Atlantida - Fiii Legii lui UNUL si Invataturile pierdute ale Atlantidei - Fragmente

Atlantida - Fiii Legii lui UNUL si Invataturile pierdute ale Atlantidei - Fragmente Atlantida - Fiii Legii lui UNUL si Invataturile pierdute ale Atlantidei de JON PENIEL - fragmente -   „În timp ce Fiii Legii Lui Unul este o ,cale’ spirituală şi de asemenea un ordin monastic, cred că ai putea spune că este cumva asemenea unei religii. Dar aceasta nu este o religie din câteva motive foarte importante. Pentru început, nici unul dintre motivele de mai sus nu a fost în spatele fondării Fiilor, nici nu au jucat vreun rol în ceea ce ei au predat. Aici nu există control. Nu este nici măcar o încercare de a influenţa, numai educaţie şi reflectare a adevărului. Pentru a înţelege de ce a fost creată Legea Fiilor lui Unul şi care este fundamentul ei, trebuie să ne întoarcem la începuturile vieţii umane pe Pământ.” În conformitate cu învăţăturile Atlante, Geneza este de fapt o simplificare, care se bazează pe o alegorie slabă. „Înregistrările istorice încep cu premisa că există O Mare Fiinţă (Dumnezeu / Duhul Universal) adică Totul, inclusiv Universul însuş... https://www.evolutiespirituala.ro/atlantida-fiii-legii-lui-unul-si-invataturile-pierdute-ale-atlantidei-fragmente/?feed_id=105786&_unique_id=65f54fe299668