Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea a 4-a)


By admin



Partea a treia a acestei serii o puteti citi aici.


luna plina pe apa

Cine a adus Luna aici pentru a provoca o era glaciara ? Stramosii nostri spun ca zeii. Daca ei sunt raspunzatori pentru acest lucru, care ar fi motivul lor ? Miturile sustin ca „marele înghet”, aparitia Lunii, disparitia Soarelui si Potopul au avut loc în timpul celui de-al doilea mare razboi al zeilor, numit Ragnarok de scandinavi sau Gigantomachia de greci. Se pare ca armata lui Marduk era superioara celei a lui Enlil, miturile din întreaga lume relevând ca el a câstigat primele lupte. Spre deosebire de primul razboi al zeilor, pierdut de Enki din cauza inferioritatii numerice, Marduk avea acum în subordine Veghetorii, semizeii si oamenii, numarul lor ridicat oferindu-i un avantaj consistent în fata unchiului sau. Pierzând lupta dupa lupta, Enlil se vedea în fata înfrângerii totale. Singura solutie pentru victorie era reducerea armatei dusmanului sau. Cum nu se putea înfaptui acest lucru prin lupta dreapta, Enlil a apelat la solutii alternative. Prima a fost crearea erei glaciare prin aducerea Lunii si interpunerea ei între Pamânt si Soare. Cum „frigul cel mare” nu parea sa aiba efecte vizibile, Enlil le-a trimis pamântenilor virusi, acele „boli, epidemii, ciuma si holera”, însa cei mai afectati erau oamenii, nicidecum semizeii si Veghetorii. Nici frigul, nici foametea si nici virusii nu atingeau Veghetorii si pe copiii acestora, asa ca Enlil a recurs la solutia finala: înecarea tuturor printr-un Potop. Daca Epopeea lui Atra-Hasis afirma ca zeul s-a aratat nemultumit de înmultirea oamenilor, nu înseamna ca era deranjat de zgomotele lor facute în timpul împerecherilor, asa cum sustine si Epopeea lui Ghilgames, ci de cresterea numarului lor. Prin urmare, seria lui de pedepse îndreptate asupra Pamântului avea doar rolul de a distruge armata lui Marduk. Banuim ca nu i-a fost usor sa ia aceasta hotarâre însa, de obicei, în timp de razboi nu exista reguli. Anu si Ninhursag au acceptat propunerea lui Enlil, hotarând declansarea Potopului. Acesta s-a realizat prin înlaturarea Lunii din calea Soarelui, ceea ce a dus la brusca încalzire globala din mijlocul erei glaciare, de acum treizeci – treizeci si cinci de milenii. Enki a fost obligat sa jure ca nu va dezvalui acest „secret al zeilor” însa zeul întelepciunii nu putea sa nu gaseasca un subterfugiu.

Juramântul îl oprea sa le împartaseasca oamenilor secretul, nu însa si unui obiect. Astfel încât, în Epopeea lui Ghilgames, Enki l-a înstiintat pe Utnapistim printr-un vis de sosirea Potopului. Însa nu direct, ci vorbind cu peretii casei acestuia: „Casa de trestii, casa de trestii! Perete, o, perete, da-mi ascultare, casa de trestii, perete, cugetati! Omule din Surrupak, fiu al lui Ubara-Tutu, darâma-ti casa ta si cladeste o corabie; paraseste averile si ai grija de viata ta, dispretuieste bogatiile lumesti si mântuieste-te pe tine doar! Darâma-ti casa, asa cum îti spun eu, si întocmeste-ti o corabie. Aici ai masurile corabiei, cum trebuie sa o fauresti; lungimea ei sa fie deopotriva cu largimea ei, puntea ei sa fie acoperita ca bolta ce acopera adâncimile, apoi ia în corabie samânta din toata faptura vie”. Întrebat de Utnapistim ce le va spune oamenilor care îl vor vedea ca ridica ditamai corabia, Enki i-a raspuns: „Spune-le lor urmatoarele: am auzit ca Enlil este înfuriat pe mine si nu mai cutez sa umblu prin tinutul acesta, nici sa traiesc în cetatea asta; ma voi coborî spre limanul marii, ca sa locuiesc împreuna cu Ea, stapânul meu. Dar peste noi revarsa-va ploaie de bogatii: pesti mari, pasari din cer, ca si tot rodul de vietuitoare ale marii. Seara, Calaretul Norilor de furtuna va aduce grâu, în suvoaie!”. Ultimile fraze subliniaza acea perioada de foamete, datorata erei glaciare, amintita si de alte legende. Pentru a rupe „blestemul Pamântului” si a primi hrana, oamenii din Suruppak chiar l-au ajutat pe Utnapistim sa-si construiasca ambarcatiunea.

