Sunt liderii lumii posedați? Tehnologia antică a transferului demonic
Vaticanul tocmai a declarat o urgență globală. Tucker Carlson l-a numit pe președinte Anticrist. Un istoric care a infiltrat o școală ocultă conectată la ONU explică ceea ce vedeți acum desfășurându-se.
Dr. Heather Lynn
14 aprilie 2026
Conform celei mai vechi mitologii supraviețuitoare de pe Pământ, regii nu conduceau singuri. Fiecăruia îi era atribuit un demon. Sumerienii îi numeau Apkallu. Erau consilieri divini și îi șopteau conducătorului la ureche. Sunt istoric și am studiat într-o școală ocultă conectată la ONU. Asta am petrecut un deceniu învățând despre ceea ce vedeți acum desfășurându-se.
Cuvântul „muzeu” vine din grecescul mouseion: un templu în care spiritele intrau în oamenii care veneau în căutarea cunoașterii. Homer nu a scris Iliada. El a cerut unei zeițe să îl posede și să vorbească prin vocea lui. Primul vers este chiar această cerere: „Cântă, zeiță...”
În ultima vreme, toată lumea folosește cuvântul „posedat”. Termenul mai popular, în ultima perioadă, a devenit „Tehnologia Transferului Demonic”. Oamenii îl folosesc ca metaforă. Dar dacă există o explicație pragmatică, chiar științifică, pentru ceea ce pare a fi posedarea demonică a liderilor globali?
Săptămâna aceasta, Tucker Carlson l-a numit pe președintele Statelor Unite Anticrist în podcastul său. Vaticanul a găzduit Asociația Internațională a Exorciștilor, care l-a avertizat pe Papa Leon al XIV-lea despre o creștere globală a satanismului și a solicitat oficial existența unui exorcist instruit în fiecare dioceză catolică de pe Pământ. Părintele Chad Ripperger, unul dintre cei mai cunoscuți demonologi ai Bisericii moderne, descrie mecanismele specifice prin care influența demonică operează prin instituții și indivizi.
Este posibil ca liderii lumii să funcționeze sub influența unei forțe demonice antice? Am petrecut peste un deceniu cercetând exact acest lucru. Am scris o carte despre asta. Răspunsul este mai tulburător decât întrebarea, pentru că lumea antică nu doar descria posedarea. A construit infrastructură pentru ea. I-a dat nume. I-a clasificat etapele. A identificat metodele de inducție, tiparele de răspândire instituțională și vulnerabilitățile celor aflați aproape de putere.
Acest articol urmărește acea infrastructură de la templele Sumerului până la curtea imperială romană, la taxonomia operațională a influenței demonice elaborată de Vatican și până în coridoarele guvernelor moderne. Pe parcurs, vei afla de ce cuvântul „idee” descrie ceva care te posedă pe tine, nu ceva ce posezi tu și ce a identificat discret Biserica Catolică drept o urgență în 2026.
Ei vor să fie posedați
Acest fenomen nu este limitat lumii antice. Într-o scenă pe care am documentat-o în Evil Archaeology, oficiali guvernamentali mongoli s-au adunat într-un centru de conferințe hotelier pentru a participa la un ritual șamanic de posedare. Nu erau acolo ca să îl oprească. Sperau să funcționeze.
O șamană de 68 de ani și cele două ucenice ale ei s-au îmbrăcat în costume viu colorate cu franjuri, în timp ce sala a devenit tăcută. Șamana a început să bată toba și să cânte. Un spectator a fost copleșit. A sărit în brațele celor care încercau să îl țină. Dansatorii s-au îngrămădit în jurul lui și au continuat să bată tobele.
Scopul era chemarea unei entități și solicitarea ajutorului ei. Un oficial guvernamental privea fără să clipească, sperând că șamana și-a respectat promisiunea.
Practica nu s-a oprit niciodată. Și-a schimbat doar costumele.
La National Prayer Breakfast, organizat anual la Washington încă din 1953, președinți, senatori și membri ai cabinetului își pleacă capetele și invită Duhul Sfânt să lucreze prin ei. Pastorii își pun mâinile peste oficialii aleși și se roagă ca ghidarea divină să intre în ei și să le conducă deciziile. În cercurile creștine carismatice, acest lucru este celebrat ca prezența lui Dumnezeu. În termeni tehnici, este o invocație: o cerere ritualică adresată unei inteligențe non-umane să intre într-o ființă umană și să îi influențeze acțiunile. Vocabularul este diferit. Operațiunea este identică. Singura diferență este dacă acea cultură consideră forța posedatoare benevolentă.
