Reincarnare şi purificare spirituală

Reincarnare si purificare spirituala
Mai presus de mine - Reincarnare şi purificare spirituală


BEYOND ME (2010) 

Inca un articol si un documentar tradus, marca deja consacrata a lui Marian Matei (blogul Dezvaluiri!). Multumim draga prietene! Munca ta este ca de obicei, exceptionala si valoroasa! 

"Inventatorul unui sport puţin cam fantezist, "DiscHoops",  derivat din "frisbee", Frank Huguenard - un personaj destul de temperamental, se pare, dacă putem da crezare unor articole sportive de pe net - îşi pune la încercare, cu succes, talentul cinematografic, cu acest documentar necomercial, total accesibil publicului larg, în care pune în dezbatere probleme spirituale fundamentale, ca reincarnarea şi, implicit, purificarea spirituală prin tehnici de meditaţie, apelând la învăţăturile lui Mahomed, Buddha, Krishna sau, mai recent, ale unui maestru spiritual indian, pe care l-aţi putut urmări în documentarul lui David Sereda, The Voice, postat pe blog - Sri Sri Ravi Shankar.

Autorul dar şi alte persoane intervievate - ca celebrul microbiolog american, Bruce Lipton - combat teoria materialistă a evoluţiei, argumentând, de exemplu, prin incapacitatea psihologiei actuale, standard, de a rezolva problemele spirituale umane, datorită funcţionării ei pe baze pur materialiste - fiind condamnată la eşec, din start - ce nu pot depăşi paradigma darwinistă, atât de dragă savanţilor şi este derulată, în fundal, lista imensă a aşa-ziselor dereglări psihiatrice, pe care nu aş fi putut s-o inserez în traducere, simultan, pentru a putea realiza deplina ei absurditate.

Dr. Ian Stevenson
Huguenard încearcă totuşi, pacifist, să ajungă la un compromis, între falsa teorie a lui Darwin şi cea a designului inteligent şi am fost dispus să-i iert această scăpare - ba chiar şi pe cea mult mai gravă, a citării lui Bill Gates - datorită calităţilor de nedisputat ale documentarului, ce aminteşte, printre altele şi opera renumitului dr. Ian Stevenson, ca dovadă ştiinţifică a reincarnării.

Problema reincarnării are rădăcini vechi, chiar şi în propria noastră religie, Origene (185-254 e.n.), părintele ortodoxiei, susţinând că sufletul este imaterial dar închis temporar într-un trup, originea sa fiind aceea de spirit descins direct din Dumnezeu, care, în momentul închiderii în trup, a suferit un fel de "înghețare" şi, dacă Iustin Martirul a ezitat să afirme acest lucru, tocmai pentru a nu identifica sufletul uman cu cel universal, Origene riscă această acuzație, spunând că sufletul uman descinde (prin cauzare) direct din Dumnezeu.

În acest sens, sufletul se va întoarce, cum este firesc, la Dumnezeu, aceasta echivalând cu salvarea sufletului şi, Origene, respinge ideea de infern, răul fiind doar un rezultat al voinței libere a sufletului și nu un apanaj al materiei.

Conceptul de pre-existenţă a sufletului, conduce la întruparea sa în închisoarea corpului - o idee a lui Platon - ca urmare a unei alegeri rele deliberate, dar, prin autocunoaștere și asceză, sufletul uman are capacitatea de a reface legătura pe care a pierdut-o, avându-l ca sprijin pe Iisus Hristos, al cărui spirit este singurul care, deşi s-a întrupat, nu şi-a diminuat, prin nimic, identitatea divină.

Mai mult decât atât, prin Conciliile Sinodului Ecumenic de la Niceea (astăzi Iznik, în Turcia) din 325 e.n., convocat de împăratul - nesfânt pe atunci - Constantin cel Mare şi cel de la Constantinopol, din 553 e.n., convocat de alţi mireni, la acel moment, Justinian şi Teodora, s-a hotărât eliminarea din Biblie a oricăror referinţe legate de reincarnare, motivaţia invocată, de unii autori, fiind aceea că nici o fiinţă umană, conştientă de propria-i nemurire, nu ar putea fi ţinută în sclavie.

Probabil că cea mai cunoscută, dacă nu cumva şi cea mai respectată colecţie de date, ce constituie dovezile ştiinţifice ale realităţii procesului reincarnării, este opera de o viaţă a dr. Ian Stevenson.

Evitând, inteligent, să se bazeze pe tehnicile de hipnoză regresivă - care sunt destul de contestate, deşi opera dr. Michael Newton este celebră şi a fost editată chiar şi în România - pentru a verifica dacă un individ a avut o viaţă anterioară, Stevenson a preferat să colecteze mii de cazuri de copii care, în mod spontan, şi-au reamintit vieţile trecute.

Dr. Ian Stevenson, a preferat această abordare, fiindcă memoriile spontane ale unor vieţi trecute, ale unui copil, pot fi investigate utilizând protocoale ştiinţifice, foarte stricte şi, ca atare, dificil de combătut.

Procedura constă, de fapt, în colectarea metodică a declaraţiilor copilului în cauză, privind viaţa anterioară, apoi în descoperirea persoanei decedate, cu care copilul afirmă că se identifica şi verificarea faptelor din viaţa respectivei persoane, care se potrivesc cu amintirile copilului.

