TIMPUL VISULUI
Horia VERTAN
Adrian MAJURU
Timpul visului este consusbtanţial. Nu cunoaşte cronologii dar respiră prin
 
afecte, percepute şi definite mai întotdeauna post factum. Timpul vieţii în vis
 
cunoaşte alte reprezentări pe care le asociem unor trecuturi personale fragmentare
 
sau unui viitor oarecum decelabil. Timpul visului este o lume începând cu a patra
 
dimensiune la care avem acces în timpul somnului.
 
De la Artemidoros la Jung visele au fost circumscrise filtrulului istoric,
 
nivelul de interpretare diferind şi el. Visul ne plasează în afara istoriei, a spaţiilor şi
 
cronologiilor cunoscute şi cartografiate. El vine din straturi existenţiale aparent
 
volatile, şi care, în ciuda vechimii ancestrale, ele se întrepătrund cu modernitatea şi
 
contemporaneitatea. Deşi mai vechi decât mitologia, visul oferă prin imagini,
 
culori, forme, mesaje arhaice adăugate elementelor de viaţă recentă, prefigurând
 
fragmente de viaţă viitoare.[l]
 
Interpretarea viselor captează atenţia liderilor din vremuri imemoriabile şi
 
timpuri teribil de apropiate nouă. De la nivel individual la o formă colectivă de
 
înregistrare, de colectare. Scriitorul albanez Ismail Kadare descrie în romanul său
 
"Slujbaşul de la palatul viselor" existenţa unei instituţii numite „Tabir Sărai" unde
 
fucţionari aflaţi acolo din tată'n fiu lucrau la prelevarea, catalogarea, prelucrarea şi
 
interpretarea viselor locuitorilor din imperiu. Este vorba de vechiul imperiu
 
Otoman deşi întâmplările din roman se petrec la începutul secolului XX. [2]
 
Visul are puterea să dilueze timpul, să-1 volatilizeze chiar atunci când treci
 
praguri temporale aflate în interiorul desfăşurărilor trăite subconştient. El devine
 
adesea poarta de comunicare cu cei din afara lumii trăite plenitudinar. Este hubloul
 
prin care ne pot vedea strămoşii, atât cei cunoscuţi cât mai ales cei foarte vechi, al
 
cărui chip memoria noastră recentă nu-1 poate desluşi. Astfel adesea vedem în vis
 
persoane necunoscute cercului nostru existenţial apropiat, care vorbesc şi se poartă
 
Ideile, gândurile, conceptele grupate în mesaje verbale şi uneori gesturi trec
 
barierele temporale în variate direcţii.
 
Timpul visului, aşa cum este descris de mitologie, legende, basme sau de
 
experienţe mărtuiriste, este spaţiul de întâlnire a mai multor trasee care
 
intersectează destinul fiecăruia dintre noi.
 
Despre cei care mor în somn se spune, din folclor până în literatura de
 
specialitate, că sunt cei mai fericiţi. Astfel s-a spus şi de Octavianus Augustus, care
 
a murit aşa cum şi-a dorit şi s-a rugat neîncetat zeilor: în somn. Şi poate visând. De
 
aceea a fost supranumit „Cel Fericit". A muri în somn este cea mai uşoară călătorie
 
de trecere a sufletului, cea mai candidă separare a acestuia de spaţiul existenţial
 
recent. Timpul visului estompează afectele şi reduce simţurile la mininum.
 
Din punct de vedere al fizicii cuantice şi postcuantice, visele fac parte din
 
domeniul metafizic, al realităţii înfăşurate, al spaţiului cu mai mult de trei
 
Forţa care operează aici este cea tahionică, una din cele mai subtile dar şi cea
 
mai penetrantă dintre forţele existente în universurile care se intersectează şi dau şi
 
realitatea desfăşurată a fizicii particulelor atomice şi a timpului prezent.
 
în vis noi putem accede la orice timp istoric, căci cel biologic nu există
 
începând cu a patra dimensiune, de aici încolo existând un "glisando" în orice
 
direcţie, în orice orizont de aşteptare sau de premoniţie inclusiv materializări
 
Fizica cuantică are definiţii şi pentru aceste particule numite tahioni care
 
rezultă din ciocnirea unei coarde vibrante cu o minigaură neagră, dar totodată ea
 
este emanată în mod continuu de fiecare fiinţă. [3].Se pare că întreaga capacitate a
 
sistemului nervos central este folosită, dar nu de noi şi credem că fiecare individ
 
este răspunzător de ceea ce se întâmplă cu aştri, din întregul univers. Miturile ne
 
vorbesc foarte frumos de stelele care se nasc odată cu noi, cresc şi apoi dispar în
 
neantul precum pământenii când pleacă " acasă la Tatăl Ceresc.
 
