Escadrilele faraonilor

Hieroglifele din templele egiptene vorbesc despre escadrilele faraonilor

Ar fi putut oare vechii egipteni sa foloseasca in lupta elicopterele si avioanele? Piramidele si templele Vechiului Egipt au atras atentia istoricilor de foarte multa vreme. Inca inainte de era noastra, grecii s-au interesat foarte mult de cultura si istoria imparatiilor de pe marele Nil si chiar au scris despre acestea volume intregi de cercetari. Unele dintre studii au ajuns pina in zilele noastre.


Intr-o perioada atit de mare de timp, toate monumentele cunoscute ar fi trebuit sa fie cercetate, studiate in cele mai mici amanunte, astfel incit sa nu mai fie nimic necunoscut.


Insa nu este asa…


Semnele enigmatice de la Abydos


Inca din anul 1848, una dintre numeroasele expeditii arheologice care au lucrat in Egipt, la o cercetare mai atenta a templului Seti din Abydos, a descoperit niste hieroglife enigmatice si de neinteles. Acestea se gaseau chiar deasupra intrarii in templu, aproape de tavan, la o inaltime de aproximativ 10 metri. Trebuie remarcat ca hieroglifele erau foarte multe – peretii practic erau plini de niste semne stranii, care i-au derutat pe cercetatori. Singurul lucru pe care au reusit sa il inteleaga a fost ca aceste semne nu erau simplul text al unei scrisori vechi, ci zugraveau niste obiecte stranii, nemaivazute, posibil niste mecanisme cu destinatie necunoscuta.


Nimeni din lume nu a putut sa spuna ce zugravesc aceste hieroglife, pe care un artist necunoscut, care a trait cu 3000 de ani in urma, le-a sculptat in piatra. Semnele tainice copiate cu mare atentie de membrii expeditiei au provocat dispute fara sfirsit si certuri aprinse in cercurile egiptologilor. La un moment dat, majoritatea dintre ei au ajuns la o concluzie comuna: in principiu, figurile enigmatice sint in numar de patru, dar imaginile lor se repeta de mai multe ori. Ce anume au zugravit insa vechii egipteni, cercetatorii din secolul al XIX-lea nu au putut sa inteleaga.

Orice senzatie se naste, traieste o perioada de timp, apoi moare. La un moment dat a venit timpul sa fie uitate si hieroglifele tainice din vechiul Abydos.


Templul faraonului Seti si imaginile avioanelor de lupta


Iata insa ca, dupa aproape jumatate de secol, ziarul arab Ash Shark al-Ausat a publicat o serie de fotografii senzationale facute in templul zeului soarelui Amon-Ra in Karnaka. O data cu fotografiile, jurnalistii au lansat pentru cititori o intrebare neasteptata: Ce credeti: ar fi putut oare egiptenii sa cunoasca aviatia de lupta?


In orice alte circumstante, un asemenea material jurnalistic nu ar fi provocat decit neintelegere printre cititori. Cu toate acestea, publicarea de catre jurnalul respectiv a unor fotografii cu basoreliefuri dintr-unul dintre vechile temple construit in timpul faraonului Seti I, care a condus Egiptul cu 3000 de ani in urma, au provocat un adevarat soc – artistul din trecut a zugravit pe piatra un elicopter de lupta cu o elice si o coada bine conturate, iar alaturi de acesta sint sculptate cu grija alte citeva aparate de zbor, uimitor de asemanatoare cu avioanele de vinatoare supersonice contemporane si cu strategicele avioane grele de bombardament.


Dupa aceasta descoperire s-a putut intelege de ce egiptologii secolului al XIX-lea nu au putut sa dezlege enigma cu privire la ce anume este zugravit la Abydos. Aceasta pentru ca ei nu stiau cum arata elicopterele si avioanele.


Trebuie sa spunem ca faraonul Seti I a fost socotit intotdeauna unul dintre cei mai cunoscuti luptatori si cu cele mai multe reusite din Egiptul Antic, a cucerit foarte multe locuri si i-a invins pe numerosii dusmani ai imparatiei sale. In zilele noastre se vorbeste ca acesta se purta foarte aspru cu dusmanii blestemati, folosind niste arme neobisnuite pentru acele timpuri, si anume aviatia de lupta, care ridica in aer escadrilele faraonului. Majoritatea cercetatorilor au considerat o asemenea teorie de domeniul fantasticului.