Procedând astfel, a reuşit chiar să identifice semne din naştere sau defecte congenitale, ce corespundeau cu răni sau cicatrice ale decedatului, toate certificate prin înregistrări medicale, o astfel de metodologie strictă eliminând, din start, orice alte explicaţii "posibile" ale amintirilor copilului.

Dr. Stevenson şi-a dedicat ultimii 40 de ani, documentării ştiinţifice a unor asemenea cazuri, având o colecţie de peste 3.000 de dosare, mulţi oameni, inclusiv sceptici şi "savanţi", fiind obligaţi să recunoască validitatea acestor dovezi, fapte întărite şi de referinţele impecabile ale lui Stevenson, ca fost şef al Departamentului Psihiatric al Universităţii Virginia şi actual director al Diviziei de Studii asupra Personalităţii, la aceeaşi instituţie.

Ideea că, unii copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, nu numai că au amintiri ale unor vieţi anterioare, dar îşi pot chiar identifica fostele rude, a şocat rigida comunitate occidentală, care a preferat să ignore fenomenul.

Încă din anii '60, dr. Stevenson a descoperit cazuri relevante în India, Africa, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Marea Britanie, Statele Unite ş.a. ale unor copii ce şi-au amintit, spontan, vieţile anterioare şi chiar amănunte detaliate ale morţilor lor, în totalitate violente.

În pofida contextului oarecum lugubru, cu iz de jurnalism ieftin, opera doctorului este considerată unică, un model de obiectivitate şi este impecabilă, metodologic, după cum sublinia şi Herbert S. Ripley, fost preşedinte al departamentului psihiatric al Universităţii Washington din Seattle:

"Suntem norocoşi că avem pe cineva cu abilităţile şi integritatea lui, investigând un domeniu atât de controversat şi sensibil."

iar dr. Harold Lief scria în Revista Bolilor Nervoase şi Mentale:

"Ori face o colosală eroare, ori va fi recunoscut ca Galileo al secolului XX."

Din fericire, primul său eseu pe această temă, "Dovezi de la supravieţuitori, privind afirmaţiile asupra memoriilor unei vieţi anterioare şi a reincarnării", publicat în 1960, a atras atenţia lui Chester Carlson, inventatorul Xerox-ului, care a înfiinţat o fundaţie pentru finanţarea cercetărilor lui Stevenson.

Nu intenţionez să vă dezvălui, anticipat, amănunte din documentar, aşa că vă voi prezenta doar unul dintre cazurile celebre, documentate de dr. Ian Stevenson, al copilului numit Taranjit Singh din satul Alluna Miana, India, care susţinea, încă de la vârsta de doi ani, că era, de fapt, o altă persoană numită Satnam Singh - ucis în timp ce se întorcea pe bicicletă, de la şcoală - care locuise în alt sat, Chakkchela, copilul cunoscând până şi numele tatălui celeilalte persoane.

Investigaţia lui Stevenson, a revelat veridicitatea amănuntelor furnizate de Taranjit, dar argumentul forte a fost verificarea, de către grafologi, a unor mostre de scris ale ambilor copii - care este  unic, ca un set de amprente digitale - şi care s-au dovedit a fi virtual identice.

Conform lui Bruce Lipton şi colaboratorului său, psihiatrul Rob Williams, subconştientul uman, care este responsabil de comportamentele noastre instinctive, nu cunoaşte decât timpul prezent şi se pare că tehnicile de meditaţie, a căror tradiţie se pierde în negura vremurilor, sugerează exact acelaşi lucru - în starea de meditaţie nu te gândeşti nici la trecut, care este deja consumat, nici la un viitor, neconcretizat încă, ci te vei raporta indefinit numai la timpul prezent, fiind suspendat, cumva, într-o stare oarecum atemporală.

Meditaţia rămâne un proces sublim şi mai ales extrem de accesibil,  de autovindecare, de eliminare a stresului zilnic, de amplificare a tuturor performanţelor psihice şi fizice umane şi, în ultimă instanţă, de conexiune directă cu Spiritul Divin, căruia îi aparţinem cu toţii, fără a necesita prezenţa insidioasă a vreunui impostor de intermediar ecleziastic, dispus să ne purifice sufletul, contra unei taxe (ne)modice şi (ne)unice.

Sri Sri Ravi Shankar
Celor interesaţi, le recomand două site-uri deosebite:

http://srisriravishankar.org/ şihttp://www.kirpalsingh-teachings.org/,
cel de-al doilea având avantajul, inestimabil, de a fi prezentat în limba română şi ca un imbold final, pentru a vă îndrepta pe calea atât de minunată a purificării spirituale, citez:

"Un om poate face două greşeli fundamentale, pe drumul căutării adevărului suprem... să nu meargă până la capăt şi să nu înceapă acest drum."

Buddha
SURSA: BLOGUL DEZVALUIRI! http://antiiluzii.blogspot.com/

Indreptar de angeologie - IERARHII SPIRITUALE

Indreptar de angeologie - IERARHII SPIRITUALE
Indreptar de angeologie


Multi oameni, in copilarie, indrumati de parinti sau de bunici, spuneau inainte de culcare si nu numai in acest moment rugaciuni. Unele erau adresate lui Dumnezeu, altele lui Iisus, unele Maicii Domnului, altele ingerilor. Dar ce reprezinta ingerii: sint ei oameni care au murit, au ajuns in Cer si s-au intors pe Pamint sau sint creatii divine?
Se spune ca, atunci cind bebelusii dorm si zimbesc in somn, ei sint vizitati de ingerul pazitor. Ingerul pazitor se deosebeste el de ceilalti ingeri? 