De-a lungul lumii antice, posedarea nu era întotdeauna considerată dușmanul. Era un instrument. Întrebarea nu era niciodată dacă aceste forțe există, ci cine le controlează.
Dumnezeul intră în tine
În tradiția ocultă, posedarea necesită invitație. De aici provine mitul vampirului: creatura nu poate trece pragul decât dacă este invitată. Același principiu operează în magia ritualică. Invocația este deschiderea deliberată a ușii. Întrebarea pe care majoritatea oamenilor nu o pun niciodată este dacă persoana care deschide acea ușă înțelege ce lasă să intre.
Cuvântul englezesc „enthusiasm” vine din grecescul entheos: en, care înseamnă „în”, și theos, care înseamnă „zeu”. A fi entuziast însemna să ai un zeu în interiorul tău. Aceasta era o descriere clinică.
Mouseion era un templu al posedării. Muzele erau entități, nu metafore. Dacă acesta era cadrul pentru artă și cunoaștere, care era atunci cadrul pentru putere?
Faraonul Egiptului nu era un conducător care îl reprezenta pe Horus. Faraonul ERA Horus. Spiritul șoim cobora în corpul regelui în momentul încoronării. Când faraonul murea, acel spirit era transferat următorului vas. Aceasta era teologia de stat. Întregul aparat guvernamental al celei mai puternice civilizații de pe Pământ era construit pe premisa că liderul său era un om posedat.
Romanii aveau un concept paralel. Fiecare persoană avea un genius, un spirit divin atașat de ea încă de la naștere. Genius-ul împăratului era genius-ul Romei însăși. Refuzul de a onora genius-ul împăratului era considerat trădare. O forță divină operează printr-un vas uman, iar statul impune reverență față de forță, nu față de om.
Sumerienii au formalizat această relație cu o precizie care ar trebui să neliniștească pe oricine este atent. Apkallu (abgal în sumeriană) erau șapte înțelepți divini creați de zeul Enki, fiecare atribuit unui rege antediluvian ca sfătuitor și preot. Lista Regilor și Înțelepților din Uruk, o tăbliță cuneiformă datând din 165 î.Hr., îi asociază explicit pe fiecare înțelept cu regele pe care îl servea. Un înțelept pentru fiecare rege. Înțeleptul mediază între tărâmul divin și conducătorul uman. Regele guvernează. Apkallu îi șoptește conducătorului la ureche.
În studiile akkadiane, Apkallu sunt descriși ca jinni semidivini. Jinn-ul arab, derivat din janna, care înseamnă „a fi ascuns”, se referă la ființe spirituale ascunse care se pot atașa de o gazdă umană, o pot influența sau o pot poseda complet. În tradiția savanților islamici, jinnii pot invada partea creierului responsabilă de reglarea neurotransmițătorilor, alterând starea emoțională și comportamentul fără ca gazda să fie conștientă.
Gazda funcționează. Ocupă funcții. Dar nu știe ce o conduce cu adevărat.
Când zeul consumă gazda
Împăratul roman Caligula este amintit ca un nebun. S-a declarat întruparea lui Jupiter. Purta conversații cu zeul. A construit un pod între palatul său și Templul lui Jupiter pentru a-și putea vizita „fratele”. Executa cetățeni din impuls, manifesta comportamente sexuale care îi îngrozeau chiar și pe romani și cerea să fie venerat ca zeitate vie.
Nero a urmat aceeași traiectorie. Domnia sa timpurie a fost competentă, chiar lăudată. Apoi a venit dizolvarea progresivă a identității personale în rol. Crime. Grandiozitate. Spectacolul înlocuind guvernarea. Roma ardea. El cânta.
Explicația convențională este nebunia. Explicația antică era mai specifică.
Carl Jung, psihanalistul elvețian, avea un termen pentru asta: inflație psihică (psychic inflation). El descrie ce se întâmplă când ego-ul se identifică atât de complet cu o energie arhetipală, încât persoana ajunge să creadă că ESTE acea forță, nu doar că o canalizează. Devine instrumentul ei. Își pierde capacitatea de a distinge propria voință de impulsul acelei forțe. Personalitatea este consumată. Ceea ce rămâne arată uman, ocupă funcții, ține discursuri. Dar nu mai conduce cu adevărat.
