Întâlnire în Pleiade: O privire din interior asupra OZN-urilor


Întâlnire în Pleiade:
O privire din interior asupra OZN-urilor


Autori: Preston B. Nichols şi Peter Moon
FRAGMENT

"[...]
La bordul unui OZN

În perioada anilor 70 am lucrat la o companie din Long Island care avea contracte cu Ministerul Apărării. În anul 1974 sau 1975, şeful mi-a spus că am fost selectat pentru a face parte dintr-o echipă care urma să cerceteze o anumită tehnologie străină localizată la o bază militară aflată într-un loc nespecificat. Mi-am imaginat că urma să cercetăm o tehnologie rusească sau chineză şi am precizat că eram încântat să merg. Mi-a răspuns sobru că nu era o chestiune de voluntariat şi că eram obligat să merg.

[...]


Ne-am trezit într-un fel de hangar subteran, complet gol. Nimic nu indica unde ne-am fi putut afla. Nu existau decât uşi care se deschideau şi se închideau. Una dintre ele dădea într-un coridor. Am trecut prin acesta şi am ajuns într-o cameră în care ni sa făcut un instructaj de securitate.

[...]


După ce ni s-a atras atenţia asupra mai multor factori legaţi de securitate, am fost conduşi într-un alt hangar, în care am văzut un OZN în formă de disc.

Am privit către unul din militarii care ne însoţeau şi am spus:

- Hei, dar acesta este un OZN.
- Şş, mi-a răspuns acesta. Nu avem voie să rostim asemenea nume. Tot ce ştim este că avem de-a face cu un aparat străin.

A adăugat că ne aflăm la Departamentul pentru Tehnologia Aparatelor de Zbor Străine. Era un limbaj foarte criptic. Militarul ne-a condus apoi într-un tur al OZN-ului.

Din afară, aparatul era argintiu şi semăna cu orice farfurie zburătoare în formă de disc. Părea să aibă un diametru de aproximativ 17 metri şi o înălţime de 7 metri. În partea de sus avea o formă de dom, cu o lăţime de circa cinci metri. Nava se sprijinea pe trei picioare care ieşeau de undeva de sub ea. O rampă făcea legătura între sol şi uşa aparatului.

Am descoperit cel mai surprinzător aspect legat de această farfurie zburătoare abia după ce am urcat la bord. În interior era absolut uriaşă. Deşi diametrul exterior nu depăşea 17 metri, odată intraţi în interior am mers timp de circa zece minute în aceeaşi direcţie, pe o distanţă de sute de metri, poate chiar de ordinul kilometrilor. La vremea respectivă mi s-a părut neverosimil. Din ceea ce ştiu astăzi, mi se pare evident că odată urcaţi pe navă, am intrat într-o realitate artificială. Aceasta este cheia construcţiei unui OZN şi a capacităţii de a călători dintr-un loc în altul cu ajutorul acestuia. Vom dezvolta mai târziu acest subiect.


Deşi spuneam mai devreme că am pătruns într-o realitate artificial construită,
aceasta părea la fel de reală ca şi mediul exterior sau ca şi camera în care vă aflaţi
dumneavoastră acum. Următorul aspect interesant pe care l-am observat era legat de lipsa oricărui panou de control. Practic, nu existau butoane, manşe sau indicatoare. Pe măsură ce treceam dintr-un compartiment în altul, luminile se aprindeau automat, cu puţin timp înainte să intrăm în ele. După ce ieşeam, luminile se stingeau. Iluminatul părea perfect controlat. În
timp ce continuam să inspectăm nava, unul din militari ne-a informat că iniţial în interiorul
acesteia exista o atmosferă ciudată, dar că aceasta a fost refăcută, astfel încât să devină
compatibilă cu fiinţele umane.

În cele din urmă, am ajuns într-un compartiment care părea să fie camera de control. Cele mai importante piese erau trei fotolii plasate chiar în faţă. Când spun fotolii, mă refer exact la aşa ceva: erau nişte scaune înclinate şi confortabile, special concepute pentru relaxare. În spate se aflau alte scaune obişnuite, de dimensiuni mai mici. Ni s-a spus că fotoliile erau înzestrate cu tot felul de dispozitive electronice care se ataşau în zona capului. Era evident că scopul lor era să preia gândurile celor instalaţi în fotolii. Cei care au citit Proiectul Montauk: experimente cu timpul, îşi pot da cu uşurinţă seama că această tehnologie este exact cea folosită la construcţia Scaunului din Montauk.

Pe pereţii din faţa fotoliilor se aflau patru ecrane. Şi acestea păreau să fie conectate la procesele mentale ale operatorilor. Stând în fotoliu, aceştia puteau cere afişarea unor hărţi stelare, a unor fotografii luate din exteriorul navei, etc. Un simplu gând era suficient pentru a vedea pe ecran ce se întâmpla în afara navei, în orice direcţie.


În spatele ecranelor se afla o altă încăpere, de mici dimensiuni, în care se aflau o grămadă de cristale de stâncă. Între acestea erau plasate tot felul de bobine, legate între ele prin cabluri. Pereţii încăperii nu conţineau altceva decât ecrane. Nu existau ferestre nici în această cameră, nici în vreun alt compartiment al navei.

Am fost conduşi apoi pe un nivel superior, situat deasupra camerei de control. Aici se aflau camerele obişnuite ale echipajului. În afara condiţiilor de confort de care are nevoie orice om obişnuit, se mai aflau aici laboratoare şi un fel de infirmerie. În laboratoare existau mese uriaşe, folosite poate pentru experimente pe oameni.

Sub camera de control, în partea de jos a farfuriei zburătoare, se afla o încăpere uriaşă plină cu pietre de forme diferite conectate între ele prin fire. Nici eu, nici colegii mei, nu ne-am putut da seama la ce folosesc, exceptând firele. În marea lor majoritate păreau să fie minereu de aur, argint şi platină. Ni s-a spus că elementul care lipsea cu desăvârşire era cuprul.


Pleiadeeni

Din această „cameră a pietrelor” foarte mare se intra în alte patru camere mai mici, care făceau legătura cu patru proeminenţe emisferice situate chiar sub centrul navei. Fiecare din aceste proeminenţe era înzestrată cu nişte fire asemănătoare unor antene. Secţiunea inferioară a farfuriei zburătoare era izolată de restul navei şi era înconjurată de o bobină uriaşă. De fapt, era vorba de o sârmă foarte groasă bobinată, similară cu cele folosite pentru televizoare. Uriaşa bobină era conectată la setul de cristale din camera centrală, care părea să fie principala sursă de energie a navei. În esenţă, aşa era construită farfuria zburătoare.
Dată fiind tehnologia folosită, mi s-a părut evident că manevrarea navei folosea principiile electromagnetice. Cele patru proeminenţe conţineau antene care generau un câmp electric. Câmpul magnetic era produs de bobina de care am vorbit mai sus. Voi oferi alte detalii ceva mai departe în carte.

Când ni s-a permis să cercetăm nava, am activat bobinele din ea şi am aşezat voltmetre pe firele electrice pentru a măsura voltajele produse. Am remarcat cu această ocazie că era folosit un curent electric alternativ, cu diferite forme-undă şi diferite frecvenţe.

Militarii au ridicat nava la circa 3-5 metri de podeaua hangarului, pentru a putea face noi experimente şi teste. Farfuria zburătoare era înzestrată cu tot felul de antene şi echipamente electronice sofisticate, unele dintre ele nemaivăzute de noi până atunci. Personal, nu am văzut aşa ceva nici până astăzi, cu excepţia acelei unice ocazii. Existau analizoare de semnătură electronică, analizoare de spectru şi computere foarte avansate.

Bazându-mă pe propriile mele observaţii şi pe teoriile pe care le-a avansat mai târziu grupul nostru, pot afirma că nava conţinea un sistem tehnic de producere a realităţii. Ce înţeleg prin aceasta? Exact ceea ce afirm: un sistem de producere a realităţii! Dacă definim realitatea ca un sistem de percepţie şi interacţiune care se supune anumitor reguli precise, un sistem tehnic de producere a realităţii va fi un sistem capabil să schimbe realitatea iniţială, creând o realitate diferită, ce poate interacţiona cu prima.

