Un politician din Norvegia avertizează: pregătiri secrete - dezastre planetare

Un politician din Norvegia avertizează: pregătiri secrete - dezastre planetare

NOTA: Acest articol este mai vechi, dar am considerat necesar sa il postam si noi pe website, dat fiind ca atrage atentia asupra existentei unor baze subterane ale Iluminatti si colaborarea acestora cu rase extraterestre orientate negativ. Nu trebuie sa ne speriem, nu vor exista cataclisme la nivel planetar. Shift-ul, de care sunt atat de speriati cei de la putere si cei din umbra, se va produce gradat. Este adevarat ca va avea si o trecere brusca in primele zile ale maximului sau, dar nu trebuie sa ne temem, pentru ca cei ce vor face saltul in vibratie sunt exact cei care doresc acest lucru, iar cei ce se tem si nu isi doresc schimbarea, nu o vor experimenta. Nu pe Pamant si nu acum. Este o decizie personala, iar frica este o vibratie joasa, pe care este bine sa incercati cel putin sa o tineti in frau, daca nu sa o eliminati total "din sistem", in vederea saltului cuantic din 2012-2013.

ARTICOL

Persoana care a scris acest mesaj a făcut acest lucru în nume propriu (nume pe care l-am verificat), şi include o serie de fotografii cu primul ministru al Norvegiei şi (separat) cu Benazir Bhutto. Suntem convinşi de sinceritatea acestei persoane, dar veţi înţelege că nu putem dezvălui numele real şi nici publica fotografii fără consimţământul acestei persoane.

Sunt un politician norvegian. Aş dori să spun că evenimente dificile vor avea loc începând cu anul 2008 şi până în anul 2012.

Guvernul norvegian construieşte din ce în ce mai multe baze subterane şi buncare. Când au fost întrebaţi, ei pur şi simplu spun că este pentru protecţia populaţiei din Norvegia. Când am întrebat când urmează să fie terminate, au răspuns "înainte de 2011".

Israelul face la fel, şi multe alte ţări de asemenea.

Dovada că ceea ce spun este adevarat sunt fotografiile cu mine precum şi cu toţi prim-miniştri şi miniştri cu care mă întâlnesc. Ei ştiu toate astea, dar ei nu vor să alarmeze publicul larg pentru a crea panică în masă.

Planeta X se apropie, iar Norvegia a început depozitarea produselor alimentare şi semintelor în zona Svalbard şi în nordul arctic, cu ajutorul SUA şi UE. Ei vor salva numai pe cei care fac parte din elita puterii şi pe cei cu care vor putea să construiască din nou: medici, oameni de ştiinţă, şi aşa mai departe.

În ceea ce mă priveste, deja ştiu că voi pleca înainte de 2012 în zona Mosjoen unde avem un complex subteran militar. Acolo suntem împărţiţi pe sectoare, roşu, albastru şi verde. Însemnele militare norvegiene sunt deja alocate acestora, iar taberele au fost deja construite acolo cu mult timp în urmă.

Oamenii care vor fi lăsaţi la suprafaţa planetei să moară împreună cu restul, nu vor primi niciun fel de ajutor. Planul este că 2 milioane de norvegieni vor fi în siguranţă, iar restul vor muri. Asta înseamnă ca 2.600.000 vor pieri în noapte, neştiind ce să facă.

Toate aceste sectoare şi buncăre care alcătuiesc complexul subteran sunt interconectate cu tunele şi dispun de vagoane automotoare care asigură transportul, pentru a asigura contactul permanent între ele. Există însă nişte uşi sau porţi uriaşe la intrările acestora pentru a nu le compromite în caz de necesitate.

Sunt foarte trist. De multe ori plâng împreună cu alţii care cunosc acestea, că atât de mulţi vor afla prea târziu, iar apoi totul se va sfârşi pentru ei. Guvernul a minţit oamenii din 1983 şi până în prezent. Toţi marii politicieni din Norvegia ştiu acest lucru, dar puţini vor informa oamenii în mod public - pentru că se tem că nu vor mai fi primiţi la îmbarcarea în trenurile NOAH-12, care-i vor duce la locaţiile subterane unde vor fi în siguranţă.

Dacă ei vor spune cuiva din afară, cu siguranţă sunt ca şi morţi. Dar mie nu-mi mai pasă de mine. Omenirea trebuie să supravieţuiască, ca şi toate speciile de aici. Oamenii trebuie să afle despre toate acestea.

Toate guvernele din lume sunt conştiente de acestea, şi spun că se va întâmpla. Pentru aceia dintre oameni care se pot salva singuri pot doar să spun "Căutaţi locuri aflate la înălţime, găsiţi acolo peşteri unde puteţi avea un depozit de alimente conservate şi apă care să vă ajungă timp de cel puţin cinci ani. Dacă vă permiteţi financiar, recomandate sunt şi pilulele împotriva radiaţiilor şi combinezoanele de protecţie radioactivă.

Pentru ultima dată spun "Dumnezeu să ne ajute"... dar de data asta Dumnezeu nu ne va ajuta. Doar fiecare persoană în mod individual poate să schimbe ceva în această privinţă. Trezeşte-te, te rog!

Aş fi putut să vă scriu folosind un alt nume, dar acum nu mă mai tem de nimic. Când ştii anumite lucruri devii invincibil şi nimic nu te mai poate răni când ştii că sfârşitul va veni curând.

Vă asigur 100% că toate acestea vor avea loc. Au mai rămas doar 4 ani pentru a ne pregăti. Înarmaţi-vă şi grupaţi-vă, găsiţi-vă un loc unde veţi fi în siguranţă şi asiguraţi-vă provizii de apă şi alimente pentru un timp.

Întrebaţi-mă orice şi voi răspunde cu ceea ce ştiu despre implicarea Norvegiei în toate acestea. Şi uită-te în jurul tău: peste tot se construiesc buncăre şi baze subterane. Deschideţi ochii, oameni buni! Întrebaţi-vă guvernele ce este ceea ce construiesc acolo, şi vă vor răspunde că sunt doar depozite pentru alimente, etc. Ei vă orbesc cu astfel de minciuni.

Semnele prezenţei extraterestre sunt deja aici, şi îmi dau seama adesea că cei din elita politicienilor norvegieni nu sunt ceea ce spun ei că sunt. E ca şi cum ei îşi controlează toate gândurile lor, iar ei spun numai ceea ce au fost învăţaţi să spună. Pentru mine este clar ceea ce sunt ei, şi ceea ce nu sunt. O puteţi vedea în ochii lor şi în mintea lor.

Ţineţi minte că toţi cei care se vor afla în marile zone metropolitane din marile oraşe, aceia vor fi primii loviţi şi primii care vor muri în 2012. Mai târziu, armata va epura restul de supravieţuitori pentru că vor avea un ordin de "trage şi omoară" dacă va exista o tentativă de împotrivire la operaţiunea de aducere a lor în lăgare de concentrare unde fiecare va fi marcat cu un număr şi o etichetă.

De asemenea văd că şi Benazir Bhutto a vorbit pe site-ul dvs. Moartea ei a fost tragică. După cum vedeţi [din fotografii], m-am întâlnit cu Benazir. Tot din fotografii vedeţi că m-am întâlnit cu politicieni şi conducatori din toată lumea.

Publicul nu va şti ce se întâmpla decât la final, pentru că guvernul nu vrea să creeze panică în masă. Totul se va întâmpla în linişte, şi guvernul pur şi simplu va dispărea.

Dar eu vă spun: nu mergeţi liniştiţi în noapte. Luaţi-vă măsuri de siguranţă pentru familia voastră. Adunaţi-vă împreună cu alţii. Sfătuiţi-vă pentru a găsi căi de rezolvare a problemelor cu care vă veţi confrunta.

[numele şi dovada identităţii]

Din corespondenţa care a urmat, şi ca răspuns la întrebările noastre specifice, putem adăuga următoarele clarificări prin cuvintele sursei noastre:

Am fost la mai multe baze subterane [numărul acestora a fost specificat]. Am folosit vagoane automotoare pentru a ajunge acolo. Aceste locuri au fost văzute numai de anumiţi oameni aleşi special. Cei care se află în anturajul elitei ştiu toate acestea.

Am dovezi care atestă afirmaţiile mele. Am încredere 100% în sursele mele, dar ei se tem să spună public ceea ce ştiu. Oamenii se tem pentru viaţa lor, aşa stau lucrurile. Pur şi simplu vreau ca publicul să ştie ce se petrece. Nu mi-e frică de moarte şi de nimic altceva.

Toată elita politică a Norvegiei ştie aceste lucruri. De asemenea, ei ştiu că, în cazul în care dezvăluie ceva, ei vor fi revocati din funcţiile lor şi le va fi interzis accesul la bazele subterane atunci când va veni timpul.

Vagoanele automotoare NOAH-12 sunt trenuri de transport care circulă între diferite baze subterane. Aceste trenuri formează un sistem de transport între toate bazele subterane. Acestea sunt folosite în principal de armată care le controleaza pe toate. În fiecare bază există simboluri triunghiulare portocalii şi la porţile de intrare există un fel de câmp energetic prin care fiecare trebuie să treacă.


Nu mă gândesc decât la viitorul copiilor mei - şi la toţi copiii care vor creşte în noua lume. Trebuie să acţionam pentru ei, pentru ca ei să ştie ceea ce au făcut părinţii lor pentru ei, cum ar fi răspândirea acestor informaţii către oameni ca voi.

În anul 2009 formaţiunea politică norvegiana FRP va forma guvernul, şi Siv Jensen va fi ales Prim Ministru. Acest lucru este deja cunoscut. Este important să înţelegem acestea. Alegerile sunt toate false şi aceleaşi persoane din elită sunt "alese" la putere de fiecare dată, fiecare la rândul său. Uită-te prin istoria politică a Norvegiei, şi la oamenii care conduc acum ţara.

Vă rugăm să faceţi cunoscute aceste informaţii pe internet. Când va veni timpul oamenii vor supravieţui, din cauza informaţiilor pe care le-au aflat de la diferite site-uri de pe net.

Eu nu voi primi nimic altceva decât probleme de la postarea asta, şi nu câştig nimic dacă induc în eroare pe cineva. Eu fac asta doar pentru a vă expune ceea ce se va întâmpla în ţara mea, şi poate că astfel unii oameni vor supravieţui eenimentelor ce vor veni.

[numele a fost specificat]

După postarea de mai sus, am prezentat mai multe întrebari sursei noastre, care a răspuns cu informaţii interesante, după cum urmează.

Punctele marcate cu un asterisc (*) conţin informaţii suplimentare primite după ce am cerut clarificări printro serie de întrebari ulterioare.

Când am fost în armată am fost în [numele unui anumit serviciu]. La un moment dat ne-au dat o sarcină pentru a lua ceva de la o bază şi aduce la o alta.

Ne-au spus: "Nu pune NICIO întrebare. Doar fă-ţi treaba". Mai târziu, când am aterizat în afara bazei, am fost luaţi de camioane şi transportaţi până în faţa unor uşi mari bine păzite de către alte categorii de personal militar.

Sau păreau că sunt militari, dar aveau costume diferite: costume portocalii şi costume negre, costumele de culoare portocalie aveau un triunghi galben-auriu pe ele, iar costumele negre aveau un triunghi verde.

* Din ceea ce îmi amintesc, triunghiul era orientat în jos, era ca o piramidă, dar cu vârful în jos, şi avea un semn ciudat pe el. Pentru mine semăna cu litera "E", dar liniile nu erau conectate în "E" asa cum am scrie litera "E". Era în forma de "E" dar mijlocul literei "E" era îndreptat spre interior ... nu ca în orice limba pe care o pot citi sau intelege, şi cu siguranţă nu în norvegiană.

* Semnele nu se aflau pe mânecă, din câte îmi pot aminti, pentru că le-am vazut în mod clar ... ele erau pe partea din stânga a costumelor negre puţin peste zona pieptului şi pe şepcile pe care le purtau pe cap. Semnele nu erau mari - erau la fel ca cele obişnuite, dar suficient de clare pentru a le vedea.

Am trecut de uşile mari. Mă gândeam "ce naiba e asta", şi m-am simţit un pic speriat la început. A fost ca ceva dintr-un film science-fiction. Aceasta a fost prima data când am fost într-o astfel de bază.

Apoi am ajuns la un tunel lung de 500 metri şi acolo se afla mai mult personal militar care ne aştepta, având arme şi vehicule de transport pentru noi. Ne-am împărţit în grupuri. Unii au mers în altă directie, iar eu şi grupul meu am fost rugaţi să mergem cu gărzile negre pentru a putea ajunge întro altă locaţie. Când am ajuns la final am fost solicitaţi să ne punem unele măşti "pentru protecţia noastră".

M-am gândit... "pentru protecţia noastră" ... nu suntem deja protejati prin faptul că ne aflăm deja în interiorul acestui complex subteran atât de mare, şi de prezenţa acestor gărzi înarmate?

Am fost rugaţi să intrăm în interiorul unui vagon ... şi aceasta este ceea ce ştiu de automotoare. Ele sunt conduse de un fel de energie de la un cristal albastru, sau cel puţin aşa este modul în care mi-a apărut. Apoi ne-am aşezat pe locurile noastre şi am întrebat pe unul dintre gardieni "Ce este aceasta?". El a răspuns: "Nu este nevoie să cunoaşteţi acest lucru, domnule."

* În faţă, acolo unde stă operatorul, era lângă el o cutie cu o fereastră, şi doar atunci când porneşte se pot vedea mari cristale albastru-purpuriu care emit o lumină purpuriu-albăstruie ... nu chiar orbitoare, dar destul de plăcută la vedere. Eu nu am văzut niciodată o astfel de energie luminoasă şi nici astfel de cristale nicăieri. M-am gândit că trebuie să fie sursa de alimentare.

