Se afișează postările cu eticheta SATANISM. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SATANISM. Afișați toate postările

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)  Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)   Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston. Începutul convertirii Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise. Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care ... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-ii/?feed_id=92077&_unique_id=6559bee89667a

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)  Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)   Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston. Începutul convertirii Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise. Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care ... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-ii/?feed_id=86002&_unique_id=6520579b14b87

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)  Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)   Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston. Începutul convertirii Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise. Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care ... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-ii/?feed_id=60817&_unique_id=648d5f3818c6a

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)  Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)   Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston. Începutul convertirii Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise. Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care ... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-ii/?feed_id=54328&_unique_id=647447b31287f

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)  Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)   Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston. Începutul convertirii Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise. Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care ... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-ii/?feed_id=52123&_unique_id=646c945f61eee

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)  Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)   Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston. Începutul convertirii Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise. Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care ... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-ii/?feed_id=39334&_unique_id=643fef4fcb8e2

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)  Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)   Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston. Începutul convertirii Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise. Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care ... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-ii/?feed_id=37192&_unique_id=643874ef08a13

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)  Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)   Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston. Începutul convertirii Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise. Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care ... https://www.evolutiespirituala.ro/cazul-dianei-vaughan-fosta-mare-preoteasa-a-lui-lucifer-ii/?feed_id=17937&_unique_id=63445ca5e96ed

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

 Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

 Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) 

În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston.

Începutul convertirii

Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise.

Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care inscripţionase cuvintele „glorie lui Satan”, Diana îi vadeclara război, întrucât ea lupta împotriva lui Satan cu la fel de multă ardoarepe cât lupta pentru Lucifer. Însă faptul că ea, în puritatea ei neştiutoare(rămăsese virgină), refuzase să profaneze trupul lui Hristos şi tainaeuharistiei, a atras bunăvoinţa divină, care a intervenit pentru a o salva, prinintermediul Ioanei d’Arc.

Diana se va reîntoarce în Franţa. Aici va cunoaştepovestea Ioanei d’Arc, eroină pentru care va simţi în mod spontan o veneraţieaparte. Pe 7 aprilie 1894, Lemmi ordonă francmasonilor să împiedicesanctificarea Ioanei d’Arc, chestiune care urma să fie analizată la Vatican.Aceasta nu va face decât să amplifice aversiunea Dianei faţă de Lemmi şiveneraţia faţă de Ioana d’Arc. În această perioadă, Diana va citi tot ceea ceera legat de Ioana d’Arc şi va vizita locurile prin care aceasta trecuse. Vamerge chiar la Orleans, unde va intra în camera în care Ioana d’Arc a dormitînainte de bătălie.

Diana scrie: „am îngenuncheat şi m-am rugat lanobila fecioară franţuzoaică din toată inima mea”. Asta se petrecea înoctombrie 1894. Rugăciunea ei a primit răspuns chiar în aceeaşi zi. Seara, pecând Diana se plimba, a zărit o lumină intensă între doi copaci şi, instantaneu,Ioana d’Arc i s-a arătat într-o sublimă viziune. Diana o descrie astfel:„avea armură, dar nu purta arme, şi avea capul descoperit. Figura ei aveatrăsături energice, dar în acelaşi timp era de o blândeţe foarte mare. M-aprivit fără să scoată un cuvânt, în timp ce lacrimile îi curgeau peobraji”.

Acest fapt a bulversat-o pe Diana foarte mult, ea încercând, întimpul apariţiei în această viziune a Ioanei d’Arc, să o întrebe de ce plânge.Aceasta nu i-a răspuns, ci a continuat să o privească foarte intens, cunesfârşită milă, lacrimile şiroindu-i pe obraji. Diana s-a simţit străpunsă deaceastă privire, care îi pătrundea până în ungherele cele mai ascunse alesufletului… A implorat-o să îi vorbească, să îi spună motivul pentru careplânge, întrebând-o chiar dacă plânge din cauza lui Lemmi, care îi profanaamintirea. După ce, fără să spună vreun cuvânt, Ioana d’Arc a privit-o încă odată cu mare tristeţe, a dispărut. Diana, tulburată, nu va înţelege decât maitârziu sensul acestei viziuni.

În aceeaşi seară, Diana îl va invoca peAsmodel, entitatea luciferică despre care ea credea că este un înger de lumină,şi îi va spune acestuia că Ioana d’Arc era devotată lui Lucifer. Auzind aceasta,Asmodel a făcut o adevărată criză de gelozie şi furie, spunându-i scurt că puteasă iubească pe cine vroia ea şi apoi, mânios, s-a făcut nevăzut.

Pe moment,Diana nu a înţeles mesajul Ioanei d’Arc (foto) şi a continuat să fie oadoratoare fidelă a lui Lucifer. Pe 21 ianuarie 1895, la Londra, ea se va decidesă fondeze o revistă intitulată „Palladiumul regenerat şi liber”.Editarea revistei avea un dublu scop: combaterea lui Lemmi şi a cultului luiSatan, pe de o parte, şi pe de altă parte răspândirea peste tot şi în modspecial în Franţa a cultului lui Lucifer, „Bunul Dumnezeu”. În sufletulDianei persista încă o confuzie evidentă între aceste realităţispirituale.

La apariţia primului număr al revistei, catolicii au fostfericiţi să constate scindarea din rândurile sectei masonilor, dar au fosttotodată şocaţi să citească blasfemiile Dianei împotriva euharistiei şi aSfintei Fecioare Maria. Al doilea număr conţinea şi el blasfemii, însă erautotodată publicate instrucţiunile ultra-secrete date de Lemmi, Marele Maestru alfrancmasoneriei, referitor la problema sanctificării Ioanei d’Arc, în 7 aprilie1894.
Numeroşi catolici se vor ruga pentru convertirea acestei tinere careavusese curajul de a-l provoca pe „Marele Maestru” Lemmi şi întreagafrancmasonerie. Un preot chiar i-a scris, încercând să o convingă să nu o maiblasfemieze pe Fecioara Maria.

Diana era atât de bulversată, încât în altreilea număr al revistei, ea promite să nu mai publice lucruri care să aducăprejudicii catolicismului. Face, o dată în plus, elogiul Ioanei d’Arc.Povesteşte despre o crimă comisă în 1891 în cadrul unei loji din Londra, când unnefericit refuzase să profaneze sfânta euharastie şi anunţă totodată că se vaduce să vadă o călugăriţă, prietenă a mamei sale.

Acest al treilea număr alrevistei a apărut în iunie 1895. Începând cu data de 6, cu tot statutul ei de„mare preoteasă”, francmasonii englezi s-au dezis de Diana: „prin acest altreilea număr al revistei v-aţi semnat singură condamnarea. Nu mai aveţi dreptulsă vă mai consideraţi dintre ai noştri”. În aceeaşi zi, pe 6 iunie, ea vadepune un număr al revistei la picioarele unei mici statui a Ioanei d’Arc pecare o avea în cameră. Mişcată de scrisoarea unui preot, care o implora înnumele Ioanei d’Arc să nu o mai blasfemieze pe Maica Domnului, Diana aîngenuncheat pentru prima dată cu ambii genunchi în faţa statuii Ioanei,cuprinsă de un elan irezistibil şi a jurat cu voce solemnă că niciodată nu vamai scrie nici măcar un cuvânt lipsit de respect la adresa Sfintei FecioareMaria, pe care Ioana d’Arc o iubea atât de mult.