Personal, dacă mi-aş propune să construiesc o navă spaţială, nu m-aş baza pe o maşinărie capabilă să producă o realitate artificială în interiorul unei capsule foarte mici. Dacă maşinăria ar claca, întregul spaţiu din interior s-ar contracta şi poate chiar ar dispărea cu totul. Ar fi un coşmar. Dacă mi-ar sta în puteri, aş crea mai degrabă un sistem pasiv, fără electricitate. Nava pe care am văzut-o atunci avea în interior o realitate alternativă. Felul în care poate fi produsă aceasta este o altă discuţie şi îl vom explica mai târziu în această carte.



După ce m-am consultat cu colegii din echipa mea, am tras concluzia că nava era înzestrată cu un singur sistem care prelua comenzile ocupanţilor celor trei fotolii. Cluster-ul de cristale din spatele camerei de control nu era altceva decât un computer. Cluster-ul mai mare de cristale de pe puntea inferioară a navei, la care se adăugau antenele, totul fiind înconjurat de marea bobină, era un generator al unei alte realităţi spaţio-temporale. Era un sistem separat de primul, care funcţiona de sine stătător.


După ce am revenit la slujba mea din Long Island, nici unul din colegii mei nu a mai făcut vreo menţine referitoare la farfuria zburătoare. Am semnat cu toţii un angajament de confidenţialitate, potrivit căruia nu aveam voie să vorbim de acest subiect. Când le-am pus totuşi anumite întrebări, am constatat că aceştia nu îşi mai aminteau nimic. Eu însumi aveam anumite probleme cu memoria. Am trăit o întreagă viaţă paralelă, pe care nu am reuşit să mi-o amintesc pe deplin decât mulţi ani mai târziu."






KALI, Marea Putere Cosmică a Timpului


KALI, Marea Putere Cosmică a Timpului



O sinteză realizată de Verona Buţu şi Dan Bozaru

“KALI este Marea Putere Cosmică a Energiei Timpului şi pentru cel care o adoră ea este cea care conferă Eliberarea Spirituală. KALI îi protejează întotdeauna şi îi inspiră pe aceia care o cunosc şi o iubesc. Pentru cei neînfricaţi KALI este cea Teribilă, Distrugătoarea Timpului. Ca întunecata Shakti a lui Shiva, KALI reprezintă spaţiul, aerul, focul, apa şi pământul. KALI duce la îndeplinire toate dorinţele fizice ale lui Shiva. Ea este posesoarea celor Şaizeci şi patru de Arte şi tot Ea este cea care produce Bucuria şi Fericirea nesfârşită a Stăpânului întregii Creaţii. KALI este Shakti (Forţa Cosmică Feminină) sub aspectul Ei Pur Transcendent. KALI este Noaptea Întunericului din care izvorăşte energia tainică a Timpului”.

(KALIKA PURANA)


KALI este Forţa cosmică a timpului

Marea Putere Cosmică KALI, una dintre cele mai emoţionante personificări ale energiei feminine primare în drama cosmică, a câştigat o extraordinară popularitate şi este adeseori obiectul unei devoţiuni pline de fervoare în adorarea tantrică. Ea este, deloc întâmplător, simbolul puterii întruchipând unitatea transcendentului.

Această Mare Putere Cosmică a ajuns să fie adorată în multele ei forme în foarte multe părţi ale lumii. Astfel, în Nepal, ea este cunoscută sub numele de Guhyakali; grecii foloseau numele de Kalli, existând pe vremuri un oraş cu numele de Kallipolis (actualul Gallipoli); în Finlanda, numele de Kalma (Kali Ma) îi este atribuit tot Zeiţei Kali; chiar şi ţiganii care au venit din India o adoră sub numele de Sara Kali; în Irlanda preistorică, preotesele se numeau Kelles, deoarece erau adoratoarele zeiţei Kele. Şi exemplele pot continua.

Adorarea lui Kali este caracterizată de o constantă abandonare de sine în faţa Mamei. Prin exprimarea iubirii şi a credinţei, adoratorul obţine o mai profundă conştiinţă spirituală şi o apropiere de propriul adevăr lăuntric.


Vă prezentăm succint conţinutul acestui amplu material despre Marea Putere Cosmică KALI:


1. Actul creaţiei universale. Universul întreg este scena lui Kali

În cosmologia tantrică, întregul univers (macrocosmosul) este considerat ca provenind şi fiind permanent susţinut de forţele duale SHIVA - SHAKTI, principiul masculin şi cel feminin; cu toate acestea, Zeiţa Supremă spune în Devibhagavata: "În momentul disoluţiei finale (pralaya), eu nu mai sunt nici bărbat, nici femeie, nici neutră". Ea devine lipsită de formă şi atribute în acest ultim aspect al realităţii. 


Actul creaţiei universale. Universul întreg este scena lui Kali

În iconografia hindusă, Kali este considerată prima şi cea mai importantă dintre zeităţile panteonului tantric, însă diferitele ei forme şi aspecte sunt adorate de asemenea cu fervoare şi în celelalte curente spirituale ale Indiei. Faimosul text Mahanirvana Tantra o descrie pe Kali ca fiind cea care dă naştere tuturor lucrurilor şi fiinţelor în Manifestare, de la cele mai neînsemnate la cele mai mari. Astfel, întregul Macrocosmos devine teatrul de desfăşurare a acţiunilor ei teribile, benefice şi armonios integrate, care sunt caracterizate de o totală cunoaştere cauzală şi de un profund discernământ divin. Influenţa tainică a Marii Puteri Cosmice Kali în Creaţie este atât de complexă şi de ocultată, încât practic nici o fiinţă umană nu îi poate percepe scopurile şi semnificaţiile ei reale, cu excepţia acelor suflete care au ajuns deja la un înalt grad de desăvârşire spirituală. În conformitate cu tradiţia spirituală tantrică, întreaga Manifestare izvorăşte din Conştiinţa Infinită a uniunii beatifice nesfârşite dintre Shiva şi Shakti. Funcţia de creaţie este îndeplinită de acea energie divină (Shakti) care poartă numele de Brahman, iar menţinerea sau continuitatea acestei creaţii este realizată de Shakti Vaishnavi. Atât aspectul creator, cât şi cel de menţinere implică însă în fiecare moment o “moarte” sau “distrugere” moleculară a oricărei forme din Manifestare, iar această funcţie este îndeplinită de Rudrani Shakti. În particular, Brahmani, Vaishnavi şi Rudrani Shakti nu sunt altceva decât consoartele sau aspectele feminine ale marilor zei care formează trinitatea hindusă a Creaţiei: Brahma, Vishnu şi Rudra (sau Shiva).

Existenţa simultană a acestor trei procese în Manifestare explică în mod evident afirmaţia textelor tantrice care proclamă faptul că actul Creaţiei nu a avut loc o singură dată într-un moment de timp trecut şi nici disoluţia sau distrugerea ei (a Creaţiei) nu se va petrece o singură dată cândva, în viitor, ci că în fiecare moment temporal aceste aspecte se manifestă ca nişte străfulgerări ce sunt atât de rapide încât creează impresia de continuitate şi de realitate. Deşi mintea şi corpul fiinţei umane sunt asaltate în permanenţă de nenumărate experienţe senzoriale, starea de extaz divin (samadhi) care survine graţie unei intense şi perseverente practici spirituale implică “dizolvarea” funcţiilor mentale şi a conştiinţei corporale în conştiinţa supremă a lui Paramashiva (Dumnezeu Tatăl), care transcende orice dualitate.

Marea Putere Cosmică Kali este considerată a fi însăşi natura şi conştiinţa Supremului Divin (Brahman), acesta reprezentând aspectul ei transcendent. Pe de altă parte, ea constituie simultan şi gloria manifestării efulgente a nenumărate lumi şi entităţi în Creaţie. Prin urmare, Kali este adorată sub cele două aspecte fundamentale ale sale: ca Mare Zeiţă ce acordă graţia tuturor deliciilor şi bucuriilor acestei lumi, dar şi ca preasfânta energie divină supremă (Shakti), care conferă eliberarea spirituală (Kaivalya).

