RAMTHA
REFLECŢIILE UNUI MAESTRU
DESPRE
ISTORIA UMANITĂŢII
In continuare, am selectat cateva paragrafe din primul volum al seriei Ramtha - Reflectiile unui Maestru.Mi se par semnificative pentru ceea ce Ramtha transmite ca si mesaj general, sistem de gandire, ce aduce el nou ca si viziune asupra creatiei, asupra a TOT CEEA CE ESTE.
Ramtha este o entitate care a trait pe pamant acum 35.000 ani pe vremea Lemuriei si Atlantidei. A fost un razboinic impotriva tiranilor, a cucerit 2/3 din lume asa cum o stim noi acum – conform spuselor lui – iar in cursul vietii traite pe Pamant, datorita unei rani grave ce l-a tinut departe de campul de lupta o lunga perioada de timp, contempland natura a aflat si trait secretele Creatiei, ascensionand in cele din urma in fata armatei sale de peste 2.000.000 de oameni. In timpul marsului sau, oamenii i-au oferit proprii lor copii pentru a-i creste si educa, iar unul dintre acestia a purtat numele de Ramaya, cea care astazi este JZ Knight. Aceasta a infiintat, in urma unor experiente pe care le puteti citi in aceasta carte, Scoala de Iluminare “Ramtha” pentru a impartasi altora invataturile lui. Nu este o secta, ci chiar o scoala care “preda” o programa si care intra ce-i drept in contradictoriu cu religia crestina pe alocuri dar care aduce si cateva completari.
Ramtha îşi comunicã învăţăturile
printr-un fenomen pe care îl numeşte
canalizare. A fost Ramtha cel care a făcut acest termen cunoscut. El foloseşte
corpul lui JZ Knight (se citeste Gezi Nait), pentru a se canaliza pe sine şi a
preda învăţăturile în persoană. Un canal este diferit de un medium prin aceea
cã, canalul nu este intermediar între conştiinţa care vine prin el şi audienţă.
Existenta lui este dovedita stiintific prin numeroase teste la care au fost supusi ani de-a randul atat el, cand folosea corpul lui JZ, cat si JZ insasi. Rezultatele cat si metodologia sunt publice si pot fi vizionate pe www.ram-romania.ro sau pe site-ul www.ramtha.com . Studentii Scolii sale de Iluminare sunt responsabili de filmul documentar “What the bleep do we know?”, o productie care explica Realitatea precum si Crearea ei voluntara si involuntara, prin perspectiva fizicii cuantice.
Canalul nu rămâne în transă, sau o altă stare
alterată în timp ce canalizeazã, el îşi părăseşte complet corpul, ca atunci
când cineva moare, şi îngăduie conştiinţei care vine să aibă control complet
asupra mişcărilor şi tuturor funcţiilor corpului. În timp ce este canalizat de
JZ Knight, Ramtha poate deschide ochii, merge, dansa, mânca şi bea, râde, vorbi
şi preda studenţilor. JZ Knight este singurul canal pe care el 1-a ales şi pe
care el îl va folosi vreodată pentru a-şi aduce mesajul.
În 1996 un distins grup de savanţi în
medicină, psihologie, sociologie şi experţi în religie au studiat-o pe JZ
Knight înainte în timpul şi după canalizarea lui Ramtha. După ce au terminat
studiul ştiinţific pentru care au folosit cele mai moderne tehnici şi
echipamente posibile,
au concluzionat că
rezultatele sunt atât de dramatice încât exclud categoric posibilitatea
prefăcătoriei, a schizofreniei sau multiplei personalităţi.
EPICA CREAŢIEI
"Deci la început, când toţi
eraţi nişte scântei de lumină, de conştiinţă personală aţi făcut drumul în
materie sau materie corporală. Aţi căzut şapte nivele de vibraţie, întru adevăr
de conştiinţă. Aşa. Deci acum sunteţi la începutul evoluţiei. Şi la începutul
evoluţiei, misiunea voastră a fost să faceţi cunoscut necunoscutul, ca entităţi
nemuritoare ce sunteti, Dumnezeu, ceea ce toţi sunteţi, şi oglinda lui
reflectoare care este personalul vostru “sine” (persoana în totalitate).
Această călătorie este pentru Spirit şi Suflet într-o Carte a Vieţii, care se
numeşte evoluţie."
Ramtha
CREAŢIA, ARTA CONEMPLĂRII
ŞI A DEVENIRII
Dumnezeu a devenit extins din
gând în lumină, în eminenţa sunetului. Din mişcarea lui Acum în eternitate aţi
apărut voi, unul câte unul. Gîndul nu are diviziuni de electrum, dar este cel
care scade frecvenţa lui în materie - lumina fiind un fiu material al divinului
Tată – continuării din sine toate diviziunile electrumu-ului. Fiecare lumină ce
a apărut în frumuseţe manifestată ( a fost matreializată), a purtat în sine
creaţia marelui gînd în existenţă sa, în fiinţa sa, în lumina sa unică, în
sunetul luminii.
Lumina a privit gîndul şi a
devenit gînd. Şi Dumnezeul fiiniţei voastre, născut în lumină a creat pentru
sine ceea ce se cheamă Domnul fiinţei voastre, numit memorie, gândul contemplativ,
care a fost dat fiului de către Tată, ca fiul să aibă şi el ceea ce Tatăl are,
Domnul Dumnezeu al fiinţei voastre. Şi iată, fiecare entitate şi-a început
desfăşurarea prin mişcarea gândului, divinul Tată, forţa vitală. Şi în timp ce
viaţa unduia calea Existenţei în eternitate, lumina Sa s-a separat şi a stat ca
o masivă coloana în ceruri. Şi când lumina a apărut, iată că a mai apărut una
şi încă una. Din fiecare fragment de lumină a mai apărut una şi încă una. Şi
toate au stat ca nişte sentinele ce păzesc perimetrele eternităţii, a ceea ce
se numeşte gând au privit marele gând şi au iubit marele gând, căci el era
creatorul lor. Iar gândul a privit lumina şi iată în lumină el devine şi esenţa
lui va fi cu ea (lumina) pentru veşnicie. Acesta este......
"La început a fost Cuvântul
- nu-i adevărat - şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu" - şi cu omul. La Început
a fost gândul şi gândul a fost întotdeauna cu omul pentru că omul este gândul.
După ce sentinelele de lumină s-au aliniat pe magistrala eternităţii şi
mişcarea sunetului a devenit tunet în centrul lui Acum al lor, iată, fiecare
coloană de lumină, posedând puterea sfântului gând condensat în puterea fiinţei
sale. a devenit fiecare
Sursă/gând. Dumnezeu/gând.
"Lumină şi culoare". Nu
există culoare. Culoarea a fost creată de marea lumină, care nu este nici albă,
nici pură, nici invizibilă. Ea este, atât.
Şi iată, fiecare sentinelă de
lumină, a început să creeze ea însăşi, prin acelaşi proces în care ea s-a
născut, şi s-a extins. Cînd coloana a devenit extinderea sa proprie, a creat
alta şi alta, continu. Sentinelele de lumină au continuat gândul numit „Acum” în vibraţie, cîntec şi
înţeles. Şi lumina a strălucit veşnic, dar nu s-a mişcat, căci unde să se ducă,
dacă niciodată nu se sfârşeşte (este nelimitată) în postura ei briliantă. Toate luminile erau în Void, fiecare
strălucind acolo unde fusese creată. Dar iată că prima sentinelă s-a extins şi
a devenit un mic univers, apoi alta sentinelă a adăugat prin creaţia ei la
Void, toate au adăugat la Void, caci fiecare, devenind ea însăşi
(duplicându-se), au început să se extindă.