„Imediat ce amrostit aceste cuvinte, am fost aruncată cu violenţă în faţă. M-am lovit cu capulde pardoseală. În timp ce încercam să mă ridic, i-am văzut apărând pe Belzebut,Astaroth, Moloch şi Asmodel. Aveau aspectul lor obişnuit, de aşa-zişi îngeri delumină, cu care apăreau în faţa adepţilor palladismului, dar figura lor exprimamânie, adusă la paroxism.” Cum Diana era obişnuită cu înfăţişarea lorluminoasă şi bună faţă de ea, se întreba ce îi făcea să fie mânioşi, căci erapentru prima oară când i se arătau astfel. Aceştia o ameninţau, plini deturbare, ca şi cum ar fi fost un înger al lui Adonai, aşa că Diana a realizat cănu era de glumă. Ei s-au năpustit asupra sa. Sub imperiul sentimentului depericol, Diana a strigat instinctiv: „Ioana, Ioana, apără-mă!” Atunci,cei patru au izbucnit în nişte urlete înspăimântătoare, leii răniţi nu ar fiputut să scoată nişte răgete atât de înfiorătoare. În acelaşi timp, instantaneu,faţa şi forma celor patru „îngeri de lumină” s-a schimbat: Diana i-avăzut, în sfârşit, aşa cum erau ei de fapt: hidoşi, monstruoşi, cu coarne şicoadă. Într-un cuvânt, nişte adevăraţi diavoli. Figura lor exprima turbare şimânie, la care însă se adăuga şi o frică teribilă, care era acum starea lordominantă. Toate acestea au durat nu mai mult de câteva secunde. Imediat după cei-a văzut cu înfăţişarea lor adevărată, de demoni, cei patru ţapi infernali audispărut, scufundându-se undeva în adâncul de dedesubt al tălpii iadului,proferând blesteme înfricoşătoare.

Diana a fostprofund impresionată de această viziune, vocea lăuntrică a conştiinţeispunându-i acum că ea fusese înşelată încă din copilărie. Adevărul ieşea laiveală puţin câte puţin, iar ea a început să înţeleagă că de fapt Lucifer eratotuna cu Satan şi, deoarece nu era posibil să existe doi „Dumnezei airăului”, ea s-a simţit atrasă cu o forţă irezistibilă de unicul Dumnezeuadevărat, Dumnezeul creştinilor, Dumnezeul unic şi de o infinităbunătate.

Francmasonii englezi au somat-o să-şi dea demisia din postul pecare îl deţinea,  fiind însărcinată cu propaganda. „Toată viaţa mi-a trecutprin faţa ochilor conştiinţei mele. Nu mai ştiu unde sunt, de unde vin şiîncotro mă îndrept. Aud un strigăt: Eu sunt Adevărul, rămâi cu mine, apoi, esteun murmur în urechea mea: te-a înşelat dintotdeauna, renunţă la el. Cel care teiubeşte cu adevărat nu aşteaptă decât o rugăciune pentru a-şi deschide braţelepentru tine.” Tulburată şi suferind din cauza faptului că nu ştie adevărul,Diana solicită ajutor. Deja în câteva mănăstiri din Franţa se făceau rugăciunipentru sufletul ei.

Pe 8 iunie 1895, Diana a răspuns francmasonilor englezi,dându-şi demisia. Pe 12 iunie, ea se va retrage la o mănăstire, în secret, undeva fi ascunsă şi protejată, întrucât era de aşteptat ca, dezvăluind atât demulte despre înalta francmasonerie, ucigaşii plătiţi să încerce să o lichideze.Imediat, sufletul Dianei a fost cuprins de o pace divină, simţind prezenţa luiDumnezeu foarte profund în urma rugăciunilor intense zilnice.

Avea laacea dată 31 de ani. Pe data de 15 iunie, seara, urma să părăsească mănăstirea.Maica stareţă insistă să o boteze, iar Diana acceptă. Astfel, ea a îngenuncheatşi a renunţat pentru totdeauna la Necuratul, confirmând revenirea ei la credinţaîn adevăratul şi unicul Dumnezeu. În acelaşi moment în care avea loc botezul,părintele Delaporte, de la Sacré-Coeur, îşi dădea ultima suflare. Corespondentuldin Paris al publicaţiei „Catolic Times” scria, în data de 28 iunie că, deşipoate părea ciudat la prima vedere, moartea binecunoscutului misionar de laSacré-Coeur, părintele Delaporte şi botezarea Dianei sunt corelate. Prelatul,autor al unor articole cu conţinut anti-masonic, urmărea cu viu interes situaţiaDianei Vaughan, în speranţa convertirii la creştinism a acestei victime inocentea sataniştilor. Nu numai că depusese eforturi pentru sprijinirea acesteia, darîşi oferise, în rugăciune, propria viaţă lui Dumnezeu, în schimbul convertiriiei, fapt binecunoscut de către prietenii părintelui. În orice caz, după ce Dianaa fost botezată, Delaporte a murit misterios şi subit. În acea noapte, ea vatrece prin încercări grele, fiind torturată de diverse apariţii demoniace şitrezindu-se în dimineaţa următoare cu dureri în întreg trupul. În aceeaşi vară,pe 14 august, se va reîntoarce pentru a petrece câteva zile la mănăstire. Dinnou sosirea ei va fi tăinuită, pentru a fi protejată. Va face un pelerinaj laLourdes între 16 şi 21 august, deghizându-se într-o bolnavă. Nopţile au devenitmai uşoare pentru ea, care se ruga la Sfânta Fecioară Maria să îndepărteze toatechinurile prin care trecea de când se convertise.
Din acel moment, ea se vaangaja într-o luptă contra francmasoneriei, demascând toate atrocităţile şicrimele realizate în cadrul acestei organizaţii satanice. Convertirea ei a fostcelebrată în presa catolică, şi chiar la Vatican, fiind considerată „una dincele mai mari victorii prin graţie divină cunoscute până atunci”, „obinecuvântare cu totul deosebită” (Papa Leon al XIII-lea).

În acelaşitimp, surse de încredere i-au confirmat Dianei că înalta francmasonerie îşitrimisese spioni cu scopul de a afla unde se ascunde. Ea era conştientă defaptul că, dacă era descoperită, soarta sa era pecetluită, căci ar fi fost ucisăcu sânge rece de foştii „fraţi” şi fostele „surori”. De aceea, îşi expediafragmentele de manuscris şi articolele cu deosebite precauţii, cu ajutorul unuicurier de încredere, care se deplasa într-o localitate vecină şi depuneaplicurile la poştă, având grijă ca timbrele lipite pe acestea să nu dezvăluievreun indiciu despre locaţia în care se ascundea Diana.