Elicopter sau simboluri ale numelui lui Seti


Dupa reanimarea acestei senzatii, pentru studierea enigmelor Abydosului de pe malurile Nilului a plecat in aceasta directie egiptologul Alan Elford. El a cercetat hieroglifele tainice si a confirmat caracterul real a ceea pina nu demult era considerat fantastic. Elford a afirmat intr-un interviu acordat unor jurnalisti ca vechii egipteni au zugravit elicopterul de lupta cu o exactitate uimitoare. In acel moment, cercetatorii au admis ca desenele aproape identice exista in doua locuri – Karnaka si Abydos. Astfel incit sa se incerce explicarea acestui lucru printr-o intimplare este imposibil.


La un moment dat, cineva si-a amintit inca un detaliu curios: unul dintre numele faraonului Seti I era Albina. De aceea, au presupus scepticii care nu credeau in tehnica aviatica din timpul faraonilor, imaginile enigmatice nu sint decit niste simboluri ale celuilalt nume al lui Seti. Altfel spus, ei au incercat sa dovedeasca faptul ca sculptind avioanele si elicopterele, egiptenii au zugravit de fapt o albina. O asemenea talmacire ar fi posibila pentru scrierea veche egipteana care este reprezentata de fapt prin desene – inscriptiile descoperite constau din diferite tablouri. Numai specialistii stiu, dupa anumite semne, sa diferentieze desenatul de scris.


Egiptenii au origine extraterestra


In aceasta discutie aprinsa s-a implicat foarte activ un aparator clar al originii extraterestre a civilizatiei vechi egiptene, cunoscutul ufolog Richard Hogland. Dupa parerea sa, egiptenii provin din niste martieni care au vizitat la un moment dat pamintul, iar hieroglifele tainice confirma fara nici o indoiala ipoteza sa.


Egiptul Antic era foarte asemanator planetei Marte prin configuratia sa geografica si tocmai de aceea extraterestrii s-au stabilit aici. Iar piramidele si fata Sfinxului fotografiate de statiile de cercetare automate ale SUA, trimise pe Marte, considera Hogland, atrag asupra lor tot felul de obiectii.


Pe frescele din templul din Abydos, in afara de un elicopter, este zugravit si un submarin. Exactitatea proprie egiptenilor, carora le place sa redea toate detaliile, nu a lasat nici o urma de indoiala despre ceea ce a vrut sa deseneze artistul. Cercetatorii s-au dovedit a fi din nou departe de dezlegarea tainei frescelor si a hieroglifelor.


Toata lumea stie ca pe Marte nu exista nici o mare si, dupa cum afirma astronomii cu autoritate, nu a existat niciodata. De aceea, ipoteza curajoasa a lui Hogland despre sosirea martienilor nu a scapat de critica. La un moment dat a fost uitat si Hogland, dar numai pina la aparitia unei noi senzatii.


Pe neasteptate, in ultimul deceniu al secolului al XX-lea, teoria lui Hogland a inceput sa fie sustinuta cu tarie de multi cercetatori ai planetei Marte, care s-au ocupat o perioada foarte mare de timp cu studierea planetei rosii. Dupa parerea lor, insuccesele permanente ale statiilor cosmice interplanetare, care nu pot ateriza in mod normal pe suprafata planetei Marte si fie isi intrerup pe neasteptate legatura cu Pamintul, fie dispar fara urma, sint strins legate de hieroglifele enigmatice din templele egiptene.


Cum poate fi inteles acest lucru? Dupa parerea cercetatorilor, in jurul lui Marte, cu milioane de ani in urma, a fost creat un mijloc unic de protectie antiracheta pentru apararea de oaspetii nepoftiti, curiosi si cu atit mai mult agresivi.


Ufologii care sustin acest punct de vedere stiu sa combata critica indreptata impotriva lor. Cind li se spune ca pe Marte au fost fixate aparate automate si au fost transmise o serie de fotografii, care au aratat ca nu exista nici un fel de civilizatie martiana, ei raspund: Puteti sa vedeti numai ceea ce va place sau sa aratati numai ceea ce vreti.


Sacerdotii egipteni stiau sa calatoreasca in timp


Dispute si ipoteze sint foarte multe. Un punct de vedere foarte interesant a avut si egiptologul Bruce Rowls. Acesta presupune pe un ton destul de serios faptul ca in trecut nu au existat nici un fel de expeditii interplanetare pe Pamint de pe alte sisteme solare sau de pe Marte. Dupa parerea acestui cercetator, sacerdotii Egiptului Antic, care stapineau niste cunostinte necunoscute noua si alcatuiau casta celor initiati, au descoperit in intunericul templelor lor secretele naturii unul dupa altul.


