Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea a 4-a)
Partea a treia a acestei serii o puteti citi aici.
Cine a adus Luna aici pentru a provoca o era glaciara ? Stramosii nostri spun ca zeii. Daca ei sunt raspunzatori pentru acest lucru, care ar fi motivul lor ? Miturile sustin ca „marele înghet”, aparitia Lunii, disparitia Soarelui si Potopul au avut loc în timpul celui de-al doilea mare razboi al zeilor, numit Ragnarok de scandinavi sau Gigantomachia de greci. Se pare ca armata lui Marduk era superioara celei a lui Enlil, miturile din întreaga lume relevând ca el a câstigat primele lupte. Spre deosebire de primul razboi al zeilor, pierdut de Enki din cauza inferioritatii numerice, Marduk avea acum în subordine Veghetorii, semizeii si oamenii, numarul lor ridicat oferindu-i un avantaj consistent în fata unchiului sau. Pierzând lupta dupa lupta, Enlil se vedea în fata înfrângerii totale. Singura solutie pentru victorie era reducerea armatei dusmanului sau. Cum nu se putea înfaptui acest lucru prin lupta dreapta, Enlil a apelat la solutii alternative. Prima a fost crearea erei glaciare prin aducerea Lunii si interpunerea ei între Pamânt si Soare. Cum „frigul cel mare” nu parea sa aiba efecte vizibile, Enlil le-a trimis pamântenilor virusi, acele „boli, epidemii, ciuma si holera”, însa cei mai afectati erau oamenii, nicidecum semizeii si Veghetorii. Nici frigul, nici foametea si nici virusii nu atingeau Veghetorii si pe copiii acestora, asa ca Enlil a recurs la solutia finala: înecarea tuturor printr-un Potop. Daca Epopeea lui Atra-Hasis afirma ca zeul s-a aratat nemultumit de înmultirea oamenilor, nu înseamna ca era deranjat de zgomotele lor facute în timpul împerecherilor, asa cum sustine si Epopeea lui Ghilgames, ci de cresterea numarului lor. Prin urmare, seria lui de pedepse îndreptate asupra Pamântului avea doar rolul de a distruge armata lui Marduk. Banuim ca nu i-a fost usor sa ia aceasta hotarâre însa, de obicei, în timp de razboi nu exista reguli. Anu si Ninhursag au acceptat propunerea lui Enlil, hotarând declansarea Potopului. Acesta s-a realizat prin înlaturarea Lunii din calea Soarelui, ceea ce a dus la brusca încalzire globala din mijlocul erei glaciare, de acum treizeci – treizeci si cinci de milenii. Enki a fost obligat sa jure ca nu va dezvalui acest „secret al zeilor” însa zeul întelepciunii nu putea sa nu gaseasca un subterfugiu.
Juramântul îl oprea sa le împartaseasca oamenilor secretul, nu însa si unui obiect. Astfel încât, în Epopeea lui Ghilgames, Enki l-a înstiintat pe Utnapistim printr-un vis de sosirea Potopului. Însa nu direct, ci vorbind cu peretii casei acestuia: „Casa de trestii, casa de trestii! Perete, o, perete, da-mi ascultare, casa de trestii, perete, cugetati! Omule din Surrupak, fiu al lui Ubara-Tutu, darâma-ti casa ta si cladeste o corabie; paraseste averile si ai grija de viata ta, dispretuieste bogatiile lumesti si mântuieste-te pe tine doar! Darâma-ti casa, asa cum îti spun eu, si întocmeste-ti o corabie. Aici ai masurile corabiei, cum trebuie sa o fauresti; lungimea ei sa fie deopotriva cu largimea ei, puntea ei sa fie acoperita ca bolta ce acopera adâncimile, apoi ia în corabie samânta din toata faptura vie”. Întrebat de Utnapistim ce le va spune oamenilor care îl vor vedea ca ridica ditamai corabia, Enki i-a raspuns: „Spune-le lor urmatoarele: am auzit ca Enlil este înfuriat pe mine si nu mai cutez sa umblu prin tinutul acesta, nici sa traiesc în cetatea asta; ma voi coborî spre limanul marii, ca sa locuiesc împreuna cu Ea, stapânul meu. Dar peste noi revarsa-va ploaie de bogatii: pesti mari, pasari din cer, ca si tot rodul de vietuitoare ale marii. Seara, Calaretul Norilor de furtuna va aduce grâu, în suvoaie!”. Ultimile fraze subliniaza acea perioada de foamete, datorata erei glaciare, amintita si de alte legende. Pentru a rupe „blestemul Pamântului” si a primi hrana, oamenii din Suruppak chiar l-au ajutat pe Utnapistim sa-si construiasca ambarcatiunea.
Epopeea lui Atra-Hasis descrie aceeasi întâmplare într-un mod identic. Enki l-a chemat pe slujitorul sau devotat, Atra-Hasis, punându-l sa stea în spatele unui scut de trestie. Apoi, pretinzând ca vorbeste cu scutul, a spus:
Enki si-a sfatuit slujitorul credincios sa construiasca o corabie. Când acesta i-a spus „dar eu n-am mai facut o corabie niciodata… fa-mi desenul pe pamânt sa pot vedea cum”, Enki i-a oferit instructiuni precise, dimensiunile si modul de constructie. Pentru curiosi, Atra-Hasis a folosit ca motiv al construirii „vasului pentru Apsu” faptul ca urma sa plece în lacasul lui Enki, pentru a scapa de mânia lui Enlil, întocmai ca Utnapistim.
Dupa ce a terminat de construit arca, Utnapistim / Atra-Hasis si-a îmbarcat rudele, toate felurile de animale si multi mestesugari. Momentul în care el însusi trebuia sa intre în corabie era unul precis:
Acest semn pe care trebuia sa îl astepte Utnapistim reprezinta sosirea lui Marduk / Samas, care pare sa lanseze un atac aerian dezastruos împotriva lui Enlil („va ploua din cer cu eruptii”), asemanator celui descris în Ramayana(„sute de meteoriti cazând din cer”), ce va zgudui pamântul („porunceste un cutremur”). Acest atac al lui Marduk coincide cu începutul Potopului si reprezinta ultima batalie din cel de-al doilea mare razboi al zeilor, consemnata în multe legende ale lumii. De altfel, în Epopeea lui Ghilgames, începutul Potopului pare a descrie o lupta între cele doua tabere rivale de divinitati: „La primele licariri ale zorilor(când Luna a fost înlaturata din calea Soarelui), un nor negru (nava lui Enlil) s-a ivit în slava cerului, tuna acolo unde Adad, stapânul furtunii(Enlil), calarea pe nori. Peste dealuri si câmpii, zeii Sullat si Hanis, crainicii Furtunii, o calauzeau. Apoi zeii din haurile Infernului (Veghetorii) se ridicara. Nergal (Marduk)deschise zagazurile apelor din lumea de dincolo, Ninurta, stapânul razboiului, deschise canalele, iar cei sapte judecatori ai Infernului, Anunnaki (capeteniile Veghetorilor), înaltara tortele lor, aprinzând toata tara cu flacara lor stralucitoare (au lansat arme asemanatoare rachetelor). Un strigat de deznadejde urca la ceruri când zeul Furtunii a înlocuit lumina zilei cu întunericul (descriere identica cu cea din Ramayana, unde „un disc negru acoperi Soarele” si „numaidecât, ziua fu înlocuita de un întuneric total”), când a sfarâmat tot tinutul ca pe un vas de lut. O zi întreaga vijelia a bântuit cu furie, s-a napustit peste lume ca valurile unei osti atacatoare. Nimeni nu mai putea sa-si vada propriul frate, nu mai era chip sa zaresti din cer oamenii”.