Dezvăluiri

Înperioada 1895-1897, Diana Vaughan va scrie „Memoires d’uneex-palladiste”, în care va dezvălui o serie de amănunte despre educaţia saîn spiritul adorării Necuratului, despre confirmarea sa ca „mare preoteasă” alui Lucifer, despre ritualurile satanice realizate de înalta francmasonerie,date despre componenţa lojilor funcţionale în acea perioadă, despre membriiacestora, despre locaţiile în care se desfăşoară ritualurile satanice, descriindinclusiv manifestările şi apariţiile terifiante ale entităţilor de acest gen şiale lui Lucifer însuşi şi instrucţiunile date în mod nemijlocit de acestaînalţilor francmasoni pentru războiul „Potrivnicului” contra lui Dumnezeu. Eapublică, de asemenea, şi corespondenţa cu membrii marcanţi ai  clerului catolic,care au sprijinit-o pe diverse căi în demersurile sale împotrivafrancmasoneriei, precum şi cu sfânta Tereza de Lisieux (a Pruncului Iisus şi aSfintei Feţe) (foto), care s-a rugat pentru mărturisirea Dianei. Deasemenea, tot ea a pus în scenă chiar şi o piesă care ilustra povestea şocantă a„preotesei” lui Lucifer şi a convertirii sale.

Piesa se numea „Triumfulumilinţei” şi a fost scrisă pentru a o sărbători pe Maica Stareţă Marie dinGonzague. Personajul Diana Vaughan are un rol important în piesă, convertireaacesteia de la satanism la creştinism fiind un eveniment răsunător în Franţasfârşitului de secol al XIX-lea. Sfânta Tereza auzise toată tărăşenia de larudele sale, familia Gurin. Impresionată de cele auzite, sfânta îi va trimiteDianei un portret al Ioanei d’Arc, pe care a scris dedicaţia: „pentru noua Ioanad’Arc.” La rândul său, Diana îi va scrie o scrisoare de mulţumire.
„Triumfulumilinţei” înfăţişează lupta dintre Bine şi Rău şi aportul Arhanghelului Mihailla victoria Binelui, evidenţiată prin convertirea Dianei la creştinism. Piesaprezintă imaginea Bisericii triumfătoare, celebrează umilinţa, ca virtute şisimbolul miresei lui Hristos.

Redăm în continuare câteva dezvăluiri făcute deDiana Vaughan în „Memoriile” sale, cu privire la satanismul înaltei francmasonerii.


O crima abominabilă

Victima afost o tânără novice, o orfană de origine franceză, catolică, ce fuseseîncredinţată spre adopţie unei familii de englezi. A fost acceptată, mai întâi,într-o „lojă prin adopţie”, fiind pregătită ulterior pentru a primiiniţierea în gradele superioare. Triunghiul Londonez, gruparea în care aceastătânără a fost iniţiată, practica câteva ritualuri luciferice, după cum relateazăDiana, care avea mai multe cunoştinţe în rândurile acestei loji. Cel puţinaceasta era situaţia la început, căci ulterior se pare că realitatea a devenitalta. Lemmi a desemnat în fruntea acestor loji un „preot” de origine poloneză,foarte înverşunat împotriva lui Hristos şi care a introdus în practicile lojiiritualuri satanice. Acesta a compus un fel de anti-psalm, închinat Satanei, ceeace i-a adus un anume prestigiu printre apropiaţii lui Lemmi. Influenţa lui acrescut rapid, într-un an el devenind adevăratul conducător al TriunghiuluiLondonez.

Parcurgândcâteva grade de iniţiere, fără să fie însă pe deplin conştientă de pericolulacţiunilor sale, în 1891, avidă de cunoaştere, tânăra fată va solicita iniţiereaîn gradul de maestră templieră. La acea dată, iniţierea deja presupunearealizarea unui ritual satanic, ca probă de admitere, ce consta în profanareatrupului lui Hristos, reprezentat prin ostia oferită de preoţii catolici laeuharistie. Fata a refuzat. Atunci, aceasta a fost legată, veşmintele i-au fostsfâşiate. Mizerabilii au vrut să o omoare imediat. Au lăsat-o suspendatădeasupra podelei, în casa veche în care îşi desfăşurau practicile, şi au plecatîncuind toate uşile, porţile astfel încât, chiar dacă ar fi reuşit să seelibereze, ţipetele ei nu s-ar fi putut auzi din exterior şi nu ar fi pututfugi. Aceştia şi-au dat întâlnire în ziua următoare, pentru a stabili în ce felurma să moară nefericita. La căderea nopţii, au revenit. Erau în total două„surori” şi şapte „fraţi”, printre care şi preotul polonez. Acesta venise cuideea de a aduce nişte ţevi de plumb. Au legat victima de acele ţevi şi aucoborât-o într-o pivniţă nefolosită a casei, plină de şobolani. În acest caz,pedeapsa pentru refuzul de a oficia un ritual satanic a fost o moarte cumplită,fata fiind mâncată de vie de şobolani.

Reptilieni şi magie neagră

Diana reia, în memoriile sale, relatarea consemnată destrămoşul ei, Thomas Vaughan, într-un document existent în biblioteca familiei,referitor la Francesco Bori, un membru al înaltei francmasonerii, a căruimisiune a fost să discrediteze catolicismul. Philalet afirmă că acesta aveadrept consoartă o… salamandră, care se numea Elkbamstar. „A luat o micăsticluţă, pe care o avea tot timpul asupra sa. I-a răspândit conţinutul pe sol.Era sânge. Dar sticluţa părea inepuizabilă. Sângele s-a revărsat, camera a fostinundată. Picioarele noastre se scăldau în lichidul roşiatic. Atunci fratelenostru se întinse în acel sânge, agitând sticluţa în acelaşi timp. Sângele aînceput să se coaguleze, luând formă vie. Arătarea avea capul şi trunchiul defemeie, partea de jos terminându-se într-o coadă imensă de şopârlă. Avea patrupicioare cu gheare. Culoarea sa era roşiatică, asemănătoare focului. Ea s-aaruncat asupra «fratelui Borrus», începând să-l zgârie cu ghearele. Dar acesta,în loc să se ferească, a început să geamă de plăcere, spunând că vrea mai mult,în timp ce sângele-i curgea. Treptat monstrul s-a potolit, cei prezenţi auvăzut-o micşorându-se, până a dispărut. «Fratele Borrus» le-a explicat căaşa-zisa lui soţie îşi făcea apariţia de fiecare dată în aceeaşi manieră.Sângele lui, pe care şi-l păstra în sticluţă, servea salamandrei pentru a prindeformă.”

Acest aventurier, care se dădea drept alchimist la un moment datşi care cutreiera Europa ţinând tot felul de predici în slujba Necuratului, afost prins în cele din urmă de reprezentanţii papalităţii. Va muri ulterior întemniţă, în 1685.

„Alchimie satanică”

În„Memoriile” sale, Diana Vaughan reproduce şi fragmente din lucrarea aparţinândstrămoşului său, Thomas Vaughan, aflată în biblioteca familiei. Iată unul dintreacestea, care probează faptul că, „în numele alchimiei”, al„căutării” Pietrei Filosofale, de fapt goana după aflarea uneimodalităţi de a produce aur şi a trăi cât mai mult, Thomas Vaughan şicontemporani săi, francmasoni de asemenea, erau ghidaţi de entităţi satanice,rătăcind în păienjenişul unor puteri paranormale minore, pe care acestea leofereau temporar, fără să înţeleagă adevăratul sens al ştiinţei milenare aalchimiei, o cale spirituală autentică pentru a ajunge la Dumnezeu.

