE SI TEMPERAMENTELE

Psihologul elvetian Max Luscher a dezvoltat unul dintre cele mai interesante modele moderne pentru a caracteriza tipologiile umane. Deosebim patru puncte cardinale, patru anotimpuri, patru elemente, deci tot patru tipologii umane de baza. Omul, simbolizat de Luscher prin patru culori, are la baza patru tipuri de temperament: coleric, sangvin, flegmatic si melancolic. Culorile ce corespund celor patru temperamente sunt: coleric - rosu; sangvin - galben; flegmatic - alb; melancolic - negru sau albastru. Culorile galben, rosu, albastru si alb, care formeaza un cerc colorat armonios, sunt pentru Luscher simbolul implinirii, echilibrului si perfectiunii oamenilor. Corespunzator acestor patru culori, el gaseste in oameni de asemenea patru stari emotionale, sau, altfel spus, sentimente ale propriei existente. Cele patru stari emotionale dupa Luscher sunt: respectul de sine - verde; increderea in sine - rosu; multumirea - albastru si pacea interioara - galben. culorile si temperamentul Important este ca aceste sentimente sa se faca simtite in concordanta cu aceste culori. Armonia unui om este realizata atunci cand acesta a trecut prin toate cele patru stari emotionale. Un om astfel structurat in raporturile sale prin activitate, satisfactie, statornicie si schimbare.   Culoare____Senzatie_____Raporturi_____Sentimente Rosu________excitare_______activitate______increderea in sine Albastru______liniste________satisfactie______multumirea Verde________tarie_________statornicie______respectul de sine Galben ______eliberare _______schimbare______pace interioara    

FENG SHUI

In Feng Shui toate culorile sunt Yin sau Yang. Astfel, rosu, portocaliu, galben, negru sunt culori Yang, iar verde, albastru si alb sunt Yin. In cazul violetului, daca predomina rosul este Yang, iar daca predomina albastrul este Yin. De asemenea, fiecare culoare corespunde unuia dintre cele cinci elemente, folosirea unei anumite culori intarind elementul personal. De aceea, pentru a trai intr-un mediu echilibrat, ideal este sa folosim culorile tinand cont de aceste aspecte in proportii egale. In amenajarea unei case sau in alegerea vestimentatiei, este bine ca fiecare sa cunoasca semnificatiile generale ale culorilor, pentru a le putea alege pe cele mai potrivite. O utilizare echilibrata a acestora, in concordanta cu activitatea ce se desfasoara intr-un anumit spatiu imbunatateste Feng Shui-ul prin crearea armoniei. Arta Feng Shui cunoaste valoarea energiei inmagazinate in culori si senzatiile pe care le creeaza si foloseste acest lucru in folosul oamenilor. feng shui culori   Rosul este cea mai puternica culoare din toata gama coloristica si se asociaza cu elementul foc. Este o culoare incitanta, dinamica. De aceea, in casa trebuie folosita in incaperile in care se desfasoara activitati palpitante, dar nu in dormitor, fiindca poate provoca insomnie. In Orient, rosul a fost considerat mereu o culoare a fericirii si prosperitatii, iar miresele poarta aceasta nuanta pentru a atrage norocul. Galbenul este asociat cu posesia, optimismul si intelepciunea, fiind asociat elementului pamant. Este o culoare vesela, luminoasa si stimulatoare, ce activeaza mentalul. Ca decor ambiental poate da viata celor mai intunecate camere. De obicei, fiind o culoare care stimuleaza, se poate folosi in camerele de studiu sau in locurile unde se desfasoara activitati creative. In China antica, galbenul era considerat culoarea rasului, deoarece ridica moralul si inveseleste. Portocaliul este asociat tot elementului pamant si reprezinta aspiratia si sociabilitatea. Exprima exaltarea si energia, fiind mai temperat decat rosul. De aceea este mai degraba placut decat pasional. Poate fi folosit in incaperea in care oamenii se intalnesc si vorbesc, deoarece este favorabil comunicarii. Este si un stimulent mintal, putand fi utilizat si in zonele de studiu. Verdele este culoarea naturii si se asociaza cu elementul lemn. Simbolizeaza pacea, temperarea, primavara cu un nou inceput. Verdele se potriveste camerelor de odihna si relaxare, deoarece ofera sentimente de liniste si armonie, vindeca si linisteste sufletul, elimina tensiunile si anxietatile. In China, verdele este considerat culoarea pacii si a vietii lungi. Albastrul este culoarea cerului si a apei si emana siguranta si optimism. Se asociaza cu gandirea, statornicia si adevarul. Albastrul este linistitor, introspectiv si responsabil. De aceea, aceasta culoare este o buna alegere pentru o camera de meditatie. Nuantele de albastru se potrivesc si in camera de baie, albastrul fiind asociat cu elementul apa. Albastrul inchis adauga spiritualitate si intuitie. In China antica, simboliza binecuvantarea divina. Violetul este culoarea spiritualitatii, a idealurilor inalte. Fiind o combinatie de rosu cu albastru, violetul utilizeaza energia rosului si optimismul albastrului. Aceasta culoare incurajeaza creativitatea, idealismul si misticismul. Este o culoare buna pentru camerele in care se cere concentrare, dar nu poate fi folosit in incaperile de reculegere. Auriul este asociat cu elementul metal si reprezinta demnitatea, onoarea si faima. Ca si galbenul, este pozitiv si optimist, dar are mai multa distinctie. In vechea China, numai imparatul si familia sa aveau dreptul sa poarte haine aurii. In prezent, auriul este combinat cu rosu, pentru noroc si bunastare. Albul inseamna puritate, inocenta si stralucire si este asociat elementului metal. De fapt, este o nonculoare, este absenta culorii. Albul semnifica o minte fara griji. Folosit intr-o incapere, atrage energiile pozitive, da luminozitate si pune in valoare detaliul. Negrul este culoarea noptii si este asociat cu elementul apa. Reprezinta formalismul si sofisticarea. Desi in Occident este o culoare negativa, in Feng Shui se asociaza cu banii si poate fi o culoare pozitiva, ce poate crea dinamism. Pentru a avea impact maxim, trebuie folosit in sufragerie, hol si in baie, dar in cantitati mici.  