Înainte de revarsarea apelor, Pamântul a fost trecut prin foc, datorita armelor teribile, nucleare, folosite de combatanti. În Theogonia lui Hesiod, „o mare parte din Pamântul urias fu pârjolita de aburii cumpliti, topindu-se cum se topeste tabla încinsa de mestesugul omului”. În Ramayana, „sulitele, securile, scuturile se învolburau. Un fum staruitor si gros ca noroiul înabusea oamenii si animalele care încercau sa iasa pe strazi”. Indienii hopi spun ca „prima lume a fost distrusa, ca pedeapsa pentru ticalosia oamenilor, de catre un foc a-toate-nimicitor, care a venit de sus si de jos”. În mitologia scandinava, „uriasul Surt a dat foc întregului Pamânt; universul nu mai era decât un cuptor imens. Flacarile tâsneau din crapaturile stâncilor; peste tot se auzea suieratul aburilor. Toate vietuitoarele, toate plantele au fost mistuite. Numai tarâna golasa a mai ramas dar, precum cerul însusi, nici Pamântul nu mai era decât crapaturi si prapastii”, poemul Voluspa sustinând ca
Puhoiul de ape a acoperit Pamântul, stingând flacarile si distrugând cea mai mare parte a armatei lui Marduk (care nu dispunea de nave, precum liderii Veghetorilor), oferindu-i astfel lui Enlil avantajul urmarit: „s-au desfacut toate izvoarele adâncului celui mare si s-au deschis jgheaburile cerului” (Geneza), „vântul a suflat,suvoiul, furtuna si potopul au coplesit lumea, naprasna si puhoaiele au bântuit laolalta ca ostirile în batalie” (Epopeea lui Ghilgames), „toate râurile, toate marile s-au umflat si s-au revarsat. Pretutindeni, toate valurile se ciocneau de valuri. Se înaltau si clocoteau încet peste toate cele” (New Larousse Encyclopaedia of Mythology). Intensitatea Potopului, care aducea Apocalipsa, „îi facea pe zei sa tremure”, dupa cum declara Epopeea lui Atra-Hasis. Iar dupa Ramayana, „cele doua osti crezura ca venise sfârsitul lumii. Zdruncinarea vazduhului le-a prabusit. Pamântul s-a cutremurat pâna în maruntaiele lui de foc. Multe stele s-au desprins de pe cer”, descriere din care întelegem ca acel cutremur poruncit de Samas a decurs conform planului. Din navele lor, Enlil si Marduk au continuat lupta chiar si pe apa, egiptenii amintind-o sub forma unei curse de „barci”, în care cei doi s-au lovit cu „harpoanele”. Zeii supravietuitori însa au fugit din calea apelor, Epopeea lui Atra-Hasis sustinând ca „au întors spatele si au urcat în cerul lui Anu”, la bordul unor „rukub ilani” („carele zeilor” sau vimanele din literatura hindusa). În Epopeea lui Ghilgames, „însisi zeii, înspaimântati de revarsarea apelor, se refugiara în locurile cele mai înalte ale cerului, firmamentul lui Anu. Ei se zgribulira lipiti de ziduri, înghesuindu-se unii într-altii, asemenea câinilor. În cele din urma Istar, Regina Cerurilor (Ninhursag), cea cu glas dulce, începu sa tipe ca o femeie cuprinsa de durerile facerii: «Vai de mine, praful s-a ales de zilele din trecut, fiindca eu am dat o porunca rea. De ce poruncit-am acest rau în sfatul zeilor? Am fost capetenia razboaielor menite sa-i nimiceasca pe oameni, dar nu sunt ei oare copiii mei, caci eu i-am facut sa se nasca? Acum ei plutesc pe ocean la fel ca neamul pestilor». Zeii cei mari ai Cerului si ai Infernului plângeau, acoperindu-si gurile. Vreme de sase zile si sase nopti vântul n-a contenit sa sufle, furtuni, vijelii, revarsari de ape au coplesit Pamântul. Vântoase naprasnice si potopiri de ape vuiau dezlantuite, ca razboinicii pornind împotriva vrajmasilor”. Epopeea lui Atra-Hasis prezinta evenimentul într-un mod asemanator:
Zeita Mama, Ninhursag, era socata de amploarea distrugerii:
Declaratia zeitei din Epopeea lui Ghilgames ofera amanunte suplimentare despre acest mare razboi al zeilor: „praful s-a ales de zilele din trecut, fiindca eu am dat o porunca rea. De ce poruncit-am acest rau în sfatul zeilor ? Am fost capetenia razboaielor menite sa-i nimiceasca pe oameni, dar nu sunt ei oare copiii mei, caci eu i-am facut sa se nasca ?”. Din aceasta marturisire aflam ca, desi era mama lui Marduk si fosta mare iubire a lui Enki, ea a luptat alaturi de noul ei sot, Enlil, si de fiul lor, Ninurta. În miturile egiptene exista descris acest moment: desi era initial de partea lui Horus / Marduk, Isis / Ninhursag si-a ajutat noul sot si frate, pe Seth / Enlil, ceea ce l-a facut pe fiul ei sa o decapiteze. Istoricul Plutarh sustine ca nu a fost vorba despre o decapitare adevarata, Horus smulgându-i, de fapt, mamei sale coroana de pe cap. Daca Plutarh are dreptate, Marduk si-a renegat mama, ea trecând astfel de partea lui Enlil. Probabil pentru a-si demonstra loialitatea, ea a fost trimisa, sub forma leoaicei Sekhmet, sa înabuse revolta oamenilor, ce era cât pe ce sa se transforme într-o extinctie a rasei umane. Tot ea era Athena din mitologia grecilor, care a luptat alaturi de Zeus împotriva lui Typhon si Istar de la hititi, care i-a fost alaturi lui Tesub în razboiul cu Ullikummi. Astfel întelegem si motivul pentru care, în Epopeea lui Atra-Hasis si Epopeea lui Ghilgames, ea a fost de partea lui Anu si Enlil atunci când s-a hotarât distrugerea oamenilor prin Potop. Si-a dat seama în timpul Diluviului ca a ales tabara gresita, însa era prea târziu. Cel putin pentru oameni.
Poemul babilonian Enuma Elis pare a descrie doua evenimente într-o singura poveste. Desi se refera la distrugerea de catre Enki si Marduk a dinozaurilor reprezentati de Apsu, Tiamat si copiii ei, poemul include si povestea celui de-al doilea mare razboi al zeilor. Dupa cum am vazut deja, Enki si Ninhursag sunt cei care au distrus reptilele ce conduceau Pamântul, Marduk nefiind nascut în acea vreme. Prin urmare, Enuma Elis se refera nu doar la povestea dinozaurilor, ci si la cea a ascensiunii lui Marduk din timpul razboiului.
În Epopeele lui Ghilgames si a lui Atra-Hasis, galagia oamenilor îl împiedica pe Enlil sa se odihneasca, prin urmare a hotarât distrugerea lor. Enuma Elis sustine un lucru asemanator, si anume faptul ca zeul Apsu nu putea dormi din cauza harmalaiei tinerilor zei.
Apsu s-a sfatuit cu Mummu, sfetnicul sau, si a hotarât sa-i distruga pe tinerii zei. Din aceasta poveste reiese ca Apsu este Enlil, sotia sa, Tiamat, este Ninhursag, iar Mummu nu poate fi decât Nusku, vizirul lui Enlil.Poemul sustine ca „Sfatul lor de taina” a fost aflat de zeii cei mari, care s-au înfricosat. Singurul care nu s-a pierdut cu firea a fost Ea / Enki, care a nascocit un plan prin care „somnul sa cada asupra lui Apsu”. Când ceilalti zei au aprobat planul, Enki a „trasat o dreapta harta a cerurilor” si a rostit descântecul divin, astfel încât „somnul a cazut peste Apsu” si chiar „sfetnicul Mummu nu putea sa se miste”. Dupa ce i-a anesteziat pe Enlil / Apsu si Nusku / Mummu, Enki „a luat tiara si i-a dat jos mantia sa de aur?”. Aceasta întâmplare exista si în Mitul lui Zu, unde pasarea Zu („întelepciunea”), Enzu („domnul întelepciunii”) sau Anzu („întelepciunea cerului”) îi fura lui Enlil însemnele regale, sceptrul si Tablitele Destinului. Tiamat însa nu a stat degeaba:
În Sumer, alaturi de Enlil se afla Ninurta, fiul sau si al lui Ninhursag, mâna sa dreapta si mostenitorul sau (numit Thor de scandinavi sau Ares de greci), în timp ce la hititi, în lupta cu Ullikummi au stat lânga Tesub Istar si Tasmisu. În Mitul lui Zu, Ninurta este cel care se lupta cu Zu si recupereaza Tablitele Destinului, alaturi de însemnele regale ale tatalui sau. Iar în Enuma Elis apare Kingu, fiul lui Tiamat, care preia conducerea armatei, despre care nu putem decât sa banuim ca este acelasi Ninurta.
Speriati de Tiamat si de armata sa condusa de Kingu, zeii (Veghetorii) l-au ales pe Marduk sa îi salveze: „El, cel care-i mândru si puternic, va fi cel care ne va razbuna; El, viteaz ca nimeni altul în batalie: Marduk, Eroul!”. Marduk a acceptat misiunea, nu fara o conditie:
Bucurosi ca nu trebuie sa o înfrunte pe Tiamat, zeii au hotarât: „Marduk va fi rege!”. Apoi l-au trimis pe noul lor conducator la lupta.
Dupa o batalie crâncena, Marduk si-a învins adversara, alaturi de armata acesteia. Apoi a taiat-o în bucati, ba chiar decapitând-o, la fel cum a procedat Horus cu Isis în miturile egiptene:
Preotii babilonienii au încercat sa ofere o explicatie si pentru faptul ca Tiamat a fost considerata personificarea Pamântului, sub identitati ca Geea la greci sau Ki în Sumer, atribuindu-i lui Marduk crearea planetei noastre din corpul ei:
Dupa aceasta victorie, Marduk a fost declarat erou si si-a pastrat pozitia de rege al zeilor. Însa, dupa cum am vazut, adevaratul conducator al Veghetorilor era Enki, Marduk fiind doar generalul suprem al armatei, fiul loial ce urma întotdeauna poruncile tatalui sau. Nu stim daca a fost vorba într-adevar de o decapitare si o reînviere a Zeitei-Mama sau doar de o renegare din partea fiului sau, însa cert este ca finalul razboiului o prinde îndepartându-se de Pamânt, plina de lacrimi si remuscari.
Ramas fara cea mai mare parte a armatei sale, oamenii si semizeii murind în apele ce acoperisera Terra, Marduk a fost înfrânt, dupa cum povestesc legendele grecilor, hititilor, scandinavilor si ale indienilor. „Veghetorul purificarii”, „domnitorul vesnic” sau „cel slavit de generatiile viitoare”, asa cum era numit de catre preotii babilonieni, a fost nevoit sa fuga cu coada între picioare, alaturi de tatal sau, Enki, sora sa, Istar, si restul Veghetorilor care au supravietuit îndelungatului razboi. Însa Enlil îsi dorea sa încheie conflictul odata pentru totdeauna, pregatind lovitura de gratie….
Preluare www.mixdecultura.ro
Karanna Academy: Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea a 4-a)
Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea a 4-a)
Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV
By Anca Bogdan
Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV
Invataturile lui Melchisedec in Occident
Învăţăturile lui Melchisedec au intrat în Europa pe mai multe căi, dar esenţialul a venit din Egipt. Aceste învăţături au fost integrate în filozofia occidentală după ce mai întâi au fost încorporate în elenism şi apoi în creştinism.
Idealurile civilizaţiei vestice au avut la bază o natură socratică, iar mai târziu filozofia religioasă a devenit ceea ce se modificase din învăţăturile lui Iisus şi un compromis pe care această filozofie l-a făcut la un moment dat cu învăţătura şi filozofia occidentului din acele timpuri, care era foarte avansată pentru acea perioada. Totul a culminat cu crearea bisericii creştine.
Mult timp, în Europa, misionarii din Salem şi-au practicat propriile lor activităţi, treptat fiind atraşi în multe din grupurile care practicau diferite ritualuri şi credinte. Aceşti propăvăduitori ai credinţei din Salem au continuat să existe şi în primul secol după Hristos, în Europa Imperiului Otoman. În cea mai mare parte doctrina învăţăturii din Salem a fost răspândită în Euroapa prin intermediul soldaţilor mercenari evrei, care au luptat în multe bătălii din Occident. În antichitate evreii erau la fel de faimoşi pentru valoarea lor militară cum erau şi pentru calităţile lor religioase.
Doctrinele de baza ale filozofiei greceşti, ale teologiei evreieşti, precum şi ale eticii creştine aveau la bază învăţătura fundamentală a lui Melchisedec.