Epopeea lui Atra-Hasis descrie aceeasi întâmplare într-un mod identic. Enki l-a chemat pe slujitorul sau devotat, Atra-Hasis, punându-l sa stea în spatele unui scut de trestie. Apoi, pretinzând ca vorbeste cu scutul, a spus:

„Scut de trestie,

Baga de seama la ceea ce-ti spun.

Toate casele oamenilor si toate orasele,

De o furtuna mare vor fi maturate.

Samânta omului atunci va disparea…

Aceasta-i ultima lege,

Cuvântul Adunarii Zeilor,

Cuvântul rostit de Anu, Enlil si Ninhursag”.

Enki si-a sfatuit slujitorul credincios sa construiasca o corabie. Când acesta i-a spus „dar eu n-am mai facut o corabie niciodata… fa-mi desenul pe pamânt sa pot vedea cum”, Enki i-a oferit instructiuni precise, dimensiunile si modul de constructie. Pentru curiosi, Atra-Hasis a folosit ca motiv al construirii „vasului pentru Apsu” faptul ca urma sa plece în lacasul lui Enki, pentru a scapa de mânia lui Enlil, întocmai ca Utnapistim.

Dupa ce a terminat de construit arca, Utnapistim / Atra-Hasis si-a îmbarcat rudele, toate felurile de animale si multi mestesugari. Momentul în care el însusi trebuia sa intre în corabie era unul precis:

„Când Samas,

Care porunceste un cutremur la apusul Soarelui,

Va ploua din cer cu eruptii,

La bordul corabiei sa te sui,

Si bine intrarea s-o închizi”.

Acest semn pe care trebuia sa îl astepte Utnapistim reprezinta sosirea lui Marduk / Samas, care pare sa lanseze un atac aerian dezastruos împotriva lui Enlil („va ploua din cer cu eruptii”), asemanator celui descris în Ramayana(„sute de meteoriti cazând din cer”), ce va zgudui pamântul („porunceste un cutremur”). Acest atac al lui Marduk coincide cu începutul Potopului si reprezinta ultima batalie din cel de-al doilea mare razboi al zeilor, consemnata în multe legende ale lumii. De altfel, în Epopeea lui Ghilgames, începutul Potopului pare a descrie o lupta între cele doua tabere rivale de divinitati: „La primele licariri ale zorilor(când Luna a fost înlaturata din calea Soarelui), un nor negru (nava lui Enlil) s-a ivit în slava cerului, tuna acolo unde Adad, stapânul furtunii(Enlil), calarea pe nori. Peste dealuri si câmpii, zeii Sullat si Hanis, crainicii Furtunii, o calauzeau. Apoi zeii din haurile Infernului (Veghetorii) se ridicara. Nergal (Marduk)deschise zagazurile apelor din lumea de dincolo, Ninurta, stapânul razboiului, deschise canalele, iar cei sapte judecatori ai Infernului, Anunnaki (capeteniile Veghetorilor), înaltara tortele lor, aprinzând toata tara cu flacara lor stralucitoare (au lansat arme asemanatoare rachetelor). Un strigat de deznadejde urca la ceruri când zeul Furtunii a înlocuit lumina zilei cu întunericul (descriere identica cu cea din Ramayana, unde „un disc negru acoperi Soarele” si „numaidecât, ziua fu înlocuita de un întuneric total”), când a sfarâmat tot tinutul ca pe un vas de lut. O zi întreaga vijelia a bântuit cu furie, s-a napustit peste lume ca valurile unei osti atacatoare. Nimeni nu mai putea sa-si vada propriul frate, nu mai era chip sa zaresti din cer oamenii”.

potop 1

Înainte de revarsarea apelor, Pamântul a fost trecut prin foc, datorita armelor teribile, nucleare, folosite de combatanti. În Theogonia lui Hesiod, „o mare parte din Pamântul urias fu pârjolita de aburii cumpliti, topindu-se cum se topeste tabla încinsa de mestesugul omului”. În Ramayana, „sulitele, securile, scuturile se învolburau. Un fum staruitor si gros ca noroiul înabusea oamenii si animalele care încercau sa iasa pe strazi”. Indienii hopi spun ca „prima lume a fost distrusa, ca pedeapsa pentru ticalosia oamenilor, de catre un foc a-toate-nimicitor, care a venit de sus si de jos”. În mitologia scandinava, „uriasul Surt a dat foc întregului Pamânt; universul nu mai era decât un cuptor imens. Flacarile tâsneau din crapaturile stâncilor; peste tot se auzea suieratul aburilor. Toate vietuitoarele, toate plantele au fost mistuite. Numai tarâna golasa a mai ramas dar, precum cerul însusi, nici Pamântul nu mai era decât crapaturi si prapastii”, poemul Voluspa sustinând ca

„Focul se-ncinge

Cu fum fumegând în vârtejuri.

