Se afișează postările cu eticheta BIBLIA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta BIBLIA. Afișați toate postările

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar




Credinciosii, in special cei bigoti, traiesc cu certitudinea ca Dumnezeu este omniprezent si omniscient, iar in ziua judecatii va cantari in talerele balantei sale de aur faptele bune si rele ale fiecarui suflet, pentru a-i decide destinatia intru eternitate. Scepticii, ateii sau pur si simplu aceia care aleg sa gandeasca independent de sisteme si norme religioase, cantaresc premisa ca fiind cel putin improbabila, daca nu ridicola. Totusi, desi poate parea ca tine mai degraba de un oarecare entuziasm naiv al celor care adera la ea, o noua idee, care o frizeaza practic pe cea originala, netezindu-i marginile, se poate dovedi in masura sa ii fidelizeze si pe unii dintre cei sceptici cu privire la inmagazinarea intr-o memorie universala a tuturor lucrurilor spuse sau facute in lumea noastra.



Teosofie si antroposofie

 

Este vorba despre memoria cosmica sau Akasha, termen a carui insemnatate in limba de origine, sanskrita, desemneaza notiunea de "eter". Formula "memorie akashica" este utilizata in teosofie si in antroposofie pentru a descrie plentitudinea cunoasterii mistice incifrate intr-un plan non-fizic, paralel al existentei. Adeptii celor doua curente ezoterice sunt de parere ca aceste date contin toata cunoasterea experientei umane precum si istoria cosmosului.


Colectia este descrisa metaforic asemenea unei librarii, alte analogii comune intalnite in discursurile pe marginea acestui subiect vizand ideea de "computer universal" sau de "Minte Divina". Descrierile memoriei akashe atesta faptul ca informatiile cuprinse aici sunt innoite in mod constant pe masura ce viata pe Pamant si Universul insusi evolueaza, ele putand fi accesate din universul material prin intermediul proiectiei astrale. Conceptul isi are originile in miscarile teosofice ale secolului XIX, ramanand de actualitate si in discursurile de tip New Age.


Conform principiilor teosofice al caror parinte spiritual este filosoful, esoteristul, artistul si pedagogul de origine austriaca Rudolf Steiner, memoria akashica reprezinta un sistem universal care inmagazineaza fidel, ca intr-un fel de biblioteca a destinelor, toate evenimentele petrecute vreodata in acest Univers, orice gand, cuvant si fapta. Amintirile sunt impresionate pe o substanta de natura subtila denumita akasha (sau eter). In misticismul hindus, akasha este considerata principiul primordial al naturii din care celelalte patru principii fundamentale (apa, aerul, focul si pamantul) sunt create. Impreuna, cele cinci principii reprezinta, de asemenea, cele cinci simturi ale fiintei umane.




Se crede despre memoria akashica ca arhiveaza pe "rafturile" ei, in amanunt, trecutul, prezentul si, cred unii, o umbra in plina evolutie a viitorului nu doar al fiecarei persoane, dar al fiecarui graunte de materie. Intelepciunea spirituala antica ne invata ca toata istoria lumii este cumva incifrata intr-o baza de date universala. Timp de mii de ani, oamenii au vorbit si au scris despre aceasta cronica extraordinara. Fiecare cuvant, fiecare fapta, gand si sentiment, inregistrate intr-o arhiva intrinseca de tipare energetice. O arhiva ce ne este potential accesibila. Hinduismul, budismul si chiar Biblia insasi fac referiri la o astfel de memorie akashica sau Carte a Vietii.




Edgar Cayce

 

Un exemplu al istoriei recente care sugereaza accesarea si intrebuintarea de catre un om a frecventei akashice, il reprezinta celebrul clarvazator american Edgar Cayce. Se crede despre acest personaj misterios, adesea comparat cu Nostradamus, ca si-a folosit harul pentru a citi sau a percepe intr-un fel "marea bliblioteca a vietii". Atunci cand era intrebat despre sursa informatiilor sale, Cayce facea referire la doua fenomene. Unul era subconstientul persoanei pentru care executa procesul de ghicire, iar celalalt, conform propriilor spuse, chiar aceasta baza de date universala, pe care o numea arhiva akashica.


