Pestera Lascaux

O harta a cerului in pestera Lascaux

Acum 17.000 de ani, niste artisti din paleolitic au zugravit pe peretii pesterii Lascaux harti ale cerului. Iata concluziile lui Chantal Jegues-Wolkiewiez, prezentate in cadrul unei conferinte la Milano, in urma cu un an.


Capela Sixtina a preistoriei


Perigord, valea Vezere, aflat la 2 kilometri de oraselul Montignac, este presarata cu cel putin 200 de situri arheologice, care dateaza din preistorie. Printre acestea se numara si pestera Lascaux. Descoperita intimplator de niste copii in anul 1940, pestera ascunde in interiorul ei numeroase desene si picturi rupestre ce reprezinta tauri, lei, cai si inorogi. Si, cu toate ca mai exista si alte pesteri care abunda in picturi rupestre, Lascaux ramine fara egal, fiind numita, pe drept cuvint, Capela Sixtina preistoriei. Din pacate insa, fumul provenit de la luminarile entuziastilor care vin aici sa admire frescele din epoca magdaleniana a inceput sa acopere picturile, fapt care a facut ca accesul vizitatorilor sa fie restrictionat.


Desenele au lumini si umbre


In prezent, un mic grup alcatuit din arheologi si astronomi executa o munca putin obisnuita. Stind in genunchi, la lumina unor lampi de ulei, cercetatorii studiaza cu atentie picturile rupestre, facindu-le in acelasi timp mai clare. In acest scop, se folosesc culori pregatite din minerale, asa cum s-au gasit ele in pestera. O simpla trasatura de pensula si pe peretii pesterii apare un minunat cal, de culoare maronie. Ceva mai departe se contureaza un cerb in nuante minunate de ocru, un taur negru, apoi un scorpion, un leu, un inorog… Fiecare animal este pictat in fresca, fiind folosite doua tehnici distincte: un contur al liniilor corpului, urmat de o pulverizare a vopselei printr-un tub. Desenele au lumini si umbre, avind un plan de constructie, o idee de compozitie, ceea ce dovedeste ca pictorii din Lascaux erau in posesia unei culturi mult mai avansate decit cultura medie a oamenilor nostri de la tara spune Robert Charroux in cunoscuta sa Carte a lumilor uitate. Cercetatori din intreaga lume se straduiesc de citeva decenii sa gaseasca explicatii pentru forta si maiestria cu care au fost executate aceste picturi, dar mai ales pentru scopul in care au fost executate.


Teorii in legatura cu picturile rupestre


Au existat pina acum numeroase ipoteze, ce permit intelerea picturilor rupestre, opera a stramosilor nostri foarte indepartati. In secolul al XIX-lea, cercetatorii au presupus ca artistii asa-zis primitivi au creat arta de dragul artei si acest punct de vedere a fost acceptat mult timp dupa aceea. Apoi acestei ipoteze i-a luat locul o alta si, la inceputul secolului al XX-lea, cercetatorii au presupus ca autorii picturilor rupestre erau vinatorii, care incercau ca prin aceste desene sa determine zeii sa-i ajute sa vineze animalele. S-a presupus deci ca aceste desene aveau deci un caracter ritual, intreaga teorie primind numele de magia vinatorii. Multi cercetatori s-au opus acestei ipoteze, emitind o alta, conform careia toate picturile rupestre erau aranjate in asa fel incit sa imagineze o poveste, un mit, legat de aceste animale. Dar si aceasta ipoteza a generat indoieli ale cercetatorilor si multi s-au grabit sa o combata.