* Mai târziu, în bază am văzut că unii oameni lucrează la aceste cristale albastre-purpurii. Acestea erau mai mari ca cele din tren - cca. un metru în lungime şi erau aliniate unul după altul. Ei proiectau un fel de lumină prin aceste cristale. Cristalele erau de fapt purpuriu-albastre, iar atunci când lumina trecea prin ele interiorul lor devenea mai albastru şi avea o culoare mai puternică - oameni purtau măşti albe şi ochelari de protecţie de culoare albă şi se îndepărtau de ele atunci când lumina trecea în interiorul cristalelor. Mă apropiasem la aproximativ 20 de metri de cristale şi am fost îndepărtaţi repede spunând "Mişcaţi-vă acum!".

* De asemenea, cred că portalurile de energie prin care am trecut la intrarea în bază erau alimentate de aceste cristale, pentru că a fost acelaşi tip de lumină - sau aşa mi se părea. Dacă-mi amintesc mai mult vă voi spune.

Am putut vedea că există un sistem tubular, prin care şi alte vagoane automotoare se deplasează atât de repede încât nu se poate vedea decât o lumină care trece fulgerător. Cred că acest lucru arată folosirea tuburilor vidate pentru că nu există nicio forţă de tracţiune.

* Vagoanele erau asemănătoare la interior cu tunelul tubular. Tunelul tubular era un pic mai mare. Vagonul automotor care se afla în faţă avea o formă alungită aerodinamica şi o lungime de cca. 12 metri şi avea scaune pentru 10 persoane cu operatorul. Se puteau conduce în ambele sensuri fără a fi necesar să le întorci. Acesta erau încuiate din lateral după ce urcai în interior şi a fost destul de bine ... dar viteza a fost prea mare, şi mi-a venit rău după ce am coborât.

* Există şi un spaţiu pentru unele mărfuri pe care le puteai lua cu tine, dar nu era mare. Erau o mulţime de astfel de trenuri automotoare care mergeau atât de repede încât nu vedeai decât ca o străfulgerare de lumină atunci când trecea pe lângă tine. Dar nu poţi să te uiţi să vezi şinele, pentru că atunci când eşti în vagon, uiţi de asta fiind concentrat la propriul stomac.

Mai târziu, după ce am intrat în politică, am aflat ce era în interiorul bazelor şi la ce foloseau bazele, lucruri pe care le-am spus deja. Ştiu doar că atunci când aceste automotoare se mişcă - şi se mişcă rapid - n-am mai văzut aşa ceva înainte. Mai târziu, când am ajuns la staţia de final, am avut o senzaţie de rău, la fel şi alte persoane care erau acolo au simţit acelaşi lucru. Unul dintre paznici a declarat că aşa se întâmplă prima dată la toată lumea.

Când am ieşit ne-au fost daţi ochelari de protecţie şi ne-au cerut să treacem printr-un control de securitate. Aici totul devine ciudat.

Erau gărzi înarmate peste tot... şi amintiţi-vă că există şi portalurile de energie prin care trebuie să treci. Mă gândeam că nu ar trebui să mă aflu acolo, în acel loc, şi eram un pic speriat.

Apoi am trecut prin această zona energetică şi am ajuns întro cameră. Am văzut că era un indicator pe perete care a spnea HUMAN - NOT HUMAN - PURE - NOT PURE (adica UMAN - NON UMAN - PURI - NON PURI). 

După ce am văzut asta m-am gândit: Există şi "NON UMANI"???

* La portalul (zona) de energie a existat un indicator, pe care l-am mentionat mai înainte. Pe el era scris un limbaj ciudat. Nu am văzut niciodată asta înainte. Dedesubt erau litere care aratau ca "E"-urile descrise mai înainte - dar singurul lucru pe care l-am putut citi a fost UMAN - NON UMAN - PURI - NON PURI. 

Nota Project Camelot: căutăm clarificări suplimentare referitoare la acestea.

Gardienii ne-a oprit şi ne-au spus să schimbăm hainele cu altele din interiorul altei camere şi să venim cu ei. După ce am făcut întocmai, ne-au spus că era timpul să mergem şi mai departe în jos. Din nou, mă gândeam - cât de mare este acest loc? Tocmai am venit dintr-un sistem de transport feroviar care se întinde pe kilometri întregi... şi acum chiar există mai mult?

Am fost duşi apoi la un sistem de lifturi, cu locuri, care urma să ne ducă în jos ... sau, asta este ceea ce am crezut că o să facă. Dar liftul a mers în lateral timp de aproximativ trei minute. De aici nu am avut cum să cunosc durata, deoarece nu aveam niciun mijloc de măsurare a timpului. Gărzile luaseră toate obiectele noastre personale, la acele zone de control energetice.

* La ascensor îmi amintesc că am văzut o literă care arăta ca simbolul de căşti - acelea pe care le aveţi pe cap atunci când ascultaţi muzică. Era aşa cum îl vezi din partea din faţă şi era îndreptat în jos.

Tot ce pot spune este că, atunci când am terminat acolo, m-am gândit că lumea nu este aşa cum pare să fie, şi că multe lucruri sunt ascunse de public. Asta mă face să fiu trist şi speriat.

Mai târziu, când am intrat în politică, am început să fac cercetări în această direcţie pentru că aveam nevoie de răspunsuri. Ceea ce am aflat a fost că aceste baze sunt buncăre imense subterane folosite de guvern şi de unii militari, pentru a supravieţui. Va exista o ameninţare exterioară care urmează să apara în anul 2012, iar specia umană trebuie să supravieţuiască.

Din tot ceea ce am vazut până acum, este vorba de "Planeta X". Guvernul ştie despre acest lucru, dar îl ascunde de public. Ei urmăresc acest obiect deja de o lungă perioadă de timp, şi au primit deja avertismente din partea SUA [în legătură cu aceasta].

Ştiu că există deja 18 baze în Norvegia. Nu ştiu care sunt pericolele, pentru că nu sunt om de ştiinţă. Dar ceea ce ştiu este că înainte de 2012 guvernele au de gând să se ascundă în bazele pe care le-au construit în ultimii 40 sau 50 de ani. 

În cazul în care acest obiect trece pe aici, vor exista o mulţime de probleme la suprafaţa Pământului. Asta este tot ce ştiu. Acesta este motivul pentru care ei se retrag în subteran. 

În cazul în care un astfel de eveniment vine, ei şi-au luat măsuri ca timp de cinci ani sau mai mult în subteran să aibă tot ce le trebuie ca să supravieţuiască. Atunci când vor şti că la suprafaţă este din nou un mediu sigur şi propice, vor reconstrui din nou. Ne-au spus doar că trebuie să ne retragem înainte de 2012 şi că există ceva în spaţiu care va provoca mari distrugeri.

* Nu ştiu dacă există o ameninţare de la soare în sine. Nu mă pricep la ştiinţă. Eu spun doar ceea ce am văzut şi nimic mai mult.

Eu pot să spun că am spus deja prea mult, dar măcar oamenii sunt acum avertizaţi despre aceste lucruri...

Nu am niciun motiv ca să inventez toate acestea, şi nici să creez panică în masă. Vreau doar să spun public ceea ce se va petrece, şi am făcut tot ce am putut.

Sunt lucruri în această lume care nu sunt cunoscute publicului. Dar un lucru pot spune despre toate acestea: 

Fii gata şi ai încredere în tine însuţi. Nu te ajuţi deloc dacă ai încredere în guverne. Încrede-te doar în tine însuţi. 

[numele a fost specificat]

Comentariu de la Project Camelot:

Nu există date ştiinţifice "grele" [sau evidente] în informaţiile furnizate de sursa noastră. Informaţiile nu explică exact cum sau de ce Planeta "X" este o astfel de ameninţare (deşi am putea ghici). De asemenea, nu există informaţii specifice despre necesitatea pentru a merge în subteran. 

Sursa noastră spune exact ceea ce ştie, şi nimic mai mult. Este foarte plauzibil, ca politician fiind, să-şi concentreze mesajul pe probleme socio-politice, mai degrabă decât pe date ştiinţifice [ceea ce a şi făcut].

Pentru mai multe informaţii despre "Planeta X", şi pentru ce poate sau nu poate fi, vă rugăm să vizitaţi site-ul lui Andy Lloyd de aici (darkstar1.co.uk), sau site-ul lui Marshall Masters, aici (yowusa.com). Am fost informaţi de către Henry Deacon (şi acest lucru a fost, de asemenea, raportat la scară largă de către alţii), că telescopul de la Polul Sud a fost construit pentru a urmări ceea ce Henry a numit "al doilea soare". Insistăm ca cititorii să îşi facă propriile cercetări pentru a se clarifica. 

Între momentul actual şi 2012 şi dincolo de acesta, vor apare în prim-plan multe puncte de vedere diferite, mesaje transmise, precum şi revelaţii iniţiatice. Project Camelot lucrează din greu la un documentar care va acoperi atât proiecţii pozitive, cât şi pe cele nu atât de pozitive referitoare la viitorul nostru.

Este de la sine înţeles că este speranţa noastră sinceră, rugaciunea şi intenţia deplină ca evenimentele portretizate mai sus să fie evitate. 

Noi toţi, fiecare, suntem co-creatori ai lumii noastre, clipă de clipă. Îndemnăm pe fiecare dintre voi să participaţi în mod conştient la co-crearea unui viitor luminos şi pozitiv pentru omenire, şi să lucraţi împreună cu noi la trezirea din somnul greu al oamenilor, şi aducerea la lumină a adevărului - oriunde ne va duce aceasta.

Bill Ryan şi Kerry Cassidy

Traducere şi adaptare de la www.projectcamelot.org/norway.html

Sursa: www.roaim.co

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

 Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (II)

 Citiţi prima parte a acestui articol: CazulDianei Vaughan,fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I) 

În urmaritualului satanic în care însuşi Lucifer a confirmat-o pe Diana ca „MarePreoteasă”, Albert Pike (foto) a semnat decretul din 8 aprilie 1889,prin care a proclamat oficial statutul Dianei de „Maestră Templieră”, acestapunând capăt conflictelor dintre loja Saint-Jacques din Paris şi loja celorUnsprezece, fondată de tatăl ei la Charleston.

Începutul convertirii

Timp de 10 ani de la data confirmării prin ritual camare preoteasă a lui Lucifer, Diana va duce un război împotriva lui Adonai,Dumnezeul creştinilor, cu o ardoare care îl uimea şi pe Albert Pike însuşi, acărui mână dreaptă şi confidentă devenise.

Succesorul lui Albert Pike a fost,începând din 1887, Lemmi, despre care Diana considera că dezonoreazăfrancmasoneria. Aflând că acesta îşi pusese în locuinţă un crucifix răsturnat,pe care inscripţionase cuvintele „glorie lui Satan”, Diana îi vadeclara război, întrucât ea lupta împotriva lui Satan cu la fel de multă ardoarepe cât lupta pentru Lucifer. Însă faptul că ea, în puritatea ei neştiutoare(rămăsese virgină), refuzase să profaneze trupul lui Hristos şi tainaeuharistiei, a atras bunăvoinţa divină, care a intervenit pentru a o salva, prinintermediul Ioanei d’Arc.

Diana se va reîntoarce în Franţa. Aici va cunoaştepovestea Ioanei d’Arc, eroină pentru care va simţi în mod spontan o veneraţieaparte. Pe 7 aprilie 1894, Lemmi ordonă francmasonilor să împiedicesanctificarea Ioanei d’Arc, chestiune care urma să fie analizată la Vatican.Aceasta nu va face decât să amplifice aversiunea Dianei faţă de Lemmi şiveneraţia faţă de Ioana d’Arc. În această perioadă, Diana va citi tot ceea ceera legat de Ioana d’Arc şi va vizita locurile prin care aceasta trecuse. Vamerge chiar la Orleans, unde va intra în camera în care Ioana d’Arc a dormitînainte de bătălie.

Diana scrie: „am îngenuncheat şi m-am rugat lanobila fecioară franţuzoaică din toată inima mea”. Asta se petrecea înoctombrie 1894. Rugăciunea ei a primit răspuns chiar în aceeaşi zi. Seara, pecând Diana se plimba, a zărit o lumină intensă între doi copaci şi, instantaneu,Ioana d’Arc i s-a arătat într-o sublimă viziune. Diana o descrie astfel:„avea armură, dar nu purta arme, şi avea capul descoperit. Figura ei aveatrăsături energice, dar în acelaşi timp era de o blândeţe foarte mare. M-aprivit fără să scoată un cuvânt, în timp ce lacrimile îi curgeau peobraji”.

Acest fapt a bulversat-o pe Diana foarte mult, ea încercând, întimpul apariţiei în această viziune a Ioanei d’Arc, să o întrebe de ce plânge.Aceasta nu i-a răspuns, ci a continuat să o privească foarte intens, cunesfârşită milă, lacrimile şiroindu-i pe obraji. Diana s-a simţit străpunsă deaceastă privire, care îi pătrundea până în ungherele cele mai ascunse alesufletului… A implorat-o să îi vorbească, să îi spună motivul pentru careplânge, întrebând-o chiar dacă plânge din cauza lui Lemmi, care îi profanaamintirea. După ce, fără să spună vreun cuvânt, Ioana d’Arc a privit-o încă odată cu mare tristeţe, a dispărut. Diana, tulburată, nu va înţelege decât maitârziu sensul acestei viziuni.

În aceeaşi seară, Diana îl va invoca peAsmodel, entitatea luciferică despre care ea credea că este un înger de lumină,şi îi va spune acestuia că Ioana d’Arc era devotată lui Lucifer. Auzind aceasta,Asmodel a făcut o adevărată criză de gelozie şi furie, spunându-i scurt că puteasă iubească pe cine vroia ea şi apoi, mânios, s-a făcut nevăzut.