Fuioare de foc navalesc

Sa loveasca chiar cerul”.

Puhoiul de ape a acoperit Pamântul, stingând flacarile si distrugând cea mai mare parte a armatei lui Marduk (care nu dispunea de nave, precum liderii Veghetorilor), oferindu-i astfel lui Enlil avantajul urmarit: „s-au desfacut toate izvoarele adâncului celui mare si s-au deschis jgheaburile cerului” (Geneza), „vântul a suflat,suvoiul, furtuna si potopul au coplesit lumea, naprasna si puhoaiele au bântuit laolalta ca ostirile în batalie” (Epopeea lui Ghilgames), „toate râurile, toate marile s-au umflat si s-au revarsat. Pretutindeni, toate valurile se ciocneau de valuri. Se înaltau si clocoteau încet peste toate cele” (New Larousse Encyclopaedia of Mythology). Intensitatea Potopului, care aducea Apocalipsa, „îi facea pe zei sa tremure”, dupa cum declara Epopeea lui Atra-Hasis. Iar dupa Ramayana, „cele doua osti crezura ca venise sfârsitul lumii. Zdruncinarea vazduhului le-a prabusit. Pamântul s-a cutremurat pâna în maruntaiele lui de foc. Multe stele s-au desprins de pe cer”, descriere din care întelegem ca acel cutremur poruncit de Samas a decurs conform planului. Din navele lor, Enlil si Marduk au continuat lupta chiar si pe apa, egiptenii amintind-o sub forma unei curse de „barci”, în care cei doi s-au lovit cu „harpoanele”. Zeii supravietuitori însa au fugit din calea apelor, Epopeea lui Atra-Hasis sustinând ca „au întors spatele si au urcat în cerul lui Anu”, la bordul unor „rukub ilani” („carele zeilor” sau vimanele din literatura hindusa). În Epopeea lui Ghilgames, „însisi zeii, înspaimântati de revarsarea apelor, se refugiara în locurile cele mai înalte ale cerului, firmamentul lui Anu. Ei se zgribulira lipiti de ziduri, înghesuindu-se unii într-altii, asemenea câinilor. În cele din urma Istar, Regina Cerurilor (Ninhursag), cea cu glas dulce, începu sa tipe ca o femeie cuprinsa de durerile facerii: «Vai de mine, praful s-a ales de zilele din trecut, fiindca eu am dat o porunca rea. De ce poruncit-am acest rau în sfatul zeilor? Am fost capetenia razboaielor menite sa-i nimiceasca pe oameni, dar nu sunt ei oare copiii mei, caci eu i-am facut sa se nasca? Acum ei plutesc pe ocean la fel ca neamul pestilor». Zeii cei mari ai Cerului si ai Infernului plângeau, acoperindu-si gurile. Vreme de sase zile si sase nopti vântul n-a contenit sa sufle, furtuni, vijelii, revarsari de ape au coplesit Pamântul. Vântoase naprasnice si potopiri de ape vuiau dezlantuite, ca razboinicii pornind împotriva vrajmasilor”. Epopeea lui Atra-Hasis prezinta evenimentul într-un mod asemanator:

Anunakii, Marii Zei,

Stateau suferind de foame si de sete…

Ninti (Ninhursag) plângea si suferea;

Plângea sa-si usureze marea durere.

Zeii plângeau si ei alaturi de ea, pentru Pamânt.

Era coplesita de marea durere,

Si setea cea crunta o încoltea.

Acolo unde ea statea, zeii plângeau,

Ca oile strânse una într-alta stateau.

Buzele lor de sete erau arse,

Iar burta lor de foame gemea”.

Zeita Mama, Ninhursag, era socata de amploarea distrugerii:

„Zeita a vazut si a plâns…

De febra buzele-i erau aprinse…

Ca mustele-s fapturile de mine facute.

Ei umplu râurile, sunt hrana pentru pesti,

Sunt înghititi cu totii de marea furioasa”.