Se pare ca fiecare dintre noi isi scrie povestea vietii prin ganduri, fapte si prin interactiunea cu ceilalti. Atunci cand Edgar Cayce facea o "citire", se transpunea intr-o stare de transa si calatorea in sfere mai inalte ale constiintei, asa cum se intampla in vis sau intr-un stadiu avansat de meditatie. Descria aceasta experienta ca pe urmarea unei raze de lumina ce il transporta intr-un loc similar cu o biblioteca. Acolo era intampinat de un batran cu carti, ce avea cate un manuscris cu numele fiecarui om de pe Pamant. Acesta ii inmana cartea individului pentru care clarvazatorul cauta informatii.



Sase miliarde de clarvazatori

 

Totusi, unii sunt de parere ca nu trebuie sa te numesti Edgar Cayce si sa faci in mod regulat previziuni pentru a accesa memoria akashica. Cel putin la nivel de inconstient, Cayce credea ca accesam cu totii aceste informatii in viata de zi cu zi. De exemplu, putem deveni constienti in ce priveste sentimentele noastre fata de alti oameni, aceasta fiind o forma de accesare a informatiei. Avem in interiorul nostru sentimente rezervate vis-a-vis de ceilalti; atunci cand intalnim pentru prima oara o persoana putem simti din capul locului antipatie sau simpatie fara prea multe justificari. De unde vin aceste porniri? Potrivit lui Cayce, trairile de acest fel pentru oamenii din jurul nostru sunt bazate pe amintiri stocate in propriul nostru trecut, pe care ni le amintim constant la nivel de subconstient. In acest moment, de exemplu, noi recream deja informatii pentru sentimentele noastre fata de oamenii pe care ii vom intalni in viitor.




O alta forma de a accesa akasha rezida in oniric, in ceea ce visam. Cayce spunea ca visele noastre ofera informatii nu numai despre trecutul nostru, ci si despre activitatile noastre prezente, furnizand amanunte chiar si in privinta viitorului. Astfel de date ne sunt trimise in fiecare noapte, insa nu suntem foarte atenti la ceea ce visam sau uitam atunci cand ne trezim. Un al treilea mijloc este incercarea de a urmari tiparele repetitive din vietile noastre. De multe ori avem de-a face cu experiente si intamplari menite sa ne ajute in evolutie spirituala si dezvoltare personala. Adesea, aceste lectii ne vin sub forma relatiilor personale cu alti indivizi.


Principiul Akashei este mentionat in Biblie in mai multe forme. Se mentioneaza adesea o anumita Carte a Vietii sau o carte in care Dumnezeu compileaza o baza de date celesta. Prima referinta din Scripturi la memoria akashica se afla chiar in "Exod". Moise vorbeste cu Dumnezeu despre israeliti, pentru care pledeaza in virtutea abandonarii de catre acestia a venerarii Vitelului de Aur. Iar in schimbul iertarii, Moise se ofera sa i se stearga propriul nume din Carte. In alte imprejurari, in Vechiul Testament putem citi ca totul despre viata unei persoane este inregistrat intr-o Carte a Amintirilor. David, in Psalmi, mentioneaza ca totul din viata sa este memorat, chiar si faptele pe care urmeaza sa le faca.


In Noul Testament, avem exemple despre o carte care, aparent, contine numele tuturor celor care merita sa fie salvati, iar in Cartea Apocalipsei se mentioneaza ca fiecare dintre noi are un volum pe care Dumnezeu il va deschide si din care ii va "citi viata".