Pe moment,Diana nu a înţeles mesajul Ioanei d’Arc (foto) şi a continuat să fie oadoratoare fidelă a lui Lucifer. Pe 21 ianuarie 1895, la Londra, ea se va decidesă fondeze o revistă intitulată „Palladiumul regenerat şi liber”.Editarea revistei avea un dublu scop: combaterea lui Lemmi şi a cultului luiSatan, pe de o parte, şi pe de altă parte răspândirea peste tot şi în modspecial în Franţa a cultului lui Lucifer, „Bunul Dumnezeu”. În sufletulDianei persista încă o confuzie evidentă între aceste realităţispirituale.

La apariţia primului număr al revistei, catolicii au fostfericiţi să constate scindarea din rândurile sectei masonilor, dar au fosttotodată şocaţi să citească blasfemiile Dianei împotriva euharistiei şi aSfintei Fecioare Maria. Al doilea număr conţinea şi el blasfemii, însă erautotodată publicate instrucţiunile ultra-secrete date de Lemmi, Marele Maestru alfrancmasoneriei, referitor la problema sanctificării Ioanei d’Arc, în 7 aprilie1894.

Numeroşi catolici se vor ruga pentru convertirea acestei tinere careavusese curajul de a-l provoca pe „Marele Maestru” Lemmi şi întreagafrancmasonerie. Un preot chiar i-a scris, încercând să o convingă să nu o maiblasfemieze pe Fecioara Maria.

Diana era atât de bulversată, încât în altreilea număr al revistei, ea promite să nu mai publice lucruri care să aducăprejudicii catolicismului. Face, o dată în plus, elogiul Ioanei d’Arc.Povesteşte despre o crimă comisă în 1891 în cadrul unei loji din Londra, când unnefericit refuzase să profaneze sfânta euharastie şi anunţă totodată că se vaduce să vadă o călugăriţă, prietenă a mamei sale.

Acest al treilea număr alrevistei a apărut în iunie 1895. Începând cu data de 6, cu tot statutul ei de„mare preoteasă”, francmasonii englezi s-au dezis de Diana: „prin acest altreilea număr al revistei v-aţi semnat singură condamnarea. Nu mai aveţi dreptulsă vă mai consideraţi dintre ai noştri”. În aceeaşi zi, pe 6 iunie, ea vadepune un număr al revistei la picioarele unei mici statui a Ioanei d’Arc pecare o avea în cameră. Mişcată de scrisoarea unui preot, care o implora înnumele Ioanei d’Arc să nu o mai blasfemieze pe Maica Domnului, Diana aîngenuncheat pentru prima dată cu ambii genunchi în faţa statuii Ioanei,cuprinsă de un elan irezistibil şi a jurat cu voce solemnă că niciodată nu vamai scrie nici măcar un cuvânt lipsit de respect la adresa Sfintei FecioareMaria, pe care Ioana d’Arc o iubea atât de mult.

„Imediat ce amrostit aceste cuvinte, am fost aruncată cu violenţă în faţă. M-am lovit cu capulde pardoseală. În timp ce încercam să mă ridic, i-am văzut apărând pe Belzebut,Astaroth, Moloch şi Asmodel. Aveau aspectul lor obişnuit, de aşa-zişi îngeri delumină, cu care apăreau în faţa adepţilor palladismului, dar figura lor exprimamânie, adusă la paroxism.” Cum Diana era obişnuită cu înfăţişarea lorluminoasă şi bună faţă de ea, se întreba ce îi făcea să fie mânioşi, căci erapentru prima oară când i se arătau astfel. Aceştia o ameninţau, plini deturbare, ca şi cum ar fi fost un înger al lui Adonai, aşa că Diana a realizat cănu era de glumă. Ei s-au năpustit asupra sa. Sub imperiul sentimentului depericol, Diana a strigat instinctiv: „Ioana, Ioana, apără-mă!” Atunci,cei patru au izbucnit în nişte urlete înspăimântătoare, leii răniţi nu ar fiputut să scoată nişte răgete atât de înfiorătoare. În acelaşi timp, instantaneu,faţa şi forma celor patru „îngeri de lumină” s-a schimbat: Diana i-avăzut, în sfârşit, aşa cum erau ei de fapt: hidoşi, monstruoşi, cu coarne şicoadă. Într-un cuvânt, nişte adevăraţi diavoli. Figura lor exprima turbare şimânie, la care însă se adăuga şi o frică teribilă, care era acum starea lordominantă. Toate acestea au durat nu mai mult de câteva secunde. Imediat după cei-a văzut cu înfăţişarea lor adevărată, de demoni, cei patru ţapi infernali audispărut, scufundându-se undeva în adâncul de dedesubt al tălpii iadului,proferând blesteme înfricoşătoare.

Diana a fostprofund impresionată de această viziune, vocea lăuntrică a conştiinţeispunându-i acum că ea fusese înşelată încă din copilărie. Adevărul ieşea laiveală puţin câte puţin, iar ea a început să înţeleagă că de fapt Lucifer eratotuna cu Satan şi, deoarece nu era posibil să existe doi „Dumnezei airăului”, ea s-a simţit atrasă cu o forţă irezistibilă de unicul Dumnezeuadevărat, Dumnezeul creştinilor, Dumnezeul unic şi de o infinităbunătate.

Francmasonii englezi au somat-o să-şi dea demisia din postul pecare îl deţinea,  fiind însărcinată cu propaganda. „Toată viaţa mi-a trecutprin faţa ochilor conştiinţei mele. Nu mai ştiu unde sunt, de unde vin şiîncotro mă îndrept. Aud un strigăt: Eu sunt Adevărul, rămâi cu mine, apoi, esteun murmur în urechea mea: te-a înşelat dintotdeauna, renunţă la el. Cel care teiubeşte cu adevărat nu aşteaptă decât o rugăciune pentru a-şi deschide braţelepentru tine.” Tulburată şi suferind din cauza faptului că nu ştie adevărul,Diana solicită ajutor. Deja în câteva mănăstiri din Franţa se făceau rugăciunipentru sufletul ei.

Pe 8 iunie 1895, Diana a răspuns francmasonilor englezi,dându-şi demisia. Pe 12 iunie, ea se va retrage la o mănăstire, în secret, undeva fi ascunsă şi protejată, întrucât era de aşteptat ca, dezvăluind atât demulte despre înalta francmasonerie, ucigaşii plătiţi să încerce să o lichideze.Imediat, sufletul Dianei a fost cuprins de o pace divină, simţind prezenţa luiDumnezeu foarte profund în urma rugăciunilor intense zilnice.

Avea laacea dată 31 de ani. Pe data de 15 iunie, seara, urma să părăsească mănăstirea.Maica stareţă insistă să o boteze, iar Diana acceptă. Astfel, ea a îngenuncheatşi a renunţat pentru totdeauna la Necuratul, confirmând revenirea ei la credinţaîn adevăratul şi unicul Dumnezeu. În acelaşi moment în care avea loc botezul,părintele Delaporte, de la Sacré-Coeur, îşi dădea ultima suflare. Corespondentuldin Paris al publicaţiei „Catolic Times” scria, în data de 28 iunie că, deşipoate părea ciudat la prima vedere, moartea binecunoscutului misionar de laSacré-Coeur, părintele Delaporte şi botezarea Dianei sunt corelate. Prelatul,autor al unor articole cu conţinut anti-masonic, urmărea cu viu interes situaţiaDianei Vaughan, în speranţa convertirii la creştinism a acestei victime inocentea sataniştilor. Nu numai că depusese eforturi pentru sprijinirea acesteia, darîşi oferise, în rugăciune, propria viaţă lui Dumnezeu, în schimbul convertiriiei, fapt binecunoscut de către prietenii părintelui. În orice caz, după ce Dianaa fost botezată, Delaporte a murit misterios şi subit. În acea noapte, ea vatrece prin încercări grele, fiind torturată de diverse apariţii demoniace şitrezindu-se în dimineaţa următoare cu dureri în întreg trupul. În aceeaşi vară,pe 14 august, se va reîntoarce pentru a petrece câteva zile la mănăstire. Dinnou sosirea ei va fi tăinuită, pentru a fi protejată. Va face un pelerinaj laLourdes între 16 şi 21 august, deghizându-se într-o bolnavă. Nopţile au devenitmai uşoare pentru ea, care se ruga la Sfânta Fecioară Maria să îndepărteze toatechinurile prin care trecea de când se convertise.

Din acel moment, ea se vaangaja într-o luptă contra francmasoneriei, demascând toate atrocităţile şicrimele realizate în cadrul acestei organizaţii satanice. Convertirea ei a fostcelebrată în presa catolică, şi chiar la Vatican, fiind considerată „una dincele mai mari victorii prin graţie divină cunoscute până atunci”, „obinecuvântare cu totul deosebită” (Papa Leon al XIII-lea).

În acelaşitimp, surse de încredere i-au confirmat Dianei că înalta francmasonerie îşitrimisese spioni cu scopul de a afla unde se ascunde. Ea era conştientă defaptul că, dacă era descoperită, soarta sa era pecetluită, căci ar fi fost ucisăcu sânge rece de foştii „fraţi” şi fostele „surori”. De aceea, îşi expediafragmentele de manuscris şi articolele cu deosebite precauţii, cu ajutorul unuicurier de încredere, care se deplasa într-o localitate vecină şi depuneaplicurile la poştă, având grijă ca timbrele lipite pe acestea să nu dezvăluievreun indiciu despre locaţia în care se ascundea Diana.

Dezvăluiri

Înperioada 1895-1897, Diana Vaughan va scrie „Memoires d’uneex-palladiste”, în care va dezvălui o serie de amănunte despre educaţia saîn spiritul adorării Necuratului, despre confirmarea sa ca „mare preoteasă” alui Lucifer, despre ritualurile satanice realizate de înalta francmasonerie,date despre componenţa lojilor funcţionale în acea perioadă, despre membriiacestora, despre locaţiile în care se desfăşoară ritualurile satanice, descriindinclusiv manifestările şi apariţiile terifiante ale entităţilor de acest gen şiale lui Lucifer însuşi şi instrucţiunile date în mod nemijlocit de acestaînalţilor francmasoni pentru războiul „Potrivnicului” contra lui Dumnezeu. Eapublică, de asemenea, şi corespondenţa cu membrii marcanţi ai  clerului catolic,care au sprijinit-o pe diverse căi în demersurile sale împotrivafrancmasoneriei, precum şi cu sfânta Tereza de Lisieux (a Pruncului Iisus şi aSfintei Feţe) (foto), care s-a rugat pentru mărturisirea Dianei. Deasemenea, tot ea a pus în scenă chiar şi o piesă care ilustra povestea şocantă a„preotesei” lui Lucifer şi a convertirii sale.

Piesa se numea „Triumfulumilinţei” şi a fost scrisă pentru a o sărbători pe Maica Stareţă Marie dinGonzague. Personajul Diana Vaughan are un rol important în piesă, convertireaacesteia de la satanism la creştinism fiind un eveniment răsunător în Franţasfârşitului de secol al XIX-lea. Sfânta Tereza auzise toată tărăşenia de larudele sale, familia Gurin. Impresionată de cele auzite, sfânta îi va trimiteDianei un portret al Ioanei d’Arc, pe care a scris dedicaţia: „pentru noua Ioanad’Arc.” La rândul său, Diana îi va scrie o scrisoare de mulţumire.

„Triumfulumilinţei” înfăţişează lupta dintre Bine şi Rău şi aportul Arhanghelului Mihailla victoria Binelui, evidenţiată prin convertirea Dianei la creştinism. Piesaprezintă imaginea Bisericii triumfătoare, celebrează umilinţa, ca virtute şisimbolul miresei lui Hristos.

Redăm în continuare câteva dezvăluiri făcute deDiana Vaughan în „Memoriile” sale, cu privire la satanismul înaltei francmasonerii.

O crima abominabilă

Victima afost o tânără novice, o orfană de origine franceză, catolică, ce fuseseîncredinţată spre adopţie unei familii de englezi. A fost acceptată, mai întâi,într-o „lojă prin adopţie”, fiind pregătită ulterior pentru a primiiniţierea în gradele superioare. Triunghiul Londonez, gruparea în care aceastătânără a fost iniţiată, practica câteva ritualuri luciferice, după cum relateazăDiana, care avea mai multe cunoştinţe în rândurile acestei loji. Cel puţinaceasta era situaţia la început, căci ulterior se pare că realitatea a devenitalta. Lemmi a desemnat în fruntea acestor loji un „preot” de origine poloneză,foarte înverşunat împotriva lui Hristos şi care a introdus în practicile lojiiritualuri satanice. Acesta a compus un fel de anti-psalm, închinat Satanei, ceeace i-a adus un anume prestigiu printre apropiaţii lui Lemmi. Influenţa lui acrescut rapid, într-un an el devenind adevăratul conducător al TriunghiuluiLondonez.

Parcurgândcâteva grade de iniţiere, fără să fie însă pe deplin conştientă de pericolulacţiunilor sale, în 1891, avidă de cunoaştere, tânăra fată va solicita iniţiereaîn gradul de maestră templieră. La acea dată, iniţierea deja presupunearealizarea unui ritual satanic, ca probă de admitere, ce consta în profanareatrupului lui Hristos, reprezentat prin ostia oferită de preoţii catolici laeuharistie. Fata a refuzat. Atunci, aceasta a fost legată, veşmintele i-au fostsfâşiate. Mizerabilii au vrut să o omoare imediat. Au lăsat-o suspendatădeasupra podelei, în casa veche în care îşi desfăşurau practicile, şi au plecatîncuind toate uşile, porţile astfel încât, chiar dacă ar fi reuşit să seelibereze, ţipetele ei nu s-ar fi putut auzi din exterior şi nu ar fi pututfugi. Aceştia şi-au dat întâlnire în ziua următoare, pentru a stabili în ce felurma să moară nefericita. La căderea nopţii, au revenit. Erau în total două„surori” şi şapte „fraţi”, printre care şi preotul polonez. Acesta venise cuideea de a aduce nişte ţevi de plumb. Au legat victima de acele ţevi şi aucoborât-o într-o pivniţă nefolosită a casei, plină de şobolani. În acest caz,pedeapsa pentru refuzul de a oficia un ritual satanic a fost o moarte cumplită,fata fiind mâncată de vie de şobolani.

