Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III

Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Mesopotamia, Egipt, Iran, Arabia – Partea III   . I. Religia din Salem în Mesopotamia Cu două mii de ani înainte de Hristos religiile din Mesopotamia tocmai îşi pierduseră vechile învăţături ale setiţilor şi se aflau sub influenţa puternică a unor credinţe primitive, care erau susţinute de două grupuri de invadatori: beduinii semiţi care se aşezaseră în deşertul din partea vestică şi barbarii călăreţi care veniseră dinspre nord. . Popoarele adamite şi-au păstrat însă obiceiul de a onora prin odihna a şaptea zi a săptămânii. În perioada lui Melchisedec această zi era considerată ca o zi care aduce ghinion. Era privită ca ceva sacru şi de aceea era interzis să călătoreşti, să găteşti sau să faci focul, era privită ca o zi a celui rău. Evreii au adus cu ei în Palestina multe din tabuurile pe care le-au găsit în Mesopotamia. Printre acestea s-a aflat şi restricţia babiloniană faţă de a şaptea zi, pe care ei au trans... https://www.evolutiespirituala.ro/melchisedek-adevaruri-istorice-invataturile-lui-in-mesopotamia-egipt-iran-arabia-partea-iii/?feed_id=29758&_unique_id=641e8c588f12f

Program Mindfulness 28 de Pași

Program Mindfulness 28 de Pași Program Mindfulness 28 de Pași  TIP PROGRAM - NIVEL MEDIU PROGRAM ACREDITAT INTERNAȚIONAL    Programul se desfășoară online și vă puteți înscrie oricând. Abonament Lunar 4 Lectii / luna Este necesar sa aveti conexiune internet, desktop, laptop, tableta sau telefon.     DURATA PROGRAM: 7 LUNI ACCES NELIMITAT TIMP DE 1 AN .   https://vimeo.com/581840923 .   CE PRIMEȘTI ?     28 de Meditații Mindfulness Ghidate - Înregistrate & Downloadabile     28 de lecții      28 de materiale de curs in format electronic (PDF) - Downloadabile     28 de Worksheet-uri (in format PDF) pentru auto-analiza - Downloadabile     28 de exercitii  - Downloadabile     Certificat de Participare apostilat si înseriat - Karanna Academy©.   2 BONUSURI!     Acces la Platforma de E-Learning a Academiei Karanna©  cu posibilitatea de a revedea de cate ori doriți, toate lectiile de curs, timp de un an. &n... https://www.evolutiespirituala.ro/curs/nou-program-mindfulness-28-de-pasi/?feed_id=29727&_unique_id=641e54613a973

Meditatie Pentru Iertare

Meditatie Pentru Iertare Cum ma pregatesc pentru Meditatie? Trebuie sa aveti telefonul, interfonul, televizorul inchis, lumina difuza, lumanari, betisoare parfumate sau tamaie, ce prefera fiecare…liniste, sau o muzica de relaxare sau meditatie – la un volum redus al sunetului. Puteti desena simbolul crucii (sau alte simboluri Reiki si nu numai, daca sunteti initiati) pe peretii camerei, pe tavan si pe podea pentru a crea un spatiu sacru si pentru a-l binecuvanta. Înainte de orice meditaţie activaţi această protecţie energetică, spunând mantra următoare de 7 ori: „Invoc Lumina lui D-zeu Atotputernicul, Sunt un canal curat şi perfect, Lumina îmi este călăuză!”. Chemati Ingerii Luminii, Ghizii de Lumina, Entitatile din Astral, Maestrii Ascensionati sa va asiste, cu voia lui Dumnezeu. . Pozitia Corpului Picioarele puţin depărtate (la aprox. 20-30 cm distanţă unul de altul), mâinile puţin depărtate de corp, cu palmele în sus, pe lângă corp. Degetul mijlociu trebuie să fie unit cu degetul mare, la ambele mâin... https://www.evolutiespirituala.ro/produs/meditatie-pentru-iertare/?feed_id=29711&_unique_id=641e543bf3c17