Evolutie Spirituala

„Atlandida e în MAREA NEAGRĂ. Insula Șerpilor, o rămășiță”

„Atlandida e în MAREA NEAGRĂ.
 Insula Șerpilor, o rămășiță”


NOTA: Teritoriul Marii Negre si al Daciei nu a fost singurul teritoriu atlant, astfel incat continutul acestui articol nu dovedeste nici pe departe faptul ca aici ar fi fost situat orasul principal al Atlantidei, ci doar unul din centrele atlante, dar nu este mai putin adevarat si important faptul ca noi romanii, calcam pe pamant atlant in fiecare zi.  Anca & Catalin Bogdan

ARTICOL

"Când dezastrul a lovit, a făcut-o cu o iuţeală terifiantă. A debutat cu un cutremur de proporţii, urmat de un gigantic val tsunami, care a măturat aproape întreaga insulă. Supravieţuitorii au trăit doar cât să fie martorii unei şi mai mari orori.

Neputincioasă în faţa stihiilor dezlănţuite, insula s-a scufundat în întregime. Un pământ feeric, paşnic, prosper, cu clădiri monumentale şi tehnologii înalte, create de către o civilizaţie superioară, care a pierit ca urmare a unei calamităţi de proporţii. Acesta a fost destinul Atlantidei, după spusele filosofului grec Platon. De-a lungul timpului, cercetătorii au crezut de mii de ori că au dat peste legendara Atlantidă.

A apărut chiar şi Atlantologia, o ştiinţă complexă, care studiază teoriile despre continentul dispărut. Căutările nu au încetat, la fel şi supoziţiile. La atâta timp de la naşterea legendei despre existenţa civilizaţiei superavansate şi înfloritoare a atlanţilor, dicuţiile, controversele, poveştile continuă, nepierzându-se nimic din spectaculozitate şi, de ce nu, din…realismul visului că omenirea este “copilul" lor. Al atlanţilor.

O mare forţă militară

Platon a pomenit în dialogurile sale despre o civilizaţie extraordinară, care locuia pe un continent, sau insulă, sau cetate, numită Atlantida, cu capitala la Poseidonia. Oraşul era înconjurat cu numeroase şanţuri de apă legate de poduri şi tuneluri.

Atlantida avea o cîmpie fertilă brăzdată de o mulţime de canale transversale, pe care se ridica "un munte nu prea înalt“, din care ţîşneau două izvoare, unul fierbinte şi altul cu apă rece. În cetate erau temple, săli de gimnastică, un mare hipodrom, cazărmi, antrepozite care înconjurau Palatul Regal. Se apreciază la 5-6 milioane de oameni populaţia regatului principal al Atlantidei, o mare forţă militară care putea strînge sub drapel 10.000 de care de luptă şi 1.200 de corăbii de război. Rege era Evenor, care a avut cu Leucipe o fată, Clito, soţia lui Poseidon. Atlas sau Atlant, fiul cel mare, a primit de la Poseidon partea cea mai întinsă şi mai bogată, din centru, care, conform calculelor cercetătorului Rousseau-Liesens, avea o suprafaţă de 160.000 km pătraţi.


Insula Şerpilor, posibil o rămăşiţă

A fost "localizată“ din Groenlanda pînă în Africa de Sud, din Suedia pînă-n Sahara, Insulele Britanice, Palestina şi Caucaz, Amazonia, Madagascar şi Mongolia. Niciuna dintre aceste ipoteze nu a rezistat însă analizei aprofundate, cu excepţia unei Atlantide cretane, în a cărei capitală, Cnossos, s-au găsit vestigiile unor palate monumentale. Dar, nu demult, Google Ocean, programul care permite vizualizarea topografiei subacvatice, a făcut o descoperire epocală. Studiind stratul situat imediat sub fundul mării, un inginer britanic a dat peste o reţea de străzi perfect trasate care nu pot fi făcute decât de mâna omului.