În panteonul zeităţilor tantrice, Kali este menţionată ca fiind prima dintre cele 10 Mari Puteri Cosmice, deoarece, într-un anumit fel, ea este cea care “porneşte Roata Timpului Universal”, constituind astfel impulsul primar în existenţa şi devenirea fenomenală. Pe de altă parte, la sfârşitul unui ciclu al manifestării, timpul (sau Kala, în limba sanscrită) a “devorat” toate lumile celor trei planuri (universuri sau sfere de conştiinţă) ale Creaţiei, care sunt universul fizic, universul astral (sau subtil) şi universul cauzal. Marea Putere Cosmică Kali “devorează” în final chiar şi aspectul temporalităţii (adică energia subtilă a timpului, Kala), acesta fiind motivul pentru care ea este considerată cauza primară a creaţiei şi distrugerii manifestării.

Dintr-o altă perspectivă, Kali este şi creatoarea lumilor, acestea născându-se din cenuşa focului purificator al Conştiinţei Divine a acestei Mari Puteri Cosmice, care a calcinat astfel toate impurităţile, reziduurile şi imperfecţiunile formelor de manifestare. Aşadar, acţiunea lui Kali are un caracter profund evolutiv, impulsionând uneori dramatic sau într-un mod teribil existenţa fiinţelor umane către desăvârşirea lor spirituală. Întotdeauna însă Kali săvârşeşte aceasta cu un perfect discernământ divin, iar cei care reuşesc să depăşească cu succes etapele şi testele cu care se confruntă sunt nişte adevăraţi eroi spirituali, bucurându-se de graţia inefabilă a Marii Zeiţe Kali.

Totuşi, până când Voinţa Atotputernică a lui Dumnezeu nu manifestă impulsul creator, Shakti (sau Energia Divină Infinită) se află în potenţialitate şi inseparabil unită cu Shiva în aspectul său pur transcendent. Textele spiritualităţii tantrice desemnează această stare a uniunii perfecte, dincolo de orice manifestare a dualităţii, prin termenul Sat-Cit-Ananda (Pură Existenţă – Pură Conştiinţă – Beatitudine nesfârşită).


2. Ipostaze ale Marii Puteri Cosmice KALI

Ramakrishna o descrie astfel pe Kali, în viziunea sa: "Lumea în totalitate este jucăria Mamei Divine, care sub variate aspecte se joacă cu ea. Uneori Ea este Mahakali, necondiţionată, fără formă, altă dată Ea este nemuritoarea Nitya-Kali, distinctă de opera sa. Sub un alt aspect, Ea este Smasana-Kali, fiinţa care domneşte asupra morţii, asupra distrugerii a tot. Ea este pe de altă parte Rakshya-Kali, stând în picioare în faţa noastră, gata oricând să-şi protejeze şi să-şi binecuvânteze copiii care o iubesc (adoratorii). Ea apare de asemenea ca Shyama, Mama fermecătoare de culoare albastru intens, însoţită de Dumnezeul Eternităţii şi al Infinitului."  


Ipostaze ale Marii Puteri Cosmice KALI

Shakti supremă (în aspectul ei de Kali) îşi asumă responsabilitatea creării numelor, precum şi a evoluţiei acestora în manifestare. Suveranitatea ei este adeseori menţionată în textele tantrice prin denumirea Adimahavidya, ceea ce semnifică prima dintre Marile Puteri Cosmice, dar aceasta nu trebuie să inducă ideea unei ierarhizări, ci mai curând pe cea a unei ordini a devenirii macrocosmice. Astfel, una dintre numeroasele reprezentări ale Marii Zeiţe Kali o constituie şi cea în care ea este reprezentată pe un tron de aur susţinut de cinci corpuri (precum cel al lui Shiva), tron care este în mijlocul unui crâng cu copaci din nestemate. La picioarele ei se întinde plaja cu nisip de aur, spălate mereu de valurile liniştite ale Oceanului de Nectar al Nemuririi.

Kali mai este numită şi Adyashakti, în calitatea ei de energie şi putere teribilă care impulsionează fiinţele spre acţiune şi lumea (Creaţia) spre manifestare. Din această cauză ea este deseori numită şi Mahamaya (Marea Putere a Iluziei Universale). Faptul că ea este reprezentată goală, fără nici un veşmânt care să o acopere, semnifică transcenderea de către Kali a oricărui tip de limitare, ea identificându-se mereu cu Puterea nesfârşită a Conştiinţei Divine. Acţiunea lui Kali în Manifestare implică acţiunea distrugătoare şi în acelaşi timp purificatoare a timpului (Kala). Acest aspect este sugerat de capul tăiat al unei fiinţe umane, pe care Marea Zeiţă îl ţine în una din mâinile sale, semnificaţia fiind aceea că întreaga Creaţie, în final, este dizolvată sau retrasă în sânul Conştiinţei Primordiale al lui Dumnezeu, datorită acţiunii inexorabile a energiei subtile a timpului pe care o manifestă Kali, ea însăşi aflându-se dincolo de timp. Acesta este motivul pentru care Zeiţei îi este atribuit şi numele de Mahakali. Totuşi, pe măsură ce yoghinul se orientează din ce în ce mai ferm spre ţelul eliberării spirituale, care transcende orice dualitate şi iluzie, Kali îi va oferi graţia ei copleşitoare (bhukti – experienţa plină de fericire şi împlinire în această lume şi mukti – extazul divin al Realităţii Divine Transcendente).

Una dintre cele mai importante ipostaze în care este adorată Marea Putere Cosmică Kali este aceea a zeiţei Durga, învingătoarea demonului Mahishashura. Acest demon reprezintă în tradiţia spiritualităţii hinduse încarnarea tuturor forţelor Întunericului. În filosofia Vedanta există concepţia Încarnărilor Divine (avatara) care vin pe Pământ pentru a realiza o profundă transformare spirituală a omenirii; în această direcţie, Rama, Krishna etc. au fost consideraţi avatari ai Stăpânului Universului (Ishvara, adorat în aspectul său masculin ca fiind Vishnu). Însă pentru cei care Îl adoră pe Dumnezeu în aspectul său de Mamă Divină ocrotitoare şi omnipotentă, Marea Zeiţă Durga reprezintă singura încarnare pentru a distruge răul care proliferează în lume sub diferitele sale aspecte demoniace şi satanice. Astfel, în tradiţia mitologiei hinduse se spune că invincibila zeiţă, atotputernică în cele trei lumi (fizică, subtilă şi cauzală), a ieşit victorioasă în lupta cu demonii şi cu regele lor, marele demon Mahishashura, salvând astfel zeii din captivitate şi restaurând ordinea în Manifestare. Semnificaţia profund spirituală a acestui mit este aceea că în fiecare fiinţă umană există energii şi forţe benefice şi malefice, care se obiectivează în tendinţele de acest fel. În mod simbolic, forţele malefice sunt demonii, iar cele benefice sunt zeii, existând astfel o aprigă luptă interioară pentru supremaţie. Zeiţa Durga, personificare a Marii Puteri Cosmice Kali, acordă graţia şi ajutorul ei divin celor care o invocă şi o adoră cu putere pentru ca forţele lor spirituale să se dezvolte şi să suprime toate celelalte influenţe negative ale psihicului si mentalului lor. Durga, Lumina Divină care străfulgeră veşnic ca un For al Eternităţii, distruge şi arde în focul teribil al conştiinţei ei pure orice forţă malefică şi orice reziduu al ignoranţei.

În iconografia hindusă, Kali apare de asemenea sub multiple alte forme, care de cele mai multe ori sunt asemănătoare cu forma lui Dakshina Kali, diferenţele implicând numărul braţelor, a feţelor zeiţei sau a obiectelor simbolice pe care ea le ţine în mâini. Astfel, Shmasana Kali, Siddha Kali, Mahakali, Guhya Kali reprezintă tot atâtea aspecte ale Marii Zeiţe care sunt adorate în diferitele zone ale Indiei. 

