Despre călătoria Creatorului Prim

Despre călătoria Creatorului Prim

Omenirea este rezultatul unui experiment. Şi ea a apărut în urma unui proiect, ca de altfel creaţia în plenitudinea ei. Cu mult timp în urmă, Creatorul Prim şi-a început experimentele creatoare în acest univers cu scopul de a se explora, de a se desfăta şi de a se exprima în sinea sa şi pe sine. Prin extensia sinelui său, Creatorul Prim a atras în acest univers energiile şi esenţele vieţii, pe care le-a transmis mai departe prelungirilor sinelui său. A binevoit să dea de la el aceste daruri. Există şi alte universuri, ca şi multe alte modalităţi de a le crea; numai că acesta este deosebit prin faptul că a fost creat ca zonă a liberului arbitru, unde totul este permis.
Creatorul Prim le-a grăit acestor extensii ale sale: „Mergeţi şi zămisliţi şi aduceţi la sânul meu toate aceste zămisliri." Oare nu era aceasta o misiune cât se poate de simplă? Cu alte cuvinte, Creatorul Prim le spunea: „Pe mine mă dau vouă. Daţi-vă şi voi acestui univers, ca toate creaţiile voastre să se regăsească în mine."
Aceste extensii ale Creatorului Prim, pe care le vom numi de acum încolo zei creatori, au început sa experimenteze cu energia Creatorului, pe care o aveau cu toţii în fiinţa lor. Şi-au creat o ierarhie proprie, din care s-au născut altele în timp. Fiecare succesor îşi asigura, la rândul lui, succesorul, oferindu-i din propria esenţă şi dându-i astfel, posibilitatea de a participa la dezvoltarea universului. Până la urmă, într-un sistem galactic a fost instrumentat un plan de transformare a Pământului în centru intergalactic al transferului informaţional. Planul era incredibil de ambiţios. Încă dinainte, Pământul era bine cunoscut ca o planetă minunată, aflată la periferia unui sistem galactic şi uşor accesibilă din toate punctele Universului. Se găsea în proximitatea multor portaluri intergalactice, prin care undele energetice străbat enormele zone ale spaţiului.
S-a muncit mult atunci, până când s-a stabilit câte o ambasadă pentru fiecare galaxie, aici pe planetă. Unii dintre zeii creatori erau reputaţi geneticieni. Au modificat, făcând uz de poziţia lor înaltă, lanţurile moleculare—şi au codificat în aceste catene identitatea, frecvenţa şi sarcina electrică—cu scopul de a crea viaţa. Multe dintre civilizaţiile avansate ale timpului au oferit mostre din propriul ADN pentru a fi reprezentaţi în enciclopedia vie a Pământului. În urma acestei acumulări gigantice de informaţie genetică, zeii creatori au conceput diverse specii, unele umane, unele animale. Planul sortit Pământului era cu adevărat grandios.
Primii Arhitecţi ai Pământului erau membri ai Familiei de Lumină, entităţi care lucrau şi erau asociate cu un aspect al conştiinţei denumit lumină. Lumina este informaţie. Familia de Lumină a creat acest centru al tranzitului informaţional întocmai cum îl plănuiseră; era un loc menit să adune cunoaşterea din nenumăratele sisteme galactice, pe care toţi urmau să o împărtăşească. Pământul ar fi devenit o bibliotecă intergalactică, unde s-ar fi experimentat diverse moduri de a stoca informaţia prin intermediul frecvenţelor şi al geneticii.
În afara cadrului temporal, o sută de mii de ani trec la fel de repede ea un an terestru. Zeii creatori nu erau supuşi rigorii timpului pe care îl cunoaşteţi voi. Pentru ei, o sută de mii sau un milion de ani erau egali cu zero.
Energii din diverse locuri au fost canalizate atunci spre Pământ. Unele specii umane au ajuns astfel să dezvolte civilizaţii foarte avansate în urmă cu cinci sute de mii de ani. Nu intră în discuţie civilizaţiile pe care voi le numiţi Lemuria şi Atlantida; pentru noi, acestea aparţin modernităţii. Vorbim despre civilizaţii cu adevărat vechi, îngropate adânc sub calota glaciară a îndepărtatului continent austral Antarctida.
Proiectul Bibliotecii Vii de pe Pământ a ajuns într-un final să fie disputat de tabere adverse. Era destul de tentant să pui stăpânire pe o asemenea bază de date. În istoria primitivă a acestei planete s-au dus lupte în spaţiu pentru dominaţie. Nu v-aţi întrebat niciodată cine stăpâneşte Pământul? Doar este un teritoriu de prima mână. Chiar credeţi că nimeni în spaţiul cosmic nu şi l-a revendicat?
Au avut loc ciocniri, care au dus la crearea unei dualităţi. Unii zei creatori, care au putut să-şi aroge dreptul de a face tot ce poftesc—tocmai pentru că Pământul era o zonă a liberului arbitru—au preluat conducerea. Cunoaştem aceste evenimente drept „cotropirea" Pământului. A fost aidoma tendinţelor „cotropitoare" ale companiilor financiare de pe Wall Street. Zeii creatori au invadat Pământul acum aproximativ trei sute de mu de ani—în epoca propusă de savanţi drept zorii civilizaţiei omeneşti. În realitate, cu greu putem accepta această eră ca începuturile civilizaţiei. Cel mult, ea nu a fost decât o fază timpurie a omenirii moderne.
În acele vremuri, una dintre grupările care şi-au disputat supremaţia asupra planetei a câştigat acest teritoriu. Nici unul din aceşti stăpâni nu a permis băştinaşilor—oamenii—să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Neinformată, specia devenea mult mai lesne de controlat. Din acelaşi motiv, lumina este echivalentă cu informaţia, iar întunericul nu este decât lipsa acesteia din urmă. Cuceritorii au alungat lumina o dată cu instaurarea lor pe Pământ. Asta vă face să vedeţi lumina dintr-o perspectivă cu totul nouă, nu-i aşa? Radioactivitatea şi reacţiile nucleare erau foarte intense în acele timpuri şi pârjoleau Pământul. Specia predominantă, oamenii, suferiseră multe distrugeri şi acum se răzleţiseră.
