Tutankhamon asasinat

Despre posibilul asasinat al lui Tutankhamon

Mormîntul lui Tutankhamon continua sa ii puna în garda pe arheologi

În fiecare an, la aceasta data, în toate mijloacele de comunicare a circulat aceeasi întrebare: cum a murit Tutankhamon? Dar de aceasta data este vorba despre ceva special. Aniversam al 80-lea an de la descoperirea mormîntului lui Tutankhamon - KV 62 - si între misterele îngropate în Valea Regilor din Teba, Luxorul de astazi, poate ca acesta este cel care i-a atras cel mai mult pe istorici.

Pe 14 noiembrie 1922 echipa de sapatori ai arheologului britanic Howard Carter descoperea prima treapta a ceea ce mai tîrziu urma sa devina cea mai fastuoasa descoperire arheologica a tuturor timpurilor. Nici soldatii chinezi de teracota, nici tezaurele din Ur, nici mormintele precolumbiene intacte nu au reusit sa eclipseze stralucirea mastii de aur a lui Tutankhamon si a restului de piese întîlnite în acest mormînt acum opt decenii.

Desigur, în afara blestemului popular si a altor misterie, mai aproape de înselatorie decît de realitate, mormîntul lui Tutankhamon, la KV 62 din Valea Regilor din Luxor, continua sa puna în garda pe arheologii care încep sa studieze viata acestui tînar rege a carui moarte nu ar fi trebuit sa se întîmple la 20 de ani. Despre Tutankhamon, faraonul copil, nu stim nici de unde a venit, nici cît timp a domnit, nici de cine a fost succedat.

O carte despre asasinat

Viata lui a fost acoperita de mistere care au continuat chiar si dupa ce a facut pasul spre cealalta lume. Daca nu avem suficiente date pentru a sti cum a trait acest tînar faraon nu înseamna ca este mai putin interesant sa încercam sa întrezarim macar care a fost motivul sau care au fost motivele care l-au purtat în mormînt. În acest sens, exista în literatura egipteana o carte, care desi a fost scrisa foarte recent a devenit aproape una clasica a acestei civilizatii. Ma refer la lucrarea lui Bob Brier Asasinatul lui Tutankhamon. Adevarata istorie. Cartea nu are multi ani: a fost publicata într-o editie americana în 1998, dar se bazeaza pe doua virtuti - în primul rind este vorba despre o opera de referinta pentru cunoasterea figurii lui Tutankhamon si în al doilea rînd cerceteaza unele detalii mai curioase ale mortii acestui faraon: indiciile care par a semnala chiar si posibilitatea unei morti violente.

Ipoteza asasinatului este la fel de veche ca si descoperirea mumiei

Desi Brier a facut renumita aceasta teorie, este cert faptul ca ipoteza asasinatului este la fel de veche ca si descoperirea mumiei în KV 62. Propriile comori descoperite în mormint ne-au aratat ca ceva nu mergea bine. In KV 62 s-au descoperit efectiv 130 de bastoane, plus fragmente din altele. Toate au fost facute într-o forma magistrala si fara nici o îndoiala nu trebuie lasata la o parte posibilitatea ca multe au fost obiecte votive destinate a-l servi pe faraon dincolo. Fara îndoiala, unul dintre detaliile care au atras atentia lui Carter si a echipei lui de arheologi este faptul ca unele dintre aceste bastoane aratau ca fusesera utilizate. Urmele de uzura ale multora dintre ele nu lasa loc de îndoiala.