Printre aceste forme ale Marii Puteri Cosmice Kali este demnă de remarcat cea a lui Bhadra Kali, care în celebrul tratat Tantrasara este descrisă ca o zeitate înfometată, gata să devoreze orice formă sau aspect iluzoriu din Manifestare, având trei ochi (simbol al deplinei cunoaşteri spirituale) şi patru mâini în care ţine un craniu, o tobă, un trident şi un topor. O variantă a lui Bhadra Kali este Chamunda Kali, descrisă ca având o înfăţişare plăcută şi binevoitoare, deşi dinţii săi sunt teribili la aspect. Ea poartă un os uman lung, cu un craniu în capăt, şi o sabie în cele două mâini drepte ale sale, iar în cele două mâini stângi ţine un laţ şi un cap de om. Spre deosebire de celelalte forme reprezentative, Chamunda Kali poartă pe corp o blană de tigru şi este aşezată pe un cadavru.


În anumite momente şi conjuncturi, Kali intervine într-un mod teribil cu scopul de a distruge tot ceea ce este slab, nefolositor sau pervertit. De multe ori ea îşi asumă în mod simbolic patru sau chiar mai multe mâini pentru a ţine şi a folosi diferite obiecte şi arme în vederea menţinerii ordinii în Creaţie şi a controlului asupra forţelor malefice, întruchipate de anumite entităţi demonice şi satanice (yaksha, rakshasa, naga, bhuta etc.). În aspectele ei foarte elevate, Kali este însăşi Beatitudinea Divină nesfârşită care se află dincolo de orice posibilitate de percepţie umană obişnuită. 



3. Reprezentarea tradiţională simbolică a Marii Puteri Cosmice a timpului, KALI

Adeseori, Kali este reprezentată, în calitatea ei de Mamă Divină Universală, fiind înconjurată de o mulţime de alţi zei şi zeiţe. Ea este în acelaşi timp ceea ce constituie grosierul şi ignobilul în Creaţie, dar de asemenea este şi rafinamentul şi subtilitatea cea mai înaltă în diferitele sfere ale Manifestării. Lipsită de orice dimensiuni şi obiectivări spaţio-temporale, ea îşi asumă totuşi nenumărate forme şi nume pentru a îndeplini dorinţele cele mai ascunse ale adoratorilor ei fervenţi. Kali este reprezentată în majoritatea ipostazelor ca având corpul de culoare neagră, ţinând în nenumăratele mâini obiecte simbolice sau făcând mudre (gesturi simbolice), cu ghirlande sau coliere cu capete de morţi în jurul gâtului, având limba scoasă şi dansând pe corpul inert a lui Shiva, în mijlocul unui rug în flăcări. Ea apare sub aspectul Morţii, transcenzând Iluzia.


Reprezentarea tradiţională simbolică a Marii Puteri Cosmice a timpului, KALI

Descrierea Marii Puteri Cosmice Kali, aşa cum este revelată în textul Kalitantra, o înfăţişează pe zeiţă ca având culoarea pielii precum cea a unui nor întunecat şi vineţiu înaintea furtunii. Ea dansează deasupra corpului inert şi de culoare albă a lui Shiva, această reprezentare având semnificaţia celor  două aspecte fundamentale ale Realităţii: pe de o parte, aspectul static şi transcendent al Conştiinţei (care este identificat cu Shiva), iar pe de altă parte aspectul dinamic şi imanent al conştiinţei (care este identificat cu dansul lui Kali). În această reprezentare iconografică, Shiva este alb deoarece el semnifică lumina divină infinită şi fără de suport (prakasha), el este inert şi nemişcat precum un cadavru (Shava), deoarece în lipsa acţiunii şi a mişcării Conştiinţa este pură, omogenă şi compactă. Dimpotrivă, dansul Marii Zeiţe Kali semnifică prin excelenţă aspectul dinamic şi activ al Conştiinţei Divine în Manifestare, iar culoarea întunecată a pielii sale arată că în procesele care au loc în Creaţie, Kali “dizolvă” totul, ceea ce este asociat cu întunericul sau vidul existenţial.

Diferitele reprezentări ale zeiţei au în comun elementele fundamentale, care sunt: cadavrul lui Shiva, atitudinea glorioasă, culoarea neagră etc., dar ele pot să difere totuşi prin alte amănunte, ce constituie tot atâtea nuanţări ale rolului pe care Kali îl joacă în Manifestare. Astfel, în una din aceste imagini, Marea Zeiţă este reprezentată într-o atitudine impunătoare, meditând profund şi fiind cuprinsă de nectarul beatitudinii spirituale nesfârşite; ea se află deasupra pieptului lui Shiva, care este întins la sol în postura cadavrului (shavasana).

Kali mai este reprezentată în poziţia binecunoscută a celui care trage cu arcul, având piciorul drept îndoit înainte, cu talpa pe pieptul lui Shiva, iar piciorul stâng îndoit în spate. Ambele imagini (atât cea a lui Kali, cât şi cea a lui Shiva) sunt figurate în mijlocul unui loc de cremaţie a cadavrelor, semnificaţia fiind aceea că toate obiectele iluzorii ale lumii sunt în cele din urmă reduse la “cenuşă” datorită consumării lor în focul teribil al trecerii timpului (timpul fiind modalitatea principală de manifestare a lui Kali în Creaţie), ori că aceste lucruri efemere (materie, obiecte, fiinţe, fenomene, acţiuni) se reîntorc la stadiul lor primar de esenţă sau sinteză cauzală originară.

Ca de obicei, şi în această reprezentare Kali are culoarea neagră, fiind astfel sursa oricărei alte culori ce izvorăşte din abisul necunoscut al calităţii fundamentale de susţinere (tamas guna). Deşi, prin aceasta, se sugerează că ea este asociată cu profunzimile ocultării Conştiinţei Supreme a lui Dumnezeu în Creaţie sub formele cele mai grosiere ale materiei şi acţiunii, totuşi Kali este înconjurată de asemenea de un halou alb-strălucitor de lumină care nu provoacă orbire sau durere ochilor ce îl privesc, ci dimpotrivă îi linişteşte şi îi relaxează datorită naturii profund “răcoritoare” a acestei energii (amrita), ce este precum manifestarea efulgentă a nectarului emanat de milioane de lumi subtile şi spirituale.

În această imagine, cadavrul lui Shiva semnifică faptul că puterea conştiinţei divine este inerentă chiar şi materiei neanimate. Kali are gura larg deschisă şi limba mult scoasă în afară, reprezentând astfel, în mod simbolic gestul (mudra) “devorării” sau “consumării” întregii Creaţii. În acelaşi timp însă, acest aspect teribil şi înfricoşător (pentru cei care nu cunosc semnificaţiile esoterice profunde ale acestei imagini) este dublat de o atitudine surâzătoare a Marii Zeiţe, care priveşte astfel cu bunătate şi afecţiune toate fiinţele din Manifestare şi le susţine viaţa şi evoluţia hrănindu-le la sânii ei imenşi de Mamă Divină atotiubitoare.

 Pe de altă parte, râsul lui Kali semnifică şi atitudinea ei ironică faţă de toţi cei care, ignorând legile armoniei şi echilibrului macrocosmic, îşi imaginează că se pot sustrage de la evoluţia lor spirituală ca indivizi şi totodată ca părţi ale unui Întreg unic şi perfect. Marea Zeiţă are trei ochi cu care “supervizează” toate lumile care îşi desfăşoară activitatea în cele trei aspecte ale timpului (trikala): trecut, prezent şi viitor. În una din mâini ea ţine un craniu a cărui simbolistică este, pe de o parte, aceea de receptacul a misterelor Creaţiei, a învăţăturilor oculte şi a originii celor trei sfere principale de conştiinţă (fizică, subtilă şi cauzală), iar pe de altă parte el reprezintă la modul figurat ceea ce rămâne în final după distrugerea sau disoluţia întregului Macrocosmos.

În altă mână Kali ţine o sabie (khadga) care are rolul de a simboliza tăierea legăturilor şi ataşamentelor de lumea manifestată în scopul pregătirii adeptului pentru actul eliberării spirituale supreme. Este de asemenea interesant de menţionat că părul Marii Zeiţe este reprezentat ca fiind lung şi fluturând în vânt, aspect care semnifică puterea graţiei depline a acestei Mari Puteri Cosmice de a conferi fiinţei eliberarea din “lanţurile”grele ale karma-ei în Manifestare. Bunăvoinţa şi compasiunea lui Kali sunt de asemenea subliniate de poziţia specifică a două din mâinile sale, care execută gesturile de îndepărtare a fricii (abhaya mudra) şi de oferire a unor daruri spirituale şi puteri paranormale (varada mudra).