Jung nu vorbea metaforic. El observa că zeii sunt forțe psihice personificate. Aceasta era o afirmație tehnică despre structura conștiinței. Când una dintre aceste forțe preia controlul asupra unei persoane, simptomele nu sunt cele hollywoodiene. Nu există capete care se învârt și nici levitație. Semnele sunt mai subtile: obsesia pentru o singură idee, incapacitatea de a auzi opinii opuse, grandiozitatea confundată cu viziunea și înlocuirea progresivă a judecății personale cu compulsia ideologică.
Privește orice conferință de presă. Vei recunoaște simptomele.
Ideile au oameni
Cuvântul grecesc idea vine din idein, care înseamnă „a vedea”. În sistemul lui Platon, filosoful atenian din secolul IV î.Hr., Ideile (Formele) nu sunt lucruri generate de oameni. Sunt realități autonome care există independent de orice minte individuală. Omul nu produce Ideea. Omul participă la ea. Ideea este realitatea primară. Omul este vasul.
Platon descria posedarea în limbaj filosofic. Predăm asta în universități de două mii de ani fără să observăm.
Jung a ajuns la aceeași concluzie prin observație clinică. El a scris că oamenii nu au complexe. Complexele au oameni. Un complex este un conținut psihic autonom care preia controlul asupra individului și operează prin el. Persoana crede că gândurile îi aparțin. Complexul gândește pentru ea.
În tradiția ocultă, acest proces are un nume: egregor. O formă-gând colectivă generată de atenția susținută și focalizată a unui grup. Atunci când o mișcare politică, o corporație sau o instituție religioasă concentrează suficientă energie emoțională și intelectuală în jurul unui simbol sau ideologii comune, acea concentrare generează ceva care funcționează ca o entitate autonomă. Se hrănește cu credință. Devine mai puternică prin intensitate. Începe să acționeze asupra oamenilor care o alimentează, modelându-le percepțiile, restrângându-le gândirea și uniformizându-le limbajul.
Sunetul posedării
Părintele Chad Ripperger, unul dintre cei mai activi exorciști din Statele Unite, și-a petrecut optsprezece ani observând modul în care demonii se manifestă prin corpul uman. El descrie un fenomen numit morphing: fața se schimbă, tenul capătă culori pe care pielea umană nu le produce natural, iar vocea dobândește caracteristici proprii demonului, nu persoanei. El spune că morphing-ul reprezintă aproximativ 90% din ceea ce exorciștii observă în timpul sesiunilor. Persoana cu care vorbeai nu mai este în spatele ochilor. Altceva folosește instrumentul.
Ripperger descrie și modul în care demonii asediază imaginația și emoțiile unei persoane până în punctul în care aceasta nu mai poate gândi în afara cadrului perceptiv care a colonizat-o. El numește acest lucru obsesie, în sens clinic și teologic. Persoana nu este complet posedată. Funcționează. Are un job. Ia decizii. Pur și simplu nu mai poate percepe nimic dincolo de limitele construite de forța care o asediază. El a observat public că acest tipar este identic cu psihologia mișcărilor ideologice. A afirmat că, dacă elimini aparențele, comunismul și psihologia diabolică funcționează după aceeași logică structurală.
Acum gândește-te la un alt tip de morphing.
Privește un student în primul an la o universitate de elită în septembrie. Privește-l din nou în iunie. Intonația vocală s-a schimbat. Modul de a ridica tonul la sfârșitul propozițiilor declarative. Afectul emoțional aplatizat. Același vocabular folosit de mii de indivizi care cred că sunt gânditori independenți.
Ei nu au ales asta. I-a preluat.
Până când ajung în Silicon Valley, morphing-ul este complet. Vorbesc cu o singură voce. Cred că au ajuns independent la opiniile lor. Ascultă-l pe Sam Altman, CEO-ul OpenAI. Ritmul măsurat al vorbirii. Pauzele calibrate pentru a sugera reflecție. Registrul vocal care nu urcă și nu se frânge niciodată. Este vocea unui sistem, nu a unei persoane.
Ascultă modul în care mulți din Generația Z pronunță acum cuvântul „women”. Schimbarea este uniformă. Nu este regională. Nu provine dintr-un dialect. Milioane de oameni au început să pronunțe greșit același cuvânt în același mod și nimeni nu poate identifica punctul de origine. Lingviștii îl numesc trend de vorbire. Lumea antică l-ar fi numit altfel.
