Evolutie Spirituala

TIMPUL VISULUI

TIMPUL VISULUI
Horia VERTAN
Adrian MAJURU

Timpul visului este consusbtanţial. Nu cunoaşte cronologii dar respiră prin
afecte, percepute şi definite mai întotdeauna post factum. Timpul vieţii în vis
cunoaşte alte reprezentări pe care le asociem unor trecuturi personale fragmentare
sau unui viitor oarecum decelabil. Timpul visului este o lume începând cu a patra
dimensiune la care avem acces în timpul somnului.

De la Artemidoros la Jung visele au fost circumscrise filtrulului istoric,
nivelul de interpretare diferind şi el. Visul ne plasează în afara istoriei, a spaţiilor şi
cronologiilor cunoscute şi cartografiate. El vine din straturi existenţiale aparent
volatile, şi care, în ciuda vechimii ancestrale, ele se întrepătrund cu modernitatea şi
contemporaneitatea. Deşi mai vechi decât mitologia, visul oferă prin imagini,
culori, forme, mesaje arhaice adăugate elementelor de viaţă recentă, prefigurând
fragmente de viaţă viitoare.[l]

Interpretarea viselor captează atenţia liderilor din vremuri imemoriabile şi
timpuri teribil de apropiate nouă. De la nivel individual la o formă colectivă de
înregistrare, de colectare. Scriitorul albanez Ismail Kadare descrie în romanul său
"Slujbaşul de la palatul viselor" existenţa unei instituţii numite „Tabir Sărai" unde
fucţionari aflaţi acolo din tată'n fiu lucrau la prelevarea, catalogarea, prelucrarea şi
interpretarea viselor locuitorilor din imperiu. Este vorba de vechiul imperiu
Otoman deşi întâmplările din roman se petrec la începutul secolului XX. [2]

I. TĂRÂMUL VISELOR

Visul are puterea să dilueze timpul, să-1 volatilizeze chiar atunci când treci
praguri temporale aflate în interiorul desfăşurărilor trăite subconştient. El devine
adesea poarta de comunicare cu cei din afara lumii trăite plenitudinar. Este hubloul
prin care ne pot vedea strămoşii, atât cei cunoscuţi cât mai ales cei foarte vechi, al
cărui chip memoria noastră recentă nu-1 poate desluşi. Astfel adesea vedem în vis
persoane necunoscute cercului nostru existenţial apropiat, care vorbesc şi se poartă
familiar.

Ideile, gândurile, conceptele grupate în mesaje verbale şi uneori gesturi trec
barierele temporale în variate direcţii.
Timpul visului, aşa cum este descris de mitologie, legende, basme sau de
experienţe mărtuiriste, este spaţiul de întâlnire a mai multor trasee care
intersectează destinul fiecăruia dintre noi.

Despre cei care mor în somn se spune, din folclor până în literatura de
specialitate, că sunt cei mai fericiţi. Astfel s-a spus şi de Octavianus Augustus, care
a murit aşa cum şi-a dorit şi s-a rugat neîncetat zeilor: în somn. Şi poate visând. De
aceea a fost supranumit „Cel Fericit". A muri în somn este cea mai uşoară călătorie
de trecere a sufletului, cea mai candidă separare a acestuia de spaţiul existenţial
recent. Timpul visului estompează afectele şi reduce simţurile la mininum.
Din punct de vedere al fizicii cuantice şi postcuantice, visele fac parte din
domeniul metafizic, al realităţii înfăşurate, al spaţiului cu mai mult de trei
dimensiuni.

Forţa care operează aici este cea tahionică, una din cele mai subtile dar şi cea
mai penetrantă dintre forţele existente în universurile care se intersectează şi dau şi
realitatea desfăşurată a fizicii particulelor atomice şi a timpului prezent.
în vis noi putem accede la orice timp istoric, căci cel biologic nu există
începând cu a patra dimensiune, de aici încolo existând un "glisando" în orice
direcţie, în orice orizont de aşteptare sau de premoniţie inclusiv materializări
tahionice instantanee.

Fizica cuantică are definiţii şi pentru aceste particule numite tahioni care
rezultă din ciocnirea unei coarde vibrante cu o minigaură neagră, dar totodată ea
este emanată în mod continuu de fiecare fiinţă. [3].Se pare că întreaga capacitate a
sistemului nervos central este folosită, dar nu de noi şi credem că fiecare individ
este răspunzător de ceea ce se întâmplă cu aştri, din întregul univers. Miturile ne
vorbesc foarte frumos de stelele care se nasc odată cu noi, cresc şi apoi dispar în
neantul precum pământenii când pleacă " acasă la Tatăl Ceresc.