ThomasVaughan se afla în „laboratorul” său din Amsterdam, distilând azot.„Brusc am fost aruncat la pământ şi am scos un strigăt, neştiind ce mi sepetrece. Totul dispăruse în jurul meu. Când m-am ridicat, camera era goală şipereţii la fel. Şi atunci am auzit un zgomot foarte mare, îndepărtat, care seapropia treptat. Şi pereţii încăperii au început să se lărgească. Astfel, m-amtrezit singur într-o sală imensă, care se extindea în toate direcţiile cuexcepţia înălţimii. Apoi, a apărut un vultur, care îl aducea pe fratele masonMinutatim, pe care îl ştiam în Suedia; apoi, un leu înaripat, pe care se aflacălare fratele Serenus, despre care ştiam că este în Silezia; apoi, un taurînaripat, care îl purta pe fratele Procubans, pe care îl ştiam a se afla în acelmoment în Anglia.”
Diana explică aceste nume, spunând că Minutatim erade fapt baronul Louis van Geer, profesor la colegiul din Stockholm, rozicrucianca şi tatăl său; prin numele de Serenus, Thomas Vaughan îl desemna pe AmosKomenski (mai cunoscut nouă sub numele de John Amos Comenius), iar Procubans eraHenri Blount. „Mai târziu, aceştia îmi vor povesti că s-au simţit ridicaţide la sol instantaneu, în acelaşi timp în care eu fusesem aruncat lapământ”, relatează Thomas Vaughan.

După ce i-au adus în laboratorul luiVaughan, cele trei animale fantastice s-au volatilizat, „fraţii” având alăturiacum, în locul lor, trei demoni, care se numeau Leviathan, Cerber şi Belphegor.„Cei trei demoni au venit spre mine şi mi-au sărutat mâna stângă”,povesteşte în continuare strămoşul Dianei.

Se auzeau tunete şi fulgereşi, brusc, sala s-a umplut de demoni, care şi-au „adus omagiul” luiPhilalet (Thomas Vaughan), numindu-l succesorul Marelui Maestru al lojeiRoza-crucienilor, Valentin Andreae, care murise. Atât Serenus, cât şi ceilalţidoi masoni au sărutat mâna stângă a lui Philalet, în semn de recunoaştere afuncţiei pe care Necuratul i-o oferise acestuia. Apoi, ceilalţi demoni de ranginferior, care umpleau sala, au procedat într-o manieră similară, la îndemnullui Cerber. Vaughan povesteşte de asemenea cum deasupra lor pluteau niştegloburi de foc, care luminau sala, silfide (spirite feminine ale aerului, înmitologia popoarelor germanice) şi gnomi. Simultan, din pereţi se auzea muzică.Demonii şi silfidele au început un dans frenetic, fără a atingesolul.
Într-una din scrisorile sale, „care nu trebuie citită decât demagi”, Vaughan precizează şi alte amănunte despre „fratele” van Geer, alcărui „protector” era demonul Leviathan. Pentru a-şi demonstra „calităţile” demagician, tânărul profesor din Stockholm s-a risipit în bucăţi la voinţă,pronunţând anumite incantaţii de magie neagră. Trupul său s-a răspândit în miide bucăţi, fără a curge nici măcar un strop de sânge. Toate rămăşiţele acestuiaau fost adunate într-un sac. Apoi sacul a fost adus pe un scut antic în mijloculsălii şi depus într-un cerc trasat acolo, în prealabil. Leviathan s-a arătat înacest cerc şi a înconjurat sacul cu rămăşiţe de şapte ori. La al şaptelea tur,sacul a început să se mişte şi „magicianul” a ieşit, cu trupul întreg,reconstituit, cum fusese înainte de „demonstraţie”. Philalet precizeazăcă acesta este motivul pentru care van Geer avea, în cadrul Fraternităţii,numele de Minutatim. Iată deci, că înalta francmasonerie practica magia neagră,obţinând mici „succese” cu ajutorul entităţilor invocate în acestscop.

Satanism precoce

Despre HenriBlount, Vaughan mai menţionează că, în acelaşi an în care Valentin Andreae,marele maestru al Roza-crucienilor a murit, Henri Blount a avut un fiu, pe carel-a numit Charles. Când acesta a împlinit vârsta de 11 ani, tatăl său l-a adusla Amsterdam, pentru a-l prezenta noului mare maestru, Philalet. Acesta, înprezenţa lui Henri Blount şi a lui Amos Komenski, îl va „consacra” pe miculCharles lui Lucifer, care s-a arătat în cadrul ritualului satanic şi a comunicatcelor prezenţi că spiritul lui Valentin Andreae s-a încarnat în Charles Blount.„Acesta va fi succesorul lui Philalet”, a mai spus Necuratul.

În manuscrisulmoştenit de Diana, Thomas Vaughan relatează cum a urmărit „progresele” realizatede Charles Blount. Povestirea care urmează evidenţiază precocitatea satanică atânărului Charles, care avea numai 15 ani la acea dată. Aflându-se în vizită laacesta, Philalet a fost condus de Charles în camera sa, unde acesta i-a arătatun crucifix de lemn, inversat, atârnat de perete, deasupra patului său.Crucifixul era din lemn masiv, sculptat grosolan. Un stilet se afla înfipt înacesta, în locul unde se afla inima Mântuitorului. Philalet i-a spus atunci cătrebuie înţepat buricul, nu inima şi a schimbat locul de străpungere astiletului. Înainte de culcare, în fiecare seară, tânărul Charles Blount aduceanumeroase injurii la adresa lui Hristos şi profana o icoană care se afla deasemenea pe perete la el în cameră, atârnată şi aceasta cu capul înjos.

„Strămoşul meu a lăsat în acest manuscris şi un rezumat alindicaţiilor pe care i le dădea succesorul său. Din ele rezultă că se urmăreadistrugerea bisericii lui Hristos. Totodată, se afirma că lumea asta nu esteîncă pregătită pentru un cult oficial al lui Lucifer. De aceea, trebuie sădistrugă religia prin toate mijloacele posibile, fără a lăsa să se întrevadăadevăratul scop final al demersurilor sale”, precizeazăDiana.

Simboluri

Diana rezumă, în câteva cuvinte,partea esenţială a iniţierii în gradul de maestru:
„Aspirantul, după ceintră în cerc şi ascultă relatarea unei crime al cărei autor este acuzat a fi,se supune jocului membrilor Lojii. La finalul relatării, este lovit în acelaşimod în care a fost lovită victima şi este culcat în cerc, fiind acoperit de ungiulgiu. Pe cap îi este aşezată o creangă de salcâm. Fraţii se perindă dintr-oparte în alta a încăperii; ei simbolizează «bunii» masoni, constructori aiTemplului lui Solomon, în căutarea arhitectului lor martir. În fine, creanga desalcâm «îi aduce» pe căutători lângă «aspirantul» care face pe mortul. I se dădeoparte vălul mortuar. Fraţii se apleacă asupra lui, ajutându-l să se ridiceşi, când acesta se află deja în picioare, încăperea este luminată brusc şi seaud ţipete de bucurie. Farsa este astfelîncheiată.”

