Misterul VINDECĂRII rapide a fost elucidat!


By admin
nihm-stem-cells-lin28

Misterul VINDECĂRII rapide a fost elucidat!



Cercetătorii americani sunt cei care au descifrat misterul vindecării rapide a rănilor din prima parte a vieţii oamenilor.

Descoperirea va ajuta ca procesul de îmbătrânire să fie încetinit, iar viaţa oamenilor să fie prelungită.

Cercetătorii au descoperit două dintre genele implicate în regenerarea ţesuturilor, după cum nota The Independent.



O genă

Oamenii de ştiinţă consideră că genele numite Lin28a si IMP1 sunt concepute pentru a fi deosebit de active în timpul primelor etape de viaţă şi regresează odată cu vârsta, ceea ce ar putea explica de ce vindecarea ranilor la persoanele în vârstă dureaza mai mult decât la tineri, dar şi modul în care se produce îmbătrânirea.

„Pare ceva science-fiction, dar gena Lin28a ar putea reprezenta un fel de cocteil de vindecare, care ofera adulţilor repararea ţesuturilor superioare”, a declarat Daley, care a efectuat studiul pe şoareci.

„Cea mai importanta concluzie a mea este că gena Lin28a îmbunătăţeşte vindecarea rănilor. Iar în viitor, aceasta s-ar putea traduce în vindecarea rapidă a rănilor dupa intervenţiile chirurgicale sau traumatismele suferite de pacienţi”, a explicat Daley.


Sursa: evzmd.md

Source:: Misterul VINDECĂRII rapide a fost elucidat!

      


Misterul VINDECĂRII rapide a fost elucidat!