Care este originea cuvintului inger.  Cuvintul inger isi are originea in greaca veche si inseamna mesager; inca de acum 2.700 de ani, mai multi poeti, printre care si Homer, au inceput sa utilizeze acest cuvint (angeloi) pentru a descrie anumite situatii.
Ce sint cu adevarat ingerii. Majoritatea oamenilor cred ca ingerii nu sint reprezentati de catre oameni, altii, din contra, cred ca ei sint oameni, iar citiva afirma ca ei sint oameni care au fost transformati sau perfectionati dupa moarte. Indiferent daca sint oameni sau nu, ingerii reprezinta entitati de energie pura, create de Dumnezeu.
De cind exista ingerii. Ingerii au existat inca din prima zi a Creatiei. Dovezi in privinta existentei ingerilor le aduce Biblia, dar ele se afla si in alte numeroase carti sfinte din diferite religii.
Ingerii ar putea fi fiinte reale, nu numai imagini. Anumite carti religioase descriu multe fiinte avind calitati de ingeri. Unele sint reprezentate de o fiinta situata intre om si Dumnezeu. Dincolo de imaginile care le insotesc, un lucru este clar: ingerii sint entitati reale, adevarati indivizi, chiar daca aparenta lor fizica este diferita de a noastra.
Ingerii pot fi fiinte umane decedate si reintoarse la viata, cred unii. In Evul Mediu, cind pesta facea ravagii in Europa, iar copiii erau cei mai vulnerabili in fata bolii, a aparut ideea ca acestia din urma ar putea deveni, dupa moartea lor, ingeri, pentru ca rudele acestora sa nu mai fie atit de deprimate din cauza disparitiei lor. Literatura si cinematografia americane si nu numai s-au inspirat din teoria conform careia ingerii sint oameni decedati, care au fost inaripati in Cer si care s-au intors pe Pamint.      
Pina la urma, iata ce sint ingerii . Cei mai multi specialisti in angeologie (stiinta care se ocupa cu studiul ingerilor) cred, contrar ideii raspindite, ca nici o fiinta umana nu a devenit si nici nu va deveni inger, indiferent de puritatea corpului sau sau a spiritului.  In concluzie, asa cum exista tipul uman, asa exista si un tip aparte, acela al ingerilor. 
De ce au fost creati ingerii. Ingerii au fost creati de Dumnezeu pentru a-Si alcatui armata cereasca si pentru a fi mesagerii Lui. Ei sint nemuritori, dar nu sint Dumnezei, asa cum sint deseori confundati, si au puteri dumnezeiesti.
Ce sint ingerii pazitori. Ingerii pazitori sint tot ingeri, doar ca au particularitatea de a ne fi daruiti la nastere si ne insotesc de-a lungul intregii noastre vieti pe Pamint pentru a ne ajuta.
Ingerii pazitori ne pot privi in permanenta. Ingerii pazitori au posibilitatea si puterea sa vada tot, in orice clipa din zi sau din noapte,  ceea ce nu inseamna ca ei sint preocupati de gesturile noastre cotidiene, ceea ce ii preocupa cu adevarat sint orientarile noastre profunde.
Ei ne pun la dispozitie propriile calitati si puteri. Ingerii pazitori fac parte din marea familie a ingerilor, asa cum am mai spus. Astfel, fiecare are puteri si calitati diferite. Ingerii pazitori sint special desemnati pentru fete sau baieti, nascuti la o anumita data. Ei vegheaza asupra noastra si ne pun la dispozitie calitatile si puterile lor.
Daca fiecare om are un alt inger pazitor. Exista 72 de ingeri planetari care sint identificati ca ingeri pazitori. Fiecare dintre ei protejeaza oamenii nascuti intr-un anumit moment al anului. Orice inger domneste, aproximativ, asupra a cinci zile. 
Cind se manifesta ingerul nostru pazitor. Exista doua cazuri: poate aparea in orice moment al vietii, caci este insotitorul nostru inca de la nastere, sau putem sa-l chemam pentru a-l intilni si a vorbi cu el. Totusi, in majoritatea cartilor-marturii, toti cei care au vazut o aparitie fizica a ingerului, el le-a aparut atunci cind traisera o situatie deprimanta.     
Putem sa-i definim ca pe niste ghizi. Asemanarea unui inger cu un ghid spiritual este cea mai buna definitie a lor. In afara de manifestarile lor diferite, principalul motiv pentru care intervin direct in viata noastra este acela de a ne ghida spre calea pe care trebuie sa o urmam.
Daca sint diferente importante intre ingeri. Cei care au studiat aceasta problema afirma ca exista diferente notabile intre ei, mai ales la nivelul complexitatii sarciniii lor si la nivelul diferentelor profunde dintre ei. De asemenea, ei cred ca ingerii nu provin toti din acelasi mediu. Ca dovada, ingerii sint repartizati in noua familii, fiecare avind caracteristici particulare (dintre care cei mai cunoscuti  sint Serafimii si Heruvimii).
De ce se numesc toti ingeri daca sint repartizati in diferite familii. Denumirea de inger este un mod de a-i descrie in ansamblul lor global pe cei  ce reprezinta familia ingerilor. Aceasta denumire descrie in realitate toate aceste entitati care traiesc in Cer sau in Paradis.
Unde locuiesc ingerii. Cei preocupati de acest subiect sustin ca ei nu vin din acelasi univers fizic cu al nostru. Numele dat locasului variaza de la unul la altul, dar Paradisul este cel mai frecvent utilizat.