A fost demonstrat cu exactitate ca egiptenii stiau sa obtina curentul electric si sa il foloseasca in scopuri proprii. Bateriile create de ei sint, comparativ cu cele de astazi, primitive, dar nu trebuie sa uitam ca ele au fost construite in urma cu 3000 de ani. Mai departe, dupa cum presupune Rowls, sacerdotii din Egiptul Antic puteau printr-un mijloc necunoscut stiintei contemporane sa priveasca in viitor. S-ar putea ca ei sa fi avut si o masina a timpului, care insa nu a ajuns pina la noi. Daca sacerdotii puteau sa calatoreasca si sa vada in viitor, tocmai de acolo au copiat avioanele de lupta, elicopterele si submarinul.


Sincer vorbind insa, versiunea lui Rowls sta pe acelasi teren nesigur ca si ipoteza lui Hogland. Daca sacerdotii antici stiau sa patrunda in viitor, de ce nu au zugravit in templele lor, de exemplu, rachetele balistice sau submarinele contemporane? Oare ele nu ar fi atras atentia anticilor la fel de mult ca si un elicopter?, s-au exprimat oponentii lui Rowls.


Cercetatorii continua insa disputele. Unii presupun ca vechii egipteni detineau multe secrete ale calatoriei pe calea aerului si chiar stiau sa zboare. Cu timpul, aceste secrete a fost insa uitate. Alti cercetatori considera ca imaginatia foarte bogata si dorinta de a vedea in hieroglifele enigmatice ceea ce vor i-au ajutat pe entuziasti sa vada in desenele egiptene si in basoreliefuri elicoptere si submarine.


Tutankamon a murit intr-o catastrofa aviatica


Sa uitam pentru putin timp de discutiile stiintifice si sa rasfoim paginile ziarelor de popularizare a stiintei din Occident, cautind parerile pe aceasta tema. Iata care au fost rezultatele.


Faraonul egiptean Tutankamon a murit cu 3300 de ani in urma, intr-o catastrofa aviatica. Un asemenea anunt uimitor a fost facut de istoricul William Daich, care de asemenea a afirmat ca vechii egipteni se ridicau deasupra norilor in baloane umflate cu aer cald sau in planoare primitive.


Pentru ca zborurile erau socotite in Egipt un lucru sfint, ele erau un privilegiu al membrilor familiei imperiale si al aristocratiei. Este interesant de remarcat ca multi dintre membrii familiilor imperiale ale Egiptului Antic, incluzindu-l aici si pe Tutankamon, fie au murit din cauza unor fracturi la picioare, a numeroaselor rani, fie moartea lor a survenit ca urmare a prabusirii unui aparat de zbor.


Daich este convins ca obiectele stranii cu aripi, zugravite in numeroasele desene si pe fresce, nu sint altceva decit primele aparate de zbor. Cercetatorul a pregatit cu propriile miini citeva modele ale acestor aparate si a dovedit ca multe dintre ele se mentin in aer foarte bine.


Plutitul in aer a luat nastere in Egipt si s-a raspindit foarte repede pe teritoriile cunoscute astazi ca Tibetul, India, Mexicul, Turcia, China si Guatemala, adica acolo unde exista curenti de aer capabili sa mentina aparatele de zbor in aer, a spus cercetatorul.


Avionul de aur columbian


Avionul de aur columbian – o asemenea denumire a primit un obiect de 4 centimetri, foarte frumos, folosit, probabil, sub forma de amuleta sau podoaba si prelucrat nu mai tirziu de mijlocul primului mileniu al erei noastre. Pina in zilele noastre au fost descoperite 33 de asemenea obiecte, nu numai in Columbia, ci si pe teritoriul Peruului, Costa Ricai, Venezuelei. Aspectul lor exterior este diferit, dar constructia de principiu a avionului este comuna. Artistii le-au dat obiectelor lor aspectul unor fiinte vii cu ochi, unele erau acoperite cu niste incrustatii sub forma de solzi.


Poate fi aceasta imaginea unui animal disparut? Expertii sint de acord cu ceea ce a spus biologul american Ivan Sanderson: aceste desene nu trebuie identificate cu nici unul dintre reprezentantii faunei de pe planeta noastra, vorbind aici atit de fauna disparuta, cit si de cea contemporana.


In figura avionului de aur, expertii contemporani in tehnica aviatica au vazut fie modelul unui avion aerocosmic cu o cabina care se ridica in spate, fie modelul unei navete aeriene pentru aterizarea pe apa, cu utilizari diferite, fie modelul unui planor subacvatic. Toate aceste istorii insa tin de domeniul fantasticului.


In anul 1956, avionul de aur a fost etalat printre alte obiecte la expozitia Aurul Americii inainte de Columb, care a avut loc la Muzeul Metropolitan din New York. Aripile acestei figurine si planul vertical al cozii (ceea ce nu exista la pasari) au atras atentia constructorilor americani de avioane. Obtinind acordul directiei expozitiei, cercetatorii au facut unele studii asupra vechiului avion intr-un tub aerodinamic. S-a dovedit ca pasarea de aur a incasilor se simte foarte bine la inaltimi foarte mari.






