Pagini

Mahabharata: date despre un atac nuclear

Mahabharata: date despre un atac nuclear
Razboi nuclear in mitologie?

Mahabharata: date despre un atac nuclear


 La intrebarea cind a fost folosita pentru prima oara in istoria umanitatii arma nucleara


intr-un conflict armat, majoritatea ar raspunde fara nici cea mai mica urma de indoiala: la 16 iulie 1945, cind avionul de bombardament american Enola Gay a aruncat bombe atomice la Hiroshima si Nagasaki.


Din punctul de vedere al datelor istorice oficiale si recunoscute, acesta ar fi raspunsul corect, chiar daca in ultimul timp istoria da inapoi din ce in ce mai des in fata unor dovezi incontestabile ale faptului ca un razboi atomic a avut loc la un moment dat pe Pamint si nu exista nici un popor in ale carui credinte si mitologie sa nu isi fi gasit oglindire.


In Mahabharata, grandiosul poem epic al Indiei vechi, la tot pasul, intr-un mod convingator si pitoresc in acelasi timp, sint descrise episoade ale unui razboi nuclear. O analiza comparativa a miturilor le-a permis cercetatorilor sa presupuna ca Mahabharata vorbeste despre niste timpuri care au existat cu zeci si sute de mii de ani inaintea noastra, despre civilizatia asurilor care, asemenea atlantilor, lemurienilor si hiperboreenilor, a existat inainte de civilizatia contemporana.


Orasul indian si marturiile despre o civilizatie dezvoltata


Sapaturile arheologice au confirmat in intregime evenimentele istorice din trecutul de neuitat, descrise in eposul indian. Inca din secolul al XIX-lea, pe valea Indusului a fost descoperit orasul disparut Mohendjo-Daro. Sistemul dezvoltat de canalizare, planurile complicate ale orasului si multe alte fapte sint o dovada a faptului ca in acele timpuri (cu aproximativ 10.000-12.000 de ani inainte de era noastra), cind, dupa parerea stiintei oficiale, omul abia-abia devenea om, exista deja o civilizatie foarte dezvoltata, care stapinea cunostinte inaccesibile noua chiar si astazi.


Exista insa un detaliu interesant: nivelul de radiatii al tuturor scheletelor descoperite in oras depaseste intr-o masura destul de mare norma, iar scheletele au fost gasite in niste pozitii care vorbesc despre faptul ca moartea a survenit pe neasteptate. Peretii din piatra sau din pamint ai caselor si obiectele din ceramica s-au topit pur si simplu, devenind asemanatoare sticlei. Unica explicatie care poate fi data acestui fapt este urmatoarea: actiunea unei temperaturi ridicate, care a aparut ca urmare a unei explozii nucleare.


Asemenea descoperiri (ruine ale unor orase preistorice cu urme clare ale actiunii unei temperaturi ridicate) sint de ordinul zecilor si nu numai in India, ci si in Scotia, Turcia si alte tari. Dovezi indirecte ale actiunii radiatiilor asupra oamenilor in trecutul indepartat sint si mai multe.


Ciclopii – mutatii genetice provocate de radiatii


Dupa cum se stie, actiunea radiatiilor conduce la diferite forme de mutatii. Una dintre acestea este ciclopismul, prezenta la o fiinta vie a unui singur ochi. Este greu de gasit un mit in care sa nu fie amintiti ciclopii (cu unul dintre acestia, Polifem, a trebuit sa se lupte la un moment dat in calatoriile sale Odiseu) sau fiinte asemanatoare cu un singur ochi. O alta forma de mutatii genetice sint embrionii multipli, duplicarea numarului de cromozomi, ceea ce duce la aparitia gigantismului si a unor organe si membre de prisos. Chiar si in zilele noastre, arheologii mai gasesc in mormintele vechi schelete gigantice cu doua rinduri de dinti. In mituri, povestiri si legende, uriasii cu mai multe miini sint niste eroi permanenti.