Atlantida


Rudolf Steiner, in lucrarea sa "Din Cronica Akasha", marseaza pe ideea unei indepartari, in timp, a oamenilor de catre contopirea cu sferele mai inalte si implicit cu Akasha, prezentandu-i pe stramosii nostri, atlanteeni, foarte diferiti de omul actual. Aceasta deosebire se refera nu numai la aspectul exterior, ci mai ales la facultatile spirituale. Gandirea logica, facultatea de a face calcule si combinatii, pe care se realizeaza astazi toate realizarile moderne, nuexistau la primii oameni. In schimb, ei aveau o memorie extraordinara, si aceasta constituia una dintre capacitatile lor spirituale cele mai remarcabile.


De exemplu, ei nu faceau calcule, asa cum facem noi, aplicand reguli invatate in prealabil. Nu aveau ceva cum ar fi o tabla a inmultiri. Nimeni nu isi intiparise in minte ca trei ori patru fac doisprezece: Faptul ca atunci cand se ivea necesitatea unei asemenea operatiuni omul atlantean rezolva problema, se datora capacitatii de a-si aminti alte situatii identice sau asemanatoare. Isi reamintea situatii traite anterior. Este important de retinut ca, de fiecare data cand se dezvolta o aptitudine noua o alta, mai veche, pierde din forta. Prin gandirea logica si prin capacitatea de a face calcule, omul actual este superior stravechiului om atlantean; in schimb, memoria noastra a regresat, omul gandeste cu ajutorul ideilor; gandirea omului atlantean se forma cu ajutorul imaginilor. Cand o imagine ii aparea in suflet, el isi amintea perfect numeroase alte imagini asemanatoare pe care le traise in trecut si, pe aceasta baza, isi forma judecata.




Dar acesta tendinta implica o stagnare indelungata, progresul fiind un lucru greu de obtinut prin repetarea continua a unor tipare. Or, atlanteenii au cunoscut o evolutie fulminanta, inaintea prabusirii imperiului lor. Nu s-ar putea datora oare acest lucru unei ridicari a sufletelor lor neintinate, axate pe memorie, la sfera akashica atotstiutoare de lucruri trecute sii viitoare? Unii suspecteaza acest lucru, in mare masura plauzibil, dat fiind avansul chiar tehnologic al acestei populatii despre care se crede ca avea vehicule de zbor.



Paranormal sau Akasa?


Tot Rudolf Steiner spunea ca "tot ceea ce apare in timp, isi are originea in eternitate". El si adeptii teoriilor sale cred ca viitorul a fost de fapt trait si ca acesta este pastrat in acea Memorie Cosmica in care este inregistrat chiar Universul. De vreme ce timpul insusi este o componenta a acestui univers, tot ceea ce se va fi intamplat vreodata in raport cu el, este deja continut in memoria Akasha.


Unele persoane care afirma ca au suportat rapiri OZN vorbeau de globuri luminoase eterice despre care li s-a spus ca reprezinta "depozite de cunostinte si inteligenta", in care se memoreaza "tot ce este in Univers". Poate administratorii acestei supermemorii de tipul realitatii virtuale, in care ar fi copiati oamenii cu intreaga lor viata, au ajuns, dupa milioane de ani de evolutie, sa poata conferi fiecarei copii si o anumita autonomie, initiativa sau liber arbitru; ori poate chiar constiinta faptului ca traieste si dupa moarte. Aceste entitati ar putea deveni vizibile celor care pot intra in contact cu respectiva realitate virtuala. Asa s-ar putea interpreta multe istorii paradoxale, cum ar fi intalnirile cu stafiile unor morti. Am avea si un sprijin pentru intelegerea fenomenului de channelling.


Contactele unor persoane cu o astfel de supermemorie ar explica cum de ele pot vorbi uneori in limbi nicicand invatate (xenoglosia), ar putea explica "luarea in posesiune", "reincarnarile", "reamintirea" unor vieti trecute etc. Nu trebuie sa ignoram ca toate aceste fenomene - altminteri inexplicabile stiintific, deci respinse oficial - dispun totusi de numeroase marturii, unele foarte bine documentate.




