Ultimul trib apalas - Melungeon

Ultimul trib apalas

John Klein vrea sa studieze cauzele genetice ale bolii care a secerat populatia muntilor Apalasi, numita Melungeon. El a descoperit un grup de oameni dornici sa-si cunoasca stramosii si mostenirea culturala si spirituala lasata de acestia.

 Istoricii nu i-au ajutat sa-si descopere radacinile

Melungeonii au fost atestati documentar pentru prima data la sfirsitul secolului al XVIII-lea si reprezinta cam 50.000 de oameni din cei aproape 22 de milioane care traiesc in regiunea coastei estice, majoritatea fiind intilniti in sudul marginii Apalasilor, in zona Tennessee, Virginia si Kentucky.

Acolo exista mai multe povesti despre modul in care acesti oameni au ajuns acolo: unii spun ca ei au fost o colonie abandonata, altii spun ca sint descendentii unor portughezi care au naufragiat in zona sau poate sint unul dintre ultimele triburi pierdute ale Israelului.

Multi dintre acestia spun ca au fost intimpinati cu scepticism si chiar ostilitate de istorici in incercarile lor de-si gasi radacinile.

Nu se stie nici de unde-si trag numele

Fiind in aceeasi zona geografica si nefiind albi, vecinii lor i-au tratat destul de neprietenos si au incercat sa-i izoleze, a spus Wanuye Windler, presedintele Asociatiei Mostenirii Melungeon.

Originea numelui lor, care a fost considerat nedemn pina de curind, este disputata la fel de mult ca si mostenirea lor. Poate sa fie o versiune a unui cuvint francez care desemneaza un amestec: melange sau poate provine din cuvintul african malungo, care inseamna marinar coleg cu un altul, sau din turcescul melun jinn – suflet blestemat.

Nici genetica nu poate da raspunsuri clare la toate intrebarile

Acum melungeonii cauta in rindul cercetatorilor care fac studii genetice raspunsuri la intrebarile lor.

John Klein, care este biolog specializat in genetica moleculara la Universitatea din Virginia, incearca sa le raspunda la citeva intrebari. Din pacate, el crede ca acestia vor fi dezamagiti.

Rezultatele cercetarilor le vor da in mare unele indicii si sugestii legate de originea acestei populatii, a spus Klein, dar nu vor spune nimanui definitiv daca este sau nu melungeon sau exact cum au venit sa traiasca in Apalasi.

Cred ca este un studiu care ridica o multime de asteptari si care va oferi doar citeva raspunsuri, a spus Klein, care, in aproape doi ani, a prelevat multe probe pentru a studia structura ADN-ului acestei populatii.

Cercetatorul a spus ca va anunta curind rezultatele studiilor sale la o adunare a Asociatiei Mostenirii Melungeon.

Populatia a fost discriminata si chiar negata ca etnie distincta

De-a lungul istoriei, melungeonii au fost discriminati din cauza etniei lor sau chiar negati ca etnie distincta cu radacini istorice, de catre istoricii sceptici in teoriile lor.

Adevarul este ca probabil noi nu am fi fost niciodata interesati de ADN sau de gene, daca la scoala sau la academie nu s-ar fi afirmat ca melungeonii au fost inruditi cu mostenitorii zonei mediteraneene, a spus Brand Kumery, presedintele Fundatiei Wellont si autorul unei carti in care se ia in discutie problema curatarii etnice a Americii.

Nume celebre ca Elvis Presley sau Abraham Lincoln par sa fi avut stramosi melungeoni

In cartea sa, el sugereaza ca marinarii portughezi au adus in America sclavi turci care, prin incrucisare cu femeile indiene Cherokee si alte triburi din zona, au produs primii melungeoni in jurul anului 1500.

El a mai declarat, de asemenea, ca Abraham Lincoln, Elvis Presley si Ava Gardner ar fi putut avea stramosi melungeoni.

David Hrom, un expert in metodologia istorica bazata pe traditiile orale, este sceptic vizavi de aceasta teorie.