Zeii creatori, noii, stăpânitori, se pricepeau de minune la experimente genetice. Aprofundaseră ştiinţa creării vieţii şi, în acelaşi timp, voiau aceste teritorii pentru motive numai de ei ştiute. Teritoriile sunt create şi menţinute prin intermediul unor energii speciale din mai multe motive, printre care cel alconştiinţei omniprezente în natură.
Conştiinţa comunică în permanenţă. Ea vibrează, sau poate fi făcută să vibreze, la atingerea Unor valori electromagnetice precise. Aceste energii pot fi manipulate să vibreze la o anumită frecvenţă pentru a servi drept sursă de hrană. Asemeni merelor care pot fi pregătite şi mâncate într-o multitudine de feluri, la fel conştiinţa poate fi pregătită şi ingerată într-o sumedenie de moduri.
Pe parcursul propriei evoluţii, anumite entităţi au descoperit că pot să se hrănească de pe urma modulării frecvenţei în forme specifice ale conştiinţei creaţiilor lor; aceasta le dădea posibilitatea de a controla procesul în permanenţă. Cu timpul au înţeles că acesta era modul de hrană al însuşi Creatorului Prim. Acesta din urmă îşi trimite extensiile cu scopul de a menţine o anumită frecvenţă electromagnetică, care este pentru el sursa de hrană.
Noi proprietari aveau:apetituri şi preferinţe diferite de stăpânitorii anteriori. Lor le plăcea să se hrănească cu haos şi frică. Numai aceste stări îi puteau hrăni, îi stimulau şi le menţineau intacte puterile.
Aceşti cuceritori de acum trei sute de mii de ani sunt uriaşii de care se vorbeşte în Biblie, în tăbliţele babiloniene şi sumeriene şi în toate celelalte texte sacre ale omenirii. Au ajuns pe Pământ şi au modificat specia umană anterioară. Le-au rearanjat ADN-ul, astfel încât fiinţele omeneşti să nu mai poată emite decât într-un anumit interval limitat de frecvenţe, care îi putea hrăni pe ei şi care să le confere putere.
Omul originar era o fiinţă colosală, al cărei ADN avea douăsprezece catene, primite de la o multitudine de civilizaţii avansate. La sosirea noilor stăpâni, ADN-ul uman a fost redus la două catene, iar o nouă specie umană a luat fiinţă. ADN-ul priginar a fost porţionat şi împrăştiat în celula umană, dar în stare dezactivată; fusese deconectat.
În fiecare celulă umană se găsesc filamente fotocodificate, fire extrem de subţiri de energie care sunt purtătoare; de informaţii. Prin unificarea tuturor acestor fire, ADN-ul devine funcţional. La rearanjarea din trecut, nu v-a rămas decât dubla elice a acestuia. Restul de informaţie, lipsită de importanţă pentru supravieţuirea omului, a fost deconectat, pentru a vă menţine într-O poziţie de subordonare, din care nu aţi mai fost capabili să emiteţi decât pe anumite frecvenţe pe care ei le puteau controla.
Planeta a fost apoi împrejmuită cu o barieră de blocare a frecvenţelor, asemeni unui gard electric, care permitea numai fluxul informaţiilor acceptate de zeii creatori. Îndeosebi frecvenţele luminii —informaţiile—au fost împiedicate să pătrundă pe Pământ. Chiar dacă, într-un final, lumina a reuşit sa străbată această barieră, pe Pământ nu mai rămăsese nici o altă frecvenţă de lumină care să o poată recunoaşte. ADN-ul uman fusese deconectat, filamentele foto fuseseră împrăştiate, în consecinţă razele purtătoare de creativitate din spaţiul cosmic nu au avut la ce să se conecteze.
Ce rol aveţi voi în toată această poveste? Sunteţi membri ai Familiei de Lumină. Însuşi faptul că în acest moment citiţi această carte demonstrează apartenenţa voastră. Unora vi se pare că vă amintiţi ca prin vis. Nu facem decât să readucem la suprafaţă cunoaşterea care este îngropată adânc în Voi. Am venit pe această planetă să reactivăm memoria umană—să conferim întregii specii umane amintirea a ceea ce a fost cândva, prin intermediul frecvenţei de lumină, pentru a vă putea crea o realitate proprie, modificând astfel frecvenţa planetei pentru a vă asuma stăpânirea asupra acestui teritoriu şi asupra voastră înşivă.
Noi, Pleiadienii, ne-am întors în timp—în ceea ce ar putea fi numit propriul nostru trecut—în postura de reprezentanţi ai luminii. Am făcut acest pas pentru a împărtăşi cu voi o anumită frecvenţă, pe care toţi aţi fost de acord să o purtaţi aici, pentru a rearanj a ADN-ul rasei umane modificate. Este o ştire extrem de importantă. Ar putea chiar să fie pusă în cap de afiş.
Arhitecţii Primi ai planetei nu au de gând să cedeze teritoriul de bunăvoie. Nu ar avea nici un motiv să o facă. Au apelat la Familia de Lumină ca să se insinueze în acest proiect, ca membrii ei să se întrupeze rând pe rând şi să aducă lumina—sub formă de raze cosmice creatoare, purtătoare de informaţii—acolo unde ea fusese pierdută. Familia şi-a început astfel lucrarea într-un sistem unde lumina şi informaţia erau absente. Cu timpul, razele cosmice au determinat modificarea legilor genetice ale omenirii şi s-au insinuat în fiecare entitate, la început la nivel individual, apoi in colectivităţi din ee în ce mai numeroase. De-a lungul timpului, puţine astfel de iradieri au penetrat cu succes fieful terestru. Au fost purtate multe războaie ca să se împiedice infiltrarea luminii sau a informaţiilor care ar fi trezit oamenii la realitate. În ciuda aparentei înfrângeri, Arhitecţii Primi au înţeles că, la scară macrocosmică, cedarea planetei însemna înţelegerea în profunzime a liberului arbitru din zona Pământ.
Arhitecţii au stabilit astfel un plan colateral care să intre în vigoare o dată cu alterarea frecvenţei pe Pământ, într-un moment în care noii proprietari s-ar fi dezintegrat în absenţa frecvenţei lor specifice. Afectivitatea este o sursă de hrană. Hrana multora este dragostea, pe care şi Arhitecţii Primi au plasat-o ca frecvenţă fundamentală pe Pământ Numai că hrana zeilor creatori este formată din frică, nelinişte, haos, foamete şi dependenţă, stări care trebuie înlăturate din viaţa omului.