Pana acum, singurele dovezi prezentate ale datelor akashice au fost declaratiile celor care pretind ca obtin informatii de la ele. Aceste afirmatii nu pot fi testate prea usor si de aceea nu au cum sa imbrace forma unei chestiuni serioase de natura stiintifica. Nici traditiile crestine si nici cele vedice sau hinduse nu recunosc radacina scripturilor si a credintelor lor in memoria Akasha, desi anumite grupuri de indivizi adera la aceasta convingere. Totusi, in credinta islamica, sub conceptul de Qadar, exista o notatie a unei asa-numite "Carti a Decretului" sau "Al-Lawh-Mahfud" ce este, de asemenea, definita ca o tableta sfanta ce retine amintiri ale tuturor evenimentelor petrecute si nepetrecute inca.


Credinciosi sau nu, entuziasti ai Akashei sau nu, ceea ce toti oamenii ar trebui sa observe din existenta acestei notiuni si ar trebui sa inteleaga, este ca toti suntem la fel, credintele noastre sunt la fel si nu ne deosebim decat in forma, avand acelasi fond, exprimat diferit. Akasha nu este, la urma urmei, decat un alt cuvant pentru ideea de Divin, de etern, de zeitate si de taram spiritual. Fie ca alegem sa credem sau nu in explicatiile oferite, ar trebui sa invatam lectia solidaritatii si a ideii de "toti suntem unul" din aventura Akashica.





https://www.evolutiespirituala.ro/despre-akasha-biblia-rudolf-steiner-edgar-cayce-atlantida-qadar/

Biblia si Al Treilea Razboi Mondial

Biblia si Al Treilea Razboi Mondial Biblia si Al Treilea Razboi Mondial Biblia vorbeste despre o serie de conducători politici si religiosi care vor exista pe scena istoriei inaintea inceperii unei noi conflagratii mondiale. In cele ce urmează voi prezenta si unele dintre temele lucrarii Biblia si Al Treilea Razboi Mondial, pe care am publicat – o in anul 1992 (Editura Romfel, Bucureşti). Recomand si cartea Agonia Batranei Planete (The Late, Great Planet Earth) de Hal Lindsey si C.C. Carlson. Pentru inceput cateva informatii despre Israel, primite de profetul Daniel de la un elohim/anunnaki,„omul Gavriil, care a venit repede in zbor iute” (Daniel 9:21): „Saptezeci de saptamani au fost hotarate asupra poporului tau si asupra cetatii tale cele sfinte(Ierusalimul – n.a.) … pana la ungerea Sfantului sfintilor (Mesia Isus/Enlil – n.a.). Sa stii ca, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pana la Unsul (Mesia Isus/Enlil – n.a.), la Carmuitorul, vor trece sapte saptamani, apoi timp de sasezeci şi doua de... https://www.evolutiespirituala.ro/biblia-si-al-treilea-razboi-mondial/?feed_id=106029&_unique_id=661a804240e2d

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă. . Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu. . După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente. . O ... https://www.evolutiespirituala.ro/semnele-timpului-un-sfant-parinte-moare-inainte-sa-inceapa-apocalipsa/?feed_id=105123&_unique_id=65edbb420d2ba

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă. . Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu. . După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente. . O ... https://www.evolutiespirituala.ro/semnele-timpului-un-sfant-parinte-moare-inainte-sa-inceapa-apocalipsa/?feed_id=99769&_unique_id=65b1164439de5