Cum vin ingerii in lumea noastra. Ingerii intilnesc lumea noastra, intrind astfel in viata cuiva, datorita unei treceri fizice si mintale. Acest fenomen, care le permite sa atinga dimensiunea terestra, are scopul de a ne face sa constientizam prezenta lor.  
Daca ii putem vedea. Chiar daca vin dintr-un alt univers decit al nostru sau, dupa unii, din universul nostru, ei sint diferiti de noi. Raspund in fata altor norme, a altor legi decit cele pe care noi le numim natura. De aceea sint practic imposibil de vazut.
Daca traiesc intr-o societate oganizata. Ingerii formeaza o societate foarte organizata, o societate perfecta, care nu cunoaste nici intrigile, nici gelozia, nici violenta. Fiecare membru traieste in perfecta armonie cu perechea sa. Nici unul nu este preferat sau respins de catre ceilalti.
Daca sint solitari. Traind intr-o societate organizata si, de asemenea, disciplinata, inseamna ca ei insisi sint foarte disciplinati. Ei nu pot fi entitati solitare care traiesc in Ceruri decit fiind sociabili si altruisti.
Fiecare dintre ei are un rol bine determinat. Ficare dintre noi, oamenii, are propriile responsabilitati, insarcinari si obligatii si fiecare are propriile inclinatii, talente si calitati, iar in mediul in care se desfasoara ingerii, mecanismul este acelasi: cu calitati, puteri, dar si insarcinari si responsabilitati.
Ce importanta au asupra noastra. Daca acceptam ideea ca ingerii traiesc intr-un cadru organizat, realizam ca interventiile sau manifestarile lor nu sint intimplatoare si ca oricare dintre ele este ceva organizat si planificat.
Daca ingerii ne pot sau nu vorbi. Daca intelegem vorbirea cu ei ca ceva obisnuit, cu siguranta ca ingerii nu ne vorbesc.
Sint persoane care afirma ca ingerul pazitor le-a vorbit. Noi avem propriul vocabular si citeodata este dificil, daca nu imposibil, sa gasim cuvintele potrivite pentru a califica o realitate necunoscuta. Cind acesti oameni marturisesc ca ingerul pazitor le-a vorbit, ei vor sa spuna ca ingerii au comunicat cu ei.
Cum pot comunica cu noi, daca nu ne pot vorbi. Este de necontestat faptul ca ingerii care vin sa ne intilneasca au capacitatea de a comunica cu noi si de a se face intelesi. De fapt, ei comunica cu noi printr-un fel de telepatie, un schimb de cuvinte si de imagini, care se face prin intermediul vocii, in general, persoana care-si aude ingerul vorbindu-i o face fara sa-l poata vedea.    
Daca se poate face portretul unui inger. Nu se poate stabili portretul-tip al unui inger pentru ca marturiile apartinind acestui subiect difera considerabil unele de altele.
Cu ce ar putea fi ei asemanati. Trasaturile ingerilor care apar in viata noastra, a oamenilor, sint la fel de numeroase ca si numarul descrierii celor care au marturisit ca i-au vazut, exista si trasaturi comune, dar pe baza acestora nu se poate stabili un portret-tip, ei pot imprumuta orice forma prin  care sa apara si sa ne transmita mesajul lor.
Cum putem constata aparitia lor. Majoritatea insilor care au trait o astfel de experienta descriu aparitia ca viziunea unei lumini stralucitoare, neremarcind vreo figura. 
Daca pot sa-si modifice infatisarea dupa cum doresc. Se pare ca-si pot modifica infatisarea dupa cum doresc si dupa misiunea care le-a fost incredintata. Astfel, pot aparea in modul in care ni-i imaginam sau pot aparea ca simpli oameni.
Exista ingeri-femei si ingeri-barbati . Anumiti filozofi au aparat ideea ca fiecare inger poate avea propriul sex, masculin sau feminin, un fizic, dar si orientari spirituale proprii.  Un consens a aparut in jurul ideii conform careia ingerii nu au acelasi gen al corpului nostru. Din momentul in care i-am intilnit, putem afirma ca, intr-o oarecare masura, au un anumit corp. Dar, cu siguranta, nu este un corp asemanator cu cel pe care il percepem noi.
Din ce este alcatuit corpul lor. Nu este exclusa ipoteza potrivit careia corpul ingerilor este transparent, chiar si pe Pamint exista multe corpuri transparente: sticla, cristalul, picaturile de apa. Astfel am putea presupune ca el este alcatuit dintr-o materie necunoscuta noua, invizibila pentru ochii nostri. O alta posibilitate, des dezbatuta, ar fi aceea ca, in realitate, nu este decit un corp de energie pura. Nimeni nu a putut vreodata sa studieze un astfel de corp. Pe de alta parte, pornind de la premisa ca acest corp nu  este decit energie pura, atunci se poate spune ca exista o structura certa, dar este ceva total necunoscut, deoarece, pentru oameni, viziunea lumii este redata in functie de realitatile materiale pamintesti. Important este sa recunoastem ca, indiferent care ar fi aparitia lor fizica, ingerii sint imposibil de vazut si este imposibil de inteles felul lor de a exista. Asta este piedica de care momentan mintea umana nu poate trece.