I Religia din Salem printre greci
Misionarii din Salem au putut pune baza unei religii solide printre greci, care nu conţinea un ceremonial strict de manifestare. Acest ceremonial a fost o condiţie impusă de Machiventa, care a interzis organizarea de congregaţii exclusive pentru venerare şi care a cerut, în mod special, fiecărui învăţător să promită că nu va accepta niciodată să fie plătit pentru serviciile sale religioase şi că va accepta doar hrană, haine şi adăpost. Când învăţătorii lui Melchisedec au intrat în Grecia pre-elenica au găsit o populaţie care practica tradiţiile vechilor înaintaşi (urmaşii direcţi ai lui Adam şi Eva), dar aceste învăţături au fost pervertite de ideile şi credinţele marilor grupuri de sclavi aduşi în Grecia. Această pervertire a dus la revenirea unor practici crude, cu ritualuri sângeroase; clasele de jos practicau diferite ceremonialuri când erau executaţi criminalii achitaţi.
Influenţa învăţăturilor din Salem a fost distrusă aproape în întregime de aşa zisa influenţă ariană care venise din sudul Europei precum şi din est. Aceşti invadatori elenişti au adus cu ei conceptele unui Dumnezeu antropomorf, asemănător cu cel al fraţilor lor arieni care s-au îndreptat spre India. Acest import a inaugurat în Grecia evoluţia viitorului panteon de zei şi zeiţe, cunoscuţi din mitologia greacă. În mare parte, această religie nouă avea la bază sistemul religios al barbarilor eleni, dar şi miturile vechilor locuitori ai Greciei.
În zona mediteraniană, eleniştii greci au găsit o venerare a cultului matern, iar apoi au impus acestor populaţii propriul lor zeu masculin, Dyos-zeus, care în scurt timp devenise pentru greci ceea ce devenise Iahve pentru semiţi, adică zeul suprem al zeilor din panteonul grecesc.
Drept consecinţă a acestor factori, în evoluţia religioasă s-a dezvoltat credinţa populară în nişte zei fericiţi şi norocoşi, care locuiau pe Muntele Olimp, zei mai mult umani decat divini, zei pe care oamenii inteligenţi din Grecia nu i-au luat niciodată prea în serios. Nici nu i-au iubit prea mult, dar nici nu au fost prea înspăimântaţi de ei deoarece aceştia erau propria lor creaţie. Faţă de Zeus şi familia sa au avut un sentiment patriotic şi naţionalist pentru că erau jumătate oameni, jumătate zei, dar nu i-au venerat şi nici nu li s-au închinat cu tărie.
Eleniştii au fost profund pătrunşi de conceptele antipreoţeşti ale învăţătorilor din Salem, astfel încât preoţimea n-a avut niciodată importanţă în Grecia. Chiar şi redarea imaginii zeilor s-a reflectat mai mult în artă decât în actul de venerare.
Zeii de pe Olimp ilustrează foarte bine antropomorfismul (conceptul prin care li se atribuie lucrurilor şi fenomenelor naturii însuşiri şi sentimente omeneşti). Mitologia greacă a fost mai mult estetică decât etică. Religia greacă a fost ajutată de reprezentarea unui grup de divinităţi, dar morala, comportamentul şi filozofia grecilor foarte curând a luat un avans faţă de conceptul despre divinitate, iar acest dezechilibru între intelect şi spiritual a fost la fel de riscant pentru greci cum s-a dovedit a fi şi în India.
II Gândirea filozofică în Grecia
O religie care are un aspect frivol şi superficial nu poate avea continuitate, mai ales când nu există preoţi care să-i păstorească caracteristicile şi să o aducă în inimile credincioşilor. Religia de pe Muntele Olimp nu promitea salvarea şi nici nu satisfăcea setea spirituală a credincioşilor; de aceea destinul său a fost de scurtă durată. După un mileniu de la apariţia sa aproape dispăruse, iar grecii erau fără o religie naţionala, zeii de pe Olimp nu au putut ţine în frâu minţile mai luminate.
Aşa stăteau lucrurile în secolul şase înainte de Hristos, când Orientul şi Levantul au experimentat o revenire a conştiinţei şi o nouă trăire spirituală prin recunoaşterea monoteismului. Din nefericire Occidentul nu a împărtăşit această formă nouă de manifestare. Europa şi nordul Africii nu participaseră la extinderea acestei renaşteri religioase. Oricum, grecii s-au implicat într-o evoluţie intelectuală extraordinară. Au început să controleze frica şi nu după mult timp au privit religia ca un antidot împotriva acesteia, dar n-au înţeles că religia adevărată este un remediu pentru un suflet înfometat, pentru nesiguranţa spirituală şi pentru lipsa de moralitate. Ei au căutat consolarea sufletului în gândirea profundă – în filozofie şi metafizică. Ei s-au întors de la contemplarea propriei salvări la realizarea şi la înţelegerea de sine.
Printr-o gândire riguroasă grecii au făcut efortul de a obţine o securitate a conştiinţei, care servea ca substitut pentru credinţa în supravieţuire, dar expunându-l au eşuat. Doar elenii cei mai inteligenţi, din clasele sociale avansate au putut înţelege aceasta nouă învăţătura. Generaţiile următoare, care se trăgeau din familii de soldaţi şi sclavi n-aveau capacitatea de a recepţiona acest substitut religios nou.
Poeţii greci din secolele cinci şi sase, cum ar fi remarcabilul Pindar, au făcut un efort pentru reformarea religiei greceşti. Ei şi-au elevat ideile, dar au fost mai mult artişti decât religioşi. Au eşuat în încercarea de a promova o tehnica ce trebuia să dezvolte şi să salveze valorile supreme.
Xenofos a vorbit despre un singur Dumnezeu, dar această concepţie promovată de el a fost prea panteistică (concepţie filozofică ce identifică divinitatea cu întreaga natură) ca să poată promova un Tată personal pentru un muritor de rând. Socrate şi urmaşii săi, Platon şi Aristotel, au spus că virtutea este cunoaştere, bunătate şi sănătate pentru suflet; el credea că este mai bine să ai parte de nedreptate decât să fi vinovat de practicarea ei; este greşit să întorci răul cu rău şi de aceea zeii sunt înţelepti şi buni. Principalele virtuţi prezentate de ei erau: înţelepciunea, curajul, chibzuinţa şi dreptatea.
Evoluţia filozofiei religioase printre greci şi evrei permite o ilustrare contradictorie a funcţiei pe care o poate avea biserică că instituţie şi ca factor de progres cultural. În Palestina, gândirea umană a fost controlată de preot, iar scriptura a ghidat din umbra întreaga filozofie şi estetică religioasă, precum şi concepţiile morale. În Grecia, absenţa aproape în totalitate a preoţilor şi a “scripturilor sacre” a permis minţii omeneşti să fie liberă şi lipsita de constrângeri, rezultând astfel o dezvoltare surprinzătoare a profunzimii gândului. Dar religia, ca experienţa personală a eşuat în încercarea de a menţine o relaţie echilibrată cu cercetările intelectuale în ceea ce priveşte natura şi realitatea cosmosului.
În Grecia, credinţa s-a supus gândirii; în Palestina, gândirea a fost încătuşată de credinţă. O mare parte din puterea creştinismului vine din împrumutul pe care acesta l-a făcut din moralitatea evreiască, iar apoi din reflecţia contemplativă a grecilor.
În Palestina, dogma religioasă a fost atât de bine definită încât nu se supunea pe viitor nici unui risc; în Grecia, gândirea umană a devenit atât de abstractă încât însuşi conceptul despre Dumnezeu s-a transformat în ceva vag, supus speculaţiei panteiste.
Oamenii obişnuiţi din acele vremuri n-au putut înţelege sau n-au fost prea interesaţi de filozofia greacă a realizării de sine şi despre o divinitate abstractă, care nu-i ajuta concret cu nimic. Dimpotrivă, ei aveau nevoie de promisiunile salvării, combinate cu un Dumnezeu personal, care putea să le audă rugăciunile. I-au exilat pe filozofi şi au persecutat rămăşiţele cultului din Salem. Ambele doctrine s-au amestecat prea mult şi se aflau pe punctul de a cădea în nişte misterii absurde şi teribile, care s-au răspândit pe pământurile mediteraniene. Misterele din Eleusis au creat o versiune grecească de venerare a fertilităţii. Natura lui Dionysos venera prosperitatea; cel mai popular cult a fost cel al lui Orfeu, ale cărui discursuri morale şi promisiuni de salvare au făcut mulţi adepţi printre oamenii de rând.
Toţi grecii s-au implicat în aceste metode noi de obţinere a salvării, practicând nişte ceremonii emoţionanate şi senzaţionale. Nici o naţiune, până la greci, n-a ajuns la o filozofie artistică atât de înaltă într-un timp aşa de scurt. Până la greci, nimeni n-a creat un sistem moral atât de avansat, practicat fără implicarea divinităţii şi fără a promite salvarea omului. Nici o naţiune n-a căzut vreodată atât de repede, atât de adânc şi atât de violent în stagnare intelectuală, depravare morală şi sărăcie spirituală. Toate acestea s-au întâmplat pentru că grecii au intrat brusc în vârtejul iraţional al misteriilor.
Religiile au continuat să existe mult timp fără suport filozofic, dar câteva filozofii, printre care şi cea a grecilor, au funcţionat mult timp fără nici o identificare cu religia. Filozofia este pentru religie aşa cum conceptul este acţiune. Condiţia umană ideală este aceea în care filozofia, religia şi ştiinţa sunt aduse într-o armonie completă, combinate apoi cu practica înţelepciunii, a credinţei şi-a experienţei.
III. Învăţăturile lui Melchisedec la Roma
Crescând de la început în afara formelor de venerare a familei de zei ale grecilor, venerându-l doar pe Marte, zeul războiului, a fost firesc ca religia latinilor de mai târziu să fie doar o percepţie politică faţă de sistemele intelectuale ale grecilor şi brahmanilor sau faţă de religiile altor popoare.