Reptilieni şi magie neagră

Diana reia, în memoriile sale, relatarea consemnată destrămoşul ei, Thomas Vaughan, într-un document existent în biblioteca familiei,referitor la Francesco Bori, un membru al înaltei francmasonerii, a căruimisiune a fost să discrediteze catolicismul. Philalet afirmă că acesta aveadrept consoartă o… salamandră, care se numea Elkbamstar. „A luat o micăsticluţă, pe care o avea tot timpul asupra sa. I-a răspândit conţinutul pe sol.Era sânge. Dar sticluţa părea inepuizabilă. Sângele s-a revărsat, camera a fostinundată. Picioarele noastre se scăldau în lichidul roşiatic. Atunci fratelenostru se întinse în acel sânge, agitând sticluţa în acelaşi timp. Sângele aînceput să se coaguleze, luând formă vie. Arătarea avea capul şi trunchiul defemeie, partea de jos terminându-se într-o coadă imensă de şopârlă. Avea patrupicioare cu gheare. Culoarea sa era roşiatică, asemănătoare focului. Ea s-aaruncat asupra «fratelui Borrus», începând să-l zgârie cu ghearele. Dar acesta,în loc să se ferească, a început să geamă de plăcere, spunând că vrea mai mult,în timp ce sângele-i curgea. Treptat monstrul s-a potolit, cei prezenţi auvăzut-o micşorându-se, până a dispărut. «Fratele Borrus» le-a explicat căaşa-zisa lui soţie îşi făcea apariţia de fiecare dată în aceeaşi manieră.Sângele lui, pe care şi-l păstra în sticluţă, servea salamandrei pentru a prindeformă.”

Acest aventurier, care se dădea drept alchimist la un moment datşi care cutreiera Europa ţinând tot felul de predici în slujba Necuratului, afost prins în cele din urmă de reprezentanţii papalităţii. Va muri ulterior întemniţă, în 1685.

„Alchimie satanică”

În„Memoriile” sale, Diana Vaughan reproduce şi fragmente din lucrarea aparţinândstrămoşului său, Thomas Vaughan, aflată în biblioteca familiei. Iată unul dintreacestea, care probează faptul că, „în numele alchimiei”, al„căutării” Pietrei Filosofale, de fapt goana după aflarea uneimodalităţi de a produce aur şi a trăi cât mai mult, Thomas Vaughan şicontemporani săi, francmasoni de asemenea, erau ghidaţi de entităţi satanice,rătăcind în păienjenişul unor puteri paranormale minore, pe care acestea leofereau temporar, fără să înţeleagă adevăratul sens al ştiinţei milenare aalchimiei, o cale spirituală autentică pentru a ajunge la Dumnezeu.

ThomasVaughan se afla în „laboratorul” său din Amsterdam, distilând azot.„Brusc am fost aruncat la pământ şi am scos un strigăt, neştiind ce mi sepetrece. Totul dispăruse în jurul meu. Când m-am ridicat, camera era goală şipereţii la fel. Şi atunci am auzit un zgomot foarte mare, îndepărtat, care seapropia treptat. Şi pereţii încăperii au început să se lărgească. Astfel, m-amtrezit singur într-o sală imensă, care se extindea în toate direcţiile cuexcepţia înălţimii. Apoi, a apărut un vultur, care îl aducea pe fratele masonMinutatim, pe care îl ştiam în Suedia; apoi, un leu înaripat, pe care se aflacălare fratele Serenus, despre care ştiam că este în Silezia; apoi, un taurînaripat, care îl purta pe fratele Procubans, pe care îl ştiam a se afla în acelmoment în Anglia.”

Diana explică aceste nume, spunând că Minutatim erade fapt baronul Louis van Geer, profesor la colegiul din Stockholm, rozicrucianca şi tatăl său; prin numele de Serenus, Thomas Vaughan îl desemna pe AmosKomenski (mai cunoscut nouă sub numele de John Amos Comenius), iar Procubans eraHenri Blount. „Mai târziu, aceştia îmi vor povesti că s-au simţit ridicaţide la sol instantaneu, în acelaşi timp în care eu fusesem aruncat lapământ”, relatează Thomas Vaughan.

După ce i-au adus în laboratorul luiVaughan, cele trei animale fantastice s-au volatilizat, „fraţii” având alăturiacum, în locul lor, trei demoni, care se numeau Leviathan, Cerber şi Belphegor.„Cei trei demoni au venit spre mine şi mi-au sărutat mâna stângă”,povesteşte în continuare strămoşul Dianei.

Se auzeau tunete şi fulgereşi, brusc, sala s-a umplut de demoni, care şi-au „adus omagiul” luiPhilalet (Thomas Vaughan), numindu-l succesorul Marelui Maestru al lojeiRoza-crucienilor, Valentin Andreae, care murise. Atât Serenus, cât şi ceilalţidoi masoni au sărutat mâna stângă a lui Philalet, în semn de recunoaştere afuncţiei pe care Necuratul i-o oferise acestuia. Apoi, ceilalţi demoni de ranginferior, care umpleau sala, au procedat într-o manieră similară, la îndemnullui Cerber. Vaughan povesteşte de asemenea cum deasupra lor pluteau niştegloburi de foc, care luminau sala, silfide (spirite feminine ale aerului, înmitologia popoarelor germanice) şi gnomi. Simultan, din pereţi se auzea muzică.Demonii şi silfidele au început un dans frenetic, fără a atingesolul.

Într-una din scrisorile sale, „care nu trebuie citită decât demagi”, Vaughan precizează şi alte amănunte despre „fratele” van Geer, alcărui „protector” era demonul Leviathan. Pentru a-şi demonstra „calităţile” demagician, tânărul profesor din Stockholm s-a risipit în bucăţi la voinţă,pronunţând anumite incantaţii de magie neagră. Trupul său s-a răspândit în miide bucăţi, fără a curge nici măcar un strop de sânge. Toate rămăşiţele acestuiaau fost adunate într-un sac. Apoi sacul a fost adus pe un scut antic în mijloculsălii şi depus într-un cerc trasat acolo, în prealabil. Leviathan s-a arătat înacest cerc şi a înconjurat sacul cu rămăşiţe de şapte ori. La al şaptelea tur,sacul a început să se mişte şi „magicianul” a ieşit, cu trupul întreg,reconstituit, cum fusese înainte de „demonstraţie”. Philalet precizeazăcă acesta este motivul pentru care van Geer avea, în cadrul Fraternităţii,numele de Minutatim. Iată deci, că înalta francmasonerie practica magia neagră,obţinând mici „succese” cu ajutorul entităţilor invocate în acestscop.

Satanism precoce

Despre HenriBlount, Vaughan mai menţionează că, în acelaşi an în care Valentin Andreae,marele maestru al Roza-crucienilor a murit, Henri Blount a avut un fiu, pe carel-a numit Charles. Când acesta a împlinit vârsta de 11 ani, tatăl său l-a adusla Amsterdam, pentru a-l prezenta noului mare maestru, Philalet. Acesta, înprezenţa lui Henri Blount şi a lui Amos Komenski, îl va „consacra” pe miculCharles lui Lucifer, care s-a arătat în cadrul ritualului satanic şi a comunicatcelor prezenţi că spiritul lui Valentin Andreae s-a încarnat în Charles Blount.„Acesta va fi succesorul lui Philalet”, a mai spus Necuratul.

În manuscrisulmoştenit de Diana, Thomas Vaughan relatează cum a urmărit „progresele” realizatede Charles Blount. Povestirea care urmează evidenţiază precocitatea satanică atânărului Charles, care avea numai 15 ani la acea dată. Aflându-se în vizită laacesta, Philalet a fost condus de Charles în camera sa, unde acesta i-a arătatun crucifix de lemn, inversat, atârnat de perete, deasupra patului său.Crucifixul era din lemn masiv, sculptat grosolan. Un stilet se afla înfipt înacesta, în locul unde se afla inima Mântuitorului. Philalet i-a spus atunci cătrebuie înţepat buricul, nu inima şi a schimbat locul de străpungere astiletului. Înainte de culcare, în fiecare seară, tânărul Charles Blount aduceanumeroase injurii la adresa lui Hristos şi profana o icoană care se afla deasemenea pe perete la el în cameră, atârnată şi aceasta cu capul înjos.

„Strămoşul meu a lăsat în acest manuscris şi un rezumat alindicaţiilor pe care i le dădea succesorul său. Din ele rezultă că se urmăreadistrugerea bisericii lui Hristos. Totodată, se afirma că lumea asta nu esteîncă pregătită pentru un cult oficial al lui Lucifer. De aceea, trebuie sădistrugă religia prin toate mijloacele posibile, fără a lăsa să se întrevadăadevăratul scop final al demersurilor sale”, precizeazăDiana.

Simboluri

Diana rezumă, în câteva cuvinte,partea esenţială a iniţierii în gradul de maestru:

„Aspirantul, după ceintră în cerc şi ascultă relatarea unei crime al cărei autor este acuzat a fi,se supune jocului membrilor Lojii. La finalul relatării, este lovit în acelaşimod în care a fost lovită victima şi este culcat în cerc, fiind acoperit de ungiulgiu. Pe cap îi este aşezată o creangă de salcâm. Fraţii se perindă dintr-oparte în alta a încăperii; ei simbolizează «bunii» masoni, constructori aiTemplului lui Solomon, în căutarea arhitectului lor martir. În fine, creanga desalcâm «îi aduce» pe căutători lângă «aspirantul» care face pe mortul. I se dădeoparte vălul mortuar. Fraţii se apleacă asupra lui, ajutându-l să se ridiceşi, când acesta se află deja în picioare, încăperea este luminată brusc şi seaud ţipete de bucurie. Farsa este astfelîncheiată.”

Ritualuri satanice

În„Memoriile” sale, Diana Vaughan descrie unul din ritualurile satanice realizatede înalta francmasonerie, de obicei în zilele de mare sărbătoare pentrucreştini, cum ar fi Crăciunul, Paştele, Vinerea Mare etc. Ea relatează cum„magul” oficiant şi participanţii rosteau diverse formule satanice şi invocauentităţi luciferice. La un anumit moment din desfăşurarea ritualului satanic,fiecare din participanţi putea rosti numele unui creştin asupra căruia dorea sădezlănţuie demonii, provocând diverse nenorociri. Ritualul cuprindea şisacrificii de animale. Astfel, la final era adus un berbec castrat, răstignit peo cruce de lemn, imitând în mod blasfemiator poziţia Mântuitorului.„Sacrificiul era înfăptuit prin tăierea capului şi picioarelorberbecului”, povesteşte Diana, „care erau apoi aruncate într-un jeraticfoarte bine încins, pregătit în prealabil pentru acest scop, în timp ce atât«magul» oficiant al ritualului, cât şi participanţii, proferau injurii odioasela adresa lui Iisus Hristos şi a lui Dumnezeu.” Diana afirmă că acesteasunt imposibil de reprodus, într-atât erau de obscene. „Toţi participanţiistrigau la final: «Glorie lui Satan!»”. Restulrămăşiţelor berbecului sacrificat era dus în ziua următoare unui măcelar, masonde asemenea, dar de rang inferior, după cum relateazăDiana.

Descrierea unei încăperi din palatul Borghese (Roma),destinată ritualurilor satanice

Pe 20septembrie 1893, în mod fraudulos şi profitând de slăbiciunea unui membru alfamiliei Borghese, Lemmi (succesorul lui Albert Pike la conducerea sectei) ainaugurat ca sediu al sectei masonice, satanice primul etaj al palatuluiBorghese din Roma, aparţinând unei străvechi familii nobiliare italiene. Lemmi aţinut cont de dispunerea apartamentelor în formă de echer. În punctul marcat culitera D, care se află în unghiul dintre două galerii care dau înspre mareagrădină a palatului, Lemmi a făcut o mică piaţă, ceea ce a întrerupt circulaţiaîn această zonă. Masonii din gradele inferioare nu puteau astfel să intre decâtîn anumite săli, cum ar fi cele rezervate administraţiei şi sala de petreceri.Chiar şi  Roza-crucienilor şi celor din gradul Kadosh, care nu aparţineaupalladismului le era interzisă intrarea în piaţă şi trecerea dincolo de punctulD. Era suficient să se închidă o uşă, pentru că nimeni din gradele inferioare sănu mai poată pătrunde în templul lui Lucifer, chiar dacă acea persoană aveagradul de cavaler Kadosh. Această secţiune a palatului era rezervată doarmembrilor înaltei francmasonerii. Timp de doi ani, aceasta a servit practiciloroculte infernale ale acestora.

Sala care a fost amenajată de Lemmi ca templual lui Lucifer avea pereţii acoperiţi de draperii roşii şi negre. În capăt era otapiserie foarte mare, pe care se distingea, în proporţii imense, figura luiLucifer. În faţa acestei tapiserii se afla un fel de altar pentru sacrificiilesângeroase realizate de oficianţii ritualurilor satanice. Camera mai eradecorată cu diverse simboluri francmasonice: triunghiuri, echere şi altesimboluri ale acestei secte satanice, precum şi cărţi care conţineau indicaţiidespre etapele ritualurilor etc. De jur împrejur erau dispuse fotolii aurite,iar în mijlocul acestui templu infam era aşezat un tron.