Zeiţa poartă în jurul gâtului un şirag din capetele tăiate ale demonilor şi ale unor entităţi malefice, certificând prin aceasta victoria totală şi mereu prezentă a binelui şi a acţiunii juste în Creaţie. Corpul ei gol este stropit de sângele care se scurge din aceste capete tăiate, iar ca cercei ea poartă trupurile a două cadavre umane. Întregul aspect teribil al lui Kali este amplificat de sângele care îi curge prin cele două părţi ale gurii sale larg deschise, care aşa după cum s-a explicat anterior, semnifică “devorarea” continuă a oricărui aspect manifestat.

Goliciunea zeiţei ne indică în mod simbolic faptul că puterea ei nu este limitată de nici un aspect al Creaţiei şi că, de asemenea, zeiţa este ea însăşi creatoarea întregului univers (Macrocosmos), dar reprezintă totodată şi constituenţii (adică lucrurile, fiinţele etc.) care îl compun. Uneori, ea este reprezentată deasupra lui Shiva într-un act amoros inversat (viparita rati), care indică faptul că mahavidya upasana (sau, cu alte cuvinte, adorarea plină de fervoare şi devoţiune a acestei Mari Puteri Cosmice (Kali)) simbolizează în esenţă principiul resorbţiei întregului univers (prapancha) în conştiinţa acum infinit expansionată a adeptului, prin graţia Marii Zeiţe Kali.

Aceasta este reprezentarea, complexă în semnificaţii, a formei teribile a lui Kali, formă care este cunoscută sub denumirea de Dakshina Kali sau Shyamakali. 



4. Sadhana tantrică. Modalităţi de adorare a Marii Puteri Cosmice a timpului, KALI

Marele yoghin şi eliberat Ramakrishna spunea: "În ce constă forţa unui discipol? În lacrimile sale de dor de Dumnezeu. Aşa cum o mamă nu rezistă dorinţei copilului său care plânge, tot astfel Dumnezeu acordă din plin copilului Său care plânge de dorul Lui, graţia Sa supremă." 


Sadhana tantrică. Modalităţi de adorare a lui KALI

Sadhana sau practica spirituală în ceea ce priveşte Marea Putere Cosmică Kali implică efortul spiritual de a purifica şi dinamiza în cel mai înalt grad centrii subtili de forţă ai fiinţei practicantului şi de a realiza totodată trezirea şi ascensiunea glorioasă a Conştiinţei şi Energiei Divine, esenţializate la nivelul lui Muladhara Chakra sub forma lui Kundalini Shakti. Ascensiunea lui Kundalini Shakti reprezintă, de altfel, unul dintre cele mai importante aspecte ale influenţei şi manifestării sferei de conştiinţă cosmică gigantică a lui Kali în fiinţa adoratorului, ea fiind în mod direct corelată şi cu practica amorului transfigurator cu continenţă, într-o deplină conformitate cu principiile şi ideile doctrinei sistemului tantric.


Sadhana (practica spirituală specifică) de adorare a Marii Puteri Cosmice Kali reprezintă, fără îndoială, una dintre cele mai inedite şi temerare modalităţi de adorare spirituală, care este proprie în special tipologiei eroului spiritual. Plin de curaj şi neînfricat în faţa formelor teribile pe care Kali şi le asumă în faţa lui (testându-i astfel îndrăzneala, hotărârea, răbdarea, perseverenţa şi maturitatea spirituală), adeptul care se căleşte în acest mod în focul purificator al experienţei spirituale sublime accede în cel mai scurt timp (şi uneori chiar fulgerător) la condiţia transcendentă a Conştiinţei Divine Absolute, care este însuşi Dumnezeu Tatăl.

Deoarece pentru cei mai mulţi dintre adoratori aspectele subtile ale zeiţei Kali (şi, în general vorbind, ale oricărei alte divinităţi) nu pot fi percepute în mod direct printr-o vie emoţie lăuntrică transfiguratoare (bhavana), este necesar ca imaginea zeităţii să fie plasată în faţa adoratorului sub forma unei statui sau măcar a unui desen (fotografie) care este bine realizat. Deşi această metodă poate părea o formă exterioară de adorare (upasana), ea poate să creeze, în profunzimile inimii adeptului, rezonanţa de stare care este specifică adorării acelei zeităţi. Cea mai grosieră formă de adorare o reprezintă deci imaginea (murti) în trei dimensiuni a zeiţei (statuia lui Kali sau a altei Mahavidya), apoi urmează aşa-numitele embleme (salagrama shila) ale virtuţilor, care sunt reprezentate de nişte pietre de culoare neagră cu desene complicate, iar, mai apoi, la un nivel superior se află modalitatea de adorare a zeiţei prin intermediul yantra-ei care îi este specifică. 

Yantra specială sau, cu alte cuvinte, forma geometrică sacră de evocare (rezonanţă) a lui Kali este alcătuită dintr-o serie de cinci triunghiuri echilaterale aşezate unul în interiorul celuilalt şi plasate pe cercul unui lotus cu opt petale. Cele cinci triunghiuri cu vârful în jos ale yantra-ei lui Kali simbolizează în realitate atât transcendenţa celor cinci simţuri, cât şi a celor cinci elementele (tattva-ele) principale. Lotusul în formă de cerc cu opt petale indică faptul că zeiţa Kali poate fi în mod corect înţeleasă şi percepută lăuntric prin focalizarea emoţiilor elevate în centrul secundar Hrid Chakra sau cel mai bine în Anahata Chakra. În centrul acestei yantra trebuie vizualizat un punct mic, simbolizând stabilitatea deplină a conştiinţei. Yantra Mamei Kali este un puternic simbol pentru concentrare mentală şi meditaţie şi ea poate fi folosită de asemenea drept talisman protector. Găsiţi aici Yantra Marii Puteri Cosmice Kali...

În sfârşit, forma cea mai elevată de adorare o constituie utilizarea mantra-ei (sau bija mantra-ei) respectivei zeiţe (în cazul nostru este vorba despre bija mantra Marii Puteri Cosmice Kali) care poate fi integrată în tehnica de japa(repetarea cu voce tare, în şoaptă sau mentală a mantra-ei ce corespunde acelei zeităţi) sau în tehnica mai complexă şi mai nuanţată ca efecte, care este tehnica de meditaţie laya yoga. Trebuie, de asemenea, să menţionăm faptul că în cazul adorării imaginii (murti) zeiţei, mintea adoratorului tinde în mod treptat să se identifice cu forma respectivei Mari Puteri Cosmice (Kali), moment în care percepţia imaginii materiale nu se mai raportează la un simplu obiect exterior, ci ea este înlocuită cu percepţia efectivă a puterii divine a zeiţei care este evocată cu fervoare şi care este astfel făcută să  “coboare” la nivelul statuii sau imaginii. Alte elemente ritualistice de adorare constau în prosternarea plină de iubire în faţa imaginii zeităţii, în oferirea de flori, fructe proaspete sau alte produse de o calitate cât mai pură, în arderea de tămâie etc.

Nyasa reprezintă de asemenea un aspect important al adorării. Această acţiune (nyasa) implică plasarea mâinilor, palmelor şi a degetelor adoratorului pe diferite zone ale trupului său, simultan cu repetarea mentală a mantra-elor specifice acelor zone şi cu exercitarea imaginaţiei creatoare care realizează astfel omologarea diferitelor părţi ale corpului zeităţii cu părţile propriului său corp. Ritualul ia sfârşit cu o mişcare specifică a mâinii care “difuzează” energia subtilă a zeiţei în întregul corp al adoratorului.

Kali este oricând gata să răspundă celor care o evocă prin adorarea calităţilor ei perfecte, prin repetarea mentală a mantra-elor sale, prin vizualizarea yantra-ei sale şi a numeroaselor sale forme tradiţionale sacre. Kali transmite multă dragoste atunci când impulsul pasional al dorinţi sincere de unire cu ea dă naştere unei vitalităţi debordante, prin care cel sau cea care o adoră intră şi apoi se ridică prin Marele Ax, care este canalul central al corpului subtil, Sushumna Nadi. Ea este de asemenea încântată fulgerător în cazul experienţelor amoroase extatice ale bărbatului şi femeii în unirea lor sexuală tantrică fără sfârşit (cu continenţă). Kali ne oferă din imensa sa fericire ori de câte ori ne amintim de ea. Kali este conştientizată ca un oceanic extaz atunci când este frenetic evocată ca fiind împreună cu Shiva.

