Evolutie Spirituala

CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE

"CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA

 ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE"


-Fragmente-


TOLTECII

Cu mii de ani în urmă, toltecii erau cunoscuţi în partea de sud a Mexicului ca un popor de „femei şi bărbaţi ai înţelepciunii”. Antropologii vorbesc despre tolteci ca despre o naţiune, ca despre o rasă, dar, de fapt, toltecii erau oameni de ştiinţă şi artişti care au format o societate ce studia şi păstra cunoaşterea spirituală şi practicile strămoşilor lor. Ei locuiau împreună - maeştri (naguali) şi discipoli – la Teotihuacan, vechiul oraş al piramidelor situat în afara oraşului Mexico City, loc străvechi în care „Omul devenea Zeu”.

De-a lungul mileniilor, nagualii au fost forţaţi să ascundă vechea înţelepciune şi să-i menţină existenţa în obscuritate. Cucerirea europeană, împreună cu folosirea greşită a puterii personale a unora dintre adepţi, a făcut necesară ascunderea cunoaşterii faţă de cei care nu erau pregătiţi să o folosească cu înţelepciune sau care intenţionau să o folosească în scopuri personale.

Din fericire, cunoaşterea ezoterică toltecă a fost păstrată şi a trecut de la o generaţie la alta prin diferite linii de naguali. Datorită acestora a rămas ţinută în secret timp de sute de ani, iar vechile profeţii vor fi dezvăluite în momentul în care va fi necesar ca înţelepciunea să se întoarcă la oameni. Acum, don Miguel Ruiz, un nagual din linia Cavalerilor Vulturului, a fost îndrumat să ne împărtăşească puterea învăţăturilor toltecilor.

Cunoaşterea toltecă provine din aceeaşi unitate esenţială a adevărului ca şi celelalte tradiţii sacre ezoterice de pe glob. Ea nu reprezintă o religie, dar corespunde învăţăturii tuturor maeştrilor care au existat pe pământ. Deşi este o tradiţie spirituală, ea reprezintă totodată modul corect de viaţă, o cale simplă şi eficace de a ajunge la fericire şi iubire.



CIVILIZAREA PLANETEI ŞI VISUL PLANETAR

Ceea ce vedem şi auzim în această clipă este doar un vis. Noi visăm chiar acum, deşi creierul nostru este trezit. Visul este principala funcţie a minţii, astfel încât putem spune că mintea visează 24 de ore pe zi. Ea visează nu doar atunci când creierul doarme, dar şi atunci când acesta este trezit. Diferenţa între cele două stări (de vis şi de veghe) constă în faptul că atunci când creierul se află în stare de veghe, noi experimentăm un cadru material, care ne face să percepem lucrurile întro manieră liniară. în starea de somn cadrul material rigid dispare, iar visul are tendinţa de a se schimba în mod constant.
Oamenii visează tot timpul. înainte ca noi să ne fi născut, oamenii dinaintea noastră au creat un mare vis exterior care a devenit visul societăţii sau visul planetar. Visul planetar este un vis colectiv alcătuit din miliarde de vise personale mai mici, care creează împreună vise ale familiilor, vise ale comunităţii, vise ale oraşelor, vise ale ţărilor, iar în final visul întregii umanităţi. Visul planetar include toate regulile sociale, toate credinţele, toate legile, toate religiile, diferitele civilizaţii şi modalităţi de manifestare, guvernele, şcolile, evenimentele sociale şi vacanţele.

Noi ne naştem cu capacitatea de a învăţa cum să visăm, iar oamenii care au trăit înaintea noastră ne-au învăţat cum să visăm visul societăţii. Visul exterior are atâtea reguli încât atunci când se naşte un om nou, visul îi captează atenţia şi introduce toate aceste reguli în mintea copilului. Visul exterior se foloseşte de părinţi, de şcoală şi de religie, pentru a ne învăţa cum să visăm.

[...]

Visul planetei este de aşa manieră încât oamenilor li se pare normal să sufere, să trăiască în frică şi să creeze drame emoţionale. Visul exterior nu este un vis frumos; este un vis al violenţei, al fricii, al războiului, al nedreptăţii. Visele personale ale oamenilor variază de la unul la altul, dar la modul global el este aproape un coşmar. Dacă ne uităm la societatea umană, vedem că este atât de greu de trăit tocmai pentru că ea este guvernată de frică. în toată lumea vedem oameni suferind, nervoşi, furioşi, răzbunători, violenţi pe stradă, şi pretutindeni vedem nedreptăţi de neimaginat.

Injustiţia există pe diferite nivele şi în ţări diferite de pe glob, dar frica este cea care ne controlează visul exterior.

