Documentar : IISUS IN INDIA - Misterul vietii si mortii lui IISUS

DOCUMENTAR

"IISUS IN INDIA"

Iisus in India - Mit sau adevar? (Documentar,2008)








Download rapid : Documentar IISUS IN INDIA


In continuare va prezint 2 articole pe acest subiect, care sustin ipoteza documentarului:


Articol nr 1


O ipoteza cu conotatii medicale

Iisus nu a murit atunci cind a fost rastignit

Moartea pe cruce a lui Iisus din Nazaret a lasat o urma de nesters asupra a milioane de vieti umane. Tristetea de nedescris a sfirsitului si bucuria luminoasa a Invierii lui Hristos constituie piatra de fundament a religiei crestine. Dar iata ca hindusii, persanii si pakistanezii sint ferm convinsi ca Iisus a mai trait multi ani dupa rastignire pe paminturile lor si ca a murit la batrinete in Kasmir.

Prima mentiune in Coran: a existat un adapost pentru Avatar

In capitolul 23 al Coranului se gasesc urmatoarele rinduri: Noi (Allah) i-am facut pe fiul Mariiam (Iisus) si pe Mama Sa simbolul umanitatii si le-am dat un adapost la poalele unui munte spalat de un izvor proaspat. Ce inseamna acest citat? Se pare ca, potrivit credintelor musulmanilor, Iisus, impreuna cu Mama Sa Maria, cu apostolul Toma si cu Maria Magdalena, a parasit Palestina dupa ce a inviat si a mers pe drumul parcurs inca din tinerete, drumul catre Orient, catre India.

Date despre intoarcerea lui Iisus in India se pot intilni nu numai in textele islamice, ci si in cartile sfinte ale persanilor, ale budistilor, hindusilor, evreilor si ale crestinilor gnostici. Aici s-au pastrat insemnari despre viata lunga a lui Iisus in India si despre moartea Sa la Shrinagar.

Aceasta este capitala veche a Kasmirului, asezata printre riuri la poalele muntelui Himalaya si vizitata in fiecare an de zeci de pelerini. Pentru indieni, El este Avatarul dragostei, adica divinitatea intruchipata in om. Multi crestini care au venit in tinutul unde El si-a gasit linistea de veci au remarcat sentimentul de fericire si luminare care i-a cuprins in apropierea acestor locuri sfinte: Linistea si bucuria ne-au cuprins pentru ca noi tot timpul am simtit in adincul sufletului ca El nu a putut sa moara atit de ingrozitor - cu asemenea cuvinte descriu martorii minunea vederii ultimului adapost al lui Iisus.

Salvarea rasei umane s-a infaptuit prin singele lui Iisus

Haideti sa analizam faptele istorice si datele care au ajuns pina la noi, date care privesc circumstantele chinurilor si Invierea lui Iisus. Pentru inceput trebuie sa amintim un articol care a stirnit multe discutii: Salvarea deplina a corpului lui Iisus Hristos. Acesta a fost publicat in presa italiana, la data de 2 iulie 1960, de catre Papa de la Roma Ioan al XXIII si continea un mesaj al Papei catre episcopii catolici. In el se spunea ca salvarea rasei umane s-a infaptuit prin singele lui Hristos, de aceea pentru ispasirea pacatelor omenesti moartea Sa nu este esentiala.

Ce l-a indemnat pe Papa sa afirme acest lucru? De ce in anul 1960 dupa Nasterea lui Hristos autoritatile spirituale au simtit nevoia de a le comunica credinciosilor ca moartea Mintuitorului nu este o conditie esentiala a salvarii si ca ar fi suficiente varsarea singelui Sau si chinurile indurate pe cruce? Probabil ca cercetarile savantilor din toata lumea au avut asupra parintilor bisericii o influenta foarte serioasa.

In rindurile urmatoare o sa incercam sa analizam unele dintre aceste fapte. In primul rind, moartea ca urmare a rastignirii survenea de obicei dupa a patra zi de chinuri. Adesea, dupa o zi si jumatate, pedeapsa se considera savirsita, iar criminalul era coborit de pe cruce. Daca cei apropiati reuseau sa ii trateze ranile, cel rastignit continua sa traiasca.

Dupa trei ore pe cruce, Hristos a intrat intr-o stare de catalepsie

Numeroase marturii ale martorilor oculari arata ca ranile lui Iisus dupa ce a fost coborit de pe cruce au continuat sa singereze. Orice medic stie ca aceasta este o dovada incontestabila a faptului ca omul este viu. Cind se opreste inima, suvoiul de singe inceteaza sa mai curga, vasele sangvine subcutanate se golesc si nu mai pot singera. Golirea lor este si primul semn al mortii, golire care se manifesta printr-o paloare foarte pronuntata a pielii.

Pe baza tuturor datelor si scrierilor pe care le au despre rastignirea lui Iisus, expertii au ajuns la o concluzie: dupa trei ore petrecute pe cruce, Hristos a intrat intr-o stare de catalepsie, dar inima lui a continuat sa bata.

Aceia care au putut sa observe trecerea prin foc sau transa ca de moarte a yoghinilor (in aceasta stare toate procesele vitale sint incetinite pina la niste limite critice, practic neobservabile fara niste aparate extraordinar de sensibile) isi pot imagina starea in care a intrat Mintuitorul atunci cind a fost ranit. Durerile cauzate de loviturile de bici, durerile miinilor strapunse de cuie si spini s-au dizolvat intr-o stare stranie a constiintei.

Au mai ramas doar loviturile de sulita! Probabil ca acestea au provocat moartea. Cu toate acestea, singele si apa care, potrivit cuvintelor lui Ioan si ale altor martori, au curs din rana facuta de sulita nu aveau cum sa provina de la inima. Atunci cind acest organ vital este lovit direct survine moartea fulgeratoare, iar pierderea de singe este minima. Ranirea unei artere tangente, in schimb, ar fi provocat o hemoragie abundenta, cel ranit ar fi pierdut singe pe parcursul a citeva minute. Rana ar fi continuat sa singereze slab si dupa ce corpul a fost coborit dupa cruce. Probabil ca sulita nu a intrat foarte adinc si nu a atins inima.

In anul 1969, Vaticanul a poruncit demararea unor cercetari detaliate ale relicvelor sfinte reale care au ramas din acele vremuri. Cercetarile au durat sapte ani si au ajuns la unele rezultatele.

Pilat din Pont nu a dorit moartea Mintuitorului

Acum intram in zona presupunerilor si a enigmelor, care de asemenea au o baza destul de stabila - numeroasele marturii ale unor persoane istorice reale si documentele adevarate care au ajuns pina la noi.

Iata prima presupunere: Pilat din Pont nu a dorit niciodata moartea lui Iisus. Exista citeva dovezi care confirma acest fapt: unul dintre ele este originalul scrisorii trimise imparatului Tiberiu, scrisoare care se pastreaza la biblioteca din Vatican. In aceasta epistola, scrisa in anul 32 de la Nasterea lui Iisus Hristos, el il descrie pe Iisus ca pe o persoana remarcabila, care se gasea deasupra tuturor filozofilor si invatatilor acelor timpuri, si il recunoaste ca pe adevaratul Mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Atitudinea lui Pilat fata de Nazaritean a provocat o stare de agitatie printre iudeii bogati, acestia l-au amenintat ca se vor adresa imparatului, iar din aceste conjucturi politice s-a ajuns la un moment dat la un compromis. Iisus a fost rastignit pe cruce. Neavind puterea sa il scape de chinuri, Pilat din Pont a organizat rastignirea in asa fel incit cel chinuit sa suporte caznele grele la care era supus.

Pestera din gradina lui Iosif din Arimateea

Iata mai departe citeva fapte care tin de istoria crestinatatii. Imediat dupa rastignire, Iosif din Arimateea i-a cerut lui Pilat permisiunea sa ia corpul de pe cruce, iar Pilat i-a dat voie, chiar daca cei rastigniti nu erau ingropati in morminte separate sau rudele nu puteau sa ii ia pentru a-i inmorminta. Se pare ca Pilat spera ca Iisus sa mai fie inca in viata.

Mergind mai departe, aflam ca trupul a fost dus intr-o pestera spatioasa si bine aerisita construita intr-o stinca in gradina lui Iosif din Arimateea. Intrarea in aceasta pestera era blocata cu o piatra foarte mare. Pina in zilele noastre au ajuns insa stiri cum ca din aceasta pestera exista o intrare tainica in casa lui Iosif. Chiar aceasta pestera a servit de adapost pentru familia lui Iosif in perioadele cu probleme sociale.

Iata din nou unele marturii din scrierile lui Ioan. Acesta spune ca a venit un om bogat, Nicodim, care a adus cu el aproximativ 40 de kilograme dintr-un amestec tamaduitor din smirna, aloe si alte plante care se foloseau la tratarea ranilor. Este interesant de remarcat ca farmacistii din evul mediu, folosind salvia si verbina, citau o poveste care spunea ca aceste ierburi si-au dobindit puterea deosebita pentru ca au crescut pe Golgota si au vindecat ranile lui Iisus.