În perioada marii renaşteri a învăţăturii monoteiste a lui Melchisedec din secolul VI înainte de Hristos câţiva dintre misionarii Salem-ului au pătruns şi în Italia. Toţi cei care nu s-au lasat influenţaţi de răspândirea rapidă a preoţimii etrusce, cu noile sale temple şi cu noul panteon de zei, au pus bazele religiei romane. Această religie a triburilor latine n-a fost atât de insignifiantă şi coruptibilă ca cea a grecilor; n-a fost nici atât de austeră şi tiranica ca cea a evreilor; în cea mai mare parte a fost formată din practicarea unor forme artificiale, promisiuni şi tabuuri.
Religia romană a fost puternic influenţată de marile importuri culturale din Grecia. Cea mai mare parte a zeilor din Olimp au fost transferaţi şi incluşi în panteonul latin. Hestia a devenit Vesta zeiţa romană a casei. Zeus a devenit Jupiter, Afrodita a devenit Venus şi aşa mai departe.
Iniţierea religioasă a tinerilor romani era ocazia lor solemnă de-a intra în serviciul statului. În realitate, jurămintele şi recunoaşterile ca cetăţeni erau ceremonii religioase. Poporul latin avea temple, altare şi cavouri, iar în situaţii de criză consultau oracole. Oasele eroilor erau păstrate aşa cum mai târziu creştinii le vor păstra pe cele ale sfinţilor.
Acest patriotism pseudoreligios şi lipsit de emoţie a fost destinat prăbuşirii, chiar dacă venerarea artistică şi nivelul intelectual ridicat al grecilor a dus la entuziasm şi la o venerare profundă a misteriilor.
Unul dintre cele mai puternice culte a fost misterioasa religie a Mamei lui Dumnezeu, care-şi avea templul de bază pe locul actualei biserici Sf. Petru din Roma.
Statul roman a cucerit politic, dar a fost cucerit de secte, ritualuri, misterii şi despre conceptele referitoare la Dumnezeu ale Egiptului, Greciei şi Levantului. Aceste sisteme religioase importate au continuat să înflorească în statul roman până în perioada lui Augustus, care doar din motive politice şi civice a făcut un efort eroic, încheiat într-un fel cu succes, ca să distrugă aceste sisteme religioase şi să readucă în prim plan vechea politică religioasă.
Unii dintre preoţii religiei de stat i-au spus lui Augustus despre încercările timpurii ale învăţătorilor din Salem, care au căutat să răspândeasca învăţătura unui singur Dumnezeu, o divinitate supremă, care se afla deasupra tuturor. Această idee l-a influenţat pe împărat cu atâta fermitate încât a construit multe temple, le-a împodobit cu imagini frumoase; a reorganizat statutul preoţimii; a reintrodus religia de stat; s-a autopropus, temporar, ca mare preot peste toţi ceilalţi şi n-a ezitat ca împărat să se autoproclame zeu suprem.
Această nouă religie de venerare a lui Augustus a înflorit şi s-a menţinut tot timpul vieţii, în tot imperiul, excepţie făcând Palestina, casa evreilor.
IV. Ceremoniile Misteriilor
Majoritatea lumii greco-romane şi-a pierdut familia primitivă şi religiile de stat nefiind în stare să opună rezistenţa la lipsa de înţelegere faţă de filozofia greacă. Ei şi-au îndreptat privirile spre ceremoniile Misteriilor din Egipt şi Levant, care erau spectaculoase şi emotionante. Oamenii de rând aveau nevoie de promisiuni care să le ofere salvarea – o consolare religioasă în ziua de azi şi garantarea speranţei de nemurire după moarte.
.
Trei mari Misterii au fost foarte populare:
1. Cultul zeiţei frigiene Cybela şi a a fiului ei Attis.
2. Cultul egiptean al lui Osiris şi a sa soţie Isis.
3. Cultul iranian de venerare a lui Mithras, salvator şi răscumpărător al lumii păcătoase.
.
Misterul egiptean şi frigian propăvăduia ideea fiului/soţului divin (Attis şi Osiris), care după ce trecea prin experienţa morţii şi apoi reînvia se întorcea cu puteri divine. Astfel, toţi cei care aveau o iniţiere corectă în aceste misterii şi celebrau cu un respect profund aniversarea morţii şi a învierii zeului puteau deveni o parte din natura divină a zeului respectiv.
Ceremoniile frigiene erau impresionante, dar în acelaşi timp degradante. Acestea erau nişte festivaluri sângeroase, care arătau cât de primitive deveniseră aceste misterii levantine. Ziua cea mai sfântă era Vinerea Neagră, “ziua sângelui”, care comemora sacrificiul prin moarte a lui Attis.
Ritualurile de venerare ale lui Isis şi Osiris erau mult mai rafinate şi mai impresionanate decât erau cele ale cultului frigian. Acest ritual egiptean s-a construit în jurul unei legende despre un zeu bătrân al Nilului, un zeu care-a murit şi apoi a înviat, concept care s-a regăsit în urmărirea anuală a vegetaţiei. Plantele creşteau, apoi mureau, iar primăvara renăşteau. Practicarea într-un mod entuziast a acestor misterii, precum şi exagerările care se faceau în timpul ceremoniilor, erau uneori extrem de revoltătoare.
V. Cultul lui Mithras
Înainte de apariţia misteriilor şi-a creştinismului, religia personală, ca instituţie independentă, s-a dezvoltat greoi în zonele civilizate din nordul Africii, precum şi în Europa; era mai mult o afacere de familie, a unui oraş-stat, politică sau imperială. Elenismul grecesc n-a dezvoltat niciodată un sistem centralizat de venerare; ritualul era local; ei n-au avut preoţime şi nici o “carte sfântă”. În cea mai mare parte, la romani instituţiile religioase duceau o puternică lipsă de organizare în apărarea celor mai înalte valori morale şi spirituale.
Cultul lui Mithras s-a răspândit în Imperiul Roman prin propaganda făcuta de legiunile romane recrutate din Levant, unde era la modă această religie. Această credinţă au dus-o cu ei peste tot. A fost mult mai folositoare decât cultul frigian şi egiptean.
Cultul lui Mithras a apărut în Iran şi s-a menţinut mult timp doar în această zonă, cu toate neînţelegerile care veneau din partea celor care-l venerau pe Zoroastru. Între timp, mithraismul a ajuns şi la Roma unde a cunoscut o mare îmbunătăţire prin preluarea multor învăţături de la Zoroastru. Religia lui Zoroastru a fost esenţiala pentru cultul mithraic deoarece, mai târziu, a influenţat profund creştinismul.
Cultul mithraic prezenta un zeu militant, care-şi are originea într-o piatră mare, din care a făcut să curgă apa doar trăgând cu arcul. Apa a inundat tot, scăpând doar un singur om într-o barcă construită special. Acesta se numea Mithras, iar ultima cină pe care a luat-o înainte de a se urca la ceruri a fost închinată zeului-soare. Acest zeu-soare sau Sol Invictus, a fost o degenerare a lui Ahura-Mazda, divinitatea supremă din religia lui Zoroastru. Mithras a fost perceput ca un campion, reprezentant al zeului-soare, care a supravieţuit în lupta cu zeul întunericului. Drept recunoştinţă pentru uciderea boului sacru, Mithras a devenit nemuritor, fiind privit ca un reprezentant al rasei umane printre zeii de sus.
Aderenţii acestui cult ţineau ceremoniile în peşteri şi alte locuri sacre, cântând imnuri, rostind incantaţii, mâncând carnea animalelor sacrificate şi bându-le sângele. Ei făceau aceste ceremonii de trei ori pe zi, apoi aveau săptămânal ceremonii speciale, iar cea mai elaborată ceremonie era Festivalul Anual a lui Mithras, pe 25 decembrie. Toţi credeau că participarea la acest ritual sacru asigura nemurirea. Credinţa lor era ca imediat după moarte sufletul pleacă în sânul lui Mithras, unde sta într-o fericire deplină până la ziua judecăţii. Conform acestor tradiţii, în ziua judecăţii cheile mithraice ale raiului vor deschide porţile paradisului pentru a primi credincioşii; toţi cei care nu au primit botezul vieţii şi al morţii vor fi anihilaţi după ce Mithras va reveni pe pământ. Se credea că atunci când un om moare acesta va merge în faţa lui Mithras pentru a fi judecat, de aceea atunci când va veni sfârşitul lumii Mithras va chema toţi morţii din morminte pentru judecata finală. Răul va fi distrus prin foc, iar drepţii vor trăi cu Mithras pe vecie.
La început a fost o religie doar pentru bărbaţi; existau şapte ordine diferite în care credincioşii puteau fi iniţiaţi, treptat. Mai târziu, soţiile şi fiicele credincioşilor au fost acceptate în templele Marii Mame. Acestea aveau legătură cu templele lui Mithras. Cultul feminin a fost un amestec între ritualul mithraic şi ceremoniile cultului frigian a lui Cybele, mama lui Attis.
VI. Cultul lul Mithras şi creştinismul
Deşi este adevărat că instituţionalizarea unei religii reduce calitatea spirituală a acesteia, este tot la fel de adevărat că nici o religie nu va avea succes pe termen lung fără sprijinul oferit de o organizare bazată pe anumite principii.
Acesta este motivul pentru care religia din Occident şi-a pierdut din vitalitate din cauza scepticilor, a celor cinici, precum şi-a stoicilor. Toate acestea au durat până în perioada marii confruntări: cea dintre mithraism şi noua religie a lui Pavel, creştinismul.
În sec. III, după Hristos, bisericile mithraice şi cele creştine erau foarte asemănătoare în manifestare şi în ritual. Majoritatea locurilor unde se practicau ceremoniile se aflau sub pământ şi amândouă aveau altare care reprezentau diferite suferinţe ale Mântuitorului, care a adus salvarea rasei umane din ghearele păcatului.
La cultul mithraic, întotdeauna când se intra în templu, se introduceau degetele în apa sfinţită. Astfel în unele zone, acest obicei a fost practicat de ambele religii, apoi acest ritual a fost introdus în majoritatea bisericilor creştine din vecinătatea Romei. Ambele religii au folosit botezul şi participarea la sacramentul pâinii şi a vinului. Marea diferenţa dintre mithraism şi creştinism rezultă din caracterele lui Mithras şi Iisus, primul a încurajat principiile mithraismului, în timp ce al doilea a fost un ultrapacifist. Toleranţa cultului mithraic faţă de alte religii (excepţie făcând mai târziu creştinismul) a condus în final la anihilarea lui, dar factorul determinant în lupta dintre cele două religii (mithraismul şi creştinismul) a fost admiterea femeilor cu drepturi depline în comunitatea creştină.
