Evolutie Spirituala

LEMURIA

LEMURIA
Ce s-a intimplat cu Lemuria si cu lemurienii



 Lemuria, un alt continent scufundat


Tema continentelor disparute a atras tot timpul atentia oamenilor. Despre acest lucru s-au scris sute de carti. Cercetatorii s-au straduit sa gaseasca Atlantida si Pacifida, Arctida si Lemuria. Cu toate acestea, ultimului dintre aceste continente i s-a acordat un loc destul de modest in studii, in comparatie cu Atlantida, sa spunem. Si asta in ciuda faptului ca cercetatorii din toata lumea au incercat dintotdeauna sa gaseasca Lemuria disparuta si au obtinut rezultate destul de insemnate.


Caracterul unic al acestui continent disparut consta in aceea ca acolo, potrivit multor versiuni verificate de-a lungul timpului, locuia o rasa complet diferita care, desi a avut radacini comune cu omul, a mers pe un alt drum al evolutiei si ar fi putut deveni dominanta pe Pamint daca Lemuria nu ar fi fost lovita de o catastrofa.


Cercetatorul Viktor Kandiba descrie pentru noi adevarata istorie a civilizatiei lemuriene. In scrierile sale el se bazeaza pe parerile unor cercetatori renumiti in domeniul continentelor disparute. Pe baza lucrarilor lor si prin analiza miturilor vechi ale diferitelor popoare, Kandiba a reusit sa ajunga la niste concluzii senzationale.


Madagascar - dovada continentului disparut


Multi cercetatori sint de acord asupra unui fapt: continentul Lemuria trebuie cautat in Oceanul Indian. In privinta locului exact in care se gaseste acesta inca mai exista controverse. Cu toate acestea, majoritatea cercetatorilor sustin parerile profesorului Resetov care, in monografia scrisa in anul 1966, afirma ca Lemuria trebuie cautata in zona Coastei medii a Oceanului Indian, incluzind aici arhipelagurile, chiar si insulele Madagascar, Ceylon, peninsula Industan si zona Marii Arabiei.


Aceasta ipoteza are multe explicatii. Potrivit cercetarilor geografice si analizei reliefului de pe fundul Oceanului Indian, continentul Lemuria a existat de-adevaratelea, insa s-a scufundat in procesul de topire a zapezilor la sfirsitul perioadei glaciare. Cea mai clara marturie a acestor fapte este insula Madagascar si fauna ei. Daca pasarile ar putea in mod teoretic sa strabata in zbor distante mari deasupra apei, mamiferele mici si cele uriase nu ar putea sa faca acest lucru. Despre acest fapt a scris foarte mult renumitul geograf francez Jean Jacques Elisée Reclus: Insulele oceanice sint foarte sarace in ceea ce priveste mamiferele. Pe insula Madagascar insa se intilnesc nu mai putin de 66 de specii de mamifere, ceea ce este o marturie suficienta a faptului ca insula a fost la un moment dat continent.


Exista si un alt argument destul de insemnat in ceea ce priveste Lemuria. Acesta este adus de antropologie. Daca presupunem ca in Oceanul Indian a existat intr-adevar un continent, atunci se leaga foarte usor unele neconcordante in teoria colonizarii primilor oameni. Pentru ca prin Lemuria au patruns oamenii in Industan si Africa. Asemenea distante puteau fi strabatute numai pe uscat, in nici un caz pe apa cu ajutorul plutelor primitive. In timp ce Lemuria se scufunda usor in apa, locuitorii ei s-au mutat pe alte continente.


Pina la urma, tot maimute am fost, zic unii


Majoritatea specialistilor considera ca pentru o evolutie favorabila a civilizatiei umane sint necesare un climat cald si o dezvoltare deosebita a deprinderilor de munca. Potrivit teoriei lui Darwin, perfectionarea functiilor palmelor s-a facut in evolutia de la maimuta la om. Un procent considerabil de cercetatori considera ca civilizatia fiintelor rationale s-a dezvoltat in strinsa legatura cu natura, fara a o distruge, cautind in ea armonia de care au nevoie in viata. Astfel, Viktor Kandiba, bazindu-se pe experienta multor cercetatori cu autoritate, afirma ca civilizatia fiintelor rationale ar fi putut sa mearga pe doua cai diferite. Aceia care au parasit copacii au inceput sa se bucure de foc si care au inceput sa utilizeze carnea mamiferelor puternice pentru hrana au devenit oameni, altii insa dezvoltindu-si palmele nu mai putin decit ceilalti si avind aceleasi capacitati intelectuale au ramas sa locuiasca in copaci. Se pare ca, in esenta, modul de viata nu joaca un rol extraordinar in dezvoltarea intelectului, iar o civilizatie poate fi construita si de o societate care nu cunoaste focul. Climatul cald al Lemuriei a contribuit la acest lucru.