Declaratia zeitei din Epopeea lui Ghilgames ofera amanunte suplimentare despre acest mare razboi al zeilor: „praful s-a ales de zilele din trecut, fiindca eu am dat o porunca rea. De ce poruncit-am acest rau în sfatul zeilor ? Am fost capetenia razboaielor menite sa-i nimiceasca pe oameni, dar nu sunt ei oare copiii mei, caci eu i-am facut sa se nasca ?”. Din aceasta marturisire aflam ca, desi era mama lui Marduk si fosta mare iubire a lui Enki, ea a luptat alaturi de noul ei sot, Enlil, si de fiul lor, Ninurta. În miturile egiptene exista descris acest moment: desi era initial de partea lui Horus / Marduk, Isis / Ninhursag si-a ajutat noul sot si frate, pe Seth / Enlil, ceea ce l-a facut pe fiul ei sa o decapiteze. Istoricul Plutarh sustine ca nu a fost vorba despre o decapitare adevarata, Horus smulgându-i, de fapt, mamei sale coroana de pe cap. Daca Plutarh are dreptate, Marduk si-a renegat mama, ea trecând astfel de partea lui Enlil. Probabil pentru a-si demonstra loialitatea, ea a fost trimisa, sub forma leoaicei Sekhmet, sa înabuse revolta oamenilor, ce era cât pe ce sa se transforme într-o extinctie a rasei umane. Tot ea era Athena din mitologia grecilor, care a luptat alaturi de Zeus împotriva lui Typhon si Istar de la hititi, care i-a fost alaturi lui Tesub în razboiul cu Ullikummi. Astfel întelegem si motivul pentru care, în Epopeea lui Atra-Hasis si Epopeea lui Ghilgames, ea a fost de partea lui Anu si Enlil atunci când s-a hotarât distrugerea oamenilor prin Potop. Si-a dat seama în timpul Diluviului ca a ales tabara gresita, însa era prea târziu. Cel putin pentru oameni.

potop ploaie

Poemul babilonian Enuma Elis pare a descrie doua evenimente într-o singura poveste. Desi se refera la distrugerea de catre Enki si Marduk a dinozaurilor reprezentati de Apsu, Tiamat si copiii ei, poemul include si povestea celui de-al doilea mare razboi al zeilor. Dupa cum am vazut deja, Enki si Ninhursag sunt cei care au distrus reptilele ce conduceau Pamântul, Marduk nefiind nascut în acea vreme. Prin urmare, Enuma Elis se refera nu doar la povestea dinozaurilor, ci si la cea a ascensiunii lui Marduk din timpul razboiului.

În Epopeele lui Ghilgames si a lui Atra-Hasis, galagia oamenilor îl împiedica pe Enlil sa se odihneasca, prin urmare a hotarât distrugerea lor. Enuma Elis sustine un lucru asemanator, si anume faptul ca zeul Apsu nu putea dormi din cauza harmalaiei tinerilor zei.

„Toti fratii s-au adunat împreuna;

Încolo si încoace alergau, gata s-o sfarme pe Tiamat.

În joaca lor nebuna printre stele,

Faceau sa tremure pântecul lui Tiamat.

Apsu nu a mai putut suporta zbenguielile lor;

În fata lor, însasi Tiamat nu mai avea glas.

Nesuferite erau faptele lor…

Si necugetate miscarile”.

Apsu s-a sfatuit cu Mummu, sfetnicul sau, si a hotarât sa-i distruga pe tinerii zei. Din aceasta poveste reiese ca Apsu este Enlil, sotia sa, Tiamat, este Ninhursag, iar Mummu nu poate fi decât Nusku, vizirul lui Enlil.Poemul sustine ca „Sfatul lor de taina” a fost aflat de zeii cei mari, care s-au înfricosat. Singurul care nu s-a pierdut cu firea a fost Ea / Enki, care a nascocit un plan prin care „somnul sa cada asupra lui Apsu”. Când ceilalti zei au aprobat planul, Enki a „trasat o dreapta harta a cerurilor” si a rostit descântecul divin, astfel încât „somnul a cazut peste Apsu” si chiar „sfetnicul Mummu nu putea sa se miste”. Dupa ce i-a anesteziat pe Enlil / Apsu si Nusku / Mummu, Enki „a luat tiara si i-a dat jos mantia sa de aur?”. Aceasta întâmplare exista si în Mitul lui Zu, unde pasarea Zu („întelepciunea”), Enzu („domnul întelepciunii”) sau Anzu („întelepciunea cerului”) îi fura lui Enlil însemnele regale, sceptrul si Tablitele Destinului. Tiamat însa nu a stat degeaba:

„Ea l-a ridicat pe Kingu,

Între ei l-a facut cel mai mare…

Si conducerea bataliei,

În mâinile lui a încredintat-o”.