APARIŢIA SISTEMELOR SOLARE
Apoi au apărut universurile şi galaxiile,
fiecare în sfera ei. Şi pe măsură ce creaţia evolua, sorii erau aşezaţi pe
orbitele lor din centrul universurilor, iar ceea ce dădea lumină, nu emitea
căldură, era doar lumina. Lumina ce stă în centrul universului vostru a fost
creată pentru a da naştere la viaţă şi Dumnezeilor individuali la începuturile
lor. Câte un soare a fost aşezat în centrul fiecărui univers, căci soarele, cum
î1 numiţi voi, Ra cum îl numesc eu, emite particule de lumină, aminteşte de
începutul a toate - gîndul. Emană viaţă din fiinţa lui. Şi iată, din marele
soare au apărut copii lui, unul câte unul. Uite că s-a născut primul copil şi a
crescut în masă, s-a făcut minunată, dar într-o zi a explodat. Aceasta s-a
întîmplat în partea de nord a acestei regiuni (universul nostru), iar în acel
loc a rămas o mare rană.
Prima planetă a aprut în primul
ei leagăn (orbita) şi s-a numit Malina, minunata creaţie a soarelui mamă. Şi
copilul a început să se dividă pe sine şi a crescut mare, tot mai mare. Pe o
orbită mai mare, în afara orbitei-leagăn, a apărut ceea ce voi numiţi Mercur.
Malina era ca un copil -masă, structură materială a unui copil nu este niciodată configurată
pânâ ce sufletul nu se aşează în interior şi Spiritul vine şi el. Sentinelele, Dumnezeii, şi-au aşezat
fiinţele lor minunate pe planul Malinei, iar acolo, au devenit element
co-creator alături de Tatăl, care le dăduse lor existenta.
Şi aşa a început viaţa aici. Şi
pe măsură ce toţi (sentinelele) deveneau mai mari şi mai mari, fiecare devenea
individual (deosebit) în fiinţa lui, după felul de gândire. Şi fiecare Dumnezeu
devenea profunzimea creaţiei sale, aceste forme de lumină deveneau obiect
direct al creativităţii lor. Toţi erau minunaţi, căci nu există gândire urâtă sau
rea. Ei erau întruparea luminii şi treptat au devenit similari cu ceea ce
sunteţi voi acum, numai ca mai mari, în decursul unui moment, sau un mileniu,
cum spuneţi voi. Atunci Malina nu avea mări sau oceane, nu era nevoie de ele.
Avea doar ceea ce ar fi partea gazoasă a pâmâîntului. Din fiecare Dumnezeu, a
fost creat un altul în scopul expansiunii. Şi fiecare Dumnezeu, a luat ceea ce
se cheamă elemente de spaţiu si a început să creeze.
Mălina nu avea oceane, dar avea
uriaşi munţi şi văi. Mulţi Dumnezei care vroiau să fie mai aproape de soare, au
creat munţii, iar cei care vroiau mai multă pace au creat văile, şi fiecare
s-a dus la creaţia lui si a continuat să creeze.
Nu exista moment în care Dumnezeu
să nu creeze. Câta vreme Sursa, tunetul, expansiunea gândului este veşnică,
atunci mintea lui Dumnezeu este în continuă mişcare columnele-sentinele
continuau să creeze, căci gândul nu poate fi oprit în loc. Dacă se uitau şi
vedeau, aceea devenea.
CREATIVITATEA PUSĂ LA
ÎNTRECERE ŞI ATACATĂ
Ceea ce voi numiţi piatră, fusese
creată lucitoare, ca să se potrivească cu strălucirea creatoriior, este ceea ce
voi numiţi marmură. Ei au luat substanţa gândului şi a planetei, microsubstanţe
le-au amestecat ca să se asemene cu fiinţele lor şi au decorat Malina. Totul
era alb. Munţii nu erau întunecaţi sau luminoşi erau albi pentru că reflectau
pe Dumnezeul care îi crease .Toate lucrurile de pe Malina, munţii şi văile
reflectau frumuseţea Dumnezeului coloană. La un moment dat, unul a gândit că ar
putea crea ceva deosebit şi a creat marmura roz, dintr-o vibraţie nouă. Pe
măsură ce ei realizau gândul ca expansiune a lor, creaţia devenea tot mai
absolută. Ceea ce voi numiţi Partenon, templul, a fost făcut după modelul creaţiilor
de pe Malina. Coloanele templului reprezintă sentinelele de lumină, Dumnezeii.
Pe Malina fuseseră create temple cu acoperişuri de marmură rezemate pe măreţi
pilari(sau piloni) de marmură, toţi albi ca zăpada. Şi văzând relaţia directă
dintre ei şi creaţia lor solidificată în masă, au învăţat să creeze mai bine.
Totul era creat din lumină şi
culorile erau din lumină, nu ca cele din planul vostru. Erau frumuseţi de
lumină.
Unul a creat iarba - când călcau
pe ea, schimba tonuri de lumină. Altul a creat copacul. Iar cel care crease
iarba, s-a uitat la copac şi a văzut ca ceea ce crease celălalt era mai măreţ
şi atunci el a creat un copac mai înalt, dar celalalt a creat un copac şi mai
înalt, apoi primul a creat doi copaci. Iar celălalt, cînd a văzut cei doi
copaci, a creat o mulţime de copaci şi mai înalţi. Atunci celelălt a creat o
prăpastie în care au căzut copacii.
Pe munte, minunatele entităţi,
care îsi puseseră fiinţele sentinele în minunate creaţii, au devenit atât de
ocupate de creaţiile lor, încât nu au mai dorit să viziteze soarele. Ei au
creat atât de multe structuri, încât nu mai rămăsese loc liber.
Dumnezeul care crease marmura roz
era atât de încîntat de creaţia lui, încât a dorit să construiască un templu cu
minunata piatră, dar nu mai era loc şi el nu vroia să se ducă în vale, acolo
unde se prăbuşeau copacii. Vroia să creeze pe munte, dar nu mai era loc pentru
energia lui. A devenit furios şi iată, un fulger de lumină s-a născut din furia
lui.
Furia a devenit un gând colectiv
şi s-a născut emoţia.
Un templu care i se părea
plictisitor şi a devenit ţinta gândului său. Şi spre ciuda celorlalti, a
prăbuşit templul. Ceilalţi se uitau cu uimire - şi uimirea a fost creată. În
timp ce ei erau uimiţi, un fulger i-a lovit, spre şi mai mare uimirea lor, iar
ei au devenit şocaţi. Cu cât mai uimiţi
stăteau, cu atît mai multe fulgere îi loveau. Curînd s-au adunat împreună şi au
dispărut, iar cel care dărmase templul, a pus în loc templul său..Ceilalţi î1
priveau şi deveneau nemulţumiţi, căci credeau că Sursa, Tatăl ,nu îi învăţase
şi pe ei asta. S-au adunat şi s-au dus
la cel care crease fulgerul şi l-au întrebat: "Ce nouă creaţie a fost
aceea cu care ne-ai lovit ?" Iar el le-a răspuns că ei nu-i lăsaseră loc
pentru creaţia lui măreaţa şi el nu înţelesese de ce. Atunci ei au
spus:"Ai distrus templul nostru şi l-ai ridicat pe al tău. Nu ştii că nu
poţi face asta? Şi totuşi ai făcut-o." Dar cel care crease templul roz, a
fost foarte mulţumit, căci acum ştia că poate obţine ce vrea folosind fulgerul.