Inca o dovada a radiatiei este atavismul si tot felul de anomalii provocate de schimbarea numarului de cromozomi. Oare nu prin aceasta se explica legendele despre fauni, rusalce, mume ale padurii si alte fiinte asemenea acestora? Mama nefericita a unui asemenea copil putea fie sa il paraseasca in voia sortii, fie sa il pastreze si sa il creasca departe de ochii lumii. Intilnirile intimplatoare ale taranilor nestiutori cu asemenea jertfe ale unui conflict nuclear preistoric au dat nastere numeroaselor legende despre diavoli si fiinte asemanatoare, care nu se disting deloc prin frumusete.


Dar cea mai convingatoare dovada a unui razboi nuclear se poate gasi pe suprafata planetei noastre. Exista mai mult de 100 de gropi cu diametrul de 2-3 kilometri si doua gigantice – una cu diametrul de 40 de kilometri in America de Sud si una de 120 de kilometri in Africa de Sud. Afirmatiile reprezentantilor stiintei oficiale ca acestea dateaza din perioada paleozoica (350 de milioane de ani in urma) sint destul de nejustificate.


La fiecare 100 de ani, suprafata pamintului datorita activitatii animalelor, plantelor si aluviunilor creste cu un metru. De aceea, dupa un milion de ani, dintr-o groapa cu adincimea de 10 kilometri nu a mai ramas nici o urma. Aceste socoteli ne permit sa determinam care este virsta lor (25.000-30.000 de ani inaintea erei noastre) si, in acelasi timp, sa analizam puterea loviturii nucleare: potrivit socotelilor unor cercetatori, aceasta consta din 5.000 de megatone in echivalent trotil.


Iarna de 20 de ani si viata in galerii subterane


Acum, cind catastrofa nucleara din trecut nu mai trezeste nici o urma de indoiala, putem incerca pe baza operelor epice vechi sa refacem continuitatea evenimentelor. Seria exploziilor nucleare a provocat un sir si mai ingrozitor de incendii, care au distrus tot ceea ce era viu (potrivit datelor cercetatorilor, in timpul incendiilor, cauza carora sint expoziile nucleare, energia emanata este de 28 de ori mai mare decit in cazul unei explozii obisnuite).


Dupa incendiu a inceput o ploaie radioactiva care i-a otravit pe cei care nu murisera in foc sau din cauza fumului. Ca final apoteotic al acestui fenomen, valul puternic de radiatii a distrus stratul de ozon, ceea ce a cauzat o scadere catastrofala a presiunii atmosferice si iradierea suprafetei planetei cu raze ultraviolete.


Procesele de putrezire a corpurilor care au inceput dupa aceea au otravit aerul si apa, iar praful si funinginea au acoperit soarele, provocind o iarna nucleara, care a durat 20 de ani. Excesul de bioxid de carbon care a fost eliminat in timpul incendiilor a creat dupa aceea efectul de sera si a condus la cresterea activitatii tectonice: pe parcursul a citeva sute (dupa alte izvoare chiar mii) de ani, ploile torentiale si potopurile au alternat cu ierni grele. Iata de unde au aparut numeroasele legende despre potopuri.


Iar oamenii? Ce au facut stramosii nostri indepartati in aceste vremuri? Nivelul foarte ridicat de civilizatie si detinerea citorva tehnologii, inaccesibile noua chiar si in prezent, le-au permis sa isi construiasca foarte repede niste galerii-adaposturi subterane, unde putea fi mentinuta o presiune, o temperatura si un nivel de umiditate constante. Aceste tehnologii, cu ajutorul carora au fost create labirinturile pesterilor locuite, sint descrise detaliat in Mahabharata si amintesc de departe laserul contemporan. Practic, toate sistemele de pesteri (de exemplu, pestera Kungurskaia din regiunea Permsk, pesterele Tian-Shania, Sahara, Gobi, tunelul care uneste Marocul si Spania), care se gasesc la adincime de multi kilometri, sint resturi ale oraselor subterane titanice, construite de asuri. Speleologia oficiala considera in mod gresit ca acestea au origine naturala.