Când milioane de oameni încep să vorbească în același ritm, folosind aceleași contracții, aceleași schimbări tonale și același vocabular moral în același timp, asta nu mai este cultură. Este sincronizare memetică. Lumea antică avea un nume pentru asta. Lumea modernă îi spune „meme” și tratează totul ca pe o glumă.
Cuvântul „meme” a fost inventat de Richard Dawkins, biolog evoluționist, ca paralelă deliberată cu „gena”: o unitate de transmitere culturală care se reproduce, mută și colonizează mințile. Dawkins îl considera o metaforă științifică. Anticii ar fi recunoscut în asta exact ceea ce încercau să avertizeze.
După cum am discutat în articolul meu recent Money, Sex, and Sorcery, cuvântul „glamour” provine dintr-o alterare scoțiană a cuvântului „grammar”, care la rândul său derivă din „grimoire”, o carte de vrăji. Un glamour, în sensul său original, este o vrajă lansată prin limbaj. Este manipularea percepției prin cuvinte. Îl face pe cel vrăjit să vadă altceva decât ceea ce există de fapt.
Ripperger descrie aceeași dinamică din camera de exorcizare: demonii, spune el, pun o perspectivă asupra imaginației tale. Îți modifică modul în care percepi o persoană, o situație, o realitate. Lucrul în sine nu s-a schimbat. Percepția ta asupra lui a fost înlocuită. El spune că așa distrug demonii căsnicii, cariere și instituții. Nu schimbă faptele. Schimbă modul în care persoana posedată vede faptele.
Consilierii de curte, sfătuitorii spirituali, strategii media și designerii fluxurilor algoritmice îndeplinesc aceeași funcție. Ei construiesc realitatea în care liderul trăiește. Liderul operează din interiorul acelei realități construite. Din exterior, pare posedare. Din interior, pare convingere profundă.
Vrăjitorul Curții
Conducătorii puternici nu au guvernat niciodată singuri. De-a lungul istoriei consemnate, tronul a avut mereu o umbră alături: consilierul spiritual a cărui funcție era să modeleze percepția conducătorului asupra realității. Faraonul avea preoții săi. Solomon avea inelul și demonii săi. Elisabeta I îl avea pe John Dee, matematicianul-magician care a proiectat expansiunea imperială a Angliei printr-o combinație de navigație, spionaj și comunicare angelică. Dee credea că primește informații strategice de la entități contactate prin intermediul unui medium numit Edward Kelley.
Consilierii spirituali operează și astăzi în coridoarele puterii moderne. Gândește-te la figuri precum Paula White, pastor al evangheliei prosperității și consilier spiritual al unui președinte american în funcție. White nu doar se ruga cu președintele. Ea conducea sesiuni de război spiritual în Biroul Oval, organiza cercuri de rugăciune cu personalul de rang înalt și declara public mandate divine pentru anumite acțiuni politice. Ea încadra deciziile politice în termeni de conflict spiritual cosmic. Indiferent dacă cineva crede sau nu în acea teologie, funcția este identică cu cea a vrăjitorului de curte din istoria consemnată: consilierul construiește o realitate teologică, conducătorul operează în interiorul ei, iar deciziile liderului par raționale din interiorul acelei arhitecturi.
Consilierul nu controlează conducătorul prin forță. Îl controlează prin percepție. Construiește lumea pe care liderul o vede. Odată ce conducătorul operează în interiorul acelei lumi construite, posedarea devine invizibilă pentru cel posedat, deoarece persoana crede că vede clar pentru prima dată.
În texte magice precum Cheia lui Solomon și Cheia mai mică a lui Solomon, demonii nu sunt considerați inerent răi prin alegere. Sunt inteligențe discarnate. Forțe. Instrumente. Aceste grimorii, datând între secolele XIV și XVII, tratau entitățile supranaturale ca puteri care pot fi benefice sau distructive în funcție de modul în care sunt abordate. Pericolul nu era entitatea în sine. Pericolul era apropierea de ea fără măiestrie. Trebuie să fii un mag înainte să comanzi un daemon. Altfel, daemonul te comandă pe tine.
Biserica știe
Biserica Catolică menține cea mai detaliată taxonomie instituțională a influenței demonice creată vreodată. Nu este teoretică. Cuvântul „teorie” provine din grecescul theoria, derivat din theos: „a vedea divinul”. Teologia este, în esență, studiul modului în care forțele divine interacționează cu lumea umană. Biserica a definit aceste interacțiuni în termeni practici și operaționali.