Ea poate fi adorată oferindu-i (consacrându-i) cu dragoste orice, fără ipocrizie. Ea este foarte uşor evocată prin intermediul mirosurilor sale senzuale de santal, mosc, paciuli şi camfor. Şi îi mai plac de asemenea ghirlandele de flori roşii, muzica amoroasă ritmată şi dansul profund transfigurator, senzual. Kali răspunde cu bucurie la râsul spontan, la cântecele de dragoste emoţionante, la iubirea pasională şi la atitudinea mentală de “totul sau nimic”. 

O femeie frumoasă, senzuală şi vitală poate deveni rapid una cu  Kali identificându-se profund şi amplu cu puterea sa teribilă care este obţinută prin iniţierea tainică în sfera sa de forţă. Astfel, ea intră în inefabilă rezonanţă cu această Mare Putere Cosmică Kali. Atunci când ipocrizia, îndoiala de sine, egoismul şi invidia sunt aproape complet eliminate din sufletul unei femei, profunda înţelepciune intuitivă a lui Kali, dătătoare de extaz şi armonie, iese cu putere la lumină. Plină de o debordantă vitalitate amoroasă şi energie sexuală, oferind înţelepciune divină şi putere discriminatorie, Kali acţionează atunci permanent ca o iniţiatoare foarte puternică în inefabila natură a realităţii. Pentru femeia care o simte cu adevărat, Kali este neînfricată şi pasională; odată obţinută graţia acestei Mari Puteri Cosmice, ea nu şi-o mai retrage. În rolul său de Kali, femeia acţionează atunci spontan ca distrugătoare a iluziei şi ca cea care îndeplineşte spontan dorinţele cele mai intime ale celui care o adoră.



5. Imnuri de slavă închinate Marii Puteri Cosmice KALI

"Marea Zeiţă, cine eşti Tu?"
Ea răspunde:
"Eu sunt în esenţa mea Brahman (Absolutul sau Dumnezeu).
Din mine s-a format la începuturi lumea..." 


Mama KALI 

Un imn de Swami Vivekananda



Stelele pier,
Nori acoperă nori,
E întuneric, vibrant, sonor.
În urletul furtunii
Mii de suflete nebune
Abia scăpate din închisoare
Smulg copacii din rădăcini
Măturând totul pe alei.
Marea se zbate tumultoasă
Vârtejind valurile înalte ca munţii
Pentru a atinge înaltul cer.
Strălucitoarea lumină
Se revelează peste tot.
Mii şi mii de umbre
Negre ale Morţii
Împrăştiind plăgi şi dureri,
Dansează nebuneşte,
Vino. Mamă, vino!
Teroarea e al Tău nume
Moartea e respiraţia Ta,
Fiecare pas al Tău
Distruge pentru totdeauna lumile,
Tu „Timpul” a- tot- distrugător!
Vino, O mamă, vino!
Acel ce sfidează dragostea nefericită
Şi îmbrăţişează forma Morţii
Dansând în dansul distrugerii;
La acela Mama vine.
                                            


6. Yantra Marii Puteri Cosmice KALI

YANTRA este o diagramă geometrică simplă în care sunt sintetizate caracteristicile esenţiale simbolice ale unei anumite mari Puteri Cosmice, a unei zeităţi sau a unei anumite energii divine din Macrocosmos. Ea este utilizată în vederea unei consonanţe telepatice spirituale, pentru a realiza fuziunea cu Conştiinţa sau realitatea acelei sfere de forţă, fiind un simbol esenţial al divinelor sale caracteristici, al puterilor sale sau al anumitor aspecte fundamentale ale acesteia. 




