Se afișează postările cu eticheta parapsihologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta parapsihologie. Afișați toate postările

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala   Émilie Sagée a fost şi ea victima fenomenului de dedublare de tip Doppelgänger. Cazul acestei profesoare din Dijon, născută în 1813, este foarte straniu. . În 1845, directorul unui pension pentru fetele nobililor de lângă Riga (Letonia), a angajat-o (la vârsta de 32 de ani) pentru a le învăţa manierele şi limba franceză. Dinamică, inteligentă şi foarte sociabilă, Emilie plăcea foarte mult directorului său, cât şi elevilor. Dar, după doar câteva săptămâni, au început să apară zvonuri tulburătoare. Profesoara franceză fusese văzută în acelaşi timp, în mai multe locuri diferite. La început, colegii ei de serviciu nu aplecaseră urechea la zvonurile neliniştitoare care îi invadau, tratându-le drept fantasme. Dar chestiunea s-a complicat într-o seară când şeful grădinarilor a văzut-o pe profesoară plimbându-se prin parc la ora cinei, când toţi cei care locuiau în pensiune trebuiau să fie în sala de mese. C... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-straniu-al-profesoarei-franceze-emilie-sagee-dedublare-astrala/?feed_id=108459

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala   Émilie Sagée a fost şi ea victima fenomenului de dedublare de tip Doppelgänger. Cazul acestei profesoare din Dijon, născută în 1813, este foarte straniu. . În 1845, directorul unui pension pentru fetele nobililor de lângă Riga (Letonia), a angajat-o (la vârsta de 32 de ani) pentru a le învăţa manierele şi limba franceză. Dinamică, inteligentă şi foarte sociabilă, Emilie plăcea foarte mult directorului său, cât şi elevilor. Dar, după doar câteva săptămâni, au început să apară zvonuri tulburătoare. Profesoara franceză fusese văzută în acelaşi timp, în mai multe locuri diferite. La început, colegii ei de serviciu nu aplecaseră urechea la zvonurile neliniştitoare care îi invadau, tratându-le drept fantasme. Dar chestiunea s-a complicat într-o seară când şeful grădinarilor a văzut-o pe profesoară plimbându-se prin parc la ora cinei, când toţi cei care locuiau în pensiune trebuiau să fie în sala de mese. C... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-straniu-al-profesoarei-franceze-emilie-sagee-dedublare-astrala/?feed_id=98041&_unique_id=659bfe43bf993

Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale”

Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale” Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale” Învăţătorii ezoterici şi spirituali au ştiut de ani de zile că trupul nostru poate fi programat prin limbaj, cuvinte şi gând. În prezent, acest lucru a fost demonstrat şi explicat. ADN-ul uman este un Internet biologic şi, în multe aspecte, superior celui artificial. Cea mai recentă cercetare ştiinţifică din Rusia explică direct sau indirect fenomene precum clarviziunea, intuiţia, actele de vindecare spontană sau de la distanţă, auto-vindecarea, tehnicile de afirmaţie, lumină/aură neobişnuită din jurul oamenilor (precum maeştrii spirituali), influenţa minţii asupra tiparelor de vreme şi multe altele. Mai mult, există dovezi în sprijinul unui tip complet nou de medicină în care ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte şi frecvenţe, FĂRĂ a extrage şi înlocui genele singulare. Numai 10% din ADN-ul nostru este folosit pentru construirea proteinelor şi tocmai această subcategorie prezintă interesul cercetătorilor occident... https://www.evolutiespirituala.ro/explicarea-stiintifica-a-fenomenelor-paranormale/?feed_id=72984&_unique_id=64ca1463f4188

Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale”

Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale” Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale” Învăţătorii ezoterici şi spirituali au ştiut de ani de zile că trupul nostru poate fi programat prin limbaj, cuvinte şi gând. În prezent, acest lucru a fost demonstrat şi explicat. ADN-ul uman este un Internet biologic şi, în multe aspecte, superior celui artificial. Cea mai recentă cercetare ştiinţifică din Rusia explică direct sau indirect fenomene precum clarviziunea, intuiţia, actele de vindecare spontană sau de la distanţă, auto-vindecarea, tehnicile de afirmaţie, lumină/aură neobişnuită din jurul oamenilor (precum maeştrii spirituali), influenţa minţii asupra tiparelor de vreme şi multe altele. Mai mult, există dovezi în sprijinul unui tip complet nou de medicină în care ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte şi frecvenţe, FĂRĂ a extrage şi înlocui genele singulare. Numai 10% din ADN-ul nostru este folosit pentru construirea proteinelor şi tocmai această subcategorie prezintă interesul cercetătorilor occident... https://www.evolutiespirituala.ro/explicarea-stiintifica-a-fenomenelor-paranormale/?feed_id=72606&_unique_id=64c7a92e5d31c