Picturile reprezinta o harta a cerului

Sutele de desene au fost descoperite, asa cum am vazut, nu demult in pestera Lascaux. Inca de cind au fost descoperite, specialistii au vorbit despre forta tainica a acestei adevarate Capele Sixtine din perioada preistorica. Si iata ca, acum, Chantal Jegues-Wolkiewiz avanseaza ipoteza ca pictorii din perioada preistorica au desenat nu tablouri inchipuite, ci… harti ale cerului, cu numeroasele sale constelatii: Pe peretii interiori ai pesterii sint zugravite nimic altceva decit constelatii: a Capricornului, a Taurului, Scorpionului si alte citeva, a anuntat cercetatoarea, stirnind pe de-o parte ovatii, pe de alta indignare din partea celor din sala. Asa cum era de asteptat, cei care au respins inca de la inceput aceasta idee au enuntat faptul ca primele observatii ale cerului au fost atestate documentar cu 5.000 de ani in urma, si nu cu 17.000 de ani, conform teoriei, pe care ei au numit-o teoria Chantal. Pentru a-si argumenta ipoteza, Chantal Jegues-Wolkiewiez si-a petrecut mult timp in aceasta pestera, studi-ind picturile din perioada paleolitica. Curind i s-a alaturat si Jean-Michel Geneste, arheologul responsabil cu conservarea picturilor din pestera Lascaux, care s-a aflat alaturi de ea in toata aceasta perioada de munca de cercetare.


O harta a cerului, de acum 17.000 de ani


Totul a inceput atunci cind am decis sa-mi verific teoria, povesteste Chantal. La data cind au fost executate desenele, conform teoriei mele, razele de Soare trebuiau sa patrunda prin intrarea in pestera si sa ajunga in Sala Taurului. Totul a fost asa cum mi-am imaginat. La 21 iunie 1999 am fost acolo impreuna cu Jean-Michel si ne-am dat seama ca acum, in timpul solstitiului, razele Soarelui au patruns in pestera exact la fel, ca atunci cind vechii pictori si-au asternut pe peretii pesterii faimoasele lor picturi. Reiesea deci ca ei alesesera ca loc de lucru unul opus intrarii in pestera. In acest fel, ei puteau vedea soarele pe timpul zilei si stelele pe timpul noptii!


Animalele simbolizau constelatii


Uimita de aceste presupuneri, Chantal a inceput sa caute modul in care sa-si demonstreze ipoteza. Daca intr-adevar picturile rupestre reprezentau constelatiile dispuse pe cer intr-o anumita perioada, trebuia neaparat aflat daca atunci constelatiile fusesera dispuse pe cer la fel cum se aflau si pe peretii pesterii. Folosind computerul, Chantal a reconstituit o harta a cerului, asa cum era ea in urma cu 17.000 de ani. Apoi a comparat-o cu desenele rupestre din pestera, constatind ca totul coincidea. Insemna deci ca ciudatul animal de pe peretii pesterii nu era altceva decit reprezentarea constelatiei Capricornului, asa cum putea ea fi vazuta prin intrarea in pestera, in acea perioada preistorica.


Pro si contra teoriei Chantal


Foarte multi cercetatori nu-si ascund scepticismul in ceea ce priveste teoria emisa de cercetatoarea franceza. Printre acestia se afla Denis Bjalou, colaborator al Muzeului de Istorie Naturala, care a declarat ferm: Aceasta interpretare nu are de-a face nicidecum cu stiinta. Astronomul Gerard Zarnivie, de la Universitatea din Montpellier, care a verificat calculele lui Chantal, declara: Acum este clar pentru mine ca oamenii din paleolitic aveau suficiente cunostinte astronomice, incit sa zugraveasca constelatiile. Aceste desene se refera, intr-adevar, la momentele solstitiilor din acea perioada preistorica. Din pacate insa astronomia a adoptat o alta pozitie decit arheologia, si asta in timp ce oamenii priveau cerul ca pe un acoperis natural, aflat deasupra capului, ca facind parte integranta din viata lor de zi cu zi. Jean-Michel Geneste, specialist in perioada preistorica si colaborator al lui Chantal, spune pe de alta parte: Aceste cercetari sint sistematice si nu se bazeaza doar pe anumite convingeri. Chantal ne-a prezentat o ipoteza interesanta si asta este o mare realizare, chiar daca teoria ei va avea nevoie de fundamentari ulterioare. In orice caz, ipoteza conform careia oamenii din paleolitic aveau nevoie de stele pentru a face calculul timpului si pentru a prevedea schimbarile de sezon este cit se poate de reala. Alexander Marchak a avansat o astfel de teorie, in urma studierii obiectelor din perioada paleolitica si a desenelor aflate pe ele, ce zugraveau, in principal, fazele Lunii. Solstitiul era o perioada speciala, care servea ca punct de referinta pentru masurarea timpului in perioada paleoliticului, declara el in cartea sa Radacinile civilizatiei.


