METODE DE LINISTIRE A MINTII
Reflecţia (Contemplaţia), Concentrarea şi Meditaţia
Gândirea noastră obisnuită nu este reflecţie (contemplaţie), este ceea ce adepţii lui Freud numesc asociaţie de idei ( mişcare browniană). Un gând duce la altul, dar fără a fi direcţionate de voi. Gândul însuşi duce la un alt gând, ca urmare a unei asociaţii. Vedeţi un câine care trece strada. În momentul în care îl vedeţi, mintea voastră începe să se gândească la câini. Câinele v-a făcut să vă gândiţi la asta, iar mintea a făcut multe asociaţii.
In copilărie vă era teamă de un anumit câine. Vă amintiţi de câinele acela, apoi vă gândiţi la copilărie. Uitaţi de câine şi începeţi să visaţi la copilăria voastră. Apoi vă gândiţi la fel de fel de lucruri asociate cu copilăria; vă mişcaţi ca într-un cerc.
De câte ori vă simţiţi în largul vostru, încercaţi să derulaţi înapoi şirul gândurilor, pentru a şti de unde au pornit. Intoarceţi-vă pas cu pas. Veţi găsi gândul care a stat la baza tuturor celorlalte gânduri. Toate aceste gânduri nu sunt legate logic. Cum ar putea să aibă vreo legătură cu copilăria voastră câinele care trecea strada?
Gândirea devine reflecţie nu atunci când se mişcă prin asociaţii, ci atunci când este direcţionată.
Vă gândiţi la un lucru, la o anumită problemă – atunci trebuie să goniţi din minte orice alt gând. Vă mişcaţi numai în acea problemă, vă direcţionaţi mintea. Aceasta va încerca să se folosească de orice cărare pentru a scăpa şi a face vreo asociaţie. Tăiaţi-i accesul spre aceste poteci lăturalnice; direcţionaţi-vă mintea pe un singur drum.
Un om de ştiin care studiaza o problem este adâncit în reflec ţă ă ă ţie. Un specialist în logică, care studiază o problemă de logică, este adâncit în reflecţie, la fel şi un matematician.
Un poet contemplă o floare. Restul lumii este în afară, au rămas numai poetul şi floarea. Multe alte lucruri îl vor atrage, dar el nu va permite minţii sale să se mişte în altă direcţie. Mintea se mişcă într-o singură direcţie, pe un singur drum. Asta este reflecţia.
Ştiinţa se bazează pe reflecţie. Orice gândire logică este reflecţie: gândul este direcţionat, gândirea este călăuzită. Gândirea obişnuită este absurdă. Reflecţia este logică, raţională.
Mai avem şi "concentrarea". Concentrarea este rămânerea într-un singur punct. Nu este gândire; nu este reflecţie. Este rămânerea în acelaşi punct fără să permitem minţii să se mişte câtuşi de puţin. Intr-o gândire obişnuită, mintea se mişcă haotic ( mişcare browniană), ca un om nebun. In reflecţie, nebunul este dirijat, direcţionat; nu are scăpare în nicio direcţie. In timpul concentrării, minţii nu i se permite să se mişte.
Yoga este preocupată de concentrare, mintea obişnuită, de gândirea nedirijată, iar mintea ştiinţifică, de gândirea dirijată. Mintea yoghinilor are gândirea fixată într-un singur punct; nicio mişcare nu-i este permisă.
Şi-apoi, mai avem "meditaţia". In gândirea obişnuită, mintea se poate mişca oriunde; în reflecţie, se mişcă numai într-o anumită direcţie, orice altă direcţie îi este barată. In concentrare, minţii nu i se permite să se mişte deloc; trebuie să se concentreze asupra unui singur punct. Dar, în meditaţie, mintea (TRAFICUL DE GANDURI) nu are ce căuta; meditaţia presupune absenţa minţii.
Acestea sunt cele patru etape: gândirea obişnuită, reflecţia, concentrarea, meditaţia. Meditaţia presupune absenţa minţii – nu este permisă nici măcar concentrarea. Mintea însăşi nu poate exista, prezenţa ei este interzisă! De aceea meditaţia nu poate fi percepută de
minte. Până la concentrare, mintea poate fi abordată. Mintea poate să înţeleagă concentrarea, dar nu poate să înţeleagă meditaţia. Mintea nu are ce căuta în meditaţie. In concentrare, mintea trebuie să se afle într-un anumit punct.
In meditaţie, chiar şi acel punct îi est e luat. In gândirea obişnuită, toate direcţiile sunt deschise. In reflecţie îi este deschisă numai o direcţie. In concentrare, este deschis numai un punct – nu o direcţie, un punct.