Imediat unii dintre cercetători au făcut legătura cu Atlantida, continentul dispărut. Descoperirea, situată în una din locaţiile presupuse ale Atlantidei, a “dezvoltat" ipoteza că ar fi vorba tocmai de oraşul scufundat. Imaginea subacvatică este însă departe de a a constitui o mărturie. Susţinătorii plasării Atlantidei în Marea Neagră cred mai departe că adevăratele dovezi sunt îngropate în apropierea României, iar Insula Şerpilor ar fi o rămăşiţă a înfloritoarei civilizaţii. 

Gânditorul pune pe gânduri

Etnograful Adrian Bucurescu arată că fabuloasa ţară s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră. În cinstea lui Orpheus, împăratul-zeu numit de atlanţi, şi urmaşii lor direcţi, tracii, egiptenii au ridicat acum mai mult de 5.000 de ani, la Giseh, enigmaticul Sfinx. În 1913, în "Dacia preistorică“, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. "Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin "Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Şerpilor din Marea Neagră, Makaron, adică "A fericiţilor“.

Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, după unii, atlanţilor. În apropiere, la Hamangia, au fost găsite uimitoarele figurine din lut, intitulate generic "Gânditorul“ şi datate 5.000-3.000 Conform datării realizate, statuetele sunt din 3.500 -4.000 î.e.n. şi sunt considerate capodopere ale artei primitive universale. Desigur, s-a pus problema că atlanţii nu ar fi deloc străini de ele…

În anul 2000, statueta de la "Hamangia" a fost desemnată, de către o comisie internaţională, unul din cele 10 artefacte ale culturii pămîntene care ar trebui să ne reprezinte planeta. Respectiv, "Gînditorul" ar trebui să fie unul dintre simbolurile care să fie trimise în spaţiu pentru o eventuală întîlnire cu o civilizaţie extraterestră. Între “Gânditorul " de Hamangia, “Sfinxul" din Bucegi, Sanctuarele geto-dacice de la Sarmisegetuza-Regia, Sfinxul şi piramidele de la Gizeh se spune că există o legătură strânsă, bazată pe calcule şi interrelaţii geometrico-matematice deosebite. Însăşi cetatea Histria ar conţine o “ciudăţenie" după cum spun unii dintre specialişti: pare a fi construită pe role.

Eminescu ştia?

Prin urmare, conform ipotezei susţinute de tot mai mulţi adepţi, din străvechea Atlantidă ar fi rămas doar Insula Şerpilor. Certitudine este doar faptul că pe colţurile de stâncă azi pustii se ridica pe vremuri un superb templu închinat zeului Apollo. Se spune că însuşi Mihai Eminescu a vorbit în versurile sale de enigmatica Atlantidă din Marea Neagră. "Din Fundul Mării Negre, din înalte-adînce hale/ Dintre stînce arcuite, din gigantice portale/ Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit“.

Locuitorii Insulei Şerpilor din antichitate era numiţi Blajini sau Preafericiţi şi erau consideraţi urmaşii atlanţilor. Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard, descoperitorul Titanicului. Acesta susţine că, în urmă cu circa 7.000 de ani, fâşia de pămînt care separă Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei, distrugînd civilizaţia momentului respectiv.


Ar merita

Pe de altă parte, la aproximativ 1.000 de kilometri de coasta nord-vestică a Africii, lângă Insulele Canare, s-a descoperit un dreptunghi de circa 20.000 km pătraţi, care seamănă cu harta aeriană a unui oraş. Străzile subacvatice par a fi trasate printr-o tehnologie umană. Descoperirea a fost făcută de către Bernard Bamford, inginer în aeronautică, care e convins că e vorba de Atlantida. El a obţinut imaginea subacvatică la coordonatele 31 15’15.53’’ nord şi 24 15’30.53’’ vest, cu ajutorul programului Google Ocean (bazat pe sateliţi), o extensie a binecunoscutului Google Earth.