Mircea Eliade în scrierile lui de tinereţe vorbeşte de modul cum se poate
 
accede în mod conştient în tărâmul visului şi obţinând din acea parte de lume mai
 
multe învăţături şi înţelepciuni, cu condiţia să fim pregătiţi intelectual, dar şi moral
 
pentru aşa ceva. Bariera cauzalităţii nu poate fi trecută de oricine, este necesar un
 
istoric personal cu anumite valenţe, cu o anumită cantitate de lumină care nu poate
 
fi întâlnită pe toate drumurile. [4]
 
Ar fi foarte bine ca acest tărâm care este similar cu "cealaltă lume" să fie
 
accesat de oamenii care au atins un anumit nivel de dezvoltare morală să fie precum cetăţenii Republicii ideale a lui Platon, care aveau lumina coborâtă în
 
minţile şi în inimile lor prin BINE, ADEVĂR şi FRUM0S.[5]
 
Din păcate e greu de crezut că azi, în societatea postmodernă unde există
 
foarte multe rocade între vicii şi virtuţi, ar exista o societate în stare să gestioneze
 
pentru binele ei şi pentru binele celor care trăiesc şi se nutresc din bunătatea
 
pământului, visele şi câmpurile tahionice în totalitatea lor.
 
Dacă ne gândim bine putem găsi totuşi o astfel de societate care pentru noi e
 
totuşi ca inexistentă şi nu se intersectează cu nici unul din vectorii managementului
 
nostru dezastruos care nu duce nicăieri. Aceasta este societatea aflată de 60.000 de
 
ani în epoca de piatră a aboringienilor din Australia care îşi gestionează cu
 
obstinaţie timpul lor propriu : timpul viselor.
 
Ar fi multe concluzii după cele câteva rânduri mai mult însăilate, din
 
umbrele şi luminile noastre cotidiene, aici ne referim şi la cele ale strămoşilor
 
noştri intraţi demult în netimp şi care aşa duşi cum sunt au vise, trăiesc în visele
 
noastre, ne împiedicăm de visele lor, dar vrem să ştergem cu buretele
 
postmedernităţii şi cu decibelii heavy metal-lui orice salvare care ar veni în bezna
 
în care am intrat fără viitor, fără speranţă şi mai ales cu bagajul gol, fără apă şi fără
 
hrană spirituală. în loc să construim punţi, noi ridicăm ziduri cu care ne ferim de
 
ceilalţi, ne ferim de noi înşine şi nu dăm voie luminii, fluxului de fotoni să ne
 
inunde şi să ne scoată din mocirla în care am intrat.
 
Cu anumite nişe tahionice se pot experimenta vecinătăţi de dincolo de
 
bariera cauzalităţii, dincolo de timpul cu care suntem obişnuiţi, pentru a întrezări şi
 
alte posibilităţi, mult mai atotcuprinzătoare din domeniul holistic. [6]
 
Există însă şi reversul medaliei. Când accesul ar fi nelimitat şi nediferenţiat
 
şi tehnica tahionică ar încăpea pe mâinile celor care conduc azi lumea, ignorând
 
orice urmă de moralitate şi un cinism nemărginit, când aceste noutăţi vor deveni
 
arme care vor duce la ultimul salt cuantic al omenirii, saltul spre exitus.
 
Noi lăsăm la latitudinea fiecăruia modul de înţelegere a ceea ce s-a expus aici
 
cât şi in lucrarea "Cealaltă realitate" prezentată aici de cei doi autori. Bunăvoinţă
 
există pentru anumite sugestii pentru a putea porni şi pe alte cărări neştiute şi
 
ascunse de la facerea lumii, de acea barieră a cauzalităţii, pe nu o putem traversa cu
 
1. Adrian Majuru, Legenda Khazară, Editura Caligraf Design, Bucureşti,
 
2. Ismail Kadare, Slujbaşul de la palatul viselor, Editura Humanitas, 2007.
 
3. Charles Seife, Zero : Biografia unei idei periculoase, Editura Humanitas,
 
4. Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop, Editura Minerva,
 
5. Platon, Republica, Editura Antet XX, Bucureşti, 2005.
 
6. Horia Vertan, Lucian Istode, Forţele universale, interacţiuni cu
 
activitatea umană: In voi. Acţiuni enego-informaţionale, Sesiune de
 
comunicări ştiinţifice, Editura U.N.A.P., 2007.
 
* Prof, univ.dr. ing., Academia Tehnică Militară, Bucureşti, e-mail: hpvertan@mta.ro
 
Cercetător dr., Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, e-mailtnadimajuru@yahoo.com
 
S E C U R I T A T E Ş l A P Ă R A R E Î N  U N I U N E A E U R O P E A N Ă
SESIUNEA ANUALĂ DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE
CU PARTICIPARE INTERNATIONALA
STRATEGII XXI
Bucureşti, 17-18 aprilie 2008