Cine este atunci responsabil de eliminarea lor? Chiar voi înşivă! În postura de membri ai Familiei de Lumină, sunteţi toţi nişte renegaţi. Voi subminaţi sistemele, capabili în orice moment să vă învingeţi propria frică şi să demonstraţi planetei că frica este totalmente inutilă. E în fiinţa voastră să căutaţi pericolul şi să îl sfidaţi. Tot voi, ca Familie de Lumină, sunteţi cunoscuţi pretutindeni ca purtători ai informaţiei şi modificatori ai frecvenţelor. Nu este treaba voastră să-i convertiţi pe alţii. Doar vă infiltraţi în respectivul sistem şi vă comportaţi ca nişte receptacule; înmagazinaţi razele cosmice în corpul pe care îl gestionaţi ca oameni. Înfăţişarea umană este, însă, numai un camuflaj, care vă permite să desfăşuraţi acest proces.
Şi voi sunteţi programaţi să îndepliniţi anumite sarcini care, o dată cu reapariţia memoriei, se conturează în planul de modificare a frecvenţelor pe care îl aveţi de îndeplinit pe Pământ Veţi începe cu menţinerea unei frecvenţe specifice prin intermediul căreia veţi supravieţui. Acceptarea identităţii ca frecvenţă înseamnă acceptarea identităţii dintre pulsaţiile electronice şi totalitatea corpurilor fizic, mental, emoţional şi spiritual. Când trăiţi pe o anumită frecvenţă, aceasta îi afectează pe toţi cei din jur, oriunde v-aţi afla. Acest lucru vi se întâmplă deja. Mulţi vă înţelegeţi deja misiunea, în timp ce alţii abia acum se dumiresc.
Sarcina de a modifica modularea frecvenţei care controlează specia umană implică rearanjarea ADN-ul ui şi a filamentelor energeticc pe care le deţine fiecare dintre voi. Acum, misiunea vi se pare copleşitoare ca anvergură. Planeta susţine, în această manieră, evoluţia întregului Univers. Numai Pământul poate găzdui astfel de evenimente: este locul fierbinte, unde trebuie să ne angajăm în luptă. Aici se articulează planul, iar evenimentele de aici vor avea efecte în multe alte lumi.
Aţi fost de acord, ca membri ai Familiei de Lumină, să vizitaţi Pământul de nenumărate ori—sub multe înfăţişări şi în diverse epoci—pentru a studia terenul şi a afla cum stau lucrurile—adică pentru a vă antrena. Era nevoie de o îndelungată experienţă pe Pământ ca să fiţi pregătiţi pentru perioada în care ar fi demarat modificarea frecvenţei, moment în care v-aţi fi întrupat cât mai mulţi pentru a vă îndeplini misiunea.
Pretutindeni, membrii Familiei de Lumină încep să se regăsească între ei. Trebuie să puneţi accentul pe lucrurile care vă unesc, nu pe, cele care vă diferenţiază. Pentru a vă recăpăta puterile de membri aiFamiliei, trebuie să aduceţi informaţia pe Pământ camuflată, pentru propria voastră expansiune. E nevoie de asta—evoluţia voastră va afecta evoluţia întregii planete.
ADN-ul vi se va multiplica de la două la douăsprezece catene. Acestea corespund unor centre energetice, sau chakra, aflate atât în interiorul, cât şi în afara corpului. Mai multe milioane vă aflaţi deja în misiune pe Pământ şi aţi acceptat să menţineţi frecvenţa care vă ajută să duceţi totul la bun sfârşit. Atât de mulţi reuşiţi să atingeţi perfecţiunea, iar perfecţiunea voastră se răsfrânge asupra tuturor. În curând veţi şti limpede cine sunteţi şi care vă este misiunea.
Este un progres individual fantastic pentru oricine participă la un astfel de proces, care va prinde un ritm ameţitor în următorii douăzeci de ani. Unora deja vi s-au rearanjat cele douăsprezece catene nucleare. Acestea interacţionează între ele în interiorul şi în afara corpului. Conexiunea lor este un semnal de activare a celor douăsprezece centre de energie, care vor menţine astfel un tranzit informaţional permanent.
După cum ştim din; tradiţii, şapte dintre centre sunt plasate în corpul omenesc, iar cinci în afara lui. Sunt cunoscute sub denumirea de chakra şi se aliniază după rotaţia celor douăsprezece corpuri celeste ale sistemului solar pe care le cunoaşteţi până acum —douăsprezece surse de vibraţii ale realităţii tridimensionale. Rotirea lor generează informaţie: se învârt în acelaşi ritm cu sistemele chakra care se întind departe, spre capetele Universului şi transmit mişcarea ADN-ului pe care îl purtaţi în voi.
Prin rearanjarea ADN-ului uman în cele douăsprezece catene se va descoperi o incomensurabilă sursă de informaţii şi un izvor nesecat de putere. Prin simpla alăturare a indivizilor, în trup, dar mai ales în spirit şi în intenţii—împletiţi într-un receptacul telepatic al energiilor pan-cosmice—Universul se va transforma integral.
Numim mutaţie procesul de restructurare a ADN-ului. Când voi, ca membri ai Familiei de Lumină, veţi găsi puterea de a susţine mutaţia în structura voastră celulară, veţi putea deschide cele douăsprezece centre de informaţie. Veţi înţelege că vă puteţicrea experienţele, că aveţi şansa de a deveni, creatori conştienţi. Mai mult, veţi conştientiza ceea ce sunteţi de fapt.
La deschiderea ultimelor trei chakra, veţi fi capabili să introduceţi energii extra-terestre în existenţa cotidiană. Cu cât sunteţi mai mulţi cei care menţin frecvenţele înalte, cu atât o mai mare concentraţie din aceste energii vor fi canalizate către Pământ. A zecea chakra asigură legătura cu sistemul solar, a unsprezecea cu întreaga spirală galactică, iar ultima cu un loc îndepărtat din Univers. Prin ele veţi obţine o informaţie uimitoare, şocantă pentru întreaga lume.
Indivizii, culturile chiar, vor fuziona, multe „ordine ale lumii noi" vor apărea, iar haosul şi confuzia vor împânzi lumea. Postura de membri ai Familiei de Lumină nu vă permite decât să observaţi, dar fiţi siguri că haosul şi confuzia sunt necesare pentru prăbuşirea vechiului sistem şi reconstruirea celui nou în lumină. Trebuie să înţelegeţi necesitatea acestui proces evolutiv, deci evoluţia implicită a celor care vor menţine frecvenţa schimbării. Pământul chiar este un loc minunat în aceste vremuri, un loc unde trebuie să te afli cu orice preţ. Nu-i acesta cel mai bun plan?