Gnomii – urmasii civilizatiei foarte dezvoltate de pe Pamint


Traind citeva generatii in subteran, oamenii si-au pierdut treptat vederea. In legendele rusesti, tatal voinicului Sviatogor era orb si de aceea traia sub pamint. Numeroase mituri scandinave si din vestul Europei pastreaza de asemenea marturii despre popoare intregi (trollii si gnomii de munte), care traiau in intunericul pesterilor. Trebuie sa amintim ca, potrivit legendelor, gnomii sint niste fiinte mici de inaltime, care adesea isi manifesta ura fata de oameni, care au niste cunostinte neobisnuite in meseriile tainice si care construiesc din cind in cind obiecte uimitoare pentru oameni.


Toate acestea coincid cu ipotezele istoricilor despre asuri. Inaltimea mica se explica prin mutatiile radioactive si alimentatia saracacioasa, tehnologiile ridicate ei le-au pastrat din timpurile de inflorire si de stapinire a civilizatiei lor. Dupa razboiul nuclear, arborele evolutiei omului s-a impartit in citeva ramuri: uneia dintre ele ii apartin gnomii mitici, alteia – gigantii si titanii din miturile grecesti si scandinave, eroii bilinelor rusesti (Gorinia, Dubinia, Usinia, Sviatogor), iar in cea de-a treia categorie este inclus tipul contemporan al omului. Este interesant insa ca la fiecare popor exista legende despre gnomi si giganti.


Planeta Venus – locul de unde au pornit atacatorii


Pina aici nu am vorbit deloc despre cine a fost cea de-a doua parte combatanta, din vina cui a avut loc in istoria noastra aceasta catastrofa. Cercetarea mitologiei si a povestirilor, dar si unele date arheologice si astronomice le permit specialistilor contemporani sa identifice cine a fost dusmanul asurilor. Iata ce versiune propune ufologul rus Vladimir Semciuk: dusmanul necunoscut a venit, mai curind, de pe una dintre planetele sistemului nostru solar. Pentru a raspunde la intrebarea Care au fost scopurile acestui inamic? trebuie sa apelam din nou la mituri.


La toate popoarele exista legende despre un razboi intre zei si giganti sau intre zeii batrini si cei tineri, care a avut loc in trecutul indepartat. In Purane sint descrise maretele razboaie din cer, in tragediile lui Hesiod, scrise dupa subiectele unor mituri vechi grecesti, se vorbeste despre lupta zeilor cu titanii, cei care apartineau generatiei batrine a zeilor, cu cei cu 100 de miini si cu Tifon, care reprezentau niste creatii demonice ale pamintului.


Miturile sumeriene vorbesc despre doborirea zeilor batrini de catre cei tineri; motive asemanatoare se intilnesc si in legendele scandinave. Biblia vorbeste despre lupta arhanghelului Mihail si a unei ostiri ceresti cu Lucifer (Venus) si Dragon (Jupiter). Popoarele mongolice povestesc despre Tolbon (Solmon), stapinul lui Venus, care gasindu-se in cer provoaca un razboi pe Pamint.


Toate aceste mituri au o serie neschimbata de momente comune. Mai intii de toate, sint foarte multe lucruri comune in descrierea bataliilor: acestea sint intotdeauna insotite de catastrofe pustiitoare pe Pamint si de suferinte ale neamului omenesc. O alta particularitate: cei infrinti nu sint nimiciti in intregime de catre invingator, ci sint goniti sub pamint; se subliniaza insa ca si sub pamint ei pot fi periculosi pentru rasa invingatorilor. Si, in sfirsit, o a treia particularitate: izvorul raului se numeste aproape intotdeauna planeta Venus. De aici se poate ajunge la concluzia ca dusmanii asurilor au venit tocmai de pe aceasta planeta.