În Sumer, alaturi de Enlil se afla Ninurta, fiul sau si al lui Ninhursag, mâna sa dreapta si mostenitorul sau (numit Thor de scandinavi sau Ares de greci), în timp ce la hititi, în lupta cu Ullikummi au stat lânga Tesub Istar si Tasmisu. În Mitul lui Zu, Ninurta este cel care se lupta cu Zu si recupereaza Tablitele Destinului, alaturi de însemnele regale ale tatalui sau. Iar în Enuma Elis apare Kingu, fiul lui Tiamat, care preia conducerea armatei, despre care nu putem decât sa banuim ca este acelasi Ninurta.

Speriati de Tiamat si de armata sa condusa de Kingu, zeii (Veghetorii) l-au ales pe Marduk sa îi salveze: „El, cel care-i mândru si puternic, va fi cel care ne va razbuna; El, viteaz ca nimeni altul în batalie: Marduk, Eroul!”. Marduk a acceptat misiunea, nu fara o conditie:

„Daca va fi, atunci, sa va razbun,

Vietile sa vi le scap, pe fioroasa Tiamat s-o rapun,

Cheama a Zeilor Adunare si peste toti al meu destin mai mare sa fie!”.

Bucurosi ca nu trebuie sa o înfrunte pe Tiamat, zeii au hotarât: „Marduk va fi rege!”. Apoi l-au trimis pe noul lor conducator la lupta.

„Tiamat si Marduk, cei mai întelepti dintre zei,

Unul spre celalalt se îndreptau;

Tot mai aproape, o batalie sa hotarasca totul,

De lupta erau acum gata”.

Dupa o batalie crâncena, Marduk si-a învins adversara, alaturi de armata acesteia. Apoi a taiat-o în bucati, ba chiar decapitând-o, la fel cum a procedat Horus cu Isis în miturile egiptene:

„Cu arma sa cereascs a taiat capatâna;

A taiat vaile prin care sângele ei curgea;

Pe vântul de nord l-a pus sa-l poarte

Si într-un loc necunoscut sa-l lase”.

Preotii babilonienii au încercat sa ofere o explicatie si pentru faptul ca Tiamat a fost considerata personificarea Pamântului, sub identitati ca Geea la greci sau Ki în Sumer, atribuindu-i lui Marduk crearea planetei noastre din corpul ei:

„Punând capul lui Tiamat în locul hotarât,

Pe el lanturile de munti le-a facut sa apara,

Vaile le-a despicat, râuri prin ele sa curga,

Prin ochii ei, Tigrul si Eufratul au iesit.

Din sânii ei, el a facut muntii cei sfinti.

Izvoare a facut, din ele râuri sa se adape”.

Dupa aceasta victorie, Marduk a fost declarat erou si si-a pastrat pozitia de rege al zeilor. Însa, dupa cum am vazut, adevaratul conducator al Veghetorilor era Enki, Marduk fiind doar generalul suprem al armatei, fiul loial ce urma întotdeauna poruncile tatalui sau. Nu stim daca a fost vorba într-adevar de o decapitare si o reînviere a Zeitei-Mama sau doar de o renegare din partea fiului sau, însa cert este ca finalul razboiului o prinde îndepartându-se de Pamânt, plina de lacrimi si remuscari.

enki-enlil2

Ramas fara cea mai mare parte a armatei sale, oamenii si semizeii murind în apele ce acoperisera Terra, Marduk a fost înfrânt, dupa cum povestesc legendele grecilor, hititilor, scandinavilor si ale indienilor. „Veghetorul purificarii”, „domnitorul vesnic” sau „cel slavit de generatiile viitoare”, asa cum era numit de catre preotii babilonieni, a fost nevoit sa fuga cu coada între picioare, alaturi de tatal sau, Enki, sora sa, Istar, si restul Veghetorilor care au supravietuit îndelungatului razboi. Însa Enlil îsi dorea sa încheie conflictul odata pentru totdeauna, pregatind lovitura de gratie….




Preluare www.mixdecultura.ro





Karanna Academy: Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea a 4-a)

      


Potopul – mitul suprem in istoria universala (partea a 4-a)