Ipoteza paleoastronomica se poate confirma

Foarte multi cercetatori se arata interesati de munca lui Chantal. Printre acestia se numara si Jean Clodt, cercetator de renume din Franta: Aceasta ipoteza a fost verificata in modul cel mai serios. Nu este nicidecum de mirare ca oamenii din paleolitic s-au aratat interesati de stele. Daca ne amintim, prima oara Sala Taurului a fost deschisa in ziua echinoctiului de primavara. Reiese deci ca ea era luminata de razele Soarelui intr-o anumita perioada a anului. Tocmai acest lucru arata cit de mult interes acordau oamenii din paleolitic Soarelui. Eu sint de parere ca exisa o concordanta intre desenele de pe peretii pesterii si ceea ce se vede pe cer si ma gindesc ca, poate, ipoteza paleoastronomica se va confirma aici, la Lascaux.


Chantal nu are timp sa acorde atentie criticilor aduse. Ea mai are inca multe alte lucruri de explicat, mai ales in privinta felului in care se orientau oamenii din preistorie dupa stele, fara a iesi din pestera: Sint convinsa ca vor urma cercetari amanuntite, deoarece eu imi voi continua studiul in acest loc linistit, aflat pe malul riului Dordogne. Pina se vor lamuri toate, este sigur ca cei care au pictat cu atita arta frescele din pestera de la Lescaux nu erau niste primitivi. Cu toate acestea, mai departe nu s-a intimplat nimic. Nu numai ca oamenii de la Lascaux nu au inventat praful de pusca si bicicleta, dar au si disparut. Un singur motiv explica oprirea brusca si totala a civilizatiei magdaleniene: un cataclism gigantic care i-a nimicit, spune Robert Charroux in Cartea stapinilor lumii.


Amalia Popescu

Harta zone patogene in Moscova

In Rusia, pe urmele balaurului de foc

Exista o harta a fost intocmita de un colectiv de cercetatori de renume, academicieni si doctori in stiinte. Este harta care prezinta anomaliile si minunile din regiunea Moscovei. Deocamdata, doar din zona Moscovei, dar conteaza ca a fost facut un pas: orice drum, chiar si cel mai lung din lume, incepe cu un prim pas, cum glasuieste intelepciunea celor din vechime.


Zonele marcate pe harta sint numite de specialisti zone geopatogene. In limbajul curent li se spune anomalii. De regula, aceste zone sint amplasate in locurile unde exista falii imense, formatiuni naturale gigantice, care se intind adesea pe sute si sute de kilometri. Formate cu zeci si sute de milioane de ani in urma, faliile acestea respira inca si in zilele noastre.


In locurile in care este resimtita respiratia lor, se produc tot soiul de lucruri neplacute, neasteptate si de neinteles. Aceasta pentru ca faliile respective sint canale prin care ies la suprafata din adincul planetei cele mai diverse substante si energii: litiu, mercur, arsen, bismut, seleniu, cadmiu, fluor, bor, beriliu sint eliminate brusc, ca intr-un sughit gigantic. Cantitati impresionante de gaze toxice sint eliminate din punctele in care canalele falii se intersecteaza, puncte de care ar trebui sa ne ferim.


Si tot harta aceasta ne arata de ce condimente nedorite am putea avea parte, daca bem apa din anumite izvoare, dar si unde putem gasi agat, ametist, opal, cremene, calcedonie, cuart si chiar si aur, caci toate acestea exista in faliile tectonice.


O particularitate stranie


In zonele insemnate pe harta ca anomalii nu a fost ridicata niciodata vreo manastire sau biserica – nu s-ar potrivi cu incarcatura energetica negativa, deci nociva a acestora.


Un grup de cercetatori masurau radiatiile Gama si electromagnetice din apropierea Manastirii Kirillo – Belozerski si, cu cit se apropiau de sfintul locas, senzorii o luau razna, pina cind toate aparatele au fost date peste cap: intensitatea cimpului electromagnetic era extrem de ridicata! Este ceea ce reuseste sa neutralizeze influentele negative ale zonelor geopatogene din imprejurimi. Iata deci ca manastirile si bisericile ii protejeaza pe oameni pina si de aceste fenomene nocive, alaturi de celelalte rele care ataca sufletul.