Daca au aripi. In zilele noastre se crede ca ingerii nu au aripi. Nu este o noua descoperire, caci Biblia este cea care a promovat ideea. O proba in acest sens este reprezentata de viziunea lui Iacob, scena in care apar ingerii urcind si coborind la Cer pe o scara, ceea ce confirma ca ingerii nu aveau aripi, altfel ar fi zburat si nu ar fi intrebuintat scara. Alt exemplu in argumentarea ideii ar fi ingerul care a coborit sa-l vada pe Abraham si care nici el nu avea aripi.
De ce sint mereu ilustrati cu aripi. Confuzia a fost facuta probabil din cauza faptului ca au fost mereu descrisi ca oameni, ca mesageri, dar cu mai multe puteri decit noi, fara a fi insa condusi de aceleasi constringeri fizice ca noi. Daca anumite persoane care au vazut ingeri ii descriu chiar si astazi cu aripi, aceasta poate fi cauzata, in anumite circumstante, de o oarecare forma de autosugestie.  Putind lua diferite forme fizice, ei pot aparea cu aripi, stiind de imaginea pe care o avem despre ei si incercind sa ne atraga astfel atentia.
Daca au  limba, corzi vocale. Neavind un corp asa cum noi il putem percepe, nu au deci nevoie de buze, de limba si de laringe pentru a se putea exprima. Oricare ar fi mesajul pe care vor sa ni-l transmita, se folosesc de mijloace care nu fac parte din limbajul nostru. Acest mod de comunicare nu-i impiedica, atunci cind se manifesta, sa se faca perfect intelesi.
Daca au aure . Se pare ca aurele difera de la caz la caz. Ingerii care ne viziteaza se pare ca nu au numai aure deasupra capetelor, dar propaga si o lumina orbitoare in jurul lor. Oamenii carora li s-au aratat ingerii povestesc, in moduri diferite, despre o lumina cu o nuanta de alb nemaiintilnita. Era de un alb pe care eu nu l-am mai vazut vreodata, povesteste unul dintre acesti oameni.    
Ingerii au misiuni diferite de realizat in ceea ce ne priveste. In afara de ingerul pazitor, care ne insoteste de-a lungul intregii vieti, si ceilalti ingeri ne stau la dispozitie. Fiecare are propria misiune, la fel se intimpla si in cazul calitatilor si al puterilor - caracteristici care permit ducerea la bun sfirsit a sarcinii ce si-o asuma. 
Consecintele asupra existentei umane in urma aparitiei lor. In anumite cazuri, bineinteles ca aparitia unui inger in viata unui om ii ravaseste acestuia din urma echilibrul. Dar trebuie pastrata ideea conform careia ingerii nu vin intotdeauna sa ne intilneasca pentru a ne tulbura viata si existenta.
Care ar fi motivul pentru care apar. Ei pot aparea, pot accepta sa vorbeasca cu noi doar pentru a ne arata ca sint linga noi si ca sint gata sa ne ajute in caz de nevoie. De asemenea, ne pot indica calea pe care sa o urmam. 
Care este explicatia principala a aparitiei lor. Mai intii si inainte de toate, ei vor sa raspindeasca dragostea. Sa nu uitam ca dragostea este legea care reuneste Universul - cea mai buna si cea mai mare dintre toate legile. Dumnezeu este dragostea, iar ingerii o reprezinta, dar este un sentiment care raspunde in fata celei mai nobile definitii: o stare de fericire pe care celalalt vrea sa va faca sa o traiti si pe care dumneavoastra veti dori sa o impartasiti.
Daca exista situatii propice aparitiei ingerilor. Anumite situatii le sint favorabile: de exemplu, atunci cind ne ratacim in propria viata, intotdeauna se va gasi un inger care ne va indruma spre calea pe care trebuie sa o urmam.
Daca interventiile ingerilor se pot traduce prin ajutor uman. Raspunsul este evident. Ingerii pot trimite in caminul nostru oameni pe care-i considera benefici pentru noi. Aceste persoane ne pot fi familiare sau necunoscute.
De ce trebuie sa se foloseasca ingerii de intermediari si nu apar ei insisi . Actionind in acest mod nu ne stirbesc libertatea si lasa la latitudinea noastra modalitatea de a face alegeri in felul in care consideram ca este bine, dindu-ne sfaturi prin intermediul altor oameni.
Daca actioneaza asupra evenimentelor si a transformarilor interioare. Una dintre calitatile primare si comune ale ingerilor este aceea ca au puterea sa scoata la iveala, din personalitatea noastra, trairi nebanuite. Si inainte de a actiona asupra evenimentelor exterioare, misiunea lor este de a ne invata sa fim noi insine si de a avea incredere in natura noastra extrem de buna. In acest sens, ingerii ne ajuta sa ne dezvoltam sufletul dincolo de capacitatea pe care credeam ca o are.
Despre momentele aparitiei lor. Vizitele lor survin in situatiile cind avem nevoie de ei. Acesta este momentul cind se manifesta, cind iau una dintre formele descrise in numeroasele marturii, pentru a ne oferi ajutorul necesar sau, citeodata, o mingiiere, cind simtim nevoia intr-o anumita perioada din viata noastra.   
Daca se poate caracteriza acest ajutor printr-o forma precisa. Indiferent care sint gesturile pe care ingerii le pot face sau cuvintele pe care le pot pronunta, toate se rezuma in principal la o dovada de dragoste profunda - dragoste de care toti avem nevoie, toti fara exceptii, nu numai pentru a trai, dar si pentru a evolua. 