Moştenitoriifamiliei Borghese au reuşit să recupereze în cele din urmă clădirea însuşităilegal de către Lemmi. Deşi iniţial li s-a interzis accesul în această partedestinată ritualurilor satanice, au pătruns totuşi, descoperind urmele ororilorînfăptuite acolo. Descrierea templului lui Lucifer, prezentată de Diana Vaughanîn „Memorii”, este confirmată de aceştia.

Fragment din lucrarea "Noi semnale şi ordine francmasonicesecrete ce sunt transmise prin mass-media"

volumul IV

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

Cazul Dianei Vaughan, fostă «Mare Preoteasă» a lui Lucifer (I)

Diana Vaughan s-a născut în Kentucky, la 29 februarie 1864. Mama sa, Léonie de Grammont, era de origine franceză. Tatăl său provenea dintr-o familie ai cărei membri şi-au vândut sufletul, din tată în fiu, lui Lucifer, de veacuri întregi.

Educaţie în spirit luciferic

În secolul XVII, un strămoş al Dianei, Thomas Vaughan (supranumit şi Philalet şi cunoscut astăzi ca ,,alchimist roza-crucian”), şi-a încredinţat trupul şi sufletul infernului şi a pecetluit cu Satan, cu preţul unui infam sacrilegiu şi al unei crime odioase, un pact care s-a păstrat în familia sa şi pe care Diana, ultimul său vlăstar, l-a moştenit. Pentru că Lucifer i-a promis că în felul acesta va putea produce aur, Philalet a consimţit să îl decapiteze pe arhiepiscopul de Canterbury, pe 25 martie 1645, oferind sângele acestui martir lui Lucifer şi încheind astfel pactul infernal.

,,Pactul din 25 martie 1645, semnat între Satan şi Thomas Vaughan, strămoşul meu, a fost anulat în ziua revenirii mele la credinţa în Dumnezeu”, declară Diana în memoriile sale.

,,În copilărie, atât tatăl cât şi unchiul meu m-au obligat să învăţ istoria strămoşului meu Thomas Vaughan, pentru a înţelege ceea ce părinţii mei numeau «rolul umanitar al francmasoneriei». În opinia lor, Thomas Vaughan era, împreună cu Amos Komenski (cunoscut sub numele de Comenius) şi Valentin Andreae, executorul planului lui Fauste Socin, care este veritabilul fondator al sectei masonice în perioada Reformei.

Operele lui Philalet erau, dacă nu baza educaţiei mele, cel puţin punctul de plecare pentru fiecare lecţie. Tatăl şi unchiul meu îmi ţineau adevărate discursuri, pornind de la o frază sau un cuvânt şi îmi inoculau gradat toate dogmele luciferice. Astfel, am crescut în spiritul venerării strămoşului meu, Thomas Vaughan. Tatăl meu nu era creştin prin naştere, bunicul meu fiind ateu.”

Educată de tatăl şi de unchiul ei în spiritul cultului lui Lucifer, despre care aceştia îi spuseseră că este ,,Dumnezeu cel bun”, prin opoziţie cu Adonai, Dumnezeul creştinilor, despre care aceştia o asiguraseră că este ,,Dumnezeu cel rău”, Diana era de o totală bună credinţă. Ea credea că ,,Dumnezeu cel bun”, adică Lucifer, îşi avea îngerii săi (printre ei, Asmodel era unul dintre cei mai importanţi, şi acesta i se arăta adesea în viziuni) şi, în mod asemănător, ,,Dumnezeul cel rău” al creştinilor îi avea pe ai Săi, al căror conducător teribil era Arhanghelul Mihail.

În ,,Memoriile” sale, Diana povesteşte cum într-o zi, în timp ce tatăl şi unchiul ei îi ,,făceau educaţia”, citindu-i nişte pasaje din manuscrisele lui Philalet, în care, în contextul în care se pronunţa numele ,,Bunului Dumnezeu”, se vorbea, totodată, cu respect despre Cain, ea a protestat faţă de o astfel de atitudine, întrebând de ce numele unui ucigaş apare la loc de cinste, alături de ,,Dumnezeu cel Bun”, în fragmentele citate. După un schimb de replici între tatăl şi unchiul ei, referitoare la ,,greşeala” pe care o făcuseră, de a o fi lăsat să citească Biblia, unchiul ei a intrat în birou, de unde s-a întors cu o fiolă. Diana şi-a cerut iertare pentru comentariul făcut la pasajul din Philalet, dar acesta avea o mină sobră şi nu a fost receptiv la scuzele fetei.

Cei doi au efectuat un abscons şi straniu ritual satanic. I-au spus fetei, pe un ton autoritar, să se aşeze pe un scaun, în mijlocul camerei. Apoi unchiul ei şi-a vărsat în palmă câteva picături din conţinutul fiolei, o substanţă uleioasă, relatează Diana. A început să-şi maseze urechile, nasul, buzele şi pleoapele cu acel lichid, murmurând cuvinte neinteligibile. Tatăl ei îi răspundea pe acelaşi ton, era ca un dialog între cei doi, într-o limbă necunoscută. Apoi, unchiul ei a început să facă diverse mişcări, plimbându-se în jurul Dianei şi oprindu-se câteva clipe la fiecare al şaptelea pas pe care îl făcea. În acelaşi timp, tatăl ei s-a învârtit în jurul propriei axe de trei ori. Acest scenariu a durat câteva minute.

,,Mai târziu am înţeles că acesta era un ritual satanic,” a declarat Diana. ,,Exorcistul pe dos” a efectuat în cerc de 11 ori şapte paşi, iar asistentul său s-a învârtit în jurul lui de trei ori, în 11 reprize. La final, unchiul Dianei s-a întins pe podea, apropiindu-şi buzele uleioase de vârful piciorului ei drept. Apoi a suflat foarte puternic, reîncepând  apoi incantaţiile satanice, nedesluşite, din care se înţelegeau, totuşi, din când în când, cuvintele ,,Raphael” şi ,,Asmodel”. Între timp, tatăl ei ieşise din cameră. Când s-a întors, ţinea în braţe o găină neagră, vie. Cei doi satanişti i-au spus copilei să deschidă gura. Găina se zbătea, dar tatăl şi unchiul ei o ţineau strâns, forţând-o să deschidă ciocul şi apropiind-o de gura Dianei, astfel încât ciocul găinii intra un pic în gura copilei. Unchiul ei şi-a trecut mâna cu care turnase substanţa uleioasă prin părul Dianei, apoi a început să îi atingă nările, pleoapele, urechile, murmurând din nou cuvinte neinteligibile. Apoi, amândoi au scos un strigăt înfiorător şi au sugrumat găina. ,,Glorie lui Dumnezeu!”, a strigat unchiul Dianei. ,,Copila este eliberată!”.

Ceea ce tocmai realizaseră era un aşa-zis ,,ritual de exorcizare” a Dianei pe care o considerau ,,posedată” de ,,demonul” Raphael. Mai târziu, Diana va înţelege că a fost supusă unui ritual satanic şi că fusese educată într-o anti-credinţă religioasă, care inversa valorile spirituale şi întorcea pe dos adevărul divin. ,,Dumnezeul” la care se refereau tatăl şi unchiul ei nu era nimeni altul decât Necuratul. În perioada copilăriei, ca orice copil, Diana a crezut tot ceea ce tatăl ei satanist i-a inoculat.

Cu întregul şi neştiutorul său entuziasm tineresc, Diana îl adora pe Lucifer, fără să bănuiască înşelarea la care era supusă. Având o inteligenţă remarcabilă şi fiind ,,bine educată”, Diana s-a consacrat total lui Lucifer şi ,,misiunii” de răspândire a cultului aceluia pe care ea, de bună credinţă, îl considera a fi Dumnezeu. Datorită unei receptivităţi speciale faţă de lumile subtile, din păcate orientată înspre zonele infernale, era capabilă să-l vadă cu ochii spiritului pe Lucifer. Acesta i se arăta de fiecare dată sub o formă înşelătoare de ,,înger de lumină”, astfel că ea, neavând niciun alt reper, nu şi-a putut de seama de adevăr.

Diana Vaughan este aleasă „Mare Preoteasă” a lui Lucifer, printr-un ritual satanic

La vârsta de 19 ani, Diana a intrat oficial în francmasoneria de adopţie. Ea a parcurs etapele foarte rapid, pe 15 martie 1883 devenind ucenic, pe 20 decembrie companion, iar pe 1 mai 1884 maestră. Pe 28 octombrie 1884, la vârsta de 20 de ani, având şi sprijinul Marelui Maestru Albert Pike, Diana Vaughan a fost iniţiată în gradele superioare, declarând astfel război lui Adonai, Dumnezeul creştinilor, pe care îl ura foarte mult, considerându-l responsabil de moartea tatălui ei. I se spusese că Dumnezeu şi Arhanghelul Mihail se răzbunaseră, provocând decesul tatălui său, iar ea crezuse şi îşi îndreptase întreaga ură spre „Dumnezeul cel rău”.

În 1885, Diana a fost adusă la Paris, cu scopul de a deveni „Maestră Templieră” în loja Triunghiul Saint Jacques. Deşi a depus un „jurământ de credinţă” lui Lucifer, „iniţierea” nu s-a finalizat, datorită faptului că Diana a refuzat să realizeze o etapă din ritualul satanic şi anume profanarea ostiei sau trupului lui Hristos, despre care i se spusese că există în pâinea oferită la împărtăşanie (ea notează şi adresa la care se afla la acea dată, imobilul în care se desfăşurau regulat astfel de ritualuri satanice: strada Croix-Nivert, nr. 154, situată în Vaugirard, arondismentul 15). Motivul pentru care ea a refuzat la acel moment profanarea euharistiei a fost acela că ea nu credea că trupul lui Hristos se află în ostia pe care preoţii catolici o oferă în cursul liturghiei. În conformitate cu educaţia primită, Diana făcea distincţie între Lucifer şi Satan, astfel: era o adoratoare înfocată a lui Lucifer, dar lupta cu înverşunare împotriva lui Satan. În consecinţă, refuzul ei de a realiza ritualul satanic pe care i-l solicitau francmasonii din Paris, pe lângă faptul că nu i-a adus confirmarea în gradul de „maestru templier”, a dus şi la un conflict între loja Saint Jacques şi loja fondată de tatăl său la Louisville, aceasta din urmă recunoscându-i Dianei gradul pe care masoneria pariziană i-l refuzase. Conform memoriilor Dianei, acest conflict va dura până în 1889, când pe data de 8 aprilie,  prin decretul emis de Albert Pike, „Suveranul Pontif” al înaltei francmasonerii luciferice, a fost confirmat faptul că, după primirea „omagiului” Dianei în cadrul ritualic, Lucifer însuşi s-a pronunţat în favoarea ei, numind-o mare preoteasă.

„Membrii Marelui Colegiu Serenissim m-au invitat mai întâi la Charleston, unde am sosit joi pe 4 aprilie 1885”, relatează Diana. „Mi s-a spus că Lucifer se arăta la Sanctum Regnum („Templul” satanic), în fiecare vineri, la ora 3, dând instrucţiuni celor 11 conducători ai lojii, adică Suveranului Pontif al Supremului Directorat Dogmatic şi celor 10 Emeriţi, membri pe viaţă ai Marelui Colegiu Serenissim. Deşi nu participa chiar la toate întrunirile de acest gen, Albert Pike a fost prezent la cea din data de 5 aprilie”. Diana nu a fost convocată, întrucât nimeni nu putea să asiste, în afara celor 11. Ulterior, i s-a spus de către unul din „emeriţi” că Lucifer a ordonat să-i fie prezentată în cadrul unui ritual ce urma să aibă loc peste trei zile. În acest răstimp, i s-a solicitat, de către trezorierul lojii, să facă o aşa-zisă „donaţie” pentru cauza masoneriei, constând în obiecte din metal preţios. Ascultătoare şi emoţionată, Diana şi-a „donat” toate bijuteriile pe care le avea.

Ritualul în cauză a avut loc pe data de 8 aprilie 1885. Diana a fost dusă la Sanctum Regnum, „templul” satanic în care se desfăşurau ritualurile satanice ale înaltei francmasonerii. Ea relatează că acest „templu” avea în centru statuia lui Baphomet, foarte hidoasă, dezgustătoare. Statuia i-a provocat o impresie foarte neplăcută, deşi membrii lojii s-au străduit să îi explice de ce „Bunul Dumnezeu” avea o înfăţişare atât de cumplită. După ce au fost rostite invocaţiile satanice, Diana a fost lăsată singură în încăpere, Albert Pike spunându-i să privească fix statuia lui Baphomet. Ea a trăit atunci o stare de comuniune cu sfera de forţă infernală a lui Lucifer, pe care ea o credea o manifestare a „Dumnezeului cel Bun”. „Nu vedeam nimic în jurul meu, doar flăcări, care mă înconjurau fără să îmi ardă hainele. Mă gândeam cu bucurie că eram în flăcările divine. Şi toată inima mea bătea pentru Lucifer,” a mărturisit ea arătând în „Memoriile” sale modul în care gândea ea atunci, în inocenţa ei. Ea descria acolo cum s-a manifestat un fulger, de şase ori, cu tunete puternice. A simţit apoi cinci răsuflări pe faţa ei şi i s-au arătat cinci spirite cu înfăţişare radioasă, care pluteau în locul unde în mod normal se afla statuia lui Baphomet, care în viziunea ei dispăruse. Apoi, a auzit încă un tunet, mai înfricoşător decât celelalte. Instantaneu, l-a văzut pe Lucifer în faţa ei, stând pe un tron de diamante. Acesta i s-a arătat sub o înfăţişare strălucitoare.