Aceasta i-a făcut pe ceilalţi să
le fie frică căci nu au învăţat nimic din asta. S-au dus la creaţiile lor şi au
început să le păzească, gravitând în jurul lor. Dar iată că un templu nu mai
era de ajuns, el vroia să aibă mai multe. Şi unul câte unul, el a distrus
templele, pe care celalţi nu ştiau cum să le păzească, până s-a ajuns la
ultimul, care era cel mai mic. Şi acesta a fost doborât, dar Dumnezeul care îl
construise deveni furios şi iată că emise un fulger care lovi atacatorul. Acesta
lovi înapoi, curând toţi începură sa emită fulgere şi să se lovească unii pe
altii.
Astfel tot ce era pe Mălina
începu să fie distrus.
Competitivitatea şi puterea Dumnezeilor era mare. Vedeţi, să fii martor la
o atitudine, înseamnă să o contemplezi, iar apoi devii acea atitudine.Toţi au
devenit furioşi. Şi curând creaţiile furiei au devenit măreţe. Toţi erau
cuprinşi în bătălie în afară de câţiva care erau în altă parte ocupati cu alte
creaţii în univers. Ei au privit bătălia
şi distrugerea Malinei.
Şi pe cât de repede se făcuseră
creaţiile, pe atât de repede fuseseră distruse. Acesta a fost marele război al
Dumnezeilor.
Credeţi că sună puţin hilar ? Poate, dar vedeţi, atunci ei nu mureau. Vor
învaţă mai târziu despre moarte, dar atunci încă nu era cunoscută. Ei au creat
fertilitatea loviturii fatale - copilul secolelor şi mileniilor care vor veni -
Dumnezeu împotriva altui Dumnezeu şi chiar moartea. Ei nu au murit, s-au
războit doar, şi războiul a durat, după cum socotiţi voi timpul, doua milioane
de ani.
TRISTEŢEA DISTRUGERII
Şi distrugerea Malinei a devenit
o certitudine. Între zeii care priveau, era o entitate minunată, care se numea
Zeiţa Turturea.(Dove). Ea a început să suspine pentru distrugerea a ceea ce ea
iubea şi a creat o lacrimă.
Zeita Turturea suspina, în
drăgălăşenia ei pentru casa distrusă, pentru distrugerea copilului luminii. Aşa
a creat tristeţea. Şi când o lacrimă cădea din ochii ei de lumină, pe loc se
cristaliza. Oriunde pângea, cădeau cristale. Dumnezeii nu ştiau ce înseamnă
plînsul, nu ştiau ce înseamnă jalea. Să vă spun eu ce este. Fulgerele de lumină
izvorâte din furie, pot nivela totul, dar un suspin, ce poate nivela? (darîma).
Zeiţa a suspinat un cântec către
Tatăl, iar cîntecul ei a fost un cîntec de tristeţe şi lumină. A rugat Sursa
să oprească distrugerea, căci durerea era acum adâncâ. Şi ea jelea pentru
viitoarele dureri, căci durerea fusese de acum creată. Cîntecul ei a dus mai
departe vestea ca locurile ei erau distruse, toate creaţiile erau distruse şi
această distrugere era mai mare decât ea în propria-i lumină, putea suporta.
Ati auzit vreodată o femeie
plângâd cu glas tare ? Vibrează distrugere, străpunge sufletul bărbatului,
devine o uriaşă fantomă. Ce poate fi creat atât de trist încât puterea
tristeţii să atingă sufletul unui gând?
Zeiţa Turturea a fost o femeie care plângea din cauza distrugerii, iar
cîntecul ei a căzut pe fulgerele bătăliei.
Ea a oprit distrugerea pentru că atunci când ei au auzit cântecul şi
plânsul ei, teribilul plâns, au oprit bătălia şi s-au întors sa privească marea
coloana de lumina care plângea . Cîntecul ei a ajuns în vale şi valea a început
să se cutremure, a pătruns în măruntaiele munţilor şi munţii s-au zdruncinat şi
s-au prăbuşit. Minunatul alb devenise o mare a distrugerii.
Şi în timp ce Dumnezeii războinici o priveau însăşi fundaţia gândului
lor se prăbuşea. Cântecul ei înainta şi pătrunse chiar în miezul Malinei,
producînd explozia planetei, într-un
tunet uriaş.
Şi iată, întâiul copil al
soarelui nu mai era. Lumina marelui soare central s-a întins în nefericirea lui
ca să culeagă rămăşiţele şi a plîns pentru copilul lui. Buna mamă care şi-a
iubit copilul, a cules corpul lui frânt şi 1-a adus din nou la sufletul ei
îndurerat.
Zeiţa Turturea şi ceilalţi care
erau cu ea, s-au ridicat într-un gând şi au plecat spre cel mai îndepărtat loc
din univers, unde au creat din nou din lumina lor, dar această creaţie a fost
recrearea unui gând şi nu a avut valoare, deci nu a creat viată.
Dar, iată din mama soare, un nou
copil apare, şi de îndată ce apare este atras spre cel mai îndepărtat loc din
univers acolo unde era zeiţa Turturea şi este planeta pe care voi o numiţi
Pluto. Acolo zeiţa Turturea şi cei care erau cu ea, şi-au început creaţiile în
pace. Ei sunt acum pe planeta care este opusă cu Pămîntul de cealaltă parte a
soarelui şi pe care voi o veţi descoperi înainte de sfârşitul acestui secol.
Deci, primul copil al mamei soare,
a fost planeta tristeţii, nici un Dumnezeu nu a putut s-o aibă, pentru că a
explodat - era mai măreaţa decit soarele
şi s-a numit Mălina.
TERRA, NAŞTEREA UNEI SPERANŢE
Şi mama soare a născut unul după
altul copiii ei. Dumnezeii-coloane îi priveau şi nu le plăcea nici unul, nici
unul nu era perfect, pînă ,iată, ca cel mai mic copil îşi făcu apariţia. Mama
soare îşi ridică capul şi privi la noul ei născut, atunci lumina ei deveni mai
mică. Noul copil era înconjurat de un strat apos de vapori. Dumnezeii l-au
privit şi au văzut în el asemănarea cu ceea ce a fost Mălina. Soarele a pus
copilul pe orbita lui, căci acest micuţ era perfect. Dumnezeii au privit din
nou la copil şi au văzut că suprafaţa lui era moale, pliabilă şi schimbătoare,
iar stratul care îl inconjura lua toata lumina de la mama soare şi o distribuia
egal pe toata suprafaţa sa şi treptat, au început să creeze ceea ce creaseră şi
pe Malina. Şi iată că prima iarbă apăru, apoi alte plante. Aici era ceea ce se
cheamă lumină oxigenată, care avea toate particulele necesare vieţii în plan
tridimensional.
Deci iată că primul Dumnezeu a
creat iarba, era verde, dar nu de lumină strălucitoare, ci verde închis, o
culoare cum Zeul nu mai văzuse. Zeul era jubilant. Copilul acesta era minunat în felul în care
producea creaţia lor. Un alt Zeu a venit şi a produs o plantă, care avea
aceeaşi culoare cu iarba. Un altul a venit şi a creat aceeaşi plantă, dar cu
frunza despicată. Şi ei au creat plantele din nou şi din nou. Apoi a mai venit
un Zeu care a creat ceea ce se cheamă un animal.
Era minunat, doar că nu se mişca.