Invierea dupa trei zile

Potrivit legendelor, Mintuitorul le-a spus ucenicilor ca templul corpului Sau va renaste dupa trei zile. Cuvintele Sale au fost luate de catre apostoli drept o metafora - Mintuitorul a trebuit sa le dovedeasca ca este viu: le-a aratat ucenicilor ranile, a mincat alaturi de ei - peste prajit si miere.

Izvoarele se contrazic unul pe altul in ceea ce priveste Inaltarea. Matei nici macar nu aminteste de acest lucru! O alta Evanghelie spune ca disparitia lui Iisus a avut loc in aceeasi zi ca si Invierea. O a treia afirma ca Iisus s-a intilnit cu ucenicii sai inca 40 de zile, dindu-le sfaturi pentru viitor. Ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic, Mintuitorul s-a intilnit cu ucenicii, probabil ca a petrecut cu ei 40 de zile, tratindu-si ranile si recuperindu-si fortele, iar dupa aceea a disparut. Unde a plecat insa?

In majoritatea izvoarelor si cronicilor acelor timpuri exista marturii ca Iisus si-a continuat misiunea, calatorind prin Orient, in cautarea ramurilor de israeliti rataciti. Asemenea neamuri existau foarte multe in Orient, pentru ca dupa distrugerea Imperiului Asirian numai o parte foarte mica a iudeilor s-au intors in Palestina. Celelalte zece triburi s-au imprastiat prin Persia, Baktria (astazi Afganistan) si dincolo de granitele Indusului - in Kasmir.

Aceasta tara din partea de vest a Tibetului himalayan este cunoscuta in Orient ca Raiul pamintesc. Pina in zilele noastre, in aceste tinuturi traiesc oameni care isi spun ben-e-Israil, ceea ce inseamna Fiii lui Israel. Exista de asemenea un numar foarte mare de lucrari, de cercetari vechi si contemporane care vorbesc despre originea israeliteana a locuitorilor Afganistanului si Kasmirului. Probabil ca spre acestia si-a indreptat drumul Iisus.

Drumul lui Iisus catre Kasmir

Multe dintre izvoarele sanscrite, cum ar fi Bhavisia Mahapurana, afirma ca Iisus a parasit Palestina imediat dupa sarbatoarea celor 50 de zile. Insotit fiind de Toma, de Nascatoarea Maria si de Maria Magdalena, El s-a indreptat catre Damasc, apoi pe un drum de caravane au trecut prin partea de nord a Persiei. Pe drum, Iisus a propovaduit foarte mult credinta, a vindecat numerosi bonavi, de unde si-a capatat numele de Tamaduitorul celor leprosi. Acest pelerinaj maret, in timpul caruia El a calatorit prin India, a durat citiva ani.

Potrivit spuselor Sfintului Toma si izvoarelor musulmane, Iisus, Maria si Toma s-au gasit pentru o perioada scurta de timp la Taksil (astazi teritoriul Pakistanului), de unde si-au continuat drumul catre Kasmir. Mama Sa nu a suportat greutatile drumului si a murit pe cind calatoreau. Pe locul unde s-a intimplat acest lucru, la 30 de mile de Ravalpindi, in zilele noastre se gaseste orasul Marri, denumit asa in cinstea ei. Mormintul ei din Pindi-Point ramine un loc sfint foarte important si in zilele noastre. In anul 1950, relicvele sfinte au fost restaurate datorita lui Khvadj Nazir Ahmad, autorul studiului Iisus in raiul pe pamint.

Mai departe drumul lui Iisus a trecut printr-o vale, astazi cunoscuta sub numele de Valea lui Iisus. Acesta este un loc minunat, intr-o zona de munte, iar in zilele noastre este populat de tribul iahudi, urmasii triburilor israelitilor. De aici, El s-a indreptat catre un tinut, denumirea caruia inseamna astazi locul unde s-a odihnit Iisus, iar in cele din urma a ajuns la Shrinagar, capitala Kasmirului.

Este important sa subliniem ca in ultima sa calatorie Iisus a repetat aproape in intregime drumul facut in tinerete, despre care ne sint cunoscute foarte multe lucruri.

Locurile prin care a trecut Mesia

Probabil ca multi dintre adeptii crestinismului timpuriu, facind descrierea vietii lui Iisus, au pus datele care se refereau la aceasta a doua calatorie pe seama primeia. Si numai in zilele noastre cercetatorii au putut  sa descopere adevarul.

Din fericire, traditiile de neclintit ale Orientului au permis pastrarea aproape neschimbate a multor denumiri de regiuni si zone. Astfel incit, chiar si astazi, avem posibilitatea de a reface calatoria lui Mesia dupa denumirile geografice ale unor zone ale Kasmirului. Iata numai citeva exemple: Iuza-dhara - Izvorul lui Iisus, Iuzu-hatpura - Locul lui Iisus, Issa-Kus - Muntele lui Iisus, Iusu-maidan - Lunca lui Iisus, Ius-marg - Cararea lui Iisus, Tahte-taus - Locul unde a locuit Cel Maret.

Mormintul Prorocului - in cripta Rozabal

Potrivit manuscriselor Manastirii Himis si documentului Bhavisia Mahapurana, barbatul care a sosit in aceasta tara cu miinile si cu talpile ranite a produs o impresie extraordinara asupra imparatului Radja Shalevahin. Radja a fost atras de invataturile lui Iisus, L-a ajutat de foarte multe ori si I-a promis ca ii va urma sfaturile. Pina la sfirsitul vietii Sale, Iisus a trait intr-un adapost pe riul Dal si numeroase persoane au venit la El sa-i asculte propovaduirile si sa se tamaduiasca.

Atunci cind si-a presimtit moartea, Mintuitorul l-a sfatuit pe Toma sa urmeze drumul sau si, de asemenea, i-a cerut sa il ingroape in locul in care va muri. Acest mormint se gaseste astazi in centrul Shrinagarului contemporan, in cripta Rozabal, ceea ce in traducere inseamna mormintul prorocului.

Pe o tablita veche care s-a pastrat acolo se gasesc doua urme ale talpilor lui Iisus, pe care se vad foarte bine cicatricele care au ramas dupa rastignire. Inscriptiile de pe pereti scrise in evreieste spun ca acest loc sfint este chiar locul unde s-a petrecut Ridicarea finala la cer a lui Iisus.

Urmasii familiilor vechi pe aceste meleaguri au pastrat pe parcursul a 1900 de ani acest mormint. Documentele care s-au transmis din generatie in generatie ca mostenire permit presupunerea ca Iisus a murit la adinci batrinete, cu mintea sanatoasa si cu o memorie foarte buna.

Sfintul Toma a continuat misiunea lui Iisus

Documentele vechi afirma cu convingere ca credinciosul Toma a indeplinit cu exactitate poruncile Invatatorului. A vizitat din nou mormintul Maicii Domnului, dupa care a plecat prin toata India, propovaduind si explicind invatatura lui Iisus, a pus bazele comunitatii Kerale si si-a gasit sfirsitul in Madras, unde, pe muntele care ii poarta numele, deasupra mormintului sau a fost construita Biserica Sfintului Toma care a rezistat pina in zilele noastre.

Astfel, Fiul Domnului, marele Mesia, si-a gasit linistea in Kasmir. Drumul lui nu s-a terminat tragic, la virsta de 33 de ani pe pietrele blestemate ale Golgotei, ci a continuat in patria intelepciunii si a vechilor traditii. Raiul pamintesc a fost gasit de el in Shrinagar.

Hindusi si musulmani, budisti si crestini, reprezentantii tribului ben-e-Israil si multe alte neamuri indiene cinstesc memoria Prorocului, care a venit din Palestina cu cicatricele rastignirii pe miini si pe corp.

Mesia, care a vindecat numerosi bolnavi, a adunat in jurul sau mii de oameni, i-a ajutat pe cei saraci si le-a adresat cuvinte pline de Dragoste, Bunatate si Lumina.

Documentar de Georgeta Licsandru

Articol nr 2

Distribuit, în reţelele de televiziune, de Universal City Studios Productions, Jesus in India, filmul producătorilor Paul Davids şi Edward T. Martin, lansat în perioada Crăciunului lui 2008, la Sundance Channel, în încercarea de a arunca o rază de lumină, pe o perioadă obscură din viaţa lui Iisus Hristos, expediată sumar în evanghelii, într-un singur verset, coroborează declaraţiile multor personalităţii ale culturii şi religiei actuale: Prof. Elaine Pagels, Monsignor Corrado Balducci, Sfinţia Sa Dalai Lama, Sfinţia Sa Shankaracharya, Arif Khan, Suzanne Olsson, Dr. Paul R. Fleischman, Fratele Chidananda, Daniel Entin, Rabbi Yitzchok Adlerstein, Michael Hesemann, Prof. Alan C. Mitchell, Prof. Anthony Tambasco, Prof. James Deardorff.