MEDICINA CULORILOR

Corpul nostru energetic este un camp de oscilatii mai mult sau mai putin armonice, distribuit pe cele 7 chakre principale ale omului. Daca una dintre aceste chakre este supraincarcata, acest fenomen este vizibil in aura printr-o colorare mai intensa si modificata ca nuanta - este semnul unei disfunctii organice. In acest caz, o armonizare a chakrelor este posibila prin capacitatile bioenergeticienilor. Terapia prin culori foloseste lumina colorata pentru influentarea chakrelor dezechilibrate. In medicina traditionala chineza, fiecarui organ ii corespunde o culoare: inima - rosu plamani - alb ficat - verde splina - galben rinichi - negru De exemplu, bolile intestinale considerate efecte ale imbolnavirii splinei, sunt tratate prin culoarea galben. In afara de tratamentul propriu-zis, pacientul trebuie sa poarte numai haine galbene, iar lumina zilei trebuie filtrata in camera sa prin perdele galbene. In Europa, medicina culorilor este practicata inca de la inceputul secolului trecut. Primele descoperiri au evidentiat faptul ca lumina rosie este vasodilatatoare (dilata vasele de sange), pe cand cea albastra are rol vasoconstrictor. Lumina albastra, verde sau violet este folosita pentru calmare, in timp ce lumina rosie, portocalie sau galbena este utilizata pentru stimularea metabolismului si sistemului nervos. In anii '50, un medic indian, Dinshash P. Ghadiali conducea in New Jersey un institut de cromoterapie. Cercetarile sale au dus la sintetizarea urmatoarelor actiuni terapeutice ale culorilor: albastru - intareste vitalitatea, inlatura febra si linisteste sistemul nervos violet - actioneaza asupra sistemului limfatic si splinei rosu purpura - este excitant sexual si stimuleaza sistemul circulator rosu - stimuleaza formarea globulelor rosii portocaliu - intareste tesutul plamanilor si actioneaza benefic asupra glandelor galben - favorizeaza digestia si formarea/intarirea oaselor verde galbui - stimuleaza sistemul imunitar verde-albastru - stimuleaza protectiile sistemului epidermic Cromoterapia actioneaza asupra chakrelor. In principiu, o chakra dezechilibrata poate fi armonizata folosind culoarea sa fundamentala. In cazul unei intensificari a respectivei culori, observata in aura (un dezechilibru la fel de periculos), se foloseste culoarea complementara.

Iata o scurta prezentare a celor sapte chakre, cu afectiunile ce le corespund si culorile folosite in cromoterapie:

  culori chakre 2   Chakra I - rosu Culoarea estompata in aura semnifica deficiente energetice, dereglari metabolice, boli digestive, boli ale sistemului osos. Culoarea prea intensa semnaleaza probleme nervoase si se trateaza prin albastru. Chakra II - portocaliu In hipofunctie (cand culoarea este estompata) intalnim probleme sexuale, impotenta sau frigiditate, probleme cu vezica sau rinichii. In hiperfunctie (intensificarea culorii) - nervozitate, apetit sexual exagerat. Culoare complementara - albastru. Chakra III - galben In hipofunctie semnifica boli ale stomacului, ficatului sau bilei. In hiperfunctie, calculi biliari, diabet. Culoare complementara - verde. Chakra IV - verde In hipofunctie - boli ale inimii, probleme circulatorii, slabirea sistemului imunitar. In hiperfunctie - tensiune arteriala ridicata, boli de inima pe fond nervos. Culoare complementara - albastru. Chakra V - albastru In hipofunctie - disfunctii ale tiroidei, epuizare. In hiperfunctie - stari nervoase, tensiune ridicata. Culoare complementara - galben, portocaliu. Chakra VI - indigo Hipofunctia si hiperfunctia semnifica boli ale ochilor, urechilor sau disfunctii hormonale. Culori complementare - galben, portocaliu. Chakra VII - violet Dereglarile duc la boli cerebrale si psihice. Culoare complementara - galben.   chakre

.

CULORILE AUREI

In viata de zi cu zi intalnim mereu oameni care ne atrag intr-un mod inexplicabil. In limbajul uzual se vorbeste despre "oameni atragatori", acei oameni simpatici, cum ne mai place sa le spunem. In realitate, fiecare om, animal si o mare parte din materia anorganica sunt inconjurate de un "vesmant" energetic care poate sa ne fie favorabil, sau, dimpotriva, nefast. Nu putem vedea in mod obisnuit energia emisa de un individ, sau altfel spus, vizualizarea biocampului fiecarui individ nu poate fi realizata decat de o persoana initiata. Date despre aura avem inca din Biblie. Iata o descriere in cea de-a doua carte a lui Moise: "Cand Moise a coborat de pe muntele Sinai, avea in mana cele doua tablite de legi si nu stia ca pielea fetei sale stralucea, caci el vorbise cu Dumnezeu. Insa cand Aaron si intregul Israel au vazut chipul sau stralucind, s-au temut sa se apropie de el." In istoria apostolilor se vorbea despre o lumina care inconjura capul celor iubitori de Dumnezeu. In descrierile Evului Mediu, figurile sfintilor erau prezentate avand in jurul capului un nor, o lumina sfanta. In cazul aurei care inconjoara sfintii sunt distinse patru categorii: nimbus (nor), halo (rasuflare), aureola (coroana stralucitoare) si gloria (stralucire). Dar nu numai figurile biblice erau prezentate cu astfel de aure, lumini sfinte, ci si alte categorii cum ar fi vrajitorii. Foarte interesant este faptul ca lumina din jurul capului unui om seamana cu stralucirea unei lumanari. Aura, ca si lumina raspandita de o lumanare, este alba, semnificand o forta magica. In vechime, se stia foarte bine ca un vrajitor putea sa orbesca un om, emanand o lumina alba deosebit de intensa. In aura magicienilor ieseau in evidenta doua straturi luminoase distincte. Aceste straturi erau caracterizate ca fiind aura sanatatii, care izvoraste ca energie vitala de baza a corpului fizic si aura astrala. Un alt mod de a interpreta acest fenomen se face cu ajutorul chakrei a saptea care infloreste ca un lotus cu o mie de petale si emana energie. La indienii Hopi din America de Nord intalnim credinta potrivit careia in crestetul capului exista o zona prin care se poate primi si transmite energie. Prin acel loc, sufletul va parasi corpul dupa moarte. O etapa importanta in cercetarea aurei a fost descoperirea magnetismului vietii de catre Anton Mesmer (1734-1815). Fluidul magnetic al fiecarei fiinte vii poate parasi corpul si poate fi transferat unei alte fiinte, folosind o asa-numita "punte fluidica". Daca doriti sa intrezariti macar aceasta aura energetica, inchideti-va intr-o incapere perfect intunecata (fara ferestre) si, dupa ce v-ati obisnuit ochii cu intunericul (minim 10 minute), trebuie sa va concentrati si sa va priviti cu atentie mainile. Daca aveti cat de cat un potential in aceasta directie, veti vedea o sclipire care formeaza conturul mainilor. Pentru a merge mai departe in aceasta cunoastere (esentiala bioenergoterapeutilor), trebuie sa va "antrenati" cu oameni competenti pentru a obtine deschiderea "celui de-al treilea ochi", cel cu ajutorul caruia veti putea sesiza aurele. Acest "ochi" se afla in mijlocul fruntii. Tot gratie acestui ochi special, veti putea observa si aurele unor obiecte, cum ar fi cristalele.   aura corpuri energetice spirituale