Fragment din cartea "MESAJE  DIN CONSTELAŢIA PLEIADELOR" de BARBARA  MARCINIAK

CUNOŞTINŢELE SACRE DIN ŞCOLILE ANTICE DE MISTERE

CUNOŞTINŢELE  SACRE  DIN ŞCOLILE  ANTICE DE  MISTERE 

                          
             " Înţelepciunea antică este dreptul vostru din naştere şi cosmologia voastră spirituală,
               din ce sunteţi voi făcuţi. În înţelepciunea antică, cu adresă la natura realităţii,
               era imperativ să se spună că ceea ce crează realitatea, sunteţi în particular voi."
                                                                                                                        Ramtha

EXTRAS DIN CARTEA 

"REFLECŢIILE   UNUI   MAESTRU DESPRE ISTORIA   UMANITĂŢII" Ramtha Vol I

Partea a III-a / Ultima parte

 
Puteti citi prima parte AICI.
Puteti citi a doua parte AICI.
 
Toate aceste învăţături sunt ca piesele de puzzle ale sinelui puse împreună, ale relaţiei voastre cu Dumnezeu şi cu restul vieţii, şi înţelegerea misterului a ceea ce sunteţi. Şi fieca­re învăţătură aduce o nouă bucăţică de cunoaştere care vã scoate din ignoranţă. Deci începând cu înţelegera conştiinţei şi energiei şi cum aţi ajuns aici, această învăţătură se adresea­ză explicaţiei de ce aţi devenit blocaţi şi de ce atunci cînd creaţi o experienţă şi aveţi o fricţiune cu ea şi ea devine o problemă, de ce aceeaşi conştiinţă nu poate rezolva această problemă.
 
Aţi ştiut toate acestea mult timp în urma în Cartea Vieţii voastre. Dar aţi scris peste ele, şi aţi mai întors câteva pagini şi v-aţi blocat acolo şi aţi uitat cu adevărat toate acestea. Deci vi le aduc înapoi cu cuvinte care manifesta realitate. Atunci ele vor deveni din nou adevărul vostru, nu al meu, ci al vostru, ca să-1 puteţi aplica în viaţa voastră şi să deveniţi entităţi iluminate, nu de New Age (cum e tradus la noi ? - Era Noua ?), spiritualişti, mambo-giambo, sau învăţători de două parale, urmaşi care încearcă fiecare ritualul posibil sau pe care cineva spune ca ar trebui făcut, ci oameni cunoscători care înţeleg cu adevărat cosmologia cauzalităţii şi a creaţiei, care înţeleg cu adevărat principiul conştiinţei şi energiei, care înţeleg cu adevărat că îşi crează propria realitate (viaţă).
 
 Deci întuneric, este un adevăr antic care înseamnă a nu fi conştient. Nu a însemnat ni­ciodată diavol. Diavolul nu a existat niciodată în ceea ce se cheamă Cartea Vieţii epigene. Nu a fost niciodată creat în involuţie şi nu trebuie adus în evoluţie.
 
 
     Căderea Spiritelor şapte nivele de vibraţie, pentru ca să devină inteligente vii şi vibrante, nu a însemnat căde­rea îngerilor în disgraţie, ci dinamica luminii lui Dumnezeu, care a călătorit în densitate, în tărâmurile neexplorate ale realităţii fizice, ca să facă manifestă realitatea fizică. Spiritele sunt exploratorii lui Dumnezeu, lumina, absolutul, ca să activeze forţă de viaţă, să devină un ingredient activ, prin care Dumnezeu absolutul, totul-în-toate, să se poată cunoaşte pe sine. Voi sunteţi într-o călătorie, o călătorie magică şi minunată. Acesţi Dumnezei căzuti, care au făcut tranzitia, au fost foarte bravi, cu adevărat, pentru că ei au fost mesagerii gândului care aduc lumina.
 
     Dar întrebarea de bază este : de unde venim ? Noi suntem călători în matricea spaţiu/ timp. Noi suntem definitorii spirituali ai universului şi realităţii fizice. Noi suntem treaba neterminatã a lui Dumnezeu în cunoaşterea de sine. Este destul de bine cunoscut că voi aţi căzut şapte nivele ca să deveniţi călători în acest principiu de forţa vitală, adică viaţa voastră de acum.
 
     Aceasta a fost o parte din înţelepciunea antică, care a fost distrusă pentru a fi creaţi dia­volii care ar fi căzut din rai şi ar fi venit să stăpânească pãmîntul. Dacă acesta este adevă­rul, atunci voi sunteţi diavoli, sunteţi toţi demoni. Adevărul este ca aceasta este o călătorie pentru cunoaştere.
Creaţia nu este un act, este un proces. Este o diferenţă. Nu trebuie să creaţi conştient, creaţia este o consecinţă a ceea ce sunteţi.
 
Deci întunericul este conştiinţa nerealizată. Nu este diavolesc, nu este rău. Este doar ne-explorarea. Este necunoascutul. Dă-i lumină şi devine cunoscut. Suntem călători echipaţi cu însuşi Dumnezeu, care facem o călătorie infinită în divinul sine, care este toate cele şapte nivele de vibraţie, care este şapte nivele atomice, şapte nivele de frecvenţă a gândului în materie. Tot ce este materie, este gînd superior coagulat. Dacă reversezi materia şi o duci înapoi tot drumul, va dispare prin cele şapte nivele de vibraţie şi va deveni conceptul a ceea ce este.
 
       În jurul globului au existat şcoli antice. Aceste şcoli au avut relaţii cu - sunteţi gata să auziţi adevărul extraordinar ? - fraţii voştri care trăiesc în alte galaxii. Şi a fost învăţăturã mare în ele, experienţe grozave. Fraţii voştri primitivi se depărtau de la destinul lor, din cauza necesităţii de a supravieţui, aşa cã au fost adesea ajutaţi de fraţii voştri îndepărtaţi,  care veneau şi ajutau învăţătorii de aici să înveţe adevăruri. Era un lucru foarte obişnuit. Puteai vedea şcolile soarelui, unde oamenii omagiau soarele şi pe oamenii care veneau din cealaltă parte a lui. Şi mai sunt încă unele din acele temple, nu au fost distruse toate. Erau şcoli ca aceasta, doar că durau 7 ani şi fiecare an era un nivel, iar studenţii, după ce termi­nau anul 7, deveneau transparenţi.
 