Cercetarile astronomice confirma pe deplin miturile: pe Venus, la fel ca si pe Marte si pe Mercur, a existat la un moment dat o biosfera favorabila vietii, in multi parametri ea chiar o depasea pe cea paminteasca. Cercetatorii explica acest lucru in felul urmator: in timpul sau, V.I. Vernadski a aratat ca continentele s-au putut forma numai datorita biosferei.


Intre ocean si continent exista intotdeauna un balans negativ, adica riurile introduc in ocean intotdeauna mai putine substante decit ies. Forta principala care participa la acest transfer nu este vintul, ci fiintele vii, mai intii de toate pasarile si pestii. Daca nu ar fi aceasta forta, potrivit consideratiilor lui Vernadski, peste 18 milioane de ani continentele nu ar mai exista pe Pamint. Continente au fost descoperite si pe Marte, pe Luna si Venus, ceea ce confirma utilitatea biosferei.


Cuceritorii erau reptile rationale


Ce i-a facut pe cei de pe Venus sa atace Pamintul? Venus se gaseste mai aproape de Soare, iar procesele de evolutie se desfasoara acolo cu mai multa intensitate. Daca amintim legea biologiei despre planul comun al constructiei vietii, putem ajunge la concluzia ca pe Marte, Pamint si Venus viata difera foarte putin. Diferente pot exista numai in ceea ce priveste treptele de evolutie. Pe Venus viata este mai dezvoltata. In zilele noastre, pe Pamint exista 19 grupe de mamifere. Plecind de la lucrarile lui Nikolai Vavilov, putem spune ca teoretic ele ar putea ajunge pina la 343, si fiecare grupa poate atinge apogeul evolutiei – sa treaca la tipul rational.


In biosfera noastra, numai o grupa de primate, careia ii apartine tipul uman, a facut acest lucru. Pe Venus insa, ca urmare a evolutiei mai intense fata de alte planete din sistemul solar, nivelul de rationalitate au putut sa il atinga nu numai mamiferele, ci si alte clase de fiinte vii. Bogatia fiintelor rationale care apartin diferitelor clase a dus la conflicte si chiar la razboaie. De aceea, tocmai suprapopularea lui Venus a devenit, cel mai probabil, cauza conflictului intre una dintre civilizatiile de acolo si asuri.


Ce reprezenta insa rasa cuceritorilor? Si aici cheia dezlegarii enigmei ne este data tot de mituri, iar arheologia ii da acestei chei statutul de fapt stiintific. In legendele tuturor popoarelor care locuiesc pe planeta noastra, unul dintre cele mai raspindite personaje este balaurul, dragonul. Practic in toate mitologiile, in cea chineza, egipteana, greaca, indiana, australiana si slava, descrierea acestui personaj coincide pina la amanunt.


Astfel, se poate spune ca cei care au cucerit Pamintul erau niste reptile rationale. Unele popoare au zeificat dragonii si chiar se inchinau lor. Legendele indiene vorbesc despre Naga – zeii-serpi, iar numele unui imparat chinez insemna dragonul din cer.


Insa pozitia cuceritorilor s-a dovedit a fi instabila, pentru ca ei se aflau in postura unor outsideri biologici. Nici unul dintre cei supusi de ei nu apartinea grupei reptilelor, de aceea prin intermediul ingineriei genetice si al experimentelor stiintifice ei s-au straduit sa gaseasca o posibilitate de a-si continua specia (in aceste scopuri si cereau fete care, potrivit legendelor, li se aduceau ca jertfa). Insa incercarile lor nu s-au bucurat de succes si dupa citva timp au pierdut stapinirea, despre ei mai raminind amintiri doar in mituri, legende si povestiri.


De ce ciocnirea intre paminteni si cei de pe Venus nu s-a mai repetat? Exista o ipoteza stiintifica, potrivit careia biosfera de pe Venus a fost distrusa de niste protuberante solare, care au ars tot oxigenul din atmosfera si au evaporat oceanele.


Georgeta Licsandru