In regiunea Moscovei se afla un Jurasic Park


In 2001, pe teritoriul unei cariere de materiale de constructie din raionul Kolomenskoe, sub straturile de argila si gresie s-au descoperit fosile de pesti amfibieni, tricodontus, amfibieni si reptile, unele chiar unicate in lume.


Pe aceeasi harta este conturat chiar traseul urmat de balaurul de foc!


Marturii despre aparitiile acestui balaur se afla in Biblioteca Nationala a Rusiei. In jurnalul unui preot, care a calatorit pe Volga in 1816, se afla urmatoarea insemnare: Plutind pe Volga, am vazut un balaur imens, care zbura cu un om in dinti.


Omul era cu toate hainele pe el si scotea un fel de chiot ascutit. Balaurul a trecut in zbor dincolo de fluviu si a coborit, cu om cu tot, in mlastinile de acolo.


Mai departe, preotul relateaza ca, in ziua aceea, i-a fost dat sa vada balaurul a doua oara. Cind s-au oprit sa innopteze si au poposit pe mal, grupul de 20 de oameni care calatoreau pe Volga au intins corturile. Intunericul a fost luminat brusc si caii s-au repezit care-incotro.


Privind in sus, preotul a vazut un balaur, invaluit in flacari, care unduia deasupra taberei de corturi, la inaltime de doua-trei ori mai mare decit a unei clopotnite. Balaurul era foarte lung si a tot plutit in aer, pe deasupra oamenilor inspaimintati, pret de un sfert de ora. Oamenii s-au rugat cu infocare, pina cind aratarea a disparut.


Marturii contemporane


Un balaur cu trei capete a fost vazut in anul 2000 si tot in zona Volgai. El zbura destul de jos, capul din mijloc privea inainte, iar cele doua laterale – in jos, spre pamint. Aripile-i intinse unduiau usor. Din pacate, martorul ocular nu l-a putut fotografia, din cauza cetii ce se ridica din apele fluviului. Dupa o vreme, balaurul a disparut in norii cenusii. Zona in care a fost vazut este, de asemenea, o zona de falie tectonica, linga orasul Tver. Si, ceea ce este interesant, pe harta pe care o prezentam este trecut si traiectul de zbor pe care a evoluat balaurul din secolul al XIX-lea.


Alaturi de balaur – OZN-uri si meteoriti


Pe harta sint trecute punctele in care au fost semnalate OZN-urile: la 17 august 1996, in jurul orei 15.00, locuitorii din asezarea Malaia Iskra au auzit un sunet ce semana cu al unui proiectil de artilerie. Pe fondul cerului senin a fost vazut un obiect albicios ce zbura de la est la vest si a cazut la vreo 50 m distanta de casele asezarii, ridicind o coloana de praf si pamint. In pilnia formata satenii au gasit... bucati de gheata: era un bloc de gheata de vreo 10 kg, care se sfarimase in bucati. Este posibil sa fi fost un meteorit. Cine stie. Oricum, pe harta sint marcate locurile in care au cazut meteoritul din 1812 (Borodino), chiar in dispozitivul trupelor rusesti, si altul din 1954 (satul Nikolskoe) etc.






Alte enigme


Exista si zone caracterizate de aparitia unor plante gigantice – papuris ce depaseste statul de om, ciuperci de iasca mai mari decit o minge de fotbal si chiar un cring de mesteceni cu trunchiuri... patrate, nu rotunde, ca de obicei!


Intre alte ciudatenii, tot pe acolo este un lac numit Svetet, care se zice ca straluceste in timpul noptii cu o lumina albastruie.


Un alt lac – Senge – a fost vestit, pina prin deceniul 4 al secolului al XX-lea, prin disparitiile repetate ale celor care calatoreau cu postalionul pe drumul ce trece pe malul sau. Dupa 1930, disparitiile au incetat, deoarece transporturile nu s-au mai facut cu postalionul cu cai. Chiar in zonele cele mai izolate s-a trecut la autobuze si autoturisme. Sint, de asemenea, zone in care s-au semnalat cazuri de teleportare spontana: oameni ce s-au evaporat pur si simplu sub ochii martorilor, iar apoi au (... F)


reaparut la zeci de kilometri distanta de locul disparitiei. Ar fi bine ca toate aceste puncte sa fie marcate cu indicatoare speciale. De altfel, in Germania exista de mai multa vreme un indicator rutier Atentie! Zona geopatogena!