In meditaţie, nici măcar un punct nu este deschis: minţii nu i se permite să existe. Gândirea obişnuită este starea obişnuită a minţii, iar meditaţia este treapta cea mai înaltă. Treapta cea mai de jos este gândirea obişnuită, asociaţiile de idei.
Culmea este meditaţia – când nu există minte.
Cum ne pot ajuta procesele mentale să ajungem în stadiul de non-minte?
Intrebarea este semnificativă. Mintea întreabă: cum ar putea mintea însăşi [ sa faciliteze transcenderea] minţii ? Cum poate un proces mental să realizeze ceva ce nu este al minţii? Pare o contradicţie. Cum poate mintea să încerce, să se străduiască, să facă un efort să creeze o stare care nu este a minţii?
Incercaţi să înţelegeţi. Când mintea există, ce este, de fapt? Un proces de gândire. Când mintea nu există, ce există, de fapt? Niciun proces de gândire. Dacă descreşteţi procesul de gândire, dacă vă dizolvaţi gândirea, încet-încet, atingeţi starea de nonminte. Mintea înseamnă gândire; absenţa minţii înseamnă absenţa gândirii. Iar mintea poate ajuta.
Mintea ne poate ajuta să ne sinucidem. Puteţi să vă sinucideţi; nu v-aţi întrebat niciodată cum un om, care este viu, se poate ajuta pe el însuşi să se ucidă. Vă puteţi ajuta pe voi înşivă să muriţi – oricine poate să facă acest lucru. Deşi sunteţi vii, vă puteţi ajuta pe voi înşivă să muriţi.
Mintea se poate ajuta pe ea însăşi să nu mai existe. Dar cum poate să facă acest lucru? Daca procesul de gândire devine tot mai intens, atunci ă mintea se dezvoltă. Dacă procesul de gândire încetineşte, atunci vă ajutaţi pe voi înşivă să ajungeţi în starea de non-minte. Depinde de voi. Iar mintea vă poate fi de ajutor, deoarece mintea este ceea ce faceţi cu conştientul vostru chiar în acest moment. Dacă lăsaţi conştientul în pace, fără să faceţi ceva cu el, devine meditaţie.
Este ca şi când aţi fi scos din cameră o parte din mobilă –aţi creat spaţiu liber. Mai scoateţi şi alte obiecte de mobilier şi creaţi tot mai mult spaţiu. Când aţi înlăturat toată mobila, s-a golit toată camera.
De fapt, spaţiul nu a fost creat prin înlăturarea mobilei, spaţiul exista deja. Doar că era ocupat de mobilă. Prin înlăturarea ei nu aduceţi din afară mai mult spaţiu; spaţiul era acolo, ocupat de mobilă. Aţi înlăturat mobila şi v-aţi recuperat spaţiul. Mintea este spaţiu ocupat. Prin înlăturarea gândurilor, creaţi spaţiu sau îl descoperiţi, îl redobândiţi.
Pe măsură ce vă înlăturaţi gândurile, încet-încet, vă recâştigaţi spaţiul. Acest spaţiu este meditaţia.
Deci definesc meditaţia ca fiind conştienţă lipsită de gândire. Poţi deveni lipsit de gândire şi inconştient; atunci nu există niciun scop. Poţi fi conştient cu gândire; deja eşti aşa. Pune-le la un loc, adu-le împreună – conştienţa şi lipsa de gândire. Când se întâlnesc, are loc meditaţia, se naşte meditaţia.
Se poate obţine încet, pe îndelete, sau se poate obţine dintr-odată. Nu trebuie să pierdem mult timp înlăturând piese de mobilier, pentru că s-ar ivi probleme. Atunci când începem să tot scoatem piese de mobilier, obţinem un spaţiu liber de 1% şi rămânem cu 99% spaţiu ocupat. Spaţiul ocupat nu va privi cu ochi buni spaţiul liber; va încerca să-l umple. Şi-atunci avem o perioadă în care înlăturăm din gânduri, după care dăm naştere la noi gânduri.
Dimineaţa staţi adânciţi în meditaţie pentru un timp; scădeţi procesul de gândire. Apoi mergeţi la piaţă; acolo, din nou, simţiţi o avalanşă de gânduri.
Spaţiul se umple din nou. Şi la fel şi în zilele următoare – eliminaţi gândurile şi faceţi loc altora.