Obiectia mea la cartea lui Brand Kumery este ca ea este atit de departe de adevarata istorie incit nici nu merita sa o iei in consideratie. Testele de ADN ar putea arata daca ei intr-adevar descind din turci, asa cum se afirma, dar eu sincer ma indoiesc sa reiasa asa ceva.

Analizele infirma originea europeana

John Klein a afirmat ca exista citeva secvente ADN care in mod evident reflecta o origine noneuropeana, mai degraba indiana, din partea central-estica sau nordica. In rest, el nu a mai spus nimic specific referitor la rezultatele analizelor.

Klein a recoltat probe de ADN de la aproximativ 120 de melungeoni femei si secvente din ADN-ul mitochondrial, un tip de ADN pe care femeile il trec din generatie in generatie.

Un laborator din Anglia l-a ajutat realizind analizele a 30 de cromozomi Y din mostrele de ADN prelevate de la barbati.

Klein a spus ca daca aceste studii pot oferi unele informatii referitoare la intreaga populatie, ele nu pot spune multe despre cazurile individuale.

Europenii sint populatia cu un amestec de ADN imposibil de descifrat

Poate mai bine de 70 la suta din populatie prezinta secvente particulare. Deci, daca o secventa se potriveste, statistic poti avea sansa sa-ti fie reflectata in mostenirea genetica.

El a mai spus ca unele secvente asociate cu particularitatile etnice pot ramine predominante in genomul unei persoane fata de alta.

Secventele de ADN europene sint imposibil de categorisit in functie de tari, pentru ca europenii au migrat destul de repede de-a lungul secolelor. Amestecul istoric al etniilor a facut din ADN-ul europeanului modern un amestec de nedescifrat.

Cred ca, in mare, studiile vor arata ca si aceasta populatie este destul de amestecata – a mai spus Klein.

Cristina Matache

VECHII INDIENI AVEAU ARME NUCLEARE - OZN

Armele nucleare ale vechilor indieni

Se pare ca vechii indieni au avut capacitatea de a construi arme nucleare devastatoare pentru a le folosi impotriva inamicilor lor. Mai mult decit atit, mai multi cercetatori in domeniul OZN afirma ca arme nucleare teribil de puternice le-au fost date vechilor indieni de extraterestri, entitati foarte avansate venite de pe alte plante. Urmarind citeva pasaje din legendele nationale indiene vom descoperi cu uimire dovezi ale acestor afirmatii.

 Interpretarea vechilor legende indiene releva existenta armelor nucleare

Exista o legenda indiana care face referiri  la capacitatea stravechilor indieni de a construi si manipula arme nucleare deosebit de distructive.

Multi cercetatori OZN afirma ca tehnologia avansata de care dispuneau indienii le-a parvenit de la civilizatiile extraterestre foarte avansate care se pare ca ne-au vizitat planeta si in acele vremuri.

Acesti partizani ai vechilor astronauti spun ca nu se explica cum acesti stramosi ai indienilor au putut dezvolta o tehnologie atit de avansata pentru a construi astfel de arme atit de sofisticate incit ar fi putut distruge pamintul.

Sceptrul incandescent facea ravagii in rindul soldatilor

Citind atent unele pasaje din Ramayana si Mahabharata se pot remarca referirile la diversele tipuri de arme nucleare a caror existenta o afirma cercetatorii.

Pentru inceput sa urmarim urmatoarele  indicii care pot constitui o evidenta a efectelor dezastruoase ale armelor nucleare:

Inconjurat de ei… Bhisma a lovit naprasnic ca un leu dezlantuit si s-a repezit la ei cu  forta teribila a sceptrului distrugator. Sceptul de duritatea diamantului arunca, la fel ca trasnetele lui Indra, soldatii in batalie si parea ca se umple tot pamintul de zgomotul lor groaznic. Ca o torta in flacari acel teribil sceptru inspira teama. Vazind acel teribil buzdugan incandescent inzestrat cu raze de lumina care-i vina, soldatii au fugit ingroziti scotind strigate groaznice. Si acele sunete incredibile... ale sceptrului incandescent au distrus multi oameni care au ramas pe loc si din multe vehicule (care de foc zburatoare) au fost doboriti razboinici.