Unele dintre aceste bastoane aratau ca fusesera utilizate

Suspiciunile au început sa se iveasca în mintea arheologilor. Carui fapt se datora uzura acestor bastoane? Poate ca Tutankhamon suferea de vreo boala care îi provoca schiopatatul? Îndoielile s-au risipit cînd au comparat aceste descoperiri cu diverse reprezentari ale lui Tutankhamon întîlnite pe placi si reliefari ale unor mobile. Capacul unei cutii de fildes oferea o imagine destul de curioasa. Era vorba despre o piesa inventariata ca 540+551, facuta din lemn, fildes si bronz cu o înaltime de 48,5 centimetri, 72 latime si 53 grosime. Numarul de catalog de la Muzeul din Cairo este JE 61477. Deasupra ei se poate vedea familia tinerilor regi plimbîndu-se printr-o zona de gradini. La dreapta imaginii, Ankhesenamon ofera un buchet de flori sotului ei. Acesta, în dreapta placii de fildes, primeste cu placere darul ridicînd mîna stînga, în timp ce cu dreapta îsi lasa greutatea corpului pe un baston. Desigur, este destul de tipic ca suveranii si marii demnitari sa apara reprezentati cu bastoane în mîna. Sa nu uitam, de exemplu, mari sculpturi din istoria Egiptului antic cum ar fi renumitul Primarul Orasului sau Sheikh el Beled, în care acest personaj înfumurat merge cu un baston în mina dreapta. Dar ceea ce este ciudat în acest caz este gestul de înclinare a corpului lui Tutankhamon peste baston. Poate ca sint mai multe exemple ce ne pot ajuta sa vedem cu mai multa claritate faptul ca tinarul rege avea probleme cu mersul. Daca lasam deoparte reprezentarile ritualurilor de pe mormint si ne concentram asupra scenelor tipice ale vietii cotidiene plasmuite cu o arta fara egal în acesta perioada a istoriei Egiptului, ne vom da seama de detalii.

Intr-un detaliu, Tutankhamon apare asezat pe un scaun pliant, întinzînd arcul

Chiar linga patul funerar din anticamera, primul începind din stinga si care reprezinta doi hipopotami, s-a descoperit o mica gluga din lemn acoperita cu gravuri din aur. Executia este realmente magistrala si devine astfel una din piesele cele mai emblematice de la KV 62. În partea dreapta a glugii se conserva un relief poate ceva mai iesit în evidenta. Cel putin asa este pentru mine. În el apare o scena tipica de vinatoare într-o mlastina. Locul este ticsit de rate ce se rotesc în zbor peste terenul mlastinos plin de papirusi. În stînga scenei îl descoperim pe Tutankhamon cu arcul sau de vinatoare în momentul în care întinde arcul pentru a trage într-o prada. Printre atitea rate se poate vedea una ranita care, strapunsa de o sageata, lasa sa-i cada corpul peste papirusi. Alaturi de Tutankhamon artistul a gravat prezenta unui leu, o specie de animal de companie pentru tinarul suveran. În centrul scenei, la dreapta regelui se poate vedea sotia sa Ankhesenamon apropiind o sageata de sotul sau.

Nu ar avea nimic ciudat aceasta reprezentare daca nu am tine cont de un detaliu destul de evident. Pare normal ca regina sa apara asezata pe un fel de pernita cu capul întors spre sotul sau. Dar ceea ce nu pare a fi normal este ca însusi Tutankhamon sa apara asezat pe un scaun pliant întinzînd arcul. Ce vinator care se respecta trage cu arcul dintr-o pozitie asezata?

Exista alt amanunt în aceasta scena care atrage atentia de prima data. Daca ne uitam cu atentie la piciorul drept al regelui, acesta apare îndoit, lasind ca unic punct de sprijin al piciorului virful sandalei. Ne gasim deci în fata unei reprezentari total inedite a artei egiptene. În toate reprezentarile de persoane asezate pe ceva, barbati si femei, acestea apar cu ambele picioare pe pamint, unul usor mai înainte decit celalalt, dar niciodata cu talpa unuia dintre picioare ridicata.

Nu stiu daca s-au facut studii asupra sandalelor descoperite în mormint. Daca s-ar fi demonstrat o uzura inegala a încaltamintei am fi afirmat categoric ca Tutankhamon schiopata. Într-o analiza superficiala a unei perechi de sandale din papirus împodobita pe talpa cu marchetarie si aur reprezentind doi prizonieri, unul asiatic si unul african - sandale catalogate de Carter cu numarul 397 -, se vede perfect ca stinga prezinta simptome ca a fost folosita, în timp ce dreapta este intacta în totalitate; adica, acelasi picior care apare îndoit în relieful de pe gluga aurita din anticamera.

Ce arata studiul craniului

Acum sigur ca încercînd sa stim care a fost cauza schiopatatului este evident o problema destul de complicata. Ceea ce ne poate ajuta este studiul mumiei.