Mintea este o condiţionare. Ne-am obişnuit cu gândurile. Aţi observat vreodată – iar dacă nu aţi făcut-o, atunci faceţi-o acum – că zi de zi repetaţi aceleaşi gânduri? Sunteţi ca o placă de gramofon; şi nici măcar una recentă, ci una chiar veche. Repetaţi mereu în minte aceleaşi şi aceleaşi gânduri. De ce? Ce rost are? Nu este decât puterea obişnuinţei; vi se pare că faceţi ceva.
Staţi întinşi în pat şi aşteptaţi să vă vină somnul; de fiecare dată aceleaşi gânduri vă trec prin minte. De ce faceţi acest lucru? Intr-un fel, vă ajută. Obiceiuri vechi, condiţionări, ajutor. Un copil are nevoie de o jucărie. Dacă i se dă jucăria, adoarme imediat; după ce a adormit, puteţi să-i luaţi jucăria. Dar, dacă jucăria nu este acolo, copilul nu poate să adoarmă. Somnul lui este
condiţionat de jucărie. In momentul în care i se dă jucăria, în mintea lui se declanşează un mecanism. Acum el este gata să adoarmă.
Acelaşi lucru vi se întâmplă şi vouă. Numai jucăria este diferită. Există oameni care nu pot adormi dacă nu repetă incantaţia: "Rama, Rama, Rama…" Altfel, nu pot adormi! Aceasta este jucăria lor. Dacă repetă: "Rama, Rama, Rama…", este ca şi când li s-ar da jucăria; şi pot să adoarmă.
Vă este greu să adormiţi când vă aflaţi într-o cameră nouă. Dacă sunteţi obişnuiţi să adormiţi în anumite pijamale, veţi avea nevoie de ele în fiecare seară. Psihologii spun că, dacă obişnuiţi să dormiţi în cămaşă de noapte şi nu o aveţi la îndemână, nu puteţi dormi. De ce? Dacă nu sunteţi obişnuiţi să dormiţi în pielea goală şi vi se spune să o faceţi, nu vă veţi simţi în largul vostru. De ce? Nu există nicio legătură între goliciune şi somn, dar pentru voi este un obicei vechi. Obiceiurile vechi îl fac pe om să se simtă în largul său, să se simtă confortabil.
Aţi investit în gândurile voastre – asta este problema.
Mobila voastră nu e formată numai din vechituri bune de aruncat; aţi investit mult în ea. Toată mobila poate fi aruncată imediat: se poate face! Există metode bruşte despre care vom vorbi. Imediat, chiar în acest moment, vă puteţi elibera de toate gândurile. Dar atunci o să vă simţiţi goliţi şi nu veţi mai şti cine sunteţi. Nu veţi şti ce să faceţi, deoarece, pentru prima dată, vechile obişnuinţe vă vor lipsi. Şocul poate fi prea mare. S-ar putea chiar să muriţi sau să înnebuniţi. Iată de ce nu se folosesc metodele bruşte. Dacă nu sunteţi pregătiţi, astfel de metode nu se folosesc. Puteţi înnebuni, pentru că vă pierdeţi ancora.
Trecutul dispare imediat; când dispare trecutul, vă este greu să concepeţi viitorul – viitorul a fost întotdeauna conceput în legătură strânsă cu trecutul. Rămâne doar prezentul, iar voi nu aţi fost niciodată în prezent. Aţi fost fie în trecut, fie în viitor. Deci, atunci când vă aflaţi în prezent pentru prima dată, veţi simţi că v-aţi pierdut minţile. De aceea metodele bruşte nu sunt folosite dacă nu urmaţi nişte cursuri, dacă nu lucraţi sub îndrumarea unui maestru, în cadrul unui grup, dacă nu v-aţi dedicat total meditaţiei. Prin urmare, metodele graduale sunt mai bune.
Durează foarte mult, dar încet-încet vă obişnuiţi cu spaţiul. Incepeţi să simţiţi spaţiul, frumuseţea acestuia şi fericirea pe care v-o provoacă; şi-atunci, veţi putea înlătura toată mobila.
Deci de la gândirea obişnuită este bine să treceţi la reflecţie – asta înseamnă metoda graduală.
De la reflecţie puteţi trece la concentrare, de la care puteţi sări la meditaţie. In felul acesta, vă mişcaţi încet şi simţiţi pământul sub PICIOARE LA fiecare pas pe care îl faceţi. Şi-atunci când sunteţi siguri de un pas, puteţi să treceţi la pasul următor. Nu este un salt, O PLONJARE ci este o creştere treptată. Deci, aceste patru lucruri – gândirea obişnuită, reflecţia, concentrarea, meditaţia – sunt cei patru paşi.
Sursa: www.danmirahorian.ro