Diana, fericită, a vrut să se arunce la picioarele lui. El a împiedicat-o însă, spunându-i cu viclenie ascunsă că el nu umileşte fiinţele pe care le iubeşte. Apoi, i-a mai spus că ea este aleasa lui şi că el o inspiră mereu, pentru că are mari planuri pentru ea. Ea l-a întrebat atunci dacă prezenţa Domnului în ostia de la Taina Euharistiei este reală, iar Lucifer a negat. Iată ce cumplită înşelătorie diavolească: pe de o parte Lucifer îi inspiră pe adepţii săi să profaneze în cadrul unor ritualuri satanice pâinea de la împărtăşanie, pentru a angrena influenţe malefice (tocmai pentru că ştie prea bine că pâinea de la împărtăşanie este trupul Domnului nostru Iisus Hristos), iar pe de altă parte, tot el neagă prezenţa lui Dumnezeu în Taina Împărtăşaniei (atunci când vrea să înşele pe cei pe care vrea să-i piardă)!

Vorbindu-i despre faptul că în Creaţie există cele două principii, al Binelui şi al Răului, Lucifer i s-a prezentat cu viclenie ca fiind exponentul Binelui, spunându-i cu abilitate despre Euharistie că este doar un simbol al unei religii complet greşite şi că va veni vremea când „adevărata” religie va triumfa. „Ai răbdare Diana, tu eşti preferata mea. Te numesc marea mea preoteasă şi nimeni nu are voie să ridice măcar vocea în faţa interpretărilor pe care Tu, inspirată de mine, le dai dogmei.” Auzind aceste cuvinte, cu candoarea ei copilărească, Diana s-a bucurat foarte tare, fiind foarte mândră de onoarea care i se făcea. S-a uitat în jur şi a constatat, surprinsă, că între timp intraseră şi cei 11 „emeriţi”, împreună cu Albert Pike. Lucifer i s-a adresat acestuia folosind cuvintele „Vicarul meu, apropie-te!”, iar apoi, cu un ton poruncitor, le-a spus celorlalţi: „Ascultaţi cu atenţie!”. Albert Pike a făcut doi paşi înainte, iar ceilalţi s-au plecat cu adânc respect. „Vă vorbesc eu, Dumnezeu cel prea-înalt, Această copilă este aleasa mea, o consacru ca marea mea preoteasă. Eu o voi inspira şi ea îmi va manifesta voinţa. L-am desemnat pe Asmodel să o vegheze. Toţi trebuie să-i arătaţi un profund respect.”

„În acest moment, flăcările au început să crească în jurul meu, am simţit din nou pământul sub picioare, dar încă nu percepeam pereţii încăperii”, relatează Diana. „Lucifer, Albert Pike, cei 10 membri ai Colegiului Serenissim şi cu mine ne aflam cu toţii în mijlocul focului, care nu semăna deloc cu un incendiu, era un foc care nu ardea deloc şi avea flăcări de culoare verde, foarte vii şi mari.” Deodată, Diana a simţit că nu se mai poate ţine pe picioare. I se părea că se scufundă, coboară, în vreme ce ceilalţi nu. „Bunul Dumnezeu” nu mai era pe tronul lui cu diamante şi cobora împreună cu ea. Diana avea o senzaţie de plutire, încât a închis ochii, abandonându-se stării. Dar unde coborau oare învăluiţi în flăcări? La un moment dat, ea a simţit că păşeşte pe o pajişte înflorită, într-un loc minunat, cu vegetaţie luxuriantă, iar Lucifer, care era alături de ea şi pe care îl vedea de o frumuseţe şi mai mare ca înainte, i-a spus: „Fiica mea preaiubită, vreau să-ţi dau un semn de preţuire şi să-ţi demonstrez atotputernicia mea. Vreau să vezi, prin mijlocirea a două viziuni, cât este de abominabil Adonai (Dumnezeul creştinilor) şi te vei convinge singură de inferioritatea Sa.”

Diana, cu totul înşelată, i-a răspuns: „Stăpân adorat, nimic nu ar putea să crească mai mult credinţa mea. Ştiu că eşti Dumnezeul Suprem, Cel Preaînalt şi că odiosul tău potrivnic va fi învins.” În acel moment, un întreg nor de demoni de foc şi-a făcut apariţia, avându-l în frunte pe Asmodel, aşa-zisul ei logodnic. Acesta a îngenuncheat în faţa lui Lucifer, pentru a-i primi poruncile. „Te-am adus în vecinătatea Edenului, s-a adresat Lucifer Dianei. Paradisul terestru, unde au trăit Adam şi Eva, este acolo, vezi?”, a spus el, arătând undeva la orizont. „Niciun om nu are voie să pătrundă, fiindcă este păzit de îngerii lui Adonai. Asmodel îi va învinge de faţă cu tine şi vei putea astfel să ajungi în Paradis.” După aceste cuvinte, Lucifer a dispărut. Diana descrie cum Asmodel s-a ridicat şi s-a apropiat cu respect de ea, spunându-i că o să asiste la lupta celor 14 legiuni de câte 6666 îngeri strălucitori de lumină cu îngerii întunericului. Ea şi-a exprimat regretul de a nu putea participa cu trupul ei greoi la luptă. Atunci, Asmodel a desenat prin aer cu sabia lui de foc trei cercuri, apoi un triunghi care le conţinea. Acest semn a rămas plutind înflăcărat prin aer. În clipa aceea, cei 14 şefi de legiuni au strigat cu formidabilă putere, într-un glas: „Belzebut! Belzebut! Belzebut!”. Un imens semn, tot de foc, a apărut atunci în aer, un semn familiar Dianei, pe care îl mai văzuse la tatăl său, în cadrul unor ritualuri palladiste, luciferice. Belzebut, vice-regele cerurilor infernale, şi-a făcut auzită vocea: „Ce doreşti, Asmodel?” Acesta i-a spus: „Spiritualizează-mi logodnica, pentru că vrea să lupte!”. Diana descrie că a văzut cum cele două semne de foc s-au contopit în aer, formând o sferă de foc care i-a pătruns în fiinţă prin cap şi îndată nu s-a mai simţit aceeaşi, ci era plină de viaţă, iar corpul ei era spectral, aerian, fluidic. Nu mai avea nici greutate, nici volum. Putea să se mărească sau să se micşoreze la voinţă şi se simţea ca un foc viu, încărcat cu electricitate.

„Am fost transformată în demon”, spune ea. De fapt, ea a căzut victimă unei iluzii astrale, create prin mijloace demoniace, având viziunea unui aşa-zis Eden înconjurat de „îngerii răi” ai lui Adonai, pe care Diana îi vedea ca pe nişte creaturi înspăimântătoare şi respingătoare, cu feţele galbene sau verzi, cu corpul contorsionat, cu cozi de reptile şi cu urechi mari şi ascuţite, adică exact invers faţă de descrierea lor cunoscută în credinţa creştină. „Îngerii de lumină” ai lui Lucifer au început o bătălie finalizată cu o falsă victorie a demonilor. Diana a fost „transportată” în „Eden”, care îi apărea ca o grădină extraordinar de frumoasă, cu vieţuitoare încântătoare. Leii se jucau cu graţioasele căprioare şi toate erau în deplină armonie.

Asmodel i-a arătat tufişul în care, conform cu legenda palladistă, luciferică, Dumnezeul cel bun i-a apărut Evei, al cărei prim născut, Cain, nu era fiul lui Adam. Asmodel i-a reamintit toate dogmele halucinante ale ritului luciferic şi a spus că doar răutatea lui Adonai face ca Edenul să fie păzit de îngerii lui cei răi şi că paradisul terestru a fost salvat de la potopul lui Adonai printr-o minune a lui Lucifer… După scurta vizită în lumile infernale, pe care ea le-a văzut ca fiind paradisiace, prin această înşelare diavolească, Diana a fost adusă înapoi în „templul” satanic în spinarea unui vultur fermecat, unde s-a trezit dintr-o dată că vede pereţii încăperii din Sanctum Regnum, în care se afla statuia lui Baphomet, revenind la conştiinţa normală a stării de veghe. „Îmi este clar acum că la Charleston am fost posedată în cel mai înalt grad de Lucifer, care a creat pentru mine iluzii de natură să întărească minciuna în care fusesem educată să-mi duc viaţa”, a notat ulterior Diana în „Memoriile” sale. „Treptat, am început însă să văd adevărul şi să înţeleg că Lucifer e tot una cu Satan”, mai notează ea tot în „Memorii”. Mai cu seamă ea a realizat că nu stătea în puterea diavolilor să refacă Edenul, să înfrângă îngerii lui Dumnezeu sau să îi transforme în fiinţe hidoase. Ea completează apoi că toţi cei care, venind la Charleston, erau admişi la „misterele” din Sanctum Regnum ca Magi Aleşi sau Maestre Templiere aşa cum cerea „Dumnezeu cel bun” (în realitate, Lucifer) să fie numiţi, sunt înşelaţi exact aşa cum fusese înşelată la rândul ei, dobândind în realitate, prin ritualurile realizate, acces la supranaturalul infernal, la starea de forţă a lui Lucifer. Aşa cum există sanctuare creştine privilegiate, unde minunile lui Dumnezeu se manifestă frecvent, tot aşa Sanctum Regnum avea „înaltul” privilegiu al infernului, iar prestidigitaţiile şi înşelările diavoleşti se multiplicau an de an.

Acolo, palladistul (lucifericul, satanistul) fanatic intră în comuniune directă cu Satan în persoană. Celor care ajung să cadă în eroarea de a crede că demonii sunt îngeri de lumină şi li se roagă cu intensitate, aceşti demoni li se arată şi chiar îi poartă în adevărate aventuri malefice, care pot părea la o primă impresie minunate, prin supranaturalul lor. În ceea ce o priveşte pe Diana, ea fusese educată de mică în credinţa că există o divinitate dublă, două principii eterne, contrare care se războiesc fără încetare, astfel că doar o minune a graţiei dumnezeieşti o putea salva. După ce îl văzuse pe Lucifer în splendoarea şi strălucirea cea mai măreaţă, după ce ajunsese să fie „protejată” de demoni cu înfăţişare binevoitoare, care păreau să sfideze toate legile naturii, după ce asistase la presupuse lupte în care „îngerii de foc” învingeau „îngerii răi”, cum ar fi putut ea să mai realizeze că de fapt, pentru a o menţine în ghearele lor, demonii se împărţiseră în două tabere, unii luând în mod înşelător o înfăţişare de îngeri de lumină, în vreme ce alţii se arătau întocmai cum erau în realitate, înscenând cu toţii o teribilă bătălie în care, vezi Doamne, „îngerii cei buni” ai lui Lucifer învingeau „îngerii cei răi” ai lui Adonai? Datorită încrederii ei în aceste forţe infernale, văzul duhovnicesc, spiritual îi fusese înşelat şi, în plus, trăise acea stare de zbor, care o marcase foarte mult.

Experienţa dezvăluită de Diana îi poate cutremura chiar şi pe cei mai sceptici, dar cât de cât deschişi să afle adevărul, ajutându-i să înţeleagă că Raiul şi Iadul, precum şi îngerii lui Dumnezeu şi diavolii lui Satan sunt mai mult decât reale şi că lumea nu se reduce la trup şi la lumea fizică, aşa cum vor slugile lui Satana să ne convingă în acest veac al necredinţei, prin teoriile evoluţioniste şi darwiniste, care predomină în şcoli şi facultăţi.   

Fragment din lucrarea "Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media"

volumul IV

FIII LEGII LUI UNU SI FIII LUI BELIAL - ATLANTIDA SI LEMURIA - RASE EXTRATERESTRE

FIII LEGII LUI UNU SI FIII LUI BELIAL

ATLANTIDA SI LEMURIA
RASE EXTRATERESTRE

Va voi prezenta cateva fragmente din cartea "Atlantida" de Robert Cohen, fragmente preluate de acesta din screrile lui Edgar Cayce, renumitul medium, care a pomenit deseori despre Atlantida si Lemuria, despre tipul de societate pe care o aveau si despre evenimentele care s-au petrecut acum cateva zeci de mii de ani.

Am decis sa fac o paralela intre ceea ce a relatat Edgar Cayce si Ramtha, o entitate care transmite mesajele sale printr-un channel, JZ Knight. Istoria relatata de cele 2 surse este identica, chiar daca exista foarte mici diferente, ce se completeaza reciproc dupa parerea mea si fac tabloul mai complet.Vezi articolul aici: http://dimensiuni-paralele.blogspot.com/2011/12/interventia-zeilor-acum-455000-de-ani.html

O a treia sursa pe care doresc sa o iau in considerare este ce a tablitelor sumeriene, traduse de Zecharia Sitchin, care sustine ca traducerea acestor tablite este una din cele mai viabile dovezi ale existentei rasei Reptilene pe Terra, pe care o si conduc de altfel, din umbra.Vezi articolul : http://dimensiuni-paralele.blogspot.com/2012/01/tablitele-sumeriene-istoria.html

CE LEGATURA ESTE INTRE ATLANTI SI REPTILIENI?

