Materia, sufletul omului şi energiile necreate

Materia, sufletul omului şi energiile necreate


Descoperirile ştiinţelor ultimului secol pun la grea încercare convingerile pe care le are fiecare dintre noi cu privire la proprietăţile materiei. Fizica a dovedit că materia aflată la îndemâna simţurilor este energie. Odată cu aceasta, s-a produs o adevărata revoluţie în cunoaştere, care a diminuat convingerile şi reperele culese din lume prin intermediul simţurilor. Totuşi, această descoperire extraordinară potrivit căreia şi trupul nostru, şi toate cele receptate de simţurile noastre sunt alcătuiri energetice nu lămureşte şi taina subiectului uman. Chiar dacă descoperă prin aceasta că posedă un trup material ce este constituit din energie, omul nu poate găsi în ea răspunsul deplin la taina adâncului său şi sfârşitul căutărilor sale. 

Mecanica cuantică a dovedit că lucrurile materiale, care par a avea consistenţă şi întindere, sunt alcătuite din mici constituenţi, ce nu se arată a fi doar asemenea granulelor minuscule de materie. În anumite situaţii, aceşti constituenţi se comportă ca şi cum ar fi unde. De exemplu, teoria, care s-a dovedit în nenumărate rânduri că este corectă, afirmă că până ce aceştia sunt supuşi unei măsurători, ei trebuie să fie consideraţi mai degrabă ca fiind răspândiţi într-o regiune, decât situaţi într-un anumit loc... 

Pe de altă parte, celebra teorie a relativităţii restrânse descoperită de Einstein la începutul secolului XX dezvăluie o relaţie de echivalenţă neaşteptată între materie şi energie, radioactivitatea, dar şi procesele pe baza cărora o centrală nucleară produce energie dovedesc astăzi acest fapt: materia este convertibilă în energie, dovedind o constituţie surprinzătoare a ei. Este adevărat că, în realitate, convertirea totală a materiei în energie este întâlnită doar la nivelul lumii cuantice. Soarele, de exemplu, în miezul căruia se petrec reacţii nucleare violente, nu poate extrage întreaga energie depozitată în materie! Prin reacţiile nucleare din miezul său fierbinte, dintr-o sută de grame de material, abia dacă este valorificat 1% în energie. 

Totuşi, relaţia de echivalenţă ne arată că în 100 de grame de materie sunt ascunse 3 miliarde de kilovaţi-oră de electricitate!

Structura atomilor care alcătuiesc lucrurile ce ne înconjoară arată că ceea ce noi considerăm a fi consistent este, în realitate,mult mai mult vid decât substanţă. Sondând structura materiei până la scări de ordinul a 10-9 din 10-9 dintr-un metru, fizicienii au arătat că tot ce s-a întâlnit până acum constă într-o combinaţie de particule. Însă, materialitatea obiectelor nu rezidă în aceste granule; ele nu conţin substanţa cu care s-au deprins simţurile noastre. 99,99% din masa unui atom este conţinută în nucleul său, care este de 100.000 de ori mai mic. Aceasta înseamnă că întreaga „materialitate“ pe care noi o acordăm obiectelor constituite din atomi stă ascunsă de fapt în ceva mult mai mic. 

Atomii sunt mai degrabă goi, materia existentă în ei fiind concentrată într-un nucleu care abia ocupă 10-18 din întreg volumul său! Dar şi neutronii şi protonii ce alcătuiesc nucleul au mult mai multă masă decât quarcii care îi compun: 90% din masa lor vine din energia de mişcare a quarcilor din interior. Agitaţia quarcilor dă mai degrabă masa nucleelor din atomi decât substanţa ca atare! Şi aşa ajungem din nou la ceea ce s-a spus în repetate rânduri: materialitatea, întinderea şi consistenţa lucrurilor din lumea sensibilă este o aparenţă. Lumea este o alcătuire de energie.

Reprezentările noastre sunt amendate de datele fizicii recente pentru că pe de o parte, faptul că materia nu este decât energie se întrevede, teologic, în începutul creaţiei, căci totul a început când Dumnezeu a zis: „Să fie Lumină!“. Cuvântul lui Dumnezeu, prin care El a poruncit şi s-au zidit toate, este energetic. Pe de altă parte, Sf. Grigorie Palama observă că, în mod virtual, în această lumină primordială de la începutul creaţiei sunt cuprinse cosmosul, pământul şi toate celelalte. Părintele Stăniloae subliniază chiar că, în acest fel, Sfântul Griore Palama pare a insinua că în lumina sau energia aceea de la început îşi avea subzistenţa sau originea întreaga lume creată. Relevant este şi faptul că Sf. Grigore de Nyssa subliniază că tot ceea ce este materie în lumea creată s-a născut prin lucrarea energiilor necreate în cele create dintru început. Firea spirituală este cea care dă viaţă forţelor spirituale şi „întâlnirea acestora produce materia“. Acestea arată, într-un fel, că şi teologia întrevede, în tot ceea ce este creat, un fel de substrat energetic.