Desi pare un scenariu de film science-fiction, este vorba totusi de legende antice

Este foarte straniu cum toate acestea seamana cu scenariile de film in care au loc razboaie ce se petrec in viitor, cind se presupune ca orasele mari ale lumii vor fi bombardate cu rachete cu antimaterie lansate din spatiu, de pe statii orbitale sau imense nave.

Localnicii sufereau de boli grave, ca si cum ar fi fost iradiati

Conform traditiei indiene se vorbeste despre un lung razboi intre Kauravas si Pandavas. Ceea ce este interesant este faptul ca in timpul acestei batalii care a avut loc intr-o padure s-a folosit o arma teribila care se spune ca era capabila sa distruga intreaga lume. Razboinicii erau foarte ingrijorati pentru femeile si copiii lor deoarece in urma folosirii acestei arme ei sufereau de diverse boli inca multi ani dupa aceea. Se stie care a fost efectul bombei de la Hiroshima si faptul ca si acum localnicii si descendentii lor acuza boli care presupun o iradiere radioactiva.

Oamenii si animalele fugeau infricosate din calea valului de caldura degajat

Iata cum, aceste vechi legende povestesc ce s-a intimplat atunci, in acel teribil razboi, cind a fost folosit sceptrul incandescent.

Soarele parea ca se invirteste. Universul pirjolit de caldura parea distrus pentru totdeauna. Elefantii si celelalte creaturi ale pamintului au fugit infricosate de energia degajata de arma. Caldura degajata le ingreuna respiratia si-i determina sa fuga in cautarea unei zone in care sa fie protejati de acea teribila forta...

Un puternic suflu a acoperit strigatele de victorie

De asemenea, in acelasi pasaj se vorbeste despre o tristete profunda care a cuprins deodata intreaga armata. Tot cerul se intunecase si totul era cufundat in bezna. Rakshashas si Vicocha au sarbatorit impreuna bucuria victoriei cu strigate infricosatoare. Un vint teribil a inceput sa sufle.

Totul in acest pasaj vorbeste despre ceva infiorator: Arjuna si tovarasii sai (eroii razboinici din aceasta legenda) pareau ca sint in posesia unui arsenal de diverse arme nucleare sofisticate echivalente sau poate mai puternice decit cele detinute de marile puteri in zilele noastre.

Asemanarea cu dezastrul de la Hiroshima este izbitoare

Cunoscind dezastrul provocat de bombele de la Hiroshima ne este foarte usor sa intelegem ce s-a petrecut atunci:

Cerurile urlau, pamintul mugea, fulgere brazdau cerul, coloane de flacari se ridicau spre cer pentru ca apoi o cenusa densa sa cada pe pamint. Lumina focului era estompata si focul se stingea. Oricine era lovit de lumina devenea ca o cenusa.

Si din nou din aceeasi sursa aflam: A fost o imagine ingrozitoare. Corpurile cazute erau atit de mutilate incit nu mai pareau fiinte umane. Niciodata pina atunci nu s-a vazut o arma atit de ingrozitoare si niciodata inainte nu s-a mai auzit de asa ceva.

In acele zile ingrozitoare cind s-a produs catastrofa de la Hiroshima opinia publica a putut sa vada si sa auda pentru prima data de ingrozitoarele arme nucleare si, mai mult chiar, despre teribilele efecte pe care ele le pot produce atunci cind sint folosite.

Se pune intrebarea daca scriitorii antici descriau realitatea sau infloreau evenimentele

Citind aceste pasaje este evident ca vechii soldati indieni aveau arme puternice, cel mai probabil bazate pe utilizarea energiei nucleare.

Dar se poate considera o simplificare exagerata a evenimentelor daca se considera ca vechii soldati indieni aveau asemenea arme. Se pune intrebarea daca vechii scriitori se bazau pe faptele simple sau le interpretau in mod simbolic.