În acest sens, partea care a captat cel mai tare atentia si interesul este studiul craniului cind in interiorul lui s-a descoperit un os mic. La început s-a respins posibilitatea ca ar apartine septului. Se credea ca ajunsese pina in interiorul cavitatii craniene în timpul procesului de mumificare, la extragerea creierului prin nas. Apoi s-a vehiculat ideea ca era vorba despre o piesa a craniului însusi. Se pare ca este un fragment din zona occipitala, partea capului unde acesta se uneste cu vertebrele gîtului. Cînd a iesit la lumina acest amanunt curios nu au întirziat sa apara primele teorii legate de moartea lui Tutankhamon. Fiind o zona a capului atît de adunata, parea putin probabil ca, asa cum se crezuse la început, originea schiopatatului regelui se datora caderii dintr-o caruta. Trebuia cautata explicatia.

Într-o lovitura provocata care l-ar fi putut lasa maltratat pentru utimii ani sau luni de viata, schiop, pîna cînd, putin dupa aceea, a murit. Ideea ca a fost un asasinat cauza mortii lui Tutankhamon a alimentat toate tipurile de ipoteze. Inclusiv adevarate carti politiste. Este cazul cartii lui Anton Gill Orasul mortilor, Barcelona 1995. În aceasta carte un detectiv din epoca faraonica, scribul Huy, investiga întimplarile ciudate petrecute în ultimele zile ale tinarului rege, care au dus la moartea lui.

Primele ipoteze despre asasinarea lui Tutankhamon apar in anii ’60

Ideea s-a reluat continuu si nu este ciudat sa vedem în continuare în presa comentarii despre acest fapt ca si cum ar fi vorba despre ceva complet original si nou. Ultima versiune care a ajuns în mîinile mele prin intermediul presei britanice a aparut in 1997. La începutul acestui an profesorul si neuroradiologul Ian Isherwood, ajutat de inspectorul prestigiosului Scotland Yard Graham Melvin, a redeschis posibilul caz de asasinat al faraonului copil, la 3.000 de ani dupa producerea lui. În urma analizarii radiografiilor craniului mumiei la sfirsitul anilor ’60, Isherwood era convins de faptul ca spartura din osul occipital a avut loc în timpul vietii si nu în timpul mumificarii. Dupa parerea neuroradiologului, rana s-a produs putin înainte de moartea sa, cu siguranta este vorba de doua luni. În afara de asta pozitia ciudata a ceea ce pare a fi o lovitura îi indica cu precizie lui Isherwood faptul ca avem de-a face cu o lovitura intentionata, care i-a cauzat moartea, si nu în fata unui fapt fortuit, produs de o forma accidentala.

Un arheolog a intocmit o lista de suspecti printre apropiatii faraonului

Pina aici au ajuns investigatiile judiciare ale lui Isherwood. Restul activitatii a fost realizat de inspectorul Melvin care, studiind pe îndelete momentul istoric al lui Tutankhamon, a realizat o lista de suspecti printre apropiatii faraonului. În primul rind se afla preotul Ay, care a urcat pe tron imediat dupa Tutankhamon, casatorindu-se cu vaduva acestuia, Ankhesamon. Alt suspect ar fi Horemheb, general al armatei egiptene care a guvernat tara dupa Ay si a constituit începutul glorioasei dinastii XIX.

Trebuie de asemenea sa spunem, desigur, ca nu toti gindesc la fel si ca probele nu sînt atit de clare precum par. În acest sens, doctorul Robert Connoly de la Universitatea din Liverpool, unul din primii medici care a analizat cu raze X mumia lui Tutankhamon, nu este de acord cu cele legate de ideea unui asasinat. Semnul din partea posterioara a craniului s-a interpretat întîi ca o rana, apoi ca o uzura naturala a osului si în final ca o lovitura care a cauzat moartea regelui. La rîndul sau, osciorul care s-a descoperit în interiorul craniului a fost pentru unii  experti judiciari parte din sept, miscat pentru a putea extrage creierul, adica ipoteza care s-a vehiculat de la început.