Atunci Zeul a devenit o parte din acest animal, i-a suflat din viaţa lui, din
spiritul şi sufletul lui şi iată că animalul a venit la viaţă. Organele
animalului nu erau făcute să digere lumină sau gândul, ele aveau nevoie de
substanţă, deci el a mîncat toate plantele. În curînd a rămas doar el. Plantele
au fost create din nou şi el le-a mâncat din nou, ei au creat mai multe plante,
dar animalul le-a mînact pe toate, iar cel care crease animalul creat noi
animale.
Aceasta devenise o problemă mare
pentru creatorii de plante, căci nu dovedeau să creeze pe măsura foamei
animalelor. Deci trebuiau sa facă ceva. Zeul care crease animalul, a devenit
animalul, că să-1 facă mobil, deci şi ei puteau face ceva de genul acesta,
pentru ca creaţia lor să dăinuie. Atunci Zeul a devenit plantă şi a aşezat în
plantă un gând de permanenţă. Acest gând a devenit sămânţă. Animalul a venit şi
a mîncat planta, dar sâmânţa ei a trecut prin tubul lui digestiv şi a ieşit
afara în ceea ce se cheamă excremente. Acolo săminţa a început să crească din
nou. Zeul jubila. Şi ceilalţi creatori de plante au făcut la fel şi iată că
animalele mâncau plantele şi ele creşteau din nou.
Şi fiecare zeu, a creat seminţe
mai deosebite şi mai frumoase sau mai delicate, deosebite unele de altele şi
cât mai perfecte, aşa încât creaţiile lor să nu mai fie distruse vreodată.
Minunata mamă soare dădea acestei
lumi lumina ce înconjura planeta în totalitate, Pâmântul nu cunoştea întuneric.
Era lumină continuă distribuită egal pe toată suprafaţa de stratul de nori. Şi
temperatura era constanta şi egală. Zeii creau lucruri din ce în ce mai
frumoase şi mai trainice şi nu îşi mai distrugeau unul altuia creaţiile, ci se
străduiau să le facă pe ale lor cât mai unice.
EVOLUŢIA REGNULUI ANIMAL
ŞI VEGETAL
Animale au fost create şi curând
erau mai multe animale decât plante. Animalele începuseră să flamînzească.
Atunci un Zeu, a creat un animal care să manînce animale. Deci Zeul a intrat
într-un animal şi a stat acolo pînă ce animalului i s-a făcut foame şi s-a
repezit şi a inghiţit un alt animal. Amintiţi-vă că animalele nu aveau seminţe
prin care să se reproducă, deci treptat au început sâ dispară.
Zeii care le creaseră priveau
dispariţia lor cu uimire. Animalul care se hrănea cu animale, devenea mai mare
şi mai mare pe măsura ce mânca, dar la un moment dat a rămas fărâ mîncare şi
plantele nu-i plăceau. Aşa, plantele au început să înflorească şi să se
înmulţească, iar animalul murea de foame. Zeul care crease primele animale, a
creat din nou altele, dar au fost mâncate din nou.
Deci Zeul trebuia să facă ceva. A
creat din nou animalul său, dar de data aceasta i-a creat un organ, care era
controlat de alte două, glandele, care să stimuleze sămânţa, doar că nu era o
cale pentru sămînţă să producă un nou animal, aşa cum se întâmpla cu cea a
plantelor. Zeul a creat atunci un ou, în care era o sămânţa fertilă. Animalul
depunea oul în pământul fertil şi un nou aminal apărea. Şi iată ca o nouă şi
unică ideie s-a născut, deocamdată în formă primitivă. Zeul a fost foarte
încântat de această noua creaţie.
Dar din ouă ieşeau animale
identice. El privi la minunata şi bogata floră şi din nou la animalele lui
identice. Iar animalul mare a venit din nou şi înghiţea cu lăcomie animalele
lui, iar creatorul lui era încântat. Zeul care a creat primul animal (ierbivor)
a studiat monstrul şi a început o nouă creaţie. A privit gura monstrului şi a
creat una mai mare a privit trupul şi nu i s-a părut prea înţelept construit,
aşa că a creat un corp foarte mare picioare solide, care să aibă putere asupra
celuilalt animal şi o coadă mare pentru echilibru. Aşa a apărut cel mai
monstruos şi cel mai dezgustător animal.
Zeul a intrat în el, i-a dat
suflarea lui, sufletul şi Spiritul, şi calitatea de a devora. Animalul a
început să devoreze, apoi se se bată cu
celălat carnivor şi aşa s-a născut războiul între creaţii. Era o bătălie pentru
supravieţuire. Zeul a văzut curând dispariţia animalelor sale şi ineficienţa
înmulţirii lor prin ouă care puteau fi mîncate de altele. Atunci a creat un
altul, care avea formă individualizată şi era mai mic, în care el a pus sămânţa.
În cel mai mare a a pus sămînţa şi glandele, şi cele două animale vor fi
perteneri prin copulare, animalele au creat un ou care a fost îngropat de
animalul mai mic, iar cînd a apărut copilul, el era minunat şi era diferit avea
mai mulţi dinţi, era mai mare, mai grozav decât amindoi părinţii.
Alţi Zei au făcut creaţiile lor
după acelaşi patern şi fiecare vroia unicitate, era o întrcere de creaţii.
Tunetele şi fulgerele de pe Malina nu au fost uitate, deci zeii nu au mai
îndrăznit să se bată ca acolo, dar au făcut asta prin creaţiile lor. Au creat
animale tot mai mari şi mai monstruoase. Au creat un război sângeros.
CĂDEREA ZEILOR
"Pentru ca să faceţi ultima
câdere, a trebuit să cădeţi într-un corp care vibrează
la aceeaşi frecventă cu
trandafirul. În acest fel puteaţi gusta fructul înţelegeţi?
Puteaţi vedea albastrul azuriu,
puteaţi simţi şi îmbrăţişa o alta fiinţa.
Deci asta aţi făcut."
Ramtha
DUMNEZEI NĂSCUŢI CU CHIP UMAN
Evoluţia lentă a speciilor în
efortul lor de a se adapta la variatele condiţii de mediu observată de
ştiinţă, pare să nu prea lase loc pentru Dumnezeul creator prezentat în cartea
Genezei. Şi totuşi teoriile ştiinţifice nu ştiu care a fost punctul de start în
acest proces şi care este inteligenţa organizată care continuă să ghideze .
Dumnezeul Genezei crează şi prin
puterea sabiei sale, se întâmplă : “Deci, după aceea Dumnezeu a spus : "Să
fie lumina. Şi s-a făcut lumina ." Un alt element important este acţiunea
de a vedea şi a numi, ori de a contempla şi defini produsul final al creaţiei.
Dumnezeu a v[zut ce bine a fost şi Dumnezeu a numit lumina zi şi întunericul
1-a numit noapte." }n sfârşit, o izbitoare caracteristică a poveştii,
care are paralele cu alte diferite tradiţii, este diviziunea actului creaţiei
in 7 părţi sau unităţi.
Conştiinţa nu are legi, orice ar fi, este
lege. Şi asta este legea, a face cunoscut necunoscutul. Are liberă alegere.
Energia este slujitoarea gândurilor. Este ceea ce colapsează lumea subatomică
în particole de realitate şi crează câmpuri electromagnetice care să atragă
ceea ce este deja cunoscut în benzile voastre. Fiecare persoană din viaţa
noastră reflectă un aspect a ceea ce suntem, şi avem acel aspect pentru
împlinirea emoţiilor noastre ".