Te-ai putea întreba de ce contează taxonomia catolică atunci când există ministere de eliberare spirituală, vindecători carismatici și nenumărați alții care pretind că lucrează cu forțele demonice. Aceasta este o întrebare practică și are un răspuns practic. Biserica Catolică există de două milenii. A observat, documentat, numit și structurat aceste fenomene de-a lungul secolelor, pe continente și în culturi diferite. Taxonomia ei este produsul unei memorii instituționale la o scară pe care nicio altă organizație nu o poate egala.
Taxonomia distinge între:
Obsesie
Atacul extern persistent asupra gândurilor unei persoane de către o forță demonică. Persoana nu este încă controlată complet, dar este asediată. Gândirea i se restrânge. Fixațiile se intensifică.
Infestare
Atașarea unei prezențe demonice de un loc, un obiect sau o instituție. Forța operează prin mediu, nu printr-un singur individ.
Oprimare
Suferință fizică, emoțională sau psihologică provocată de o forță demonică. Persoana suferă. Sănătatea i se degradează. Relațiile se prăbușesc. Judecata i se erodează.
Posedare
Ocuparea completă a unei persoane de către o entitate demonică. Entitatea vorbește prin persoană. Acționează prin persoană. Personalitatea originală este scufundată.
Majoritatea oamenilor își imaginează posedarea ca fiind stadiul final. Biserica înțelege că primele trei stadii sunt mult mai comune și mult mai periculoase, tocmai pentru că sunt invizibile. O persoană aflată sub obsesie încă merge la muncă. Încă prezidează ședințe. Încă semnează legi. Pur și simplu nu mai poate gândi în afara structurii care a colonizat-o.
Papa Francisc a recunoscut oficial Asociația Internațională a Exorciștilor și cei 250 de preoți ai acesteia din 30 de țări. Luna aceasta, aceeași organizație s-a întâlnit cu Papa Leon al XIV-lea și a avertizat asupra unei urgențe. Biserica își extinde infrastructura pentru războiul spiritual în 2026. Nu a explicat de ce consideră că urgența este acum.
Am scris despre această istorie instituțională în Evil Archaeology. La acel moment, am remarcat cât de extraordinar era faptul că o Biserică aflată în proces de modernizare confirma realitatea operațională a posedării demonice. Întrebarea la care nu puteam răspunde atunci era „de ce?”. Întrebarea pe care o pun acum este dacă Biserica a identificat ceva ce instituțiile seculare refuză să numească.
De ce am pierdut vocabularul
Pentru cea mai mare parte a istoriei umane, civilizațiile de pe Pământ au avut un vocabular detaliat pentru fenomenul influențelor non-materiale asupra comportamentului uman. Egiptenii îl aveau. Grecii îl aveau. Romanii îl aveau. Sumerienii îl aveau. Tradiția mistică evreiască îl avea. Biserica creștină încă îl are. Tradițiile indigene din întreaga lume îl păstrează.
Occidentul modern l-a aruncat.
Procesul a fost deliberat. Ascensiunea materialismului științific în secolele XVII și XVIII, accelerată de activitatea Royal Society (ea însăși derivată din Invisible College, o rețea de filosofi naturali cu conexiuni rosicruciene documentate), a redefinit sistematic limitele cunoașterii acceptabile. Tot ceea ce nu putea fi măsurat, cântărit sau replicat într-un laborator a fost exclus din domeniul cunoașterii. Categoria „spirit” a fost redefinită din forță reală în metaforă. Categoria „posedare” a fost redefinită din diagnostic în delir.
Acest lucru nu a făcut fenomenul să dispară. L-a făcut invizibil.
O populație care nu mai are vocabular pentru un fenomen nu poate rezista acelui fenomen. Nici măcar nu îl poate vedea.
Tu îl vezi. L-ai văzut mereu. De fiecare dată când privești un lider vorbind și simți ceva în spatele ochilor lui care nu mai este persoana pe care o știai. De fiecare dată când observi limbajul aplatizându-se, ritmul sincronizându-se, individul dizolvându-se în rol. De fiecare dată când spui, pe jumătate în glumă, „sunt posedați”, încerci să găsești un cuvânt pe care strămoșii tăi îl foloseau cu precizie și pe care ai fost antrenat să îl folosești doar ca hiperbolă. Totuși, acesta este cel mai vechi diagnostic al civilizației umane. Anticii înțelegeau cum era indus, cum se răspândea și cum putea fi oprit.