O alta intrebare se refera la provenienta armelor

Toate acestea inseamna desigur ca marea intrebare care se pune este daca vechii indieni au primit ingrozitoarele arme nucleare de la fiinte inteligente care veneau de pe alte planete. Si pentru ce au facut acest lucru, deoarece este evident ca atit invinsii, cit si invingatorii aveau de suferit in urma utilizarii armelor? Era oare pamintul un loc de testare a ingrozitoarelor arme?

Mesajul este unul singur: trebuie sa pastram pacea

Important pare un singur lucru in acest caz: pacea trebuie sa fie singurul nostru tel. Chiar daca  legendele indiene ne ingrozesc prin descrierile lor facute asupra mortii si distrugerilor provocate de razboaie, se spune ca Mahabharata este in mod cert un manifest impotriva razboiului si prezinta importanta pacii si a nonviolentei.

 Cristina Matache

LEMURIA - IMPERIUL SOARELUI

Imperiul Soarelui sau patria originara a umanitatii

Leaganul umanitatii s-a gasit nu in Orientul Apropiat, cum afirma invataturile biblice, si nici in Africa Rasariteana, cum presupune stiinta contemporana. El s-a gasit pe un continent disparut in zilele noastre, in Oceanul Pacific. Denumirea acestei regiuni foarte intinse – Mu – inseamna patrie. Aceasta este versiunea originii civilizatiei pe care a sustinut-o colonelul englez James Churchward si pe care se bazeaza si astazi foarte multi cercetatori. Descoperirile lui Churchward sint foarte interesante si convingatoare. Cu ele vom incepe si noi povestirea despre enigmatica patrie originara a tuturor oamenilor.

 Scrijeliturile in piatra din templul indian

In timpul serviciului in India, colonelul s-a imprietenit cu un preot hindus in virsta, care l-a ajutat sa descifreze niste scrijelituri in piatra, pastrate de mai multe secole intr-un colt indepartat al unui templu. Scrierile acestea vechi vorbeau despre o civilizatie uitata, care a aparut, s-a dezvoltat si a disparut in apele Oceanului Pacific, cu mult inainte ca Atlantida sa fi avut aceeasi soarta. Churchward si-a dedicat toata viata cautarii dovezilor despre aceasta civilizatie. Dupa India, pe el l-au asteptat Birmania si Arizona, marile de sud si Alaska, Australia si Mexicul. Colonelul a trebuit sa studieze istoria maiasilor, geologia si religiile vechi, simbolismul literelor grecesti si sa scrie o istorie alternativa a lumii noastre – o istorie putin cam ciudata, astfel incit foarte multi nu au putut sa creada in ea.

Iata ce scrie colonelul: Eu am descoperit ca civilizatia grecilor antici, a caldeenilor, babilonenilor, persilor, egiptenilor si indienilor au aparut datorita unei civilizatii vechi, care se numea Mu. Continuindu-mi cercetarile, am aflat ca acest continent disparut se gasea in Oceanul Pacific si se intindea cu aproximatie de la Hawaii de astazi pina la Insulele Fidji si Insula Pastelui – aceasta a fost patria straveche a omului. Am aflat ca in aceasta tara minunata traia un popor care a colonizat tot pamintul, insa acest tinut foarte bogat a fost distrus de niste cutremure ingrozitoare si s-a scufundat in ocean cu aproximativ 12.000 de ani in urma.

Churchward a reconstruit religia tarii Mu – prima religie a umanitatii, simpla, dar inaltatoare in acelasi timp. El a recreat istoria pamintului – in timpul existentei continentului Mu si dupa disparitia lui. A cautat in toate culturile pamintului urme ale disparitiei patriei-mama in mod tragic in timpul infloririi sale. Churchward si-a expus teoria intre anii 1926-1931 in cartea Continentul disparut Mu. Toate materialele acestei lucrari se bazeaza pe tablitele indiene, dar si pe o colectie foarte numeroasa (aproximativ 2.500 de exemplare) de tablite din piatra, descoperite in Mexic. Ambele serii de tablite au origine comuna, pentru ca sint extrase din scrierile sfinte ale Mu.