.

CELE 5 AURE

Ocultistii au distins, pe baza observatiilor facute pe persoane sensibile la emanatiile energetice, cinci straturi energetice ale aurei umane. 1. aura sanatatii: este legata nemijlocit de piele. De cele mai multe ori este lipsita de culoare sau poate avea culori pale. 2. aura vitala: este imaginea vitalitatii noastre fundamentale si se modifica frecvent in timpul zilei. Culoare oscileaza intre rosu si albastru. 3. aura emotiilor: este influentata de sentimentele si emotiile noastre, de aceea poate avea multe culori. Teama ii confera culoarea gri, la manie devine rosu aprins, la suparare rosul se inchide. 4. aura karmica: este invariabila si depinde de suma experientelor acumulate in toate existentele noastre. Da o imagine completa a personalitatii unui om. 5. aura spirituala: este "vesmantul luminos" al sfintilor si inteleptilor. Trebuie sa fie cea mai stralucitoare dintre toate.   Exista mai multe catalogari ale straturilor aurei. Unele determina 5 straturi, altele 7, altele 33, 144, etc.. Toate aceste clasificari sunt in esenta corecte, observand aceleasi straturi energetice. Diferenta consta in modul de a le interpreta si imparti pe categorii.  

Mai jos putem intelege semnificatiile diferitelor culori ale aurei:

  alb - spiritualitate pura verde olive - adaptabilitate verde palid - simpatie verde smarald - sinceritate verde inchis - caracter pasnic verde tulbure - caracter ascuns maro-verde - gelozie galben - putere de intelegere portocaliu - ambitie, mandrie rosu - dragoste, senzualitate, manie maro - egoism, lacomie, gelozie lila - resemnare, nostalgie, devotament violet - cumpatare albastru - frica, slabiciune, religiozitate gri - tristete, melancolie negru - mahnire, ura, activitati malefice   Existenta aurei a fost demonstrata in 1958 de experiementele fotografice efectuate de Kirlian. In urma acestor experimente, au fost descoperite peste 1400 de tonuri de albastru, 1000 de tonuri de rosu, 1500 de tonuri de maro, 800 de tonuri de verde, 550 de tonuri de portocaliu, 350 de tonuri de violet si 12 tonuri de alb.   culori zodiac astrologie

.

ASTROLOGIE

Astrologii secolului nostru au completat studiile privind cromoterapia, asociindu-i dispozitiile maladive ale semnelor zodiacale si culorile potrivite fiecarei zodii:   Berbec - cap - bolile capului sau gatului - rosu Taur - gat - bolile laringelui - verde, albastru Gemeni - plamani - boli pulmonare - galben, verde Rac - stomac - boli ale stomacului - verde, violet Leu - inima - bolile inimii - portocaliu Fecioara - splina - boli intestinale - alb, purpuriu Balanta - rinichi - diabet, boli ale rinichilor - albastru, roz Scorpion - organe sexuale - boli venerice - rosu, verde Sagetator - solduri - boli ale sistemului osos - albastru Capricorn - piele - boli de piele - alb, verde Varsator - gambe - boli de nervi - violet, verde Pesti - picioare - boli psihice - albastru, verde   culorile si planetele

.

CULORILE SI ASTRELE

Soarele: portocaliu, galben, auriu, purpuriu, verde Luna: alb, argintiu, alb-galbui si in general toate culorile pale Mercur: gri deschis, maro mat, galben deschis, culorile murdare in general Venus: albastru deschis, roz, albastru stralucitor Marte: rosu, galben rosiatic, alb rosiatic Jupiter: rosu purpuriu, galben sofran, albastru inchis Saturn: negru, gri inchis, maro, verde inchis Uranus: alb, violet deschis, lila deschis Pluto: maro  

CULORILE SI SEMNELE ZODIACALE

In astrologie, fiecarui semn zodiacal ii este asociat cate o planeta dominanta. Pe langa culoarea determinanta a astrului, mai este luata in considerare si culoarea de baza a zodiei cat si culoarea decanilor (fiecare zodie se imparte in trei decani). Berbec: rosu aprins. Decade: rosu, auriu, verde Taur: verde. Decade: verde, galben, negru Gemeni: albastru deschis. Decade: albastru, portocaliu, verde inchis Rac: alb-argintiu. Decade: argintiu, alb, violet Leu: galben aprins. Decade: galben auriu, albastru, portocaliu Fecioara: albastru inchis. Decade: galben, verde galbui, auriu Balanta: albastru deschis si roz. Decade: verde, argintiu, negru Scorpion: rosu si negru. Decade: rosu, turcoaz, portocaliu Sagetator: purpuriu si turcoaz. Decade: albastru, galben, rosu deschis Capricorn: verde inchis. Decade: violet albastrui, maro inchis, verde marin Varsator: indigo. Decade: violet, negru, indigo Pesti: violet. Decade: rosu violet, albastru, negru  