Am ezitat o vreme să mă apropii, prea mult, de subiecte religioase fierbinţi şi o voi face în acest articol ceva mai amplu, fiindcă, spre ruşinea acestor vremuri, cuvinte abjecte, lipsite de conţinut, ca erezie sau blasfemie, continuă să facă parte din vocabularul nu doar al căpeteniilor religioase, ci şi al fundamentaliştilor de rând şi m-am decis, într-un final, să devin eu însumi intolerant, fiindcă nu mai tolerez de multă vreme intoleranţa cretină şi bigotismul celor care refuză să priceapă, după milenii de mistificare religioasă, că "izvoarele teologice" ce ne-au fost lăsate la îndemână, nouă, muritorilor de rând, de mai marii bisericilor, au fost cenzurate la maxim, pentru a le servi interesele materialiste meschine.

Printre rânduri, în diferite articole postate pe blog, m-am exprimat destul de dur, poate, la adresa bisericii creştine şi a celei catolice, în special, dar pe 30 martie a.c., TVR 1, a suplinit lipsa mea de implicare în afacerile ortodoxiei române, cel mai mare evazionist fiscal, difuzând un documentar, pe care vi-l recomand, spre trezire, "Averea bisericii", ce a fost evaluată, modest, aş zice eu, la circa 3 miliarde de euro: 5.000 de hectare de pădure şi tot atâtea hectare de teren arabil, zeci de hoteluri, restaurante, ferme agricole şi viticole şi, nu în ultimul rând, peste 18 milioane de credincioşi, dispuşi să umple buzunarele fariseilor moderni autohtoni, largi cât portbagajele maşinilor de lux, în care-şi plimbă fundurile "sfinte".

Respingerea realităţii, refuzul de pune întrebări incomode, condamnarea feroce şi ostracizarea celor care o fac, lipsa documentării adecvate, interpretarea îngustă a izvoarelor religioase sau istorice, sunt doar câteva dintre caracteristicile comportamentale ale fundamentaliştilor actuali, prezenţi în orice religie, care ne împiedică şi azi să aflăm adevărul, monopolizat de mii de ani de purtătorii de anterie, care au epurat cu sălbăticie sau au blocat, în arhivele proprii, orice scriere religioasă autentică, în baza unor drepturi divine inventate şi impuse cu sabia şi rugul, ce au condus la instituirea unei ierarhii religioase monstruoase.

Vreme de circa 460 de ani (325-787), cele şapte Sinoade Ecumenice, s-au înscris într-un ciclu rotund, iniţiat şi finalizat la Niceea, al "formării şi îndrumării" moralei creştine, prin cenzurarea sau distrugerea tuturor documentelor istorice şi religioase care le-au căzut în mână, ciclu ce a fost redeschis în secolul trecut, prin monopolizarea şi blocarea accesului la documentele eseniene de la Qumran şi la cele de la Nag Hammadi, perpetuând, în locul unei religii a iubirii şi înţelegerii, aşa cum a încercat Iisus, o religie a terorii, centrată pe o pedeapsă cruntă, la o ipotetică judecată de apoi, de care nimeni nu va fi scutit, din moment ce până şi actul naşterii noastre, în această lume a aparenţei materiale, prin voinţă divină, a fost întinat, fiind definit drept păcat primordial.

Încă de la primul meu contact serios, cu această carte îndoliată, care este Biblia, nu am înţeles logica unificării a două scrieri fundamental diferite, Vechiul şi Noul Testament, primul fiind bântuit de o zeitate absurdă, răutăcioasă, geloasă, violentă şi răzbunătoare, care-mi aminteşte perfect de panteonul antic grec, plin de asemenea "zei" malefici, iar al doilea, fiind luminat de iubirea şi compasiunea celui mai mare sacrificat al religiei creştine - prin grija obtuzităţii contemporanilor şi a ipocritelor căpetenii religioase - Iisus Hristos, cu atât mai mult cu cât, Noul Testament, este repudiat de iudaism şi islam.

În pofida timpului avut la dispoziţie şi a îndărătniciei manifestate în "modelarea scrierilor religioase", se pare că preoţii nu şi-au făcut prea conştiincios datoria, fiindcă mai există documente ce le-au scăpat sau documente ce au fost cenzurate neatent, din care se poate reconstitui, încă, viaţa lui Iisus, de exemplu, intenţie manifestată de documentarul de faţă.

O problemă controversată, tratată în documentar, rămâne absenţa din evangheliile oficiale, a unei perioade consistente, de circa 18 ani, din viaţa lui Iisus, de la rătăcirea de părinţi la vârsta de 12 ani şi regăsirea sa după trei zile, în Templul din Ierusalim, unde dădea răspunsuri documentate şi impresionante, întrebărilor cele mai grele, puse de învăţaţii vremii şi până la apariţia sa la fluviul lordan, când se supune botezului oficiat de vărul său, Ioan Botezătorul, fiind "ca de treizeci de ani" - Luca 3:23, pe atunci, toată perioada fiind "sintetizată" într-un unic verset, al aceleaşi Evanghelii după Luca, 2:53: "Şi Iisus sporea cu înţelepciune şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni."

Date fiind detaliile foarte amănunţite, cu care sunt descrise în evanghelii, cam toate evenimentele din viaţa lui Iisus Hristos, "rezumarea" într-o singură frază ambiguă, a majorităţii vieţii sale, tocmai la momentul când începuse să dea dovada unor calităţi ieşite din comun, punându-i în dificultate pe învăţaţi, prin cunoştinţele religioase profunde pe care le stăpânea, pare cel puţin dubioasă.

Ce anume, s-a întâmplat în acea perioadă şi noi nu ar trebui să ştim ?

De ce este atât de periculoasă, pentru religia creştină oficială, această perioadă vastă din viaţa Mântuitorului ?

Care sunt explicaţiile "savante" pe care (nu) ni le oferă exponenţii bisericii creştine ?

De regulă, ni se serveşte sintagma sfidătoare "Dumnezeu nu a vrut să ştim", preoţii continuând să-şi aroge, cu nesimţire, dreptul de a vorbi în numele lui Dumnezeu, deşi nu este deloc clar, cine le-a dat acest "drept divin".

Dacă suntem insistenţi şi dorim explicaţii ceva mai logice, putem căpăta răspunsuri tupeiste, ca ale Monseniorului Corrado Balducci, nunţiu şi prieten apropiat al Papei, exorcist al Arhidiocezei de Roma, care "în ciuda studiilor teologice intensive" nu a auzit niciodată de acea perioadă lipsă, de circa 18 ani şi, în nici un caz, de ipoteza călătoriilor orientale ale lui Iisus, bigotism surprinzător din partea unui personaj care, pe de altă parte, susţinându-l pe astronomul-şef al Vaticanului, José Gabriel Funes, afirma curajos, în problema extraterestră:

"Este foarte probabil să existe şi alte fiinţe, nu cred că este ceva straniu, fiindcă între natura umană şi cea angelică, despre care avem certitudini teologice, există prea mari discrepanţe."

Ceea ce nu l-a împiedicat să-i blameze pe indieni, ale căror documente străvechi, le consideră pe toate ca fiind false, deşi aduce involuntar, cred, în discuţie, un element nou: toate întrebările ce i-au fost puse, se refereau la plecarea lui Iisus, în India, în jurul vârstei de 12-14 ani, o aproximare cât mai apropiată de textul evangheliei, dar episcopul avansează cifra de 17 ani.

Ciudat... sau, poate, a grăit adevărul, fără să vrea.

Alţii, precum Michael Hesemann, de la Universitatea din Göttingen, istoric şi jurnalist acreditat de Vatican, afirmă, conciliant în aparenţă: "istoricii sunt nerăbdători să afle adevărul" dar, în opinia lui, Iisus, vreme de 18 ani, a făcut simultan tâmplărie, meditaţie şi contemplaţie (practici pe care nu le ştiam ca aparţinând religiei israelite sau creştine), fiindu-i interzis să-şi taie barba sau părul şi respectând celibatul.

Sincer vorbind, nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta, un bărbat, cu barba şi părul netăiate vreme de 18 ani, fiindcă mă îndoiesc că i-ai mai putea deosebi capul, de o căpiţă cu fân, iar în privinţa celibatului cunoaştem astăzi, mai bine ca oricând, cât de convinsă este biserica catolică de respectarea lui şi îmi permit să vă ofer doar o mostră, ce reliefează o problemă extrem de gravă, pe care papalitatea o "tratează" prin compensaţii materialiste:

"Ordinul iezuit Oregon Province of the Society of Jesus din Statele Unite, a plătit, vineri, 25.03.2011, 166 de milioane de dolari, celor peste 500 de victime, ale abuzurilor sexuale săvârşite de preoţi catolici, în şcoli.