     Extraordinare şcoli au existat pe Pãmânt în acele zile. Mari Dumnezei au interferat cu umanitatea, de la mari distanţe. Era o comunicare deschisă căci adevărul este universal, veşnic, indiferent ce cuvînt se foloseşte pentru "veşnic-universal ". Era aşa o mare armo­nie. Şi, da, aici trăiau oameni primitivi Cro-Magnon. Dar aţi putea spune după oasele me­le ce am simţit şi ştiut.
 
 
     Oamenii primitivi luau cina cu oamenii/stele, pentru ca nu erau bariere care să bloche­ze curgerea conştientă a veşniciei, căci dacă vă amintiţi, veşnicia este mintea subconştien­tă în care toţi Zeii, idiferent de locul unde trăiau în univers, consumau, cãci inteligenţa consumă întunericul, Voidul. Deci era o frăţie adevărată.
 
     Da, fiinţe umane există pretutindeni în univers, ele există dincolo de soare, sunt împrăş­tiate peste tot în  Calea voastră Lactee, întregi civilizaţii. Şi sunt acelaşi Dumnezeu fără ima­gine, care a creat aceeaşi imagine a trupului în care să experimenteze, în drumul lor spre pura conştiinţă, căci acesta este destinul nostru al tuturor.
Deci aceste scoli erau localizate unele în câmpie, altele lîngă munţi uriaşi, care nu mai exstă astăzi, sunt pe fundul oceanului. Timpul de învăţat era şapte ani, calendarul lor era diferit, dar după calendarul vostru se pot număra şapte ani. Şi învăţătorii măsurau învăţatura lor în fiecare an, căci la sfîrşitul a şapte ani, trebuiau să fi întors toate paginile cărţii, ceea ce înseamnă că relitatea fizică devine transparentă. De aici vine Isus. De aici au ve­nit toti Dumnezeii care au umblat pe faţa Pământului. Şi, da elevii erau primitivii care încă foloseau unelte din oase, se vindecau singuri cu focul lor antic şi miroseau urât, care încă mai circulau în turme. Ei erau cei care au învăţat şi au evoluat în acele timpuri. Şi mulţi dintre ei au plecat de mult, pentru că au învăţat totul. Ei sunt acum în alte dimensiuni, în alte aventuri.
 
PUTEREA  SUPERSTIŢIEI  ŞI  SECRETELE  DE  SUB  PAMÂNT
    Acele şcoli au fost distruse în cele din urmă şi la fel şi căile de comunicare cu marea inteligenţă. Aceasta este o învăţătură extraordinară, fără seamăn. Este o învăţătură pe care unii nu sunt gata să o audă, şi asta explica ignoranţa într-o cultură aşa de avansată. Relaţia cu oamenii de dincolo de Steaua de Nord, nu a fost de divinizare, ei s-au ajutat unii pe alţii să învete, să exploreze realitatea fizică. Apoi au venit păgânii, care au urinat hoardele ce începuseră să se aşeze la est de Eden.
 
   Aceşti oameni au creat pe Adam şi pe Eva şi au început să creeze un adevăr agnostic, departe de cel al şcolilor antice, luând bucatele din adevărul iluminator, la care au adăugat superstiţii şi ură şi maliţiozitate, au creat un nou concept despre Dumnezeu. Acest creator era diferit, în loc de a fi nesfârşitul, marea minte, totul-în-toate, absolutul, avea o identitate. A fost creat un Dumnezeu care avea o imagi­ne, acum şase mii de ani. Avea imaginea lor. Şi când creezi ceva cu imaginaţia ta în acordanţă cu conştiinţa ta, trebuie creat în funcţie de ceea ce poţi să vezi. Nu poţi crea ceva care să nu fie reflecţia ta proprie. Deci Dumnezeu a devenit un individ răutăcios şi furios.  A dvenit nesigur, pentru că a creat aceşti doi oameni cu scopul de a-1 divina. Şi le-a spus să nu mănânce din copacul vieţii, ceea ce înseamnă să nu întoarcă paginile cărţii conoaşterii. Gata, s-a terminat cu cunoaşterea.
 
 
    Şi aşa Dumnezeu a devenit nesigur, gelos, înspăimântător, violent. Şi pedeapsa lui Dumne­zeu începu să fie văzută în erupţia vulcanilor, iar acolo era focul iadului. Dacă nu urmai instrucţiunile, urma să fii trimis într-un lac de foc, aşa cum ei obişnuiau să facă cu oamenii iluminaţi. Iată de unde vine iadul, din erupţia naturală a "fermoarului", pământului, schimbarea pământului după cerinţele sale naturale a dvenit o atribuţie a Dumnezeului pe care ei îl creaseră după propria imagine, iar oamenii care nu erau de acord, erau puşi să ardă în lacuri de foc. Aşa a fost.
 
    Toţi oamenii iluminaţi făceau parte din şcolile unde veniseră să înveţe. Se zvonise că erau Spirite căzute - ei bine erau, dar veneau prin şapte nivele de frecvenţe ca să interacţioneze cu materia fizică, şi destinul lor era să se întoarcă prin materie înapoi la Sursa. O călătorie completă. Deci ei deveniră Spiritele căzute ale lui Lucifer, care fusese dat afară din rai.
 
    În lumina acestei religii păgâne, extinse împotriva marilor şcoli şi a oamenilor iluminaţi războiul se putea extinde şi căpăta valoare, devenea justificat. Multe şcoli fuseseră distruse, pentru că oamenii iluminaţi ai acestor şcoli, învăţaseră despre imaginea timpului în care trăiau. Ştiţi, ei nu aveau nimic atârnat de pereţi, ei aveau adevărul pur şi pură înţelegere şi ştiau, înţeleseseră destinul lor, înţeleseseră viaţa lor, că au existat înainte de aceste timpuri şi vor exista şi după aceea. Doar acestă imagine a lui Dumnezeu se va şterge. Ei nu au luptat niciodată împotriva păgânilor.
 