Mai mult ca sigur, pretutindeni, in multe tari sint nenumarate zone fierbinti (sa ne amintim doar de padurea aceea din apropiere de Cluj, doldora de fenomene stranii). Nu trebuie decit sa fim deschisi, receptivi la tot ce este neobisnuit.


Legenda hartii


1 – Zonele cu gradientii orizontali de valoare maxima ai anomaliilor gravimetrice:


Suprafetele geodinamic active


Cel mai puternic sint dezvoltate procesele de alunecare sau cele carstic-subpozitionale, in conditiile evolutiei foarte active a efectelor exogene (exterioare);


Corespunzatoare anomaliilor radioactive locale;


Referitoare la sectoarele de teren ce se deplaseaza cu viteze diferite in raport cu miscarea normala a scoartei;


Caracterizate prin modificarile maxime ale proprietatilor fizico-chimice, atit in straturile superioare ale scoartei, cit si in cele de profunzime.


2 – Zonele cu valori ridicate ale anomaliilor gravimetrice:


Reflecta ridicarile tectonice sub straturile aluvionare care le acopera si stabilesc pozitiile blocurilor de straturi ale fundamentului cristalin sau compozitia acestuia;


Caracterizate prin stabilitate maxima si viteze minime ale deplasarilor verticale ale scoartei terestre.


3 – Zonele cu valori scazute ale anomaliilor gravimetrice:


Reflecta depresiunile tectonice sub acoperamintul invelisului de straturi aluvionare si stabilesc blocurile cufundate de straturi cristaline ale fundamentului;


Referitoare la sectoarele instabile, cu viteze pozitive sau negative maxime de miscare a scoartei (la suprafata).


4 – Zonele cu gradienti orizontali majorati ai cimpului magnetic:


Reflecta modificarile compozitiei fundamentului cristalin de granit.


5 – Zonele de anomalii magnetice pozitive:


Reflecta activitatea vulcanica din erele stravechi.


6 – Zonele de anomalii magnetice negative:


Reflecta activitatea vechilor vulcani activi.


Nora Nicolae

Pamintul este gol pe dinauntru - Civilizatia Agartha

Pamintul este gol pe dinauntru si ascunde alte civilizatii

Se stie ca Pamintul este solid in interior. Totusi, nimeni pina acum nu a avut curajul sa patrunda adinc in el, asa ca nimeni nu poate afirma cu siguranta ca interiorul Terrei este solid. In mod cu totul surprinzator, elita nazista a fost cea care a imbratisat cu totul teoria Pamintului gol si a superrasei ce populeaza lumea dinauntru. Mai nou, NASA ar fi descoperit una dintre civilizatiile subpamintene.


In sprijinul existentei unui tarim subpamintean vin citeva dovezi


La 23 noiembrie 1968, aparatul cosmic ESSA-7 (Environmental Service Administration) a facut citeva fotografii Polului Nord. In aceste fotografii se poate observa un orificiu mare in zona acestui Pol. Publicarea fotografiilor a redeschis valul discutiilor cu privire la faptul ca in interiorul planetei albastre se afla alte tarimuri si forme de viata surprinzatoare. Desi satelitul a dezvaluit imagini socante, expertii americani s-au grabit imediat sa le dea un cu totul alt inteles. In sprijinul existentei unui tarim subpamintean vin citeva dovezi: aerul devine mai cald in apropierea Polilor, compasul o ia razna in mod straniu, nemaipunind la socoteala aurora boreala – care tot un mister ramine, in pofida demonstratiilor stiintifice.