Georgeta Licsandru

Mahabharata: date despre un atac nuclear

Razboi nuclear in mitologie?

Mahabharata: date despre un atac nuclear

 La intrebarea cind a fost folosita pentru prima oara in istoria umanitatii arma nucleara


intr-un conflict armat, majoritatea ar raspunde fara nici cea mai mica urma de indoiala: la 16 iulie 1945, cind avionul de bombardament american Enola Gay a aruncat bombe atomice la Hiroshima si Nagasaki.


Din punctul de vedere al datelor istorice oficiale si recunoscute, acesta ar fi raspunsul corect, chiar daca in ultimul timp istoria da inapoi din ce in ce mai des in fata unor dovezi incontestabile ale faptului ca un razboi atomic a avut loc la un moment dat pe Pamint si nu exista nici un popor in ale carui credinte si mitologie sa nu isi fi gasit oglindire.


In Mahabharata, grandiosul poem epic al Indiei vechi, la tot pasul, intr-un mod convingator si pitoresc in acelasi timp, sint descrise episoade ale unui razboi nuclear. O analiza comparativa a miturilor le-a permis cercetatorilor sa presupuna ca Mahabharata vorbeste despre niste timpuri care au existat cu zeci si sute de mii de ani inaintea noastra, despre civilizatia asurilor care, asemenea atlantilor, lemurienilor si hiperboreenilor, a existat inainte de civilizatia contemporana.


Orasul indian si marturiile despre o civilizatie dezvoltata


Sapaturile arheologice au confirmat in intregime evenimentele istorice din trecutul de neuitat, descrise in eposul indian. Inca din secolul al XIX-lea, pe valea Indusului a fost descoperit orasul disparut Mohendjo-Daro. Sistemul dezvoltat de canalizare, planurile complicate ale orasului si multe alte fapte sint o dovada a faptului ca in acele timpuri (cu aproximativ 10.000-12.000 de ani inainte de era noastra), cind, dupa parerea stiintei oficiale, omul abia-abia devenea om, exista deja o civilizatie foarte dezvoltata, care stapinea cunostinte inaccesibile noua chiar si astazi.


Exista insa un detaliu interesant: nivelul de radiatii al tuturor scheletelor descoperite in oras depaseste intr-o masura destul de mare norma, iar scheletele au fost gasite in niste pozitii care vorbesc despre faptul ca moartea a survenit pe neasteptate. Peretii din piatra sau din pamint ai caselor si obiectele din ceramica s-au topit pur si simplu, devenind asemanatoare sticlei. Unica explicatie care poate fi data acestui fapt este urmatoarea: actiunea unei temperaturi ridicate, care a aparut ca urmare a unei explozii nucleare.


Asemenea descoperiri (ruine ale unor orase preistorice cu urme clare ale actiunii unei temperaturi ridicate) sint de ordinul zecilor si nu numai in India, ci si in Scotia, Turcia si alte tari. Dovezi indirecte ale actiunii radiatiilor asupra oamenilor in trecutul indepartat sint si mai multe.


Ciclopii – mutatii genetice provocate de radiatii


Dupa cum se stie, actiunea radiatiilor conduce la diferite forme de mutatii. Una dintre acestea este ciclopismul, prezenta la o fiinta vie a unui singur ochi. Este greu de gasit un mit in care sa nu fie amintiti ciclopii (cu unul dintre acestia, Polifem, a trebuit sa se lupte la un moment dat in calatoriile sale Odiseu) sau fiinte asemanatoare cu un singur ochi. O alta forma de mutatii genetice sint embrionii multipli, duplicarea numarului de cromozomi, ceea ce duce la aparitia gigantismului si a unor organe si membre de prisos. Chiar si in zilele noastre, arheologii mai gasesc in mormintele vechi schelete gigantice cu doua rinduri de dinti. In mituri, povestiri si legende, uriasii cu mai multe miini sint niste eroi permanenti.


Inca o dovada a radiatiei este atavismul si tot felul de anomalii provocate de schimbarea numarului de cromozomi. Oare nu prin aceasta se explica legendele despre fauni, rusalce, mume ale padurii si alte fiinte asemenea acestora? Mama nefericita a unui asemenea copil putea fie sa il paraseasca in voia sortii, fie sa il pastreze si sa il creasca departe de ochii lumii. Intilnirile intimplatoare ale taranilor nestiutori cu asemenea jertfe ale unui conflict nuclear preistoric au dat nastere numeroaselor legende despre diavoli si fiinte asemanatoare, care nu se disting deloc prin frumusete.