    Mulţi dintre ei au plecat dincolo de stele. Veţi vedea feţe să­pate în piatră, care privesc spre cer, ele sunt tribute aduse de cei rămaşi, celor care au plecat. Şi a fost ultima imagine, care nu a fot chiar distrusă, din timpul când conşiiinţa, natura realităţii, călătoria bărbatului şi a femeii, egalitatea lor în cosmologia vieţii, în înţelegerea forţei de viaţă şi a principiului vieţii. A fost ultima rămăşiţă a acelor oameni şi încă mai exista marile statui de piatra care privesc veşnicia către care fraţii lor au plecat. Şcolile au fost distruse, învăţăturile au fost distruse, după ce anumite părţi din adevărul lor a fost luat, modificat şi pus în cărţi cu superstiţii.
 
     Ignoranţa este ca întunericul. Lipseşte cunoaşterea care să lumineze. Iar când oamenii sunt ţinuţi în ignoranţă prin teamă pentru vieţile lor, familiile lor, teama de a fi ostracizat în comunităţile lor, ei sunt superstiţios înspăimaintaţi şi se conformează şi rămâm aşa, căci altfel vor arde veşnic în lacuri de foc, veşnic, etern, eternitatea iubitorului Dumnezeu care i-a creat.
 
    Să vă spun ceva. Când trăieşti în întuneric, divinezi o lumină nevăzută care ar putea să te salveze din acel întuneric. Dar singura salvare este trezirea Dumnezeului din tine. El spune."Lumina împărăţiei cerului este în tine. Priveşte înăuntrul tău şi vezi strălucirea şi gloria ei, acolo este salvarea ta ." Dar când eşti ţinut în întuneric, te rogi de ceva în afara ta aştepţi ca salvarea să-ţi vină din afară. Eşti ţinut în ignoranţă.
 
 
    Deci, oameni buni, războiul a devenit felul lor de viaţă. Eu am fost un războinic al timpu­lui meu, iar după mine, păgînismul şi ceea ce s-a numit religionismul şi-au luat vama pe via­ţa umană. În ultimele două mii de ani, creştinismul a înscris două sute cincizeci de milioane de vieţi omeneşti, care sunt înregistrate ca şi morţi în razboaie. Nu are nimic de a face cu femeile şi copiii. Două sute cinci zeci de milioame de oameni morţi în două mii de ani, sol­daţi creştini, care au aparat un idealism sângeros al imaginii lui Dumnezeu şi au servit la im­punerea învăţăturilor lor. Şi în acest timp, ei au distrus toate sectele şi toate grupurile de oa­meni care învăţau o învăţătura veche, înţelepciune antică şi evoluau spre iluminare. Au ars pe rug pe cei a căror minţi erau dincolo de timp, distanţă şi spaţiu, ca să distrugă cunoaşte­rea complet. Aceasta a fost credinţa. Salvarea înseamnă să fii salvat de la adevăr.
 
    În doua mii de ani, religia nu a făcut nimic ca să sădesacă iluminare în oameni, ci totul ca să colapseze conştiinţe. Nu a făcut nimic ca sa evolueze conştiinţa, care este factorul evolutiv al fiinţei umane. Nu a făcut nimic pentru înţelegerea conştiinţei şi iluminarea popoare­lor.
 
    Nu înţelege că o conştiinţă care crează probleme nu poate să le şi rezolve.Trebuie o ştiintă extinsă ca să rezolve problemele. Aceasta este evoluţia.
 
    Şi în aceste zile creştinii plătesc bani, bani şi bani. Ce înseamnă graţie, credinţă şi bani, um ? Aceste sunt cele trei lucruri pe care le aveţi pentru apărare, căci trebuie să aveţi răbdare, şi pentru armatele voastre care trebuie să înlăture păgânii şi să aducă credinţa şi ştiinţa în lumea întreagă.   Dacă numai jumătate din bani ar fi în mâna oamenilor iluminaţi n-ar mai fi război al celor care ştiu adevărul din mituri, al ignoranţei în care a trăit cu adevă­rat umanitatea în ultimele două mii de ani. Ce credeţi voi că înseamnă anii întunecaţi, sau epoca întunecată ? Stupiditate, oameni stagnanţi, că civilizaţia de astăzi nu este nimic altceva decât bej şi poatră cruce.
 
    Salvarea, dragii mei nu este prin ignoranţă, Este cunoaşterea, şi asta dacă este disponibilă turor în acest plan al cauzalităţii, al forţei vitale, al cosmologiei, al oamenilor care crează propria realitate - dacă aţi şti că vă puteţi vindeca trupul cu aceeaşi minte care 1-a îmbolnăvit - atunci aţi avea o civilizaţie iluminată. Atunci aţi putea să conectaţi din nou pe cei de dincolo de soare. De ce ar veni ei într-o societate care se teme de ei ? Tot ce nu se potriveste cu cuvântul lui Dumnezeu creat de preoţi ca să ţină popoarele în ignoranţa, este de la diavol. Cum să deschizi minţile oamenilor când ei sunt atâ de ignoranţi şi de devotaţi întunericului cel mei negru care îi ţine să fie aşa ? Este o pavăză. Este cuvântul lui Dumnezeu, este de fapt cea mai sângeroasă, mai violentă retribuţie a umanităţii care a fost vreodată.
 
 
    Crist este în voi. Este în nevăzut. Este un adevăr mare acela că împărăţia cerului este în voi. Este un adevăr mare să spui "Tatăl meu şi cu mine suntem una ". Acesta este adevărul care a supravieţuit tuturor violenţelor. Isus nu a spus :"Divinaţi-mă ." El a spus :" Urmaţi-mă " ce credeţi că a însemnat asta ? A însemnat: să învăţaţi ceea ce ştiu eu. Lăsaţi idealul meu să fie şi al vostru. Dar când divinezi, nu trebuie să faci toate chestiile astea. Trebuie numai să te rogi de trei ori pe zi şi restul zilei îl poţi petrece fiind decadent acuzând, imprăştiind vorba, pentru că totul în afară de asta este diavolesc. Ignoranţă !
 
Dacă Dumnezeu este etern şi prezentul, trecutul şi viitorul există în palma sa, atunci el a avut totul planificat, deci el a creat diavolul, el a ştiut că Eva şi cum-îl-cheamă, se vor duce în gradină şi vor mânca mărul acela. Înţelegeţi ? Şi atunci nu vă întrebaţi de ce au fost ei aşa de şocaţi, că ei au mânact mărul şi nimeni nu ştie să-mi spună cu cine s-au căsătorit Cain şi Abel. Este minunat, voi ştiţi. Asta nu e rău. Este minunat şi de râs.
 