Ramtha explică că universul fizic
de materie densă aparţine celei mai lente expresii din cele şapte nivele de
conştiinţă şi energie. El numeşte procesul de creaţie "călătorie în
involuţie" şi "călătorie în evoluţie". Involuţia este călătoria
care a produs cele şapte planuri de existenţa, iar evoluţia este călătoria de
reamintire şi întoarcere înapoi, aducând perlele de înţelepciune la uniatea
Punctului Zero şi Void.
DUMNEZEII AU DEVENIT IMAGINEA CREAŢIEI LOR
Cel care a creat primul animal a
simţit ca trebuie să se facă ordine în acest haos şi şi-a dorit să creeze ceva
măreţ prin care el însuşi să fie în mijlocul creaţiilor sale ca să le poată
înţelege, să le facă mai bune.
Când Zeul s-a contemplat pe sine,
aşa cum Tatăl făcuse cu mult timp în urmă, şi a imaginat un trup pentru el. Era
imaginea perfectă a ceea ce i-ar fi permis sâ fie în mijlocul creaţiilor sale.
Şi făcând asta, el a devenit imagimea.
Nimic nu poate fi în interiorul
stratului apos (pătura de nori) dacă nu se compune din aceleaşi elemente ca şi
ceea ce este protejat de acest strat, Pâmântul. Acesta este scopul înţelegerii
dimensionale. Ca Zeu, el nu putea înţelege, căci nu era elementul lui, doar
creatorul, şi nu putea fi în mijlocul creaţiei sale. Zeul a devenit deci imaginea lui, prin care putea înţelege
creaţia şi frumuseţea ei.
Omul, o, omul, delicat a fost
Zeul care a creat omul, căci delicată a fost dragostea lui pentru om.
Entităţile care doreau cel mai mult să facă acesta au fost Ishum şi Yahweh (se
citeşte Iahvei şi nu este Iehova)
Apele încă nu coborâseră pe
Pâmânt. Erau în ceea ce se cheamă stratum, pentru că ceea ce se cheamă
împlinirea creaţiei abia acum se definitiva. Ishum, a imaginat un trup în care
a pus frumuseţea şi paloarea florilor şi animalelor deja create. Deci trupul
omului era în faţa lui, iar Zeul a devenit trupul şi i-a dat suflarea lui. Şi
aşa, Dumnezeul a devenit om. Într-un moment, omul a devenit o diviziune a lui
Dumnezeu, creaţia lui perfectă.
Yahweh a creat şi el unul şi
toţi ceilalţi au creat, căci au dorit să evolueze ei înşişi în creaţiile lui
Ishum şi Yahweh. Dar nu numai ei, ci şi alţii din alte părţi ale sferei -
copilul cel mai tînar al mamei soare - au început creaţiile acolo. Aşa a fost creat omul, minunată creatură.
La început au arătat destul de
grosolan, multe mai trebuiau să fie ajustate în om ca şi în mediu. Căldura era
blânda peste tot, deci omul nu avea păr pe corp, doar pe cap, fiindcă trebuia
protejat capul, cea mai importantă parte a trupului de eventualele zgâîrieturi
sau lovituri.
Pe măsură ce omul dvenea mai
mobil şi umbla mai mult în jur, Zeul putea să experimenteze mai multe dintre
creaţiile sale. Dar omul era steril (toţi aveau aceeaşi înfăţişare şi nu se
puteau reproduce) şi la un moment dat s-a întâmplat să fie mâncat de un animal,
care l-a considerat o delicatesă. La aceasta situaţie nu se gândiseră. Omul
fusese făcut suplu şi sprinten, ca prin fugă să se poată apăra, şi asta a
ajutat în oarecare măsură, dar nu îndeajuns. După nu mult timp, toţi oamenii
au fost mâncaţi, iar zeii continuau să
producă acelaşi fel de om. Trebuie să ştiţi că la început toţi arătau la fel.
Toţi Zeii folosiseră aceeaşi imagine, aşa cum şi despre animale, la început.
Deci oamenii continuau sâ fie mîncaţi şi Zeii continuau să producă oameni care
arătau exact la fel. Curând animalele au devenit populaţia dominantă.
EVOLUŢIA SPECIEI UMANE
A venit un moment în care cel
care crease primul animal, s-a gândit că ar putea crea un om care să aibă mai
mult din el însuşi. Aşa a aprut un om care arăta aproape ca cel din Neandertal
şi care seamănă mult cu voi. A făcut omul cu capacitate de gândire mai mare,
acel om era înteligent şi înţelept, pentru că era însuşi Dumnezeu, nu era doar
o parte din el. Era Dumnezeu în totalitate.
Acelaşi Dumnezeu care a creat
primul animal, a creat şi primul om în care să fie el însuşi Dumnezeu divin. Cu
inteligenţa lui putea găsi locuri să se ascundă de animale, putea construi
adăposturi şi-a ales un ţinut în care erau animale gigante, ca să trăiască, şi
curând a înţeles că poate să-şi construiască adăpost săpând în pămînt, unde
nimeni nu-1 putea găsi.
Acest om trăia printre ceilalţi
oameni care fuseseră creaţi întâi şi care erau mâncaţi şi recreaţi, dar el
supravieţuia, pentm că el era Dumnezeu. Era un supravieţuitor. Devenise omul
perfect. După un timp şi multe experienţe, a devenit înţelept şi s-a gândit cum
să îmbunătăţească acest trup. Într-o zi, şi-a părăsit trupul, s-a dus în
stratum şi a contemplat. Primele lui animale se reproduceau singure şi deveneau
spectaculare în unicitatea lor dar erau mâncate de celelalte. Avea multă
compasiune pentru ele, căci el devenise om.
Îi dăduse omului o inteligenţă
deosebită şi o capacitate de gândire care îi permitea supravieţuirea. Şi alţii
făcuseră la fel şi găseau plăcere în a fi superiori animalelor. Au învăţat să
călătorească în jurul sferei. Dar într-o zi unul dintre ei, şi-a lăsat corpul
mâncat de animale. Ceilalţi văzând asta au devenit fricoşi, au înţeles că
puteau să se prăpădescă şi ei. După ce gândi la toate acestea, Dumnezeul reveni
la corpul lui.
Îl găsi minunat şi continuă să-1
studieze. Îşi iubea corpul mai mult decât orice altceva, căci prin el era mai
mult decât orice altceva. " Te-am făcut mic şi simplu, dar prin tine eu
exist, avem măreţie asupra a toate acestea." Şi Dumnezeul care crease
omul, iubi omul. Dintr-odată dori să fie mai mult, dar de câteori făcea un alt om din propria
imagine, era la fel cu ceilalţi.(clonare)
Atunci Zeul făcu un alt om din
imaginea lui, dar îi făcu un cuib într-un loc apărat şi ascuns şi puse un ou
acolo. Celălalt om urma să pună sămânţa lui acolo.
Idealul nu a fost luat din
substanţa omului. Niciodată nu a fost
luat din om. A fost luat din Dumnezeu, care i-a dat imagine şi gând perfect, a
formulat o nouă imagine în care s-a reflectat perfecţiunea lui proprie, (
apropo de Eva creată din coasta lui Adam). A privit bărbatul creat, la
frumuseţea erecţiei sale, a coapselor sale (organe genitale). Şi coapsele sale.
Dumnezeu a pus în ele un gând de veşnică creaţie, sămînţa acestui minunat om va
crea. Şi din gândul pus acolo, sămânţa a devenit vie şi mişcătoare.