Acest continent reprezenta o tara uriasa plina de dealuri, care se intindea de la Hawaii in nord si pina in partea cea mai de sud a oceanului – granita de sud era determinata de linia care uneste Insulele Fidji si Insula Pastelui. Intinderea continentului Mu era de aproximativ 5.000 de mile de la vest la est si aproximativ 3.000 de mile de la nord la sud. Continentul era alcatuit din trei zone de uscat, despartite una de alta de niste strimtori inguste sau de niste mari.

Era o zona de cimpie tropicala. Era acoperita cu pasuni bogate si cu cimpuri cultivate, iar paminturile dealurilor nu foarte inalte erau ascunse in tufisuri si plante tropicale. Orizontul plan al acestui rai pamintesc nu era tulburat nici de denivelari, nici de virfuri muntoase: din nucleul pamintului nu iesise nici un fel de munte. Pamintul acesta bogat era strabatut de numeroase fluvii largi si linistite. Vegetatia luxurianta ocupa tot pamintul. De-a lungul malurilor oceanului si fluviilor se gaseau cringuri dese si umbroase de palmieri, care patrundeau multe mile in interiorul continentului. Ferigi uriase acopereau cu frunzele lor asemanatoare penelor malurile riurilor. Pe cimpii, riurile se largeau si formau niste lacuri mai mici, la malul carora, deasupra suprafetei sclipitoare a apei, infloreau florile sfinte de lotus.

Oamenii credeau in nemurirea sufletului

Tot acest continent urias era plin de culoare si de viata; cel mai mare numar al populatiei a fost 64 de milioane de fiinte umane, isi continua povestirea Churchward. In toate directiile, asemenea unei pinze de paianjen se intindeau drumuri largi si netede, pe linga drumuri se gaseau niste pietre finisate, asezate una linga alta in asa fel incit iarba nu putea sa patrunda printre ele. In perioada despre care este vorba aici, cei 64 de milioane de oameni se imparteau in zece triburi, dar care se supuneau unei conduceri comune. Multe generatii, oamenii si-au ales un imparat si au adaugat numelui sau prefixul Ra. El devenea sacerdot suprem si imparat pe numele Ra-Mu. Insusi imperiul se numea Imperiul Soarelui.

Pe acest continent exista o religie unica. Toti oamenii credeau in nemurirea sufletului care dupa moarte se intorcea la izvorul maret din care a aparut.

In acea epoca, locuitorii continentului Mu erau foarte civilizati si educati. Pe paminturile lor domina rasa alba; acestia erau oameni uimitor de frumosi cu o piele alba sau maslinie curata, cu ochi mari, mingiietori si de culoare inchisa, cu parul drept si negru. In afara de rasa alba existau si altele – oameni cu pielea galbena, maronie si neagra. Cu toate acestea, cei din urma nu erau foarte numerosi. Oamenii de pe Mu erau niste marinari extraordinari: corabiile lor mergeau in toata lumea – de la oceanele de apus pina la cele de rasarit, de la marile de nord pina la cele de sud... Erau niste arhitecti foarte priceputi si construiau din piatra temple uriase si palate.

In patria Mu erau opt orase principale – centre ale religiei, stiintei si educatiei. Mu era patria si centrul civilizatiei umane, al educatiei si comertului; toate celelalte tari de pe pamint nu erau decit niste colonii ale sale. Orasele erau infrumusetate cu niste temple uriase din piatra sculptata, care nu avea acoperisuri – acestea erau denumite temple nemascate. Acoperisurile lipseau pentru ca razele lui Ra, simbolul recunostintei divinitatii, sa poata patrunde fara sa intimpine vreo piedica in templu si sa lumineze capetele celor care se rugau.

Cataclismele au distrus continentul

In aceasta perioada de inflorire a avut loc primul cataclism distrugator. Regiunile de sud ale Mu au fost zguduite din cauza unui tunet care s-a auzit din nucleul pamintului, dupa care au urmat cutremure si eruptii vulcanice. De-a lungul litoralului de sud al continentului, valuri gigantice au acoperit pamintul si multe dintre orasele minunate au fost distruse.