Dar cea mai convingatoare dovada a unui razboi nuclear se poate gasi pe suprafata planetei noastre. Exista mai mult de 100 de gropi cu diametrul de 2-3 kilometri si doua gigantice – una cu diametrul de 40 de kilometri in America de Sud si una de 120 de kilometri in Africa de Sud. Afirmatiile reprezentantilor stiintei oficiale ca acestea dateaza din perioada paleozoica (350 de milioane de ani in urma) sint destul de nejustificate.


La fiecare 100 de ani, suprafata pamintului datorita activitatii animalelor, plantelor si aluviunilor creste cu un metru. De aceea, dupa un milion de ani, dintr-o groapa cu adincimea de 10 kilometri nu a mai ramas nici o urma. Aceste socoteli ne permit sa determinam care este virsta lor (25.000-30.000 de ani inaintea erei noastre) si, in acelasi timp, sa analizam puterea loviturii nucleare: potrivit socotelilor unor cercetatori, aceasta consta din 5.000 de megatone in echivalent trotil.


Iarna de 20 de ani si viata in galerii subterane


Acum, cind catastrofa nucleara din trecut nu mai trezeste nici o urma de indoiala, putem incerca pe baza operelor epice vechi sa refacem continuitatea evenimentelor. Seria exploziilor nucleare a provocat un sir si mai ingrozitor de incendii, care au distrus tot ceea ce era viu (potrivit datelor cercetatorilor, in timpul incendiilor, cauza carora sint expoziile nucleare, energia emanata este de 28 de ori mai mare decit in cazul unei explozii obisnuite).


Dupa incendiu a inceput o ploaie radioactiva care i-a otravit pe cei care nu murisera in foc sau din cauza fumului. Ca final apoteotic al acestui fenomen, valul puternic de radiatii a distrus stratul de ozon, ceea ce a cauzat o scadere catastrofala a presiunii atmosferice si iradierea suprafetei planetei cu raze ultraviolete.


Procesele de putrezire a corpurilor care au inceput dupa aceea au otravit aerul si apa, iar praful si funinginea au acoperit soarele, provocind o iarna nucleara, care a durat 20 de ani. Excesul de bioxid de carbon care a fost eliminat in timpul incendiilor a creat dupa aceea efectul de sera si a condus la cresterea activitatii tectonice: pe parcursul a citeva sute (dupa alte izvoare chiar mii) de ani, ploile torentiale si potopurile au alternat cu ierni grele. Iata de unde au aparut numeroasele legende despre potopuri.


Iar oamenii? Ce au facut stramosii nostri indepartati in aceste vremuri? Nivelul foarte ridicat de civilizatie si detinerea citorva tehnologii, inaccesibile noua chiar si in prezent, le-au permis sa isi construiasca foarte repede niste galerii-adaposturi subterane, unde putea fi mentinuta o presiune, o temperatura si un nivel de umiditate constante. Aceste tehnologii, cu ajutorul carora au fost create labirinturile pesterilor locuite, sint descrise detaliat in Mahabharata si amintesc de departe laserul contemporan. Practic, toate sistemele de pesteri (de exemplu, pestera Kungurskaia din regiunea Permsk, pesterele Tian-Shania, Sahara, Gobi, tunelul care uneste Marocul si Spania), care se gasesc la adincime de multi kilometri, sint resturi ale oraselor subterane titanice, construite de asuri. Speleologia oficiala considera in mod gresit ca acestea au origine naturala.


Gnomii – urmasii civilizatiei foarte dezvoltate de pe Pamint


Traind citeva generatii in subteran, oamenii si-au pierdut treptat vederea. In legendele rusesti, tatal voinicului Sviatogor era orb si de aceea traia sub pamint. Numeroase mituri scandinave si din vestul Europei pastreaza de asemenea marturii despre popoare intregi (trollii si gnomii de munte), care traiau in intunericul pesterilor. Trebuie sa amintim ca, potrivit legendelor, gnomii sint niste fiinte mici de inaltime, care adesea isi manifesta ura fata de oameni, care au niste cunostinte neobisnuite in meseriile tainice si care construiesc din cind in cind obiecte uimitoare pentru oameni.


Toate acestea coincid cu ipotezele istoricilor despre asuri. Inaltimea mica se explica prin mutatiile radioactive si alimentatia saracacioasa, tehnologiile ridicate ei le-au pastrat din timpurile de inflorire si de stapinire a civilizatiei lor. Dupa razboiul nuclear, arborele evolutiei omului s-a impartit in citeva ramuri: uneia dintre ele ii apartin gnomii mitici, alteia – gigantii si titanii din miturile grecesti si scandinave, eroii bilinelor rusesti (Gorinia, Dubinia, Usinia, Sviatogor), iar in cea de-a treia categorie este inclus tipul contemporan al omului. Este interesant insa ca la fiecare popor exista legende despre gnomi si giganti.