Fizica dă explicaţii şi pentru energiile necreate. S-ar putea spune, deci, că fizica ne invită să depăşim reperele simţurilor şi logica simplă. Mai mult chiar, din perspectivă teologică, şi simţurile, logica şi toate instrumentele raţiunii nu trebuie abandonate, ci deschise spre ceea ce nu poate fi înţeles prin ele. 

Părintele Stăniloae observă că posibilitatea aceasta a spiritualizării simţurilor şi raţiunii noastre este dată tocmai în faptul că „toată realitatea văzută e, în fond, o raţionalitate dinamică plasticizată“, în raport cu care omul descoperă puterile pe care le are şi felul în care le poate folosi în raporturile sale cu lumea. Până la urmă, aşa cum observă şi părintele Stăniloae, faptul că fizica ne descoperă că materia însăşi este o ţesătură energetică poate arată, dintr-o perspectivă teologică, faptul că ea este făcută să primească lucrarea energiilor necreate. 

Aşa cum s-a spus, faptul că lucrurile sensibile şi toate cele din lume sunt în ultimă instanţă diverse forme de energie forţează raţiunea - care le pătrunde şi le cunoaşte - dar forţează şi simţurile, care le sesizează, la smerenie: căci în lumea fizică se petrec lucruri pe care nu le putem percepe şi nici nu le putem înţelege deplin. Nici simţurile, şi nici judecăţile logice nu sunt reperele ultime privind lumea fizică în care trăim. 

Există şi alte înţelesuri ale celor existente în creaţie, care depăşesc simţurile şi logica şi la care nu putem ajunge prin acelea. 

Trupul omului este legat de întreg cosmosul. Este adevărat că, prin dovedirea substratului energetic al materiei, fizica face un pas înspre dezvăluirea omului ca fiinţă spirituală. Materia ca energie ne apropie într-un fel ideea că şi trupul nostru are o constituţie energetică, ajutându-ne să înţelegem mai bine cum dispoziţiile şi mişcările sufletului (spiritual) influenţează starea trupului. 

Mai mult, făcând acest pas dinspre materia lumii sensibile spre energia ascunsă, „dedesubtul“ ei, ştiinţele arată, într-un fel, că toate făpturile lumii create au trupuri înrudite între ele, prin constituenţii din care sunt făcute. Dar şi teologic aceasta se vede în faptul că toate plantele, vietăţile şi trupul omului au fost făcute din pământul primordial. Însă faptul că toţi aceşti constituenţi care alcătuiesc lucrurile sensibile, vieţuitoarele şi trupul omului au o constituţie duală şi sunt, în ultimă instanţă energie, arată că întreaga lume are capacitatea de a fi pătrunsă de lucrarea sfinţitoare a lui Dumnezeu. 

Astfel s-ar putea spune că trupul material al omului îl arată pe el ca microcosmos, adunând întreaga materie a lumii sensibile.

Mai mult chiar, inseparabilitatea cuantică sugerează chiar mai mult o legătură tainică între trupul nostru şi întregul univers. Mecanica cuantică a mai produs un rezultat surprinzător. Este vorba despre nonseparabilitate sau nonlocalitate. În lumea cuantică s-a dovedit că două particule care au fost legate între ele păstrează un fel de legătură între ele.

La nivelul experienţei directe, nici o acţiune nu se poate transmite cu viteze mai mari decât cea a luminii. În lumea cuantică, particulele care iniţial au fost legate între ele păstrează semnele legăturilor lor şi se manifestă ca atare, în orice situaţie în care se intervine asupra lor! Acţiunea exercitată asupra uneia dintre ele se transmite, într-un fel, şi celeilalte, însă instantaneu, indiferent la ce distanţă se află aceea. 


Faptul nonlocalităţii, verificat deja experimental, valabil în lumea cuantică, ar putea dezvălui cum, într-un fel, omul este mai mult decât cel în trupul căruia se adună, simbolic, materia lumii terestre. 

Ţinând seama de faptul că la începutul lumii materia şi energia cunoscute astăzi au fost una şi aceeaşi, omul se dezvăluie a fi într-un fel strâns legat de întreg universul, prin aceea că constituenţii din care este alcătuit trupul lui păstrează această amprentă a unităţii lumii şi sunt legaţi tainic de întreaga materie existentă în univers.

Autor: Daniel-Dumitru Darie