CULOAREA PLANETELOR IN ASTROLOGIA INDIANA

Soare: suveranul lui este Agni, zeul focului - culoarea este rosiatica pana la maro inchis Luna: stapanul lunii este Varuna, zeul apei - culoarea sa este albul Mercur: poarta numele de "Buddha" si este fiul lunii - ii corespunde albul Venus: se numeste "Sukra" si este dascalul demonilor - ii este asociata culoarea galben; conform altor surse, ar fi un amestec de roz pana la albastru indigo Marte: este fiul Pamantului si poarta numele "Mangala" - ii este atribuita culoarea alburiu rosiatic Jupiter: se mai numeste si "Bruharpati" si este dascalul zeilor - culoarea albastru Saturn: numele "Shani", este fiul Soarelui - negru. Mai este cunoscut si ca "planeta neagra" Pamantul: Inca din cele mai vechi texte, gasim o asociere a culorii galben cu Pamantul si o corespondenta intre culori si punctele cardinale: Nord: razboinicul negru Est: dragonul verde Sud: pasarea rosie Vest: tigrul alb.   culori si meridiane energetice terapie culori     Karanna Academy PAGINA NOASTRA DE FACEBOOK   https://www.evolutiespirituala.ro/culori-in-diverse-traditii-si-culturi-ale-lumii/?feed_id=5930

Efectele blocarii chakrelor

Efectele blocarii chakrelor

curs video chakre si campuri energetice Purificarea şi Echilibrarea CHAKRELOR Chakra este un cuvânt sanscrit care înseamnă “vortex” sau “roata”. Chakrele din corpul uman sunt centrii energetici subtili. Misticii hinduşi au numărat sute de mii de chakre în corpul omenesc. Aceasta este foarte asemănător cu sistemul de meridiane folosit în acupunctura şi în terapiile shiatsu. Cu toate acestea, chakrele asupra cărora eu ma concentrez în timpul purificării şi echilibrării sunt 7 la număr => 7 centrii energetici majori. . Cele 7 chakre majore sunt emiţătoare şi transmiţătoare de energii subtile. Fiecare chakra funcţionează la nivel fizic, emoţional şi spiritual. Echilibrarea lor este cheia sănătăţii şi a stării de bine. Dezechilibrul se poate manifesta în diverse moduri, cu un sentiment general de “ceva nu este în regula”. Când chakrele sunt curăţate, ele îşi pot îndeplini complet funcţiile, procesează energiile, aduc energie organelor fizice şi corpurilor subtile şi îndepărtează energiile învechite sau stagnante din corp. Daca o situaţie stresanta continua foarte mult timp, chakrele se pot închide. Atunci când corpul fizic trebuie sa funcţioneze sub o presiune continua sau o depresie, chakrele nu se pot roti şi nu pot funcţiona corect şi devin dezechilibrate sau blocate cu energie veche şi stagnanta. Gândurile şi atitudinile noastre pot bloca energia care curge prin chakre. . Emoţiile neexprimate, reprimate, pot conduce la supraîncărcarea chakrelor şi la blocarea sau închiderea lor. Când chakrele sunt închise, energia nu poate fi transformata şi elibarata către corpul fizic. Daca energia nu curge liber prin centrii energetici, pot apărea probleme fizice în anumite zone, conducând la discomfort sau boala. Când o chakra este blocata, ea are nevoie sa fie vindecata prin examinarea şi îndepărtarea barierelor. Deoarece chakrele funcţionează împreună ca un sistem, un blocaj la nivelul unei chakre poate afecta şi activitatea altei chakre. Curăţarea chakrelor ajuta la transformarea emoţiilor negative (şi dăunătoare) precum furia, mâhnirea sau vinovăţia, în energii pozitive. Chakrele sănătoase pot îmbunătăţi “starea de bine” la nivel fizic şi emoţional prin curgerea continua, împrospătarea şi vitalizarea energiei. Imaginaţi-vă chakrele ca pe un “sistem de filtrare” care purifica energiile din planul dens, fizic (asociat cu instinctele noastre primare, de natura animala) şi le transforma în energii pozitive ale planului spiritual, conectându-ne cu însăşi Sursa vieţii. Lucrul cu chakrele poate deschide calea spre vindecare, dezvoltare psihica (intelectuala) şi creştere spirituala. Curăţate, echilibrate şi alineate, chakrele sunt folositoare tuturor oamenilor care doresc sa fie “in lumina reflectoarelor”, cum ar fi agenţii de vânzări, actorii, personalul media, etc. Gândurile tale crează propria realitate. Daca îţi umpli continuu mintea cu gânduri negative, una sau mai multe dintre chakrele tale se pot dezechilibra sau bloca. Pământul are o atmosfera foarte densa şi negativa şi de-a lungul zilei noi putem avea multe gânduri negative şi înspăimântătoare. Atunci când ai un gând negativ, constientizeazal mai întâi, iar apoi înlocuieşte-l. Tu ai puterea de a opri un gând negativ şi de a-l înlocui cu unul pozitiv doar gândindu-te din nou. Pentru unii este greu sa înţeleagă în totalitate conceptul ca TOTUL ESTE ENERGIE. Atomii şi moleculele care roiesc în jurul lui sunt esenţa tuturor lucrurilor. Oamenii de ştiinţă au descoperit abia de curând ca putem controla aceşti atomi şi aceste molecule prin gândurile noastre. Gândul este energie şi nu poate fi distrus şi gândul crează totul.  