Vulcanii eliminau foc, fum si lava. Pentru ca tara era o cimpie, lava nu s-a intins pe suprafata pamintului, ci s-a acumulat pe locul eruptiilor, formind conuri care s-au transformat mai tirziu in munti de origine vulcanica, care si astazi pot fi vazuti pe unele insule de sud. Cu timpul, activitatea vulcanica a incetat.

S-au schimbat multe generatii si, atunci cind evenimentele descrise mai sus au devenit istorie, totul s-a repetat intr-un mod si mai ingrozitor. Tot continentul, povesteste Churchward despre ceea ce este scris in tablite, se ridica si se legana, ca si cum s-ar fi aflat pe valurile oceanului. Pamintul se cutremura; castelele si templele, monumentele si statuile au fost distruse. Orasele s-au transformat in ruine la poalele muntilor. Din pamint a izbucnit focul, un val gros de fum negru a acoperit pamintul. Valurile uriase au depasit malurile si au inundat cimpiile.

Pe parcursul noptii, tot uscatul a fost impartit in bucatele. Continentul sectionat s-a scufundat in ocean cu un zgomot asemanator tunetului. Dupa aceea, din toate partile, valurile uriase au dus la capat catastrofa.

Coloniile Mu si-au pastrat pentru un timp nivelul de civilizatie al metropolelor lor, insa in absenta sustinerii lor au decazut treptat si apoi au disparut, iar in locul lor au aparut civilizatii noi.

Mu sau Lemuria – o noua ipoteza

Potrivit parerilor altor cercetatori, continentul Mu sau Lemuria trebuie cautat in Oceanul Indian. In ceea ce priveste pozitia exacta a acestui continent, exista numeroase dispute pina in zilele noastre. Majoritatea cercetatorilor sustin parerea profesorului Resetov, care in monografia sa, scrisa in anul 1966, afirma ca Lemuria trebuie cautata in regiunea lantului de munti meridionali din Oceanul Indian, incluzind aici arhipelagurile si, de asemenea, insulele Madagascar, Ceylon, Peninsula Indostan si o zona din Marea Arabiei. Aceasta ipoteza are numeroase explicatii. Potrivit cercetarilor geografice si analizei reliefului de pe fundul Oceanului Indian, continentul Lemuria a existat cu adevarat, dar a disparut in procesul de topire a ghetarilor, la sfirsitul perioadei glaciare.

Dupa cum considera antropologii, daca presupunem ca in Oceanul Indian a existat intr-adevar un continent, atunci se rezolva foarte usor toate lipsurile in teoria asezarii primilor oameni. Pentru ca prin Lemuria, oamenii au patruns in Indostan si Africa. Asemenea distante nu puteau fi acoperite decit pe uscat, in nici un caz pe plutele primitive. In timp ce Lemuria se cufunda incet in apa, locuitorii care ramasesera pe virfurile insulelor au plecat catre alte continente.

Majoritatea cercetatorilor considera ca pentru o evolutia favorabila a civilizatiei umane sint necesare un climat cald si dezvoltarea unor capacitati de munca deosebite. Potrivit teoriei lui Darwin, perfectionarea functiilor palmelor s-a facut de la maimuta la om. Cu toate acestea, un procent destul de mare de cercetatori presupun ca civilizatia fiintelor rationale a putut sa se dezvolte in strinsa legatura cu natura, fara sa o distruga, ci gasindu-se in armonie cu ea.

Cercetatorul Viktor Kandiba afirma ca civilizatia fiintelor rationale a putut sa urmeze doua drumuri diferite. Cei care au parasit copacii au inceput sa foloseasca focul si in alimentatie carnea mamiferelor puternice au devenit oameni. Altii care si-au dezvoltat palmele nu mai putin decit ceilalti si care aveau un intelect nu mai putin dezvoltat au ramas sa locuiasca in copaci. Astfel, in esenta, modul de viata nu joaca un rol mare in dezvoltarea intelectului, iar o civilizatie poate fi construita si de o comunitate care sa nu cunoasca focul. Cu atit mai mult cu cit climatul cald al Lemuriei era favorabil acestui lucru.