Despăgubirile au dus la falimentul Ordinului. Numeroşi preoţi catolici, din cadrul Ordinului Iezuit, sunt acuzaţi că, în perioada 1940 – 1990, ar fi abuzat copii amerindieni, în statele americane Alaska, Idaho, Montana, Oregon şi Washington. În cadrul aceleiaşi acţiuni, victimelor le vor fi prezentate scuze în mod public. Însă, avocatul Blaine Tamaki, a declarat că, nici o cantitate de bani, nu poate aduce înapoi o copilărie pierdută, o cultură distrusă ori o credinţă făcută ţăndări. Cea mai mare sumă, care a ajuns la victimele sexuale ale preoţilor catolici pedofili din Statele Unite, este de 660 de milioane de dolari, plătită de Dioceza Los Angeles.

Ea este urmată de Dioceza San Diego, care a despăgubit, 144 de victime, cu 198 de milioane de dolari."

Sau, revenind la Iisus, am putea, noi înşine, argumenta, în spiritul doct al lui Hesemann, că, după ce, la numai 12 ani, dovedise o dezvoltare spirituală şi cunoştinţe religioase, mult deasupra celor mai şcoliţi teologi ai vremii, renunţă la tot, vreme de 18 ani învaţă tâmplăria, iar la 30 de ani, îl atinge iarăşi amocul religios, apucându-se de propovăduit şi, mai nou, de adunat discipoli, având ca prin minune, cunoştinţe şi puteri inimaginabile, dobândite prin meditaţia practicată sârguincios, în timpul rindeluitului.

Dap... totul e foarte logic şi simplu !

Că, Iisus, ar fi dus o viaţă "normală", mi se pare foarte puţin probabil, dacă ţinem cont de faptul că, în toată perioada vieţii Sale, acoperită de scrierile Biblice, tot ceea ce a făcut Iisus, poate fi categorisit oricum, numai "normal" nu.

Nu contează unde a fost Iisus, în acea perioadă, mai susţin bigoţii, dacă vom continua să fim catâri, insistând pe acest subiect delicat.

Ce s-ar putea schimba ?

Absolut totul !

Şi de aceea nici nu se permite publicarea documentelor religioase, legate de acea perioadă din viaţa lui.

Faptul că nu există nici referinţe istorice, nu înseamnă absolut nimic.

Autoritatea laică şi biserica, sunt doar două faţete ale Puterii, pe care am fost "educaţi" să le vedem ca separate şi chiar antagoniste uneori, fapt pe care l-am mai susţinut şi cu alte ocazii.

Nu au fost niciodată, astfel şi, dacă în sfera religioasă, s-a luat decizia cenzurării unor aspecte ale vieţii lui Iisus, care-l apropiau de uman (căsătoria cu Maria Magdalena, contactul cu liderii spirituali budişti ş.a.m.d.), pentru a-L zugrăvi ca pe o fiinţă eterică sau poate un mit, un ideal aproape imposibil de atins, atunci mi se pare foarte logic ca, cenzura, să se fi extins şi asupra scrierilor laice, din care au fost excluse pasajele ce ar fi putut certifica prezenţa Lui, în spaţiul antic, ebraic sau indian sau de aiurea.

Explicaţii s-ar putea găsi, fireşte, în arhiva Vaticanului sau a altor instituţii religioase, acum ceva ani având privilegiul de a viziona un documentar Discovery, care confirma, pentru prima dată, existenţa unor scrieri cu caractere aproape runice, tăbliţele de lemn din Insula Paştelui (fapt negat cu îndărătnicie de istoria oficială), misionarii având şi misiunea de a distruge sau confisca documentele oricărei civilizaţii întâlnite şi de a le expedia la Vatican.

Au existat şi alte filme documentare, precum cel al National Geographic, "Mysteries of the Bible - The Lost Years of Jesus" ş.a., ce au lansat şi alte ipoteze, cum ar fi călătoria în Britania, însoţindu-l pe Iosif din Arimateea, care este posibil să-i fi fost unchi şi care avea interese comerciale în zonă sau, ulterior răstignirii, fuga în Franţa, fondând dinastia merovingienilor, linia Sa de sânge, protejată în timp de un ordin secret, Prieure de Sion.

Motivele pentru care biserica ar respinge relaţia Iisus - religii orientale, ţin în majoritate de aspectele puterii materiale, ale ierarhiei religioase creştine, propaganda făcută în ultima vreme ecumenismului şi stingerii efectelor Marii Schisme de la 1054, agravate de cea de-a patra cruciadă (1202-1204), vizând o soluţie numai în cadrul creştinismului, intoleranţa de milenii manifestată de preoţii creştini, faţă de alte religii oficiale, contrar învăţăturilor lui Iisus, nepermiţând nici astăzi, avansarea ideii de comuniune spirituală completă, deşi, cum spun budiştii, "toţi urcăm acelaşi munte, dar o facem pe cărări diferite", fiindcă, pe de altă parte, un asemenea pas nu poate fi justificat în contextul secolelor de colonialism religios şi al atacurilor sângeroase la adresa tuturor celorlalte religii.

Revenind la film, India ca loc de studiu, în era noastră, pentru Iisus, pare o variantă foarte logică, fiindcă este cea mai apropiată zonă de Palestina, în care s-au păstrat învăţături religioase tradiţionale, dată fiind decăderea civilizaţiei egiptene, între învăţăturile Noului Testament şi spiritualitatea indiană, existând similitudini frapante, incontestabile, iar enigmei "celor trei magi de la Răsărit", îi găsesc o rezolvare mult mai logică în spaţiul indian, decât în cel persan, amintit de Hesemann, care mi se pare o diversiune.

Textele din evangheliile apocrife, sună foarte diferit de variantele lor "oficializate", apropiindu-se mult mai mult de învăţăturile budiste sau hinduiste, decât de limbajul închistat bisericesc creştin, complet lipsit de logică, în majoritatea cazurilor.

În aceeaşi ordine de idei, actualii lideri religioşi indieni, nu ar avea nici un interes în susţinerea unei astfel de ipoteze, fiindcă, spre deosebire de rapacea biserică catolică, hinduismul şi budismul nu şi-au propus niciodată hegemonia religioasă mondială.

În privinţa "anilor pierduţi" ai lui Iisus, ca un ultim argument, vă invit să reflectaţi asupra Evangheliei după Marcu, 6: 1-4:

"1. Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El.

2. Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea ? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui ? Şi cum se fac minuni ca acestea, prin mâinile lui ?

3. Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon ? Şi nu sînt, oare, surorile Lui aici la noi ? Şi se sminteau întru El.

4. Şi le zicea Iisus: Nu este prooroc dispreţuit, decît în patria sa şi între rudele sale şi în casa sa.",

de unde reiese foarte clar că, Iisus, călătorise în alte ţări, de unde venise cu noi cunoştinţe, uimitoare pentru contemporani şi unde fusese tratat cu onoare, ca prooroc, spre deosebire de ţara sa, unde se bucura de consideraţie doar printre discipoli.

Presupunând că am accepta, în cele din urmă, ipoteza studiilor indiene ale lui Iisus Hristos, atunci, dacă ar fi supravieţuit răstignirii, fiindcă există multe indicii în acest sens, este din nou foarte logic, ca un Iisus hăituit, considerat persoană indezirabilă, atât de semenii săi şi de autorităţile religioase israelite, cât şi de oficialităţile imperiale romane, să fi luat calea exilului, întorcându-se, după cele 40 de zile petrecute alături de discipoli, în ţara în care se bucurase de preţuire şi în care îl va urma cel mai sceptic dintre apostoli, Toma.

În privinţa supravieţuirii, în urma procesului crucificării, voi aminti doar câteva argumente:

1. Istoricul evreu Flavius Josephus, în Vita, IV, 75, menţionează că, în vremea lui Titus Caesar, fiind trimis de împărat, împreună cu 1.000 de călăreţi, într-un oraş numit Thecoa, pentru a verifica condiţiile de stabilire a unei tabere militare, într-o vreme de tulburări interne probabil, recunoaşte trei foşti tovarăşi, printre cei crucificaţi în acea zonă. Cuprins de durere, intervine pe lângă împărat şi obţine graţierea lor, doi decedând, dar al treilea revenindu-şi, în urma îngrijirilor medicale primite. Deşi foarte dureroasă, procedura barbară a răstignirii se pare că nu producea, obligatoriu, decesul celui pedepsit, aşa că este posibil ca şi Iisus, să fi supravieţuit unei proceduri, ce a durat doar aproximativ nouă ore, în cazul său.