Sursa articol: www.yogaesoteric.net


MANUALUL KI

MANUALUL KI



Introducere:
Acest manual a fost creat cu scopul de a-i învăţa pe cei care nu ştiu să manipuleze energia. Dacă deja ştii să faci acest lucru, poate fi de asemenea un ajutor pentru tine în măsura în care va fi un ghid cuprinzător pentru toată lumea. Dacă eşti doar un începător, îţi sugerez să pui un bookmark pe această pagină şi să o foloseşti mai târziu ca ghid de referinţă. Toate acestea fiind spuse, haideţi să începem.
Meditaţia:
Înainte de a încerca să faci orice cu ki-ul, trebuie mai întâi să înveţi să meditezi. Va fi de asemenea de ajutor să stăpâneşti această tehnică. Ok, mai întâi aş vrea să spun că trebuie să meditezi în fiecare zi pentru ca efectul să fie deplin. Este de asemenea folositor să stabileşti zilnic un moment anume din zi în care să meditezi. Dacă poţi, încearcă să-l stabileşti la aceeaşi oră în fiecare zi. Ok, acum să vedem cum se meditează.
Pentru a medita aşează-te pe un scaun sau pe podea. Dacă stai pe un scaun, sprijineşte-ţi tălpile de podea pe toată suprafaţa lor. Dacă stai pe podea, încrucişează-ţi picioarele astfel încât gamba dreaptă să fie deasupra gambei stângi. Cu alte cuvinte, stai jos şi încrucişează-ţi picioarele. Mulţi oameni numesc aceasta “Poziţia în Stil Indian”. Acum aşează laba piciorului drept peste genunchiul stâng. Aceasta este poziţia în care trebuie să stai. Acum asigură-te că spatele este drept, nu te încovoia. Este folositor acum să asculţi o muzică calmă, dar e mai bine să fie linişte. Pe mine mă ajută să ard nişte beţişoare parfumate, aşa că încercaţi şi voi. Poţi să închizi ochii dacă vrei, va fi mai uşor astfel.
Apoi, încearcă să îţi goleşti mintea şi să relaxezi fiecare muşchi al corpului, începând cu extremităţile picioarelor. Continuă în acest mod până la cap, apoi relaxează-te pur şi simplu câteva secunde. Inspiră prelung pe nas şi expiră prelung pe gură. Numără în gând de la 10 la 0, apoi de la 9 la 0, apoi de la 8 la 0, şi tot aşa până ajungi la 0. De fiecare dată când ajungi la 0, spune “calm şi relaxat” în gând. Acum ar trebui să fii complet relaxat şi să nu te gândeşti la nimic. Felicitări! Acum meditezi. Pentru a te trezi din această meditaţie, numără simplu de la 0 la 1, de la 0 la 2, de la 0 la 3 şi tot aşa până la 10. De fiecare dată când ajungi la numărul cel mai mare, de exemplu când numeri de la 0 la 5, când ajungi la 5, spune “mă trezesc din ce în ce mai mult”, în mintea ta. Te vei trezi complet şi ar trebui să te simţi minunat. Acum deschide ochii în caz că i-ai ţinut inchişi.
Vizualizarea:
Vizualizarea te ajută să îţi foloseşti mintea mult mai clar. Aceasta este o necesitate Dacă vrei să fi capabil să faci “Proiecţii Astrale”. Îţi voi explica mai târziu ce este “Călătoria Astrală”. Ok, acum să trecem la vizualizare! Mai întâi, trebuie să stăpâneşti Meditaţia. Apoi şi numai apoi vei fi capabil de vizualizare. Întâi, începe să meditezi. Când simţi că te afli în starea cea mai relaxată de care eşti în stare, vizualizează un măr. Priveşte mărul. Acum, apucă mărul şi simte-l. Muşcă mărul şi simte-i gustul. Urmăreşte mărul cum devine din ce în ce mai mic pe măsură ce îl
mănânci. Simte cum eşti din ce în ce mai puţin înfometat cu fiecare muşcatură. Când mărul s-a terminat, gândeşte-te la cât de bun a fost. Încearcă să-ţi aminteşti cum a fost.
După ce stăpâneşti tehnica mărului, încearcă un scenariu diferit. Încearcă să înoţi într-un lac. Simte cum îţi ţii respiraţia. Simte apa venind asupra ta. Este apa rece? Fierbinte? Simte peştii înotând în jurul tău. Vizualizează un rechin. Eşti speriat? Simte sperietura. Apoi vizualizeaz-o cum pleacă, numai dacă nu vrei să rămană. Felicitări! Ai reuşit să vizualizezi lucruri care nu există. Încearcă să stăpâneşti această tehnică înainte să mergi mai departe.
Înţelegerea Ki-ului:
Pentru a folosi ki-ul şi alte tipuri de energie, trebuie mai întâi să înţelegi pe deplin ce sunt ele. Chi (în chineză) sau Ki (în japoneză) este forţa internă din corpurile noastre, manifestarea spiritelor noastre. Sursa puterii este în noi. Se numeşte Tan Tien (în chineză) sau Hara (în japoneză). Este situat la 2 şi ½ inch (un inch = aprox. 2,5 cm – nota trad.) sub ombilic şi 3 inch în interior. Aici se găseşte de asemenea centrul de greutate al
unui om obişnuit. Numele său porneşte de la ideea de “centru” şi reprezintă centrul nostru; centrul spiritului, sufletului, puterii şi echilibrului. Este un centru fizic şi un centru de echilibru – aşa că descrierea sa ca un “loc” este o construcţie potrivită pentru a înţelege. E posibil să nu crezi că există o “putere” care circulă prin tine chiar în acest moment, religia ta poate respinge această credinţă, dar această putere este acolo. Ea te
ţine în viaţă chiar acum. Este sursa principală a vieţii tale. Fară ea nu ai putea să trăieşti.
Ki-ul este energia forţei vitale pe care fiecare o are în el. Se găseşte în aer, în pământ, în apă şi în noi. Fiecare lucru viu trebuie să o aibă pentru a trăi.
Respiraţia Ki:
Acesta este unul dintre cele mai importante exerciţii pe care trebuie să le ştii. Este necesar pentru aproape orice în acest manual. Mai întâi trebuie să-ţi relaxezi complet corpul. Apoi, inspiră încet pe nas, şi expiră încet pe gură. Spatele trebuie să fie drept tot timpul. Nu contează Dacă eşti în picioare sau aşezat. Trebuie să te concentrezi total pe respiraţie. Goleşte-ţi complet mintea de gânduri. Ei bine, asta-i tot. Ţine minte, acest exerciţiu este o necesitate pentru toate tehnicile din acest manual.
Conştientizarea Ki-ului tău:
Mai întâi, trebuie să ştii că ki-ul circulă prin tine tot timpul. Trebuie să crezi că el este tot timpul acolo. Dacă nu crezi, nu vei fi niciodată capabil să foloseşti ki-ul. Întâi, incepe să meditezi. Asigură-te că efectuezi exercitiul de respiratie ki descris mai sus. Apoi, concentrează-te deplin pe Tan Tien. Conştientizează ki-ul, care este acolo, şi concentrează-te asupra sa. Vizualizează că începe să strălucească. S-ar putea să începi să simţi furnicături în acest moment, acesta este ki-ul tău. Încearcă să te concentrezi complet asupra ki-ului. Acum, spune ki-ului să se deplaseze în mâinile tale. Dacă nu reuşeşti, încearcă să te concentrezi asupra mâinilor. Ar trebui să se ducă acolo. Acum încearcă să deplasezi ki-ul în fiecare loc din corpul tău. Trebuie în mod categoric să stăpâneşti această tehnică înainte de a merge mai departe. Trebuie să-ţi ia o săptămână sau două sau poate încă câteva zile. Acum, să mergem mai departe.
Exerciţii Ki:
Acestea sunt exerciţii ki tradiţionale pe care trebuie să le execuţi în fiecare zi. Aceasta nu este o necesitate absolută, dar îţi face ki-ul şi mai puternic, îl transformă în jing. Jing este o formă mai puternică şi mai solidă de ki. Este forţa vitală de luptă din tine. Vei învăţa să o dirijezi în aceste exerciţii. Ţine minte să inspiri lent pe nas, şi să expiri lent pe gură. Sprijinirea Cerului cu Degetele Încleştate: Stai în poziţie de drepţi cu călcâiele lipite şi labele picioarelor uşor depărtate, cu degetele picioarelor lipite de podea şi bolta plantară ridicată. Braţele atârnă natural pe lângă corp. Sprijină uşor vârful limbii de cerul gurii şi respiră pe nas. Priveşte drept înainte şi relaxează toate încheieturile. Păstrează această
poziţie câteva minute. Apoi ridică braţele încet şi încrucişează şi întrepătrunde degetele deasupra capului, palmele fiind îndreptate în sus ca şi cum ar sprijini cerul; ridică-te pe vârfuri în acelaşi timp. Acum întoarce-te la poziţia de început. Repetă aceste mişcări de mai multe ori.
Trage cu Arcul pe Ambele Părţi: Stai drept, confortabil. Acum fă un pas lateral cu piciorul stâng şi îndoaie ambele picioare. Aceasta este “postura călăreţului”. Încrucişează mâinile la nivelul pieptului cu mâna dreaptă în afară. Întinde braţul stâng în partea stângă cu degetul arătător îndreptat în sus, degetul mare întins înapoi, şi celelalte degete îndoite. Întoarce capul în stânga şi priveşte degetul arătător stâng. În acelaşi timp strânge mâna dreaptă în pumn şi deplaseaz-o până la nivelul umărului drept cu braţul îndoit ca şi cum ai trage cu arcul. Acum întoarce-te la poziţia iniţială. În continuare reia exerciţiul, inversând mişcările pe partea cealaltă. Apoi revino la poziţia de început. Repetă exerciţiul de câteva ori.
Ridicarea unui Braţ: Stai în poziţie de drepţi cu călcâiele lipite sau la o distanţa de o lăţime de umeri, braţele atârnând natural pe lângă corp.  Acum ridică mâna dreaptă deasupra capului cu palma îndreptată în sus şi degetele alipite îndreptate spre stânga. În acelaşi timp apasă mâna stângă în jos cu palma îndreptată spre podea şi degetele orientate înainte. Păstrează câteva secunde poziţia şi revino la postura iniţială. Acum, execută din nou exerciţiul pe partea cealaltă. Apoi revino la poziţia iniţială încă odată. Repetă aceasta de mai multe ori.