Planeta Venus – locul de unde au pornit atacatorii


Pina aici nu am vorbit deloc despre cine a fost cea de-a doua parte combatanta, din vina cui a avut loc in istoria noastra aceasta catastrofa. Cercetarea mitologiei si a povestirilor, dar si unele date arheologice si astronomice le permit specialistilor contemporani sa identifice cine a fost dusmanul asurilor. Iata ce versiune propune ufologul rus Vladimir Semciuk: dusmanul necunoscut a venit, mai curind, de pe una dintre planetele sistemului nostru solar. Pentru a raspunde la intrebarea Care au fost scopurile acestui inamic? trebuie sa apelam din nou la mituri.


La toate popoarele exista legende despre un razboi intre zei si giganti sau intre zeii batrini si cei tineri, care a avut loc in trecutul indepartat. In Purane sint descrise maretele razboaie din cer, in tragediile lui Hesiod, scrise dupa subiectele unor mituri vechi grecesti, se vorbeste despre lupta zeilor cu titanii, cei care apartineau generatiei batrine a zeilor, cu cei cu 100 de miini si cu Tifon, care reprezentau niste creatii demonice ale pamintului.


Miturile sumeriene vorbesc despre doborirea zeilor batrini de catre cei tineri; motive asemanatoare se intilnesc si in legendele scandinave. Biblia vorbeste despre lupta arhanghelului Mihail si a unei ostiri ceresti cu Lucifer (Venus) si Dragon (Jupiter). Popoarele mongolice povestesc despre Tolbon (Solmon), stapinul lui Venus, care gasindu-se in cer provoaca un razboi pe Pamint.


Toate aceste mituri au o serie neschimbata de momente comune. Mai intii de toate, sint foarte multe lucruri comune in descrierea bataliilor: acestea sint intotdeauna insotite de catastrofe pustiitoare pe Pamint si de suferinte ale neamului omenesc. O alta particularitate: cei infrinti nu sint nimiciti in intregime de catre invingator, ci sint goniti sub pamint; se subliniaza insa ca si sub pamint ei pot fi periculosi pentru rasa invingatorilor. Si, in sfirsit, o a treia particularitate: izvorul raului se numeste aproape intotdeauna planeta Venus. De aici se poate ajunge la concluzia ca dusmanii asurilor au venit tocmai de pe aceasta planeta.


Cercetarile astronomice confirma pe deplin miturile: pe Venus, la fel ca si pe Marte si pe Mercur, a existat la un moment dat o biosfera favorabila vietii, in multi parametri ea chiar o depasea pe cea paminteasca. Cercetatorii explica acest lucru in felul urmator: in timpul sau, V.I. Vernadski a aratat ca continentele s-au putut forma numai datorita biosferei.


Intre ocean si continent exista intotdeauna un balans negativ, adica riurile introduc in ocean intotdeauna mai putine substante decit ies. Forta principala care participa la acest transfer nu este vintul, ci fiintele vii, mai intii de toate pasarile si pestii. Daca nu ar fi aceasta forta, potrivit consideratiilor lui Vernadski, peste 18 milioane de ani continentele nu ar mai exista pe Pamint. Continente au fost descoperite si pe Marte, pe Luna si Venus, ceea ce confirma utilitatea biosferei.


Cuceritorii erau reptile rationale


Ce i-a facut pe cei de pe Venus sa atace Pamintul? Venus se gaseste mai aproape de Soare, iar procesele de evolutie se desfasoara acolo cu mai multa intensitate. Daca amintim legea biologiei despre planul comun al constructiei vietii, putem ajunge la concluzia ca pe Marte, Pamint si Venus viata difera foarte putin. Diferente pot exista numai in ceea ce priveste treptele de evolutie. Pe Venus viata este mai dezvoltata. In zilele noastre, pe Pamint exista 19 grupe de mamifere. Plecind de la lucrarile lui Nikolai Vavilov, putem spune ca teoretic ele ar putea ajunge pina la 343, si fiecare grupa poate atinge apogeul evolutiei – sa treaca la tipul rational.


In biosfera noastra, numai o grupa de primate, careia ii apartine tipul uman, a facut acest lucru. Pe Venus insa, ca urmare a evolutiei mai intense fata de alte planete din sistemul solar, nivelul de rationalitate au putut sa il atinga nu numai mamiferele, ci si alte clase de fiinte vii. Bogatia fiintelor rationale care apartin diferitelor clase a dus la conflicte si chiar la razboaie. De aceea, tocmai suprapopularea lui Venus a devenit, cel mai probabil, cauza conflictului intre una dintre civilizatiile de acolo si asuri.