Atlantii au fost o rasa ariana pura, blonzi cu ochi albastrii si inalti (2-3 m).Au fost creati de extraterestrii veniti din Pleiade, care au aceleasi caracteristici rasiale, prin incrucisarea Pleiadeenilor - de pe Lyra / Vega cu umanoizii modificati genetic si adaptati la viata pe Terra, pe care tot acestia "ii plantasera" in acest scop, cu cateva sute de ani / mii inainte.Ulterior dar nu cu mult dupa asta, au venit pe Terra pentru a o popula si extraterestrii din Orion via Betelgeuse si Rigel si Sirius via Procyon si Adara, extraterestrii din constelatia Draco si de asemeni Adebaran, de unde au venit arcturienii,acestia din urma avand un impact mai mic asupra populatiei indigene.Acestea sunt rasele cele mai importante, rasele-radacina din care provenim noi ca si specie, adica homo sapiens sapiens.Ar fi mai multe de spus aici dar sa nu pierd din vedere subiectul despre care mi-am propus sa scriu : Atlantii si Reptilienii : rasa radacina a Pamantului a fost rasa ariana creeata dupa cum spuneam ne extraterestrii din Pleiade, iar ulterior au intervenit si alte specii, incrucisandu-se cu aceasta rasa pura si rezultand metisi.Metisii metisilor suntem noi...Extraterestrii din Sirius si Orion erau in razboi de mult timp cand au ajuns pe Terra si au continuat si aici "cursa pentru cucerire".De asemeni, cei din Orion au colaborat cu Pleiadeenii, unii dintre ei, nu toti, pentru perfectionarea rasei.Intr-un final au rezultat 5 rase: cea alba, rosie, neagra, galbena si cea albastra, aceasta fiind rasa pura, rasa de origine a celorlalte 4 (de unde vine vorba "sange albastru").Asta nu inseamna ca erau superiori dpdv intelectual sau spiritual celorlalte rase, ci doar ca aveau sange pur.Acestia au fost atlantii, rasa albastra.In fapt nu erau albastrii, pielea lor avea doar o tenta albastruie, un alb-albastru...atat de alb incat e albastru.   :)

Atlantii s-au incrucisat din nefericire la un moment dat cu o alta rasa...cea provenita din constelatia Draco, adica draconienii, adica REPTILIENII. Atentie, NU ESTE VORBA DE ANNUNAKI, desi sunt multi care au perpetuat aceasta confuzie.Aceasta rasa este o rasa razboinica, axata pe intelect si lipsita de sentimente, nu au corp emotional deci nu simt, nu empatizeaza pentru ca pur si simplu nu pot...si sunt incrucisati la randul lor cu o alta rasa ce NU PROVINE DIN ACEST UNIVERS si care a dorit sa duca la extinctie rasa umanoida in acest Univers, fapt pentru care s-au dus lupte sangeroase cu pierderi imense pentru toate partile implicate in conflicte, iar aceasta specie a fost pedepsita fiind expulzata la marginea acestui Univers, in colonii, ma refer bineinteles la cei ce au supravietuit acelor lupte, dintre reptiloizi.Aceasta rasa din care provin reptilienii doresc extintia rasei umanoide, ceea ce si fac pe Terra in prezent, dar acesta este un alt subiect.

Ulterior, reptilienii s-au incrucisat cu toate cele 5 rase de pe Pamant si au preluat puterea, infiltrandu-se la toate nivelele puterii si in toate popoarele si tarile din lume.Ei au capacitatea de a se intrupa prin nastere in oameni, pot sa posede un corp uman - gazda sau pot pur si simplu sa controleze mental un om, atingandu-l si camuflandu-se ochilor nostri prin cresterea vibratiei.Ei sunt minim de vibratie 5D ,oricat de bizar ar parea asta,deci au nevoie de gazde "speciale" pentru a-i contine, in cazul posedarii, de aceea Regalitatile lumii au tinut si tin atat de mult la liniile lor de sange "pure".

In continuare fragmente din cartea "Atlantida" de Robert Cohen. 

Corelati informatiile din aceasta carte cu cele din cartea lui Ramtha si cu traducerea Tablitelor Sumeriene, precum si cu informatiile de mai sus care imi apartin in cea mai mare masura si pe care le-am corelat din ceea ce am citit si studiat si din comunicarile astrale avute personal si veti vedea imaginea de ansamblu.

Atlantida - ROBERT COHEN

De la spiritualitate la materialism

Edgar Cayce menţionează şi credinţele religi­oase ale atlanţilor care, după părerea lui, erau con­vinşi că originea lor este divină. Ei nu erau pre­ocupaţi doar de invenţii tehnice şi nici nu erau ob­sedaţi de progresul material. Âtlanţii aveau un sentiment religios profund şi mistici; ei credeau în existenţa sufletului şi în puterile oculte.

In Atlantida, marea preoteasă era păzitoarea şi ocrotitoarea pietrei albe, datorită căreia „nu­meroase popoare, prin vorbele şi faptele lor, erau în deplină concordanţă cu conştiinţa universală", de­clara vizionarul Cayce, pe 19 aprilie 1944.

Poporul atlant trăia, aşadar, în simbioză cu toate forţele spirituale şi materiale înconjurătoare. Intuiţia sa, extrem de dezvoltată, îl făcea să pre­vadă viitorul şi să citească în adâncul sufletelor. „Pe continentul atlanţilor, în perioada premergătoare primei distrugeri a teritoriului... preoţii îşi ajutau se­menii să-şi înţeleagă soarta, să o poată învinge, să-şi dea seama de entitatea lor individuală, pre­cum şi de conştiinţa universală a lui Dumnezeu..." spune Cayce.

Totuşi, cu timpul spiritualitatea nu va mai evolua, ci va stagna. Atlanţii, bucurându-se de un confort material uluitor, vor uita de esenţa lor divină, gândindu-se numai la viaţa trecătoare. Ei vor pierde astfel acel „dar dumnezeiesc" care îi hărăzise a fi un popor precursor în multe domenii.

„In vremurile acelea, dintre cei care aleseseră puterea materială, foarte mulţi se dedau plăcerilor lumeşti"... (2 martie 1935).

„Dacă vreţi să fiţi poporul meu, eu voi fi Dumnezeul vostru"

Două tendinţe se vor ciocni cu înverşunare: Fiii Legii Unice şi Fiii lui Belial. (Belial fiind conducatorul armatelor lui Satan)

Legea Unică grupează atlanţii cei mai spiritu­alizaţi. In numele poruncii „Dacă vreţi să fiţi poporul meu, eu voi fi Dumnezeul vostru", aceştia încearcă să convingă poporul să cinstească un singur Dum­nezeu. Preceptele lor rezultă din principiul de bază următor: un Dumnezeu, o religie, un stat, un cămin familial, o soţie, înflăcăraţi şi riguroşi, ei reprezintă fidelitatea faţă de un ideal'. Aceşti ce'i mai puri dintre puri fac din viaţa lor un exemplu grăitor, chibzuind cu înţelepciune asupra îndatoririlor ce le revin. Faţă de semenii lor se poartă cu blândeţe şi cu înţele­gere, slujind Domnului cu o credinţă nestrămutată. Pentru slăvirea acestui Dumnezeu exigent, clădesc temple, creează rituri, ceremonii, imnuri religioase, în faţa fiecărui lăcaş al Domnului ei aprind un foc sacru, simbolizând neprihănirea spirituală. Ei cred în reîncarnare sau în continuitatea vieţii de-a lungul secolelor, considerate necesare pentru evoluţia su­fletului şi a mântuirii sale.

Edgar Cayce reia tema opoziţiei biblice dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului (n. a.).

Atlanţii Legii Unice se revoltă împotriva tuturor nedreptăţilor şi condamnă progresul, ca pe elemen­tul distructiva! omului.

„Sufletul a fost dat de Creator... şi trebuie să-i fie înapoiat... Acestea erau preceptele Legii Unice, respinsă de Fiii lui Belial" (23 mai 1938).

FIII Iul Belial, slujiţi de „roboţi"

Fiii lui Belial duc cu precădere o politică de clasă şi castă. Stăpâni ai „monştrilor" — rezultaţi din contopirea anarhică între om şi animal — ei îi tratează cu brutalitate, ţinându-i la dispoziţia lor. Făpturile acestea sunt crescute ca să corespundă muncii pe care o vor îndeplini, asemeni vitelor. Nu sunt recunoscute drept fiinţe umane şi nu benefi­ciază, sub nici o formă, de munca lor. Ei sunt cei desemnaţi prin cuvântul „lucruri"; ei acţionează sub hipnoză sau prin telepatie şi sunt cu desăvârşire supuşi ordinelor stăpânilor, care îi folosesc pentru muncile cele mai grele şi mai respingătoare.

„Noi credem că în acele perioade nu era nevoie să munceşti pentru asigurarea traiului, dar Fiii lui Belial erau slujiţi de adevăraţi „roboţi", care erau siliţi să facă toată treaba în gospodărie, să cultive câmpul, chiar pe vreme neprielnică sau greu de su­portat." (2 ianuarie 1940)

Fiii lui Belial au simţul câştigului şi al petrece­rilor. Considerând că ei alcătuiesc elita societăţii, îi copleşesc pe ceilalţi cu orgoliul şi dispreţul lor. Ei nu respectă nici o lege, nici un drept şi afişează un dispret excesiv. Ei urmăresc „satisfacerea dorinţelor şi a simţurilor, mulţumirea de sine, fără a se gândi la nenorocirea altora. Fiii lui Belial nu aveau nici morală, nici conştiinţă, doar conştiinţa deplinei mulţumiri de sine".

Prăpastia dintre Fiii Legii Unice şi Fiii lui Belial se adânceşte pe zi ce trece. Cu atât mai mult cu cât Fiii lui Belial, preţuind numai foloasele materiale, cu felul lor de a se bucura de viaţă si de plăceri, câştigă mulţi adepţi printre Fiii Legii Unice. „Pe pământul atlant... când Fiii lui Belial le-au învăţat pe fiicele Fi­ilor Legii Unice desfătarea, intensa bucurie a plăcerilor în raporturile dintre oameni..." (13 sep­tembrie 1939)

Numeroşi Fiii ai Legii Unice vor ceda în faţa tentaţiei ademenitoare, a corupţiei, renunţând ia spiritualitate în schimbul unei vieţi trecătoare bine realizate. De asemenea, ei adaptează religia la noile lor credinţe, integrându-i şi cultul idolilor şi al sacrificiilor umane.

                                                     Belial

Ştiinţa abătută de la calea cea dreaptă

In această perioadă, Fiii lui Belial, care deţin puterea, fac tot posibilul ca descoperirile ştiinţifice să nu mai slujească scopurilor benefice pentru care au fost concepute. Fapt de o nebănuită gravitate, afirmă Cayce, pentru că suntem îndreptăţiţi să bănuim că este vorba de raza laser şi de bomba atomică. Vizionarul din Virginia Beach pomeneşte de „influenţa unei activităţi radioactive a razelor de soare transformate în cristale, în fosele care sta­bileau contacte cu influenţele interne ale pământu­lui" (6 martie 1935).

El mai aminteşte şi de faptul că în Atlantida, în vremurile acelea când se produceau distrugeri catastrofale, Fiii lui Belial cunoşteau foarte bine arta de a fabrica explozive foarte puternice şi ştiau să folosească instrumente care acţionau focurile din centrul pământului, transformându-le astfel în forţe distrugătoare. (21 iulie 1934)

Distrugerea animalelor prin „raza morţii"

înmulţirea uriaşelor animale sălbatice va prilejui cruzilor Fii ai lui Belial posibilitatea de a aplica aceste înspăimântătoare arme ale morţii.

Cayce mai spune că a fost convocată o con­ferinţă mondială pentru a găsi mijlocul de a lupta eficient împotriva numărului excesiv de mare al ani-malejor care invadau Terra.

In momentul în care pericolul a fost iminent, lo­cuitorii planetei noastre, conştienţi de primejdie, au căutat mijloacele de a o înlătura: prin modificarea sau transformarea mediului înconjurător de care aveau nevoie aceste animale, sau prin distrugerea surselor de hrană în regiunile cu animalele uriaşe. S-a procedat într-un fel comparabil cu trimiterea, din diferite uzine sau baze centrale, a razei morţii sau raza supercosmică."

Edgar Cayce merge atât de departe, încât ne dă chiar data acestei conferinţe: anul 50.722 î.H.I

Ucenicii vrăjitori

In această situaţie, Fiii lui Belial sunt ucenicii vrăjitori care declanşează un cataclism a cărui am­ploare depăşeşte efectul pe care-l scontau: cutre­mure, erupţii vulcanice, chiar o deplasare a polilor, Lemuria, primul continent lovit de prăpăd, pierde o parte a teritoriilor şi începe să se scufunde în Pacific, în Atlantida, regiunea Mării Sargaselor, în largul Antilelor, dispare în adâncurile apelor. Restul continentului este scindat în mai multe insule mari, brăzdate de numeroase canale, golfuri, râpe şi râuri. Clima temperată devine toridă.

De la primele zguduiri telurice un mare număr de locuitori părăseşte Atlantida şi se refugiază în zone îndepărtate, atât în est, cât şi în vest. Unii se stabilesc în Europa, în Pirinei, alţii în America Cen­trală sau în America de Sud: câţiva ajung chiar pe ţărmurile Nilului, aşezându-se în Egipt şi în anumite ţări africane.

Cu toate acestea, în ciuda acestui cataclism pustiitor, Atlantida nu a fost distrusă în întregime: câteva regiuni, cruţate de dezastru, au cunoscut o dezvoltare uluitoare.

Minunile tehnologiei atlante

„Profetul" Cayce prezintă o listă impresionantă de invenţii realizate în tehnologia atlanta; din păcate stilul lui este puţin confuz, astfel încât nu putem desluşi totul.