2. În Evanghelia după Ioan 19:28-30, Iisus spune că îi este sete şi, paradoxal, dintr-un vas plin cu oţet, i se duce la gură un burete înmuiat în acel lichid, Iisus rostind "Săvârşitu-s-a" şi părând apoi a muri. Deci în locul apei solicitate, primeşte un burete înmuiat într-un lichid volatil, cu miros înţepător ca al oţetului, caracteristic agenţilor anestezici inhalatori halogenaţi, folosiţi astăzi în tehnicile de anestezie generală. Nu este deloc exclus ca "îşi dă duhul", să fi însemnat, de fapt, inducerea unui somn anestezic.

3. Moartea sa aparentă, îl scuteşte de o procedură foarte brutală, care consta în zdrobirea tibiilor cu ciocanul. Există multe relatări istorice antice, care susţin că, moartea celor condamnaţi la răstignire, nu survenea din cauza hemoragiei sau durerilor, ci din cauza asfixiei consecutive zdrobirii tibiilor, deoarece condamnatul nu-şi mai putea susţine propria greutate. Moartea aparentă duce totodată la încetarea procedurii, Iisus fiind coborât de pe cruce, nu înainte ca un soldat roman să-l împungă în coaste cu o suliţă, hemoragia provocată indicând clar funcţionarea pompei cardiace (Ioan 19:32-36).

4. În aceeaşi seară de vineri, Iosif din Arimateea îi solicită, lui Pilat din Pont, trupul lui Iisus. Pilat, care trebuie să fi fost foarte obişnuit cu acest gen de pedeapsă, se arată, el însuşi, mirat că Iisus a murit atât de repede (Marcu 15:43-46).

5. Imediat după coborârea de pe cruce, Iosif din Arimateea şi Nicodemus, execută o procedură cel puţin stranie, ce nu avea nimic de a face cu ritualurile de înmormântare, tratând parcă trupul lui Iisus cu aloe şi mir, cunoscute pentru virtuţile lor tămăduitoare.

Şi mă opresc aici, lăsându-vă plăcerea, celor curioşi desigur, de a găsi şi alte izvoare istorice şi argumente în sprijinul unei asemenea ipoteze "eretice" !

Întreaga dispută, privind călătoriile indiene ale lui Iisus, s-ar termina abrupt dacă, Dalai Lama sau Papa, ar permite publicarea tuturor documentelor aflate în posesie, după ce ar fi certificate de martori neutri, de încredere, fireşte.

Naivă idee, nu-i aşa ?

Veţi descoperi că, Dalai Lama, procedează exact ca şi Papa, eliberând declaraţii de presă, fără a-şi manifesta intenţia de a infirma, prin documentele ce pot fi consultate doar la ordinul său, afirmaţiile făcute de cei doi călători ruşi ai secolului trecut, Nicholas Notovitch şi Nicholas Roerich.

Nu am avut niciodată încredere în Dalai Lama, fiindcă l-am simţit mereu plutind între două ape, numai în zona compromisurilor "corecte politic", neluând niciodată o poziţie tranşantă, blocând astfel accesul la informaţii cruciale, dar este ceva scuzabil la o personalitate în exil, mai mult lider politic, decât religios.

Cu toate acestea, declaraţia finală din documentar, conţine o afirmaţie cam radicală pentru el, legată de "imensele beneficii obţinute, în ţările occidentale, de unii oameni, de pe urma creştinismului sau al iudaismului".

Toată viaţa mea am fost învăţat, la modul idilic, că adevărul este un lucru puternic, care iese mereu la suprafaţă, care învinge într-un final şi, totuşi, cred că nu am întâlnit, toată viaţa, ceva care să fi eşuat atât de plenar, ca adevărul, fiindcă nimic nu este mai iritant, mai incomod, mai nediplomat, mai "incorect politic", decât rostirea frustă a adevărului, atât de clar multora şi atât de rar pronunţat cu voce tare.

"Despre acest film, unii ar putea gândi, că are potenţialul de a revoluţiona creştinismul, în virtutea umanizării lui Iisus. Răpindu-I statutul de zeu, conferit Lui prin grija lui Constantin cel Mare şi ilustrându-L ca pe un genial şi curajos dascăl spiritual, care a reuşit să reunifice trei mari religii mondiale, înlătură superstiţia şi ritualurile din creştinism, lăsând totuşi, lumii, un magnific mesaj al speranţei şi renaşterii."

Len Kasten,

Atlantis Rising Magazine

CUNOŞTINŢELE SACRE DIN ŞCOLILE ANTICE DE MISTERE

CUNOŞTINŢELE  SACRE  DIN ŞCOLILE  ANTICE DE  MISTERE 

                          

             " Înţelepciunea antică este dreptul vostru din naştere şi cosmologia voastră spirituală,

               din ce sunteţi voi făcuţi. În înţelepciunea antică, cu adresă la natura realităţii,

               era imperativ să se spună că ceea ce crează realitatea, sunteţi în particular voi."

                                                                                                                        Ramtha

EXTRAS DIN CARTEA 

"REFLECŢIILE   UNUI   MAESTRU DESPRE ISTORIA   UMANITĂŢII"
Ramtha Vol I

Partea a III-a / Ultima parte

Puteti citi prima parte AICI.

Puteti citi a doua parte AICI.

Toate aceste învăţături sunt ca piesele de puzzle ale sinelui puse împreună, ale relaţiei voastre cu Dumnezeu şi cu restul vieţii, şi înţelegerea misterului a ceea ce sunteţi. Şi fieca­re învăţătură aduce o nouă bucăţică de cunoaştere care vã scoate din ignoranţă. Deci începând cu înţelegera conştiinţei şi energiei şi cum aţi ajuns aici, această învăţătură se adresea­ză explicaţiei de ce aţi devenit blocaţi şi de ce atunci cînd creaţi o experienţă şi aveţi o fricţiune cu ea şi ea devine o problemă, de ce aceeaşi conştiinţă nu poate rezolva această problemă.

Aţi ştiut toate acestea mult timp în urma în Cartea Vieţii voastre. Dar aţi scris peste ele, şi aţi mai întors câteva pagini şi v-aţi blocat acolo şi aţi uitat cu adevărat toate acestea. Deci vi le aduc înapoi cu cuvinte care manifesta realitate. Atunci ele vor deveni din nou adevărul vostru, nu al meu, ci al vostru, ca să-1 puteţi aplica în viaţa voastră şi să deveniţi entităţi iluminate, nu de New Age (cum e tradus la noi ? - Era Noua ?), spiritualişti, mambo-giambo, sau învăţători de două parale, urmaşi care încearcă fiecare ritualul posibil sau pe care cineva spune ca ar trebui făcut, ci oameni cunoscători care înţeleg cu adevărat cosmologia cauzalităţii şi a creaţiei, care înţeleg cu adevărat principiul conştiinţei şi energiei, care înţeleg cu adevărat că îşi crează propria realitate (viaţă).

 Deci întuneric, este un adevăr antic care înseamnă a nu fi conştient. Nu a însemnat ni­ciodată diavol. Diavolul nu a existat niciodată în ceea ce se cheamă Cartea Vieţii epigene. Nu a fost niciodată creat în involuţie şi nu trebuie adus în evoluţie.

     Căderea Spiritelor şapte nivele de vibraţie, pentru ca să devină inteligente vii şi vibrante, nu a însemnat căde­rea îngerilor în disgraţie, ci dinamica luminii lui Dumnezeu, care a călătorit în densitate, în tărâmurile neexplorate ale realităţii fizice, ca să facă manifestă realitatea fizică. Spiritele sunt exploratorii lui Dumnezeu, lumina, absolutul, ca să activeze forţă de viaţă, să devină un ingredient activ, prin care Dumnezeu absolutul, totul-în-toate, să se poată cunoaşte pe sine. Voi sunteţi într-o călătorie, o călătorie magică şi minunată. Acesţi Dumnezei căzuti, care au făcut tranzitia, au fost foarte bravi, cu adevărat, pentru că ei au fost mesagerii gândului care aduc lumina.

     Dar întrebarea de bază este : de unde venim ? Noi suntem călători în matricea spaţiu/ timp. Noi suntem definitorii spirituali ai universului şi realităţii fizice. Noi suntem treaba neterminatã a lui Dumnezeu în cunoaşterea de sine. Este destul de bine cunoscut că voi aţi căzut şapte nivele ca să deveniţi călători în acest principiu de forţa vitală, adică viaţa voastră de acum.

     Aceasta a fost o parte din înţelepciunea antică, care a fost distrusă pentru a fi creaţi dia­volii care ar fi căzut din rai şi ar fi venit să stăpânească pãmîntul. Dacă acesta este adevă­rul, atunci voi sunteţi diavoli, sunteţi toţi demoni. Adevărul este ca aceasta este o călătorie pentru cunoaştere.

Creaţia nu este un act, este un proces. Este o diferenţă. Nu trebuie să creaţi conştient, creaţia este o consecinţă a ceea ce sunteţi.