John Cleeve Symmes era convins ca toate planetele sint goale pe dinauntru


Ca membru de nadejde al Armatei Statelor Unite, John Cleeve Symmes avea o faima solida. In 1816, la 36 de ani, a lasat baioneta si s-a retras la St. Louis, in salbaticul Missouri, unde s-a ocupat de comert. Aceasta a fost perioada in care Symmes si-a perfectat teoria asupra Pamintului gol pe dinauntru. In anii care au urmat, a sustinut ca ideea i-a venit intr-o noapte senina, pe cind observa planeta Jupiter. Cu cit se gindea mai mult la planete si studia cu mai mare atentie hartile si desenele ce reprezentau planeta Saturn impreuna cu inelele sale, cu atit devenea mai convins ca toate planetele sint goale in interior. Symmes sustinea ca atunci cind s-au format planetele, sub influenta miscarii de rotatie si a fortei centrifuge, materia a fost aruncata spre exterior.


Ideea lui Symmes nu era noua, alte minti luminate se gindisera deja la ea


Minti superioare celei a lui Symmes se gindisera deja la planetele goale pe dinauntru. Printre predecesorii lui Symmes a fost si Euler, unul dintre cei mai mari matematicieni ai tuturor timpurilor, iar cunoscutul astronom al secolului al XVII-lea, Edmond Halley, a sugerat inca din 1693 ca Pamintul este gol pe dinauntru, in el gasindu-se trei sfere concentrice, aproape egale ca marime cu planetele Venus, Marte si Mercur. Symmes sustinea ca Pamintul este format din cinci sfere concentrice, si nu trei, una in interiorul celeilalte. Ciudat este ca Symmes credea ca e posibil accesul in aceste lumi interioare nedescoperite inca, prin niste orificii aflate la cei doi Poli.


Experientele aviatorului si exploratorului polar Richard Evelyn Byrd au fost importante pentru mult discutata ipoteza


In secolul XX, aceasta ipoteza a primit o confirmare, prin intermediul expeditiilor arctice si antarctice ale contraamiralului american Richard Byrd, intreprinse intre 1926-1956. Byrd iesise din cadrul armatei, dupa patru ani in serviciul Marinei Americane, din cauza unei rani la picior, survenita in 1916. Cind SUA erau pe cale sa se implice in razboi, a fost rechemat in serviciul activ si pregatit ca aviator. Dupa razboi, a participat la o expeditie polara si in 1926 a zburat pe deasupra Polului Nord. Atit el, cit si copilotul sau, Bennett, au fost decorati pentru curaj in expeditie, desi mai tirziu s-au pus multe intrebari referitoare la cum anume ajunsesera la Pol. Cercetarile intreprinse de Byrd in 1928 si 1929 au alimentat si mai mult teoria Pamintului gol pe dinauntru. In timp, au aparut persoane ce au explicat aceste evenimente si descoperirile care le-au insotit cu totul diferit de ceea ce a retinut istoria. Printre aceste persoane se regaseste numele unui editor de reviste science fiction, si anume Raymond A. Palmer.


Expeditia lui Byrd a scos la iveala lucruri mai mult decit ciudate

Dupa parerea lui Palmer, afirmatia conform careia Byrd a mai efectuat un zbor deasupra Polului Nord in 1929, zbor pe care istoria l-a facut uitat, era cel mai putin exagerata. Acelasi lucru este valabil si pentru un jurnal de stiri din acelasi an, pe care atit Palmer, cit si un numar de corespondenti ai revistei Farfurii zburatoare sustin ca si-l amintesc. Era o pelicula color ce fusese difuzata peste tot in SUA la scurt timp dupa intoarcerea lui Byrd, iar naratorul era exploratorul insusi. Era prezentat un lac cu apa calda, inconjurat de conifere, iar printre copaci se plimba un animal imens. Se mai vedea ceva despre care Byrd spunea ca este un carbune plin cu diamante stralucitoare, intr-o zona unde in mod logic ar fi trebuit sa existe doar zapada.


