PROFETIILE SHAMBALEI
În această perioadă în care oamenii se îndepărtează tot mai
mult de spiritualitate, România are foarte mare nevoie de un puternic aflux de
energie spirituală, divină. Dacă suficient de multe fiinţe umane vor urmări ca
în această perioadă să invoce lumea Shambalei şi să trăiască stări de comuniune
cu Shambala, destinul ţării noastre poate fi în mod miraculos mult modificat în
bine. Acum, mai mult ca oricând, avem
nevoie de ajutorul şi susţinerea lumii Shambalei şi a Regelui Lumii din
Shambala.
Pentru că, deşi există profeţii celebre (precum cele ale lui
Sundar Singh şi Serafim de Sarov) care afirmă că România va deveni în viitor
focarul spiritual principal al planetei noastre, aceleaşi profeţii afirmă şi
faptul că “aici, pe teritoriul României, va fi dusă (în plan subtil) bătălia
cea mai aprigă”, bătălia finală dintre forţele binelui şi ale răului. Şi
trebuie să înţelegem faptul că este vorba, de fapt, de acelaşi “război final”
care este descris elocvent de tradiţionalele profeţii tibetane şi mongole ale Shambalei.
În acest război final (pentru că nu este vorba de o singură luptă), Regele
Shambalei, care este totodată şi Regele spiritual al planetei noastre, se va
afla în fruntea armatei forţelor binelui. Regăsim această imagine eroică a
Regelui Shambalei, călare în fruntea armatei sale, în picturile religioase
tibetane şi mongole. Încă de la jumătatea secolului XX, Nicholas Roerich afirma
că “generalii” armatei Shambalei au început să se nască în planul fizic pentru
a participa la confruntarea finală cu forţele demoniace şi satanice.
Putem înţelege din perspectiva profeţiilor Shambalei,
corelate cu cele legate de viitorul spiritual măreţ al României, că într-un
anume mod tainic fiecare dintre noi putem lua parte la această luptă cu forţele
răului şi ale întunericului, sau altfel spus putem fi adevăraţi luptători ai
luminii divine.
Profeţiile Shambalei în tradiţia tibetană şi mongolă
Este scris că manifestarea lui Maitreya va avea loc după
războaie. Dar războiul final va fi acela pentru adevărata spiritualitate.
Oricine se va ridica împotriva Shambalei nu va reuşi să realizeze nimic în
această lume. Apele îi vor spăla locuinţa de pe faţa pământului şi nici măcar
un câine nu va răspunde chemării sale. Fulgere va vedea el pe cerul ultimei
sale nopţi. Şi mesagerul Shambalei, a cărui simplă vedere provoacă teama celor
răi şi perverşi, se va ridica deasupra unei coloane de lumină. Fiecare dintre
luptătorii Shambalei se va numi “Invincibilul”. Stăpânul Shambalei însuşi va
veni în curând. Steagul său flutură deja deasupra munţilor.
Atunci când, în cel de-al cincilea an, vor apărea heralzii
luptătorilor din Shambala, va trebui să aveţi înţelepciunea de a-i reunoaşte şi
de a-i întâmpina ca pe salvatori ai voştri. Astfel veţi fi părtaşi la măreţia
şi triumful lor. Atunci voi manifesta şi Eu (Regele Shambalei) ca Semn al Meu,
Fulgerul.
Tezaurul cunoaşterii spirituale revine din Vest (Occident).
Pe crestele munţilor sunt aprinse focuri de sărbătoare. Priviţi către drum – pe
acolo vin purtătorii Pietrei. Deasupra altarului sunt simbolurile lui Maitreya.
Din Regatul Sfânt ni se va transmite momentul exact când trebuie să întindem
covorul de întâmpinare. Atunci când se va manifesta semnul celor şapte stele
vor fi deschise Porţile. Prin Foc îmi voi manifesta Eu mesagerii. Primiţi
aceste profeţii ale fericirii voastre!
Eu (Regele Shambalei) am multe comori, dar numai în ziua
sorocită le voi revărsa asupra poporului meu. Atunci când armatele Shambalei
vor aduce cu ele Lancea salvării, atunci voi deschide adâncurile munţilor şi vă
voi arăta comorile mele, care vor fi împărţite în mod egal între voi şi
luptătorii Shambalei pentru ca să trăiţi în armonie şi dreptate. Curând va veni
momentul când eu voi da ordinul de a traversa toate deşerturile. Încă de pe
vremea când toate comorile mele erau împrăştiate în cele patru vânturi eu am
hotărât momentul în care fiinţele din Shambala vor aduna toate aceste valori.