În final, creştinismul a devenit religia predominanată în Occident. Filozofia greacă a completat cu conceptele etice; mithraismul a dat ceremonialul de celebrare; iar creştinismul tehnica de conservare a valorilor morale şi sociale.
VII. Religia creştină
Fiul Creatorului nu s-a născut în trup şi nu s-a oferit umanităţii ca să refacă relaţia cu un Dumnezeu supărat, ci că toată omenirea să înveţe să câştige recunoaşterea iubirii Tatălui şi să-şi realizeze relaţia cu Dumnezeu.
Creştinismul s-a construit în jurul persoanei lui Iisus din Nazaret, încarnarea umană a lui Mihail Fiul, cunoscut pe această planetă ca şi Christos. Această religie a fost răspândită în Levant şi Occident de către discipolii acestui galilean, iar zelul lor misionar l-au egalat pe cel al iluştrilor săi predecesori, setiţii şi salamiţii, ca şi pe cel al contemporanilor lor asiatici, învăţătorii budişti.
Religia creştină, ca sistem de credinţă pământean a luat naştere prin implicarea următoarelor învăţături, influenţe, credinţe, culte şi atitudini individuale personale:
1) Învăţăturile lui Melchisedec, care stau la baza tuturor religiilor din Occident şi Orient, apărute în ultimii 4.000 de ani;
2) Sistemul ebraic, moral, teologic, precum şi credinţa în providenţă şi în supremul Iehova;
3) Conceptul lui Zoroastru, care prezenta o luptă cosmică între bine şi rău, care-şi lăsase deja amprenta atât în iudaism cât şi în mithraism. În lunga bătălie care s-a dat între mithraism şi creştinism, doctrinele profetului iranian au devenit un factor puternic în procesul teologic şi filozofic, precum şi în structura dogmelor, principiilor şi cosmologiei versiunilor greceşti şi latineşti a învăţăturilor lui Iisus;
4) Misteriile, în special cultul lui Mithras, dar şi venerarea Marii Mame din cultul frigian. Chiar şi legenda naşterii lui Iisus a fost influenţată de versiunea romană a naşterii miraculoase a eroului salvator iranian, Mithras, a cărui sosire pe pământ se presupune că a fost cunoscută doar de câţiva păstori, care au fost informaţi de acest eveniment extraordinar de către îngeri;
5) Realitatea istorică a vieţii umane a lui Iisus, fiul lui Iosif; existenţa lui Iisus din Nazaret, considerat Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
6) Punctul de vedere personal a lui Pavel din Tarsas. Trebuie amintit că mithraismul a fost religia dominantă în Tarsas în perioada adolescentei acestui apostol. Micul vis a lui Pavel a fost acela că într-o bună scrisorile lui bine-intenţionate către cei convertiţi vor fi considerate drept “cuvântul lui Dumnezeu”. Astfel de învăţători bine-inţentionaţi nu trebuie consideraţi responsabili pentru cum vor fi folosite mai târziu scrierile lor;
7) Gândirea filozofică a popoarelor eleniste din Alexandria şi Antiohia, din Grecia, până în Siracusa şi Roma. Folozofia grecilor s-a aflat într-o armonie mai mare cu versiunea lui Pavel a creştinismului decât oricare alt curent religios şi a devenit un factor important în succesul pe care l-a avut creştinismul în Occident. Filozofia greacă asociată cu teologia lui Pavel, încă sta la baza valorilor morale ale Europei.
Odată ce învăţăturile originale ale lui Iisus au pătruns în Occident, ele au fost occidentalizate. Când au devenit occidentale ele au început să-şi piardă puterea universală pe care o aveau pentru toate rasele şi toate tipurile de de oameni.Astăzi, creştinismul a devenit o religie bine adaptată vieţii sociale, economice şi politice, fundamentul moral al rasei albe. De mult a încetat să mai fie religia lui Iisus. Cu toate acestea religia lui Iisus este prezentată într-un mod eroic şi frumos, iar indivizii care îmbrăţişeaza învăţătura creştina caută sincer să urmeze calea lui Iisus. A fost glorificat ca Iisus Christosul, Mesia, alesul lui Dumnezeu, dar în mare parte învăţăturile evangheliilor personale au fost uitate: adică împărăţia lui Dumnezeu, Tatal tuturor, precum şi frăţia universală a tuturor oamenilor.
Aceasta este lunga poveste a învăţăturilor lui Machiventa Melchisedec pe această planetă. Sunt aproape 4.000 de ani de când acest Fiu din Nebadon, specialist în probleme de extremă urgentă şi-a ofertit personal serviciul pe Pământ, iar în acele vremuri învăţăturile “preotului lui El Eyon, Cel Mai de Sus Dumnezeu”, au ajuns la toate rasele şi către toţi oamenii. Machiventa a avut succes în realizarea misiunii sale neobişnuite, atunci când Iisus a fost pregătit să apară pe Pământ (Urantia). Conceptul de Dumnezeu există în inimile femeilor şi bărbaţilor; acelaşi concept al lui Dumnezeu arde încă, sub o nouă formă, în trăirea experienţei spirituale a multor copii a Tatălui Universal în timp ce-şi traiesc vieţile temporale, limitate şi neobişnuite, pe planetele care se mişcă în spaţiu.
.
Alfa si Omega
Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul, precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu. (Ioan, 15; 12)
Expresia “Alfa şi Omega” provine din fraza “Eu sunt Alfa şi Omega”, o denumire a lui Iisus din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.
Acest simbol a fost sugerat de Apocalipsă, unde mulţi consideră că Tatăl şi Christos, sunt “Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine.” (Apocalipsa 1;8); “Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 1;17).
În Vechiul Testament, Dumnezeu era cunoscut şi ca Iehova sau Iahve, Mama şi Tatăl. În Noul Testament acesta se numeşte Alfa şi Omega.
În mod similar, religiile percep Sfânta Treime ca fiind Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Astfel Sfânta Treime este Tatăl, Fiul/Fiica şi Mama. “Cum e sus, asemeni e şi jos; cum e jos, asemeni e şi sus.”
În Creaţie, Alfa, Tatăl nostru, este un vast tărâm (sferă) de Inteligenţă pură. Omega, Mama nostră, este un vast cub care conţine Substanţă pură. Singurul Fiu/Fiică Născută este un imens Factor Y de energie pură care se află în interiorul cubului şi al sferei. Aspectul Fiului/Fiicei din interiorul Cubului şi al Sferei este singurul şi unicul născut din vastul potenţial de energie, din vasta şi absoluta egalitate care există între Tată şi Mamă.
Factorul Y conţine împreună Inteligenţa Tatălui şi Substanţa Mamei, într-o egalare absolută a potenţialelor pe care le deţin. Mama îl ţine pe Tată în sânul ei.
Însuşirile lui Alfa sunt Tată-Masculin-Pozitiv-Proiecţie-Voinţă.
Atributele lui Omega sunt Mamă-Feminin-Negativ-Receptiv-Dorinţă.
Însuşirile Unicului Fiu/Fiică născută sunt Fiu/Fiică-Masculin/Feminin-Unitate/Acţiune. Ei sunt Inteligenţă, Substanţă şi Energie; Voinţă absolută pentru a crea; Dorinţă absolută pentru a crea; Acţiune absolută pentru a crea.
Creaţia este Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea manifestată a Creatorilor prin care se extind pe sine.
Prin Voinţa lor este acceptată manifestarea. Prin Dorinţa lor manifestarea este asumată. Iar prin Acţiunea lor manifestarea este completă.
Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea de a servi Creaţia pentru Creatori este adevărata natură a cauzei.
A servi Creaţia pentru Creatori cu gândul, cuvântul şi cu fapta este adevărata natură a responsabilităţii.
Christul este exprimarea Co-Creatoare a Voinţei, Dorinţei şi Acţiunii lui Alfa şi Omega. “Să vă iubiţi şi să vă ajutaţi unul pe altul precum v-am iubit şi v-am ajutat şi eu.” este sintagma care exprimă totul.
Cu toţii suntem expresia Christică Co-Creatoare a Tatălui şi a Mamei, Alfa şi Omega.
Noi stăm în Voinţa, Dorinţa şi Acţiunea lor. Prin expansiunea Inteligenţei, Energiei şi a Substanţei lor noi suntem îndreptăţiţi.
Realizările noastre sunt recunoscute în ciclurile nesfârşite de extindere a iubirii, vieţii, luminii şi libertăţii. Prin iubirea şi ajutorul unuia faţă de altul noi ne cinstim Tatăl şi Mama.
Prin lucrările noastre Co-Creatoare noi extindem gloria Tatălui şi a Mamei. Cea mai mare perfecţiune se atinge prin expansiunea gloriei lor.
În cea mai mare perfecţiune noi suntem realizaţi. Prin realizarea noastră ei se desăvârşesc. Prin desăvârşire ei se ridică de la tăcere la cuvântul vorbit.
Preotia in Ordinul lui Melchisedec
Ce este preoţia creştină, preoţia Noului legământ?
Prin ce se deosebeşte preoţia creştină de vechea preoţie lui Aaron, a Vechiului legământ? Apostolii, ca şi prezbiterii asociaţi lor, nu fac decât să preia misiunea pe care şi-a asumat-o însuşi Iisus când a zis: “Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, m-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propăvăduiesc robilor de război eliberarea, orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca IV, 18). Apostolii vor fi şi ei trimişi în lume în istorie să anunţe aceeaşi Evanghelie, să-i ajute pe fiii credinţei să traverseze noul Iordan (botezul) şi să reverse peste ei bogăţiile împărăţiei cerurilor (în special tămăduirile de orice fel).
Duceţi-vă în toată lumea şi propăvăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi se va boteza (cine va crede vestea cea bună adusă din Noul Canaan şi va avea curajul să traverseze Iordanul cel spiritual care desparte lumea aceas¬ta de cea viitoare) va fi mântuit. Cine nu va crede va fi osândit (cum au fost israeliţii care s-au răsculat împotriva trimişilor lui Moise care se întorseseră din valea Escol). Iată semnele care-i vor însoţi pe cei care vor crede: în numele Meu vor scoate draci, în limbi noi vor grăi; vor lua în mâini şerpi şi chiar de vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi aceştia se vor face sănătoşi. (Marcu XVI, 15-18).