Deci întunericul este conştiinţa nerealizată. Nu este diavolesc, nu este rău. Este doar ne-explorarea. Este necunoascutul. Dă-i lumină şi devine cunoscut. Suntem călători echipaţi cu însuşi Dumnezeu, care facem o călătorie infinită în divinul sine, care este toate cele şapte nivele de vibraţie, care este şapte nivele atomice, şapte nivele de frecvenţă a gândului în materie. Tot ce este materie, este gînd superior coagulat. Dacă reversezi materia şi o duci înapoi tot drumul, va dispare prin cele şapte nivele de vibraţie şi va deveni conceptul a ceea ce este.

       În jurul globului au existat şcoli antice. Aceste şcoli au avut relaţii cu - sunteţi gata să auziţi adevărul extraordinar ? - fraţii voştri care trăiesc în alte galaxii. Şi a fost învăţăturã mare în ele, experienţe grozave. Fraţii voştri primitivi se depărtau de la destinul lor, din cauza necesităţii de a supravieţui, aşa cã au fost adesea ajutaţi de fraţii voştri îndepărtaţi,  care veneau şi ajutau învăţătorii de aici să înveţe adevăruri. Era un lucru foarte obişnuit. Puteai vedea şcolile soarelui, unde oamenii omagiau soarele şi pe oamenii care veneau din cealaltă parte a lui. Şi mai sunt încă unele din acele temple, nu au fost distruse toate. Erau şcoli ca aceasta, doar că durau 7 ani şi fiecare an era un nivel, iar studenţii, după ce termi­nau anul 7, deveneau transparenţi.

     Extraordinare şcoli au existat pe Pãmânt în acele zile. Mari Dumnezei au interferat cu umanitatea, de la mari distanţe. Era o comunicare deschisă căci adevărul este universal, veşnic, indiferent ce cuvînt se foloseşte pentru "veşnic-universal ". Era aşa o mare armo­nie. Şi, da, aici trăiau oameni primitivi Cro-Magnon. Dar aţi putea spune după oasele me­le ce am simţit şi ştiut.

     Oamenii primitivi luau cina cu oamenii/stele, pentru ca nu erau bariere care să bloche­ze curgerea conştientă a veşniciei, căci dacă vă amintiţi, veşnicia este mintea subconştien­tă în care toţi Zeii, idiferent de locul unde trăiau în univers, consumau, cãci inteligenţa consumă întunericul, Voidul. Deci era o frăţie adevărată.

     Da, fiinţe umane există pretutindeni în univers, ele există dincolo de soare, sunt împrăş­tiate peste tot în  Calea voastră Lactee, întregi civilizaţii. Şi sunt acelaşi Dumnezeu fără ima­gine, care a creat aceeaşi imagine a trupului în care să experimenteze, în drumul lor spre pura conştiinţă, căci acesta este destinul nostru al tuturor.

Deci aceste scoli erau localizate unele în câmpie, altele lîngă munţi uriaşi, care nu mai exstă astăzi, sunt pe fundul oceanului. Timpul de învăţat era şapte ani, calendarul lor era diferit, dar după calendarul vostru se pot număra şapte ani. Şi învăţătorii măsurau învăţatura lor în fiecare an, căci la sfîrşitul a şapte ani, trebuiau să fi întors toate paginile cărţii, ceea ce înseamnă că relitatea fizică devine transparentă. De aici vine Isus. De aici au ve­nit toti Dumnezeii care au umblat pe faţa Pământului. Şi, da elevii erau primitivii care încă foloseau unelte din oase, se vindecau singuri cu focul lor antic şi miroseau urât, care încă mai circulau în turme. Ei erau cei care au învăţat şi au evoluat în acele timpuri. Şi mulţi dintre ei au plecat de mult, pentru că au învăţat totul. Ei sunt acum în alte dimensiuni, în alte aventuri.

PUTEREA  SUPERSTIŢIEI  ŞI  SECRETELE  DE  SUB  PAMÂNT

    Acele şcoli au fost distruse în cele din urmă şi la fel şi căile de comunicare cu marea inteligenţă. Aceasta este o învăţătură extraordinară, fără seamăn. Este o învăţătură pe care unii nu sunt gata să o audă, şi asta explica ignoranţa într-o cultură aşa de avansată. Relaţia cu oamenii de dincolo de Steaua de Nord, nu a fost de divinizare, ei s-au ajutat unii pe alţii să învete, să exploreze realitatea fizică. Apoi au venit păgânii, care au urinat hoardele ce începuseră să se aşeze la est de Eden.

   Aceşti oameni au creat pe Adam şi pe Eva şi au început să creeze un adevăr agnostic, departe de cel al şcolilor antice, luând bucatele din adevărul iluminator, la care au adăugat superstiţii şi ură şi maliţiozitate, au creat un nou concept despre Dumnezeu. Acest creator era diferit, în loc de a fi nesfârşitul, marea minte, totul-în-toate, absolutul, avea o identitate. A fost creat un Dumnezeu care avea o imagi­ne, acum şase mii de ani. Avea imaginea lor. Şi când creezi ceva cu imaginaţia ta în acordanţă cu conştiinţa ta, trebuie creat în funcţie de ceea ce poţi să vezi. Nu poţi crea ceva care să nu fie reflecţia ta proprie. Deci Dumnezeu a devenit un individ răutăcios şi furios.  A dvenit nesigur, pentru că a creat aceşti doi oameni cu scopul de a-1 divina. Şi le-a spus să nu mănânce din copacul vieţii, ceea ce înseamnă să nu întoarcă paginile cărţii conoaşterii. Gata, s-a terminat cu cunoaşterea.

    Şi aşa Dumnezeu a devenit nesigur, gelos, înspăimântător, violent. Şi pedeapsa lui Dumne­zeu începu să fie văzută în erupţia vulcanilor, iar acolo era focul iadului. Dacă nu urmai instrucţiunile, urma să fii trimis într-un lac de foc, aşa cum ei obişnuiau să facă cu oamenii iluminaţi. Iată de unde vine iadul, din erupţia naturală a "fermoarului", pământului, schimbarea pământului după cerinţele sale naturale a dvenit o atribuţie a Dumnezeului pe care ei îl creaseră după propria imagine, iar oamenii care nu erau de acord, erau puşi să ardă în lacuri de foc. Aşa a fost.

    Toţi oamenii iluminaţi făceau parte din şcolile unde veniseră să înveţe. Se zvonise că erau Spirite căzute - ei bine erau, dar veneau prin şapte nivele de frecvenţe ca să interacţioneze cu materia fizică, şi destinul lor era să se întoarcă prin materie înapoi la Sursa. O călătorie completă. Deci ei deveniră Spiritele căzute ale lui Lucifer, care fusese dat afară din rai.

    În lumina acestei religii păgâne, extinse împotriva marilor şcoli şi a oamenilor iluminaţi războiul se putea extinde şi căpăta valoare, devenea justificat. Multe şcoli fuseseră distruse, pentru că oamenii iluminaţi ai acestor şcoli, învăţaseră despre imaginea timpului în care trăiau. Ştiţi, ei nu aveau nimic atârnat de pereţi, ei aveau adevărul pur şi pură înţelegere şi ştiau, înţeleseseră destinul lor, înţeleseseră viaţa lor, că au existat înainte de aceste timpuri şi vor exista şi după aceea. Doar acestă imagine a lui Dumnezeu se va şterge. Ei nu au luptat niciodată împotriva păgânilor.

    Mulţi dintre ei au plecat dincolo de stele. Veţi vedea feţe să­pate în piatră, care privesc spre cer, ele sunt tribute aduse de cei rămaşi, celor care au plecat. Şi a fost ultima imagine, care nu a fot chiar distrusă, din timpul când conşiiinţa, natura realităţii, călătoria bărbatului şi a femeii, egalitatea lor în cosmologia vieţii, în înţelegerea forţei de viaţă şi a principiului vieţii. A fost ultima rămăşiţă a acelor oameni şi încă mai exista marile statui de piatra care privesc veşnicia către care fraţii lor au plecat. Şcolile au fost distruse, învăţăturile au fost distruse, după ce anumite părţi din adevărul lor a fost luat, modificat şi pus în cărţi cu superstiţii.

     Ignoranţa este ca întunericul. Lipseşte cunoaşterea care să lumineze. Iar când oamenii sunt ţinuţi în ignoranţă prin teamă pentru vieţile lor, familiile lor, teama de a fi ostracizat în comunităţile lor, ei sunt superstiţios înspăimaintaţi şi se conformează şi rămâm aşa, căci altfel vor arde veşnic în lacuri de foc, veşnic, etern, eternitatea iubitorului Dumnezeu care i-a creat.