    Vedeţi, este un pic subtil că entitatea spune :"De ce s-a întâmplat asta ?" dar voi ştiţi că este dorinţa de iluminare, este cunoaşterea care se cere dezvăluită. Şi entitatea stă şocată, şi spune :" Nu cerceta niciodată doar acceptă. Nu pune întrebări. Ai credinţa unui copii." Un copil. Un copii poate scrie o carte cu întrebări. Doar un adult care este laş ar putea să nu întrebe niciodată.
 
    Ignoranţa a devenit conştiinţă socială acum două mii de ani. Şi au fost bătălii mari şi războaie că să fie păstrată în acest fel. Ştiţi că toate războaiele în care aţi luptat au fost războaie sfinte, religioase?   Întotdeauna am vrut să ştiu, fiecare din părţi, la Dumnezeu s-a rugat ? nu există doar unul ? Şi chiar şi în ziua de astăzi, aceste războaie continuă.
 
    Acum despre devoţiune. Când eşti în întuneric şi nu este nimeni să aprindă lumina, pentru că ţi
s-a spus că lumina este undeva afară şi nu în tine, rămâi devotat celui care oricine ar fi el, are mâna pe întrerupător. Corect ? Şi este foarte înfricoşător. Şi nu vrei să te mişti de acolo, pentru că nu ştii ce este dincolo de locul unde eşti. Iar ei spun ca Dumnezeu aşa te vrea, şi dacă încerci să te duci să cauţi tu însuţi întrerupătorul, vei fi dat afară, excomunicat şi vei arde pe veci, adică în momentul în care vei începe să pui întrebări şi să-ţi dai seama şi să înţelegi cine eşti, ai depăşit ignoranţa şi începe să fie lumină. Da.
 
    Şi acum despre această prăpastie, m-aţi auzit vorbind despre ea în legătură cu evoluţia umanităţii, nu ? Aceasta prăpastie s-a făcut cu adevărat tot mai adâncă în timp. Şi totul a început, ca şi altele, după ce am plecat. Umanitatea a încetat să mai crească, cu excepţia celor din şcolile secrete. De ce s-au numit secret ? După un timp ele au devenit chiar foarte secrete, sub pământ, pentru că erau ameninţate, căci cei care doreau să controleze popoarele nu puteau îngădui ca asemeni cunoştinţe să vină la suprafaţă.
 
 
   Oamenii care aveau prea mul­tă cunoaştere erau foarte periculoşi. Adică cei care erau iluminaţi nu puteau fi controlaţi şi înrobiţi. Iar ei erau oameni care aveau nevoie să înrobească popoare, să le stăpînească pentru că ei erau atât de nesiguri, încât ei trebuiau să fie învăţătorii. Ei vroiau să înveţe popoarele să le facă să-i urmeze, pentru că nu aveau destul înâuntrul lor, încât să fie proprii lor stăpîni şi să stăpânească gloria care era înăuntrul lor.
 
    Deci după un timp, şcolile s-au ascuns sub pământ şi au devenit şcoli secrete, au fost de­numite oculte, ceea ce înseamnă cunoaştere ascunsă. Nu înseamnă lucrarea diavolului. Nu înseamnă ucigaşi sau revoluţionari care zboară noaptea, înseamnă cunoştinţe ascunse. Ocult este un cuvînt antic. Deci şcolile secrete au devenit şcoli oculte, însemnând cunoştinţe ascunse, pentru că trebuiau să-si apere vieţile. Nu mai aveau libertatea de a avea relaţii cu toată lumea, pentru ca cunoaşterea lor revărsa la cei din jur şi era atât de mare şi de puterni­că încât ar fi putut înteracţiona cu ceva de dincolo de soare sau cu sateliţii care înconjoară Pământul să interacţioneze cu minţile oamenilor.
 
    Atât de mare era, nu existau blocaje în con­ştiinţă spre întreaga eternitate. Dar când au început gelozia, ura, invidia, nevoia şi lipsurile, conştiinţa a încetat să mai crească şi s-a creat dualitatea, care a început sa închidă uşile că­tre acele conecţii. Şi aceste şcoli s-au ascuns sub pământ.
 
     Ele nu divinau diavolul. Ele divinau forţa de viaţa care era în ei şi moştenită în ei. Ei au fost creatorii de sfinţi. Şcolile existau pentru a extinde şi evolua conştiinţa fiinţelor umane, ca aceştia să poată deveni superiori vieţii lor, să aibă conecţie cu totalitatea vieţii. Şi puteau face asta. Iniţiaţii acestor şcoli, au devenit profeţi ai timpurilor lor, căci vroiau să facă adevărul auzit, ei au devenit cei care au vrut să înveţe adevărul.
 
     Dar după un timp, au fost distruse toate şcolile. Secte ale acelor şcoli au ajutat la crearea a ceea ce va fi mai târziu învăţaturile lui Buddha Amin, care a fost un iniţiat al şcolilor antice al cărui destin a fost să se nască un prinţ în bogăţie şi să stăpânească acesta imagine prin a înţelege ce este dincolo de zid. Şi el urma să înveţe milioane de entităţi acest adevăr, acelaşi care a fost suprem în înţelepciunea antică, doar că era colorat şi preparat în parabole, pregă­tit pentru înţelegerea acelor timpuri.
 
     Acele entităţi care stau pe vârful muntelui care ajunge până în inima cerului, care îndură frigul cumplit şi lipsa de hrană şi felul simplu de a trăi, stau acolo şi nu fac altceva decât să-si extindă conştiinţa atât de mult încât pot pleca, se pot ridica spre cer şi plecă, devenind transparenţi cu fiecare mişcare. Şi de ce stau acolo sus ? Ca să se protejeze, să poată continua să crească şi să evolueze nemolestati, nepoluaţi de îngroşarea intestinelor în oraşe şi în văile  care  sunt pline de ignoranţă şi barbarism.
 
     Distrugerea şcolilor antice a lăsat umanitatea la pagina a treia a cărţii. Iar acele pagini sunt egale cu sigiliile din corp (ar fi chakrele, deşi Ramtha spune că, oricum sunt cores­punzătoare cu chakrele, cum le ştim noi, încă nu am găsit o explicaţie a ceea ce ar spune el că sunt chakrele.) Ele se numesc cele şapte sigilii, şapte biserici sau şapte uşi, înseamnă stagii de iluminare, adevăr, conştiinţă şi evoluţie. Acel stagiu încă mai guvernează şi astăzi şi este tot ignorant, iar cel ce controlează ignoranţa este puterea. Întreaga umanitate este devotată ignoranţei şi dorinţei ei de a menţine slăbiciunea. Vedeţi, ei încă nu au înţeles că de ceea ce te temi mai mult, divinizezi, şi ceea ce vezi la alţii de fapt este în tine. O minte ca­re a putut crea ceva atât de insidios pentru a vă tortura, cineva care continuă acea credinţă păgână , este cineva care are toate acestea în el însuşi.
 