Continentul vrajit din cer, tarim al misterului vesnic


Ultima expeditie polara a lui Byrd a avut loc in 1956. Proiectul se afla de fapt sub comanda contraamiralului George J. Dufek, iar Byrd a participat in virtutea statutului sau de decan al explorarilor polare. La intoarcere, Byrd a afirmat: Actuala expeditie a scos la iveala un nou si vast tarim, in cadrul ei cercetindu-se o intindere de 2.300 de mile aflata sub Pol. Adeptii teoriei Pamintului gol pe dinauntru radiau de bucurie. Geografia conventionala nu putea sa explice insa existenta vastului tarim al lui Byrd. Acesta a sporit enigma cu putin inainte de moartea sa, survenita pe 11 martie 1957, bolborosind ceva despre continentul vrajit din cer, tarim al misterului vesnic. Se vorbea deja ca Byrd a stabilit contactul cu un popor ce salasluia in interiorul Pamintului, popor cunoscut ca rasa Arianni, iar serviciile secrete americane il tineau pe explorator, din aceasta cauza, sub observatie.


Strainii de dincolo despre care Pentagonul nu dorea sa se stie


Dupa o sedinta la Pentagon, din 1947, lui Byrd i s-a ordonat sa pastreze tacerea asupra acestei probleme, care din acel moment devenea secret de importanta internationala si un subiect extrem de sensibil din punct de vedere politic. Una dintre sugestiile lui Raymond Palmer a fost ca Pamintul interior era sursa farfuriilor zburatoare. Aceasta era si viziunea unui american excentric, Raymond Bernard, care timp de 23 de ani cautase intrarile spre tarimul secret, calatorind in 20 de tari din America Centrala si de Sud, ultima destinatie fiind Brazilia, in 1964. El credea ca tunelele, a caror existenta o banuia, fusesera construite de catre atlanti, pentru a scapa de un razboi nuclear.


Raymond Bernard a disparut brusc si nimeni nu stie unde s-a dus


Bernard s-a stabilit in Brazilia, pe minunata insula subtropicala Sao Francisco din Santa Catarina, unde a pus bazele unei colonii pentru cei care gindeau ca el. A descris proiectul ca o asezare a vegetarienilor americani, a gradinarilor naturisti si a ginditorilor evoluati, nerabdatori sa traiasca intr-o parte a lumii unde poate inflori doar Noua Era. Raymond Bernard pretindea ca este la curent cu existenta a 50 de orase subterane doar in regiunea Santa Catarina. In 1965, anul catastrofei atomice, orice comunicare cu Bernard a incetat brusc, nimeni nestiind unde s-a dus sau ce s-a intimplat cu el.


Scrierile romancierului victorian Bulwer Lytton vorbesc despre o rasa foarte avansata


Ideea ca exista o rasa superioara care asteapta in interiorul Pamintului o ocazie pentru a lua in stapinire planeta poate fi regasita si in trecut, in scrierile romancierului victorian Bulwer Lytton. Lytton a fost o figura stranie, adinc implicata in ritualuri magice si ocultism. Din cauza acestei implicari in oculta lume a Angliei Victoriene, s-a presupus ca extraordinarul roman al lui Lytton Rasa Viitoare se baza pe anumite cunostinte secrete la care acesta avea acces. Cartea descrie o rasa foarte avansata, care traieste in adincurile Pamintului si poseda o energie formidabila numita vril. Un singur fapt este cert, si anume ca un barbat a crezut acest lucru, acel barbat fiind Adolf Hitler.


Hitler a ordonat numeroase misiuni de cautare a intrarilor spre centrul Pamintului


Cartea lui Lytton a exercitat o influenta puternica asupra mintii bolnave si dezechilibrate a lui Hitler. El a ordonat numeroase misiuni de cautare a misterioaselor intrari in adincul Pamintului, nenumarati speologi germani irosindu-si mult timp cautind pesteri, puturi miniere si alte gauri in Europa. Interesul era axat in mod special asupra Cehoslovaciei, care avea foarte multe tuneluri neexplorate si mine despre care circulau numeroase povestiri populare privitoare la misterioase popoare subterane. Cind tara a fost cotropita, in martie 1939, un grup de astfel de speologi a inceput imediat sa lucreze. Expeditii asemanatoare au ravasit Italia, precum si numeroase pesteri si puturi chiar din Germania. Hitler a insistat sa se faca o analiza detaliata a vietii lui Lytton, insarcinind cu acest proiect un foarte erudit ofiter de armata. El spera sa se gaseasca cu orice pret vreo urma a acestor presupuse intrari spre centrul Pamintului.