Lemurienii traiau fara sa transforme natura

In concluzie, fiintele rationale s-au impartit in doua ramuri. Stramosii nostri au plecat din paduri si au pus stapinire pe paminturi, in timp ce cealalta ramura a continuat sa traiasca in copaci, in desimea padurilor tropicale. Ei si-au construit locuintele printre coroanele copacilor. Mincare aveau din abundenta, aceasta nu trebuia obtinuta printr-o munca grea. Totusi, lemurienii se distingeau mult de oameni. Membrele lor erau in asa fel construite incit sa favorizeze miscare nu pe pamint, ci prin jungla.

Cavitatile ochilor erau mai largi, pentru ca lumina in coroanele dese din jungla era mai putina. Culoarea pielii in semiintuneric a ramas palida, iar uneori, in lumina, avea chiar o nuanta verzuie. Lemurienii aveau o inaltime mica, ceea ce le permitea sa se miste mai usor printre liane, dintr-un copac in altul.

Viata rationala pe Pamint a mers pe doua drumuri diferite: cel tehnologic si cel natural. Acest lucru este confirmat si de descoperirile arheologice din Madagascar.

Daca oamenii au ales drumul de cucerire a naturii, lemurienii au invatat sa traiasca fara sa iasa din mediul comun si fara sa transforme natura dupa necesitatile proprii, cum a facut omul. Drumul evolutiei acestei civilizatii nu a semanat cu al nostru. Este posibil ca lemurienii sa fi avut un numar de cunostinte unice despre natura, o magie naturala proprie numai lor.

O data cu topirea ghetarilor si cresterea nivelului oceanului, marele continent Lemuria a inceput sa se scufunde usor in ocean, transformindu-se in virfurile unor insulite. Ce s-a intimplat insa cu locuitorii lui – oamenii si lemurienii? Ambele rase au inceput sa se mute pe alte paminturi. Oamenii insa au avut o capacitate mai mare de a se adapta noilor conditii de viata. Omul este capabil sa traiasca pe cimpii si in paduri, intr-un climat cald sau intr-unul rece. Cu atit mai mult nu trebuie sa uitam ca oamenii atunci stiau deja sa isi confectioneze haine si sa foloseasca focul. In schimb, viata lemurienilor era legata de padurea tropicala, ei aveau nevoie de o anumita umiditate si de o mincare specifica. De aceea, foarte putini dintre ei au reusit sa se adapteze noilor conditii naturale. Cu toate acestea, si dupa disparitia patriei originare, civilizatia lemuriana a continuat sa existe o perioada.

Lupta lui Rama cu maimutele rationale

Numeroase confirmari ale acestui lucru pot fi gasite in cronicile vechi indiene, in Rigveda si in poemul Ramayana. Pe continentul lemurian, locurile si mincarea le ajungeau si oamenilor, si lemurienilor. Cu toate acestea, in Indostan aceste doua rase s-au luptat una cu alta pentru pamint. Despre aceasta lupta se vorbeste foarte amanuntit in Ramayana. Astfel, tarul Rama a dus un razboi de lunga durata cu un popor mic de inaltime, cu pielea inchisa la culoare, care la inceput a fost luat drept o comunitate de maimute rationale. Potrivit descrierii, semanau foarte mult cu locuitorii Lemuriei. Este interesant ca si cuvintul lemur in sensul sau propriu insemna omul-maimuta. In sprijinul afirmatiei ca Rama s-a luptat cu lemurienii vine si faptul ca acestia au venit din Sri Lanka – una dintre insulele care au ramas dupa scufundarea Lemuriei. Potrivit Ramayana, Sri Lanka era capitala acestui tinut, aici locuia si conducatorul. Fara indoiala ca oamenii era mai puternici din punct de vedere fizic si aveau arme mai bune decit lemurienii. In Ramayana se vorbeste despre victoria pe care a repurtat-o Rama. Este foarte posibil ca la sfirsitul acestui razboi majoritatea lemurienilor sa fi fost nimiciti, iar cei care au scapat s-au raspindit peste tot pe Pamint adaptindu-se vietii oamenilor.

 Georgeta Licsandru