Preoţia creştină prelungeşte în istorie preoţia lui Iisus Hristos cea după rânduiala lui Melchisedec făcându-i pe oameni să guste Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, după extraordinara expresie a autorului epistolei către evrei (VI, 5). Preoţia creştină nu aduce jertfe lui Dumnezeu pe altare de piatră, cum faceau Aaron şi urmaşii săi, ci coboară de la Dumnezeu, din împărăţia păcii Noului Salem, pâinea vieţii veşnice şi vinul cel nou al ospăţului de nuntă. Canaanul istoric nu era decât umbra noului Canaan, a noului Ierusalim.
Preoţia legii vechi n-a făcut decât să întreţină vie aşteptarea, flacăra vie a credinţei avraamice, ferită de ispitele idolatriei. Adevărata preoţie veşnică a fost prefigurată de Melchi¬sedec, de cei trimişi de Moise să anunţe poporului bogăţiile pământului făgăduinţei de care tocmai se apropiaseră, de toţi proorocii legii vechi. Abia Hristos însă a deschis cu adevărat poarta împărăţiei cerurilor, revărsând peste lume, puterile veacului viitor, pâinea şi vinul ospăţului de nuntă, odihna cea adevărată şi fără de sfârşit a Noului Salem.
Melchisedec, Regele Dreptăţii
Melchisedec l-a binecuvântat pe Avraam, părintele comunităţii religioase, care a devenit important în diverse religii pentru iudaici, creştini sau musulmani. Avraam i-a dat lui Melchisedec zeciuială, dijmă, lucru ce semnifică o mare importanţă deoarece acesta nu era obligat, el fiind iudeu şi făcând parte din preoţii care erau descendenţii lui Aron. Melchisedec este Regele Păcii sau regele Salemului (melech ha shalom) şi semnifică Regele Dreptăţii (Melech ha zedech). El este preot şi rege. Nu are tată sau mamă, iar Biblia nu îi acordă nici o legătură cu vreuna din spiţele celor 12 familii enumerate în Cartea sfântă. El nu are familie, nu îi sunt descrişi părinţii pământeni, viaţa sa nu a fost finalizată prin moarte niciodată (aici, Biblia, deşi descrie amănunţit fiecare familie şi tribul respectiv, spunând, de regulă, durata de viaţă a fiecăruia dintre membrii importanţi, nu face nici o referire la Melchisedec), ci el rămâne preot pentru totdeauna. Semnificaţia ultimului cuvânt este de importanţă majoră deoarece arată existenţa spirituală a lui Melchisedec chiar şi în zilele noastre.
Fragmentele găsite în peştera numărul 11 de la Qumran îl plasează pe Melchisedec într-o poziţie extrem de înaltă în teologia eseniană. El este asociat cu ultima judecată divină. Iisus, spune dr. Curin, a fost uns ca şi mare preot de către Dumnezeu. Salvarea este Dumnezeu, iar Preoţia Superioară a lui Iisus Christos este identică cu Preoţia lui Dumnezeu, cel care l-a trimis pe unicul său fiu în lume. Iar această preoţie a fost făcută după eternul, veşnicul Ordin al lui Melchisedec, astfel că Isus Christos devine cel mai mare Preot, Superior, care reprezintă pe om şi prezintă pe om perfect în faţa lui Dumnezeu. Astfel, marea căutare a omului ia sfârşit, iar eterna întrebare care dăinuie de veacuri “Cum ne putem apropia de Dumnezeu?” are doar un singur răspuns, aşa cum este el dat în “Cartea sfântă”, prin Iisus Christos, Regele Drepăţii, Preot al celui Preaînalt, după rânduiala Ordinului lui Melchisedec.
Marea Frăţie Albă şi Ordinul lui Melchisedec
Există două grupuri principale ale Maeştrilor Înălţării care au sprijinit Omenirea în evoluţia Pământului, acestea fiind Marea Frăţie Albă Universala şi Ordinul lui Melchisedec.
Marea Frăţie Albă Universală este compusa din Fiinţele Ierarhiei Cosmice. Scopul ei principal este de a asista planetele şi civilizaţiile în evoluţia lor. Întrucât planul Lui Dumnezeu include întrega creaţie, Marea Frăţie Albă este menită să observe procesul de evoluţie al tuturor fiinţelor şi să le ofere sprijinul atunci când este cazul.
Ordinul lui Melchisedec este un grup al Inteligenţelor Universale, aflat sub oblăduirea Creatorului Divin, care administrează Darurile lui Shekinak (darurile Lui Dumnezeu care sfinţesc prin Duhul Sfânt forma moleculară a Universului interior) influenţând stările fizice, mentale şi spirituale ale existenţei.
Acesta este un grup care completează fizic si spiritual lucrarea care trebuie făcută pentru a ajuta civilizaţia să evolueze. Această completare se face urmând două căi:
1. prin realizarea de schimbari de constiinta,
2. prin împliniri reale în lumea fizica.
Cei din Ordinul lui Melchisedec sunt Fii ai Luminii care au ales să vină în trupuri şi să dovedească suveranitatea lui Dumnezeu cel Prea Înalt în transformarea Pământului. Ei lucrează la aplicarea adevărurilor Lui Dumnezeu, ba chiar, uneori, se înfăţişează ca un Ordin vizibil oferit omului prin Merkaba, astfel încât modelele arhitectonice ale Raiului să poată fi construite pe Pământ ca semne ale multiplelor nivele ale Creaţiei Universale. Ordinul lui Melchisedec este Preoţia Hirotonisită dinaintea Dumnezeului Universal, Sursa Divina. Melchisedec, Veşnicul Stăpân al Luminii, este răspunzător pentru întreaga organizare a Lumilor Divine, inclusiv a Pământului, pentru trecerea într-o nouă creaţie. El este asemeni lui Metatron şi Arhanghelului Mihail în salvarea, renaşterea şi reeducarea lumii trecând prin purificarea Luminii Vii.
Ordinul lui Melchisedec a avut diverse forme în diferite civilizaţii ale Pământului. Melchisedec, menţionat în Vechiul Testament, a făcut parte din numeroase Şcoli ale Misterelor de-a lungul istoriei omenirii (ca membru al acestora a scris Cartea lui Iov, a înfiinţat Şcoala Profeţilor şi anticul Ordin al Esenienilor). Melchisedec este reprezentarea divină care a instruit toţi marii iniţiaţi: Hermes Trismegistos, Orfeu, Pitagora, Moise, Platon, Zoroastru, Buddha, Isus. Doar el poate dărui ultimele nivele ale adevăratei iniţieri. Aproape toţi preoţii şi păstorii din tradiţia creştină au fost hirotonisiţi în Ordinul lui Melchisedec, chiar şi un citat din Biblie ajutând la stabilirea acestui lucru: Evrei 6: 19-20: Nădejdea pe care o avem ca o ancoră a suf letului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă. Unde Iisus a intrat pentru noi ca înainte mergător, f iind făcut arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.
Sursele antice ce atestă Ordinul şi Preoţia lui Melchisedec
În Biblie Melchisedec este numit Regele Dreptăţii şi Regele Salemului, numele vechi al Ierusalimului.
În Geneză se regăseşte ca Preot al Lui Dumnezeu cel Preaînalt.
Dionisie l-a numit cel mai iubit ierarh al Lui Dumnezeu,
Tertullian spune că Melchisedec este o virtute cerească a marii mile care se face pentru virtuţiile şi îngerii din cer ceea ce face Christos pentru oameni.
În câteva surse oculte Melchisedec este identificat cu Duhul Sfânt.
În Cartea Mormonilor se face referinta la el ca la Preotul Păcii
Unii clerici au crezut că este Fiul Lui Dumnezeu în forma umană şi unii evrei l-au văzut ca pe Mesia.
Initierea in Ordinul Melchisedec
Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec poate fi de două feluri:
1. Botezul Luminii este o antică ceremonie de conectare cu Divinitatea şi cu familia divină din care face parte fiecare fiinţă umană. Are drept scop deschiderea oamenilor direct spre Dumnezeu, spre Sinele lor superior şi ghidările lor, creând astfel o legătură energetică şi conştientă între Microcosmos şi Macrocosmos. Deoarece această legătura divină poate ajuta o persoană să câştige un sentiment mai puternic de dragoste şi calm, acest tip de iniţiere este indicat copiilor, bolnavilor şi celor care vor să devină mai stăpâni pe sine.
2. Iniţierea în Ordinul lui Melchisedec reprezintă primul pas în care, printr-o ceremonie spirituală tipică, se accesează câmpul energetic al iniţiatului prin punerea în legătura cu energia specifică a lui Melchisedec. Astfel, noul iniţiat va putea efectua tratamente cu mâna sau chiar la distanţă, pentru el sau pentru alte persoane, fără a fi nevoit să devină Preot al lui Melchisedec.
Karanna Academy: Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV
Melchisedek – Adevaruri istorice: Invataturile lui in Grecia, Roma / Cultul lui Mithras si Crestinismul – Partea IV
Citiri Aura & Traseu Karmatic / Nivel de Evolutie Spirituala Actual
Citiri Aura & Traseu Karmatic / Nivel de Evolutie Spirituala Actual
In intervalul 29-30-31 iulie 2015 oferim citiri de aura / campuri mensonice si campuri morfice, pentru maxim 20 de persoane, la distanta.
COST: 300 lei – 200 lei
VREAU SA MA INSCRIU
ATENTIE! PUTETI PLATI ONLINE, CU CARDUL, PRIN MAGAZINUL DE PE SITE, DAR PENTRU A VA INSCRIE LA EVENIMENT NU ESTE OBLIGATORIU SA FACETI PLATA ONLINE. PUTETI ACHITA DUPA INSCRIERE, IN CONTUL DE MAI JOS, IAR PRIN MAGAZINUL ONLINE SA FACETI NUMAI INSCRIEREA, FARA SA PLATITI, ALEGAND LA FINALIZAREA COMENZII, CA MODALITATE DE PLATA, MODALITATEA „TRANSFER BANCAR”. DACA ULTERIOR INSCRIERII DORITI TOTUSI SA PLATITI ONLINE, INTRATI IN SECTIUNEA „COMENZILE MELE” DIN CONTUL DVS DE PE SITE SI FINALIZATI COMANDA PRIN PLATA ONLINE.