Ritualuri satanice

În„Memoriile” sale, Diana Vaughan descrie unul din ritualurile satanice realizatede înalta francmasonerie, de obicei în zilele de mare sărbătoare pentrucreştini, cum ar fi Crăciunul, Paştele, Vinerea Mare etc. Ea relatează cum„magul” oficiant şi participanţii rosteau diverse formule satanice şi invocauentităţi luciferice. La un anumit moment din desfăşurarea ritualului satanic,fiecare din participanţi putea rosti numele unui creştin asupra căruia dorea sădezlănţuie demonii, provocând diverse nenorociri. Ritualul cuprindea şisacrificii de animale. Astfel, la final era adus un berbec castrat, răstignit peo cruce de lemn, imitând în mod blasfemiator poziţia Mântuitorului.„Sacrificiul era înfăptuit prin tăierea capului şi picioarelorberbecului”, povesteşte Diana, „care erau apoi aruncate într-un jeraticfoarte bine încins, pregătit în prealabil pentru acest scop, în timp ce atât«magul» oficiant al ritualului, cât şi participanţii, proferau injurii odioasela adresa lui Iisus Hristos şi a lui Dumnezeu.” Diana afirmă că acesteasunt imposibil de reprodus, într-atât erau de obscene. „Toţi participanţiistrigau la final: «Glorie lui Satan!»”. Restulrămăşiţelor berbecului sacrificat era dus în ziua următoare unui măcelar, masonde asemenea, dar de rang inferior, după cum relateazăDiana.

Descrierea unei încăperi din palatul Borghese (Roma),destinată ritualurilor satanice

Pe 20septembrie 1893, în mod fraudulos şi profitând de slăbiciunea unui membru alfamiliei Borghese, Lemmi (succesorul lui Albert Pike la conducerea sectei) ainaugurat ca sediu al sectei masonice, satanice primul etaj al palatuluiBorghese din Roma, aparţinând unei străvechi familii nobiliare italiene. Lemmi aţinut cont de dispunerea apartamentelor în formă de echer. În punctul marcat culitera D, care se află în unghiul dintre două galerii care dau înspre mareagrădină a palatului, Lemmi a făcut o mică piaţă, ceea ce a întrerupt circulaţiaîn această zonă. Masonii din gradele inferioare nu puteau astfel să intre decâtîn anumite săli, cum ar fi cele rezervate administraţiei şi sala de petreceri.Chiar şi  Roza-crucienilor şi celor din gradul Kadosh, care nu aparţineaupalladismului le era interzisă intrarea în piaţă şi trecerea dincolo de punctulD. Era suficient să se închidă o uşă, pentru că nimeni din gradele inferioare sănu mai poată pătrunde în templul lui Lucifer, chiar dacă acea persoană aveagradul de cavaler Kadosh. Această secţiune a palatului era rezervată doarmembrilor înaltei francmasonerii. Timp de doi ani, aceasta a servit practiciloroculte infernale ale acestora.

Sala care a fost amenajată de Lemmi ca templual lui Lucifer avea pereţii acoperiţi de draperii roşii şi negre. În capăt era otapiserie foarte mare, pe care se distingea, în proporţii imense, figura luiLucifer. În faţa acestei tapiserii se afla un fel de altar pentru sacrificiilesângeroase realizate de oficianţii ritualurilor satanice. Camera mai eradecorată cu diverse simboluri francmasonice: triunghiuri, echere şi altesimboluri ale acestei secte satanice, precum şi cărţi care conţineau indicaţiidespre etapele ritualurilor etc. De jur împrejur erau dispuse fotolii aurite,iar în mijlocul acestui templu infam era aşezat un tron.


Moştenitoriifamiliei Borghese au reuşit să recupereze în cele din urmă clădirea însuşităilegal de către Lemmi. Deşi iniţial li s-a interzis accesul în această partedestinată ritualurilor satanice, au pătruns totuşi, descoperind urmele ororilorînfăptuite acolo. Descrierea templului lui Lucifer, prezentată de Diana Vaughanîn „Memorii”, este confirmată de aceştia.

Fragment din lucrarea "Noi semnale şi ordine francmasonicesecrete ce sunt transmise prin mass-media"
volumul IV

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri şi-au vândut sufletul, din tată în fiu, lui Lucifer, de veacuri întregi.

Educaţie în spirit luciferic

În secolul XVII, un strămoş al Dianei, Thomas Vaughan (supranumit şi Philalet şi cunoscut astăzi ca ,,alchimist roza-crucian”), şi-a încredinţat trupul şi sufletul infernului şi a pecetluit cu Satan, cu preţul unui infam sacrilegiu şi al unei crime odioase, un pact care s-a păstrat în familia sa şi pe care Diana, ultimul său vlăstar, l-a moştenit. Pentru că Lucifer i-a promis că în felul acesta va putea produce aur, Philalet a consimţit să îl decapiteze pe arhiepiscopul de Canterbury, pe 25 martie 1645, oferind sângele acestui martir lui Lucifer şi încheind astfel pactul infernal.

,,Pactul din 25 martie 1645, semnat între Satan şi Thomas Vaughan, strămoşul meu, a fost anulat în ziua revenirii mele la credinţa în Dumnezeu”, declară Diana în memoriile sale.
,,În copilărie, atât tatăl cât şi unchiul meu m-au obligat să învăţ istoria strămoşului meu Thomas Vaughan, pentru a înţelege ceea ce părinţii mei numeau «rolul umanitar al francmasoneriei». În opinia lor, Thomas Vaughan era, împreună cu Amos Komenski (cunoscut sub numele de Comenius) şi Valentin Andreae, executorul planului lui Fauste Socin, care este veritabilul fondator al sectei masonice în perioada Reformei.
Operele lui Philalet erau, dacă nu baza educaţiei mele, cel puţin punctul de plecare pentru fiecare lecţie. Tatăl şi unchiul meu îmi ţineau adevărate discursuri, pornind de la o frază sau un cuvânt şi îmi inoculau gradat toate dogmele luciferice. Astfel, am crescut în spiritul venerării strămoşului meu, Thomas Vaughan. Tatăl meu nu era creştin prin naştere, bunicul meu fiind ateu.”

Educată de tatăl şi de unchiul ei în spiritul cultului lui Lucifer, despre care aceştia îi spuseseră că este ,,Dumnezeu cel bun”, prin opoziţie cu Adonai, Dumnezeul creştinilor, despre care aceştia o asiguraseră că este ,,Dumnezeu cel rău”, Diana era de o totală bună credinţă. Ea credea că ,,Dumnezeu cel bun”, adică Lucifer, îşi avea îngerii săi (printre ei, Asmodel era unul dintre cei mai importanţi, şi acesta i se arăta adesea în viziuni) şi, în mod asemănător, ,,Dumnezeul cel rău” al creştinilor îi avea pe ai Săi, al căror conducător teribil era Arhanghelul Mihail.