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar Credinciosii, in special cei bigoti, traiesc cu certitudinea ca Dumnezeu este omniprezent si omniscient, iar in ziua judecatii va cantari in talerele balantei sale de aur faptele bune si rele ale fiecarui suflet, pentru a-i decide destinatia intru eternitate. Scepticii, ateii sau pur si simplu aceia care aleg sa gandeasca independent de sisteme si norme religioase, cantaresc premisa ca fiind cel putin improbabila, daca nu ridicola. Totusi, desi poate parea ca tine mai degraba de un oarecare entuziasm naiv al celor care adera la ea, o noua idee, care o frizeaza practic pe cea originala, netezindu-i marginile, se poate dovedi in masura sa ii fidelizeze si pe unii dintre cei sceptici cu privire la inmagazinarea intr-o memorie universala a tuturor lucrurilor spuse sau facute in lumea noastra. Teosofie si antroposofie   Este vorba despre memoria cosmica sau Akasha, termen a carui insemnatate in limba de origine, s... https://www.evolutiespirituala.ro/despre-akasha-biblia-rudolf-steiner-edgar-cayce-atlantida-qadar/?feed_id=99481&_unique_id=65ad75e832ec2

Biblia si Al Treilea Razboi Mondial

Biblia si Al Treilea Razboi Mondial Biblia si Al Treilea Razboi Mondial Biblia vorbeste despre o serie de conducători politici si religiosi care vor exista pe scena istoriei inaintea inceperii unei noi conflagratii mondiale. In cele ce urmează voi prezenta si unele dintre temele lucrarii Biblia si Al Treilea Razboi Mondial, pe care am publicat – o in anul 1992 (Editura Romfel, Bucureşti). Recomand si cartea Agonia Batranei Planete (The Late, Great Planet Earth) de Hal Lindsey si C.C. Carlson. Pentru inceput cateva informatii despre Israel, primite de profetul Daniel de la un elohim/anunnaki,„omul Gavriil, care a venit repede in zbor iute” (Daniel 9:21): „Saptezeci de saptamani au fost hotarate asupra poporului tau si asupra cetatii tale cele sfinte(Ierusalimul – n.a.) … pana la ungerea Sfantului sfintilor (Mesia Isus/Enlil – n.a.). Sa stii ca, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pana la Unsul (Mesia Isus/Enlil – n.a.), la Carmuitorul, vor trece sapte saptamani, apoi timp de sasezeci şi doua de... https://www.evolutiespirituala.ro/biblia-si-al-treilea-razboi-mondial/?feed_id=98761&_unique_id=65a4e4631ccab

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar Credinciosii, in special cei bigoti, traiesc cu certitudinea ca Dumnezeu este omniprezent si omniscient, iar in ziua judecatii va cantari in talerele balantei sale de aur faptele bune si rele ale fiecarui suflet, pentru a-i decide destinatia intru eternitate. Scepticii, ateii sau pur si simplu aceia care aleg sa gandeasca independent de sisteme si norme religioase, cantaresc premisa ca fiind cel putin improbabila, daca nu ridicola. Totusi, desi poate parea ca tine mai degraba de un oarecare entuziasm naiv al celor care adera la ea, o noua idee, care o frizeaza practic pe cea originala, netezindu-i marginile, se poate dovedi in masura sa ii fidelizeze si pe unii dintre cei sceptici cu privire la inmagazinarea intr-o memorie universala a tuturor lucrurilor spuse sau facute in lumea noastra. Teosofie si antroposofie   Este vorba despre memoria cosmica sau Akasha, termen a carui insemnatate in limba de origine, s... https://www.evolutiespirituala.ro/despre-akasha-biblia-rudolf-steiner-edgar-cayce-atlantida-qadar/?feed_id=85732&_unique_id=651e956a96267

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă. . Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu. . După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente. . O ... https://www.evolutiespirituala.ro/semnele-timpului-un-sfant-parinte-moare-inainte-sa-inceapa-apocalipsa/?feed_id=83913&_unique_id=6510780d6eb55

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă. . Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu. . După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente. . O ... https://www.evolutiespirituala.ro/semnele-timpului-un-sfant-parinte-moare-inainte-sa-inceapa-apocalipsa/?feed_id=80445&_unique_id=64f76649eadf3

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă. . Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu. . După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente. . O ... https://www.evolutiespirituala.ro/semnele-timpului-un-sfant-parinte-moare-inainte-sa-inceapa-apocalipsa/?feed_id=71724&_unique_id=64c10f91eedd3