A apărut gândul că, de acum,
crearea acestui plan era complet meastrită şi cucerită. Toţi erau pe acest
plan, în creaţiile lor. A venit timpul când din stratul apos, prin condensare
au venit pe pâmânt ape mari. Apele au spălat multe dintre animalele care se
devorau unele pe altele, şi au rămas doar câteva. Când apa din ceea ce odată a
fost stratum a venit, copilul soarelui a devenit un mare ocean. Cînd apele s-au
rupt, totul a fost spălat în cale. Trebuia ca viaţa să vină pe pâmânt în
anumite zone unde condiţiile creerii femeii şi bărbatului să fie prielnice,
acesta a fost scopul venirii apelor din stratum pe pământ.
Unii. dintre oameni s-au temut
de animale, s-au dus în ocean, unde şi-au
creat o viaţă a lor şi au găsit siguranţa dorită. Ei mai sunt şi acum acolo şi
se numesc delfini şi balene. Ei sunt Spiritele/fraţi ai voştri. Când vine câe un val de amintire şi dorinţă
de a fi cu ceea ce ei iubesc, fraţii lor, ei vin pe plajă ca să moară în locul
lor de origine. Ei au iubit întotdeauna omul, pentru că omul este speranţa lor.
Motivul pentru care ei vă iubesc este că ceea ce este în voi este şi în ei şi
se cheamă Dumnezeu. Ei încearcă cu disperare să comunice cu voi. Timpul lor vine
acum.
Când au venit apele, viaţa a
luat avânt, seminţele creşteau abundent. Câmpiile cu viaţa erau conectate prin
canale. Regiunile calde contrastau cu
temperatura de la poli.
Acum, aceasta entitate pe care
voi o numiţi "Picior mare" (BIG FOOT) - la început, când a fost creat
totul, a fost ceea ce se cheamă o creaţie de grup a unui om, demonstrativ
(exemplar), care mai tîrziu s-a numit Homo sapiens. Seamănă puţin cu Chewbacca
din Războiul Stelelor. Un Homo sapiens este un om vertical şi inteligent, asta
se potriveşte cu ce vi s-a spus vouă. Pe măsură ce omenirea era creată, oamenii
au început să arate diferit unii de alţii. Unii erau foarte păroşi şi semănau
mai mult cu animalele, dar cu privire foarte inteligentă şi care comunicau
între ei, pentru că aveau gândire, altii fară păr, unii mai mari, etc. Era un
grup de entităţi care experimenta cu animalele, adică deveneau animelele lor.
Ei deveneniseră animale care
trăiau pe uscat, dar la vedera unui animal carnivor se duceau în mare, deci
puteau respira şi pe uscat şi în apă. Când şi-au perfecţionat specia au avut
gândul că ar fi mai bine să-şi formeze regatul în mare, unde ar fi supravieţuit
mai bine şi ar fi putut evolua mai bine, este vorba despre delfini si balene.
Acelaşi grup de entităţi, sau o
parte din ei experimentau cu creaturile în două picioare. Ei au formulat un
ideal şi au devenit acest ideal. Erau ceea ce se cheamă entităţi nocturne care
se ferau de animale la adăpostul întunericului. Pe măsură ce au fost forţaţi să
se afunde în păduri, au găsit acolo sanctuarul în care puteau să-şi continuie
existenţa. Aceste entităţi sunt pure în
Spirit, adică foarte buni în fiinţa lor, dar frica i-a prins ca într-o capcană
în înfaţişarea aceasta şi în locurile în care trăiesc.
Au fost hăituiţi ca animalele de
nenumăraţi ani. De ce sunt acoperiţi de păr ? Dacă iau unul dintre voi şi îl
duc să trăiască în acele condiţii, fără haine, corpul lui se ve acoperi repede
cu păr protector, va creşte şi va deveni puţin ruşinos poate, îhm? Acest "Picior
Mare" este omul originalul care a supravieţuit şi a rămas închis în acea
înfăţişare a corpului, pentru că ei au fost prinşi de teamă pentru totdeauna.
Sunt unele entităţi din alte planuri care au încercat cu disperare să-i ajute.
Ştiţi ce sunt indienii (pieile
roşii). Ei bine, ei nu sunt primii oameni care au trăit aici. Picior Mare este
iar indienii sunt ceea ce se cheamă rămăşiţele unui măreţ popor şi a unui masiv
continent numit Atlantida. Ei sunt originalii oameni roşii. Ei sunt baza multor legende despre aceste
creaturi şi ei susţin că vin din lună, dar motivul pentru care ei susţin asta
este că văd un obiect strălucitor în conecţie cu ei.
Cât despre Picior Mare, entitatea,
de mult timp se încearcă ajutarea lor dar ei nu înţeleg, pentru că ei au
devenit ca animalele, ca nişte animale în două picioare şi cu cunoaştere. Ei
sunt în număr mare şi au învăţat să se ascundă în dealuri, păduri şi mlaştini,
cu înţelepciune, căci aşa puteau exista. Animalele sunt războinice pentru că în
memoria lor, ele au învăţat să existe, să supravieţuiască fiind în acest fel.
Acest Picior Mare este un supravieţuitor, adică singurul lucru pe care îl ştie,
este să trăiască şi este foarte înfricoşat de umanitate. Se aseamănă cu
delfinii şi balenele. Ele vin în număr mare pe ţărm, şi dacă omul încearcă se
le ducă înapoi în ocean, nu se vor duce, pentru că ele vor să moara în braţele
omului, fratele lor şi separarea lor, ruptura le-a produs o mare tristeţe.
Sufletul lor este acelaşi suflet ca al omenirii. Picior Mare este acelaşi fel
de creatură El iubeşte omenirea, dar ea este periculoasă pentru ei şi ei ştiu
asta. Ei sunt entităţile care au o vechime de 11 milioane de ani şi au corpul
acoperit cu păr .
CĂDEREA ÎNGERILOR - PRIMA EXPERIENŢĂ
CA BĂRBAT ŞI FEMEIE
Şi iată, în ceea ce se cheamă
Atrium-ul Constanţilor, au venit, ca vântul, mari Dumnezei. Aici ei se aşteptau
să evolueze în jos prin creaţiile lor. Au venit ca nişte vânturi mari. Şi-au
suflat fervoarea peste adânc şi au creat ape albe. Şi-au suflat respiraţia lor
de viaţă peste plante şi animale şi toate formele create de ei şi măreţul copac
privi în sus şi începu să se îndoaie şi să se aplece înaintea frumuseţii sale pe care el însusi o
crease.
Vântul s-a despicat devenind vânt
de nord şi vânt de sud şi de est şi de vest, ca să se multiplice şi să ducă
şoapta energiilor pe întreg planul, unde
Zeii progresaseră, devenind Spirit uman. Toţi veniră, mai puţin un grup. Acel
grup rămăsese în Atriul Constanţilor, dar şi ei vor urma evoluţia. Toţi
veniseră în acest plan şi începuseră să manifeste coborârea lor înşăişi, ei
deveniseră mai strălucitori decât soarele la amiază, erau briliante, lumini pe
acest pământ. În istoria voastră sunt religii care divinau oameni strălucitori.
Despre ei este vorba. Ei şi-au scris propria istorie. Pe măsură ce coborau
vibraţiile gândului în lumină, deveneau mai puţin strălucitori în masă, că apoi
să devină masă(materie), grei pe acest plan.
Apoi au început să se acordeze cu
mediul înconjurător, mediu însemnând planul temporal de radiaţie venită de la
soarele central, a cărei intensitate este în funcţie de apropierea planului de
stratum. Unde planul era mai aproape, era căldură mai mare (ecuator).
Cei care erau mai aproape
deveneau mai închişi la culoare, dar nu în lumina lor ci în carnea lor.