În ,,Memoriile” sale, Diana povesteşte cum într-o zi, în timp ce tatăl şi unchiul ei îi ,,făceau educaţia”, citindu-i nişte pasaje din manuscrisele lui Philalet, în care, în contextul în care se pronunţa numele ,,Bunului Dumnezeu”, se vorbea, totodată, cu respect despre Cain, ea a protestat faţă de o astfel de atitudine, întrebând de ce numele unui ucigaş apare la loc de cinste, alături de ,,Dumnezeu cel Bun”, în fragmentele citate. După un schimb de replici între tatăl şi unchiul ei, referitoare la ,,greşeala” pe care o făcuseră, de a o fi lăsat să citească Biblia, unchiul ei a intrat în birou, de unde s-a întors cu o fiolă. Diana şi-a cerut iertare pentru comentariul făcut la pasajul din Philalet, dar acesta avea o mină sobră şi nu a fost receptiv la scuzele fetei.

Cei doi au efectuat un abscons şi straniu ritual satanic. I-au spus fetei, pe un ton autoritar, să se aşeze pe un scaun, în mijlocul camerei. Apoi unchiul ei şi-a vărsat în palmă câteva picături din conţinutul fiolei, o substanţă uleioasă, relatează Diana. A început să-şi maseze urechile, nasul, buzele şi pleoapele cu acel lichid, murmurând cuvinte neinteligibile. Tatăl ei îi răspundea pe acelaşi ton, era ca un dialog între cei doi, într-o limbă necunoscută. Apoi, unchiul ei a început să facă diverse mişcări, plimbându-se în jurul Dianei şi oprindu-se câteva clipe la fiecare al şaptelea pas pe care îl făcea. În acelaşi timp, tatăl ei s-a învârtit în jurul propriei axe de trei ori. Acest scenariu a durat câteva minute.

,,Mai târziu am înţeles că acesta era un ritual satanic,” a declarat Diana. ,,Exorcistul pe dos” a efectuat în cerc de 11 ori şapte paşi, iar asistentul său s-a învârtit în jurul lui de trei ori, în 11 reprize. La final, unchiul Dianei s-a întins pe podea, apropiindu-şi buzele uleioase de vârful piciorului ei drept. Apoi a suflat foarte puternic, reîncepând  apoi incantaţiile satanice, nedesluşite, din care se înţelegeau, totuşi, din când în când, cuvintele ,,Raphael” şi ,,Asmodel”. Între timp, tatăl ei ieşise din cameră. Când s-a întors, ţinea în braţe o găină neagră, vie. Cei doi satanişti i-au spus copilei să deschidă gura. Găina se zbătea, dar tatăl şi unchiul ei o ţineau strâns, forţând-o să deschidă ciocul şi apropiind-o de gura Dianei, astfel încât ciocul găinii intra un pic în gura copilei. Unchiul ei şi-a trecut mâna cu care turnase substanţa uleioasă prin părul Dianei, apoi a început să îi atingă nările, pleoapele, urechile, murmurând din nou cuvinte neinteligibile. Apoi, amândoi au scos un strigăt înfiorător şi au sugrumat găina. ,,Glorie lui Dumnezeu!”, a strigat unchiul Dianei. ,,Copila este eliberată!”.

Ceea ce tocmai realizaseră era un aşa-zis ,,ritual de exorcizare” a Dianei pe care o considerau ,,posedată” de ,,demonul” Raphael. Mai târziu, Diana va înţelege că a fost supusă unui ritual satanic şi că fusese educată într-o anti-credinţă religioasă, care inversa valorile spirituale şi întorcea pe dos adevărul divin. ,,Dumnezeul” la care se refereau tatăl şi unchiul ei nu era nimeni altul decât Necuratul. În perioada copilăriei, ca orice copil, Diana a crezut tot ceea ce tatăl ei satanist i-a inoculat.

Cu întregul şi neştiutorul său entuziasm tineresc, Diana îl adora pe Lucifer, fără să bănuiască înşelarea la care era supusă. Având o inteligenţă remarcabilă şi fiind ,,bine educată”, Diana s-a consacrat total lui Lucifer şi ,,misiunii” de răspândire a cultului aceluia pe care ea, de bună credinţă, îl considera a fi Dumnezeu. Datorită unei receptivităţi speciale faţă de lumile subtile, din păcate orientată înspre zonele infernale, era capabilă să-l vadă cu ochii spiritului pe Lucifer. Acesta i se arăta de fiecare dată sub o formă înşelătoare de ,,înger de lumină”, astfel că ea, neavând niciun alt reper, nu şi-a putut de seama de adevăr.

Diana Vaughan este aleasă „Mare Preoteasă” a lui Lucifer, printr-un ritual satanic

La vârsta de 19 ani, Diana a intrat oficial în francmasoneria de adopţie. Ea a parcurs etapele foarte rapid, pe 15 martie 1883 devenind ucenic, pe 20 decembrie companion, iar pe 1 mai 1884 maestră. Pe 28 octombrie 1884, la vârsta de 20 de ani, având şi sprijinul Marelui Maestru Albert Pike, Diana Vaughan a fost iniţiată în gradele superioare, declarând astfel război lui Adonai, Dumnezeul creştinilor, pe care îl ura foarte mult, considerându-l responsabil de moartea tatălui ei. I se spusese că Dumnezeu şi Arhanghelul Mihail se răzbunaseră, provocând decesul tatălui său, iar ea crezuse şi îşi îndreptase întreaga ură spre „Dumnezeul cel rău”.

În 1885, Diana a fost adusă la Paris, cu scopul de a deveni „Maestră Templieră” în loja Triunghiul Saint Jacques. Deşi a depus un „jurământ de credinţă” lui Lucifer, „iniţierea” nu s-a finalizat, datorită faptului că Diana a refuzat să realizeze o etapă din ritualul satanic şi anume profanarea ostiei sau trupului lui Hristos, despre care i se spusese că există în pâinea oferită la împărtăşanie (ea notează şi adresa la care se afla la acea dată, imobilul în care se desfăşurau regulat astfel de ritualuri satanice: strada Croix-Nivert, nr. 154, situată în Vaugirard, arondismentul 15). Motivul pentru care ea a refuzat la acel moment profanarea euharistiei a fost acela că ea nu credea că trupul lui Hristos se află în ostia pe care preoţii catolici o oferă în cursul liturghiei. În conformitate cu educaţia primită, Diana făcea distincţie între Lucifer şi Satan, astfel: era o adoratoare înfocată a lui Lucifer, dar lupta cu înverşunare împotriva lui Satan. În consecinţă, refuzul ei de a realiza ritualul satanic pe care i-l solicitau francmasonii din Paris, pe lângă faptul că nu i-a adus confirmarea în gradul de „maestru templier”, a dus şi la un conflict între loja Saint Jacques şi loja fondată de tatăl său la Louisville, aceasta din urmă recunoscându-i Dianei gradul pe care masoneria pariziană i-l refuzase. Conform memoriilor Dianei, acest conflict va dura până în 1889, când pe data de 8 aprilie,  prin decretul emis de Albert Pike, „Suveranul Pontif” al înaltei francmasonerii luciferice, a fost confirmat faptul că, după primirea „omagiului” Dianei în cadrul ritualic, Lucifer însuşi s-a pronunţat în favoarea ei, numind-o mare preoteasă.
„Membrii Marelui Colegiu Serenissim m-au invitat mai întâi la Charleston, unde am sosit joi pe 4 aprilie 1885”, relatează Diana. „Mi s-a spus că Lucifer se arăta la Sanctum Regnum („Templul” satanic), în fiecare vineri, la ora 3, dând instrucţiuni celor 11 conducători ai lojii, adică Suveranului Pontif al Supremului Directorat Dogmatic şi celor 10 Emeriţi, membri pe viaţă ai Marelui Colegiu Serenissim. Deşi nu participa chiar la toate întrunirile de acest gen, Albert Pike a fost prezent la cea din data de 5 aprilie”. Diana nu a fost convocată, întrucât nimeni nu putea să asiste, în afara celor 11. Ulterior, i s-a spus de către unul din „emeriţi” că Lucifer a ordonat să-i fie prezentată în cadrul unui ritual ce urma să aibă loc peste trei zile. În acest răstimp, i s-a solicitat, de către trezorierul lojii, să facă o aşa-zisă „donaţie” pentru cauza masoneriei, constând în obiecte din metal preţios. Ascultătoare şi emoţionată, Diana şi-a „donat” toate bijuteriile pe care le avea.