Biblia si Al Treilea Razboi Mondial

Biblia si Al Treilea Razboi Mondial Biblia si Al Treilea Razboi Mondial Biblia vorbeste despre o serie de conducători politici si religiosi care vor exista pe scena istoriei inaintea inceperii unei noi conflagratii mondiale. In cele ce urmează voi prezenta si unele dintre temele lucrarii Biblia si Al Treilea Razboi Mondial, pe care am publicat – o in anul 1992 (Editura Romfel, Bucureşti). Recomand si cartea Agonia Batranei Planete (The Late, Great Planet Earth) de Hal Lindsey si C.C. Carlson. Pentru inceput cateva informatii despre Israel, primite de profetul Daniel de la un elohim/anunnaki,„omul Gavriil, care a venit repede in zbor iute” (Daniel 9:21): „Saptezeci de saptamani au fost hotarate asupra poporului tau si asupra cetatii tale cele sfinte(Ierusalimul – n.a.) … pana la ungerea Sfantului sfintilor (Mesia Isus/Enlil – n.a.). Sa stii ca, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pana la Unsul (Mesia Isus/Enlil – n.a.), la Carmuitorul, vor trece sapte saptamani, apoi timp de sasezeci şi doua de... https://www.evolutiespirituala.ro/biblia-si-al-treilea-razboi-mondial/?feed_id=67537&_unique_id=64a98645224df

Biblia si Al Treilea Razboi Mondial

Biblia si Al Treilea Razboi Mondial Biblia si Al Treilea Razboi Mondial Biblia vorbeste despre o serie de conducători politici si religiosi care vor exista pe scena istoriei inaintea inceperii unei noi conflagratii mondiale. In cele ce urmează voi prezenta si unele dintre temele lucrarii Biblia si Al Treilea Razboi Mondial, pe care am publicat – o in anul 1992 (Editura Romfel, Bucureşti). Recomand si cartea Agonia Batranei Planete (The Late, Great Planet Earth) de Hal Lindsey si C.C. Carlson. Pentru inceput cateva informatii despre Israel, primite de profetul Daniel de la un elohim/anunnaki,„omul Gavriil, care a venit repede in zbor iute” (Daniel 9:21): „Saptezeci de saptamani au fost hotarate asupra poporului tau si asupra cetatii tale cele sfinte(Ierusalimul – n.a.) … pana la ungerea Sfantului sfintilor (Mesia Isus/Enlil – n.a.). Sa stii ca, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pana la Unsul (Mesia Isus/Enlil – n.a.), la Carmuitorul, vor trece sapte saptamani, apoi timp de sasezeci şi doua de... https://www.evolutiespirituala.ro/biblia-si-al-treilea-razboi-mondial/?feed_id=59368&_unique_id=6486fe18a32a8

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă. . Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu. . După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente. . O ... https://www.evolutiespirituala.ro/semnele-timpului-un-sfant-parinte-moare-inainte-sa-inceapa-apocalipsa/?feed_id=47902&_unique_id=645dd90ceefd1

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă. . Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu. . După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente. . O ... https://www.evolutiespirituala.ro/semnele-timpului-un-sfant-parinte-moare-inainte-sa-inceapa-apocalipsa/?feed_id=46201&_unique_id=6457e91f3632d

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă. . Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu. . După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente. . O ... https://www.evolutiespirituala.ro/semnele-timpului-un-sfant-parinte-moare-inainte-sa-inceapa-apocalipsa/?feed_id=41602&_unique_id=6447d97d7a84e

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă. . Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu. . După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente. . O ... https://www.evolutiespirituala.ro/semnele-timpului-un-sfant-parinte-moare-inainte-sa-inceapa-apocalipsa/?feed_id=40972&_unique_id=6445a68250c3b