Ce reprezenta insa rasa cuceritorilor? Si aici cheia dezlegarii enigmei ne este data tot de mituri, iar arheologia ii da acestei chei statutul de fapt stiintific. In legendele tuturor popoarelor care locuiesc pe planeta noastra, unul dintre cele mai raspindite personaje este balaurul, dragonul. Practic in toate mitologiile, in cea chineza, egipteana, greaca, indiana, australiana si slava, descrierea acestui personaj coincide pina la amanunt.


Astfel, se poate spune ca cei care au cucerit Pamintul erau niste reptile rationale. Unele popoare au zeificat dragonii si chiar se inchinau lor. Legendele indiene vorbesc despre Naga – zeii-serpi, iar numele unui imparat chinez insemna dragonul din cer.


Insa pozitia cuceritorilor s-a dovedit a fi instabila, pentru ca ei se aflau in postura unor outsideri biologici. Nici unul dintre cei supusi de ei nu apartinea grupei reptilelor, de aceea prin intermediul ingineriei genetice si al experimentelor stiintifice ei s-au straduit sa gaseasca o posibilitate de a-si continua specia (in aceste scopuri si cereau fete care, potrivit legendelor, li se aduceau ca jertfa). Insa incercarile lor nu s-au bucurat de succes si dupa citva timp au pierdut stapinirea, despre ei mai raminind amintiri doar in mituri, legende si povestiri.


De ce ciocnirea intre paminteni si cei de pe Venus nu s-a mai repetat? Exista o ipoteza stiintifica, potrivit careia biosfera de pe Venus a fost distrusa de niste protuberante solare, care au ars tot oxigenul din atmosfera si au evaporat oceanele.


Georgeta Licsandru

Orasul Kir-Ugli

Orasul Kir-Ugli sau mirajul de pe fluviu

 Pe Volga exista urmatoarea legenda: Adesea, cind soarele se ridica la rasarit, deasupra riului Volga se vad castelele si peretii unui oras linistit. Acesta sta si asteapta ca locuitorii sai sa isi adune bogatiile… Orasul linistit este principalul castel al printesei Volga. Aici se gasesc depozitele sale, diferite locuinte. In aceste depozite printesa a pus cite ceva. Ea aduna tot ceea ce ii cade in mina si pastreaza…



In acest context este necesara o explicatie: printesa este aceea pe care Stenka Razin a inecat-o in Volga, iar orasul Kir-Ugli (in legendele rusesti este numit Orasul linistit) apare adesea deasupra riului ca un miraj deosebit de clar.


Dupa cum se stie, mirajul este un fenomen optic care arata intr-o forma mai mult sau mai putin deformata obiecte care se gasesc la foarte mare departare de locul in care se observa aceasta imagine. Este straniu, dar locul care este aratat in mirajele de pe Volga nu apare nicaieri in jurul apei, dar nici in alta parte pe globul pamintesc. Acest oras (unii dintre cei care l-au vazut il denumesc templu) reprezinta o cupola cu niste turnulete executate cu finete. Zona care il inconjoara se schimba – unii vad orasul la malul unei ape (lac sau mare), altii la marginea unei prapastii, iar altii – pe virful unui deal.


Din ceata s-a ridicat un oras...


Orasul Kir-Ugli a fost observat de foarte mult timp si destul de des: oamenii din partea locului afirma ca el apare nu mai rar de o data pe luna. Insa prima atestare documentara a ciudatului miraj apartine anilor ’60 ai secolului al XX-lea.


Iata cum a fost descrisa intimplarea de catre cei care au vazut-o: Din ceata s-a ridicat un oras. Stralucea in diferite culori, asemenea unui curcubeu de noapte, care acoperea pamintul. Deasupra riului s-au ridicat seara pereti si turnuri uimitoare si in multe culori diferite, ca si cum din cer ar fi fost aruncate pietre scumpe deasupra pamintului. Se vedea insa ca multe dintre turnurile uimitoare erau distruse, din multe palate nu ramasesera decit ruinele. O data cu aceasta viziune a aparut parca si un val de sentimente, o oarecare invidie oarba si fara pareri de rau. Parea ca aici imparatea timpul unei alte lumi. S-a auzit un sunet straniu, care pulsa parca – un fel de cintec de inmormintare care se raspindea deasupra apei si deasupra acestui oras vrajit. Sunetul era cind incet si placut, cind devenea razbunator si provoca durere. Sunetul a inceput sa scada in intensitate, a devenit abia perceptibil, apoi a murit. Dar senzatia de groaza nu a disparut. Si, in stralucirea acestui oras, tot ceea ce era legenda pentru lumea noastra obisnuita a devenit destul de real, nascind teama si groaza. Orasul a disparut la fel de neasteptat cum a aparut. Insa la noi, din aceasta noapte, au inceput neplacerile. Participantii la expeditie au inceput sa moara.