Mintea noastră nu este altceva decât o ceaţă pe care toltecii au numit-o mitote. Mintea noastră este un vis în care mii de oameni vorbesc în acelaşi timp, dar nici unul nu-1 înţelege pe celălalt. Aceasta este starea minţii umane - un mare mitote, care ne împiedică să vedem cine suntem cu adevărat. Indienii numesc acest mitote: maya, ceea ce înseamnă iluzie. Este credinţa personalităţii că: „Eu sunt”. Tot ceea ce credem despre noi şi despre lume, toate concepţiile şi programările pe care le avem în minte, toate sunt mitote. Noi nu putem vedea cine suntem cu adevărat; nu putem vedea că nu suntem liberi.

[...]

Cuvântul este puterea prin care noi creăm. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu. în Evanghelia după Ioan din Biblie se spune, referitor la crearea universului: „La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era cuvântul”. Prin cuvânt, noi ne exprimăm puterea creatoare. Prin cuvânt putem manifesta totul. Indiferent de limba pe care o vorbim, intenţia noastră se manifestă prin cuvânt. Tot ceea ce visăm, tot ceea ce simţim şi ceea ce suntem cu adevărat - toate acestea se manifestă doar prin puterea cuvântului.

Cuvântul nostru este magie pură, iar folosirea lui greşită este magie neagră.
Nimic din ceea ce fac ceilalţi oameni nu este din cauza noastră. Este din cauza lor. Toţi oamenii trăiesc în propriul lor vis, în mintea lor; ei se află într-o lume complet diferită de cea în care trăim noi. Atunci când interpretăm personal realitatea, noi pornim de la premisa că lumea noastră este cunoscută de ceilalţi şi încercăm să dominăm lumea lor cu lumea noastră.

Mintea are capacitatea de a vorbi cu ea însăşi, dar are şi capacitatea de a obţine informaţii din alte lumi subtile. Se întâmplă uneori să auzim în minte o voce şi să ne întrebăm de unde vine ea. Această voce poate veni dintr-o altă realitate, m care există fiinţe similare cu mintea umană. Toltecii au numit aceste fiinţe Aliaţi. În Europa, Africa şi India, ele au fost numite Zei.

Mintea noastră există inclusiv pe nivelul Zeilor. Ea trăieşte inclusiv în acea realitate şi poate percepe acea realitate. Mintea vede cu ochii şi percepe trezirea acestei realităţi. Dar, la fel de bine, ea poate vedea şi percepe fără ajutorul ochilor; de aceea ne este atât de greu să devenim conştienţi de această percepţie.

Mintea trăieşte în mai multe dimensiuni. In anumite momente noi putem avea idei care nu aparţin minţii noastre, dar pe care le percepem cu mintea. Orice om are dreptul să creadă sau să nu creadă în aceste voci, şi dreptul de a ţine cont sau de a nu lua în consideraţie ceea ce spun ele. Noi avem dreptul de a alege între a crede sau nu vocile pe care le auzim în minţile noastre, tot aşa cum putem alege între a crede şi a accepta sau nu visul planetar.

 [...]

Scopul luptătorului este de a transcende această lume, de a scăpa din acest iad şi a nu se mai întoarce niciodată. După cum susţin învăţăturile tradiţionale toltece, recompensa constă în transcenderca experienţei umane a suferinţei, devenind încarnarea lui Dumnezeu. Aceasta este recompensa.

Atunci când vorbim despre calea toltecă a eliberării, ne dăm scama că există o întreagă hartă care ne ghidează perfect către eliberarea de „civilizaţie”. Toltecii compară Judecătorul, Victima şi sistemul de convingeri cu un parazit care invadează mintea umană.

Din perspectiva toltecilor, toate fiinţele care s-au lăsat îmblânzit sunt bolnave. Ele sunt bolnave deoarece există în ei un parazit care le controlează mintea şi creierul. Hrana parazitului sunt emoţiile negative care se nasc din frică.

Dacă studiem felul în care este descris un parazit, vom descoperi că acesta este o fiinţă vie care trăieşte în alte fiinţe, sugându-le energia, dar care nu le aduce în schimb nici un folos; mai mult, parazitul îşi ucide gazda încetul cu încetul. Împreună, Judecătorul, Victima şi sistemul de convingeri se potrivesc perfect descrierii anterioare. Ele reprezintă într-adevăr o fiinţă vie alcătuită din energia psihica sau emoţională, iar această energie este vie. Evident că nu este o energie materială, dar nici emoţiile nu sunt o energie materială.