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar Credinciosii, in special cei bigoti, traiesc cu certitudinea ca Dumnezeu este omniprezent si omniscient, iar in ziua judecatii va cantari in talerele balantei sale de aur faptele bune si rele ale fiecarui suflet, pentru a-i decide destinatia intru eternitate. Scepticii, ateii sau pur si simplu aceia care aleg sa gandeasca independent de sisteme si norme religioase, cantaresc premisa ca fiind cel putin improbabila, daca nu ridicola. Totusi, desi poate parea ca tine mai degraba de un oarecare entuziasm naiv al celor care adera la ea, o noua idee, care o frizeaza practic pe cea originala, netezindu-i marginile, se poate dovedi in masura sa ii fidelizeze si pe unii dintre cei sceptici cu privire la inmagazinarea intr-o memorie universala a tuturor lucrurilor spuse sau facute in lumea noastra. Teosofie si antroposofie   Este vorba despre memoria cosmica sau Akasha, termen a carui insemnatate in limba de origine, s... https://www.evolutiespirituala.ro/despre-akasha-biblia-rudolf-steiner-edgar-cayce-atlantida-qadar/?feed_id=36373&_unique_id=6435988228620

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar

Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar Despre Akasha, Biblia, Rudolf Steiner, Edgar Cayce, Atlantida & Qadar Credinciosii, in special cei bigoti, traiesc cu certitudinea ca Dumnezeu este omniprezent si omniscient, iar in ziua judecatii va cantari in talerele balantei sale de aur faptele bune si rele ale fiecarui suflet, pentru a-i decide destinatia intru eternitate. Scepticii, ateii sau pur si simplu aceia care aleg sa gandeasca independent de sisteme si norme religioase, cantaresc premisa ca fiind cel putin improbabila, daca nu ridicola. Totusi, desi poate parea ca tine mai degraba de un oarecare entuziasm naiv al celor care adera la ea, o noua idee, care o frizeaza practic pe cea originala, netezindu-i marginile, se poate dovedi in masura sa ii fidelizeze si pe unii dintre cei sceptici cu privire la inmagazinarea intr-o memorie universala a tuturor lucrurilor spuse sau facute in lumea noastra. Teosofie si antroposofie   Este vorba despre memoria cosmica sau Akasha, termen a carui insemnatate in limba de origine, s... https://www.evolutiespirituala.ro/despre-akasha-biblia-rudolf-steiner-edgar-cayce-atlantida-qadar/?feed_id=18494&_unique_id=63540219585e2

Biblia si Al Treilea Razboi Mondial

Biblia si Al Treilea Razboi Mondial Biblia si Al Treilea Razboi Mondial Biblia vorbeste despre o serie de conducători politici si religiosi care vor exista pe scena istoriei inaintea inceperii unei noi conflagratii mondiale. In cele ce urmează voi prezenta si unele dintre temele lucrarii Biblia si Al Treilea Razboi Mondial, pe care am publicat – o in anul 1992 (Editura Romfel, Bucureşti). Recomand si cartea Agonia Batranei Planete (The Late, Great Planet Earth) de Hal Lindsey si C.C. Carlson. Pentru inceput cateva informatii despre Israel, primite de profetul Daniel de la un elohim/anunnaki,„omul Gavriil, care a venit repede in zbor iute” (Daniel 9:21): „Saptezeci de saptamani au fost hotarate asupra poporului tau si asupra cetatii tale cele sfinte(Ierusalimul – n.a.) … pana la ungerea Sfantului sfintilor (Mesia Isus/Enlil – n.a.). Sa stii ca, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pana la Unsul (Mesia Isus/Enlil – n.a.), la Carmuitorul, vor trece sapte saptamani, apoi timp de sasezeci şi doua de... https://www.evolutiespirituala.ro/biblia-si-al-treilea-razboi-mondial/?feed_id=18226&_unique_id=634d6a61122ec