NASA incearca sa pastreze cu strasnicie secretul despre oamenii-cirtita


O sursa din cadrul Agentiei Spatiale Americane – NASA – a dezvaluit, sub protectia anonimatului, ca oamenii de stiinta americani au scormonit deja adincurile planetei, descoperind o rasa subpaminteana, asa-numitii oameni-cirtita. Ei ar trai la 12-13 kilometri adincime si se folosesc de anumite tuneluri secrete. Oamenii-cirtita, cum au fost denumiti, par a fi o rasa prietenoasa, dar sint foarte primitivi. Incercam sa comunicam cu ei, dar este greu pentru ca au un dialect ciudat. O singura miscare gresita ar putea determina aceste creaturi sa declare razboi celor de la suprafata. Nu stim sigur cit de numerosi sint. Am vazut pina acum doar un oras, cu o populatie estimata la 2.000 de indivizi, a declarat unui jurnalist american sursa de la NASA.






La un anumit moment din istorie, intre oamenii de la suprafata si cei de sub pamint au avut loc unele contacte


Creaturile-cirtita prezinta puternice asemanari cu oamenii, dar si semnificative deosebiri. Ca si noi, ei au mersul biped, dar sint mult mai inalti decit media umana, avind intre 3 si 5 metri. Degetele miinilor lor seamana cu ghearele, fiind legate printr-o membrana si adaptate pentru sapat, ca la cirtite. Pielea lor este extrem de aspra, trebuind sa reziste temperaturilor extreme si conditiilor dure de sub pamint, a precizat sursa anonima din cadrul NASA. Intr-un anumit moment al istoriei, intre oamenii de la suprafata si cei de sub pamint au avut loc unele contacte, ei vorbind o limba similara cu un vechi dialect al indienilor Navajo. Se pare ca pe oamenii-cirtita ii intereseaza foarte mult lumea de la suprafata: cum ne imbracam, ce obiceiuri avem si, mai ales, ce mincam.


Oamenii-cirtita ar putea fi extraterestri sau chiar descendenti ai supravietuitorilor insulei disparute a atlantilor

Cercetatorul, sub protectia anonimatului, si-a continuat declaratiile: NASA este foarte interesata de studierea acestor creaturi. Vrem sa aflam totul despre ei: ce maninca, cum traiesc si, cel mai important, ce fel de relatii au cu rasa umana. Sintem curiosi sa aflam daca sintem cumva inruditi cu ei. Sint ei oare, din punct de vedere genetic, stramosii omului modern? Ar putea fi extraterestri sau chiar descendenti ai supravietuitorilor insulei disparute a atlantilor. Aceasta descoperire ridica o serie de intrebari tulburatoare, carora trebuie sa li se gaseasca raspuns. Vor ridica aceste fiinte din adincuri pretentii teritoriale la suprafata Pamintului? Ce se va intimpla cu rezervele vitale de petrol si minereuri din subteran? Cine e proprietarul lor: oamenii-cirtita sau noi? Cum se face ca NASA, a carei misiune oficiala se presupune ca este explorarea spatiului cosmic, a descoperit aceasta cultura subterana?


Americanii au gasit deja intrarile in pesteri secrete ale lumii subpamintene


Purtatorii de cuvint ai NASA, ca de obicei, nu sufla un cuvint despre toate acestea, nici pentru a confirma, dar nici pentru a infirma aceste informatii. Potrivit sursei anonime, NASA a dat peste aceasta civilizatie subpaminteana in timp ce se ocupa de un proiect secret, cu numele de cod Operation Mole Hole – Operatiunea gaura de cirtita, o initiativa despre care ziaristii cred ca ar putea implica spionarea Chinei cu ajutorul tehnologiilor subterane. Pina acum, se pare ca NASA a gasit intrari in pesteri secrete ale lumii subpamintene in regiunile din jurul muntelui Shasta, din statul Washington, linga Mammoth Cave din Kentucky si in partea de sud-vest a SUA. Astfel, pentru prima data s-ar confirma existenta de secole a creaturilor de sub pamint, chiar daca aceasta s-a produs pe cale neoficiala. Ramine insa de vazut daca aceste creaturi sint prieteni sau dusmani ai omenirii.


Roxana Elena