    Să vă spun ceva. Când trăieşti în întuneric, divinezi o lumină nevăzută care ar putea să te salveze din acel întuneric. Dar singura salvare este trezirea Dumnezeului din tine. El spune."Lumina împărăţiei cerului este în tine. Priveşte înăuntrul tău şi vezi strălucirea şi gloria ei, acolo este salvarea ta ." Dar când eşti ţinut în întuneric, te rogi de ceva în afara ta aştepţi ca salvarea să-ţi vină din afară. Eşti ţinut în ignoranţă.

    Deci, oameni buni, războiul a devenit felul lor de viaţă. Eu am fost un războinic al timpu­lui meu, iar după mine, păgînismul şi ceea ce s-a numit religionismul şi-au luat vama pe via­ţa umană. În ultimele două mii de ani, creştinismul a înscris două sute cincizeci de milioane de vieţi omeneşti, care sunt înregistrate ca şi morţi în razboaie. Nu are nimic de a face cu femeile şi copiii. Două sute cinci zeci de milioame de oameni morţi în două mii de ani, sol­daţi creştini, care au aparat un idealism sângeros al imaginii lui Dumnezeu şi au servit la im­punerea învăţăturilor lor. Şi în acest timp, ei au distrus toate sectele şi toate grupurile de oa­meni care învăţau o învăţătura veche, înţelepciune antică şi evoluau spre iluminare. Au ars pe rug pe cei a căror minţi erau dincolo de timp, distanţă şi spaţiu, ca să distrugă cunoaşte­rea complet. Aceasta a fost credinţa. Salvarea înseamnă să fii salvat de la adevăr.

    În doua mii de ani, religia nu a făcut nimic ca să sădesacă iluminare în oameni, ci totul ca să colapseze conştiinţe. Nu a făcut nimic ca sa evolueze conştiinţa, care este factorul evolutiv al fiinţei umane. Nu a făcut nimic pentru înţelegerea conştiinţei şi iluminarea popoare­lor.

    Nu înţelege că o conştiinţă care crează probleme nu poate să le şi rezolve.Trebuie o ştiintă extinsă ca să rezolve problemele. Aceasta este evoluţia.

    Şi în aceste zile creştinii plătesc bani, bani şi bani. Ce înseamnă graţie, credinţă şi bani, um ? Aceste sunt cele trei lucruri pe care le aveţi pentru apărare, căci trebuie să aveţi răbdare, şi pentru armatele voastre care trebuie să înlăture păgânii şi să aducă credinţa şi ştiinţa în lumea întreagă.   Dacă numai jumătate din bani ar fi în mâna oamenilor iluminaţi n-ar mai fi război al celor care ştiu adevărul din mituri, al ignoranţei în care a trăit cu adevă­rat umanitatea în ultimele două mii de ani. Ce credeţi voi că înseamnă anii întunecaţi, sau epoca întunecată ? Stupiditate, oameni stagnanţi, că civilizaţia de astăzi nu este nimic altceva decât bej şi poatră cruce.

    Salvarea, dragii mei nu este prin ignoranţă, Este cunoaşterea, şi asta dacă este disponibilă turor în acest plan al cauzalităţii, al forţei vitale, al cosmologiei, al oamenilor care crează propria realitate - dacă aţi şti că vă puteţi vindeca trupul cu aceeaşi minte care 1-a îmbolnăvit - atunci aţi avea o civilizaţie iluminată. Atunci aţi putea să conectaţi din nou pe cei de dincolo de soare. De ce ar veni ei într-o societate care se teme de ei ? Tot ce nu se potriveste cu cuvântul lui Dumnezeu creat de preoţi ca să ţină popoarele în ignoranţa, este de la diavol. Cum să deschizi minţile oamenilor când ei sunt atâ de ignoranţi şi de devotaţi întunericului cel mei negru care îi ţine să fie aşa ? Este o pavăză. Este cuvântul lui Dumnezeu, este de fapt cea mai sângeroasă, mai violentă retribuţie a umanităţii care a fost vreodată.

    Crist este în voi. Este în nevăzut. Este un adevăr mare acela că împărăţia cerului este în voi. Este un adevăr mare să spui "Tatăl meu şi cu mine suntem una ". Acesta este adevărul care a supravieţuit tuturor violenţelor. Isus nu a spus :"Divinaţi-mă ." El a spus :" Urmaţi-mă " ce credeţi că a însemnat asta ? A însemnat: să învăţaţi ceea ce ştiu eu. Lăsaţi idealul meu să fie şi al vostru. Dar când divinezi, nu trebuie să faci toate chestiile astea. Trebuie numai să te rogi de trei ori pe zi şi restul zilei îl poţi petrece fiind decadent acuzând, imprăştiind vorba, pentru că totul în afară de asta este diavolesc. Ignoranţă !

Dacă Dumnezeu este etern şi prezentul, trecutul şi viitorul există în palma sa, atunci el a avut totul planificat, deci el a creat diavolul, el a ştiut că Eva şi cum-îl-cheamă, se vor duce în gradină şi vor mânca mărul acela. Înţelegeţi ? Şi atunci nu vă întrebaţi de ce au fost ei aşa de şocaţi, că ei au mânact mărul şi nimeni nu ştie să-mi spună cu cine s-au căsătorit Cain şi Abel. Este minunat, voi ştiţi. Asta nu e rău. Este minunat şi de râs.

    Vedeţi, este un pic subtil că entitatea spune :"De ce s-a întâmplat asta ?" dar voi ştiţi că este dorinţa de iluminare, este cunoaşterea care se cere dezvăluită. Şi entitatea stă şocată, şi spune :" Nu cerceta niciodată doar acceptă. Nu pune întrebări. Ai credinţa unui copii." Un copil. Un copii poate scrie o carte cu întrebări. Doar un adult care este laş ar putea să nu întrebe niciodată.

    Ignoranţa a devenit conştiinţă socială acum două mii de ani. Şi au fost bătălii mari şi războaie că să fie păstrată în acest fel. Ştiţi că toate războaiele în care aţi luptat au fost războaie sfinte, religioase?   Întotdeauna am vrut să ştiu, fiecare din părţi, la Dumnezeu s-a rugat ? nu există doar unul ? Şi chiar şi în ziua de astăzi, aceste războaie continuă.

    Acum despre devoţiune. Când eşti în întuneric şi nu este nimeni să aprindă lumina, pentru că ţi

s-a spus că lumina este undeva afară şi nu în tine, rămâi devotat celui care oricine ar fi el, are mâna pe întrerupător. Corect ? Şi este foarte înfricoşător. Şi nu vrei să te mişti de acolo, pentru că nu ştii ce este dincolo de locul unde eşti. Iar ei spun ca Dumnezeu aşa te vrea, şi dacă încerci să te duci să cauţi tu însuţi întrerupătorul, vei fi dat afară, excomunicat şi vei arde pe veci, adică în momentul în care vei începe să pui întrebări şi să-ţi dai seama şi să înţelegi cine eşti, ai depăşit ignoranţa şi începe să fie lumină. Da.

    Şi acum despre această prăpastie, m-aţi auzit vorbind despre ea în legătură cu evoluţia umanităţii, nu ? Aceasta prăpastie s-a făcut cu adevărat tot mai adâncă în timp. Şi totul a început, ca şi altele, după ce am plecat. Umanitatea a încetat să mai crească, cu excepţia celor din şcolile secrete. De ce s-au numit secret ? După un timp ele au devenit chiar foarte secrete, sub pământ, pentru că erau ameninţate, căci cei care doreau să controleze popoarele nu puteau îngădui ca asemeni cunoştinţe să vină la suprafaţă.

   Oamenii care aveau prea mul­tă cunoaştere erau foarte periculoşi. Adică cei care erau iluminaţi nu puteau fi controlaţi şi înrobiţi. Iar ei erau oameni care aveau nevoie să înrobească popoare, să le stăpînească pentru că ei erau atât de nesiguri, încât ei trebuiau să fie învăţătorii. Ei vroiau să înveţe popoarele să le facă să-i urmeze, pentru că nu aveau destul înâuntrul lor, încât să fie proprii lor stăpîni şi să stăpânească gloria care era înăuntrul lor.

    Deci după un timp, şcolile s-au ascuns sub pământ şi au devenit şcoli secrete, au fost de­numite oculte, ceea ce înseamnă cunoaştere ascunsă. Nu înseamnă lucrarea diavolului. Nu înseamnă ucigaşi sau revoluţionari care zboară noaptea, înseamnă cunoştinţe ascunse. Ocult este un cuvînt antic. Deci şcolile secrete au devenit şcoli oculte, însemnând cunoştinţe ascunse, pentru că trebuiau să-si apere vieţile. Nu mai aveau libertatea de a avea relaţii cu toată lumea, pentru ca cunoaşterea lor revărsa la cei din jur şi era atât de mare şi de puterni­că încât ar fi putut înteracţiona cu ceva de dincolo de soare sau cu sateliţii care înconjoară Pământul să interacţioneze cu minţile oamenilor.