Semnele timpului UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

Semnele timpului

UN SFÂNT PĂRINTE MOARE înainte să înceapă APOCALIPSA

apocalipsa 2 Întâmplător au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă. Un beduin pe numele palestinian Muhamad el Dib, în primăvara anului 1947, căutându-și caprele rătăcite pe faleza de nord a Mării Moarte, aruncă întâmplător o piatră într-o grotă. . Un zgomot de cioburi sparte se aude din grotă și îi stârnește curiozitatea. Se strecoară în grotă și găsește într-un vas trei suluri din piele de capră, ascunse într-un vas. Neștiind ce să facă cu ele le predă unui anticar. Anticarul constată că scrierile sunt în limba siriacă și le predă mănăstirii siriace Sfântul Marcu. . După o perioadă de timp aceste manuscrise ajung la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Specialiștii au studiat aceste manuscrise și constată că ele datează din secolul I î. Hr. Constatându-se importanța acestor manuscrise, în 1952, este deschis un șantier arheologic în acea grotă. Au fost descoperite peste 40000 de astfel de documente. . O parte din aceste documente se regăsesc în cărțile Vechiului Testament. Reprezentanții bisericii refuză să vorbească despre acest lucru. Cum a fost posibil ca aceste documente să se regăsească în scrierile biblice, dacă ele au fost descoperite în 1947, cu mult după scrierea Biblie? . Manuscrisele sunt scrise în opt limbi și dialecte. Semnificația textelor a creat o polemică internațională. În texte se vorbește despre un aşa-numit Învățător al Dreptății și faptele sale. Vă reamintesc faptul că aceste documente datează cu 100 de ani, înainte ca Christos să se nască. Totuși, există o similitudine între viața Învățătorului din aceste manuscrise și viața lui Iisus, care se va naște peste o sută de ani. . Manuscrisele au fost descoperite într-o grotă, pe malul vestic al Mării Moarte, zonă care este disputată între Palestina și Israel. În aceste documente a fost descoperit și un calendar, cu 364 de zile, 12 luni cu 30 de zile fiecare lună. . Paul Hutchins, cercetător, susține faptul că telescopul Hubble confirmă vechile referiri la Univers, care sunt scrise în manuscrisele de la Marea Moartă. . Isaia, în aceste documente face profeții despre cunoașterea Universului. El îndeamnă omenirea să descopere și să cunoască Universul. El vorbește despre o galaxie care prezintă o energie de neimaginat și care trebuie descoperită. . Biserica păstrează distanță și tăcere față de descoperirea acestor documente. Sunt aceste documente proba că ele stau la baza scrierii Bibliei? . Cine era acel Învățător, la care se face referire în aceste documente și care are aceeași misiune cu cea a lui Iisus? Ne-am obișnuit ca Vaticanul să păstreze tăcerea sau să țină secret documente de o importanță vitală pentru omenire. Vorbim mai jos despre Fatima și despre cele trei secrete pe care Fecioara Maria le-a spus, celor trei copii din Portugalia. Este un subiect controversat, pe care Vaticanul a încercat să-l țină departe de ochii publicului. . În 13 iulie 1917, Fecioara Maria a spus trei secrete, celor trei copii păstori din Portugalia. Lucia, unul dintre copii, a scris aceste mesaje, la îndemnul reprezentanților Vaticanului, dar ele au fost date publicității parțial, trunchiat, de către reprezentanții Vaticanului. . Începând cu 1960, cele două secrete au fost făcute publice. În prima scrisoare a Luciei sunt descrieri ale iadului. În cea de a doua scrisoare se face referire la cel de al doilea Război Mondial și implicațiile Papei în acel război. Vă reamintesc faptul că Vaticanul a fost implicat în acel război, având uneori o poziție duală, față de Puterile Centrale și de Antanta. Cea de a trei scrisoare a fost dată publicității, tocmai în anul 2000 și doar parțial. . Este descrisă Apocalipsa ce va urma. Orașe în flăcări, cadavre. Este înfricoșător faptul că Sfântul Părinte, l-a care se face referire în această scrisoare, moare. Când se va întâmpla acest lucru și care Sfânt Părinte va muri? . sursa: www.efemeride.ro