Efectele blocării chakrelor

Când chakra rădăcină este blocată, omul are o slabă rezistenţă fizică şi sufletească. Este mereu îngrijorat şi trăieşte în nesiguranţă. Viaţa pe Pământ pentru el este o povară, ar vrea să trăiescă fără griji şi să nu depună niciun efort, dacă s-ar putea, ar trebui să fie ajutat şi susţinut de toată lumea. Persoanele de acest tip de cele mai multe ori prezintă şi o karmă de iresponsabilitate. Ei au venit să-şi rezolve această problemă, de aceea în această viaţă trebuie să devină foarte responsabili, să-şi aleagă propria cale şi să se întărească. Trebuie să se realizeze în viaţă exclusiv prin propriile forţe, fără ajutor extern. Când chakra sacrală – aşezată la trei degete sub ombilic – prezintă blocaje, omul nu se apreciază pe sine, caută răspunsuri mai mult la alţii, prezintă o rigiditate a emoţiilor şi o răceală sexuală. Viaţa i se pare tristă şi prea puţin atrăgătoare. Aceste probleme de cele mai multe ori vin din copilărie, fiind vorba de lipsa de afecţiune a părinţilor. Devenit adult, la rândul său omul nu va şti să se manifeste afectiv. Nenumăraţi bolnavi suferă din lipsă de iubire. Ei au nevoie de o mângâiere şi de o vorbă bună. În copilărie sigur nu au primit iubirea necesară şi poate nici restul vieţii. În legătură cu preţuirea de sine: mulţi oameni nu se apreciază deloc şi nu dau doi bani pe propria persoană. Acest lucru duce la slăbirea câmpului auric, pierdere de energie şi posibilitatea de a fi uşor atacat la nivel auric de energii malefice. Când plexul solar prezintă blocaj, de cele mai multe ori este vorba de o persoană interiorizată. Există nenumărate sentimente şi trăiri refulate care stagnează în interior. Persoana vede peste tot numai obstacole care o împiedică să-şi realizeze dorinţele, îi e foarte greu să-şi controleze emoţiile şi simte foarte des un gol în stomac. Ar dori să se ferească de orice nouă provocare a vieţii pentru că experienţele neobişnuite o sperie şi nu se simte aptă a lua parte la lupta vieţii. Într-adevăr, viaţa este o luptă, iar evoluţia este foarte importantă. Toate emoţiile negative şi frustările trebuie eliminate, altfel organele aferente plexului solar se vor îmbolnăvi. Persoana trebuie să se deschidă spre a vorbi cu cineva care o poate înţelege şi ajuta pentru a nu mai aduce în interior atâta suferinţă. Acceptarea vieţii şi a problemelor de zi cu zi, precum şi întărirea de sine reprezintă rezolvarea problemei. Când chakra inimii este blocată, persoana devine vulnerabilă şi dependentă de dragostea şi simpatia altora. Dacă este respinsă se simte rănită şi se retrage în sine, este tristă şi deprimată, îi este teamă de o nouă decepţie şi se fereşte să mai iubească. Acest lucru o face să se îndepărteze de oameni, să se manifeste cu răceală şi neparticipare, este dezechilibrată şi suferă de depresie. Toate acestea există pentru că unii oameni nu se apreciază şi sunt dependenţi de alţii. Când chakra gâtului este blocată, persoana are dificultăţi în a se manifesta şi exprima faţă de ceilalţi, este retrasă şi tăcută, se manifestă nesigur în faţa altor oameni şi se teme de felul în care va fi judecată. Uneori când doreşte să-şi exteriorizeze gândurile şi sentimentele simte un nod în gât şi vocea îi e strangulată. În astfel de cazuri trebuie cultivată aprecierea de sine şi întărirea. Este posibil ca un blocaj al chakrei gâtului să aibă legătură cu o karmă de violenţă verbală. Cuvântul a fost folosit cu multă duritate şi asprime faţă de ceilalţi, iar acum persoana suferă şi este lovită de vorbele aspre şi dure ale altora. Când chakra dintre sprâncene (al treilea ochi) prezintă blocaje, persoana consideră că realitatea este constituită numai din lumea exterioară, vizibilă. Dorinţele vor fi mai mult de ordin material şi emoţiile vor fi necontrolate. Nu va accepta realitatea spirituală iar memoria va fi foarte slabă, vor apărea tulburări de vedere care vor constitui un avertisment că trebuie să privească şi în interior. Când chakra creştetului prezintă blocaje, omul nu este definitiv eliberat de teamă. Energiile chakrelor nu vibrează la unison şi nu realizează o armonie deplină între ele. Dacă persoana nu se deschide în faţa adevărurilor spirituale, poate suferi de nesiguranţă şi inutilitate. Aceste senzaţii trebuie privite drept un avertisment pentru a se dedica introspecţiei. Teama de moarte poate să se contureze mai pregnant în conştiinţa acestei persoane. Poate fi de ajutor practicarea unei activităţi care să i se pară plăcute sau asumarea de noi responsabilităţi, pentru a-şi dovedi că poate reuşi.   Exista mai multe metode de a debloca / repara / inlocui o chakra nefunctionala, dar necesita antrenament si putere de concentrare. Daca sunteti interesati de a afla mai multe detalii si de a invata cum sa va vindecati si cum sa va protejati energetic prin intermediul chakrelor si nu numai, va invitam sa accesati unul din cursurile noastre online.  

CURSURI VIDEO ONLINE - ACADEMIA KARANNA

  https://www.evolutiespirituala.ro/efectele-blocarii-chakrelor/?feed_id=4484

Culori în diverse tradiții si culturi ale lumii

Culori în diverse tradiții si culturi ale lumii Culorile în diverse tradiții si culturi ale lumii . CULORILE IN FILOZOFIA MEDICALA INDIANA Baza medicinei indiene o constituie asa numita "Samkhya" - sistemul de filozofie vechi indian, pe care medicii Carak, Susruta si Vagbahata l-au folosit drept baza practicii lor medicale. Intemeietorul acestei filozofii este inteleptul indian Kapila, care defineste viata ca o suferinta. Ceea ce este mai rau decat durerea din aceasta viata este karma. Ultima cauza a suferintelor omului pe aceasta lume este legatura sufletului cu trupul si organele sale. Mantuirea, adica sfarsitul lantului de reincarnari, poate fi atinsa numai cand sufletul va avea constiinta distinctiva a unicitatii si absolutului din el insusi, adica atunci cand va avea revelatia desavarsirii sale. Sensul vietii este desprinderea sufletului de materie. Materia este asemuita unei dansatoare, care, in decursul vietii, se dezlantuie necontenit in fata sufletului si-si dezvolta atractia, pentru a aduce sufletul in stadi... https://www.evolutiespirituala.ro/culori-in-diverse-traditii-si-culturi-ale-lumii/?feed_id=109132

VIDEO! Împământarea: poate cea mai mare descoperire medicală !