Mircea Eliade în scrierile lui de tinereţe vorbeşte de modul cum se poate
accede în mod conştient în tărâmul visului şi obţinând din acea parte de lume mai
multe învăţături şi înţelepciuni, cu condiţia să fim pregătiţi intelectual, dar şi moral
pentru aşa ceva. Bariera cauzalităţii nu poate fi trecută de oricine, este necesar un
istoric personal cu anumite valenţe, cu o anumită cantitate de lumină care nu poate
fi întâlnită pe toate drumurile. [4]

Ar fi foarte bine ca acest tărâm care este similar cu "cealaltă lume" să fie
accesat de oamenii care au atins un anumit nivel de dezvoltare morală să fie precum cetăţenii Republicii ideale a lui Platon, care aveau lumina coborâtă în
minţile şi în inimile lor prin BINE, ADEVĂR şi FRUM0S.[5]

Din păcate e greu de crezut că azi, în societatea postmodernă unde există
foarte multe rocade între vicii şi virtuţi, ar exista o societate în stare să gestioneze
pentru binele ei şi pentru binele celor care trăiesc şi se nutresc din bunătatea
pământului, visele şi câmpurile tahionice în totalitatea lor.

Dacă ne gândim bine putem găsi totuşi o astfel de societate care pentru noi e
totuşi ca inexistentă şi nu se intersectează cu nici unul din vectorii managementului
nostru dezastruos care nu duce nicăieri. Aceasta este societatea aflată de 60.000 de
ani în epoca de piatră a aboringienilor din Australia care îşi gestionează cu
obstinaţie timpul lor propriu : timpul viselor.

CONCLUZII

Ar fi multe concluzii după cele câteva rânduri mai mult însăilate, din
umbrele şi luminile noastre cotidiene, aici ne referim şi la cele ale strămoşilor
noştri intraţi demult în netimp şi care aşa duşi cum sunt au vise, trăiesc în visele
noastre, ne împiedicăm de visele lor, dar vrem să ştergem cu buretele
postmedernităţii şi cu decibelii heavy metal-lui orice salvare care ar veni în bezna
în care am intrat fără viitor, fără speranţă şi mai ales cu bagajul gol, fără apă şi fără
hrană spirituală. în loc să construim punţi, noi ridicăm ziduri cu care ne ferim de
ceilalţi, ne ferim de noi înşine şi nu dăm voie luminii, fluxului de fotoni să ne
inunde şi să ne scoată din mocirla în care am intrat.

Cu anumite nişe tahionice se pot experimenta vecinătăţi de dincolo de
bariera cauzalităţii, dincolo de timpul cu care suntem obişnuiţi, pentru a întrezări şi
alte posibilităţi, mult mai atotcuprinzătoare din domeniul holistic. [6]

Există însă şi reversul medaliei. Când accesul ar fi nelimitat şi nediferenţiat
şi tehnica tahionică ar încăpea pe mâinile celor care conduc azi lumea, ignorând
orice urmă de moralitate şi un cinism nemărginit, când aceste noutăţi vor deveni
arme care vor duce la ultimul salt cuantic al omenirii, saltul spre exitus.

Noi lăsăm la latitudinea fiecăruia modul de înţelegere a ceea ce s-a expus aici
cât şi in lucrarea "Cealaltă realitate" prezentată aici de cei doi autori. Bunăvoinţă
există pentru anumite sugestii pentru a putea porni şi pe alte cărări neştiute şi
ascunse de la facerea lumii, de acea barieră a cauzalităţii, pe nu o putem traversa cu
nici un chip.


BIBLIOGRAFIE

1. Adrian Majuru, Legenda Khazară, Editura Caligraf Design, Bucureşti,
2007.
2. Ismail Kadare, Slujbaşul de la palatul viselor, Editura Humanitas, 2007.
3. Charles Seife, Zero : Biografia unei idei periculoase, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2007.
4. Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop, Editura Minerva,
Bucureşti, 1989.
5. Platon, Republica, Editura Antet XX, Bucureşti, 2005.
6. Horia Vertan, Lucian Istode, Forţele universale, interacţiuni cu
activitatea umană: In voi. Acţiuni enego-informaţionale, Sesiune de
comunicări ştiinţifice, Editura U.N.A.P., 2007.

* Prof, univ.dr. ing., Academia Tehnică Militară, Bucureşti, e-mail: hpvertan@mta.ro
Cercetător dr., Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, e-mailtnadimajuru@yahoo.com

S E C U R I T A T E Ş l A P Ă R A R E Î N  U N I U N E A E U R O P E A N Ă
SESIUNEA ANUALĂ DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE
CU PARTICIPARE INTERNATIONALA


STRATEGII XXI

Bucureşti, 17-18 aprilie 2008