Evolutie Spirituala
IERARHIILE CERESTI
IERARHIILE CERESTI IERARHIILE CERESTI
Fiecare stare planetară are o misiune specială. Care este cea a Pământului? Ea constă în a da posibilitate celui pe care îl numim acum om să-şi realizeze existenţa ca fiinţă omenească. Totul este organizat pe Pământ în aşa fel, încât omul să poată deveni un Eu, ceea ce nu era posibil în stările anterioare de existenţă la care a participat. Căci omul nu a devenit o fiinţă omenească în sensul actual al cuvântului decât pe Pământ. Fiecare dintre stările planetare precedente a avut o misiune analoagă. Pe alte plante, alte fiinţe au devenit „oameni", fiinţe care se află acum la un nivel de evoluţie superior omului.
Poate vă amintiţi că în lucrarea Creştinismul ca realizare mistică1 se spune că un înţelept egiptean i-a dezvăluit grecului Solon un adevăr uimitor, adică faptul că odinioară Zeii au fost fiinţe omeneşti. Cunoaşterea acestui lucru făcea parte dintre adevărurile pe care le învăţau în vechime cei care se iniţiau în Mistere: zeii care se află acum în î... https://www.evolutiespirituala.ro/ierarhiile-ceresti/?feed_id=60943&_unique_id=648dcfbcd685f
2012,Atlantida,Documentare,reiki,2012,OZN
ARHANGHELI,
DIVERSE,
ierarhii_angelice,
ierarhii_ceresti,
ierarhii_spirituale,
INGERI
Curs Protectie Psi (Psiho-Energetica)
Curs Protectie Psi (Psiho-Energetica) Curs Protectie Psi (Psiho-Energetica)
TIP CURS - NIVEL MEDIU
- Abonament Acces Integral -
- Psy Defence Course -
SINGURUL CURS DE PROTECTIE PSI DIN ROMANIA - ACREDITAT INTERNATIONAL
Cursul se desfasoara pe o platforma software de E-learning. Este necesar sa aveti conexiune internet si desktop, laptop, tableta sau telefon.
PE O PERIOADA DE 3 LUNI AVETI ACCES INSTANT LA TOATE MATERIALELE CURSULUI
Cursul are la baza tehnicile si metodele prezentate in cartea "PROTECTIA PSI – Calea Reconectarii Divine", dar si alte metode energetice si ezoterice (hermetice).
Dacă sunteți în căutarea unei modalități de a vă proteja împotriva lumii energiilor nevăzute, un curs de protecție psihoenergetică poate fi răspunsul pe care l-ați căutat. Înțelegând tehnicile de bază de protecție a energiei, veți putea duce o viață mai sănătoasă și mai echilibrată.
.
Aflați cum să vă mențineți limitele energetice, să identificați când este timpul să respirați adânc și să v... https://www.evolutiespirituala.ro/curs/curs-protectie-psi-psiho-energetica-abonament-acces-integral/?feed_id=60912&_unique_id=648d97ba198f9
2012,Atlantida,Documentare,reiki,2012,OZN
Cursuri_cu_Acces_Integral_Instant,
Cursuri_Hermetism_Teozofie,
CURSURI_PROGRAME_DEZVOLTARE_SPIRITUALĂ,
CURSURI_PROGRAME_MEDITAȚIE_MINDFULNESS,
CURSURI_PROTECȚIE_PSI,
Nivel_Mediu,
protectie_energetica
PROGRAM TERAPIE KARANNA – A-OUVERTA MANNAS HEALING SYSTEM©
PROGRAM TERAPIE KARANNA – A-OUVERTA MANNAS HEALING SYSTEM© Terapia este efectuata cu sistemul de vindecare spirituala, energetica si ezoterica A-OUVERTA MANNAS HEALING SYSTEM©. Acest sistem de vindecare spirituala a fost dezvoltat de Anca Bogdan, in anul 2014. Sistemul este recunoscut international si este acreditat la Institutul IPHM (International Practitioners of Holistic Medicine).
Toate terapiile de vindecare transmise sunt aliniate celei mai inalte posibilitati de vindecare și Binelui Superior al persoanelor asupra carora se lucreaza energetic si spiritual ! Doamne Ajuta!
TERAPEUTI Anca Bogdan & Catalin Bogdan
Karanna Academy ©
Terapeuti & Traineri Acreditati International
WMA , INHA, IPHM, IARP, A.A.H., L.I.G.H.T Institute, CIT – The College of Integrated Therapies, C0E & NSA, ZUR Institute. https://www.evolutiespirituala.ro/produs/program-terapie-karanna-a-ouverta-mannas-healing-system/?feed_id=60896&_unique_id=648d97992ca27
2012,Atlantida,Documentare,reiki,2012,OZN
SERVICII_PERSONALIZATE,
TERAPIE,
terapii,
terapii_alternative,
terapii_complementare,
terapii_neconventionale
Abonați-vă la:
Postări (Atom)