CONT BANCAR:
Karanna Business Solutions Srl
RO27BRDE170SV18043651700
BRD Craiova
Cod BIC / SWIFT : BRDEROBU
Va rugam sa mentionati la motivul platii, „consiliere”.
Deoarece citirile sunt destul de solicitante dpdv energetic pentru noi, vom accepta maxim 20 de persoane pentru acest eveniment, iar raspunsurile noastre le veti primi in scris, prin email, incepand cu data de 29 iulie ora 20:00 pana la data de 31 iulie 2015, ora 22:00 ora Romaniei.
Mai jos sunt cateva explicatii pe scurt despre culorile aurei si interpretarea acestora, despre campurile mensonice si morfogenetice, campuri in care se poate citi istoricul (cel putin partial) al Spiritului care este intrupat la un moment dat, karma acestuia, respectiv lectiile cele mai importante pe care le mai are de invatat si pe care le-a invatat deja, vietile anterioare traite in corp, tipul de Spirit, vechimea aproximativa si gradul de cunoastere si acces al acestuia.
Pentru cei ce ne cunosc si care au mai lucrat cu noi este simplu de inteles cum se pot „citi” aceste informatii prin intermediul unei poze, la distanta. Pentru cei ce nu ne cunosc, ramane sa vedem daca vor avea curajul si curiozitatea, interesul necesar de a afla mai multe despre ei insisi si despre rolul lor in timp si spatiu, in acest Univers.
Mai multe despre activitatea noastra si pregatirea pe care o avem in domeniu (desi nu o diploma este nevoie sa ai pentru a vedea aceste aspecte din Invizibil…) puteti viziona AICI. Certificate si Acreditari AICI. TESTIMONIALE AICI.
Citirea aurei
Citirea aurei implică observarea și interpretarea acesteia. Aura este un câmp de mensonic de radiație subtila, luminoasa, ce înconjoară o persoană. Persoanele ce pot vedea aura au oferit citiri de aura din toate timpurile. Acestia au o abilitate unica de a vedea sau simți aura unui individ. Aura este alcătuita din „câmpuri bio-electro-magnetice”.
Existenta aurei in jurul corupului uman a fost combatuta agresiv de catre oamenii de stiinta pana cand a fost fotografiata intamplator de sotii Kirlian in 1939. Chiar si dupa aceea si pana astazi, nu exista un acord total pe acest subiect.
Fotografia Kirlian constă în înregistrarea unui obiect expus într-un câmp electric de înaltă tensiune și frecvență. În imaginile astfel obținute, obiectul fotografiat este înconjurat de un halou luminos, policrom.
Este cunoscută și ca „efectul Kirlian”, „procedeul Kirlian”, „tehnica Kirlian”.
Pornind de la procedeul soților Kirlian sunt imaginate soluții tehnice noi care au lărgit considerabil aria posibilităților de investigare și cunoaștere a materiei vii.
În funcție de autori și de tehnica folosită, imaginea obținută are diferite denumiri: electrografie, electrofotografie, efect corona (folosit îndeosebi de cercetătorii americani), fotografie Kirlian, etc.
Fotografia Kirlian se poate realiza atât structurilor vii cât și structurilor nevii.
Structurile anorganice au o imagine statică, monocromatică și reproductibilă.
Structurile organice au o imagine dinamică, variabilă de la un moment la altul și de la o stare a organismului la alta.
Diversele stări funcționale a organismului, normale sau patologice le corespund culori specifice care diferă de starea fiziologică a organismului, arată cercetătorii acestui procedeu.
Dr. Dumitru Constantin consideră că efectul Kirlian evidențiază biocâmpul organismelor vii, bazându-și afirmația inclusiv pe concluziile oamenilor de știință Northrop, Burr și Ravitz care, în studiul lor asupra biocâmpurilor, au evidențiat fluctuații semnificative dependente de mai mulți factori.
Insusi inventatorul acesti tehnici, Kirlian, credea ca haloul de lumina care apare in jurul obiectelor este un fel de aura, mai exact “forta vitala” sau “campul energetic al fiintelor vii”. Iar aceasta aura ar fi influentata de starea fizica sau emotionala a subiectului, putand inclusiv arata anumite probleme de sanatate. Primul lor studiu in acest sens a fost publicat in 1961, in Revista de Fotografie Stiintifica Aplicata.
Sotii Kirlian au realizat si un experiment interesant pentru a-si sustine ipoteza. Ei au fotografiat o frunza, apoi au taiat o bucata din ea si au continuat sa o fotografieze, la intervale regulate de timp. Desi o parte a frunzei fusese taiata, o urma palida luminoasa aparea in fotografie, ca si cand frunza ar fi fost intreaga.
La Institutul de neuropsihiatrie al Universității Los Angeles din California și la American Psyhological Association, în anii ’70, Thelma Moss și grupul ei de cercetători au studiat bio-câmpurile la plante și oameni și pe această cale a posibilelor interacțiuni energetice dintre organismele vii. Fotografiile obținute, în urma unor atente analize, au scos în evidență diverse imagini, cu diferite culori și intensități în funcție de tensiunea psihică, mânie, teamă, stare de relaxare. Printre constatări au figurat și acelea conform cărora în unele zone ale organismului apare un aspect mai estompat iar în altele mai accentuat. Aceste zone cu imagini diferite au putut fi ulterior determinate a fi structuri cu energie bioelectrică variabilă.
Dr. Moss a mai studiat in plus şi transferul energetic dintre oameni. Un experiment în care două dintre colegele sale încercau să-şi transfere energia reciproc şi chiar au reuşit.
Alte experimente ale Dr. Moss au fost cele cu „degetul mare verde” şi cu oamenii cu „degetul mare maro”, care ţineau în palmele lor o frunză distrusă şi încercau să o „repare”. Frunzele au fost fotografiate „înainte” şi „după”, precum şi alte frunze „control”, care nu fuseseră atinse.
S-a încercat trimiterea energiei la distanţă şi s-a descoperit că frunzele au fost „reparate” de către cei cu „degetul mare verde”. Voluntarii cu „degetul mare maro” chiar funcţionau ca „distrugători”, plantele răspunzând negativ la atingerea lor.
Ideea lui Kirlian, care credea ca a fotografiat aura energetica, a fost preluata si de alti savanti, precum Beverly Rubik, care a sustinut ca aceasta tehnica explica vechea disciplina chineza Qigong.
Conforma acesteia, toate fiintele vii au o energie vitala numita qi (sau chi). Rubik a facut electrofotografii pe bolnavi cronici, ca sa observe diferentele produse de boala in aura acestora.
Asemenea descoperiri, ce au la bază efectul Kirlian, oferă posibilitatea de a spune că din punct de vedere fizic, funcționarea sistemelor vii poate fi concepută ca o fluctuație de câmpuri energetice. Ca urmare acestor cercetări și experimente științifice, există păreri ale unor oameni de știință conform cărora interacțiunile umane ar putea fi interpretate și înțelese ca fiind, în primul rând, ca interacțiuni ale unor câmpuri energetice.
Semnificatia culorilor in aura (pe scurt):
Atunci când subconştientul devine stăpân asupra dorinţelor inferioare, culoarea vibraţiilor sale subtile este culoarea albastru. Mentalitatea obiectiva (fiind de un grad inferior al vibraţiilor) trebuie sa fie elevata (sublimata) pentru a se putea uni în mod armonios cu subiectivul (superiorul). Conştientul sau subconştientul formează astfel ansamblul individualităţii. Acesta este telul evoluţiei noastre permanente, de a ne uni într-un singur conştient (sau în aşa zisul supraconstient), cu alte cuvinte, starea de contact cu Sinele Suprem (sau Samadhi).
Daca vibraţiile mentalităţii obiective sunt antrenate de vibraţiile roşii (subtile) ale naturii animale (care exista în fondul vital al fiecărei fiinţe umane), apare separarea permanenta s celor doua mentalităţi; are loc aşa-zisa moarte spirituala. În aceasta situaţie, fiinţa continua sa existe ca robot, fiind definitiv separata de aspectul subiectiv sau de natura (sa) superioara, natura în care exista Sinele Suprem, Esenţa sau Atma. Acest lucru trebuie sa fie evitat (cu cea mai mare grija). Exista situaţii menţionate în tradiţia spirituala a planetei, situaţie în care Sinele Superior (sau mentalitatea subiectiva) se separa şi se reincarnează în alt vehicol, în alta fiinţă, în timp ce vehicolul fizic care a murit continua sa trăiască (sa existe) în mod automat, genul zombi, fiind antrenat numai de mentalitatea obiectiva, altfel spus, de natura inferioara vitala.
Culoarea verde este culoarea individualizării. În manifestările sale cele mai elevate nu exista egoism. În schimb, egoismul se afla (in totalitate) în nuanţele inferioare. Toate dorinţele personale, tot ceea ce vine de la ideile de posesiune personala, sunt perceptibile în astfel de momente. Aici descoperim dorinţa de distingere neapărata, aspiraţie către renume, bogăţie, toate fiind manifestări ale curenţilor verzi cu nuanţele corespunzătoare.
Culoarea portocaliu este considerat în tradiţia yoghina drept forţa vieţii. Acesta este suflul vieţii recunoscut în Biblie, prana sau mana. Vibraţiile sale se găsesc în întregul Univers. Toate lucrurile şi fiinţele sunt impregnate, la nivelul lor specific, de aceasta mare forţă secreta a vieţii. Aceasta forţa este cea care creează, construieşte şi da naştere formelor. Activităţile chimice, atracţiile şi repulsiile instinctive, asocierea atomilor, gruparea acestora prin jocurile vibraţiilor lor respective, sunt produse de aceasta forţă secreta a vieţii sau de curentul portocaliu. Aceasta forţă constructiva (totodată, distructiva) menţine corpul fizic în buna stare sau, din contra, cauzează dezagregarea atomilor sai sau a unor elemente componente. Într-un cuvânt, ea este esenţa vitala a formelor fizice.