VIDEO! Împământarea: poate cea mai mare descoperire medicală ! VIDEO! Împământarea: poate cea mai mare descoperire medicală ! V-ați întrebat vreodată de ce simțim o plăcere aparte atunci când ne plimbăm în picioarele goale prin iarba udată de roua dimineții?  Sau atunci când ne plimbăm desculți pe malul mării? Ei bine, se pare că răspunsul la aceste întrebări este unul, care s-ar putea să schimbe nu numai felul în care facem aceste lucruri, dar mai ales frecvența în care o facem. Dacă ești ca majoritatea oamenilor, probabil că mai tot timpul porți încălțări cu tălpi din cauciuc sau din plastic. Și probabil că nu-ți trece prin minte că acest simplu lucru poate fi cel mai mare rău pe care îl poți face sănătății tale. În 1998 Clint Ober, un fost director executiv la o companie TV, pensionat, stătea pe o bancă într-un parc în orașul său natal. În timp ce se uita laaturiștii care treceau prin fața lui, și-a dat seama că toți, inclusiv el, purtau încălțăminte cu talpă de cauciuc sau de plastic și s-a gândit dacă nu cumva aceasta are vre-un un impa... https://www.evolutiespirituala.ro/impamantarea-poate-cea-mai-mare-descoperire-medicala/?feed_id=107704

Culori în diverse tradiții si culturi ale lumii

Culori în diverse tradiții si culturi ale lumii Culorile în diverse tradiții si culturi ale lumii . CULORILE IN FILOZOFIA MEDICALA INDIANA Baza medicinei indiene o constituie asa numita "Samkhya" - sistemul de filozofie vechi indian, pe care medicii Carak, Susruta si Vagbahata l-au folosit drept baza practicii lor medicale. Intemeietorul acestei filozofii este inteleptul indian Kapila, care defineste viata ca o suferinta. Ceea ce este mai rau decat durerea din aceasta viata este karma. Ultima cauza a suferintelor omului pe aceasta lume este legatura sufletului cu trupul si organele sale. Mantuirea, adica sfarsitul lantului de reincarnari, poate fi atinsa numai cand sufletul va avea constiinta distinctiva a unicitatii si absolutului din el insusi, adica atunci cand va avea revelatia desavarsirii sale. Sensul vietii este desprinderea sufletului de materie. Materia este asemuita unei dansatoare, care, in decursul vietii, se dezlantuie necontenit in fata sufletului si-si dezvolta atractia, pentru a aduce sufletul in stadi... https://www.evolutiespirituala.ro/culori-in-diverse-traditii-si-culturi-ale-lumii/?feed_id=105513&_unique_id=65f20421adb15

Culori în diverse tradiții si culturi ale lumii

Culori în diverse tradiții si culturi ale lumii Culorile în diverse tradiții si culturi ale lumii . CULORILE IN FILOZOFIA MEDICALA INDIANA Baza medicinei indiene o constituie asa numita "Samkhya" - sistemul de filozofie vechi indian, pe care medicii Carak, Susruta si Vagbahata l-au folosit drept baza practicii lor medicale. Intemeietorul acestei filozofii este inteleptul indian Kapila, care defineste viata ca o suferinta. Ceea ce este mai rau decat durerea din aceasta viata este karma. Ultima cauza a suferintelor omului pe aceasta lume este legatura sufletului cu trupul si organele sale. Mantuirea, adica sfarsitul lantului de reincarnari, poate fi atinsa numai cand sufletul va avea constiinta distinctiva a unicitatii si absolutului din el insusi, adica atunci cand va avea revelatia desavarsirii sale. Sensul vietii este desprinderea sufletului de materie. Materia este asemuita unei dansatoare, care, in decursul vietii, se dezlantuie necontenit in fata sufletului si-si dezvolta atractia, pentru a aduce sufletul in stadi... https://www.evolutiespirituala.ro/culori-in-diverse-traditii-si-culturi-ale-lumii/?feed_id=104889&_unique_id=65eb1841ab2d2

Culori în diverse tradiții si culturi ale lumii

Culori în diverse tradiții si culturi ale lumii Culorile în diverse tradiții si culturi ale lumii . CULORILE IN FILOZOFIA MEDICALA INDIANA Baza medicinei indiene o constituie asa numita "Samkhya" - sistemul de filozofie vechi indian, pe care medicii Carak, Susruta si Vagbahata l-au folosit drept baza practicii lor medicale. Intemeietorul acestei filozofii este inteleptul indian Kapila, care defineste viata ca o suferinta. Ceea ce este mai rau decat durerea din aceasta viata este karma. Ultima cauza a suferintelor omului pe aceasta lume este legatura sufletului cu trupul si organele sale. Mantuirea, adica sfarsitul lantului de reincarnari, poate fi atinsa numai cand sufletul va avea constiinta distinctiva a unicitatii si absolutului din el insusi, adica atunci cand va avea revelatia desavarsirii sale. Sensul vietii este desprinderea sufletului de materie. Materia este asemuita unei dansatoare, care, in decursul vietii, se dezlantuie necontenit in fata sufletului si-si dezvolta atractia, pentru a aduce sufletul in stadi... https://www.evolutiespirituala.ro/culori-in-diverse-traditii-si-culturi-ale-lumii/?feed_id=103245&_unique_id=65d8a31a2eb0a

Culori în diverse tradiții si culturi ale lumii

Culori în diverse tradiții si culturi ale lumii Culorile în diverse tradiții si culturi ale lumii . CULORILE IN FILOZOFIA MEDICALA INDIANA Baza medicinei indiene o constituie asa numita "Samkhya" - sistemul de filozofie vechi indian, pe care medicii Carak, Susruta si Vagbahata l-au folosit drept baza practicii lor medicale. Intemeietorul acestei filozofii este inteleptul indian Kapila, care defineste viata ca o suferinta. Ceea ce este mai rau decat durerea din aceasta viata este karma. Ultima cauza a suferintelor omului pe aceasta lume este legatura sufletului cu trupul si organele sale. Mantuirea, adica sfarsitul lantului de reincarnari, poate fi atinsa numai cand sufletul va avea constiinta distinctiva a unicitatii si absolutului din el insusi, adica atunci cand va avea revelatia desavarsirii sale. Sensul vietii este desprinderea sufletului de materie. Materia este asemuita unei dansatoare, care, in decursul vietii, se dezlantuie necontenit in fata sufletului si-si dezvolta atractia, pentru a aduce sufletul in stadi... https://www.evolutiespirituala.ro/culori-in-diverse-traditii-si-culturi-ale-lumii/?feed_id=102858&_unique_id=65d4ae980656b

CRISTALOTERAPIA - TERAPIA CU CRISTALE

CRISTALOTERAPIA - TERAPIA CU CRISTALE   CRISTALOTERAPIA  - TERAPIA CU CRISTALE -      1. Cum să  ne alegem cristalul  2. Cum să purificăm cristalul  3. Cum să încărcăm cristalul   4. Cum poate fi folosit cristalul  5. Clusterele din cristale, florile de mină  6. Piramidele şi sferele din cristale  7. Bijuteriile din cristale  8. Cristaloterapia   9. Terapia chakrelor                                                    CUM SA NE ALEGEM UN CRISTAL        Prima grijă la alegerea unui cristal este evitarea falsurilor.      Deosebim un cristal natural de cuarţ de o imitaţie confecţionată din sticlă datorită câtorva proprietăţi specifice :      - Cuarţul are duritatea mai mare decât cea a sticlei, adică un cristal adevărat zgârie sticla.          Atenţie, nu încercaţi cu vârful cristalului, deoarece este cea mai sensibilă şi mai necesară parte  a acestuia.      - Cuarţul hidrotermal prezintă striaţii pe feţele de piramidă, orientate perpendicular pe axa cris... https://www.evolutiespirituala.ro/cristaloterapia-terapia-cu-cristale/?feed_id=102815&_unique_id=65d45a7086484

VIDEO! Împământarea: poate cea mai mare descoperire medicală !