Daca putem crede cu adevarat in aceste aparitii. Interventiile supranaturale exista in mod indiscutabil. S-a constat ca anumite evenimente sint inexplicabile, iar supravietuirea unor persoane implicate in evenimente catastrofale este uimitoare.
Despre credibilitatea persoanelor care marturisesc ca au intilnit ingeri. In cea mai mare parte a cazurilor in care ingerii si-au facut simtita prezenta in viata cuiva, acesti oameni care dezvaluie aparitia lor sint credibili, mai ales ca marturiile seamana unele cu altele evocind acelasi tip de interventie, de aparitie. 
Situatii concrete ale acestor aparitii. S-a remarcat ca in mai diferite cazuri, mai multe persoane care au marturisit o astfel de intilnire se aflau in clipa manifestarii ingerilor expuse in fata unui accident mortal sau erau antrenate intr-un lant de evenimente fatale de care le era imposibil sa scape prin propriile puteri. De cele mai multe ori, aceste persoane se resemnasera in fata mortii. Totusi, in momentul in care totul parea sfirsit, citeodata o voce, citeodata o lumina aparea, semn precursor al unui ajutor neasteptat si nesperat.  
Despre cum trebuie inteles ajutorul. Manifestarile se pot face in diferite moduri: ingerul care apare si dispare; o interventie inexplicabila intr-o situatie periculoasa; o conversatie telepatica ce sugereaza anumite gesturi; o intuitie care ne facem sa ne razgindim in privinta a ceea ce doream sa realizam si care evita astfel producerea unei drame; premonitii care apar in timpul visului.
Daca exista o alta interventie decit cea fizica. Bineinteles. Pe linga influentarea cursului evenimentelor, ingerii, prin aparitiile lor, vor intr-o oarecare masura sa ne invete sa crestem, sa ne dezvoltam. Nu numai ca indivizi, dar si ca fiinte umane.
Ce inseamna dezvoltarea ca fiinta umana. Inseamna ca ingerii vor sa ne faca constienti de faptul ca oamenii sint interdependenti unii de ceilalti si ca nu sint doar niste indivizi care traiesc pe aceeasi planeta.
Daca apar numai atunci cind lucrurile merg prost. Majoritatea oamenilor care au fost vizitati de ingeri au confirmat faptul ca acestia din urma le-au aparut atunci cind se aflau in situatii dificile. Si este un lucru banuit ca, atunci cind lucrurile merg bine, ingerii au tendinta sa stea deoparte, dar asta nu-i impiedica sa nu se manifeste atunci cind ii invocam.       
Daca exista ceva care-i influenteaza sa imprumute o forma sau alta. Nu, ei pun accentul pe mesajul pe care vor sa ni-l transmita mai mult decit pe forma sau stilul pe care-l imprumuta pentru a face acest lucru.  
Toti putem comunica cu ingerul pazitor sau cu alt inger. Este adevarat faptul ca fiecare dintre noi poate invoca ingerul pazitor sau alt ingeri, deci, comunicarea cu ei este posibila pentru oricare dintre noi, fara exceptii.
Daca ingerii ne pot aparea tuturor. Da, ingerii isi pot face aparitia in viata oricui, dar trebuie avut grija ca nu cumva aceasta manifestare sa fie pura imaginatie, pentru ca multe dintre confesiuni, comentate din abundenta, au relevat faptul ca sint mai degraba halucinatii decit aparitii reale ale ingerilor - fie ei pazitori sau de alt fel.
De ce inventeaza oamenii acest tip de marturii. In realitate, in majoritatea cazurilor, indivizii nu le inventeaza, ei sint perfect convinsi ca au trait asemenea experiente. Trebuie recunoscut ca tipul acesta este intilnit mai rar, iar explicatia se bazeaza pe probleme trecatoare de sanatate (oboseala, stres, stare de slabiciune in general) sau de probleme mai serioase (psihoza, halucinatii).  
Cum putem sti daca un inger a luat legatura cu noi. Inainte de a ne intreba daca am fost atinsi de catre ingeri, trebuie sa stim ca unii vin sa ne intilneasca ziua, dar o pot face si noaptea; ca pot lua diferite aspecte - unele care nu au nimic in comun cu imaginea pe care ne-am format-o despre forma lor fizica; ca, atunci cind considera ca este necesar, stiu sa ne atraga atentia; ca pot patrunde pina si in visele noastre. Persoana cu care ingerul a luat legatura o va sti fara indoiala, pentru ca dupa aceasta descopera cu adevarat ce este dragostea si va fi constienta de existenta lui Dumnezeu. 
Ce reprezinta dragostea pentru ingeri. Sentimentul dragostei este principala cauza a existentei si actionarii ingerilor. Ei ne ajuta sa ne reculegem fortele, sa inlaturam barierele si, mai ales, ne invata ca putem sa ne inselam daca nu actionam prin si cu dragoste. 
Daca exista constatari tangibile. Probabil ca nu se afla manifestari palpabile, dar ei aduc existentei noastre ceva special si unic, ceva in mod cert intangibil, dar care nu ne paraseste decit la sfirsitul zilelor, dupa marturisiri ale unor persoane. Chiar daca au intrat pentru numai o secunda in contact cu noi, ne va fi imposibil sa uitam momentul si ceea ce a decurs din aceasta intilnire.
Daca pot actiona contra vointei noastre. Nu, ingerii nu ne vor forta niciodata sa facem ceva contra vointei noastre, la fel cum nu ne vor obliga sa facem gesturi sau actiuni care ne-ar putea fi daunatoare.