Ritualul în cauză a avut loc pe data de 8 aprilie 1885. Diana a fost dusă la Sanctum Regnum, „templul” satanic în care se desfăşurau ritualurile satanice ale înaltei francmasonerii. Ea relatează că acest „templu” avea în centru statuia lui Baphomet, foarte hidoasă, dezgustătoare. Statuia i-a provocat o impresie foarte neplăcută, deşi membrii lojii s-au străduit să îi explice de ce „Bunul Dumnezeu” avea o înfăţişare atât de cumplită. După ce au fost rostite invocaţiile satanice, Diana a fost lăsată singură în încăpere, Albert Pike spunându-i să privească fix statuia lui Baphomet. Ea a trăit atunci o stare de comuniune cu sfera de forţă infernală a lui Lucifer, pe care ea o credea o manifestare a „Dumnezeului cel Bun”. „Nu vedeam nimic în jurul meu, doar flăcări, care mă înconjurau fără să îmi ardă hainele. Mă gândeam cu bucurie că eram în flăcările divine. Şi toată inima mea bătea pentru Lucifer,” a mărturisit ea arătând în „Memoriile” sale modul în care gândea ea atunci, în inocenţa ei. Ea descria acolo cum s-a manifestat un fulger, de şase ori, cu tunete puternice. A simţit apoi cinci răsuflări pe faţa ei şi i s-au arătat cinci spirite cu înfăţişare radioasă, care pluteau în locul unde în mod normal se afla statuia lui Baphomet, care în viziunea ei dispăruse. Apoi, a auzit încă un tunet, mai înfricoşător decât celelalte. Instantaneu, l-a văzut pe Lucifer în faţa ei, stând pe un tron de diamante. Acesta i s-a arătat sub o înfăţişare strălucitoare.

Diana, fericită, a vrut să se arunce la picioarele lui. El a împiedicat-o însă, spunându-i cu viclenie ascunsă că el nu umileşte fiinţele pe care le iubeşte. Apoi, i-a mai spus că ea este aleasa lui şi că el o inspiră mereu, pentru că are mari planuri pentru ea. Ea l-a întrebat atunci dacă prezenţa Domnului în ostia de la Taina Euharistiei este reală, iar Lucifer a negat. Iată ce cumplită înşelătorie diavolească: pe de o parte Lucifer îi inspiră pe adepţii săi să profaneze în cadrul unor ritualuri satanice pâinea de la împărtăşanie, pentru a angrena influenţe malefice (tocmai pentru că ştie prea bine că pâinea de la împărtăşanie este trupul Domnului nostru Iisus Hristos), iar pe de altă parte, tot el neagă prezenţa lui Dumnezeu în Taina Împărtăşaniei (atunci când vrea să înşele pe cei pe care vrea să-i piardă)!

Vorbindu-i despre faptul că în Creaţie există cele două principii, al Binelui şi al Răului, Lucifer i s-a prezentat cu viclenie ca fiind exponentul Binelui, spunându-i cu abilitate despre Euharistie că este doar un simbol al unei religii complet greşite şi că va veni vremea când „adevărata” religie va triumfa. „Ai răbdare Diana, tu eşti preferata mea. Te numesc marea mea preoteasă şi nimeni nu are voie să ridice măcar vocea în faţa interpretărilor pe care Tu, inspirată de mine, le dai dogmei.” Auzind aceste cuvinte, cu candoarea ei copilărească, Diana s-a bucurat foarte tare, fiind foarte mândră de onoarea care i se făcea. S-a uitat în jur şi a constatat, surprinsă, că între timp intraseră şi cei 11 „emeriţi”, împreună cu Albert Pike. Lucifer i s-a adresat acestuia folosind cuvintele „Vicarul meu, apropie-te!”, iar apoi, cu un ton poruncitor, le-a spus celorlalţi: „Ascultaţi cu atenţie!”. Albert Pike a făcut doi paşi înainte, iar ceilalţi s-au plecat cu adânc respect. „Vă vorbesc eu, Dumnezeu cel prea-înalt, Această copilă este aleasa mea, o consacru ca marea mea preoteasă. Eu o voi inspira şi ea îmi va manifesta voinţa. L-am desemnat pe Asmodel să o vegheze. Toţi trebuie să-i arătaţi un profund respect.”

„În acest moment, flăcările au început să crească în jurul meu, am simţit din nou pământul sub picioare, dar încă nu percepeam pereţii încăperii”, relatează Diana. „Lucifer, Albert Pike, cei 10 membri ai Colegiului Serenissim şi cu mine ne aflam cu toţii în mijlocul focului, care nu semăna deloc cu un incendiu, era un foc care nu ardea deloc şi avea flăcări de culoare verde, foarte vii şi mari.” Deodată, Diana a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare. I se părea că se scufundă, coboară, în vreme ce ceilalţi nu. „Bunul Dumnezeu” nu mai era pe tronul lui cu diamante şi cobora împreună cu ea. Diana avea o senzaţie de plutire, încât a închis ochii, abandonându-se stării. Dar unde coborau oare învăluiţi în flăcări? La un moment dat, ea a simţit că păşeşte pe o pajişte înflorită, într-un loc minunat, cu vegetaţie luxuriantă, iar Lucifer, care era alături de ea şi pe care îl vedea de o frumuseţe şi mai mare ca înainte, i-a spus: „Fiica mea preaiubită, vreau să-ţi dau un semn de preţuire şi să-ţi demonstrez atotputernicia mea. Vreau să vezi, prin mijlocirea a două viziuni, cât este de abominabil Adonai (Dumnezeul creştinilor) şi te vei convinge singură de inferioritatea Sa.”