Imaginile au aprins imaginaţia oamenilor de ştiinţă, care au început să creadă că e vorba chiar de oraşul scufundat din scrierile lui Platon, localizat de gînditorul antic în apropierea Coloanelor lui Hercule (strîmtoarea Gibraltar). Descoperirea se află la şase kilometri în largul coastelor Marocului, în locul cunoscut drept Groapa Abisală Madeira. "Chiar şi dacă ar fi doar o formaţiune naturală, şi tot ar merita o privire apropiată“, susţine dr. Charles Orser, profesor de arheologie la Universitatea New York State.

Legătura cu tracii

Charles Berlitz a publicat într-una din cărţile sale, "Atlantis, al optulea continent“, o hartă modernă a planşeului Oceanului Atlantic. În zona Insulelor Canare, el arată că există şi azi, acoperit de ape, un masiv muntos numit Dacia. De aici, presupunerea că atlanţii au plecat către zona Carpato-Danubiană, iar tracii ar fi urmaşii atlanţilor. Poate au ajuns în Insula Şerpilor (Albă) unde exista acel templu al Zeului Soare (atlanţii aveau o religie bazată pe cultul Soarelui), apoi unul închinat lui Ahile sau chiar mormîntul semizeului.

Edificiul antic avea formă pătrată, fiecare latură avînd 29,87 m şi se pare că avea nouă altare. Funcţiona şi ca oracol şi se spune că aproape totul era din aur, marmură albă şi mărgăritare. Legendele romane spuneau că templul alb nu a fost construit de mâna oamenilor, ci era de origine divină. Motiv pentru care întreaga insulă a fost numită Insula Sfîntă. Atlanţii e posibil să fi ajuns şi prin părţile Braşovului, dacă ar fi să dăm crezare ipotezei care susţine că enigmaticul Templu al Ursitelor de la Şinca Veche a fost întemeiat de aceeaşi civilizaţie care a ridicat şi Templul Alb din Insula Şerpilor.


Epilog: dincolo de lumea văzută

O legendă ocultă, preluată printre alţii de doctorul în ştiinţe chimice N.F. Jirov, părintele Atlantologiei, arată că, o infimă parte a elitei atlanţilor sinistraţi s-a salvat cu ajutorul unor nave cu reacţie, zburând în diferite direcţii ale Pământului şi, chiar spre alte planete. Albert Einstein susţinea că OZN-urile sunt produsul unei civilizaţii plecate de pe Terra acum 20 000 de ani. O relicvă a atlanţilor ar fi populaţiile actuale care au caractere genetice şi rasiale neobişnuite.

Vestitul faraon Keops a avut printre numeroasele soţii o blondă, legendele indienilor din Peru pomenesc de zeul Manco-Capac, care a venit din cer cu soţia sa, o femeie cu ochi albaştri şi păr roşu. În junglele amazoniene din Matto Groso şi de pe râul Pixuma din Brazilia au fost descoperite enigmatice triburi de indieni "albi", cu păr blond sau roşcat, unii înalţi de doi metri.

Dar cel mai şocant este exemplul guanşilor, cea mai veche populaţie de tip Cro-Magnon din Insulele Canare din Atlantic, exterminată în totalitate de spanioli în secolul al XV-lea, popor de talie înaltă, cu mulţi indivizi blonzi şi roşcovani cu ochi albaştri, cu preotese care slujeau unui cult al Soarelui, şi cu o scriere nedescifrată. Cel mai ciudat lucru este originea necunoscută a acestei populaţii, care nu avea nici cele mai elementare mijloace de plutire, deşi era înconjurată de ocean!

În unele lucrări ezoterice, atlanţii apar de multe ori cu părul blond sau roşu, înalţi de circa trei metri şi, se pare, că adorau soarele. Iar Insulele Canare se mai numesc şi Insulele Fericiţilor sau Insulele Blajinilor. Şi, printre altele, să nu omitem faptul că în tradiţia românească există frumoasa legendă a Blajinilor, care, potrivit credinţei populare, fac parte din cei dintâi oameni de pe pământ, sunt incapabili de a face rău, şi s-ar afla dincolo de lumea văzută, pe unde se varsa Apa Sâmbetei, în delta ei, pe Ostroavele Albe…"




Autor:  Roxana Roseti
www.evz.ro/detalii/stiri