Corpul tău este un templu
Ceva sau cineva se află în interiorul lui.
Ți-am spus ce este posedarea. Încă nu ți-am spus cum se face.
Există metode documentate mai vechi decât orice guvern existent pe Pământ și ele sunt folosite activ și astăzi. Grimoriile antice le descriu. Biserica Catolică le-a catalogat. Tradițiile ritualice satanice le-au rafinat.
Știu asta pentru că am petrecut ani studiind sursele primare și predând acest subiect. Știu asta și pentru că am fost în interiorul uneia dintre organizațiile care practică aceste lucruri, o organizație care menține o relație consultativă oficială cu Națiunile Unite. Am fost studentă în școala lor ocultă. Am învățat cum liderii lumii fac invocații folosind un text ritualic recitat în camere de meditație din sediul ONU. Am documentația. Am materialele interne. Nu am vorbit public despre asta până acum.
Dr. Heather Lynn este istoric, arheolog și gazda podcastului The Midnight Academy, disponibil pe toate platformele de podcast și pe YouTube:
Dr. Heather Lynn YouTube Channel
Este autoarea cărților:
- Anunnaki Revelation
- Baphomet Revealed
- Evil Archaeology
- The Anunnaki Connection
Mai multe informații pe:
Dr. Heather Lynn Official Website
Bibliografie și lecturi recomandate
Blatty, William Peter. The Exorcist. New York: Harper & Row, 1971.
Bondzhev, A. „Enki’s Seven Sages (Adapa/Oannes and the Apkallu): Humanity’s Cosmic Guardians.” Open Journal for Studies in History 7, nr. 1 (2024): 31-44.
Craffert, Pieter F. The Life of a Galilean Shaman: Jesus of Nazareth in Anthropological-Historical Perspective. Eugene, OR: Cascade Books, 2008.
Davis, James Allan, Tom W. Smith și Peter V. Marsden. General Social Surveys, 1972-2006: Cumulative Codebook. Chicago: National Opinion Research Center, 2006.
Dawkins, Richard. The Selfish Gene. Oxford: Oxford University Press, 1976.
Hall, Manly P. The Lost Keys of Freemasonry. New York: Macoy Publishing, 1923.
Homer. Iliada. Traducere de Richmond Lattimore. Chicago: University of Chicago Press, 1951.
Jung, Carl G. Aion: Researches into the Phenomenology of the Self. Collected Works, Vol. 9, Part II. Princeton: Princeton University Press, 1959.
Jung, Carl G. The Archetypes and the Collective Unconscious. Collected Works, Vol. 9, Part I. Princeton: Princeton University Press, 1959.
Kvanvig, Helge S. Primeval History: Babylonian, Biblical, and Enochic. Leiden: Brill, 2011.
Lenzi, Alan. „The Uruk List of Kings and Sages and Late Mesopotamian Scholarship.” Journal of Ancient Near Eastern Religions 8, nr. 2 (2008): 137-169.
Lynn, Heather. Evil Archaeology: Demons, Possessions, and Sinister Relics. New York: Disinformation Books, 2019.
Mathers, S. L. MacGregor, trad. The Key of Solomon the King (Clavicula Salomonis). London: George Redway, 1889.
Peterson, Joseph H., ed. The Lesser Key of Solomon: Lemegeton Clavicula Salomonis. York Beach, ME: Weiser Books, 2001.
Pike, Albert. Morals and Dogma of the Ancient and Accepted Scottish Rite of Freemasonry. Charleston, SC: Supreme Council of the Southern Jurisdiction, 1871.
Plato. Republica. Traducere de G. M. A. Grube, revizuită de C. D. C. Reeve. Indianapolis: Hackett Publishing, 1992.
Solomon și C. C. McCown, ed. The Testament of Solomon. Leipzig: J. C. Hinrichs, 1915.
Suetonius. The Twelve Caesars. Traducere de Robert Graves. London: Penguin Classics, 1957.
Waite, Arthur Edward. Devil-Worship in France: Or, The Question of Lucifer. London: George Redway, 1896.
Wiggermann, F. A. M. „Mesopotamian Protective Spirits: The Ritual Texts.” Cuneiform Monographs 1. Groningen: Styx Publications, 1992.
https://evolutiespirituala.ro/sunt-liderii-lumii-posedati-tehnologia-antica-a-transferului-demonic/?fsp_sid=8729