Astfel voi, oameni ai poporului Meu,
pregătiţi-vă sacii, căci eu îi voi da fiecăruia măsura sa în mod just.
Poate că unii oameni găsesc aur, iar alţii găsesc pietre
preţioase. Dar bogăţia cea adevărată va veni numai odată cu manifestarea
fiinţelor din Shambala. Atunci când va veni vremea şi ele vor fi trimise aici.
Aşa este scris să fie. Şi astfel păşunile voastre se vor întinde până în Ţara
Făgăduinţei. Atunci când vă vegheaţi turmele, nu auziţi vocile pietrelor? Aceia
sunt de fapt făurarii Regelui Shambalei care pregătesc pentru voi comorile care
vi se cuvin. Şi când vântul murmură printre creste, oare înţelegeţi voi că, de
fapt, auziţi săgeţile Regelui Shambalei, care vă protejează de pericole? Când
fulgerul vă luminează tabăra, nu ştiţi că el este lumina Regelui Shambalei,
atât de dorit şi aşteptat de voi toţi? Cui îi revine datoria de a veghea în
prima noapte? Vouă. Cui îi vor fi trimişi mesagerii Mei? Vouă. Cine va trebui
să îi întâmpine? Voi.
Dinspre vest, din munţi, vor veni oamenii poporului meu.
Cine îi va primi cu ospitalitate? Voi. Imploraţi-o pe Marea Zeiţă Tara să fie
alături de voi. Hotărâţi-vă să vă purificaţi inimile înainte de venirea Mea.
Oricine ascultă de dorinţele mele îşi va pregăti coiful de luptă şi va
împleti harnaşamentul cailor. Priviţi cu atenţie inelele pe care le poartă
cei care sunt nou veniţi printre voi. Acolo unde se află Potirul meu – acolo
este salvarea şi mântuirea voastră. Focuri de avertizare sunt aprinse pe
munţi. Iată că vine un Nou An. Aceia
care îl vor petrece cufundaţi în somnul inconştienţei nu se vor mai trezi
niciodată. Iată că Shambala se revelează.
Noi nu cunoaştem teama. Noi nu cunoaştem deznădejdea. Dukkar, zeul cel
cu mulţi ochi şi multe braţe, ne susţine cu gândurile sale luminoase. Chibzuiţi
aupra cuvintelor mele cu mintea purificată. Gândiţi numai gânduri de lumină!
Afirm acum că învăţătura care a pornit de la Bodh-Gaya se va
întoarce acolo (este vorba aici de învăţătura Kalachakra, care într-adevăr s-a
“întors” acolo prin iniţierea acordată de Dalai Lama, care a venit din Vest).
Atunci când procesiunea care poartă imaginea Shambalei va traversa pământurile
Indiei şi se va întoarce la sursa sa, atunci veţi şti că a venit timpul când
putem rosti cu voce tare cuvântul sacru Shambala. Atunci chiar şi gândul
îndreptat către Shambala va oferi susţinere. Atunci afirmarea Shambalei va
deveni începutul tuturor lucrurilor, iar recunoştinţa faţă de Shambala,
încheierea lor (aceasta este o referire la consacrarea fructelor acţiunilor
noastre către Shambala, sau la apelarea ajutorului Shambalei, precum şi la
meditaţia de recunoştinţă pe care este bine să o facem la finalul acţiunilor
noastre benefice). Toate fiinţele umane, de la cele mai simple până la cele mai
importante, vor fi pătrunse de înţelegerea învăţăturilor spirituale.
Shambala cea sfântă este reprezentată înconjurată de săbii
şi lănci. Declar acum în mod solemn că Shambala este de neînvins. Cercul
Imaginii sale se va închide (proiecţia Shambalei pe Pământ va reveni pe
teritoriul României, acolo unde ea s-a aflat în trecutul îndepărtat). Cuvântul
kalagiya va fi rostit. Stindardul Imaginii Shambalei va fi desfăcut. Cei care
îl acceptă pe Stăpânul Shambalei ca Rege se vor bucura, iar cei care îl desfid
vor tremura de teamă. Toţi cei care se vor ridica împotriva Shambalei vor fi
seceraţi. Pentru cei aflaţi în întuneric, flamura sa va fi simbolul şuvoaielor
de sânge care le vor îneca pământurile. Pentru cei care înţeleg, ea va fi ca un
soare arzător.
sursa: yogaesoteric