In concluzie, fiintele rationale s-au impartit in doua ramuri. Stramosii nostri au plecat din paduri si au inceput sa-si cucereasca pamint, in timp ce cealalta ramura a ramas sa traiasca in mijlocul padurilor tropicale. Locuintele si le-au facut in coroanele copacilor. Hrana aveau din belsug, pentru a o dobindi nu era nevoie de un efort deosebit.


Cum aratau lemurienii


Din punct de vedere exterior, lemurienii difereau foarte mult de oameni. Membrele lor superioare si inferioare erau adaptate miscarilor nu pe pamint, ci prin jungla, chiar si miscarile prin care apucau un lucru erau diferite. Pupilele ochilor erau mai dilatate, pentru ca lumina in coroanele stufoase ale junglei era destul de slaba. Culoarea pielii in semiintuneric era deosebit de palida, iar prin expunerea la o lumina deosebita aceasta devenea verzuie. Lemurienii aveau o inaltime destul de mica, pentru a se misca liber printre liane dintr-un copac in altul.


Viata pe Pamint a evoluat pe doua cai diferite: cea tehnologica si cea rationala. Acest fapt este confirmat si de descoperirile arheologice din Madagascar.


Lemurienii stapineau magia naturii


Daca oamenii au mers pe drumul cuceririi naturii, lemurienii au invatat sa traiasca fara sa iasa din sfera in care se obisnuisera sa-si duca viata si fara sa supuna natura nevoilor proprii, cum a facut omul. In mod natural, chiar si calea de dezvoltare a acestei civilizatii nu a semanat cu a noastra. Este posibil ca lemurienii sa fi stapinit pe linga o serie de cunostinte unice despre natura si o magie particulara a naturii. Nu intimplator temei Lemuriei i-au fost inchinate citeva dintre lucrarile vechiului Ordin Mistic al Trandafirului si al Crucii. Membrii acestui ordin, pe parcursul citorva secole, au acumulat cele mai diferite cunostinte in domeniul stiintei, al filozofiei, al religiei si al magiei. Pentru aceasta ei au folosit vechile izvoare. De aceea tot ceea ce este scris despre lemurieni de catre cercetatorii din acest ordin poate corespunde adevarului, pentru ca oamenii au avut contacte apropiate cu aceasta civilizatie si au putut sa se inspire intrucitva din cunostintele si din cultura lor. Astfel, adeptii acestui ordin spun ca lemurienii nu aveau ochi, in locul acestora se gaseau doua pete (pentru ca lemurienii traiau in acele timpuri in care cerul Pamintului era acoperit de fumul emanat de vulcani). Ei vorbeau o limba asemanatoare sunetelor naturii: suieratului vintului, vuietului vulcanului, susurului riului.


Ba ca aveau 10 metri, ba ca erau mititei...


Problema Lemuriei a atras si multe alte societati mistice. In analele unei astfel de societati se gaseste afirmatia potrivit careia lemurienii au fost stramosii indepartati ai oamenilor, aveau o inaltime de pina la 10 metri, iar pielea de nuanta albastruie.


Asemenea descrieri contradictorii ale aspectului lemurienilor in literatura mistica sint foarte multe. Adevaratul lor aspect exterior ramine insa o enigma. Kandiba, de exemplu, este adeptul versiunii canonice, potrivit careia lemurienii erau de inaltime mica, dar aveau membrele inferioare si superioare foarte bine dezvoltate. Ochii lor erau cu mult mai mari decit ai oamenilor si le permiteau sa vada in intuneric.


Lemuria sub ape, lemurienii ba


O data cu topirea ghetarilor si cresterea nivelului oceanului, marele continent Lemuria a inceput sa coboare incet sub apa, transformindu-se in citeva insule nu foarte mari. Ce s-a intimplat insa cu locuitorii lui - oamenii si lemurienii? Ambele rase au inceput sa se mute in alte locuri. Insa oamenii au fost cei care au avut posibilitati semnificativ mai mari de a se adapta noilor conditii de viata. Omul este capabil sa traiasca pe dealuri si in paduri, intr-un climat cald sau rece. Cu atit mai mult, nu trebuie sa uitam ca atunci oamenii deja stiau sa-si confectioneze haine si sa foloseasca focul. Viata lemurienilor era insa strins legata de padurea tropicala, ei aveau nevoie de o anumita umiditate si o hrana specifica. De aceea foarte putini dintre ei au reusit sa se adapteze noilor conditii naturale. Cu toate acestea, chiar si dupa disparitia tinutului originar, civilizatia lemurienilor a continuat sa existe.