In zona Vasiliev a aparut un glob rosu


La data de 9 august 1990, la ora 22.20, la sud-est de insula Vasiliev s-a observat un glob urias de culoare rosie. Un martor al acestui fenomen povesteste: Un glob, apoi un cerc rosu, la fel ca un inel, au aparut pe cer. Alaturi se gasea un obiect care stralucea. Globul s-a intunecat si pe fondul sau au aparut niste imagini verzui. Acestea se inlocuiau foarte repede unul pe altul. Incercarile de a fixa acest fenomen pe un film foto s-au incheiat fara rezultat. Dupa aceea a aparut o farfurie zburatoare clasica cu o pereche de focuri, dispuse la distanta egala de mijloc. Dupa aceea, farfuria a disparut, iar apoi a aparut un fel de cristal care s-a transformat intr-un turn minunat. O cupola uriasa a aparut pe cer, iar deasupra ei a luat nastere inaltindu-se un fel de constructie. Acest turn avea o oglindire inversa pe suprafata riului verzui, a apei ceresti, care ocupa partea inferioara a acestui straniu glob. La ora 23.00, acest glob a disparut. Inainte de asta insa, noi am simtit ca asupra noastra era fixata o privire apasatoare, un fel de neliniste interioara, care parca venea din profunzimea secolelor.


La Samara, martorii vorbesc despre fiinte albe, ciudate


Mirajele din aceasta zona sint destul de clare si exacte, despre acest fapt vorbind si descrierile uimitoare: Pe drumul de intoarcere, cind am revenit la mal, deasupra noastra s-a pornit o furtuna… Deodata, in norii negri a aparut un orificiu in forma de patrat. In perimetrul lui se gasea o raza rosie, dupa cum am vazut, care se indrepta catre pamint. Dupa aceea, pe fereastra din cer, ca pe ecranul unui televizor, a aparut o imagine clara si colorata. Era peisajul unui golf marin, pe care se gaseau citeva dealuri mici din piatra si o padure stranie, de culoare violet intens. Deasupra marii se gasea un cer palid, aproape alb. Imaginea se rotea incet, ca si cum camera de luat vederi se invirtea dupa sensul acelor de ceasornic. Noi toti asteptam sa apara pe ecran turnurile lucrate cu finete, impodobite cu cupole. Dar ele nu s-au mai vazut. Tabloul acesta l-am observat aproximativ 15 minute, apoi a inceput sa se stearga incet.


Etnograful din Samara, Iakovlev, povestea in secolul al XIX-lea ca in muntii din aceasta zona apar din cind in cind niste fiinte stranii albe: Nu par a fi oameni, nu par a fi animale. Dumnezeu stie ce sint! Le-a vazut la un moment dat un om, dar s-a intors acasa fara memorie si dupa citva timp a murit. Locul este inconjurat de munti, acoperiti de padure si inainte pe acolo trecea un drum.


Zona pazita de luminari in care totul dispare


Ca in majoritatea zonelor de acest tip, este si aici un loc pe care daca in vizitezi intr-un anumit moment se poate sa dispari pentru totdeauna. Legendele vechi spun ca acest loc este strajuit de doua luminari aprinse. Observatori din trecut vorbesc despre niste trunchiuri de culoare alba care induc senzatia de groaza oricui. Ele apar intr-un grup compact, de la doua pina la cinci la numar, de diferite nuante si cu o claritate deosebita. Cel mai des se poate observa culoarea verde. Inaltimea trunchiurilor alterneaza intre un metru si 5 metri, iar diametrul este de aproximativ 2 metri.


In afara trunchilor luminate, aici apar si alte obiecte stralucitoare: globuri si semilune. Globurile apar cel mai adesea in grupuri de cite cinci. Patru dintre ele sint mari si clare, iar cel de-al cincilea este mic, mobil, cind apare, cind dispare. Potrivit datelor oferite de izvoarele documentare, globurile se observa cel mai des la sud de orasul Samara.


Daca Kir-Ugli este un miraj trebuie sa admitem ca undeva este si originalul. Unde se gaseste acesta – pe Pamint, in alta dimensiune sau, dupa cum afirma cercetatorii, pe alta planeta – nu se poate sti. Martorii vorbesc despre un cer palid, aproape alb deasupra orasului Kir-Ugli, care nu seamana deloc cu cerul pe care il vedem noi.


Documentar de Georgeta Licsandru