Diferenţa de culoare din zilele voastre nu înseamnă ca vreo culoare ar fi superioară.
S-a făcut pentru protecţia speciilor.
Aşa au devenit ei acordaţi la mediu.
Nordul din sfera voastră, a impus
o culoare mai deschisă de piele, iar mineralele din sol, ca şi conţinutul lor
de radiaţii, variaţiile de lumină, au determinat şi ele culoarea.
Dumnezeu Tatăl - veşnicia,
extinderea în eternitate, înţelepciunea care a formulat gândul ce a permis ca
întreaga aceasta creaţie să se extindă în sine şi să se continue - a simţit
exaltare, completare a Spirirului şi a fiinţei sale, căci el însuşi era toate
acestea. Toţi dumnezeii veniseră pe pământ ca un vânt mare şi apele se
rostogoliseră sub ei, iar plantele se aplecară. Animalele care mai rămăseseră,
priveau în sus, căci şi ele simţiseră vântul.
În toate locurile alese de ei,
Dumnezeii au venit şi s-au lăsat jos, în completarea directă a gândului lor
perfect, în diviziunea celor doi şi au devenit creaţia lor.
Ceea ce se cheama rase, erau
cinci la număr (dupâ culoare: albă, rosie, galbenă, neagră şi verde, cea verde
trăieşte în interiorul Pământului). Şi au făcut o înţelegere pe planul vostru,
prima înţelegere în marea frăţie a omului, să fie copiii, prin copulare, a
iubiţilor Dumnezei, fraţii lor. Dintre toţi cei care veniseră, ei erau măreţele
entităţi albe, marile coloane albe, cu adevărat Dumnezei, Frăţia. Şi au apărut
în forma lor perfectă, ideală, maeştri ai acestui plan şi s-au acordat perfect
cu mediul, cu condiţiile. Pe ceea ce se chema Atlantida, un mare vânt a venit
şi oamenii aceia au devenit oamenii roşii, pentru că solul Atlantidei era roşu.
Din Lemuria, ţara-mamă, au apărut standardul galbenilor, culoarea datorându-se
conţinutului mare de fosfor în pământ, la acea vreme.
Acolo era locul unde trăiau
animalele gigante dinozaurii. La ceea ce se cheamă ecuator, ceea ce era numit
Atu regiunea de canale care conecta cele doua sfere, era punctul unde
soarele-mamă a făcut pielea lor foarte întunecată prin ceea ce se cheamă
bombardament de particule de lumină prin stratum pe pământ. Ele se reflectau de
la pământ înapoi în stratum, degajând căldură.
Corpul celor de aici, s-a
acomodat la căldură şi pielea lor a devenit întunecată, părul aspru şi gros, ca
să protejeze pielea fină de pe cap. Ochii lor au devenit închişi la culoare, ca
să privească strălucirea luminii. Nordul din timpurile Lemuriei şi Atlantidei,
minunatul popor din nord, avea părul ca lumina soarelui, ochi albaştri şi piele
albă.
Când acestea s-au întâmplat, s-au
întâmplat într-un moment dat în înţelegerea voastră, înseamnând o eternitate.
Procesul acesta perfect de evoluţie a Dumnezeilor prin condiţia de creativitate
comună, a durat destul de mult. Totul a fost născut. Cele cinci rase apăruseră
şi nici una nu era mai prejos. Nici una, iar cine spune ca da, este nebun.
Când a fost creat, omul era
splendid, şi la îmceput, nu a uitat că este Dumnezeu. El divina pe Dumnezeul
fiinţei sale, adică se divina pe sine. Omul a avut întotdeauna în natura lui
competiţia, competitivitatea dură, momente de furie şi impulsul de a distruge.
Acestea sunt în natura lui de la începuturi.
O NINSOARE CU DUMNEZEI Şl EVOLUŢIA GENETICĂ
Câţi dintre voi au avut ocazia
splendidă de a fi într-un anume loc când marea linişte albă începe să cadă din
cer? Câţi v-ati uitat în sus ca s-o vadeţi căzînd ? Ei bine, aceasta este o
simplă analogie cu căderea entităţilor în involuţie prin planuri (Exista 7
planuri de existenţă, care corespund cu 7 nivele de conştiinţă şi energie.
Aceste planuri au fost create prin procesul de involuţie sau autoreflectare a
conştiinţei. Universul fizic corespunde primului plan sau planul hertzian, cea
mai joasă frecvenţă a energiei. Al doilea plan corespunde conştiinţei sociale
şi frecvenţei infraroşii, al treilea trezirii conştiente sau frecvenţei luminii
vizibile, al patrulea conştiinţei de trecere sau ultraviolet/albastru, al
cincilea superconştiinţei sau razelor X, al şaselea este hiperconştiinta şi
razelor gamma, iar al şaptelea este intraconştiinţa cu frecvenţa Infinitului
Necunoscut.)
Deci ideea este că aţi venit tot
drumul pînă aici jos. Acum sunteţi în ceea ce se cheamă evoluţie umană pe acest
plan.
Credeţi că este posibil ca
atunci când voi eraţi în ultraviolet, bucurându-vă de minunatul vostru corp de
acolo, alţii să fi fost deja în cădere prin stratul de lumină şi infraroşu,
până la acest nivel ? Este posibil ? Absolut.
Deci până ce voi aţi venit aici,
pe planul care se cheamă Tera, acei Dumnezei care veniseră înainte erau
ocupaţi creând realitate - ştiţi,
conştiinţa şi energia crează natura realităţii. Şi ei au fost pionierii
acestui loc înainte ca voi să veniţi. Deci hai să examinăm ceea ce au făcut
ei. Cele mai multe culturi acceptă ideea că umanitatea a fost aici de câteva
milioane de ani, iar societatea în cea mai evoluată formă, de două sau cel mult
cinci mii de ani.
Dar dacă v-aş spune că au fost
civilizaţii mai înfloritoare, care au depăşit cu mult oricare din tehnicile
voastre de astăzi, din care ultima care a fost, a avut control nu numai asupra
spaţiului şi timpului dar şi a spaţiului interdimensional, că au avut
extraordinara abilitate de a reflecta spaţiul, că puteau să se deplaseze
interstelar, ei asta au fost cam 455000 de ani în urmă?
Ştiu că asta contrazice
pesavanţii voştri, dar ce ştiu ei ? Umanitatea este mult mai veche decât crede
ştiinţa. Şi vă spun că civilizaţia de acum 455000 de ani, nu a fost nici pe
departe ca cea de acum
3 milioane de ani. Deci fulgii au căzut ? Da, au căzut. Au căzut ei într-o
anume ordine ? Cine poate spune care fulgi au decis să cadă întâi şi care au
plutit aşteptând pănă în ultimul moment.?
Acum, cînd aţi venit voi aici ?
Grupul vostru a venit aici după ce a fost creată flora şi fauna, după ce
sămânţa fusese creată. Grupul precedent crease deja diverse varietăţi de iarbă
şi copaci, fructe care nu mai sunt de mult pe acest plan. Cum au creat ei ? Ei au făcut exact ceea ce fuseseră învăţaţi
să facă mult timp în urma. Ei au luat şi aliniat concentrarea lor într-un vis
analogic (mintea analogică este o stare de concentrare asemănătoare cu transa
de unde gândul poate fi manifestat în realitate). Cum afectăm un mediu care este deja ?