„Această perioadă este caracterizată printr-o dezvoltare deosebită a dispozitivelor inventate pen­tru nevoile şi confortul populaţiilor atlante; astfel, ceea ce numim în prezent „avion" era pe atunci o navă spaţială, care putea naviga şi în alte medii, în afara aerului." (23 ianuarie 1941)

„Când au fost create forţele motrice capabile să transporte oamenii în diferite regiuni ale ţării şi către teritorii necunoscute, consultantul era un navigator cunoscut." (2 octombrie 1931)

„în Atlantida, atunci când popoarele înţelegeau legile forţelor universale, consultantul putea dirija în spaţiu mesajele adresate altor ţări, ghidând navele şi aparatele." (7 februarie 1930)

„în Atlantida, după distrugerea pământurilor, într-o epocă în care se aplicau multe lucruri desco­perite sau redescoperite în ziua de azi, când ener­gia era folosită pentru mijloacele de transport, iar mijloacele naturale contribuiau la îmbunătăţirea recoltelor destinate consumului individual... în acea epocă, obiectul principal, preocuparea majoră a cercetătorilor, era inventarea unor noi tipuri de maşini." (9 mai 1941)

„... în oraşul Peo, în Atlantida, se aflau cei ce se ocupau de transmiterea la distanţă a sunetelor, a vocii şi a imaginilor..." (7 iunie 1930)

„Pe tărâm atlant, în vremea aceea, uimitoarea dezvoltare a forţei electrice era aplicată la depla­sarea navelor spaţiale sau a vaselor dintr-un loc în altul, la fotografierea de la distanţă, chiar prin pereţi, la învingerea forţei de gravitaţie, apoi prepararea cristalului, cristalul atotputernic..."

„Consultantul cunoştea mecanica şi forţele chimice," (20 martie 1931).

„Consultantul se ocupa de aplicarea forţei elec­trice a radiaţiei şi a încălzirii, precum şi de aplicarea lor comercială." (6 martie 1937)

Extraordinara dezvoltare a tehnologiei era însoţită, după afirmaţiile lui Cayce, de un avânt ar­tistic remarcabil, în care pictorii, muzicienii, poeţii şi sculptorii se întreceau în toate domeniile artei,„adorată de locuitorii Atlantidei".

Creşte neliniştea în Atlantida

Deşi dezvoltarea lor era fără precedent şi bunăstarea fără seamăn, tulburarea şi neliniştea i-a cuprins pe atlanţi. în această ţară de vis, pacea a fost înlocuită treptat cu tulburări şi răzmeriţe, deoa­rece unii profitau din plin de această societate de consum; alţii nu erau decât spectatorii ei.

«Neînţelegerile au survenit din cauza rapor­turilor dintre „roboţi" — producători, lucrători, fer­mieri, meşteşugari —şi cei care deţineau puterea.» Exploataţii acestei societăţi vor găsi aliaţi şi apărători puternici în Fiii Legii Unice. Din momentul aceia, tensiunile latente care existau între Fiii lui Belial şi Fiii Legii Unice iau o întorsătură foarte gravă, în mod vădit, Fiii lui Belial vor să se folosească de o mână de lucru supusă dorinţelor lor, păstrând-o la bunul lor plac. Fiii Legii Unice nu împărtăşesc aceste păreri; ei vor să-i ajute pe aceşti dezmoşteniţi ai soartei, ca să poată ajunge şi ei la cel mai înalt nivel de conştiinţă.

Conflictul este fundamentat pe două concepţii de viaţă diametral opuse: cea a Fiilor Legii Unice, în armonie cu conştiinţa universală, în conformitate cu legea dragostei faţa de aproape; cea a Fiilor lui Be­lial, generând ura, neînţelegerea şi egoismul.

Victoria Răului asupra Binelui

în ciuda tuturor eforturilor, forţa Binelui este în­vinsă de forţa Răului. Victoria aparţine Fiilor lui Be­lial. Exploatarea este cruntă: castele inferioare ale populaţiei atlante sunt supuse muncilor cele mai respingătoare. Mai mult ca oricând, nedreptatea domneşte în Atlantida.

Fiii Legii Unice, învinşi, se izolează de societate şi se retrag departe de lume, consacrându-şi viaţa exerciţiilor spirituale şi meditaţiei mistice.

„în această perioadă a vieţii continentului atlant, Fiii Legii Unice practicau concentrarea maximă a gândurilor cu scopul de a folosi forţele universale sub îndrumarea sau sfaturile sfinţilor... Dispunem de prea puţini termeni, actualmente, pentru a des­crie puterea lor spirituală care-i făcea să pătrundă într-o conştiinţă cvadridimensională permiţându-le să lipsească din trupurile lor." (13 noiembrie 1941)

Centrale atomice răspândite pe continentul atlant

Abandonaţi de Fiii Legii Unice, oprimaţilor nu le rămâne decât supunerea sau revolta. Foametea, mizeria, munca istovitoare îi îndeamnă la răscoală.

Dintre Fiii lui Belial sunt unii care intervin „însu­fleţiţi de dorinţa de a reinstaura ordinea în haosul existent şi de a linişti spiritele"...

Majoritatea imensă preconizează însă folosirea unor arme ucigătoare.

Atlanţii sunt înfricoşaţi; unii dintre ei se re­fugiază în regiuni mai blânde, mai ospitaliere.

Acesta este al doilea val de migraţie atlanta, afirmă Cayce.

„în timpul exodului provocat de previziunile ac­tivităţilor care urmau să declanşeze forţele dis­trugătoare ale morţii, unii s-au îmbarcat în navele spaţiale de care dispuneau, îndreptându-se spre Pirinei, Yucatan, Egipt şi ţara Mayra, reprezentată astăzi de statele Nevada şi Colorado." (7 aprilie 1934)

Cu timpul, centralele atomice se înmulţiseră atât de mult încât erau o parte integrantă a peisaju­lui. Nebunia şi iresponsabilitatea unor Fii ai lui Belial aveau să le transforme în instrumente ale morţii.

„Fiii lui Belial instalează forţe nimicitoare în dife­rite regiuni ale ţării, uzine care trebuia să producă energie pentru diferitele forme de activitate ale populaţiei la oraşe, la sate şi în provinciile înveci­nate. Din neglijenţă, dar fără rea intenţie, aceste uzine au fost suprasolicitate şi au intrat într-o reacţie incontrolabilă, care a dus la distrugerea ţării." (20 decembrie 1933)

Edgar Cayce situează al doilea cataclism în anul 28.000 î.H. Mai multe insule mari dispar, aco­perite de valuri; Lemuria se scufundă în Oceanul Pacific; o mare parte a continentului atlant se afundă în Oceanul Atlantic. A doua catastrofă este relatată de Biblie, afirmă Cayce; ea se referă la Arca lui Noe şi la Potop.

Atlanţii fug îngroziţi, îndreptându-se spre terito­rii care să le ofere un adăpost sigur: Antile, Peru, Egipt; pentru cei rămaşi pe continentul atlant, cata­clismul înseamnă sfârşitul unei ere şi începutul unei noi civilizaţii, în care progresul va sluji omul.

A doua renaştere a Atlantldei

Ţara îşi vindecă rănile şi începe opera de re­construire. Spiritul ştiinţific, însoţit de o energie ex­traordinară şi de o capacitate de lucru neobişnuită, ajută acest popor superior să treacă peste noua lovitură a sorţii, şi să stăpânească mai departe o tehnică de vârf, obţinând rezultate uimitoare. De pildă, în electronică, progresul este formidabil; rezultate excepţionale se înregistrează în chimie, fizică, psihologie, în stăpânirea energiei atomice, sistemele de încălzire şi iluminare, (dintre cele mai perfecţionate), în mijloacele de comunicaţie, con­trolul total asupra razelor luminoase cum este laserul sau „raza morţii", descoperirea aerului lichid, a aerului comprimat, a aliajelor metalice, a cuprului, a aluminiului, a uraniului şi a altor metale în sfârşit, atlanţii ştiau să stăpânească energia solară. „Piatra de foc" este instalată în templul Soarelui, la Poseida; ea este generatorul central al întregii ţări. Oraşe, sate, uzine, maşini zburătoare, submarine, vehicule de agrement, toate primesc energia necesară din această sursă. Domeniul medical beneficiază, de asemenea, de această energie, care, administrată sub forma iradierilor, con­tribuie la vindecarea bolilor, ba chiar la întinerire.

Focuri sacre cu strălucire stranie

Pe tot cuprinsul ţării, oraşe minunate, clădite din piatră albă, apar cu repeziciune în regiunile care fuseseră ferite de dezastru. Ele se numesc Amaki, Achaei, sau Poseida — considerată capitala lumii atlante. Centru de cultură şi de întâlniri internaţio­nale, Poseida este un oraş dotat cu toate instalaţiile moderne, conform cerinţelor tehnicii celei mai avan­sate. La o extremitate a Golfului Parfa se află portul cel mai animat de pe glob...

Apeducte imense aduc apa necesară alimen­tării imobilelor, umplu bazinele şi lagunele, oferind locuitorilor bucuria jocurilor de apă. In centrul ora­şului se află un monument somptuos, templul Fiilor Legii Unice, unde ard zi şi noapte „focurile sacre" a căror strălucire este stranie. Este un loc destinat în­trunirilor, meditaţiei şi culturii, unde elita intelectu­alităţii discută sau studiază probleme de astrono­mie, metafizică şi astrologie.

Şi pe străzi arta îşi spune cuvântul, prin ad­mirabilele mozaicuri ce împodobesc zidurile caselor.

Arhivele Atlantide sunt puse la adăpost

Acest extraordinar cuantum de cunoştinţe, rezultând din cercetările întreprinse de Fiii Legii Unice, este deviat de la ţelul său originar de Fiii lui Belial. Infiltrându-se în cele mai înalte sfere ale gu­vernului, aceştia recurg la cele mai josnice mijloace pentru a instaura dezordinea, corupţia, oprimarea şi Forţa Răului.

„Piatra de foc" nu mai este folosită în scop benefic, devenind un instrument de constrângere şi tortură, iar poporul o numeşte „Cristalul cumplit".

Culme a cruzimii, sacrificiile umane sunt tot mai numeroase!

Cultul Soarelui şi al falselor divinităţi înlocuiesc cultul zeului unic. Câteva temple sunt profanate şi devin lăcaşuri ale desfrâului. Legile şi instituţiile sunt batjocorite cu uşurinţă, fără ruşine; societatea e dominată de o anarhie totală.

Clasele conducătoare afişează o bogăţie os­tentativă şi se complac în lux şi depravare, înaltul cler se asociază, în mod primejdios, cu tot felul de intriganţi şi oferă girul său unor acţiuni şi procedee imorale.

Clasele defavorizate sunt copleşite de impo­zite, abrutizate de mizerie şi de nedreptate. Fiii Legii Unice, regrupaţi în comunităţi, lansează avertis­mente nenumărate. Din nefericire, nimeni nu dă atenţie celor spuse de ei; cel mult li se spune că sunt piază-rea. Atunci, în ultimă instanţă, ei se hotărăsc să convoace un sfat al înţelepţilor din lumea întreagă. Conferinţa nu face decât să cons­tate o stare de fapt şi nu prezintă nici o soluţie con­cretă. Se hotărăşte, totuşi, să se pună la adăpost, în regiuni mai sigure, arhivele religioase şi dosarele cuprinzând descoperirile ştiinţifice principale.

Emisari speciali, desemnaţi de înţelepţi, duc preţioasele arhive pe calea aerului, pe apă sau pe uscat, către tărâmuri îndepărtate: Egipt, Honduras, Yucatan. în ţară, răscoalele şi actele de violenţă se înmulţesc. Războiul civil este iminent.

Atlantida dispare în cel de-al treilea cataclism

în această perioadă, continentul este supus unor mari transformări geologice. Zguduiri foarte puternice produc o panică justificată: e sfârşitul lu­mii! Atlanţii fug unde văd cu ochii, folosind toate mij­loacele. Dar este prea târziu! Pământul cu toţi locuitorii săi se scufundă în valurile tumultoase, care pustiesc totul în calea lor. Din continentul acesta imens într-o clipă nu mai rămân decât câteva culmi care se afundă încet în ocean.

Insulele Bahamas reprezintă, după Cayce, tot ce a rămas din Poseida. Alte pământuri au dispărut în adâncuri. Aproape de Bimini, la cincizeci de mile depărtare de coastele Floridei, se constatăun feno­men ciudat: la suprafaţa apei se vede un strat de mâl, nemişcat şi permanent. Edgar Cayce este de părere că acolo ar fi situat locul unde s-a scufundat un templu atlant. Aceste evenimente dramatice s-au petrecut la o dată foarte îndepărtată: 9500 Î.H.

Irochezli descind din atlanţi?

Continentul Atlantidei a fost lovit de trei cata­clisme; fiecărei epoci de mari transformări geologice îi corespunde exodul unei fracţiuni a populaţiei, care va transmite popoarelor cu care vin în contact progresul şi cultura epocii lor.

Regiunile alese de majoritatea atlanţilor sunt Pirineii, Egiptul, America de Sud şi de Nord, India.

în Yucatan (Honduras, Guatemala şi Mexic) atlanţii creează civilizaţia maya.

în America de Nord, unii se instalează în Noui Mexic, în Arizona, în Colorado. Alţii merg mai de­parte, spre răsărit, până la Mississippi şi Ohio.

Descoperim influenţa religiei atlante la aproape toate triburile de piei roşii, iar despre irochezi se crede că descind direct din emigranţi atlanţi.

în Egipt, influenţa atlanta este foarte puternică; nu este exclus ca Marile Piramide să fie opera re­fugiaţilor atlanţi; această arhitectură aparte se poate compara cu cea din Yucatan, care, după cât se pare, este de origine atlanta.

în ultimele sale „lecturi" referitoare la Atlantida, vizionarul din Virginia Beach schiţează o concluzie destul de pesimistă pentru epoca noastră: „fiind ori­entată în întregime spre progresul material, civi­lizaţia noastră tehnologică este ruptă complet de bazele ei spirituale şi riscă, la rândul ei, să aibă soarta tragică a Atlantide!".

...................................................................

Amyra