Despre aparitiile lor mai dese din zilele noastre decit altadata. Daca ingerii par sa se manifeste mai frecvent si mai mult timp acum decit in urma cu mai multi ani si chiar decit acum citeva luni se explica prin faptul ca este un fenomen care a luat amploare datorita cresterii interesului referitor la starea de existenta a lor din ultimii ani. Si inainte existau aparitii, dar nu se puneau atitea intrebari si indivizii cu astfel de trairi erau jenati sa povesteasca ce li s-a intimplat.
Crearea unei atmosfere favorabile comunicarii cu un inger. Pentru a preintimpina desfasurarea unei comunicari cu un inger este necesara gasirea unui colt linistit, in cadrul caminului, fara a desfasura vreo activitate si fara a fi perturbat de vreun membru al familiei, ferit de zgomotele inoportune. Un colt transformat intr-un sanctuar, unde nimeni nu vine sa deranjeze. Apoi, este importanta crearea unei stari de meditatie.
Cuvintele sint importante pentru chemarea ingerilor. Este esentiala chemarea ingerilor cu ajutorul cuvintelor, rostirea lor le favorizeaza venirea.
Ce se poate rosti. Exista un anumit numar de rugaciuni, de incantatii, care apartin specialistilor in interpretarea Sfintei Scripturi si care au efecte in realizarea comunicarii. Dar si noi putem gasi cuvinte potrivite pe care sa le adresam. Singura conditie este sa pastram respect in fata lor.
Daca putem sa le cerem orice. Bineinteles. Le putem cere si interventia in ceea ce priveste achizitia de lucruri materiale, iar ei vor raspunde dorintei noastre daca le considera juste si necesare si alt tip de lucruri decit cele materiale, valori morale sau spirituale.
Daca stau sau nu ascunsi. Ingerii nu au fost niciodata ascunsi, doar ca noi nu stim cum sa-i cautam, unde sa-i gasim si, mai ales, nu stim cum sa-i recunoastem. Dar ingerii ne-au fost mereu parteneri fideli, gata sa actioneze pentru a ne ajuta. Ei nu concep sa traiasca in umbra existentei noastre, ei traiesc printre noi, chiar daca nu stim sa-i recunoastem.
Daca ne pot refuza rugamintile. Se poate intimpla ca ingerii sa ne refuze rugamintile, pentru ca ei au fost creati de Dumnezeu pentru a ne ajuta atunci cind avem nevoie, iar acest ajutor trebuie inteles in sensul larg al cuvintului. Nu trebuie sa uitam ca ingerii nu ne raspund de fiecare data cind ii chemam, dar raspund mereu nevoilor noastre.
Ingerii nu se pot casatori intre ei. Spuneam in numarul trecut ca exista ingeri-barbati si ingeri-femei, atunci de ce nu se pot casatori? Raspunsul vine direct de la Iisus. Aflat in Templu, Iisus a fost intrebat de   un barbat care nu credea in existenta unei alte vieti dupa moarte daca o femeie se casatorea cu opt frati, unul dupa altul, de fiecare data dupa ce raminea vaduva, in Cer cu care dintre ei ar fi fost casatorita? Iar Iisus i-a raspuns ca, atunci cind survine moartea, oamenii devin ingeri si nu cunosc legatura casatoriei. 
Care ar fi cea mai importanta sarcina a unui inger. In Biblie, ingerii sint cel mai adesea catalogati ca mesageri, dar unii speciali, care transmit mesaje si ajutor.
Harpa are sau nu o semnificatie aparte pentru ei. Adesea in picturi, ingerii sint reprezentati cintind la harpa, dar acesta este o reprezentare artistica - pentru ca ei nu cinta cu adevarat la harpa - ci este un simbol inspirat din povestirile celor care au trait o experienta a vietii dupa moarte si care isi amintesc de un soi muzica pe care au auzit-o. 
Despre cum reusesc sa faca miracole. Ideea de miracol nu se regaseste in legile naturale, care sint aplicabile pentru noi, oamenii, si nu pentru ingeri, care evolueaza intr-o alta dimensiune. Ceea ce pentru noi poate parea un miracol poate fi ceva foarte obisnuit pentru cineva inzestrat cu puteri care, pentru noi, pot parea supranaturale.
Daca fiintele omenesti pot deveni ingeri. Chiar daca am punctat subiectul, este important de revenit asupra lui din moment ce sint atitia care-si pun intrebarea. Unii spun ca dupa moarte oamenii nu pot deveni ingeri, altii afirma ca se poate realiza asa ceva, iar o alta categorie crede ca, dupa o perioada de ucenicie, pot deveni efectiv ingeri.
Daca poarta haine. Considerind ca sint spirite pure, energii pure, raspunsul este evident: nu au cum sa imbrace haine. 
Despre alte denumiri. In Biblie, de exemplu, se vorbeste despre ei ca fii ai lui Dumnezeu sau ca sfinti supraveghetori, iar poetul italian Dante ii numea pasarile lui Dumnezeu.  
Daca ne pot ajuta sa ne rugam. Da, pentru ca una dintre misiunile lor cele mai importante este chiar de a dirija rugaciunile pe care le rostim celor carora li se adreseaza, ingeri sau sfinti.
Cit poate trai un inger . Specialistii in angeologie estimeaza ca ingerii sint eterni - la fel ca si sufletul uman - si, de asemenea, ca sint indestructibili.   
Daca pot suferi fizic. Suferinta le este ceva necunoscut, pentru ca sint spirite pure.