Simplu, aducînd cu noi
cunoştiinţa involuţiei noastre. Bazat pe cunoaşterea noastră, cu memoria
sufletului, putem concentra în acest trup un nou vis: o variaţiune a palmierului, de exemplu pentru că avem
nevoie de ea. Să zicem ca avem nevoie de un palmier care să supravieţuiască în
apă. Tot ce trebuie să facem, este să desenăm o astfel de plantă în creierul
nostru şi s-o ducem la Punctul Zero în aspectul ei analogic. Deci tot ce aveţi
de făcut este să doriţi ca acest palmier să existe, şi să doriţi cu o aşa
intensitate, înc\t voi, ca şi conştiinţă şi energie, Sursa, Observatorul să
deveniţi dătătorii de lege în oceanul energetic. Palmierul nu este nimic mai
mult decât gând condensat, energie
coagulată în masă, cu caracteristicile distinctive date de Dumnezeul care 1-a
creat.
Stiinţa are o cale de a
demonstra câte ceva din asta, prin a sugera ca Observatorul din noi este ceea
ce cauzează câmpurile de particule să reacţioneze. Mai mult ştiinţa spune că
dacă poate fi crezută, ca energia este în formă de unde care nu numai că se
ondulează dar în momentul în care este observată. poate colapsa în formă solidă
(fizica quantica). lar and Observatorul nu o mai priveşte, devine din nou
energie ondulatorie. Cine este Observatorul? Voi sunteţi. Care este realitatea
? Un câmp de energie potenţială, gând coagulat, poate fi dizolvat şi reformat
în acordanţă cu gândul, gândul concentrat. Deci ceea ce entitatea trebuie să
facă, este să viseze o versiune extinsă a palmierului. Tot ce trebuie să facă,
este să vadă fructul lui suculent plutind - asta este tot - şi să păstreze
acest gând cu intenţie.
Pentru că entitatea este un
călător într-un timp lent, o să dureze ceva timp ca energia să se schimbe, dar
fără discuţie că se va schimba. De ce? Pentru ca Dumnezeu a avut dorinţa ca ea
să se schimbe. Şi cine este Dumnezeu? El nu este altcineva decât Observatorul.
Acela care poate cauza energia care se ondulează, să colapsese în orice forma
Observatorul o vrea, energia este susceptibilă voinţeti noastre. Este adevărat.
Este deci posibil ca primii
Dumnezei care au venit aici, să fi trecut printr-un întreg stadiu de evoluţie,
înainte ca voi sa deveniţi fulgi şi să cădeţi aici. Şi până ce voi aţi ajuns
aici, să fie deja păduri seculare, animale, cascade, râuri, seminţe şi toate
frumuseţile. Erau deja canioane şi munţi şi fructe suculente de mâncat.
Iar voi aţi venit aici jos,
departe, căzând ca nişte fulgi de zăpadă în uterul unui primitiv humanoid, care
tocmai se întâmpla sâ copuleze în acea noapte. Şi acesta este câmpul vostru
energetic. Cîmpul energetic este întinderea, adâncimea şi lărgimea energiei
ondulatorii. Deci în al patrulea plan avem suprafaţă mai mică ( o undă mai
scurtă) decât în al treilea, şi în al treilea plan avem o undă mai scurtă decât
în al doilea, etc. pentru ca în planul material să fie mai lungă şi toata
această energie este susceptibilă nouă, pentru că aşa am creat-o.
Intelectul este istorie
memorizată, nu are nimic de a face cu experienţa. Iluminarea este experienţă
pentru că este evoluţionară, nu este stagnantă. Deci o persoană neiluminată
care este intelectuală, foloseşte tot 10 % din creier. Atunci ce se întâmplă cu
restul ? Aşteaptă ca ceva să se întîmple. Ce anume? Ca Dumnezeu să se trezească, fii el şi să
ştie ce este. Creierul este pergătit, este apt ca să activeze toate cele 7
corpuri în unul singur.
Măestria întru Crist (a deveni
Crist) este dezvoltarea creierului uman spre a-1 aduce pe Dumnezeu manifest în
formă materială, nu ascuns, de a avea puterea de a comanda timpul şi spaţiul,
putere de care ne-am bucurat în planul al 7-lea, unde în momentul în care am
avut un gând, s-a şi manifestat - aici în cel mai lent plan. Odată ancoraţi în
facultatea fiinţei depline, putem trezi propria noastră putere. Iar creierul
este construit ca să faciliteze această putere. Cum ? Creierul este mai mult
decât comandantul sistemului digestiv şi cardiovascular, este mai mult decât
magazie pentru memorie, mai mult decât gazda unei personalităţi micuţe si
încăpăţânate. El poate găzdui un Dumnezeu. Iar partea pe care voi nu o folosiţi
este partea care va începe să lucreze cînd vă veţi trezi şi veţi şti cine
sunteţi.
Cum se va face asta ? Ei bine, amintiţi-vă că
v-am spus că aţi putea să vă vizitaţi rudele din planul al 6-lea, chiar dacă aţi trăi în planul al 5-lea. V-am
spus atunci că pentru a putea face asta trebuie să lăsaţi deoparte corpul pe
care îl aveţi şi să luaţi altul. Acei fulgi de zăpadă care au venit aici
înaintea voastră, au fost înţelepţii voştri fraţi şi surori întru Dumnezeu. Ei
sunt la fel ca voi, doar ca au fost aici mai mult timp decît voi. Iar când au
plecat, v-au lăsat vouă moştenirea lor genetică, adică abilitatea pe care ei
deja o atinseseră. Care a fost acea abilitate ?
Că ei au creat un creier care
putea facilita o minte de nivelul (planul) al 7-lea, aptă de a manifesta al
7-lea nivel pe un plan mai lent, înţelegeţi ? Cu alte cuvinte, în loc să
treacă zece mii de ani pentru ca nuca de cocos sa capete o coajă groasă, un
master, Dumnezeu în corp omenesc, o poate crea într-o concentrare, un singur
gând (alinierea minţii analogice). Creierul are această capacitate. Şi acesta a
fost darul Dumnezeilor dinaintea voastră pentru voi : capacitatea de a
manifesta.
Ce înseamnă asta de fapt ?
înseamnă ca aveţi potenţialul nemuririi prin menţinerea unei conştiinţe de al
şaptelea nivel. Nu ştiţi că Crist înseamnă Dumnezeu/femeie şi Dumnezeu/bărbat realizat
? Deci dacă trezeşti pe Dumnezeu în tine, atunci Dumnezeul din tine poate da
naştere la o aşa enormă putere încât creierul facilitează întreaga minte a lui
Dumnezeu şi ceea ce ar fi durat milioane de ani de evoluţie genetică, poate fi
făcut într-o singură viaţă. Şi atunci avem nivelul al 7-lea trăind şi operând
în creierul nostru material. Ca entitate de nivelul al 7-lea eşti mai aproape
de Punctul Zero decât ca persoana umană având de a face cu factorul timp, care
este atât de lent aici.
Mai mult, când Dumnezeu se
trezeşte în tine, corpul, ca şi dar de la fraţii voştri, are capacitatea nu
numai de a opri îmbătrânirea, dar are un generator în sistemul nervos, care
face ca fiecare celulă din corp să vibreze atât de repede, încât corpul vostru
care este născut în frecvenţa hertziană, poate acum să vibreze şi să rezoneze
în ultraviolet-albastru. Şi niciodată nu va mai trebui să vă naşteţi din nou,
ca să aveţi acesta experienţă înţelegeţi
?
Va urma
PARTEA A II-A : http://dimensiuni-paralele.blogspot.com/2011/12/interventia-zeilor-acum-455000-de-ani.html
PARTEA A II-A : http://dimensiuni-paralele.blogspot.com/2011/12/interventia-zeilor-acum-455000-de-ani.html