VIDEO! Împământarea: poate cea mai mare descoperire medicală ! VIDEO! Împământarea: poate cea mai mare descoperire medicală ! V-ați întrebat vreodată de ce simțim o plăcere aparte atunci când ne plimbăm în picioarele goale prin iarba udată de roua dimineții?  Sau atunci când ne plimbăm desculți pe malul mării? Ei bine, se pare că răspunsul la aceste întrebări este unul, care s-ar putea să schimbe nu numai felul în care facem aceste lucruri, dar mai ales frecvența în care o facem. Dacă ești ca majoritatea oamenilor, probabil că mai tot timpul porți încălțări cu tălpi din cauciuc sau din plastic. Și probabil că nu-ți trece prin minte că acest simplu lucru poate fi cel mai mare rău pe care îl poți face sănătății tale. În 1998 Clint Ober, un fost director executiv la o companie TV, pensionat, stătea pe o bancă într-un parc în orașul său natal. În timp ce se uita laaturiștii care treceau prin fața lui, și-a dat seama că toți, inclusiv el, purtau încălțăminte cu talpă de cauciuc sau de plastic și s-a gândit dacă nu cumva aceasta are vre-un un impa... https://www.evolutiespirituala.ro/impamantarea-poate-cea-mai-mare-descoperire-medicala/?feed_id=101425&_unique_id=65c5311621c17

Taierea stringurilor etherice

Taierea stringurilor etherice Taierea stringurilor etherice   Tăierea stringurilor eterice Când avem ataşamente bazate pe teamă faţă de cineva sau ceva, formăm „lese” spirituale pentru a împiedica fiinţa sau obiectul să plece ori să se schimbe. Aceste legături seamănă cu nişte tuburi chirurgicale şi ele se măresc odată cu durata şi intensitatea relaţiei. Aşa se face că cele mai mari stringuri sunt cele care ne leagă de părinţi, de fraţi şi relaţii de altădată, îndelungate şi pline de intensitate. Corzile sunt tuburi goale şi energia curge înainte şi înapoi între persoanele ataşate. Acestea sunt stringuri care se bazează pe teamă şi ele sunt întotdeauna nesănătoase şi depind de o disfuncţie. Ele nu au nimic de a face cu iubirea sau cu aspectul sănătos al relaţiei. Tăierea stringurilor nu înseamnă părăsirea sau separarea de acea persoană; ci este doar eliberarea de aspectul nesănătos al relaţiei. De asemenea, stringurile eterice nu au nici o legătură cu coarda de argint, care ţine sufletul legat de corp. Iub... https://www.evolutiespirituala.ro/taierea-stringurilor/?feed_id=100453&_unique_id=65b953a2ca7c7

CRISTALOTERAPIA - TERAPIA CU CRISTALE

CRISTALOTERAPIA - TERAPIA CU CRISTALE   CRISTALOTERAPIA  - TERAPIA CU CRISTALE -      1. Cum să  ne alegem cristalul  2. Cum să purificăm cristalul  3. Cum să încărcăm cristalul   4. Cum poate fi folosit cristalul  5. Clusterele din cristale, florile de mină  6. Piramidele şi sferele din cristale  7. Bijuteriile din cristale  8. Cristaloterapia   9. Terapia chakrelor                                                    CUM SA NE ALEGEM UN CRISTAL        Prima grijă la alegerea unui cristal este evitarea falsurilor.      Deosebim un cristal natural de cuarţ de o imitaţie confecţionată din sticlă datorită câtorva proprietăţi specifice :      - Cuarţul are duritatea mai mare decât cea a sticlei, adică un cristal adevărat zgârie sticla.          Atenţie, nu încercaţi cu vârful cristalului, deoarece este cea mai sensibilă şi mai necesară parte  a acestuia.      - Cuarţul hidrotermal prezintă striaţii pe feţele de piramidă, orientate perpendicular pe axa cris... https://www.evolutiespirituala.ro/cristaloterapia-terapia-cu-cristale/?feed_id=96673&_unique_id=658b2f23513f6

Efectele blocarii chakrelor

Efectele blocarii chakrelor Efectele blocarii chakrelor Purificarea şi Echilibrarea CHAKRELOR Chakra este un cuvânt sanscrit care înseamnă “vortex” sau “roata”. Chakrele din corpul uman sunt centrii energetici subtili. Misticii hinduşi au numărat sute de mii de chakre în corpul omenesc. Aceasta este foarte asemănător cu sistemul de meridiane folosit în acupunctura şi în terapiile shiatsu. Cu toate acestea, chakrele asupra cărora eu ma concentrez în timpul purificării şi echilibrării sunt 7 la număr => 7 centrii energetici majori. . Cele 7 chakre majore sunt emiţătoare şi transmiţătoare de energii subtile. Fiecare chakra funcţionează la nivel fizic, emoţional şi spiritual. Echilibrarea lor este cheia sănătăţii şi a stării de bine. Dezechilibrul se poate manifesta în diverse moduri, cu un sentiment general de “ceva nu este în regula”. Când chakrele sunt curăţate, ele îşi pot îndeplini complet funcţiile, procesează energiile, aduc energie organelor fizice şi corpurilor subtile şi îndepărtează energiile î... https://www.evolutiespirituala.ro/efectele-blocarii-chakrelor/?feed_id=82950&_unique_id=6509a67000680