Radiografia craniului lui Tutankhamon este absolut normala

Plecînd de la aceste date, dr. Robert Connoly crede ca nu exista nici un motiv special care sa justifice asasinatul lui Tutankhamon. Craniul, potrivit spuselor lui Connoly, este normal în întregime. Si de asemenea nu se putea considera vreo anomalie semnul descoperit lînga urechea dreapta si care s-a interpretat ca fiind urma lasata de impact. Prin urmare, Robert Connoly era categoric: radiografia craniului lui Tutankhamon este absolut normala, dupa cum a declarat la BBC într-un documentar despre Tutankhamon realizat si prezentat de Christopher Frayling. În final nu trebuie sa uitam marturia altui expert. Doctorul Nasry Iskander, directorul mumiilor din Muzeul din Cairo, a marturisit cu o anumita ocazie prudenta de care trebuie sa dea dovada cînd este vorba despre aceasta tema: Nu trebuie sa lasam deoparte problemele incredibile care au aparut în momentul în care a fost scos corpul regelui din sarcofagul sau. Orice miscare brusca a craniului i-ar fi putut desprinde mai mult de un fragment. În plus, propria imagine a faraonului a aratat în mod clar ca în timpul vietii a avut o problema legata de mers, posibil datorita unui accident suferit la cap sau datorita unei afectiuni ereditare. Sînt multe mumii care au prezentat la radiografii sau la autopsii unele deformari sau rupturi de oase si pentru asta nu trebuie sa ne gîndim ca au fost asasinate. Multi cercetatori de azi sînt surprinsi de cantitatea de lucruri de mîntuiala pe care le-au facut îmbalsamatorii din epoca faraonica si care au iesit la lumina mii de ani mai tîrziu, cînd egiptologii moderni s-au hotarît sa radiografieze corpurile. Picioare taiate pentru ca nu încapeau în sarcofag, brate absente, dubluri de capete sau oase rupte prin toate partile sînt cîteva din surprizele pe care le-au putut avea judiciarii moderni dupa ce au analizat cîteva din mumii. Si, repet, ele nu indica faptul ca în Egiptul antic aveau loc ritualuri stranii cu cadavre, nici altceva asemanator.

Daca ar fi fost asasinat ar trebui sa ne gîndim din ce cauza. În primul rînd, istoria de atunci a Egiptului este destul de confuza. Antecedentele existente în schimbarile religioase au provocat desigur mai multe represalii, inclusiv în interiorul palatului. Multe dintre ele s-au încheiat cu moartea vreunui demnitar sau preot. În zilele noastre, la nivelul de cunostinte pe care-l avem despre viata în perioada Amarna, totul este o simpla speculatie. În diverse ocazii s-a vehiculat ideea ca misterioasa disparitie a lui Nefertiti sau chiar sfîrsitul domniei lui Akhenaton si succesiunea lui Semenkhare au fost înconjurate de crime de stat justificate cu restauratia clerului din Amon în Teba.

În adolescenta, Tutankhamon ar fi putut fi manipulat de clerul Amon

Si cu Tutankhamon s-ar fi putut întîmpla la fel. Odata recuperata hegemonia zeului Amon în toata valea Nilului si teritoriile din fîsia siriano-palestiniana, Tutankhamon nu ar fi trebuit sa fie util nimanui si este posibil sa fi fost asasinat de succesorul sau Ay, asa cum pretinde Bob Brier în cartea sa. Tutankhamon a fost, efectiv, Ultimul Fiu al Soarelui. În adolescenta sa ar fi putut fi manipulat de clerul Amon si, asa cum spunem astazi, sa fie adaptat vechii ideologii religioase. Dar nimeni nu ne poate asigura ca pe masura ce faraonul înceta sa mai fie exact acest lucru, un copil, dintr-un motiv necunoscut Tutankhamon va începe sa tina socoteala la tot ce i se întimpla; îsi va aduce aminte cu nostalgie de adevaratul sau trecut atonian si îi va trece prin cap sa se întoarca la originile sale. Din aceasta cauza, este posibil ca prezenta lui sa nu-l mai intereseze pe atotputernicul cler Amon. Cu siguranta, asa cum spunea Nasry Iskander, niciodata nu vom sti adevarul. 

 

 Sanda Lucica Belciu

N.R. Textul de mai sus reprezinta prezentarea unui extras din volumul Ultimul Fiu al Soarelui, semnat de Nacho Ares in 2002 la Operon-Madrid. Extrasul a fost publicat in revista madrilena Enigmas.