Respiraţia cu Pumnii Strânşi: Stai cu picioarele depărtate la o lăţime de umeri. Strânge ambii pumni cu încheieturile degetelor îndreptate înainte şi vârfurile ambelor degete mari apăsate uşor pe coapse. Foloseşte o respiraţie abdominală uşoară. Când inspiri din nou, păstrează pumnii strânşi şi când expiri, strânge pumnii mai tare decât înainte. Repetă aceste mişcări de mai multe ori.
Respiraţia Închisă şi Deschisă: Stai cu picioarele depărtate la o lăţime de umeri. Pune palmele împreună în faţa pieptului de-a curmezişul părţii inferioare a cutiei toracice cu degetele îndreptate în sus şi vârfurile degetelor mari apăsate pe piept. Numai degetele mari trebuie să fie îndoite. Când inspiri, păstrează coatele la nivelul la care sunt atunci când se retrag în ambele părţi depărtând usor palmele una faţă de cealaltă, cu degetele mari uşor apăsate pe piept până ce ajung în dreptul subsuorilor. În acest timp corpul vibrează intens. Când expiri, palmele se mişcă încet înapoi în poziţia iniţială. Mişcările trebuie să fie coordonate cu respiraţia, care trebuie să fie lentă, relaxată şi egală. Repetă aceste mişcări de mai multe ori.
Acestea sunt doar câteva din multele exerciţii disponibile pentru manipularea ki-ului şi a energiei. Păstraţi în minte faptul că aceste exerciţii sunt tradiţionale, nu moderne. Tradiţionale înseamnă că sunt mai grele dar mult mai puternice. Este la alegerea ta dacă vrei să faci aceste exerciţii sau nu. Nu există o cale rapidă de a învăţa şi de a executa tehnicile ki. Necesită timp şi răbdare. Dacă nu ai nici unul din acestea două, nu te deranja deloc să obţii ki-ul.
Acumularea Ki-ului:
Ai la dispoziţie multe variante de tehnici/mişcări pentru acumularea ki-ului. Aceste variante sunt în principal pentru ki-ul modern. Exerciţiile de mai sus sunt pentru ki-ul tradiţional. Aşa cum am spus mai devreme, tu alegi metoda pe care o preferi. Să vedem mai departe tehnicile.
Împământarea: Aceasta este modalitatea cea mai comună de acumulare a ki-ului. Pentru a face aceasta trebuie să stai cu picioarele la o distanţă de o lăţime de umeri pe sol, ceea ce înseamnă că trebuie să fii în afara locuinţei. Acum inchide ochii şi vizualizează o rădăcină pornind din tălpile picioarelor tale şi intrând adânc în pământ. Apoi vizualizează ki-ul curgând din pământ în corpul tău. Încearcă să dirijezi acest ki în Tan Tien. Folosul acestei energii este pentru a da putere unui atac.
Respiraţia Ki: Aceasta este o tehnica simplă. Stai în picioare sau aşezat confortabil. Dacă eşti aşezat, încrucişează picioarele. Dacă stai în picioare, depărtează-le la o lăţime de umeri. Aşează palmele de-o parte şi de alta a corpului şi inspiră uşor pe nas. Închide ochii şi vizualizează-te inspirând ki-ul. Când expiri pe gură, vizualizează cum ki-ul curge spre mâini. Repetă de mai multe ori. Absorbirea energiei Soarelui: Stai cu picioarele depărtate la o lăţime de umeri şi ţine mâinile drepte pe lângă corp, cu palmele îndreptate în sus. Închide ochii şi îndreaptă-ţi
faţa spre Soare. Vizualizează palmele adunând ki din razele Soarelui care îţi ating corpul. Inspiră pe nas şi expiră pe gură uşor. Continuă să faci asta timp de aproximativ 5 minute.
Împământarea:
Stai într-o poziţie de luptă cu picioarele depărtate la o lăţime de umeri. Acum, vizualizează nişte rădăcini care pornesc din tălpi şi intră în sol absorbind ki din Pământ. Continuă să circuli acest ki prin corpul tău până capeţi o stare de bine. Acum poţi reântoarce energia în Pământ, ori s-o foloseşti. Nu îţi recomand să o păstrezi. Această tehnică ajută la reducerea oboselii.
Convertirea Ki-ului în Jing:
Această tehnică va converti ki-ul tău în jing. Jing poate genera un atac plin de forţă, aşa că foloseşte-l cu înţelepciune. Stai în poziţie verticală cu picioarele la o lăţime de umeri, ca de obicei. Acum, închide ochii şi vizualizează-te ca şi cum ai fi doar un schelet. Concentrează-te asupra ki-ului din braţele tale. Trimite ki-ul în braţe. Pe măsură ce inspiri pe nas, vizualizează cum ki-ul intră în oasele braţelor şi în măduvă. De fiecare dată când faci asta, imaginează-ţi cum oasele braţelor se micşorează. Continuă să faci asta iar şi iar. Ki-ul tău ar trebui să se solidifice în jing. Fă acest lucru cam 5 minute. Nu realiza o minge de ki cu energia, fă doar o încărcătură de jing. Este aproape acelaşi lucru cu o încărcătură de ki, dar folosind jing. Această tehnică nu implică deloc oasele braţului, doar te ajută să compactezi ki-ul, oasele braţului nu sunt afectate. Dacă poţi să te gândeşti doar la ki-ul tău şi să-l compactezi în partea inferioară a braţului/încheieturii, fără să te mai gândeşti la oasele braţului, este chiar mai bine.
Crearea unei Mingi de Ki:
Sunt mai multe căi de a construi o minge de ki. Poţi alege metoda care este cea mai confortabilă pentru tine. Îţi voi oferi calea cea mai uşoară pe care o cunosc. Mai întâi, probabil ar fi bine să meditezi în caz că eşti începător. Apoi îţi sugerez să efectuezi tehnica “Respiraţiei Închise şi Deschise” oferită în acest manual. După ce faci asta, concentrează-te pe Tan Tien. Simte ki-ul din el. Trimite acest ki în mâini. Cea mai uşoară
cale este să te gândeşti la ki-ul ce se deplasează şi să te concentrezi asupra mâinilor. Aceasta ar trebui să trimită ki-ul în mâinile tale. Prin toată această tehnică ar trebui să efectuezi exerciţiul respiraţiei ki pe care l-am prezentat mai înainte. Trebuie să mişti ki-ul încet. Acum, continuă să te gândeşti la deplasarea ki-ului, dar acum pune mâinile în faţă, mâna stângă la 4 inch deasupra mâinii drepte sau invers. Concentrează-te la un punct între mâini, situat la 2 inch faţă de fiecare mână. Ar trebui să simţi în mâini căldură şi furnicături. Mâinile de asemenea ar trebui să se atragă şi să se respingă asemeni unor magneţi. Tocmai ai realizat o minge de ki.
Ce să faci cu mingiile de Ki:
Aceasta este o listă cu ce să faci cu mingiile de ki, după ce ai făcut una. Cel mai evident lucru este să faci o încărcătură de ki. Dar mulţi începători nu pot face asta încă, aşa că practică alte lucruri din această listă. Un alt lucru pe care poţi să-l faci este să vindeci. Chiar aşa, să vindeci. Dacă cineva este rănit, fă o minge de ki şi pune-o deasupra corpului său. Împinge mingea de ki în interiorul corpului, cu dorinţa ca ea să-l vindece.
Concentrează-te asupra vindecării lui. Mingiile de ki pot fi folosite pentru a elabora diferite tehnici.
Mingii multiple de Ki:
După ce ai deprins tehnica construirii mingiilor de ki, încearcă să faci două mingii de ki. Pune fiecare mână pe fiecare parte a corpului, de ex. mâna stângă pe partea stângă, mâna dreaptă pe partea dreaptă. Mâinile trebuie să fie la nivelul taliei, palmele îndreptate în sus. Trimite ki-ul în fiecare mână şi într-un punct situat la 2 inch deasupra fiecarei mâini. Asta-i tot. Aceasta necesită o oarecare voinţă pentru a reuşi. Continuă să practici. Totul se rezumă la timp şi răbdare.
Scutul de Ki:
Mai întâi concentrează-te asupra locului de pe corp unde vrei să realizezi scutul. Apoi, trimite o mare cantitate de ki în acel punct. Efectuează tehnica transformarii ki-ului în jing oferită mai inainte în acest manual. Acum, scoate afară ki-ul din acel loc transformând-ul într-o platoşă.
Concentrează-te asupra lui pentru a deveni o platoşă deasupra acelui loc. Aceasta este foarte greu de făcut. Continuă să incerci, dacă nu reuşeşti.
Flacăra de Ki:
Aceasta mai este cunoscută ca amplificarea ki-ului. Pentru a realiza acest lucru, concentrează-te asupra ki-ului din Tan Tien. Răspândeşte acest ki prin tot corpul tău. Accelerează curgerea sa. Concentrează-te asupra sa şi imaginează-ţi că ar fi foc. Gândeşte-te la el ca fiind foc. Acum împinge ki-ul în afara corpului în toate direcţiile. Vizualizează-l ca fiind foc. Aceasta iţi va amplifica energia. Nu este chiar greu, dar necesită ceva indemânare.
Dacă te simţi rău după ce faci aceste exerciţii/tehnici, întrerupe practicarea lor până te vei simţi mai bine. Nu executa aceste exerciţii/tehnici dacă eşti bolnav, sau foloseşti orice fel de medicamente, ori eşti însărcinată. Te rog, foloseşte bunul simţ. Dacă doreşti să pui acest manual pe site-ul tău, te rog să o faci. Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să-l laşi aşa cum este.

Acest manual a fost scris de Skull Kid. Dacă aveţi orice fel de întrebări comentarii, trimiteţi un e-mail la skullkid@jmail.co.jp.
Termenul Ki este echivalentul japonez al termenului chinezesc Chi (Qi), care înseamnă energie vitală, şi în acest manual este folosit şi pentru a desemna practica numită Qi Gong (Chi Kung). Manualul în forma sa originală îl găsiţi la adresa http://www.geocities.com/thekidojo/
Traducere din limba engleză de Tănăsescu Daniel, septembrie 2004