 Documentar de Liana Hainarosie

Triunghiul Dragonului

Despre un alt Triunghi al Bermudelor


Triunghiul Dragonului




In ultimii ani s-a scris mult despre Triunghiul Bermudelor si intimplarile stranii legate de aceasta zona. Cind pronuntam Triunghiul Bermudelor pentru majoritatea este clar ca ne referim la regiunea oceanului Pacific, cuprinsa intre coasta Floridei, nord-estul insulelor Bermude si Antile in sud. Dar putini stiu ca in cealalta parte a lumii exista o zona similara celei din Pacific cunoscuta sub numele de Triunghiul Dragonului. Acesta se afla in vestul Japoniei, la nord de Tokio, la 145 de grade latitudine estica fata de corespondentul sau din Pacific. Mai exact regiunea este delimitata de insulele Japoniei in vest, sud-vest, apoi traiectoria coboara spre Guam si Yap in apropiere de Taiwan, urcind din nou inspre Japonia in nord, nord-est.


In Triunghiuri sint forte de atractie misterioase


Despre ambele zone se spun lucruri greu de crezut. Aici dispar fara urma vapoare si avioane. Caile navigabile si echipamentul de comunicatie sint perturbate. Supravietuitori ai straniilor intimplari au fost putini. Unii dintre ei povestesc despre vase fantoma, fara echipaj, care plutesc doar pentru citeva secunde in apele periculoase.


O coincidenta inexplicabila


Cele doua Triunghiuri se caracterizeaza prin coordonate geografice similare. De parca pozitiile lor s-ar reflecta una pe alta, ca intr-o oglinda. Zonele se afla in puncte exact opuse pe glob; una in vest, alta in est, pe aceeasi longitudine de 35 de grade. Fiecare dintre regiuni are forma unui triunghi si se gasesc in apropierea unei arii vulcanice extrem de active. Alta trasatura comuna este reprezentata de conditiile meteorologice totdeauna imprevizibile, cum ar fi ceata densa, valurile gigantice, mareele puternice, cutremurele si uraganele.


Pamintul inghitit de lava


Despre Triunghiul Dragonului se pastreaza marturiile unor navigatori ce au descoperit in urma cu sute de ani numeroase insule. Numai ca aceste palme de pamint au aparut si au disparut o data cu eruptiile vulcanice, de aceea nu s-a pastrat nici o urma a existentei lor pina in prezent.


Lipsa variatiilor magnetice


O alta caracteristica a celor doua regiuni este data de existenta curbelor agonice – linii fara variatie magnetica. In zona lor de actiune acul busolei indica direct nordul si sudul, neinregistrind alte deviatii. Principala curba agonica din emisfera vestica trece exact prin Triunghiul Bermudelor, iar cea din emisfera estica traveseaza cu mare precizie Triunghiul Dragonului. In ambele cazuri lipsa vibratiilor magnetice provoaca grave devieri de calcul si de orientare.


Legenda Dragonului


Timp de peste o mie de ani si mai bine japonezii si vecinii lor au fost martori a numeroase intimplari neverosimile si disparitii inexplicabile. Vechile legende japoneze povestesc despre un dragon care ori de cite ori e nemultumit de supusii sai vine la suprafata, ia toti marinarii ce navigheaza in apele sale si ii duce cu el in Imparatia Adincurilor. De mii de ani dateaza credinta populara conform careia in adincuri exista palate locuite de dragoni ai caror stapin e Marele Dragon ce traieste in cavernele de dincolo de ape.


Un subiect senzational, dar nu prea mediatizat


Pina in 1960 fenomenul din emisfera estica era foarte putin cunoscut si mediatizat. Abia mai tirziu s-au remarcat asemanarile cu Triunghiul Bermudelor. In ciuda frecventelor stiri despre disparitiile misterioase aparute in presa japoneza, rar ele au prezentat un interes pentru Occident. Unul dintre motive ar putea fi barierele lingvstice. Un altul, atitudinea rasista fata de lumea asiatica. Pe drept cuvint multi se intreaba cit de cunoscut ar mai fi fost Triunghiul Bermudelor daca nu s-ar fi aflat atit de aproape de Statele Unite?


Exista mai multe explicatii


In Antichitate astfel de fenomene inexplicabile erau puse pe seama interventiei zeilor, a demonilor sau a creaturilor mitice. Astazi disparitia unui echipaj sau a unei nave ramine un mister de nedezlegat. Mass-media si impatimitii de acest subiect lanseaza o multime de supozitii. Fie e vorba despre o rapire a extraterestrilor, fie o disparitie printr-o gaura neagra sau printr-o poarta deschisa inspre alta dimensiune, paralela cu universul nostru. Unii, mai mistici au emis teorii referitoare la existenta unor forte malefice nevazute. Altii, mai pragmatici, considera ca e vorba despre disparitii premeditate, menite sa obtina in mod fraudulos banii din asigurarile de viata ale asa-ziselor victimelor.


Oricare ar fi raspunsul, un lucru este cert. Triunghiul Dragonului si echivalentul sau din Pacific ramin unul dintre cele mai bine pastrate secrete ale lumii contemporane. Si poate ca in final solutia ne-o va da Mare Dragon de dincolo de ape?!


Lidia Molder