Diana, cu totul înşelată, i-a răspuns: „Stăpân adorat, nimic nu ar putea să crească mai mult credinţa mea. Ştiu că eşti Dumnezeul Suprem, Cel Preaînalt şi că odiosul tău potrivnic va fi învins.” În acel moment, un întreg nor de demoni de foc şi-a făcut apariţia, avându-l în frunte pe Asmodel, aşa-zisul ei logodnic. Acesta a îngenuncheat în faţa lui Lucifer, pentru a-i primi poruncile. „Te-am adus în vecinătatea Edenului, s-a adresat Lucifer Dianei. Paradisul terestru, unde au trăit Adam şi Eva, este acolo, vezi?”, a spus el, arătând undeva la orizont. „Niciun om nu are voie să pătrundă, fiindcă este păzit de îngerii lui Adonai. Asmodel îi va învinge de faţă cu tine şi vei putea astfel să ajungi în Paradis.” După aceste cuvinte, Lucifer a dispărut. Diana descrie cum Asmodel s-a ridicat şi s-a apropiat cu respect de ea, spunându-i că o să asiste la lupta celor 14 legiuni de câte 6666 îngeri strălucitori de lumină cu îngerii întunericului. Ea şi-a exprimat regretul de a nu putea participa cu trupul ei greoi la luptă. Atunci, Asmodel a desenat prin aer cu sabia lui de foc trei cercuri, apoi un triunghi care le conţinea. Acest semn a rămas plutind înflăcărat prin aer. În clipa aceea, cei 14 şefi de legiuni au strigat cu formidabilă putere, într-un glas: „Belzebut! Belzebut! Belzebut!”. Un imens semn, tot de foc, a apărut atunci în aer, un semn familiar Dianei, pe care îl mai văzuse la tatăl său, în cadrul unor ritualuri palladiste, luciferice. Belzebut, vice-regele cerurilor infernale, şi-a făcut auzită vocea: „Ce doreşti, Asmodel?” Acesta i-a spus: „Spiritualizează-mi logodnica, pentru că vrea să lupte!”. Diana descrie că a văzut cum cele două semne de foc s-au contopit în aer, formând o sferă de foc care i-a pătruns în fiinţă prin cap şi îndată nu s-a mai simţit aceeaşi, ci era plină de viaţă, iar corpul ei era spectral, aerian, fluidic. Nu mai avea nici greutate, nici volum. Putea să se mărească sau să se micşoreze la voinţă şi se simţea ca un foc viu, încărcat cu electricitate.

„Am fost transformată în demon”, spune ea. De fapt, ea a căzut victimă unei iluzii astrale, create prin mijloace demoniace, având viziunea unui aşa-zis Eden înconjurat de „îngerii răi” ai lui Adonai, pe care Diana îi vedea ca pe nişte creaturi înspăimântătoare şi respingătoare, cu feţele galbene sau verzi, cu corpul contorsionat, cu cozi de reptile şi cu urechi mari şi ascuţite, adică exact invers faţă de descrierea lor cunoscută în credinţa creştină. „Îngerii de lumină” ai lui Lucifer au început o bătălie finalizată cu o falsă victorie a demonilor. Diana a fost „transportată” în „Eden”, care îi apărea ca o grădină extraordinar de frumoasă, cu vieţuitoare încântătoare. Leii se jucau cu graţioasele căprioare şi toate erau în deplină armonie.

Asmodel i-a arătat tufişul în care, conform cu legenda palladistă, luciferică, Dumnezeul cel bun i-a apărut Evei, al cărei prim născut, Cain, nu era fiul lui Adam. Asmodel i-a reamintit toate dogmele halucinante ale ritului luciferic şi a spus că doar răutatea lui Adonai face ca Edenul să fie păzit de îngerii lui cei răi şi că paradisul terestru a fost salvat de la potopul lui Adonai printr-o minune a lui Lucifer… După scurta vizită în lumile infernale, pe care ea le-a văzut ca fiind paradisiace, prin această înşelare diavolească, Diana a fost adusă înapoi în „templul” satanic în spinarea unui vultur fermecat, unde s-a trezit dintr-o dată că vede pereţii încăperii din Sanctum Regnum, în care se afla statuia lui Baphomet, revenind la conştiinţa normală a stării de veghe. „Îmi este clar acum că la Charleston am fost posedată în cel mai înalt grad de Lucifer, care a creat pentru mine iluzii de natură să întărească minciuna în care fusesem educată să-mi duc viaţa”, a notat ulterior Diana în „Memoriile” sale. „Treptat, am început însă să văd adevărul şi să înţeleg că Lucifer e tot una cu Satan”, mai notează ea tot în „Memorii”. Mai cu seamă ea a realizat că nu stătea în puterea diavolilor să refacă Edenul, să înfrângă îngerii lui Dumnezeu sau să îi transforme în fiinţe hidoase. Ea completează apoi că toţi cei care, venind la Charleston, erau admişi la „misterele” din Sanctum Regnum ca Magi Aleşi sau Maestre Templiere aşa cum cerea „Dumnezeu cel bun” (în realitate, Lucifer) să fie numiţi, sunt înşelaţi exact aşa cum fusese înşelată la rândul ei, dobândind în realitate, prin ritualurile realizate, acces la supranaturalul infernal, la starea de forţă a lui Lucifer. Aşa cum există sanctuare creştine privilegiate, unde minunile lui Dumnezeu se manifestă frecvent, tot aşa Sanctum Regnum avea „înaltul” privilegiu al infernului, iar prestidigitaţiile şi înşelările diavoleşti se multiplicau an de an.

Acolo, palladistul (lucifericul, satanistul) fanatic intră în comuniune directă cu Satan în persoană. Celor care ajung să cadă în eroarea de a crede că demonii sunt îngeri de lumină şi li se roagă cu intensitate, aceşti demoni li se arată şi chiar îi poartă în adevărate aventuri malefice, care pot părea la o primă impresie minunate, prin supranaturalul lor. În ceea ce o priveşte pe Diana, ea fusese educată de mică în credinţa că există o divinitate dublă, două principii eterne, contrare care se războiesc fără încetare, astfel că doar o minune a graţiei dumnezeieşti o putea salva. După ce îl văzuse pe Lucifer în splendoarea şi strălucirea cea mai măreaţă, după ce ajunsese să fie „protejată” de demoni cu înfăţişare binevoitoare, care păreau să sfideze toate legile naturii, după ce asistase la presupuse lupte în care „îngerii de foc” învingeau „îngerii răi”, cum ar fi putut ea să mai realizeze că de fapt, pentru a o menţine în ghearele lor, demonii se împărţiseră în două tabere, unii luând în mod înşelător o înfăţişare de îngeri de lumină, în vreme ce alţii se arătau întocmai cum erau în realitate, înscenând cu toţii o teribilă bătălie în care, vezi Doamne, „îngerii cei buni” ai lui Lucifer învingeau „îngerii cei răi” ai lui Adonai? Datorită încrederii ei în aceste forţe infernale, văzul duhovnicesc, spiritual îi fusese înşelat şi, în plus, trăise acea stare de zbor, care o marcase foarte mult.

Experienţa dezvăluită de Diana îi poate cutremura chiar şi pe cei mai sceptici, dar cât de cât deschişi să afle adevărul, ajutându-i să înţeleagă că Raiul şi Iadul, precum şi îngerii lui Dumnezeu şi diavolii lui Satan sunt mai mult decât reale şi că lumea nu se reduce la trup şi la lumea fizică, aşa cum vor slugile lui Satana să ne convingă în acest veac al necredinţei, prin teoriile evoluţioniste şi darwiniste, care predomină în şcoli şi facultăţi.   

Fragment din lucrarea "Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media"
volumul IV