Nici visele noastre nu reprezintă o energie materială, dar ştim că ele există. Una din funcţiile creierului nostru este aceea de a transforma energia materială în energie emoţională. Creierul nostru este o uzină de emoţii. Şi aşa cum am afirmat la început, principala funcţie a minţii noastre este aceea de a visa. Toltecii cred că parazitul - Judecătorul, Victima şi sistemul de convingeri – deţine controlul asupra minţii noastre; el ne controlează visele personale. Parazitul visează prin intermediul minţii noastre şi îşi trăieşte viaţa prin intermediul corpului nostru. El supravieţuieşte datorită emoţiilor ce se nasc din frică şi se hrăneşte din drame şi din suferinţe.

Libertatea pe care o căutăm înseamnă să ne folosim mintea şi corpul pentru a ne trăi propria viaţă, nu să trăim viaţa unui sistem de convingeri. Atunci când descoperim că mintea ne este controlată de către Judecător şi de către Victimă, iar „eu-l” nostru real este pus la colţ, nu avem decât două posibilităţi. Una constă în a continua să trăim în modul în care ne-am obişnuit, să-i susţinem pe Judecător şi pe Victimă, să continuăm să trăim în visul planetar. Cea de-a doua constă în a face ceea ce făceam atunci când eram copii, atunci când părinţii încercau să ne educe (adică să ne îndoctrineze). Putem să ne revoltăm şi să spunem „Nu!”. Putem declara război împotriva parazitului, împotriva Judecătorului şi Victimei, un război pentru independenţă, un război pentru dreptul de a ne utiliza mintea şi creierul aşa cum credem noi.

Aşa se explică de ce în toate tradiţiile şamane din America, din Canada până în Argentina, oamenii se numesc luptători, deoarece ei se află în război împotriva paraziţilor. Acesta este adevăratul înţeles al conceptului de luptător. Luptător este acela care se revoltă împotriva invaziilor parazitului. Luptătorul se revoltă şi declară război. Dar a fi un luptător nu înseamnă că întotdeauna câştigăm războiul; noi putem învinge sau putem pierde, dar dacă facem tot ce putem, avem cel puţin şansa de a fi liberi din nou. Alegând acest drum, ne arătăm cel puţin demnitatea de a ne revolta, demonstrând că nu suntem nişte biete victime în faţa emoţiilor noastre negative sau care reacţionăm la emoţiile otrăvite ale celorlalţi. Chiar dacă ne vom număra printre victimele inamicului nostru, parazitul, cel puţin nu vom fi printre victimele care nu au reacţionat. 

Transformarea noastră într-un luptător ne dă şansa de a transcende visul planetar şi de a ne schimba visul personal într-un vis pe care îl putem numi paradis. La fel ca şi iadul, paradisul este un loc care există în interiorul minţii noastre. Este un loc al bucuriei, un loc în care suntem fericiţi, în care suntem liberi să iubim şi să fim cei ce suntem cu adevărat. Putem atinge paradisul chiar în această viaţă; nu trebuie să aşteptăm până murim. Dumnezeu este prezent pretutindeni, iar paradisul există peste tot, dar înainte de toate trebuie să avem ochi şi urechi pentru a vedea şi pentru a auzi acest adevăr. Trebuie să ne eliberăm de parazit.

[...]

Dar cum putem deveni un luptător spiritual? Există anumite trăsături ale luptătorului spiritual care sunt aproximativ la fel în întreaga lume. Inainte de toate, luptătorul spiritual este conştient. Acest lucru este foarte important. Suntem conştienţi că mergem la război, şi în război mintea noastră necesită disciplină.

Nu disciplina unui soldat, ci disciplina unui luptător. Nu o disciplină exterioară care să ne spună ce să facem şi ce să nu facem, ci disciplina de a fi noi înşine, indiferent de ceea ce se petrece.

Luptătorul spiritual deţine controlul. Nu controlul asupra unei alte fiinţe umane, ci controlul asupra propriilor sale emoţii, controlul asupra propriei sale persoane. Emoţiile sunt reprimate prin pierderea controlului, nu prin controlul lor. Marea diferenţă dintre luptător şi victimă constă în faptul că victima îşi reprimă emoţiile, în timp ce luptătorul şi le domină. Victima îşi reprimă emoţiile deoarece îi este frică să şi le arate, deoarece se teme de ceea ce va spune. A controla nu este acelaşi lucru cu a reprima. A controla înseamnă aţi reţine emoţiile şi a le exprima la momentul oportun, nici mai devreme, nici mai târziu. Aşa se explică de ce luptătorii se consideră impecabili. Ei au un control complet asupra propriilor lor emoţii, şi implicit asupra întregului lor comportament.

[...]

FRAGMENTE "CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE"

AUTOR: DON MIGUEL RUIZ