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala   Émilie Sagée a fost şi ea victima fenomenului de dedublare de tip Doppelgänger. Cazul acestei profesoare din Dijon, născută în 1813, este foarte straniu. . În 1845, directorul unui pension pentru fetele nobililor de lângă Riga (Letonia), a angajat-o (la vârsta de 32 de ani) pentru a le învăţa manierele şi limba franceză. Dinamică, inteligentă şi foarte sociabilă, Emilie plăcea foarte mult directorului său, cât şi elevilor. Dar, după doar câteva săptămâni, au început să apară zvonuri tulburătoare. Profesoara franceză fusese văzută în acelaşi timp, în mai multe locuri diferite. La început, colegii ei de serviciu nu aplecaseră urechea la zvonurile neliniştitoare care îi invadau, tratându-le drept fantasme. Dar chestiunea s-a complicat într-o seară când şeful grădinarilor a văzut-o pe profesoară plimbându-se prin parc la ora cinei, când toţi cei care locuiau în pensiune trebuiau să fie în sala de mese. C... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-straniu-al-profesoarei-franceze-emilie-sagee-dedublare-astrala/?feed_id=66619&_unique_id=64a5910e09952

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala   Émilie Sagée a fost şi ea victima fenomenului de dedublare de tip Doppelgänger. Cazul acestei profesoare din Dijon, născută în 1813, este foarte straniu. . În 1845, directorul unui pension pentru fetele nobililor de lângă Riga (Letonia), a angajat-o (la vârsta de 32 de ani) pentru a le învăţa manierele şi limba franceză. Dinamică, inteligentă şi foarte sociabilă, Emilie plăcea foarte mult directorului său, cât şi elevilor. Dar, după doar câteva săptămâni, au început să apară zvonuri tulburătoare. Profesoara franceză fusese văzută în acelaşi timp, în mai multe locuri diferite. La început, colegii ei de serviciu nu aplecaseră urechea la zvonurile neliniştitoare care îi invadau, tratându-le drept fantasme. Dar chestiunea s-a complicat într-o seară când şeful grădinarilor a văzut-o pe profesoară plimbându-se prin parc la ora cinei, când toţi cei care locuiau în pensiune trebuiau să fie în sala de mese. C... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-straniu-al-profesoarei-franceze-emilie-sagee-dedublare-astrala/?feed_id=65752&_unique_id=64a1d453c7401

Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale”

Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale” Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale” Învăţătorii ezoterici şi spirituali au ştiut de ani de zile că trupul nostru poate fi programat prin limbaj, cuvinte şi gând. În prezent, acest lucru a fost demonstrat şi explicat. ADN-ul uman este un Internet biologic şi, în multe aspecte, superior celui artificial. Cea mai recentă cercetare ştiinţifică din Rusia explică direct sau indirect fenomene precum clarviziunea, intuiţia, actele de vindecare spontană sau de la distanţă, auto-vindecarea, tehnicile de afirmaţie, lumină/aură neobişnuită din jurul oamenilor (precum maeştrii spirituali), influenţa minţii asupra tiparelor de vreme şi multe altele. Mai mult, există dovezi în sprijinul unui tip complet nou de medicină în care ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte şi frecvenţe, FĂRĂ a extrage şi înlocui genele singulare. Numai 10% din ADN-ul nostru este folosit pentru construirea proteinelor şi tocmai această subcategorie prezintă interesul cercetătorilor occident... https://www.evolutiespirituala.ro/explicarea-stiintifica-a-fenomenelor-paranormale/?feed_id=60124&_unique_id=648af3d611154

Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale”

Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale” Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale” Învăţătorii ezoterici şi spirituali au ştiut de ani de zile că trupul nostru poate fi programat prin limbaj, cuvinte şi gând. În prezent, acest lucru a fost demonstrat şi explicat. ADN-ul uman este un Internet biologic şi, în multe aspecte, superior celui artificial. Cea mai recentă cercetare ştiinţifică din Rusia explică direct sau indirect fenomene precum clarviziunea, intuiţia, actele de vindecare spontană sau de la distanţă, auto-vindecarea, tehnicile de afirmaţie, lumină/aură neobişnuită din jurul oamenilor (precum maeştrii spirituali), influenţa minţii asupra tiparelor de vreme şi multe altele. Mai mult, există dovezi în sprijinul unui tip complet nou de medicină în care ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte şi frecvenţe, FĂRĂ a extrage şi înlocui genele singulare. Numai 10% din ADN-ul nostru este folosit pentru construirea proteinelor şi tocmai această subcategorie prezintă interesul cercetătorilor occident... https://www.evolutiespirituala.ro/explicarea-stiintifica-a-fenomenelor-paranormale/?feed_id=53257&_unique_id=64708a1b60980

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala   Émilie Sagée a fost şi ea victima fenomenului de dedublare de tip Doppelgänger. Cazul acestei profesoare din Dijon, născută în 1813, este foarte straniu. . În 1845, directorul unui pension pentru fetele nobililor de lângă Riga (Letonia), a angajat-o (la vârsta de 32 de ani) pentru a le învăţa manierele şi limba franceză. Dinamică, inteligentă şi foarte sociabilă, Emilie plăcea foarte mult directorului său, cât şi elevilor. Dar, după doar câteva săptămâni, au început să apară zvonuri tulburătoare. Profesoara franceză fusese văzută în acelaşi timp, în mai multe locuri diferite. La început, colegii ei de serviciu nu aplecaseră urechea la zvonurile neliniştitoare care îi invadau, tratându-le drept fantasme. Dar chestiunea s-a complicat într-o seară când şeful grădinarilor a văzut-o pe profesoară plimbându-se prin parc la ora cinei, când toţi cei care locuiau în pensiune trebuiau să fie în sala de mese. C... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-straniu-al-profesoarei-franceze-emilie-sagee-dedublare-astrala/?feed_id=31585&_unique_id=6424e0d3e5fcf

Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale”

Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale” Explicarea stiinţifică a fenomenelor „paranormale” Învăţătorii ezoterici şi spirituali au ştiut de ani de zile că trupul nostru poate fi programat prin limbaj, cuvinte şi gând. În prezent, acest lucru a fost demonstrat şi explicat. ADN-ul uman este un Internet biologic şi, în multe aspecte, superior celui artificial. Cea mai recentă cercetare ştiinţifică din Rusia explică direct sau indirect fenomene precum clarviziunea, intuiţia, actele de vindecare spontană sau de la distanţă, auto-vindecarea, tehnicile de afirmaţie, lumină/aură neobişnuită din jurul oamenilor (precum maeştrii spirituali), influenţa minţii asupra tiparelor de vreme şi multe altele. Mai mult, există dovezi în sprijinul unui tip complet nou de medicină în care ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte şi frecvenţe, FĂRĂ a extrage şi înlocui genele singulare. Numai 10% din ADN-ul nostru este folosit pentru construirea proteinelor şi tocmai această subcategorie prezintă interesul cercetătorilor occident... https://www.evolutiespirituala.ro/explicarea-stiintifica-a-fenomenelor-paranormale/?feed_id=25341&_unique_id=63e7bfc0495e5

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala

Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala Cazul straniu al profesoarei franceze Émilie Sagée - dedublare astrala   Émilie Sagée a fost şi ea victima fenomenului de dedublare de tip Doppelgänger. Cazul acestei profesoare din Dijon, născută în 1813, este foarte straniu. . În 1845, directorul unui pension pentru fetele nobililor de lângă Riga (Letonia), a angajat-o (la vârsta de 32 de ani) pentru a le învăţa manierele şi limba franceză. Dinamică, inteligentă şi foarte sociabilă, Emilie plăcea foarte mult directorului său, cât şi elevilor. Dar, după doar câteva săptămâni, au început să apară zvonuri tulburătoare. Profesoara franceză fusese văzută în acelaşi timp, în mai multe locuri diferite. La început, colegii ei de serviciu nu aplecaseră urechea la zvonurile neliniştitoare care îi invadau, tratându-le drept fantasme. Dar chestiunea s-a complicat într-o seară când şeful grădinarilor a văzut-o pe profesoară plimbându-se prin parc la ora cinei, când toţi cei care locuiau în pensiune trebuiau să fie în sala de mese. C... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-straniu-al-profesoarei-franceze-emilie-sagee-dedublare-astrala/?feed_id=9022&_unique_id=62506659719bc