    Atât de mare era, nu existau blocaje în con­ştiinţă spre întreaga eternitate. Dar când au început gelozia, ura, invidia, nevoia şi lipsurile, conştiinţa a încetat să mai crească şi s-a creat dualitatea, care a început sa închidă uşile că­tre acele conecţii. Şi aceste şcoli s-au ascuns sub pământ.

     Ele nu divinau diavolul. Ele divinau forţa de viaţa care era în ei şi moştenită în ei. Ei au fost creatorii de sfinţi. Şcolile existau pentru a extinde şi evolua conştiinţa fiinţelor umane, ca aceştia să poată deveni superiori vieţii lor, să aibă conecţie cu totalitatea vieţii. Şi puteau face asta. Iniţiaţii acestor şcoli, au devenit profeţi ai timpurilor lor, căci vroiau să facă adevărul auzit, ei au devenit cei care au vrut să înveţe adevărul.

     Dar după un timp, au fost distruse toate şcolile. Secte ale acelor şcoli au ajutat la crearea a ceea ce va fi mai târziu învăţaturile lui Buddha Amin, care a fost un iniţiat al şcolilor antice al cărui destin a fost să se nască un prinţ în bogăţie şi să stăpânească acesta imagine prin a înţelege ce este dincolo de zid. Şi el urma să înveţe milioane de entităţi acest adevăr, acelaşi care a fost suprem în înţelepciunea antică, doar că era colorat şi preparat în parabole, pregă­tit pentru înţelegerea acelor timpuri.

     Acele entităţi care stau pe vârful muntelui care ajunge până în inima cerului, care îndură frigul cumplit şi lipsa de hrană şi felul simplu de a trăi, stau acolo şi nu fac altceva decât să-si extindă conştiinţa atât de mult încât pot pleca, se pot ridica spre cer şi plecă, devenind transparenţi cu fiecare mişcare. Şi de ce stau acolo sus ? Ca să se protejeze, să poată continua să crească şi să evolueze nemolestati, nepoluaţi de îngroşarea intestinelor în oraşe şi în văile  care  sunt pline de ignoranţă şi barbarism.

     Distrugerea şcolilor antice a lăsat umanitatea la pagina a treia a cărţii. Iar acele pagini sunt egale cu sigiliile din corp (ar fi chakrele, deşi Ramtha spune că, oricum sunt cores­punzătoare cu chakrele, cum le ştim noi, încă nu am găsit o explicaţie a ceea ce ar spune el că sunt chakrele.) Ele se numesc cele şapte sigilii, şapte biserici sau şapte uşi, înseamnă stagii de iluminare, adevăr, conştiinţă şi evoluţie. Acel stagiu încă mai guvernează şi astăzi şi este tot ignorant, iar cel ce controlează ignoranţa este puterea. Întreaga umanitate este devotată ignoranţei şi dorinţei ei de a menţine slăbiciunea. Vedeţi, ei încă nu au înţeles că de ceea ce te temi mai mult, divinizezi, şi ceea ce vezi la alţii de fapt este în tine. O minte ca­re a putut crea ceva atât de insidios pentru a vă tortura, cineva care continuă acea credinţă păgână , este cineva care are toate acestea în el însuşi.

    Oamenii iluminaţi ştiu că ceea ce se numeşte forţă vitală, cauza creatoare, nu cunoaşte răul, căci răul este o creaţie deliberată a celor care insistă că ar fi real şi este cu adevărat real numai în sufletul lor, în realitatea lor, iar diavolul trăieşte doar în inimile lor, acolo unde este iadul şi ura. În sufletul iluminat există doar adevăr.

   Aţi fost lăsaţi să ştiţi numai anumite lucruri şi tot felul de tradiţii au fost construite ca să ascundă adevărul.  Deci de fiecare dată, aţi dorit să creşteţi şi v-aţi creat un destin care să permită asta, dar

v-aţi trezit făcând acelaşi lucru, repectând aceleaşi greşeli, fugind de acelaşi întuneric în căutarea adevărului şi aţi fost persecutaţi pentru asta.

Devoţiunea. Să vorbim despre ea. Sunt multe entităţi care joaca jocuri. Iar imaginile se potrivesc realităţii. Sunt entităţi care trebuie să fie învăţători, politicieni, regi, preşedinţi. Nu contează care este statutul lor în viaţă, ei au toţi acelaşi fel de energie în ei, aceeaşi conştiinţă, nu le pasă că spun una pe de o parte şi pe de alta spun cu totul altceva. Iar conştiinţa lor este nevoia de a controla pe alţii. Intre ei sunt unii care au evolu­at numai pînă la al treilea sigiliu, care este nevoia de a controla oamenii, să-i facă să-i urmeze, pentru că ei au o mare lipsă în sufletele lor. O mare pustietate, atât de mare, încât cu­tia lor cu nisip (realitatea) trebuie să aibă foarte mulţi oameni în jur, ca să obţină energia care le lipseşte. De ce au ei aceasta lipsă ? Pentru că le lipseşte cunoaşterea şi folosesc puterea, o formă de energie primară şi violentă, pentru a atrage oamenii şi a-i stăpâni. Şi asta îi ţine în ignoranţă.

     De ce ii ţine în ignoranţă ? Cei care stăpânesc oameni sunt în ignoranţă pentru că nu ştiu ce este în pasul următor de conştiinţă. Ei ştiu numai ce este culoarea bej ce este la modă, cu cine trebuie să fie şi pe cine trebuie să nege. Asta este tot ce cunosc ei. Ei păs­trează oamenii în ignoranţă, pentru că o parte a gurii lor spune că ei sunt învăţătorii spirituali, că au înţelegere. Dar ei sunt decadenţi şi corupţi, pentru că nu iubesc. Nici măcar nu ştiu să spună ce înseamnă că Dumnezeul din tine vorbeşte.

    Deci în lipsa lor de adevăr ei vă dau jucării şi ornamente să vă jucaţi cu ele încearcând să vă cucerească să vă facă să vă simţiţi bine. Adevărul cel mare zace ascuns. Ei fac legi pen­tru voi. Voi nu puteţi face legile, ei trebuie să le facă pentru voi. Voi sunteţi oameni fără minte care trbuie să şiiţi locul vostru în viaţă. Voi sunteţi caii de povară ai lumii şi doar câţiva sunt stăpânitorii ei. Voi vă frângeţi spinarea ca să platiţi taxe, pentru ca ei să creeze războaie cu scopul de a face creştinii să lupte cu păgânii.

   Voi veţi continua să munciţi şi să plătiţi ceea ce se cheamă guvernul, ca să violeze şi să molesteze alt guvern, alt popor. Atât de puternici sunt liderii voştri politici încât ei fac legile pentru voi şi vă ţin sub pute­rea adevărului lor. Priviţi cât de puternici sunt aceşti oameni. Voi plătiţi taxe fiindcă nu aveţi de ales. Cine le-a dat lor acest drept ? Voi urmaţi aceşti învăţători spirituali pentru că ei spun ca acesta este felul în care creaţi realitate. Şi totuşi când vă duceţi acasă sunteţi la fel de faliţi cum ati fost întotdeauna. Nimic nu a evoluat şi asta înseamnă să fii devotat ignorantei.

    Adevărul este că atunci când ştii cine eşti, te poţi cunoaşte pe tine însuţi. Atunci nu va mai fi ignoranţă în realitatea ta.Va fi adevăr şi conştiinţa extinsă. Şi acea conştiinţă va crea o realitate care va cânta în libertate şi asta este în aliniere cu natura. Natura este sălbate­că şi liberă. Este consistentă cu sine. Există în acest univers. Ce i-a permis să existe ? Armonia a ceea ce se cheamă masa fizică. Este o inteligenţă care tot ce ştie este cum să tră­iască. Este obiectivă şi fără morală. Îi pasă numai despre ea însăşi şi viaţa ei în veşnicie. Şi este cu mult înaintea voastră în evoluţie.

    Devoţiunea pentru ignoranţă este refuzul de schimbare. Ascultaţi, oameni şi ascultaţi cu atenţie. Schimbarea este ceea ce vă face să aprindeţi lumina, pentru că trebuie să vă schimbaţi conştiinţa şi să căpătaţi curajul de a o aprinde singuri şi să nu mai aşteptaţi să vină altcineva să vă ilumineze. Acesta este schimbarea. Aceasta înseamnă să te muţi dintr-o conştiinţă concentrată, să fii îndrăzneţ şi extins şi, bingo, lumina se aprinde.

    Despre acesta a fost profeţia - a doua venire a lui Crist, nu este un Crist singular, ci Crist, ca şi destin manifestat la plural, nu este creştinismul. Sunt suflete evoluate care trăiesc la pagina şapte în Cartea Vieţii. Despre asta este profeţia.

Ramtha

Puteti citi prima parte AICI.

Puteti citi a doua parte AICI.