Taierea stringurilor etherice

Taierea stringurilor etherice Taierea stringurilor etherice   Tăierea stringurilor eterice Când avem ataşamente bazate pe teamă faţă de cineva sau ceva, formăm „lese” spirituale pentru a împiedica fiinţa sau obiectul să plece ori să se schimbe. Aceste legături seamănă cu nişte tuburi chirurgicale şi ele se măresc odată cu durata şi intensitatea relaţiei. Aşa se face că cele mai mari stringuri sunt cele care ne leagă de părinţi, de fraţi şi relaţii de altădată, îndelungate şi pline de intensitate. Corzile sunt tuburi goale şi energia curge înainte şi înapoi între persoanele ataşate. Acestea sunt stringuri care se bazează pe teamă şi ele sunt întotdeauna nesănătoase şi depind de o disfuncţie. Ele nu au nimic de a face cu iubirea sau cu aspectul sănătos al relaţiei. Tăierea stringurilor nu înseamnă părăsirea sau separarea de acea persoană; ci este doar eliberarea de aspectul nesănătos al relaţiei. De asemenea, stringurile eterice nu au nici o legătură cu coarda de argint, care ţine sufletul legat de corp. Iub... https://www.evolutiespirituala.ro/taierea-stringurilor/?feed_id=79594&_unique_id=64f1e60df3675

Taierea stringurilor etherice

Taierea stringurilor etherice Taierea stringurilor etherice   Tăierea stringurilor eterice Când avem ataşamente bazate pe teamă faţă de cineva sau ceva, formăm „lese” spirituale pentru a împiedica fiinţa sau obiectul să plece ori să se schimbe. Aceste legături seamănă cu nişte tuburi chirurgicale şi ele se măresc odată cu durata şi intensitatea relaţiei. Aşa se face că cele mai mari stringuri sunt cele care ne leagă de părinţi, de fraţi şi relaţii de altădată, îndelungate şi pline de intensitate. Corzile sunt tuburi goale şi energia curge înainte şi înapoi între persoanele ataşate. Acestea sunt stringuri care se bazează pe teamă şi ele sunt întotdeauna nesănătoase şi depind de o disfuncţie. Ele nu au nimic de a face cu iubirea sau cu aspectul sănătos al relaţiei. Tăierea stringurilor nu înseamnă părăsirea sau separarea de acea persoană; ci este doar eliberarea de aspectul nesănătos al relaţiei. De asemenea, stringurile eterice nu au nici o legătură cu coarda de argint, care ţine sufletul legat de corp. Iub... https://www.evolutiespirituala.ro/taierea-stringurilor/?feed_id=79549&_unique_id=64f1adcba3373

Taierea stringurilor etherice

Taierea stringurilor etherice Taierea stringurilor etherice   Tăierea stringurilor eterice Când avem ataşamente bazate pe teamă faţă de cineva sau ceva, formăm „lese” spirituale pentru a împiedica fiinţa sau obiectul să plece ori să se schimbe. Aceste legături seamănă cu nişte tuburi chirurgicale şi ele se măresc odată cu durata şi intensitatea relaţiei. Aşa se face că cele mai mari stringuri sunt cele care ne leagă de părinţi, de fraţi şi relaţii de altădată, îndelungate şi pline de intensitate. Corzile sunt tuburi goale şi energia curge înainte şi înapoi între persoanele ataşate. Acestea sunt stringuri care se bazează pe teamă şi ele sunt întotdeauna nesănătoase şi depind de o disfuncţie. Ele nu au nimic de a face cu iubirea sau cu aspectul sănătos al relaţiei. Tăierea stringurilor nu înseamnă părăsirea sau separarea de acea persoană; ci este doar eliberarea de aspectul nesănătos al relaţiei. De asemenea, stringurile eterice nu au nici o legătură cu coarda de argint, care ţine sufletul legat de corp. Iub... https://www.evolutiespirituala.ro/taierea-stringurilor/?feed_id=74511&_unique_id=64d38b23007b7

Efectele blocarii chakrelor

Efectele blocarii chakrelor Efectele blocarii chakrelor Purificarea şi Echilibrarea CHAKRELOR Chakra este un cuvânt sanscrit care înseamnă “vortex” sau “roata”. Chakrele din corpul uman sunt centrii energetici subtili. Misticii hinduşi au numărat sute de mii de chakre în corpul omenesc. Aceasta este foarte asemănător cu sistemul de meridiane folosit în acupunctura şi în terapiile shiatsu. Cu toate acestea, chakrele asupra cărora eu ma concentrez în timpul purificării şi echilibrării sunt 7 la număr => 7 centrii energetici majori. . Cele 7 chakre majore sunt emiţătoare şi transmiţătoare de energii subtile. Fiecare chakra funcţionează la nivel fizic, emoţional şi spiritual. Echilibrarea lor este cheia sănătăţii şi a stării de bine. Dezechilibrul se poate manifesta în diverse moduri, cu un sentiment general de “ceva nu este în regula”. Când chakrele sunt curăţate, ele îşi pot îndeplini complet funcţiile, procesează energiile, aduc energie organelor fizice şi corpurilor subtile şi îndepărtează energiile î... https://www.evolutiespirituala.ro/efectele-blocarii-chakrelor/?feed_id=74118&_unique_id=64d11ef8f404e

Taierea stringurilor etherice

Taierea stringurilor etherice Taierea stringurilor etherice   Tăierea stringurilor eterice Când avem ataşamente bazate pe teamă faţă de cineva sau ceva, formăm „lese” spirituale pentru a împiedica fiinţa sau obiectul să plece ori să se schimbe. Aceste legături seamănă cu nişte tuburi chirurgicale şi ele se măresc odată cu durata şi intensitatea relaţiei. Aşa se face că cele mai mari stringuri sunt cele care ne leagă de părinţi, de fraţi şi relaţii de altădată, îndelungate şi pline de intensitate. Corzile sunt tuburi goale şi energia curge înainte şi înapoi între persoanele ataşate. Acestea sunt stringuri care se bazează pe teamă şi ele sunt întotdeauna nesănătoase şi depind de o disfuncţie. Ele nu au nimic de a face cu iubirea sau cu aspectul sănătos al relaţiei. Tăierea stringurilor nu înseamnă părăsirea sau separarea de acea persoană; ci este doar eliberarea de aspectul nesănătos al relaţiei. De asemenea, stringurile eterice nu au nici o legătură cu coarda de argint, care ţine sufletul legat de corp. Iub... https://www.evolutiespirituala.ro/taierea-stringurilor/?feed_id=62896&_unique_id=649582ea746d1