    Oamenii iluminaţi ştiu că ceea ce se numeşte forţă vitală, cauza creatoare, nu cunoaşte răul, căci răul este o creaţie deliberată a celor care insistă că ar fi real şi este cu adevărat real numai în sufletul lor, în realitatea lor, iar diavolul trăieşte doar în inimile lor, acolo unde este iadul şi ura. În sufletul iluminat există doar adevăr.
 
   Aţi fost lăsaţi să ştiţi numai anumite lucruri şi tot felul de tradiţii au fost construite ca să ascundă adevărul.  Deci de fiecare dată, aţi dorit să creşteţi şi v-aţi creat un destin care să permită asta, dar
v-aţi trezit făcând acelaşi lucru, repectând aceleaşi greşeli, fugind de acelaşi întuneric în căutarea adevărului şi aţi fost persecutaţi pentru asta.
 
 
 
Devoţiunea. Să vorbim despre ea. Sunt multe entităţi care joaca jocuri. Iar imaginile se potrivesc realităţii. Sunt entităţi care trebuie să fie învăţători, politicieni, regi, preşedinţi. Nu contează care este statutul lor în viaţă, ei au toţi acelaşi fel de energie în ei, aceeaşi conştiinţă, nu le pasă că spun una pe de o parte şi pe de alta spun cu totul altceva. Iar conştiinţa lor este nevoia de a controla pe alţii. Intre ei sunt unii care au evolu­at numai pînă la al treilea sigiliu, care este nevoia de a controla oamenii, să-i facă să-i urmeze, pentru că ei au o mare lipsă în sufletele lor. O mare pustietate, atât de mare, încât cu­tia lor cu nisip (realitatea) trebuie să aibă foarte mulţi oameni în jur, ca să obţină energia care le lipseşte. De ce au ei aceasta lipsă ? Pentru că le lipseşte cunoaşterea şi folosesc puterea, o formă de energie primară şi violentă, pentru a atrage oamenii şi a-i stăpâni. Şi asta îi ţine în ignoranţă.
 
     De ce ii ţine în ignoranţă ? Cei care stăpânesc oameni sunt în ignoranţă pentru că nu ştiu ce este în pasul următor de conştiinţă. Ei ştiu numai ce este culoarea bej ce este la modă, cu cine trebuie să fie şi pe cine trebuie să nege. Asta este tot ce cunosc ei. Ei păs­trează oamenii în ignoranţă, pentru că o parte a gurii lor spune că ei sunt învăţătorii spirituali, că au înţelegere. Dar ei sunt decadenţi şi corupţi, pentru că nu iubesc. Nici măcar nu ştiu să spună ce înseamnă că Dumnezeul din tine vorbeşte.
 
    Deci în lipsa lor de adevăr ei vă dau jucării şi ornamente să vă jucaţi cu ele încearcând să vă cucerească să vă facă să vă simţiţi bine. Adevărul cel mare zace ascuns. Ei fac legi pen­tru voi. Voi nu puteţi face legile, ei trebuie să le facă pentru voi. Voi sunteţi oameni fără minte care trbuie să şiiţi locul vostru în viaţă. Voi sunteţi caii de povară ai lumii şi doar câţiva sunt stăpânitorii ei. Voi vă frângeţi spinarea ca să platiţi taxe, pentru ca ei să creeze războaie cu scopul de a face creştinii să lupte cu păgânii.
 
   Voi veţi continua să munciţi şi să plătiţi ceea ce se cheamă guvernul, ca să violeze şi să molesteze alt guvern, alt popor. Atât de puternici sunt liderii voştri politici încât ei fac legile pentru voi şi vă ţin sub pute­rea adevărului lor. Priviţi cât de puternici sunt aceşti oameni. Voi plătiţi taxe fiindcă nu aveţi de ales. Cine le-a dat lor acest drept ? Voi urmaţi aceşti învăţători spirituali pentru că ei spun ca acesta este felul în care creaţi realitate. Şi totuşi când vă duceţi acasă sunteţi la fel de faliţi cum ati fost întotdeauna. Nimic nu a evoluat şi asta înseamnă să fii devotat ignorantei.
 
    Adevărul este că atunci când ştii cine eşti, te poţi cunoaşte pe tine însuţi. Atunci nu va mai fi ignoranţă în realitatea ta.Va fi adevăr şi conştiinţa extinsă. Şi acea conştiinţă va crea o realitate care va cânta în libertate şi asta este în aliniere cu natura. Natura este sălbate­că şi liberă. Este consistentă cu sine. Există în acest univers. Ce i-a permis să existe ? Armonia a ceea ce se cheamă masa fizică. Este o inteligenţă care tot ce ştie este cum să tră­iască. Este obiectivă şi fără morală. Îi pasă numai despre ea însăşi şi viaţa ei în veşnicie. Şi este cu mult înaintea voastră în evoluţie.
 
    Devoţiunea pentru ignoranţă este refuzul de schimbare. Ascultaţi, oameni şi ascultaţi cu atenţie. Schimbarea este ceea ce vă face să aprindeţi lumina, pentru că trebuie să vă schimbaţi conştiinţa şi să căpătaţi curajul de a o aprinde singuri şi să nu mai aşteptaţi să vină altcineva să vă ilumineze. Acesta este schimbarea. Aceasta înseamnă să te muţi dintr-o conştiinţă concentrată, să fii îndrăzneţ şi extins şi, bingo, lumina se aprinde.
 
 
 
    Despre acesta a fost profeţia - a doua venire a lui Crist, nu este un Crist singular, ci Crist, ca şi destin manifestat la plural, nu este creştinismul. Sunt suflete evoluate care trăiesc la pagina şapte în Cartea Vieţii. Despre asta este profeţia.
 
Ramtha
 
Puteti citi prima parte AICI.
Puteti citi a doua parte AICI.
                          

INITIERE Cristale Eterice - Ethereal Crystals - Nivel 4-6