Rama s-a luptat cu lemurienii


Numeroase confirmari ale acestui fapt pot fi gasite in cronicile vechi indiene, in Rig-Veda si Ramayana. Acest lucru este sustinut nu numai in textele religioase, ci si in cele istorice. Eroul principal - imparatul Rama - este socotit o personalitate reala. Aceste texte au fost scrise de urmasii arienilor care s-au amestecat in India cu populatia locala cu pielea maronie. Nu este exclus ca unele dintre aceste triburi de arieni sa fi trecut pe continentul Lemuria sau chiar la un moment dat sa fi locuit aici. Continentul Lemuria era foarte mare, iar populatia sa era alcatuita atit din oameni, cit si din lemurieni. In Industan aceste doua rase au trebuit sa se lupte una cu alta pentru pamint. Acest razboi a fost descris cu o multime de amanunte in Ramayana. Astfel, imparatul Rama a dus o lupta destul de lunga cu un popor mic de inaltime si cu pielea inchisa la culoare. La inceput a crezut ca aceste fiinte sint niste maimute evoluate. Dupa descriere sint foarte asemanatoare cu locuitorii Lemuriei. Este interesant si faptul ca cuvintul lemurian, in sensul sau initial, denumea omul-maimuta. In sprijinul afirmatiei ca Rama s-a luptat chiar cu lemurienii vine si faptul ca acestia au venit din Sri Lanka, una dintre insulele care au ramas dupa scufundarea Lemuriei. Potrivit scrierii Ramayana, Sri Lanka era capitala lemurienilor si aici se gasea si conducatorul lor. Oamenii erau mai puternici din punct de vedere fizic si aveau si arme mai bune decit lemurienii. In Ramayana se vorbeste despre victoria pe care a obtinut-o Rama. Probabil ca pina la urma majoritatea lemurienilor au fost nimiciti, iar cei care au scapat s-au imprastiat pe tot Pamintul.


Cautarea lemurienilor continua


Multi cercetatori antropologi au enuntat ideea potrivit careia doua rase care difereau atit de mult una de alta nu ar fi putut trai in acelasi timp pe Pamint. De aceea cromagnionii i-au nimicit pe neanderthalieni, iar mai tirziu oamenii pe lemurieni. Cu toate acestea se poate presupune ca lemurienii nu au fost distrusi in totalitate. Nu putem sa vorbim despre o civilizatie a acestor fiinte care s-a pastrat pina in zilele noastre. Majoritatea teritoriilor padurilor tropicale au fost cercetate si daca o asemenea civilizatie s-ar fi pastrat, atunci ea ar fi fost descoperita. Totusi este posibila si existenta unor populatii nu foarte numeroase in aceste locuri. Un trib mic poate ramine neobservat chiar si atunci cind locuieste foarte aproape de oameni.


Tre-tre-tre sau lemurianul rational


Sa gasim lemurieni in zilele noastre nu este atit de simplu. Singura cheie pentru a rezolva aceasta enigma este o analiza atenta a miturilor. Mai intii de toate trebuie sa fim atenti la locul probabil in care au trait lemurienii - ramasitele Lemuriei scufundate. Aborigenii din Madagascar chiar si in zilele noastre cred in existenta unui tre-tre-tre, care locuieste in jungla. Potrivit descrierii lor, aceasta fiinta aminteste foarte mult de scheletul unui lemurian gigantic gasit in Madagascar, care ar putea sa fie o ruda apropiata a lemurienilor rationali. Foarte multi cred ca lemurienii traiesc si in zilele noastre in mijlocul padurilor tropicale din Madagascar.




Fata mica si urita, piele intunecata, repulsie fata de foc - iata urmasii lemurienilor


Trebuie sa luam in consideratie si faptul ca oamenii, nimicindu-i pe lemurieni, i-au scos din mediul lor obisnuit, iar acestia au plecat tot mai departe de locurile lor de origine. Nu este exclus ca aceia care au fost mai rezistenti sa fi reusit sa se adapteze la cele mai grele conditii de viata. Aceasta ipoteza confirma faptul ca la foarte multe popoare s-au pastrat legende despre oamenii care traiau in paduri sau la marginea lor. In toate aceste descrieri ale oamenilor padurii se pot vedea unele trasaturi comune: inaltime mica, ochi uriasi, caracterul retras, repulsia fata de foc, fata asemanatoare oamenilor alaturi de un aspect exterior urit, asemanator animalelor, ura fata de oameni. In asemenea descrieri ale fiintelor mitice ii putem recunoaste foarte usor pe lemurieni. Desigur, nu aceia care au trait in padurile tropicale, ci urmasii lor care s-au adaptat unor alte conditii de viata.


Georgeta Licsandru