Culoarea roşu este cea care vibrează cel mai lent dintre toţi curenţii subtili menţionaţi deja. Exista totuşi un alt curent ale cărui vibraţii sunt şi mai lente, influenta acestuia fiind foarte scăzută asupra dezvoltării noastre.
Este bine sa ştim ca rănile, catastrofele, exploziile, incendiile, sunt, în general, cauzate de vibraţii subtile roşii (de anumite nuanţe) acestea fiind adesea aduse de gândurile pervers-tite ale fiinţei umane. Vibraţiile specifice ale marelui curent subtil roşu nu sunt atrase în mod conştient de fiinţa umana, aceasta atracţie încetând, fara îndoială, de îndată ce fiinţa umana va deveni stăpână pe emoţiile sale inferioare şi instinct.
Vibraţiile subtile roşii sunt profund dezagreabile şi au natura inferioara, împiedicând foarte mult atingerea dorinţelor elevate, blocând realizarea imaginilor mentale ale unui ideal elevat care este pe cale sa se formeze în fiinţa noastră psihica. Prin forţa sa repulsiva accentuata, curentul subtil roşu îndepărtează idealurile (in mod constant) de noi. În general, persoanele ale căror vibraţii sunt inferioare (ca urmare a lipsei de stăpânire asupra emoţiilor inferioare sau asupra instinctelor) dau curs liber mâniei, fricii şi pasiunilor de tot felul, atrăgând (in mod inconştient) în aura aceasta forţă repulsiva; procedând astfel, întreaga fiinţă va fi stanţata de aceasta energie cu efecte extreme.
Aceasta energie, odată intrata în obişnuinţa, face ca fiinţei să-l fie greu sa elimine acele elemente sau stări care conduc întotdeauna la cumularea energiilor specifice ale lui roşu subtil în aura sa. În acest fel, aura unei astfel de persoane va fi invadata (in mod constant) de culoarea subtila rosie. Astfel, mai devreme sau mai târziu, o asemenea persoana va înceta sa mai obţină succes în orice acţiune întreprinsă şi va întâmpina nenumărate obstacole şi dificultăţi în viaţă.
Spre deosebire de vibraţiile superioare a căror curgere este ritmica şi constanta, vibraţiile subtile roşii, prin componenta lor specifica, asigura invadarea fiinţei de către microbi şi facilitează pătrunderea în organism a elementelor toxice, nocive, care conduc în mod gradat la slăbirea celulelor.
Culoarea rosu-brun sau maro: Vibraţiile acestei culori sunt puse în mişcare şi atrase de noi în aura atunci când frica predomina mentalitatea noastră. Daca acest curent subtil invadează într-o anumită proporţie aura şi durează un anumit interval de timp, noi atragem în propria fiinţă chiar pericolul de care ne temem. El semnifica emoţia inferioara de orice tip. La fiinţa umana el indica totdeauna preponderenta naturii animale în aura.
Curenţii forţelor spirituale ce pot fi perceputi ca si culori, constituie o parte a Spiritului Universal (parte generata de Spiritul Divin).
Un individ oarecare nu poate lupta perpetuu (m<obile>) contra unui curent mental-universal, pentru ca el nu poate opri fluxul acestei mari de forte (depăşit fiind de ea). El poate sa urmeze un anumit curent, mai ales daca acesta este superior, extrăgând avantaje lucrând cu natura (la unison) şi nu împotriva acesteia. Prin urmare, recunoscând unitatea acestei forte, constatam ca ea se manifesta sub diferite aspecte şi, analizând în detaliu, s-a ajuns la concluzia ca aceste aspecte sunt numite mari curente de manifestări universale.
Fiecare dintre aceşti curenţi se diferenţiază de ceilalţi prin frecventa specifica vibraţiilor, condiţionată de mediul în care se manifesta.
Cei cinci curenţi principali se subdivizează în curenţi mai mici, fiecare dintre ei prezentând diferenţe specifice de vibraţii. Aceştia (cosmici fiind) matura literalmente suprafaţa solului, trecând chiar în acesta şi străbătându-l aşa cum ne străbat pe noi (înşine). Sunt simultani şi pot fi intercalaţi unii în ceilalţi, influenţându-se intre ei.
Văzuţi din plan subiectiv, ei apar ca mai multe benzi de culori diferite ce înconjoară pământul şi toate creaturile vii. Fiinţa umana (obişnuită) nu poate percepe (in mod spontan) curenţii cosmici, astfel îndoindu-se de prezenta acestora. Faptul ca nu se vad sau nu se simt nu e o raţiune suficienta pentru a trage concluzia inexistentei lor. De pilda, electricitatea (libera) nu se vede, totuşi exista.
Culoarea Indigo este caracteristica mentalului superior
Culoarea galben este caracteristica sufletului spiritual
Culoarea violet este caracteristica zonei astrale, inclusiv corpul astral al oamenilor (sau dublul astral).
Campurile Mensonice
Campurile mensonice sunt campuri luminice formate din particulele elementare emise la formarea acestui Univers, particule ce alcatuiesc mai pe scurt, Panza Creatiei in acest Univers. Aceste particule au fost denumite de oamenii de stiinta „mesoni”. Dintr-o „pura coincidenta”, aceasta denumire provine din cercurile hermetice ale Scolilor antice de Mistere.
Deoarece corpurile umane sunt alcatuite din materie a acestui Univers, corpurile noastre contin desiguri mesoni.
Intr-una din cartile sale scrisa in 1977, „Din tainele Universului Spiritual (Negativ)”, GEORGE VĂSÎI, hirotonisit in taina de Părintele Nil Dorobanţu, impreuna cu Maica Veronica, spune:
– Trebuie reţinut în concluzie, că ierarhia de energie, treptele de energie şi lumina universului spiritual negativ se datorează diverselor stadii ale mentalului pe care se află fiecare treaptă. Trebuie subliniat, bineînţeles, faptul că: Acumularea de energie şi emisia de lumină sunt rezultatul evoluţiei mentalului.
– Trebuie ştiut, deci. că în momentul în care vom vorbi de spirite mari cu câmpuri mensonice şi lumini mari de 7. 10 şi 12 metri, vom avea de-a face cu spirite care de milenii au atins treapta mentalului suprem, în timp ce sufletele pătate, căzute sau pribege au stagnat în zona mentalului inferior, deformându-1 şi pe acesta
Evoluţia mentalului atrage după sine emiterea de către creier a unor vibraţii, a unor unde a căror frecvenţă şi amplitudine cresc pemăsură ce mentalul evoluează către zonele supreme. Tot evoluţia mentalului determină raza de acţiune a celor două câmpuri magnetice care apar în faza mentalului superior: câmpurile mensonice şi cele luminice. -”
Câmpul mensonic este rezultatul activităţii mentale, iar câmpul luminic este expresia activităţii psiho-pasionale (afective, iubirea). Cu aceste fapte putem aborda universul spiritual negativ.
În fizica particulelor, mesonii sunt particule subatomice hadronice compuse dintr-un quark și un antiquark, legate împreună de o interacțiunea puternică. Deoarece mesonii sunt compusi din sub-particule, au o dimensiune fizică, cu un diametru de aproximativ 1 Ferm, care este de aproximativ 2/3 mărimea unui proton sau neutron. Toti mesonii sunt instabili, cu cea mai lungă durată de viata de doar câteva sutimi de microsecundă. Mesonii incarcati se degradeaza (uneori prin particule intermediare) pentru a forma electroni și neutroni. Mesonii neincarcati se pot descompune in fotoni.
Mesonii nu sunt produsi prin dezintegrare radioactivă, dar apar în natură numai ca produse de scurta durata ale interactiunilor de foarte mare energie in materie, între particulele de quarci.
In natura, importanța mesonilor cu incarcatura joasa este că acestia sunt particulele asociate cuantice de câmp care transmit forța nucleară, în același mod în care fotonii sunt particulele care transmit forța electromagnetică. Mesonii de incarcatura inalta au fost creati în Big Bang, dar nu par sa joace un rol in natura astăzi (din punctul de vedere al stiintei).
Fiecare tip de meson are o antiparticulă corespunzătoare (anti-meson), în care quarcii sunt înlocuiti de anticuarcii lor corespunzători și invers.
Campurile Morfice (Morfogenetice)
Campuri morfice – teoria morfogenetica aparuta in biologie statueaza faptul ca o fiinta vie este cuplata la un camp morfic care este de natura energetica, vibratorie.
Biologul si Autorul Rupert Sheldrake a constatat ca, pentru ca un camp morfic sa actioneze, este necesar ca intr-un organism viu sa existe structuri care sa receptioneze aceste campuri. Mai mult, Sheldrake a constatat ca exista si emitatori, nu doar receptori ai acestor campuri, in organism. Emitatorii influenteaza aceste campuri morfice, pe cand receptorii doar primesc informatia energetica cu care campurile respective au fost deja impregnate. Fizica cuantica a descoperit ca particulele sunt supuse campurilor morfice si astfel interactiunea dintre materie si energie exista la toate nivelele Creatiei.
ADN-ul este un receptor si un potential emitator pentru campurile morfice. Astfel se explica cum actioneaza un organism viu asupra acestor campuri si cum se pot utiliza aceste campuri pentru a influenta alte fiinte sau obiecte, locuri, ceea ce numim „soarta” insasi sau karma putand fi definita si intr-o anumita proportie modificata astfel, prin acest concept ce defineste o procedura clara si logica de producere a unui efect in plan 3D.
Gasim deci dupa mii de ani, explicatii stiintifice ale credintelor din cele mai vechi timpuri asupra existentei si realitatii ritualurilor magice si vrajitoresti, ne explicam astfel existenta si rolul ritualurilor religioase si de asemenea, gasim usor de aratat faptul ca prin influentarea acestor campuri morfice se pot trimite (emite) ceea ce se numeste popular vraji, farmece, blesteme, dar se pot realiza prin acelasi procedeu de polarizare inversa insa, dezlegari ale acestor actiuni produse prin influentarea campurilor morfo-genetice, de catre persoane initiate in Spirit in acest sens si ale caror capacitati Psi si campuri energetice sunt de asemenea natura incat permit efectuarea acestor operatiuni.
Citiri Aura & Traseu Karmatic / Nivel de Evolutie Spirituala Actual