Pagini

Atlasul din Catalunya

Atlasul din Catalunya, cel mai vechi atlas geografic din lume

 
Cum a aparut atlasul
Rezultat al straduintei geografilor si geologilor de la Scoala de Cartografie din Majorca, Atlasul Catalan reprezinta cel mai apreciat manuscris al secolului al XIV-lea. Aparut în jurul anului 1375 si atribuit cercetatorului Cresque Abraham, atlasul a fost imediat înregistrat în arhivele bibliotecii Charles al V-lea. Ulterior, Gilles Malet si Jean Blanchet au realizat copii fidele ale Atlasului Catalan care s-au raspîndit cu usurinta în lumea întreaga.
O prezentare avangardista la acea vreme
Modul de prezentare a Atlasului Catalan era de-a dreptul original. Fata de lucrarile tiparite în acea perioada, conceptia atlasului trece în ochii contemporanilor ca ceva inedit si chiar socant. În primul rînd, cele sase pagini aveau un format foarte mare si erau legat în lateral, dar nu pe toata muchia, ci doar la mijloc. Foile aveau un colorit îndraznet, care atrageau admiratia cititorilor prin îmbinarile surprinzatoare de desene si nuante de auriu si argintiu.
Continutul atlasului
Primele doua pagini contineau o compilatie a celor mai importante texte de astronomie si astrologie, traduse în catalana. Acestea vorbeau despre forma sferica a Pamîntului si despre existenta altor planete, necunoscute noua, în galaxie. Totodata, autorul oferea informatii utile navigatorilor, învatîndu-i sa citeasca vremea dupa semnele apelor, ale pasarilor si ale cerului. Fiecare explicatie era însotita de un desen care sa exemplifice cele spuse.
Diagrama cosmografica
Unii astrologi si astronomi considerau ca stiinta fara legenda populara nu poate exista. Asa se explica de ce Cresque Abraham a ales sa introduca în paginile atlasului o diagrama a constelatiilor. În aceasta diagrama Pamîntul este personificarea unui astronom care lucreaza într-un astrolab, situat în centrul universului. Deasupra mesei de lucru e desenat un cerc sectionat în patru (numarul anotimpurilor). Batrînul Pamînt este înconjurat de patru globuri ce reprezinta cele patru elemente fundamentale, din care a luat nastere universul. De grinda stau atîrnate sapte sfere, simbol al planetelor si semnele zodiacale.
Pagini de istorie si geografie contemporana
Pe ultimele patru pagini ale Atlasului Catalan  este desenata o mare harta a lumii. Cele mai mari orase sînt marcate cu puncte aurii, iar cele între care exista pact de alianta au cîte un stegulet de aceeasi culoare. Orasele crestine sînt marcate cu o cruce, iar celelalte cu cîte un castel. Marile si oceanele sînt reprezentate sub forma unor dungi verticale de culoare albastra. Denumirile celor mai de seama orase-porturi sînt scrise cu rosu, iar celelalte cu negru.
Date economice
Pe atlas putem descoperi numeroase orase care sînt marcate cu un mic cufar maroniu. Majoritatea sînt în Orient sau în Africa, zone nu foarte explorate la acea data si despre care genovezii si catalanii credeau ca ascund comori de nedescris. Asa se explica de ce într-un colt al paginii regasim un catalog care enumera resursele naturale reale si presupuse ale tinutului respectiv.
Scoala de cartografie din Majorca
Cele mai vechi harti din lume se pastreaza din secolul al XIII-lea si au fost întocmite de navigatorii genovezi si venetieni. Majoritatea se refera la coordonatele geografice din bazinul Marii Mediterane. Precizia cu care sînt marcate si cele mai mici detalii i-au facut pe multi cercetatori sa creada ca hartile respective nu ar fi autentice.
Începuturile cartografiei în Europa
În anul 1137, Catalunya si ulterior Insulele Baleare au fost anexate regatului Aragon. Din acest moment, datorita rutei comerciale ce lega Peninsula Iberica de tarile din nordul Africii, se pun bazele scolii de cartografie. Navigatori mauri priceputi si negustori evrei au cladit treptat un centru de studiere a coordonatelor maritime, punînd la punct instrumente de masurare, cum ar fi compasul, si harti cît mai precise.
Prima harta creata la Palma de Majorca dateaza din anul 1339
Acesta reprezinta modelul dupa care au fost desenate toate celelalte harti ale secolelor urmatoare, pastrîndu-se timp de zeci de ani aceeasi metoda de reprezentare a formelor de relief si acelasi tipar în marcarea oraselor importante. Ineditul primei harti a Scolii de Cartografie din Majorca consta în depasirea granitelor. Cu alte cuvinte, pentru prima oara se furnizeaza informatii care depasesc bazinul Marii Mediterane si includ informatii si despre continentele vecine, ca de exemplu Africa.
Un atlas plin de învataminte
Atlasul Catalan nu ofera numai informatii de ordin cartografic. În subsolul paginilor, autorul, Cresques Abraham, a avut ideea de a insera legende despre navigatori, despre exploratori si teritoriile africane nou descoperite.
 Documentar de Lidia Molder